4 iulie 2013

Adăugat în: ,

CCR îi spune lui Băsescu că referendumul nu constituie o alternativă pentru democraţia parlamentară

banner image Motivarea deciziei CCR în privința constituționalității legii de modificare a Legii 3/2000, referitoare la organizarea referendumului, cuprinde în preambulul său cîteva considerațiuni trecute cu vedrea de analiștii care s-au repezit să comenteze doar argumentele pentru care Curtea a decis că pragul de 30% nu se aplică referendumurilor organizate timp de un an de la intrarea în vigoare a legii.

Preventiv și indirect, Curtea își permite să-i atragă atenția lui Băsescu că nu poate opune instituția referendumului ca o alternativă la democrația parlamentară.
Să vedem dacă "specialiștii" constituționali ai USL vor rămîne tot atît de paralizați în fața speculațiilor și cacialmalelor lui Băsescu și nu vor bloca, printr-o sesizare de conflict de competență, intenția lui Băsescu de a contrapune referendumului constituțional un referendum care limitează puterea legislativă a Parlamentului.
Mi se par mult mai importante, pentru democrația constituțională, aceste precizări decît însăși motivarea punctuală a deciziei de respingere a contestației PDL și de aceea citez numai  aceste paragrafe din Decizia 334/2013 a CCR.


V. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele
aspecte:
1. Referendumul este, prin excelenţă, un instrument al democraţiei directe, prin intermediul căruia cetăţenii îşi exprimă opinia şi adoptă o decizie în mod direct.
Principala caracteristică a referendumului rezidă în funcţia sa de legitimare a puterii, voinţa populară validând actele supuse votului. Prin referendum se atenuează distanţa dintre guvernanţi şi guvernaţi, completându-se în mod democratic raporturile care rezultă în urma alegerilor. Cu alte cuvinte, referendumul reprezintă un mijloc de manifestare a rolului cetăţeanului în politică, în cadrul circumscris sferei dezbaterii publice.
Pe de altă parte, referendumul oferă poporului posibilitatea de a controla puterea şi modul de exercitare a acesteia, precum şi posibilitatea de a media probleme extrem de importante de natură politică (precum cele referitoare la procedura de demitere a Preşedintelui României).
În majoritatea statelor europene, baza juridică a referendumului – ca modalitate fundamentală de exercitare a democraţiei directe - o reprezintă Constituţia, legile de organizare a referendumurilor, precum şi recomandările Codului bunelor practici în materia referendumului, elaborat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, integrate în substanţa dispoziţiilor reglementatoare.
Referendumul a fost consacrat la nivel constituţional ca modalitate de consultare prin care poporul are posibilitatea de a exercita direct suveranitatea naţională, exprimându-şi voinţa cu privire la probleme de interes general sau care au o importanţă deosebită în viaţa statului: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum." (art. 2 alin. (1) din Constituţie)
17
Dispoziţiile Legii fundamentale nu fac o ierarhie între cele două instrumente de realizare a puterii de stat: organele reprezentative şi referendum, acestea neputând fi considerate a avea natură subsidiară unul faţă de celălalt. Mai mult, referendumul nu constituie o alternativă pentru democraţia parlamentară, iar utilizarea acestuia în mod abuziv poate conduce la subminarea legitimităţii şi a rolului parlamentului ca organ reprezentativ al poporului. Aceasta este raţiunea pentru care Legea nr.3/2000 prevede obligaţia Parlamentului de a transmite un punct de vedere cu privire la organizarea unui referendum, în acord cu Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului, adoptate de Comisia de la Veneţia.
Referendumul desemnează procedura prin care toţi cetăţenii înscrişi în listele electorale permanente sunt chemaţi să se pronunţe, prin vot, în mod egal, direct, secret şi liber, în temeiul legii, asupra unei probleme de interes naţional.
Astfel, cadrul constituţional privind referendumul este reprezentat de următoarele prevederi din Legea fundamentală:
- Art. 73 alin. (3) lit. d): "Prin lege organică se reglementează: (...)
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului.";
- Art. 90: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.";
- Art. 95 alin. (3): "Dacă propunerea de suspendare [a Preşedintelui României] din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.";
- Art. 151 alin. (3): "Revizuirea [Constituţiei] este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”
Aşadar, Legea fundamentală reglementează trei tipuri de referendumuri naţionale: cel iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, menţionat
18
la art. 90, cel referitor la demiterea Preşedintelui României, prevăzut de art. 95 alin. (3) şi cel prin care se aprobă revizuirea Constituţiei, reglementat de art. 151 alin. (3).
Prevederile constituţionale au fost concretizate la nivel de lege organică, fiind detaliate şi dezvoltate prin Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Validarea rezultatului referendumului depinde, potrivit dispoziţiilor legii în vigoare, de îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
- prima referitoare la numărul minim de cetăţeni care trebuie să participe la
referendum pentru ca acesta să fie valabil şi
- a doua privitoare la numărul de voturi valabil exprimate, care determină
rezultatul referendumului.
Prima condiţie este consacrată de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, potrivit căruia "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".
Noua reglementare prevede că "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".
Condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 impunând întrunirea unui anumit prag de participare raportat la numărul persoanelor înscrise în istele electorale permanente.
A doua condiţie referitoare la majoritatea voturilor valabil exprimate oferă, de asemenea, o reglementare unitară, dând expresie şi exigenţei reprezentativităţii sub aspectul rezultatului votului. Astfel, aceeaşi soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local, unde, potrivit art. 7 alin. (2), art.10, art. 12 alin. (2) şi, respectiv, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, rezultatul se stabileşte în funcţie de majoritatea
voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară sau, după caz, la nivelul unităţii administrativ - teritoriale.
Legea dedusă controlului de constituţionalitate introduce un element de noutate sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, stabilind că „Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.”