27 noiembrie 2012

Adăugat în: ,

Basescu si-a pus Armata in cap


Scrisoare deschisă a SCMD către președinte.
Domnule Traian Basescu,
Suspendare constituțională

Ati dobandit calitatea de fost presedinte al Romaniei la 29 iulie a.c., cand 8,6 milioane de romani, prin prezentarea la Referendum, in pofida amenintarilor si lucraturilor dvs. de culise, v-au retras definitiv mandatul. Ati furat votul popular cu ajutorul a 5 slugi de la institutia politica stalinista numita CCR, si al mai marilor Europei, care au actionat nu de dragul dvs. ci din interes. Democratia nu este pentru catei! Numai ei, mai marii lumii,  pot aresta si lichida presedinti, sub pretextul apararii “democratiei”, in Serbia, Albania, Libia, Egipt, Afganistan, Irak, Siria sau aiurea! Nu si popoarele!

Divortul democratic al natiunii romane de dvs. a fost privit cu spaima, ca un precedent periculos pentru alde Merkel, Barroso et co. Vi s-a permis sa amenintati, cu spume la gura, in mod “democratic”, deputati, senatori, politisti, militari, primari alesi si, in general, pe toti cei care au indraznit sa voteze impotriva dvs. Dar ati sarit calul in povestea macovee cu “lovitura de stat” data de majoritate, adica de Parlament ,si cu transferul rolului de aparator al “revolutiei” catre persoana dictatorului si a instrumentelor sale de informatii, diversiune, paza, protectie si control al populatiei. Din acest motiv, stapanii externi v-au pus fermoar la gura. Dar nu v-a tinut mult! 

De doua saptamani, va dati in petic, intervenind absolut “democratic”, in campania electorala, deoarece ati constatat, cu groaza, ca ura fata de instrumentele dvs. politice, fata de regimul dvs. care si-a batut joc de toate categoriile socio-profesionale si de varsta din Romania, dar si de viitorul tarii, nu a scazut, ci, dimpotriva! Atacati de-a valma institutiile democratice ale statului, cu ajutorul “coloneilor” dvs. media, fabricati special pentru dvs. de Oprea si Blaga, toate institutiile democratice ale statului, incepand cu Parlamentul si Guvernul si pe toti opozantii dvs. 

In hahaiala dvs. verde de frica, ati facut insa in aceste zile o greseala imensa care ii va costa in alegeri pe protejatii dvs. L-ati insultat pe ministrul Apararii, o persoana net superioara dvs. ca CV si oricum mai tanar cu aproape 5 ani. Nemeritata insulta adusa ministrului Apararii se rasfrange la fel de nemeritat, asupra tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.

In numele militarilor in rezerva si in retragere din SCMD va pretind scuze publice. Altfel, veti obtine, dar in alt sens, ceea ce va doriti cu disperare de o luna de zile – iesirea noastra in strada. De o luna de zile cristoii si turcestii din interiorul SCMD si din afara ne tot incita sa protestam la Palatul Victoria. Vom iesi, domnule Basescu, daca nu va cereti scuze, dar la Palatul Cotroceni! Se pare ca vi s-a facut dor de noi si de aliatii nostri. Pe curand!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU