Un produs Blogger.

luni, martie 07, 2011

PSIHOZA PENSIILOR MILITARE NATO

24 comments
Boc la trupele de securitate
"Ministerul Apărării Naţionale (MApN) ţine la secret numele persoanelor activate ca militari în ultima perioadă şi care vor câştiga mii de dolari, de la anul, după echivalarea pensiilor militare din România cu cele din NATO. Clienţii de partid sunt angajaţi ca ofiţeri sau subofiţeri în armată, iar după trei sau patru luni sunt promovaţi la rangul de colonel sau general, potrivit surselor apropiate MApN. Contactaţi de noi, reprezentanţii MApN susţin că  “numele persoanelor chemate în activitate în rândul cadrelor militare, vârsta acestora la momentul activării, precum şi funcţiile în care au fost numite sunt  informaţii din domeniul apărării naţionale şi nu trebuie puse la dispoziţia publicului. Una dintre persoanele care a beneficiat de activările militare, cu ceva timp în urmă, este chiar ministrul Gabriel Oprea, care, de la anul, ar putea avea o pensie de 5.600 de dolari. Sindicaliştii din armată afirmă că persoanele activate sunt apropiaţi ai PDL. Juriştii susţin că legislaţia în vigoare nu dă dreptul Ministerului Apărării Naţionale să ţină la secret numărul sau vârsta persoanelor angajate în armată."

http://www.puterea.ro/news16873/MApN-reactiveaza-clientela-politica-pentru-a-primi-pensii-de-mii-de-euro.htm

Am preluat aceasta informatie din ziarul"PUTEREA", la cererea unor cititori, ( Salut Cârco  :) )  desi nu pare credibila decat ca este posibil sa fie reangajati unii fosti militari, apropiati de partidele din coalitia de guvernare,  trecuti in rezerva fara drept de pensie, care mai aveau  cativa ani pana la implinirea stagiului complet de cotizare, de 20 ani.
Daca ar mai fi fost valabila L 164/2001, cu baza de calcul ultimele solde, DA... era posibila aceasta lucratura. Iata , pana una... alta, o hiba colosala a  acelei legi.
De unde se scoate zvonul cu pensii NATO? Legea 263/2010 abia a intrat in vigoare. Toate pensionarile se fac potrivit acestei legi.
Nu au nici activii salarii NATO! 
Cum isi poate cineva inchipui ca am putea avea salarii ca in Romania si pensii ca in NATO?
Aveti voi alte informatii?

24 de comentarii:

Anonymous spunea...

Pensie militara se acorda, dupa Legea 263/2010, daca stagiul minim de cotizare in specialitate este de 15 ani, plus..., functie de data iesirii la pensie. Asa ca nu se poate acorda pensie militara cu doar cativa ani de serviciu in armata.
Continutul articolului, erorile din text si mai ales chestiunea repetata deseori de Dogaru referitoare la salarii/solde NATO incepand cu anul 2012 te duce cu gandul la o manipulare grosolana, probabil articulata cu sustinerea conducerii SCMD de a se reveni la Legea 164, unde pensia militara de stat era dependenta/direct proportionala si cu gradul militar avut la data iesirii la pensie.
Eu cred ca militarii sunt peste acest nivel de manipulare si o vor trata ca atare.

Anonymous spunea...

Tu esti fost militar, Anonim?

mos alecu spunea...

@Anonim 7 martie 2011, 21:43 :
Regula de baza a 'manipularii' este aceea a introducerii in 'discursul manipulatoriu' a unor frinturi de adevar ... Cam asta incercati , cu resurse oratorice precare , sa faceti dvs .
Prima minciuna : Pensii militare .In L.263/2010 nu exista conceptul de 'pensie militara' ... de fapt asta este esenta L.119/2010 (care conduce la 'inscrierea' in prevederile L.263/2010) - eliminarea pensiilor militare/nesimtite .
A doua minciuna : Solde NATO .Cititi legea salarizarii unitare si vedeti la ce solde se va ajunge ... veti spune ca nu se aplica , inca ... dar se va aplica intr-un viitor oarecare (foarte probabil 2012 , acesta fiind an electoral)...

CopperNick spunea...

Legea salarizarii unice se va aplica din 2012, cf unui comunicat de prin februarie al guvernului. Atunci soldele militarilor vor creste substantial asa cum arata un calcul facut de mos alecu cu ceva timp in urma. Cineva a comparat aceasta crestere cu valorile soldelor in NATO si de aici zvonistica a trecut la treaba. Cu pensiile calculate pe principiul contributivitatii nu se poate face comparatie cu pensiile fostilor militari din state NATO decat pentru cei care intra in armata/servicii in 2012 si care vor prinde intreaga perioada de contributie cu solde mai mari.
Posibil ca presedintia si guvernul sa mai fi avut ceva in maneca pt a-i potoli pe actualii pensionari militari dar cum atat sindicatul cat si asociatiile si manifestarile lor s-au dezumflat....

Plano10 spunea...

@CopperNick
Da.
O alta corelatie!
Cresterea salariilor, in general, determina si cresterea salariului mediu brut... asa ca punctajul la stabilirea pensiei este cam acelasi.

mos alecu spunea...

@Plano10 spunea... 8 martie 2011, 10:06 :
Perfect spus...
Iar , in prezent , valoarea punctului de pensie (732,8) este 36,2% din salariul mediu brut pe economie (prognozat pentru 2011 la valoarea de 2022). Prin modul de actualizare a valorii punctului de pensie (50% din cresterea SMBE + rata inflatiei ) nu sint nici un fel de perspective de crestere a 'ratei de inlocuire' ... asa ca ...

iio spunea...

credeam ca aici se pot gasii informatii serioase.La..naiba,numai bascalie si dezinformari.NEA Dogaru trebuie sa incaseze cotizatiile lunare,trebuie sa mai lanseze si el ceva.REGRET ca au fost multi botanisti care au dat bani la avocati pentru ocauza care in prezent nu mai exista.asata e-pomana sa fie.Sa vedem ce mai inventeaza NEA PACALICI si agaricii lui sa mai ia bani de la fraeri.VENI_VIDII_VICII.traiasca prostimea sa plateasca pulimea.

Plano10 spunea...

@iio
Erai mai multumit daca te amageam ca o sa primesti o pensie NATO?

Anonymous spunea...

Am citit si eu comunicatul SCMD si ii intreb pe membrii Comitetului Director de ce nu sustin amendamentul d-lui Melescanu la OUG 1 .Poate si de asta au fost atat de putini participanti la mitingul din 1 martie.Sunt oameni care asteapta o mica marire dupa aproape 3 ANI in care pensiile acestora au stagnat si chiar au scazut acum cu CAS.Orice banut in plus este bun atunci cand trebuie sa cumperi medicamente,alimente(care se tot scumpesc),carburanti(care se tot scumpesc)etc.Sunt persoane care au muncit 35-40 de ani in armata,politie etc care au pensii mici si au varste inaintate.Dati-le lor dreptul sa se bucure de acei 200-300 lei la pensie in plus sustinand amendamentul d-lui Melescanu.Poate pentru cei care sunt azi in varsta de 50-55 ani vor veni vremuri mai bune dar pentru cei de 60-70 timpul uneori nu mai are rabdare.(Catalin)

mos alecu spunea...

@Anonim 8 martie 2011, 15:07 :
Daca sinteti Catalin cu pensie de urmas ...ce sa spun ... vedeti ca intrati 'in gura' celor care sustin ca peste 85% dintre pensionarii militari (incluzindu-i aici si pe cei de la Interne ; si in orice caz nu cei cu vechimi de 35-40 ani) au pensiile marite in noul sistem ... iar dvs. sustineti ca la oameni cu 35-40 de ani vechime ar fi bine daca le-ar ramine in plata macar pensia (si aia 'nemarita' de multi ani) din decembrie 2010 .
Dar aceasta propunere este de un "jigodism" de cea mai joasa speta : se calculeaza punctajul ; punctajul inmultit cu valoarea punctului , da o valoare care este mai mica decit pensia din dec.2010 ; ramine in plata valoarea din dec.2010 ; impricinatul 'bate matanii' si se roaga pentru tot binele pentru cei care s-au gindit la el ; pensia INGHEATA la aceasta valoare pentru ca produsul val.pct.pens. X nr.pcte.pens. este mai mic decit suma in plata pentru multi ani de acum inainte ; pensionarul nu stie ce se intimpla ... si continua sa plateasca acatiste pentru binele celui care s-a gindit la el ...

CopperNick spunea...

Corect mos alecu. Sunt multi care nu cunosc mecanismul pensiilor si nu realizeaza ca vor astepta ani multi pana indexarile vor ajunge din urma valoarea inghetata, daca ar fi sa ramana asa, a pensiei din decembrie. Facetzi niste simulari pentru a-i lamuri.

ELENA spunea...

@mos alecu, CopperNick
Ma bucur ca mai sunt si persoane care inteleg ceea ce foarte multi nu inteleg. Respectiv, unii dintre domnii senatori din Comisia de munca erau foarte surprinsi cand reprezentantii SCMD nu au agreat acest amendament.

Plano10 spunea...

@mos alecu,CopperNick,ELENA
Lumea a inteles ca prin amendamentul Melescanu pensia avea doua valori: una recalculata si una in plata(cea mai avantajoasa, care ramanea inghetata pana cand este depasita de produsul puntaj general x valoarea punctului de pensie.)
Inghetata era si prin art. 180 din L 164/2001.

SCMD face o greseala ca nu sustine amendamentul Melescanu.Pentru disponibilizati era, totusi, un castig.
De altfel, prin respingerea OUG nr.1/2011 in Comisiile de munca si juridica, amendamentul nici nu va mai fi dezbatut in plen. Acolo se va vota doar admiterea sau respingerea ordonanteio in intregime.

Anonymous spunea...

Va spun pensia tatalui meu ,daca ar fi trait, dupa 34 ani de serviciu efectiv 2650 lei.Daca ar fi fost calculata cu gradele la minim 3350 lei,iar dupa datele din adeverinte aprox 4000 lei.27 ani a avut salariul de peste 1,85 ori salariul mediu brut sau sau net avut in vedere la calculul punctajului.De altfel pentru a avea o pensie de 3000 lei dupa OUG 1 trebuie sa aduni 82 puncte care la 32 ani vechime si 8 ani sporuri o atingi si cu gradele la minim evident daca ai fost ofiter.Daca este vreo alta lege care sa compenseze lipsa tatalui meu de acasa,noptile nedormite,colita si hepatita cronica cu care s-a pricopsit in cei 34 ani de serviciu va rog sa mi-o comunicati.Daca veti considera ca nu am dreptul sa cer asa ceva va voi comunica si boala de care sufar.(Catalin)

Anonymous spunea...

Plano 10

Pentru militarii disponibilizati cel mai potivit este amendamentul propus de Ionel N pe infomondo pe 07.03.2011 orele 22.37.

mos alecu spunea...

@Plano10 8 martie 2011, 23:48 :
Art.180 din L.164/2001 ????

mos alecu spunea...

@Anonim 9 martie 2011, 08:19 :
Cel mai bun amendament ar fi REFACEREA LEGATURII cu soldele militarilor in activitate ... restul sint 'cirpaceli' ....

mos alecu spunea...

@Plano10 8 martie 2011, 23:48 :
Ajungem iar la o problema de logica ... Dupa ultimele 'reevaluari' ... pensia VA CRESTE la peste 85% dintre fostii pensionari miltari , iar la ceilalti va ramine la valoarea dupa L.164 ...
Atunci pentru ce mai discutam de un amendament propus de ...

Eu nu cred in aceste reevaluari , si aparitia unui astfel de amendament imi intareste convingerea ca am dreptate ...

Plano10 spunea...

@mos alecu
Evident ca este vorba de art 180 din legea 19/2000 si art art 79 lit.b) din Legea 164/2001.
Este greu sa mai faci o legatura intre valoarea punctului de pensie si salariul activilor.
Pensia in plata, fie ca e la nivelul recalculat/revizuit sau la nivelul existent in decembrie 2010, creste sau ramane stopata tot in functie de valoarea punctului de pensie stabilita in conditiile L 263/2010.
Ce este mai avantajos pentru disponibilizati? Sa primeasca o perioada(pana cand pensia recalculata depaseste pensia in plata) pensia din decembrie 2010 sau pensia micsorata prin recalculare?

Anonymous spunea...

@MOS ALECU,de unde ai mai scos-o ca pensiile militare au crescut la aproape 85% din pensionarii militari? Mata esti militar?Tabelele afisate in ianuarie a.c.sunt niste falsuri grosolane.Cine are acces la evidenta cu cuantumele pensiilor in plata ca sa dea informatii corecte? Unii dintre noi ne-am identificat oarecum in acele tabele si afla ca daca ar fi corespuns cel putin in parte adevarului ne vedeam de alte treburi.Cine crezi ca este nebun sa tremure degeaba in frig prin Piata revolutiei?Crezi ca acest guvern care alta politica nu stie decat sa taie a devenit peste noapte filantrop?Crezi ca Boc a devenit haiduc si ia de la cei bogati si da la cei saraci?10000 pensionari in decembrie 2010 nu-si primise drepturile dupa legea 90?2007.Personal ,legea 90/2007 mi-a adus in 2009 o crestere a pensiei cu 700lei.Spun aceasta ca sa va dati seama de unde unii au inregistrat cresteri dupa recalculare.Adaug.Orice amendament este bun daca oamenilor le aduce ceva in plus fara sa ia altora.Personal.mie sa-mi ramana pensia asa cum era in decembrie 2010,iar cei care au mariri cinste lor.Cind vor fi mariri, de ele sa beneficieze toti.Si inca o problema.Legea 164/2001 cu completarile ulterioare a multumit oarecum pe toti daca nu plafona valoarea pensiei.Asta era cuiul lui Petelea.Scuzati-ma ca m-am ambalat dar mi se pare ca prea functioneaza Capra vecinului.

Plano10 spunea...

@Anonim
Tocmai ca, @mos alecu nu crede in acel procent, oricum mai mic decat cel spus de ministrul Oprea- zicea el 92%.
Mai sus, @alecu se referea la comentariul lui Catalin.
Sa auzim de bine!

Anonymous spunea...

Ne cam zapaceste Dogaru cu zvonurile lui pe care le lanseaza ziua dupa ce viseaza noaptea. Nu are nici o preocupare serioasa; nu stie decit sa scorneasca; multi pensionari nu-si gasesc de treaba si fac numai "glume". De cind am iesit la pensie adresa mea de mail s-a imprastiat peste tot si primesc numai "scrisori" siropoase si caraghioase. De exemplu ieri (8 Martie)am primit mesaje de la tot felul de pensionari de care nici n-am auzit, care suna cam asa:"De ziua fimeii..." "valoarea unei femeii..." sau "La multi ani tuturor sotiilor la care mesajul ajunge la barbatul lor" !!!! Pensionarii trebuie sa invete sa-si traiasca anii de pensie, n-ar strica sa dati aici si citeva sfaturi in legatura cu asta.

mos alecu spunea...

@Anonim 9 martie 2011, 15:20 :
@Anonim 9 martie 2011, 12:59 :
... se vede treaba ca sinteti noi pe aici ...

Plano10 spunea...

@Anonim/a
Am sa postez si un subiect din care pensionarii sa invete ca, si in virtual, regula nr. 1 in relatia cu o doamna este discretia.:)
Or mai putea sa se schimbe? Ce zici?