1 septembrie 2011

Adăugat în: , , ,

Poetul Adrian Paunescu s-a intors la origini, in Basarabia


"Adrian Păunescu s-a întors în Basarabia pentru totdeauna", asta spuneau scriitorii şi oamenii de rând adunaţi în jurul bustului lui Adrian Păunescu care a fost dezvelit pe 31 august 2011, pe Aleea Clasicilor din Chisinau.
Nu a fost doar un poet român, ci un poet al tuturor românilor", a declarat cu regret academicianul Mihai Cimpoi. La fel de copleşit de pierderea marelui scriitor, dar mai ales a tatălui a fost Andrei, fiul lui Adrian Păunescu. „Basarabia întotdeauna a luat-o înaintea României şi în ce priveşte acest bust într-un spaţiu oficial şi primirea în Academie a lui Adrian Păunescu", a spus fiul poetului.
Lucrarea, realizată în bronz, este semnată de sculptorul Romi Adam din Alba Iulia şi se află între Nichita Stănescu şi Lucian Blaga. Ministrului Culturii, Boris Focşa a menţionat că bustul marelui poet este o copie, deşi a evitat să spună cât a costat realizarea monumentului.
Adrian Păunescu s-a născut Copăceni, în judeţul Bălţi şi s-a stins din viaţă anul trecut, la vârsta de 67 de ani. Iniţiatorul Cenaclului „Flacăra“, a lăsat în urma sa o arhivă de poezie şi cântece valoroase." 

4 comments:

Anonymous spunea...

Subţirel Plano, subţirel...Nu mai posta subiecte doar de dragul de "a avea activitate". Văd că aceeaşi "modă" o poartă şi pretinul Czar. Mărginiţi-vă la competenţele pe care le aveţi; nu amestecaţi problemele de spiritualitate cu cele ordinare (de zi cu zi)!
Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga

Robert Horvath spunea...

Subtire Plano. Roaga-l pe Alex sa te ajute.........

Plano10 spunea...

Margineste-te la regie si la scenarita sa dai staturi, Robert!

Robert Horvath spunea...

PLANO
Obiceiuri renascentiste.....scuzele de rigoare