24 octombrie 2010

Adăugat în: , ,

SCMD-Documentul manifest al mitingului din 25 octombrie 2010, Ziua Armatei.


PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE

Solutiile SCMD pentru revenire la statul de drept, la democratia constitutionala in Romania
Luand act de nulitatea de drept a Legilor 329/2009, 119/2010 si a Legii sistemului unitar de pensii initiate prin incalcarea Constitutiei Romaniei, a intregii legislatii in vigoare privind militarii si siguranta nationala, a prevederilor tratatelor de aderare la NATO si UE, savarsite de Presedintie, Guvern si majoritatea parlamentara cu complicitatea Curtii Constitutionale,

constatand incalcarea de catre susnumitii a principiilor neretroactivitatii legii, sperantei legitime, coerentei legislative si dreptului la o buna administrare, a prevederilor articolelor 15(2), 22(1), 29(1), 31(1), 32, 33, 34, 41, 44, 47(1), 49, 53, 80(2), 82(2) din Constitutia Romaniei,

constatand de asemenea discriminarea categoriei socioprofesionale a militarilor conform OG 137/2000, privarea lor de dreptul castigat si drepturile patrimoniale, de dreptul la statut propriu, la onoare si demnitate conform: Pactului ONU din 1966 privind Drepturile economice, sociale si culturale, Art. 7 si 11, Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, Art. 17, 25, 34, 41, Conventiei pentru Drepturile Omului, Protocolul 1, Art.1, 6, 14 si Tratatul de la Lisabona, Art. 45,

concluzionand ca in Romania statul de drept si democratia constitutionala, al caror garant il constituie fortele armate, in conformitate cu prevederile Art.118(1) din Constitutia Romaniei, sunt in mod grav amenintate, SCMD, repezentand interesele tuturor categoriilor de militari in rezerva si in retragere, solicita poporului roman, in fata vointei careia, potrivit Constitutiei se subordoneaza, ca parte a Fortelor Armate, in mod exclusiv, dreptul de a interveni si a cere imperativ celor vinovati urmatoarele reparatii:

1. Dovezi sau scuze publice din partea presedintelui, premierului, fostului ministru al muncii si a jurnalistilor aserviti, pentru acuzele si insultele fara precedent in istorie aduse organismului militar, indeosebi militarilor in rezerva;
2. Restaurarea statutului militarilor in conformitate cu Constitutia Romaniei, normele europene si calitatea Romaniei de membru NATO si UE;
3. Abrogarea Legii 119/2010 si a tuturor prevederilor din Legea sistemului unic de salarizare referitoare la militari;
4. Restaurarea Legilor 164/2001 si 179/2004, care au garantat integrarea Romaniei in NATO, ca legi ocupationale distincte, pentru militari, perfectionarea lor si respectarea legilor organice care asigura protectia militarilor si a familiilor lor;
5. Crearea, conform recomandarii Consiliului Europei 1572/2002, Art. 7(e) a unui birou exclusiv pentru militari al avocatului poporului;
6. Senatori de drept pentru Fortele Armate si Biserica Nationala si dreptul militarilor de a candida independent sau pe liste de partid pentru mandate de deputat, conform traditiei si Recomandarii 1572 (2002) a Consiliului Europei, Art. 7;
7. Renuntarea de catre actuala putere la politica antinationala de iesire din asa zisa criza prin imprumuturi oneroase, suprataxe, desfiintarea de locuri de munca, amputari salariale si de pensii si gasirea adevaratelor solutii legate de investitii si revirimentul economic;
8. Abrogarea Legii 329/2010 si a tuturor prevederilor din Legea sistemului unitar de pensii care limiteaza dreptul la munca si interzicerea oricaror initiative de acest gen pentru viitor;
9. Desfiintarea tuturor structurilor folosite ca politie politica de catre actuala putere, Curtii Constitutionale, DNA, ANI, CNSAS, etc., incetarea in politica interna a actiunii de invrajbire a cetatenilor si categoriilor socioprofesionale si incetarea segregarii pe criterii politice a partenerilor Romaniei in relatiile internationale;
10. Stricta respectare a prevederilor Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania este parte, a articolelor Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, Conventiei pentru Drepturile Omului, Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Tratatului de la Lisabona si recomandarile UE;
11. Depolitizarea totala si imediata a tuturor structurilor militare: MAN, MAI, SRI, SIE, STS, SPP, etc. si promovarea cadrelor de conducere a acestora exclusiv din interior si pe criterii strict profesionale;
12. Restituirea imediata a bunurilor mobile si imobile de care structurile militare au fost spoliate: cladiri, terenuri, centre de recuperare, odihna si tratament;
13. Reactualizarea centrelor de reconversie profesionala pentru militarii disponibilizati si verificarea modului cum au fost utilizate resursele alocate acestui scop;
14. Respectarea calitatii de militar si a drepturilor decurgand din statutul de militar ale militarilor profesionisti angajati pe baza de contract.

In caz contrar, SCMD isi rezerva dreptul de a apela, conform Art. 118(1) si 150 din Constitutia Romaniei, la popor, pentru satisfacerea acestor revendicari, declansand din acest moment demersurile legale pentru demiterea Presedintelui Romaniei si desfiintarea Curtii Constitutionale prin referendum.

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Dogaru MIRCEA

14 comments:

plano10 spunea...

Pe acest blog puteti comenta liber despre actiunea de protest de luni a disponibilizatilor, fara limitele impuse de CD al SCMD.

De exemplu eu aduc critici trufiei de a nu se coopera cu alte asociatii ale rezervistilor.... Excludem pe cea recent creata a celor de la SPP... care , slugarnic, zice ca se desolidarizeaza de actiunile de protest sindicale. Tare as vrea sa aflu aici ce gandesc pensionarii militari din SPP.

Comunicatul SCMD nr. 5/23.10.2010 « Hai ca se poate! spunea...

[...] A scris despre asta si PLANO 10 [...]

Theodora spunea...

Daca nu vor sa participe si altii asta este... nu pot sa ma duc cu forta.
Nu imi permit luxul sa fiu "imobilizata si predata jandarmilor" de catre grupurile lor de ordine.
Nu cred ca merge nici cu salopeta de "disponibilizat".
Nu am dimensiunile necesare ca sa pot sa port o salopeta de la ei.
Asta in cazul in care nu au fost si pitici angajati in armata.
Am doar 1.55 cm :( :( :(

plano10 spunea...

La inaltimea asta, Theodora, nici nu te mai legitimeaza ca sa vada daca esti sau nu scmd-ista . Te imobilizeaza direct...

Theodora spunea...

Vezi... stiam eu ca nu au lucrat pitici in armata :)
Poate ar fi mai bine daca m-as preda eu de buna voie.....ca sa evit riscul unei "striviri" neintentionate.

Theodora spunea...

Poate chiar au inforamtii ca se pregateste ceva.
Nu m-ar mira. Basescu este as in dezinformarim manipulati si dezorganizari.

plano10 spunea...

Asta e tactica E.Udrea alergate de Cocos :)

Theodora spunea...

Dupa parerea mea ea nu mai sta la cocos. Dar ramane intre noi :)

plano10 spunea...

In tactica de lupta asta se cheama hartuirea psihologica a adversarului pana intr-acolo incat ajunge in batalie cu moralul la pamant.
Asa au facut si astia ai lui Base cand au vazut ca dl Dogaru pregateste a actiune de protest, care putea sa ia amploare.
L-au speriat pe bietul istoric asa incat pe 25 va fi doar o manifestuta.

Theodora spunea...

Plano te rog... hai sa fim optimisti... totul o sa fie bine.... nu, nu bine EXCELENT.

plano10 spunea...

E o naivitate sa ceri, cum zice dl Dogaru in document "cere imperativ celor vinovati urmatoarele reparatii:"
Cei vinovati nu vor face niciodata reparatii.
Opozitia din Parlament trebuie sprijinita ca sa-i alunge de le putere, pe cale democratica, pe cei vinovati.
De aceea sunt foarte importante mitingurile din 27 oct, cand se dezbate si se voteaza Motiunea de cenzura

Theodora spunea...

Sigur ca mitingurile din 27 sunt foarte importante.
Dar eu zic ca semnalul se da pe 25.
De asta trebuie sa iasa perfect manifetarea de luni.
Oamenii ii vor vedea pe rezervisti si vor avea mai mult curaj sa iasa si ei in strada.

Theodora spunea...

Au inceput sicanele :(
Adresa de e-mail care este publicata pe blog este blocata.
Noroc ca mai am inca 10. Si la nevoie pot sa trimit si de pe adresele prietenilor.
Vroiam sa ii trimit un e-mail doamnei Elena... care comenteaza si aici la dumneavoastra.

plano10 spunea...

Nu stiu daca e aceeasi Elena.
Poate te citeste aici...