10 mai 2014

Adăugat în: ,

Medierea nu este obligatorie, a decis Curtea Constitutionala

 Informarea cu privire la mediere, ca procedura prealabila pentru sesizarea instantei, nu mai este obligatorie. 

Instanta poate trimite partile la mediere.

COMUNICAT DE PRESĂ

07.05.2014
Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere următoarele excepţii de neconstituţionalitate :
1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(1) din Legea nr.192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.



 În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis :
1. Referitor la primul dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti.


Acestea sunt textele de lege declarate neconstitutionale
Art. 2

(1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.



(1-2) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601alin. (1) lit. a)-f).


5 comments:

Mediator Bucuresti Iulia-Crist spunea...

Va rog sa schimbati titlul pentru ca este incorect: obligatia participarii la sedinta de informare este neconstitutionala, nu medierea! Medierea n-a fost niciodata obligatorie, nu este si nici nu va fi decat la alegerea partilor!

Huhurez spunea...

D-na mediator,
Aveti dreptate! De altfel, asta am spus si in continutul articolului, dar justitiabilii nu prea fac deosebirea intre mediere si informarea privind avantajele medierii.
Am intalnit si mediatori care nu stiau ca informarea cu privire la avantajele medierii este gratuita.
Important este sa se stire ca nu mai este obligatorie trecerea pe la mediator inainte de a adresa o cerere unei instante de judecata.
Instanta poate sa decida ca o cauza poate fi mai intâi mediata, sens in care indruma partile sa se adreseze unui mediator.

Mediator Bucuresti Iulia-Crist spunea...

Perpetuarea acestei confuzii nu-i ajuta cu nimic pe justitiabili. Care este motivul pentru care un ziarist scrie un titlu care nu este adevarat? Oamenii trebuie ajutati sa inteleaga diferenta dintre sedinta de informare si sedinta de mediere. Iata aici cateva explicatii: http://unfilolog.wordpress.com/2014/05/15/sedinta-informare-mediere-neconstitutionala/

ramona spunea...

huhurez sau titirez e totuna? esti cam titirez...nea huhurez!!!! cum vrei dta....oricum nu conteaza! avocatii sa traiasca...ca numai ei este pe lumea asta! cat despre CCR....NICI NU MA ASTEPTAM LA ALTCEVA! CE CONTEAZA 6000 DE MEDIATORI PE LANGA 7,5 MILIOANE DE ROMANI! ACEEASI HOTARARE ....DAR LA O SCARA MAI MICA SI FARA SA LE MAI SPUNA BAROSSO CE SA FACA! ACUM AU FACUT-O EI DE CAPUL LOR!!!! AR FI TREBUIT SA DEA SI OBLIGATIA CONSTITUTIONALA SA SE RESTITUIE MEDIATORILOR......BANII DE FORMARE CA MEDIATOR SI AUTORIZARE.
Nu sunt putini nici banii si nici mediatorii!!! in rest sa se bucure toti care au fost impotriva medierii si au considerat-o inutila! cum am mai spus ....avocatii sa traiasca si judecatorii sa nu se mai planga cate procese... milioane... au pe rol! numai de bine...ca de rau suntem satui

Huhurez spunea...

CCR nu a desfiintat medierea ci a spus doar ca informarea cu privire la mediere nu mai este o conditie prealabila pentru sesizarea instantei. De altfel, informarea cu privire la mediere nici nu era aducatoare de venituri pentru mediatori, pentru ca era gratuita.
Partile pot benevol sa apeleze la un mediator si ulterior intelegerea este validata de instanta.
Instanta poate recomanda partilor sa-si rezolve litigiul printr-un mediator.
In ambele situatii medierea aduce venituri din taxa.v