4 septembrie 2014

Adăugat în:

Politistii cu studii superioare vor avea din nou lefurile mai mari cu 25%


Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al M.A.I.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi, 4 septembrie a.c., la sediul M.A.I. o declaratie de presă având ca temă unele măsuri dispuse de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în sprijinul angajaților M.A.I.

Redăm, în continuare, declarația de presă:


”Tema declarației de astăzi o reprezintă adoptarea unui pachet de măsuri în beneficiul polițiștilor și personalului militar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În cursul zilei de ieri, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a aprobat un Ordin prin care au fost aduse o serie de clarificări prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne, după cum urmează:
Conform acestui Ordin, se va asigura plata cuantumului sporului de 25% din salariul de bază pentru agenții de poliție cu studii superioare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care beneficiau de acest drept la data de 31 decembrie 2009.
Această măsură reparatorie se va aplica începând de astăzi.

Prin același ordin aprobat de către vicepremierul Gabriel Oprea, au fost clarificate aspectele privind acordarea sporului pentru munca prestată pe timp de noapte, pentru activitățile desfășurate în baza programărilor sau a planificărilor aprobate de unitate, inclusiv pentru cazurile când aceste activități se desfășoară în ture.
Totodată, se reglementeză modalitatea de stabilire a gradațiilor pentru perioada concediului de creștere a copilului, cât și modalitatea de acordare a ajutorului în caz de deces pentru familiile angajaților Ministerului Afacerilor Interne care și-au pierdut viața în timpul serviciului.
Acest ajutor acordat în caz de deces reprezintă venit neimpozabil și este exceptat de la plata contribuțiilor sociale obligatorii.
De altfel, această formă de sprijin cuvenită familiilor polițiștilor și personalului militar din Ministerul Afacerilor Interne, completează pachetul de măsuri adoptate, în acest an, tot prin ordine ale viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, în beneficiul familiilor personalului decedat în misiune și a personalului rănit în misiune. Prin ordinele respective s-a introdus posibilitatea menținerii în activitate sau a reîncadrării angajaților care au fost răniți în misiune și au fost încadrați într-un anumit grad de invaliditate.
În cazul apariției unor situații tragice cum sunt cele ale decesului angajaților aflați în misiune, este prevăzută posibilitatea pentru soțul supraviețuitor sau copii de a se angaja în Ministerul Afacerilor Interne. În situația în care copiii angajatului decedat în misiune îndeplinesc cerințele prevăzute de lege, aceștia se pot înscrie în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, în mod direct, fără examen.
Măsurile prevăzute de ordinul aprobat ieri reprezintă o continuare a demersurilor făcute anul acesta de către viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în vederea asigurării plății drepturilor legale ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
După cum probabil vă amintiți, la începutul acestui an au fost luate măsuri pentru ca plata drepturilor de echipament să se facă lunar și la termen, lucru realizat începând cu luna aprilie.
Această situație a fost reglementată în condițiile în care, în ultimii ani, drepturile de echipament pentru polițiști, jandarmi, pompieri și ceilalți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost în mod frecvent amânate și întârziate la plată.
Menționez că în acest an a fost achitată și diferența de 50% reprezentând drepturile de echipament restante din anul 2013.

Totodată, în acest an a fost reglementată problema decontării transportului pentru lucrătorii care au fost mutați sau transferați în interesul serviciului în altă localitate decât cea de domiciliu, dar și situația privind posibilitatea avansării înainte de termen a angajaților merituoși.
Tot prin ordin de ministru a fost reglementată metodologia de acordare a drepturilor salariale pentru personalul contractual promovat în funcții. În aceste condiții, peste 3.500 de angajați - personal civil au fost promovați în funcție.
În continuarea aceluiași demers se înscrie și promovarea de către vicepremierul pentru securitate națională, și aprobarea în Guvern, a ordonanței de urgență pentru recompensarea muncii prestate în zilele libere și de sărbătoare legală, măsură aplicabilă tuturor angajaților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Actul normativ aprobat de Guvern stabilește, practic, recompensarea cu un spor de 75% din solda sau salariul de bază în vigoare la data de 31 decembrie 2009, a timpului efectiv lucrat în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile libere stabilite prin lege, în cazul în care nu se poate acorda timp liber corespunzător.

Așa cum a fost prezentat și la momentul respectiv, adoptarea acestei ordonanțe a fost absolut necesară în condițiile insuficienței personalului raportat la timpul de muncă afectat misiunilor operative, derulate 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Totodată, aceeași Ordonanță de Urgență a reglementat cuantumul drepturilor personalului care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, stabilind ca bază de calcul salariul de bază, respectiv solda lunară prevăzută de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
Prin acordarea de procente diferențiate ale acestui cuantum a rezultat o majorare a numărului beneficiarilor din unitățile operative ale unor astfel de creșteri de salariu.


Referindu-ne la nevoia de acoperire a deficitului de personal, trebuie precizat că anul acesta, pentru prima dată după anul 2010, toți absolvenții promotiei 2014 ai Academiei de Poliție, dar și ai școlilor de subofițeri și agenți, au fost încadrați la termen.
Este vorba de peste 750 de ofițeri, agenți și subofițeri care, în prezent, lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Pe linia asigurării mijloacelor de mobilitate, din dispozitia vicepremierului Gabriel Oprea, la acest moment au fost întreprinse demersurile necesare pentru aprobarea utilizării, cu ocazia rectificării bugetare, a sumei de aproximativ 31 milioane de euro, provenită din venituri proprii, pentru achiziționarea de autovehicule cu dotări speciale destinate muncii operative.
De asemenea, 450 de autospeciale urmează să intre în dotarea Ministerului Afacerilor Interne în luna octombrie ca urmare a derulării Programului Rabla la care ministerul nostru a aplicat în acest an.
Doamnelor și domnilor,
Doresc să precizez că multe dintre aceste măsuri - unele de tip reparatoriu, altele cu caracter de noutate - care au ca beneficiari angajații Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, jandarmi, pompieri – au fost dispuse de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, și ca urmare a discuțiilor purtate periodic cu reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale reprezentative, dar și a propunerilor făcute în cadrul ședințelor permanente ale Comisiei de Dialog Social.
Așa cum a precizat și în alte rânduri, vicepremierul Gabriel Oprea va susține în continuare orice demers care are ca scop respectarea drepturilor angajaților, îmbunătățirea condițiilor de muncă sau recunoașterea meritelor celor performanți.
Obiectivul fundamental al acestor măsuri este acela al creșterii nivelului de siguranță al românilor prin îmbunătățirea performanței serviciului public prestat de angajații Ministerului Afacerilor Interne în folosul cetățenilor.”
Video:

15 comments:

mos alecu spunea...

Brava lor !!!!

Ce armata !... Ce chestii-trestii in Ucraina ! Chestii-trestii care ar trebui sa conduca , macar acum , de ochii lumii , la indreptarea atentiei catre armata si personalul ei !...

'Mnaaaa !
Politia si jăndarii !....
Ca-n orice stat politienesc care se respecta !

mos alecu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Ar fi , totusi , o chestiune care ar trebui sa fie in atentia beneficiarilor darniciei "viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea "...

Aveti grija , oameni buni din MAI !...
Au mai fost vremuri si locuri cind vicepremierul Gabriel Oprea spunea ca "va susține în continuare orice demers care are ca scop respectarea drepturilor angajaților, îmbunătățirea condițiilor de muncă sau recunoașterea meritelor celor performanți". Si le-a marit pensiile !
Pe urma au venit alte institutii si au cerut returnarea acelor bani din maririle de pensii ...

Asa ca ... mai bine nu cheltuiti banii pe care ii veti primi din darnicia acestui cetatean !... Sa-i aveti la indemina pentru atunci cind (peste unu-doi ani) va vor fi ceruti inapoi ! ... Io cred c-asa ar fi mai bine ... pentru sanatatea inimilor voastre !

Sa nu ziceti ca nu v-am zis ! ...

Huhurez Rez spunea...

Acele alte organe au constatat ca s-a incalcat Legea 119/2010 si de aceea s-a dispus recuperarea unor sume.
De greseste Oprea in acordarea unor drepturi, vine Plumb si aminstiaza :):)

mos alecu spunea...

@Huhurez Rez 4 septembrie 2014, 22:18 :
La : "Acele alte organe au constatat ca s-a incalcat Legea..." .

Mhî , mhî , mhî ! ....
Si cine garanteaza ca legea care reglementeaza "darurile" pentru politisti nu poate fi incalcata ????
Cine garanteaza ca acea lege (cu darurile pentru politisti) nu este incalcata intentionat ... pentru a se crea conditiile de a fi descoperite (mai tirziu) incalcarile ... Tocmai pentru ca banii "daruiti" sa poata fi recuperati ...

avianyc spunea...

Am gasit din intimplare un document inedit prin care varsatoarea de lacrimipentru pensionari Mariana Cimpeana ”lamureste” de ce nu este oportuna acordarea grupelor de munca pentru cei pensionati inaite de intrarea in UE.
Poate incercati sa-l publicati in rezumat.Sa vada lumea ce spunea si ce facea de fapt. Cita parsivitate.

Page 1
-wcfóf A MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECT-IEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VARSTNICE RASPUNS la interpelarea adresată ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, de domnul deputat Dirzu Ioan, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, referitoare la "modificarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ”, vă comunicăm

avianyc spunea...

[PDF]fişier PDF
www.cdep.ro/interpel/2013/r130B.pdf
RASPUNS la interpelarea adresată ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, de domnul deputat Dirzu Ioan, aparţinând Grupului ..

avianyc spunea...

Se lucreaza ,se lucreaza ,stiti vizavi de chestia aia de cindva cu grupele. Benefice dar cu iz ......

mega2005 spunea...

Limbaj tipic..cu cai de lemn.."..care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care beneficiau de acest drept la data de 31 decembrie 2009. Ma rog, nu asta e problema...intrebare: daca ai facultate de stiinte agricole ai dreptul la spor???..ca mi se pare cam larga sintagma "studii superioare"..adica, e suficient sa ai "cartonu'" sgata sare MAI-iul cu sporu'...mi s-ar parea aberant!!!!...asa, cam militieneshte!!! :))

avianyc spunea...

din pacate la noi se plateste diploma si nu munca

Huhurez Rez spunea...

Lasi impresia ca ai ceva frustrari impotriva celor cu studii superioare.

mos alecu spunea...

Frustrarile nu pot fi IMPOTRIVA cuiva sau a ceva ...
Frustrarile pot fi DIN CAUZA a ceva ...

Huhurez Rez spunea...

da d-le Graur.... frustrarile sunt cauzate de neputinta si crereaza, dupa cum se vede, resentimente impotriva celor care pot.

mos alecu spunea...

@mega2005 8 septembrie 2014, 12:42 :
OG 38/2003
Anexa 1 , Nota
5. Agenţii de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, beneficiază de un spor de 25% din salariul de funcţie dacă îşi desfăşoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.