14 iulie 2013

Adăugat în:

Se apropie rindul Legii reparatorii pentru unii militari la promulgare

 Pagina cu comunicatele de presă de la Cotroceni, AICI
Citind tabelul proiectelor de lege aflate la promulgare, vineri 12 07 2013, se observă că primele 2, în ordinea vechimii, au fost respinse de președinte după mai bine de 30 de zile de la data la care i-au fost trimise spre promulgare.
Dacă legea reparatorie pentru unii militari pensionari nu este promulgată în următoarele zile lucrătoare la Cotroceni, în ordinea vechimii,  există motive de îngrijorare că va avea soarta proiectelor întîrziate. Am zis următoarele zile lucrătoare la Cotroceni pentru că, se pare, Băsescu a intrat în concediu.
Fiind o lege reparatorie la măsurile de austeritate dispuse de regimul său, Băsescu poate avea o tresărire de orgoliu și va invoca o problemă, fie ea și de tehnică legislativă, pentru a retrimite legea spre analiză la Parlament.

Lista initiativelor legislative la Camera Deputatilor

Stadiu: trimise la Presedintele României pentru promulgare

Numar înregistrari gasite: 46
Numar                                                         Titlu                                         la promulgare din data 

1. PL-x 141/20.05.2013 LEGE privind aprobarea Memorandumului de Înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V. semnat la București la 15 februarie 2013 30.05.2013







2. PL-x 159/27.05.2013 LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului 06.06.2013
3. PL-x 29/18.02.2013 LEGE pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.59/2012 privind mandatarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în vederea înființării unei societăți comerciale 27.06.2013
4. PL-x 137/13.05.2013 LEGE pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009-2014 27.06.2013
5. PL-x 145/20.05.2013 LEGE privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2013 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului , aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat " 27.06.2013
6. PL-x 156/27.05.2013 LEGE privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții-I.S.C. 27.06.2013
7. PL-x 164/27.05.2013 LEGE privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională 27.06.2013
8. PL-x 821/03.12.2007 LEGE privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii 28.06.2013
9. PL-x 117/18.02.2009 LEGE privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.143/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii