13 aprilie 2012

Adăugat în: ,

CEDO motivează respingerea unei plîngeri împotriva Legii 329/2009, cumul pensie militară cu salariul

THIRD SECTION
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 20 March 2012 as a Chamber composed of:


ÎN FAPT 
1. Reclamantul, dl Ionel Panfile, este un cetăţean român care sa născut în 1957 şi locuieşte în Mihail Kogǎlniceanu, judeţul Constanţa.A. Circumstanţele cauzei 
2. Faptele cauzei, aşa cum a prezentat de către solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. 
3. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat pentru pensionare anticipată, după ce a lucrat pentru Ministerul Apărării Naţionale. Pensia lunară a constituit 2880 de lei româneşti. Legislaţia în vigoare la acel moment, şi anume Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, a permis pensionari anticipate de la forţele armate pentru a aplica pentru locuri de muncă atât în ​​sectorul public şi privat, statutul de pensionar şi care a angajat fiind compatibil.La 4 iunie 2007, reclamantul a fost numit de primarul Mihail Kogǎlniceanu, un mic oraş în judeţul Constanţa, pentru a lucra ca un şef de departament în cadrul Serviciului de Poliţie Municipal. Salariul său lunar sa ridicat la 986 de lei, la care o indemnizaţie suplimentară de 25% din salariul său de bază a fost plătită pe o bază lunară.

.....................................................................................................................
PLÂNGERI
 13. Reclamantul sa plâns în temeiul articolelor 6 şi 14 din Convenţie, articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr 12 la Convenţia cu privire la obligaţia impusă la el de la 9 decembrie 2009, începând de a alege între a avea pensia suspendată în timp ce el a lucrat pentru o instituţie de stat, având în termen sau de muncă încetează. El a susţinut că, prin aplicarea pct. 17-22 din Legea nr. 329/2009, instanţele judecătoreşti l-au privat de dreptul său de a primi concomitent pensie şi un salariu, chiar dacă acesta a fost un "drept dobândit", în acelaşi timp, aplicarea de textele de mai sus-menţionate au dus la o discriminare indirectă, având în vedere faptul că cei care au avut o pensie, care a fost mai mică decât nivelul salariului mediu brut naţional, sau cei a căror pensie a fost mai mare decât acest nivel, dar au fost angajaţi în sectorul privat, ar putea totuşi primi concomitent pensie şi salariu .Instrumentele juridice contestate, astfel cum sunt aplicate în cazul său, a încălcat, de asemenea, principiul securităţii juridice ca legislaţia internă nu a fost suficient de previzibilă şi accesibile. Reclamantul a susţinut că legislaţia în vigoare, la data de pensionare anticipată permis sa-l fi angajat sau numit în sectorul public, care a reprezentat o motivaţie puternică pentru decizia sa de a se pensioneze anticipat, pentru acest motiv, orice modificare a legislaţiei nu ar putea afectează situaţia sa, fără să încalce principiul securităţii juridice, având în vedere, de asemenea, că dreptul său de a primi o pensie şi un salariu a fost de un drept dobândit, care nu ar putea fi obiectul unei reevaluări.LEGEAA. Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie
 14. Reclamantul sa plâns de faptul că punerea în aplicare a noilor măsuri legislative prevăzute în Legea nr. 329/2009 l lipsit de veniturile sale, care a fost făcut dintr-o pensie şi un salariu. O astfel de privare, el a susţinut, a fost o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie, care prevede după cum urmează:"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu va fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu sunt, însă, în nici un fel atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăţii în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor. "1. Principii generale 
15. La început, Curtea reiterează că principiile care se aplică, în general, în cazurile prevăzute la articolul 1 din Protocolul nr 1 sunt la fel de relevante atunci când vine vorba de pensii (a se vedea Stummer v. Austria, [GC], nr. 37452/02, § 82, 7 iulie 2011) sau a salariilor (a se vedea, printre multe altele, Mihǎieş v. România şi Senteş v. România (dec.), nr 44232/11;. 44605/11, 6 decembrie 2011). Dintre acestea, deosebit de relevante pentru cazul de faţă este faptul că această dispoziţie nu garantează, ca atare, orice drept la o pensie de o valoare deosebită (a se vedea Maggio şi alţii c. Italiei, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, § 55, 31 mai 2011), şi nici dreptul de a continua să fie plătit un salariu de o valoare deosebită (a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii c. Finlandei [GC], nr. 63235 / 00, § 94, CEDO 2007-II), acesta fiind în întregime la discreţia statului de a stabili ce beneficii vor fi plătite de angajaţi din bugetul de stat (a se vedea Kechko c. Ucraina, nr 63134 /. 00, § 23 , 8 noiembrie 2005).În acelaşi timp, cu toate acestea, în cazul în care valoarea unui beneficiu este redusă sau întreruptă, aceasta poate constitui interferenţă cu posesiunile, care trebuie să fie justificate (a se vedea Rasmussen c. Poloniei, nr. 38886/05, § 71, 28 aprilie 2009).
 16. O condiţie esenţială pentru interferenţe a fi considerat compatibil cu articolul 1 din Protocolul nr 1 este că ar trebui să fie legală. Orice intervenţie de către o autoritate publică, cu respectarea bunurilor poate fi justificată numai în cazul în care serveşte unui public legitim (sau general) interes. Datorită cunoştinţelor lor direct de societate şi nevoile sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internaţional pentru a decide ceea ce este "în interes public". În cadrul sistemului de protecţie instituit prin convenţie, este, astfel, pentru autorităţile naţionale pentru a face evaluarea iniţială cu privire la existenţa unei probleme de măsuri publice, se referă la emiterea interfera cu respectarea bunurilor sale (a se vedea Terazzi SRL c. Italia, nu 27265/95, § 85, 17 octombrie 2002, şi Wieczorek c. Poloniei, nr. 18176/05., § 59, 8 decembrie 2009). În plus, Curtea consideră că statele se bucură de o marjă destul de largă de apreciere în reglementarea politicii lor sociale (a se vedea Janković c. Croaţiei (dec.), nr. 43440/98, CEDO 2000-X şi Kuna împotriva Germaniei (dec.), nr 52449/99,. CEDO 2001-V (extrase))Articolul 1 din Protocolul nr 1, de asemenea, cere ca orice intervenţie să fie în mod rezonabil proporţională cu scopul urmărit a fi realizat (a se vedea Jahn şi alţii c. Germaniei [GC], nr 46720/99,. 72203/01 şi 72552/01, § § 81-94, CEDO 2005-VI). Echilibru echitabil necesar, nu va fi lovit în cazul în care persoana în cauză poartă o povară individuală şi excesivă (a se vedea Maggio şi alţii c. Italiei, citată mai sus, § 57).2. Aplicarea principiilor în speţă 
17. Curtea constată că plângerea reclamantului se referă în principal la incapacitatea sa de a primi o pensie militară în acelaşi timp şi un salariu plătit de stat, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, care a introdus noi norme privind condiţiile care permit o astfel de combinaţie. Astfel, reclamanta a considerat că astfel de limitări afectat dreptul său de a lucra şi de a fi plătite în consecinţă, în ciuda faptului că, atunci când a aplicat pentru pensionare anticipată a avut în vedere în continuare în ocuparea forţei de muncă remunerată, în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.
 18. În acest context, Curtea reiterează faptul că Convenţia nu garantează un drept de a lucra (a se vedea Sobczyk c. Poloniei, nr 25693/94 şi 27387/95, (dec.), 10 februarie 2000;. Dragan Cakalic V Croaţia, (DEC .), 15 septembrie 2003; şi Torri şi alţii c. Italia şi Bucciarelli v. Italia (dec.), nr 11838/07 şi 12302/07, 24 ianuarie 2012).. Nici nu garantează, aşa cum deja sa menţionat mai sus, dreptul la o pensie sau un salariu de o valoare deosebită.
 19. În continuare, Curtea consideră că limitările introduse de legislaţia contestată nu trebuie să fie considerate ca o "privare de bunuri", invocat de reclamant, ci mai degrabă ca o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, în sensul din prima teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie. 
20. Din acest punct de vedere, Curtea constată că ingerinţa a fost incriminat, prevăzute de lege, şi anume de dispoziţiile nou introduse de Legea nr. 329/2009 privind unele măsuri care trebuie luate de către stat în contextul crizei economice şi financiare. 
21. În evaluarea sa de interes public cu privire la măsurile contestate, Curtea ia în considerare motivarea Curţii Constituţionale, care a confirmat faptul că legiuitorul român a impus reguli noi în domeniul de sectorul public, salariile pentru scopul de a cheltuielilor publice raţionalizării, ca dictat de contextul excepţional al crizei globale la un nivel financiar şi economic (a se vedea paragraful 11 ​​de mai sus). Având în vedere, de asemenea, faptul că aceasta este o chestiune care intră să fie decise de către autorităţile naţionale, care au o legitimitate democratică directă şi sunt mai bine plasate decât de o instanţă internaţională pentru a evalua nevoile şi condiţiile locale, Curtea nu vede nici un motiv să se îndepărteze de la Curtea Constituţională a constatat că măsurile în litigiu a urmărit un scop legitim de interes public (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov şi alţii c. Bulgariei, nr 2033/04,. 19125/04, 19475/04, 19490/04, 19495/04, 19497/04, 24729/04, 171/05 şi 2041/05, § 92, 25 octombrie 2011).
 22. Rămâne, prin urmare, să se stabilească dacă un "echilibru corect" între cerinţele de interes general, a comunităţii şi cerinţele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului a fost lovit, ştiind că echilibrul necesar, nu va fi găsit în cazul în care persoana în cauză a avut să suporte o povară individuală şi excesivă (a se vedea, printre multe altele, Lakićević şi alţii c. Muntenegru şi Serbia, nr 27458/06,. 37205/06, 37207/06 şi 33604/07, § 62, 13 decembrie 2011). 
23. În această privinţă, o atenţie deosebită trebuie să fie pus pe faptul că reclamantul a fost obligat să aleagă între a continua să primească pensie lunară lui militare şi de încheiere de muncă, sau având plata pensiei suspendată în timp ce continuă să lucreze pentru stat. Astfel, Curtea notează că, spre deosebire de situaţia în cazul de Kjartan Ásmundsson (citată mai sus, § 39), solicitantul nu a suferit o privare totală a drepturilor sale, el nici nu a fost dezbrăcată de toate mijloacele de subzistenţă, având în vedere că el ar fi încă primi o pensie lunară completă, al cărei nivel a fost mai mare decât nivelul salariului mediu brut naţional (a se vedea, de asemenea, punctul 6 de mai sus). Din acelaşi punct de vedere, reclamanta nu poate fi considerată ca fiind pierdut sume importante din venitul său, deoarece pensia, pe care el va continua să primească, este substanţial mai mare decât salariul lunar el ar fi primit. 
24. În acest context şi, de asemenea, având în vedere marja de stat a largă de apreciere în reglementarea domeniul legislaţiei sociale (a se vedea, de asemenea, Frimu v. România (dec.), nr. 45312/11, 7 februarie 2012), şi scopul legitim public raţionalizarea cheltuieli (a se vedea paragraful 21 de mai sus), Curtea consideră că reclamanta poate fi cu greu considerat ca având să suporte o povară individuală şi excesivă, sau ca au suferit o depreciere de esenţa a pensiei sale sau a drepturilor salariale. 
25. Rezultă că această plângere este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4.B. Articolul 14 din Convenţia de la
 26. Reclamantul sa plâns de faptul că instrumentele juridice contestate a instituit o discriminare între diferite categorii de persoane, unele fiind permis să continue să primească în acelaşi timp un salariu şi o pensie, iar altele fiind împiedicat de la a face acest lucru. Mai precis, el nu ar putea continua să primească atât un salariu şi o pensie, pe motiv că el a fost angajat în sectorul public, în comparaţie cu cei angajaţi în sectorul privat, pe de o parte, şi pe motivul că el a avut o mai mare decât salariul mediu brut naţional, în comparaţie cu cei care au avut o pensie mai mică decât acest nivel, pe de altă parte, de pensii.Articolul 14 din Convenţie prevede după cum urmează:"Exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în [] Convenţia trebuie să fie asigurată, fără discriminare pe orice motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, asocierea cu o minoritate naţională , proprietate, naştere sau alt statut. "
 27. Curtea reiterează faptul că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoanelor aflate în situaţii similare relevant (a se vedea Willis împotriva Regatului Unit, nr. 36042/97, § 48, CEDO 2002-IV). Cu toate acestea, nu orice diferenţă de tratament se va ridica la o încălcare a articolului 14. Acesta trebuie să fie stabilit faptul că alte persoane într-o situaţie similară sau relevant in mod similar bucura de un tratament preferenţial şi că această distincţie este discriminatorie (a se vedea Unal Tekeli v. Turcia, nr. 29865/96, § 49, 16 noiembrie 2004).În plus, articolul 14 nu interzice unui stat membru, de la tratarea în mod diferit, în grupuri, pentru a corecta "inegalităţile de fapt" dintre ele, statul contractant se bucură de o marjă de apreciere în evaluarea dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare, altfel justifica un tratament diferit. O marjă largă este, de obicei, pentru a permite statului în temeiul Convenţiei în ceea ce priveşte măsurile generale ale strategiei economice sau sociale (a se vedea STEC şi alţii c. Regatului Unit [GC], nr. 65731/01, § § 51-52, CEDO 2006 -VI).
 28. Revenind la cazul de faţă, Curtea consideră că instrumentul juridic a criticat instituie o diferenţă de tratament între persoane, pensionari care erau încă active în sectorul privat şi cei care au lucrat în sectorul public, la fel ca reclamanta, cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situaţie similară sau relevant in mod similar, în sensul articolului 14, deoarece distincţia esenţială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, este faptul că veniturile lor se trage din surse diferite, şi anume o Bugetul privat şi bugetul de stat, respectiv. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, în această privinţă, Curtea are o serie de ocazii admise de distincţii pe care unele state contractante egal, în scopul de pensii, între funcţionarii publici şi angajaţilor privaţi (a se vedea Valkov şi alţii, citată mai sus, § 117, şi citate în aceasta).În ceea ce priveşte diferenţa de tratament bazat pe nivelul de personal venitul lunar, Curtea consideră că, în conformitate, de asemenea, cu decizia Curţii Române Constituţionale, că nivelul prevăzut la era previzibilă şi rezonabilă (a se vedea paragraful 11 ​​de mai sus), şi a fost stabilită în raport cu obiectivul Factorii de către legiuitorul, care a acţionat în cadrul puterii sale de apreciere în domeniul de deciziile bugetare, fără a încalcă principiul proporţionalităţii (a se vedea, mutatis mutandis, Valkov şi alţii, citată mai sus, § 114).
 29. Astfel, Curtea constată că aceste plângeri sunt vădit nefondate şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu articolul 35 § § 3 şi 4 din Convenţie.C. Alte plângeri presupuse
 30. Reclamanta a ridicat, de asemenea, alte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr 12 la Convenţie (a se vedea paragraful 13 de mai sus).
 31. Curtea, după ce a examinat restul plângerilor reclamantului, consideră că, în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa şi, în măsura în care problemele reclamate se află în competenţa sa, acestea nu dezvăluie nici o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 § § 3 (a) şi 4 din Convenţie.