Un produs Blogger.

miercuri, februarie 27, 2013

Asociații și sindicaliștii militari continuă răzbelul; unii, mulțumiți, ceilalți, nemulțumiți de legea pensiilor

0 comments

COMUNICAT DE PRESĂ 27.02.2013

Nr. 123 din 27.02.2013
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (A.N.C.M.R.R.) salută declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale ministrului Apărării, Mircea Duşa, privind păstrarea nivelului actual al pensiilor militare şi respingerea speculaţiilor privind o eventuală recalculare a acestora.
În egală măsură, ANCMRR îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de cei care, din rea credinţă sau din interes vor să dezinformeze opinia publică în legătură cu rezultatele recalculării pensiilor din sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
În ciuda faptului că, potrivit datelor oficiale, peste 90% din pensiile militare au crescut, există voci care pun sub semnul întrebării aceste rezultate şi care insistă pentru revenirea la pensiile anterioare, adică la pensii mai mici pentru militari. Din nefericire, printre cei care susţin un astfel de punct de vedere se numără şi foşti purtători ai uniformei Armatei Române, cel mai vocal fiind col.(r) DOGARU MIRCEA, care dorește ca pensiile militare să scadă. Constatăm cu tristeţe că, în loc să lupte pentru camarazii săi, col.(r) Dogaru luptă împotriva pensionarilor militari, a celor care au slujit ţara o viaţă întreagă fără să facă niciun compromis, nicio înţelegere şi nicio intervenţie pentru ieşirea la pensie anticipată sau pentru alte facilităţi de care unii au profitat din plin.
De fapt, acesta a fost şi sensul recalculării pensiilor militare, aşa cum a fost impus de domnul Gabriel Oprea în perioada când a condus Ministerul Apărării Naţionale. Nu trebuie uitat că prima formă a metodologiei de calcul ar fi dus la o scădere a tuturor pensiilor din sistem cu procente cuprinse între 19 şi 69%. Prin eforturile făcute de ministrul Oprea, împreună cu un colectiv format din militari din toate structurile, împreună cu specialiști din ministerul justiției, ministerul muncii și cel al finanțelor, au crescut pensiile celor care au avut carieră completă şi care au slujit Armata din plin. Cele 10% din pensii care nu au crescut aparţin militarilor care, nu din vina lor, au ieşit la pensie mai devreme, pentru ca România să îndeplinească exigenţele admiterii în NATO. Însă şi sacrificiul acestora a fost răsplătit la momentul respectiv prin salarii compensatorii corecte.
Considerăm că situaţia actuală a pensiilor militare este una corectă faţă de militari, impunând un principiu sănătos în sistem, şi anume, la stagiu egal, pensie egală. Vechea lege crea inechităţi între cei care au ieşit la pensie în anii 80 sau 90 şi cei pensionaţi în anii 2000. Astfel, doi ofiţeri cu cariere perfect identice aveau pensii diferite, în funcţie de anul pensionarii. Noua lege elimină astfel de discrepanţe şi impune un mod corect şi unitar de stabilire a pensiilor militare.
În aceste condiţii, facem apel la toţi camarazii noştri să nu se lase dezinformaţi şi manipulaţi de către dezertorii morali ai Armatei Române, cei care de dragul pensiei lor vor să sacrifice pensiile tuturor celorlalţi. Col (r) Dogaru este cunoscut mai degrabă pentru amestecarea instituţiei pe care o conduce în tot felul de acţiuni conotate politic, ceea ce este contrar spiritului militar. Un exemplu de impostură morală este că acest colonel (r), susţine că „pensionarii militari sunt asistaţi sociali” şi că „s-au luat gradele”, deşi pe cuponul de pensie  scrie clar „ Pensie Militară” cu gradul militar înscris.
De asemenea, col (r) Dogaru este conoscut pentru maniera incorectă prin care încearcă să racoleze membri şi să dezbine celelalte asociaţii din sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Acţiunile col (r) Dogaru şi, din păcate, şi ale fostului ministru Corneliu Dobriţoiu, nu fac altceva decât să perpetueze îngrijorări nefondate şi tensiuni inutile între pensionarii militari. De altfel, nu este deloc o întâmplare că fostul ministru a întreţinut, din interes politic, o relaţie privilegată cu asociaţia condusă de col (r) Dogaru, tratând cu indiferenţă şi chiar lipsă de respect orice altă instituţie reprezentativă din sistem.

BIROUL PERMANENT CENTRAL

Niciun comentariu: