Un produs Blogger.

sâmbătă, ianuarie 07, 2012

Premize pentru adoptarea de urgenta a amendamentului cu cuantumul cel mai avantajos

52 comments
Caschetarii au turnat lapte in coliva pregatita de sindicatul rezervistilor!!

[
Articol scris de mareaneagra

  "Se pare că e fierbere mare la M.Ap.N, M.A.I. și la cel al Muncii. Președintele și premierul au fost atenționați de servicii că scandalul pensiilor revizuite va scăpa de sub control. Cum acest lucru nu convine în an electoral și extrem auster financiar, când Măria sa Domnul Elector trebuie gâdilat și stimulat în amorul propriu, cel mare și cel mic au intrat în vrie și caută soluții.
În decembrie când premierul le-a cerut să scoată, pe motiv de economie, norma de hrană la militari, MI, SRI, SPP etc, Gabriel Oprea a amenințat că își ia oamenii și pleacă de la guvernare. Boc a făcut un pas înapoi acceptând doar impozitarea. Acum și Oprea și Igaș ar vrea să potolească spiritele și să încerce stoparea reducerii pensiilor prin menținerea în plată a cuantumului cel mai avantajos. Doamna Barbu, care nu știe cum să cârpescă banii pentru pensionari se opune, pentru că sumele necesare sunt mult mai mari decât cele estimate anul trecut de cele două ministere iar în acest an trebuie rezolvați și cei pensionați anul trecut pe L.263. Acum se caută, pentru potolirea spiritelor, niște țapi ispășitori. Dacă vor fi găsiți și care vor fi aceștia rămâne de văzut. ANCMRR s-a convins, într-un final, că virgulă capul plecat nu e tăiat dar i se atașează un jug și acum cheamă oamenii la acțiuni în justiție."
Proiect de amendament preluat de pe  Mehedinti blog!

52 de comentarii:

dragos spunea...

Prin "targ" mai circula si ideea ca la plata pensiei pe ianuarie nu se va face retinerea lunara pentru recuperarea sumelor platite in plus in anul 2011. Dragos Icleanu

karadeniz spunea...

Asa ar fi normal. Foarte multi vor face contestații. In urma acestora o parte din pensii vor suferi modificări valorice.

dac55 spunea...

Ou.G nr.1/2011:
Art. 7. - (1) În cazul pensiilor prevazute la art. 5 si 6, nu mai târziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plata sau de recuperat, dupa caz, în functie de cuantumurile rezultate dupa luarea în considerare a tuturor documentelor care atesta veniturile realizate pe întreaga durata a stagiului de cotizare sau dupa aplicarea grilei din anexa nr. 1 la prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Sumele de plata se vor achita pâna cel târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se retin din drepturile de pensie, în conditiile legii.

CEZAR spunea...

Nu-l contrazice nimeni pe Dac ?

Don Corleone spunea...

Nu-i nimic de contrazis;e prevedere legala
asteptam ceva juristi scmd!!(unu/una)stiu eu...

nostradamus spunea...

Nu va imbatati cu apa rece! Ce va fi de dat-cand se va putea(vrea), ce e de dat- imediat!

nostradamus spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

ELENA spunea...

De ce sa-l contrazici pe dac55 care citeaza din OUG 1?
E o chestiune fireasca. Decziile s-au trimis sau se trimit ACUM. Incepe sa curga termenul de contestare, apoi termenul de solutionare si uite asa ajungem prin a doua jumatate a lunii martie cand marea majoritate a lor e posibil sa ramana definitive (ma gandesc ca sunt foarte multe greseli de calcul care pot fi solutionate chiar la Comisie).

CEZAR spunea...

Numai asa....de smecher!

Don Corleone spunea...

@CEZAR
Nooo.. uite ca nu pune nimeni "botu'"
S-or fi desteptat??Ia incearca cu dogaru ca ala imediat incepe cu "vite,gloate,conspiratie mondiala" si alte alea.
PS Plan de rezerva-ranciog/apostol
sigur ai sa reusesti hi,hi

karadeniz spunea...

Mare e gradina lui Dumnezeu. Mă contactează pe mess un fost coleg, căruia îi scade pensia după revizuire. Știind că avea câțiva ani în plus față de mine ar fi trebuit să aibă o scădere foarte mică față de ce mi-a declarat el. Imi trimite decizia de ieșire la pensie și constat ca deși a lucrat aproape 20 de ani în grupa alte conditii, pe decizia de pensionare acești ani sunt trecuți la condiții deosebite. Deci el a fost faultat încă de la început. Îl întreb de ce e așa și-mi răspunde ca așa au întocmit-o cadristul și finanțistul iar el nu a verificat. Mi-am adus aminte de o exprimare pitorească a lui Don Corleone referitor la relația sa cu cadriștii și acum mă întreb – Câți ca voi ?

CEZAR spunea...

Ceva nu se ...pupa !! Pe L-164 cum a stat? A observat doar acum..?

karadeniz spunea...

Pai de decizia de pe L.164 vorbeam. I-au trecut de atunci anii de la alte condiții la condiții speciale.

koko48 spunea...

ce citesc mai sus? Oprea și Igaș ar vrea să potolească spiritele și să încerce stoparea reducerii pensiilor prin menținerea în plată a cuantumului cel mai avantajos.??
Doamne , mare ti-e gradina...ce inseamna an electoral!...
Iarasi o sa ne trimita scrisori cum ca el a facut tot ce a putut pentru pensionarii militari dar madam Barbu s-a opus.
Raul e facut domnule Oprea , si nici dracu nu o sa mai faca lumina in dosarele bietilor militari pensionari. Ce vreti sa faceti? sa se mentina in plata pensiile de 10000 de lei? pai nu sare in sus (si pe buna dreptate ) societatea civila ? Si vor sari in sus chiar si cei carora le-a crescut pe drept pentru ca jubilau ca semeni de ai lor au pierdut la revizuire .

Plano10 spunea...

@koko
La multi ani doamno!
Ca sa nu sara in sus cei pomeniti de tine la propunerea respectiva eu am adaugat"ramane in plata cuantumul din 30 12 2010, dar nu mai mult de 9000 lei"
Onor lobistii pe langa parlamentarii USL care au introdus amendamentul n-au retinut si aceasta limitare.
Acum... stiu eu daca madam ministresa Barbu citeste blogul asta ca sa-si retraga avizul negativ trimis la Parlament?

Trofin spunea...

Am o sugestie mai tehnica decat una politica . Consider ca utilizarea statutului de rezervist ,pentru perioada dintre data iesirii la pensie si implinirea varstei standard de pensionare ( sau cum zic ministeriabilii "cariera militara completa"), ar putea fi utilizat pentru determinarea unui punctaj suplimentar folosindu-se ca venit pensia bruta pe care a primit-o pensionarul in perioada respectiva, in conditii normale de lucru si fara spor de contributie la fondul suplimentar de pensie ( unde este cazul). Pentru pensionarii militari care in aceasta perioada au obtinut si alte venituri , calculul punctajului suplimentar pentru aceste venituri ar putea fi facut corespunzator prevederilor Legii 263/2010.
Daca s-ar adopta o asemenea metoda urmarile ar fi:
- efortul bugetar ar fi mai mic decat in cazul in care ar fi mentinut in plata cuantumul cel mai favorabil ;
- punctajul s-ar mentine permanent in comparatie cu cuantumul cel mai avantajos care ramane constant pana la egalizarea cu cuantumul realizat in urma cresterilor legale.

Plano10 spunea...

@Trofin
Ai inceput sa-i vaiti si d-ta pe guvernanti pentru efortul bugetar?
Daca au bani sa-i praduiasca pentru pomeni electorale si investitii castigate de clientela partidului... este o prostie sa-i cainezi ca n-ar avea bani pentru plata pensiilor.
Pierzi din vedere ca in urmatorii 5 ani efortul bugetar pentru plata pensiilor se va injumatati pe cale naturala?

Trofin spunea...

Plano10 spunea...
8 ianuarie 2012, 18:23

Pot fi acuzat de orice dar de prostie ... ma mai gandesc. Eu nu cainez pe nimeni fiindca nu sunt de cainat , sunt de condamnat. Faptul ca am deschis o discutie , inseamna ca sunt posibilitati de a da o solutie la o situatie complet infundata. Daca mergem pe principiile celor de la Sindicat , ramanem asa cum suntem si in 2012 iar in viitor si mai rau.
Parca erati mai elastic in acceptarea opiniilor. Daca va deranjeaza in promovarea principiilor personale , chiar va rog sa stergeti postarea.

Plano10 spunea...

@Trofin
Vezi bine ca nu ma deranjeaza discutiile in contradictoreiu.
Imi plac polemicile!
Ce te-a deranjat ca n-am fost de acord ca n-ar fi bani pentru pensii!
N-au bani, au solutia demisiei! Nu-i obliga nimeni sa ramana la guvernare.
Nu crezi ca suntem prea indulgenti cu incompoetenta?

mos alecu spunea...

@Trofin 8 ianuarie 2012, 18:12 :
Presupun ca expresia "pensia bruta pe care a primit-o pensionarul in perioada respectiva, ..." trebuie citita "pensia bruta pe care AR FI primit-o pensionarul in perioada respectiva, ..." .
Cit despre "implinirea varstei standard de pensionare" ... care ... aia militara sau aia civila ?
Si ce se intimpla cu cei care au iesit la pensie "la virsta standard" ... si totusi li s-a diminuat cuantumul ?

Propunerea facuta ...ar fi o idee ... dar nu vreau sa ma acuzi de "complicitate" cu spusele lui Plano !

Plano10 spunea...

@ELENA
Cele mai multe decizii de revizuire din oficiu vor ramane definitive prin necontestare inca de la 01 02 2012.
Cei care au sau vor obtine documente doveditoare, de genul celor specificate de art 2 din OUG, vor putea solicita revizuirea, de data aceasta le cerere, si dincolo de data de 01 03 2012.
Ce mai stii de amendamente?

Avram Iancu spunea...

Mai oameni buni,trebuie sa fii putin chior si sa nu observi ce piatza de desfacere isi fac"tovarasii arvocati"din nepriceperea,nemultumirea si neconcludenta legii.sunt convins ca nu se va rezolva nimic ,se vor tergiversa procesele si veti ramane cu banii dati si cu "buzele umflate'Cum credeti ca ar fi posibil ca o lege data sa o intoarca un avocatel,chiar nu vedeti ca astia sunt mai perculosi decat vanesa cu toata sleahta lor de prezicatoare.Credeti ca ei vor sa va ajute ,da,probabil la golirea buzunarelor.Sa dea Domu'seracu dintr-nu pumn va umple sacu'dar cam miroase a excrocherie nationala.Sa zicem,prin absurd ca s-ar rezolva si ar ramane in plata pensiile mai mari ce s-ar intampla ---?O explozie a celorlalti 5 milioane de pensionari,s-ar darama toate oranduielile statului.Legea a fost adoptata ,buna rea cum este dar a fost adoptata ,acuma ,logic ,pentru o parte dintre beneficiari ai legii sa fie intr-un fel si pentru altii in alt fel,sau legea se face precum in grecia Antica "Vox populi ,vox Dei"si apoi despre ce popor vorbim?Despre 30.000 de oameni din 6,5 milioane =0,46%,dar si 30 de mii ,cati avocati si cate procese???Acesti avocati au descoperit El Dorado pe necazurile si sperantele noastre .Atentie !tigri2

Avram Iancu spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Avram Iancu spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Plano10 spunea...

@Tigri
Pai, daca citeai cuvantul de deschidere al blogului, aflai ca, inca de acolo, am spus ca si taxele judiciare sunt niste taxe pe fraieri.
Poti sa-l opresti pe unul sa nu plateasca pentru ca un judecator sa-i spuna ce stia, de fapt, si el ca nu are dreptate?

Nu ar fi nicio razmerita aviatorule pentru ca toti pensionarii civili, vreo 4-5 milioane, au avut pensiile recalculate in 2005 pe L 19/2000, modificata, si li s-a aplicat cuantumul mai avantajos.

dragos spunea...

Pt.PLANO10 08.01.2012/19:35 Cica "ar fi pe teava" pana la 31.03.2012.Din surse demne de incredere. Dragos Icleanu

gegf spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

gegf spunea...

vasile spune: Am lucrat intre ani 1977-1979 in conditi deosebite grupa a-2 de munca primind adeverinta in procent de 100% in limita 10 luni an comform OMMS 50/90 va rog sa ma lamuriti ce inseamna 100% 10 luni an deoarece eu pe decizia de pensionare am primit doar 3 luni an . Va multumesc

Plano10 spunea...

@gegf
Citeste art 3 si 14 din Metodologia de revizuire pentru a te lamuri.
Pt grupa a II-a ai primit vechime suplimentara 3 luni pe an si s-a majorat punctajul lunar pe perioada lucrata in conditii de grupa II-a cu 25%.

Trofin spunea...

Pentru : mos alecu spunea...
8 ianuarie 2012, 19:10

Punctual :
- cuntumul brut al pensiei este cel inscris pe cuponul de pensie pentru perioada dintre data iesirii la pensie si data de implinire a varstei standard de pensionare;
- varsta standard de pensionare o vad ca fiind aceea valabila , in legislatia timpului , la data iesirii la pensie ( pentru toti aceia carora li s-au recalculat /revizuit pensiile , aceasta este de 55 ani);
- aplicarea acestui principiu este posibila numai pensionarilor cu pensie militara anticipata si anticipat partiala si nu se aplica acelora care nu indeplinesc conditiile minime de primire a unei pensii militare.
- sistemul avantajeaza, nu total , dar mai mult decat s-a obtinut la aplicarea Legii 119/2010 ,pe militari care au fost disponibilizati cu drept de pensie militara .

Mi-am permis sa fac o asemenea sugestie dupa o ideie lansata de un forumist civil , pe unul din blogurile dedicate militarilor care era indignat de aplicarea unei legi unitare de recalculare a pensiilor pentru militarii care au iesit la pensii in conditii legale diferite , unii la limita de varsta confor legii pensiilor militare iar altii in baza unei ordonante de urgenta , recte OG7/2008 . Omul zicea ca , daca s-a iesit din sistem la pensie printr-o lege speciala atunci si recalcularea pensiilor acestora sa se faca tot printr-o lege speciala. Am mai avut in vedere si o opurtunitate deschisa de un proiect de lege , depus la Senat , cu NR. L758/2011 care are ca obiectiv modificarea OUG1/2011.
Sunt deschis la discutii clarificatoare.

emillian123 spunea...

Marea nebunie cu recalculareaa pensiilor inceput in 25 mai 2010 cand la TV BASESCU a spus ca se cheltuie pe BUGETARI SI PE PENSIONARI 28 miliarde euro (aprox. 63 % din BUGETUL DE CHELTUIELI) REAL ,dupa cifrele oficiale de 1,4milioane bug. si 6 milioane pensionari in 2010 s-au "dat" cca.21 miliarde euro !!Unde e diferenta ??(de aprox. 6 miliarde euro -3 si 3 la fiecare categorie sociala)...

ELENA spunea...

@Avram Iancu
Nu sunt avocat. E una din meseriile pe care le urasc sincer.

Avram Iancu spunea...

@ELENA
Imi cer scuze,nu-mi explic cum am introdus numele tau acolo,eram suparat pentru fatzarnicia unora si am scris in graba.despre tine numai de bine sau de la FB in sus.tigri2

Avram Iancu spunea...

Dupa multe dezbateri,cred,ca se va ajunge la urmatorul text de lege neoCOMUNISTA :"De la fiecare cat a vrut si a putut sa stea in armata sau sa fure,sa insele "si "Fiecaruia cat doreste si cat ii convine"iar legile adoptate sa fie la cheremul avocatilor,sau "cel mai tare in gura sa castige"URAAAAA !!!tigri2

Avram Iancu spunea...

Vai de cocoselul vostru ca habar nu aveti cate prune aveti in traista,cum puteti fi atat de naivi ca sa credeti ca niste legi adoptate cu unanimitate si legitimitate pot fi schimbate la strigatul si amenintarea unor nemultumiti.In fond care este nemultumirea?Principiul contributivitatii nu este bun?Dar ce doriti? L 164 care pe cei iesiti inaintea promulgarii ei nu-i avantajeaza,pai cum stai o luna doua pe o functie de c-da si iei toata viatza 30%,sau solda de merit in ultimele luni si iei toata viatza 15%,aceasta este dreptatea??Noua, cand era sa iesim la pensie de ce nu ni s-a spus?Am fi facut si noi permutari,combinari si smechereli.Sau calculul pensiei pe veniturile din ultimile luni?Fiti corecti,cinstiti si drepti cum au fost DACII inca nu suntem tzigani[veniti din nordul Indiei prin secolul XIV-lea ,odata cu venirea turcaletilor in Europa.tigri2

Trofin spunea...

Dupa cum isi exprima unii fosti militari opiniile in raport cu opiniile altor fosti militari , se pare ca le-ar sta mult mai bine acestor "unii" sa respecte statutul acelora care stau pe socluri si inspira admiratie si recunostinta.

constantin spunea...

@Avram Iancu &tigri2
Ce tot ai cu noi , cei ce am iesit pe L.164 ??? Tu crezi ca toti au furat sau au facut smecherii ?? Cei ce au facut asta sa plateasca, nu ne baga pe toti intr-o oala !! Ce vina avem noi ca am iesit la pensie in conditiile unei legi in vigoare la acea data ??? Nu ne mai jigni domnule, vezi-ti de pensia ta !!

mosgoriot spunea...

Chiar credeti ca acest proiect de lege sa fie adoptat???. Atata timp cat guvernul a trimis deja presedintelui senatului punctul sau de vedere cum ca nu e de acord cu acest proiect, slabe, foarte slabe sperante..... dar cine stie ce se poate intampla intr-un an electoral...

Avram Iancu spunea...

@Constantin
ok,domnule!Dar nici voi nu mai spuneti ca aceasta recalculare nu este buna.

Trofin spunea...

Aritmetic , recalcularea este buna .Faptul ca sunt discutii si nemultumiri , se poate conchide ca principiile sunt deranjante.

Trofin spunea...

Aritmetic , recalcularea este buna .Faptul ca sunt discutii si nemultumiri , se poate conchide ca principiile sunt deranjante.

karadeniz spunea...

@Plano 10
Ion Petrescu a publicat pe blogul lui și circulă deja pe emailuri, o scrisoare, privind ilegalitatea procesului de revizuire a pensiilor militare, adrestă, de către col. (r) Lazea Eugenia unor parlamentari. Clarifică multe aspecte și răspunde la multe întrebări și nelămuriri. Propun postarea acestei scrisori și aici.

CEZAR spunea...

Nimic nou sub soare !
Se fereste doamna sa faca referire la inechitatile L164. Probabil i se pare foarte normal, ca dumneaei, un contabil imbracat militar ,sa ajunga ditamai colonel si pentru biroul in care a lucrat o viata, sa iese la pensie cu ind.com +sol.merit+veniturile pe ultima luna.!
Acum vede inechitati !Pana acum nu ! Este de inteles!!

Avram Iancu spunea...

Unii nu vor sa inteleaga niste realitati specifice anumitor categorii de forte.In legatura cu solda de merit ,care,conform L 164 iti conferea un drept de +15% [la pensie].Cine primea aceasta solda?Spre deosebire de alte arme,la aviatie,se dadea pe escadrila unde erau 22[aprox] de ofiteri si 22 de MM,se ofereau 2[doua] solde de merit,la ofiteri si doua la MM si trebuia sa ai trei ani consecutivi de FB ,lucru cam greu deoarece apareau tot felul de minuni pentru care te penaliza ,mai ales ca pilot,,apoi ne putem compara cu o companie de infanterie [sau un batalion ,sau un birou ,care avea omul si solda de merit.Ori cu functia de comanda ,la toate aceste 44 de cadre dintr-o escadrila numai una era de comanda,eu am fost loctiitor vreo 6 ani,n-am pupat nimic,cum facea un smecher ceva [dintre subordonati]imi afecta si mie calificativul.Dar ce sa mai discutam ,din tribune se vede altfel meciul.tigri2

CEZAR spunea...

PS. Pana acum ,,,specialista" unde a fost? A contribuit cu ceva ,fie si pe bloguri,
Daca a descoperit ca recalcularea nu se face cum trebuie- a solicitat sa se ofere ,impreuna cu armatele de contopisti, care au trait bine pe spatele luptatorilor,sa ajute cu ceva?

emillian123 spunea...

Casa de pensii a MAN a revizuit pensii a caror recalculare nu a fost finalizata in dec. 2010,furand pur si simplu din salariile din adeverinte!

karadeniz spunea...

@ emillian123
Furt este un cuvânt prea dur, nu cred că e vorba de așa ceva. Munca aceasta titanică, făcută sub presiune, de cei care au lucrat efectiv la recalcularea și revizuirea a zeci de mii de pensii face inerente erorile și greșelile.
Am văzut până acum câteva zeci de adeverinte de venit, decizii de pensii, decizii reclaculate și decizii revizuite. Problema principală o reprezintă identificarea cât mai exactă a veniturilor fiecărui fost militar. Aceasta nu se poate face, cât mai aproape de realitate, fără o confruntare încrucișată a statelor de plată cu state de plată suplimentare, acolo unde nu s-au distrus, ordinele de zi pe unitate, memoriile personale și fișele fiscale. Aceasta ar fi presupus ceea ce a afirmat Oprea în prima fază, mii de oameni si mulți ani de muncă. Ori comprimarea acestui proces, ba în faza de revizuire, prin ordinul SMG 17 din 10.02.201, a fost scurtat inclusiv termenul prevăzut de OUG 1 /2011, folosirea de personal nespecializat și neinstruit corespunzător precum și lucru în trei schimburi nu putea să ducă decât la rezultatul care se vede acum. O altă problemă este încadrarea acestora în grupele de muncă. Aici s-au facut multe greșeli chiar de la întocmirea fișelor de pensie inițiale. Trecerea de la fostele grupe I și II de muncă, la condiții deosebite, speciale și alte condiții a generat multe erori ori interpretări greșite la încadrarea în aceste noi grupe. Nu toți militari au verificat concret, ori nu au știut cum să o facă, confruntarea și certificarea corectitudinii datelor din memoriile personale.
Deciziile recalculate și cele revizuite au adăugat alte erori și omisiuni. Un coleg are pe buletinul de calcul, anexat deciziei revizuite, un total de 56,78 puncte iar pe decizie un total de 55,04 .

iceparu spunea...

Am cautat peste tot.Nici vorba de asa ceva.Este simpla diversiune.

iceparu spunea...

Am gasit.Guvernul a respins-o.mare porcarie.argumente de nota zero.Concluzia.Numai prin forta.

Plano10 spunea...

@iceparu
Daca Guvernul a dat aviz negativ nu inseamna ca initiativa nu se mai discuta in Parlament si ca nu ar putea fi adoptata.

iceparu spunea...

@PLANO 10 Cum ,sa aprobe parlamentarii puterii initiativa cand ei voteaza pro si contra ,dupa cum le spune guvernul?asta e parerea mea.Nu sunt un pesimist ,dar parca retin ca a mai fost o asemenea initiativa si a ramas ca in gara de nord.Propun sa taiem degetele sefilor de grupuri parlamentare pdl,udmr,unpr si gata s-a rezolvat problema.

Anonymous spunea...

Nu mai bagati minciuni ca se reface Legea pensiilor, ca se ia cuantumul cel mai favorabil, ca sa linisteasca fraierii.Veniti in strada ciumpalacilor ca altfel o sa ajungeti rau de tot