4 decembrie 2014

Adăugat în:

Problema pensiilor militare a fost rezolvata....

A fost rezolvata, a zis pe 3 decembrie premierul refuzat la Presedintie, gândindu-se probabil la Legea 241/2013. Constatarea a fost prilejuita de intâlnirile cu parlamentarii partidelor care au mai ramas sa sprijine Guvernul. Comentatorul sportiv, D. Pelican, din echipa PC , a sarit la jugulara lui Ponta pentru a-i reaminti ca este restant cu Legea pensiilor militare. Se pare ca Ponta n-a reactionat la patosul cu care senatorul a sustinut cauza militarilor pensionari, care s-ar fi anonimizat, din cauza ca sunt pensionati dupa o lege civila. Presiunea a fost continuata de dl Dogaru pe site-ul SCMD, unde i s-au dictat premierului care ar fi prioritatile guvernarii.
Se pare ca stie si Ponta ca majoritatea militarilor pensionari are alte preocupari in prezent, respectiv socoteste cu cât creste efectiv punctul de pensie, incepând cu 01 01 2015, daca se aplica indexarea si majorarea promisa de Guvern. Vom vedea in Legea bugetului pe anul 2015.
O lege a pensiilor militare, in litera sau spiritul fostei Legi 164/2001, mai este ceruta doar de o parte a beneficiarilor Legii 241/2013, respectiv de partea care a ramas pentru multa vreme cu pensia inghetata la cuantumul din 2010.
Pentru ca nici nu l-au votat si pentru ca i-au facut si contrapropaganda in campania electorala, sperantele acestor inghetati vor fi lasate in grija Sf. Klaus pentru perioada in care sustinatorii sai,  Blaga, Anastase, Predoiu si alti taietori de pensii, vor prelua intreaga putere.
Cât despre intentiile ministrului Apararii, slabe sperante pentru nemultumiti. Acesta gândeste o lege care sa se aplice viitorilor pensionari militari.

107 comments:

karadeniz spunea...

Dupa 16 noiembrie spuneati ca Ponta ar trebui sa lase guvernarea. Dupa actiunile din partid si dupa vizita de sustinere se pare ca nu a-ti fost pe aceasi lungime de unda.
Ce preocupari are Ponta si actualii pensionari militari este irelevant. Activii, in special militarii profesionisti au nevoie de o lege a pensiilor militare asa cum au nevoie si de multe alte legi.
PSD-ul lui Ponta si-a cam redus alternativele, se poate tarai pana pe la jumatata anului viitor dar daca nu-si va onora promisiunile, gen cresterea punctului de pensie, indexarea si majorarea acestora a inclusiv asta cu pensii speciale pentru aviatia civila cu tot cu stewardese va pica de la guvernare. Daca le onoreaza va produce ceva gauri in buget pe care nu prea le poate acoperi si tot va cadea de la guvernare si in 2016 pierde orice sansa de a mai reveni la guvernare.
Indiferent de partizanismul dumneavoastra pentru Ponta si PSD un lucru este clar, mincinosii si impostorii au viata scurta. Nu militarii au inscris in agenda legislativa din prima parte a anului o lege a pensiilor militare ci PSD&co. Reactia la vot a celor care asteptau aceasta lege, vre-o 300.000 de activi din tot sistemul de aprare, nu 30-40 de mii de pensionari carora legea 119 prin artificiile lui Oprea le-a crescut pensiile, a fost pe msura.
Situatia externa tot mai complicata mai ales in apropierea Romaniei va oblige pe oricine va fi la guvernare in urmatorii 2 ani sa rezolve problema armatei, Pesiile actualilor activi sunt doar mica parte din acest ansamblu. Ocupat cu ce o sa va aduca mos Ponta, la pensia personala, prin bugetul pe 2015 nu mai vdeti si celelalte lucruri.
De unde se vede ca virusul politic distruge chiar si o presupusa gandire analitica a unui militar.

Huhurez Rez spunea...

A prins destul de bine propaganda basist -johanista ca Ponta e un mincinos, desi si-a respectat promisiunile cu care a intrat la guvernare in urma cu aproape trei ani.
Pâna si bugetarii se bucura ca Ponta a pierdut alegerile, uitând ca au avut salariile reduse cu 1/3 de sustinatorii neamtului.Cand vor iesi la pensie vor constata ca timp de doi ani basisti au puntul de pensie redus tot cu 1/3.
Repet pentru a nu stiu câta oara ca Ponta n-a promis niciodata revenirea la vechea lege a pensiilor militare. A promis si s-a tinut de cuvînt ca va restabili cuantumul avut pe acea lege pentru cei care au pierdut prin recalculare.
Preocupat de pastrarea guvernarii, legea pensiilor pentru militari nu intra printre preocuparile lui Ponta.
A inteles ca masochistii ii doresc la putere pe cei care ii biciuiesc.

calin spunea...

@huhurez
la:"A prins destul de bine propaganda basist -johanista ca Ponta e un mincinos, desi si-a respectat promisiunile cu care a intrat la guvernare in urma cu aproape trei ani."
Ce a respectat?
http://gov.ro/ro/obiective/strategii-politici-programe/aparare&page=6
http://www.drp.gov.ro/download.php?9ff139cbca3c8b4b65f2a4c46880b9d6
E scris negru pe alb !!!

Huhurez Rez spunea...

@calin
Eu te intreb daca l-ai auzit vreodata, in cei trei ani, pe Ponta promitând ca va restabili legea pensiilor militare asa cum a fost inainte L 164? Asa se deduce din formularea de pe site-ul indicat.
Nu incurca promisiunile premierului cu ce si-au propus ministrii Dobritoiu si Dusa sa propuna Guvernului.

emillian123 spunea...

Constat, NU cu supindere ,ca TITULRUL ACEESTUI BLOG-apara CAUZA PSD-ului(SI LA NEVOIE- SI PE ACEEA A PDL-ului) si pe PONTA si ma intreb -CE MOTIVE ARE intrucat eu cre ca IN ROMANIA DE AZI- NICI UN PARTID NU MERITA AFECTIUNE, INCREDERE SI SUSTINERE -atat timpp cat ELE APARA INTERESELE UNUII GRUP RESTRANS DE INDIVIZI care AU JEFUIT ROMANIA...!

Huhurez Rez spunea...

Doctore, iesi din ipocrizie!
Eu spun deschis ca sunt simpatizant al social-democratiei.
Nu fac pe ipocritul, afirmând ca sunt neutru, dar demonizez PSD.
Când PSD si Ponta ti-au restabilit pensia ciuntita de dreapta PDl-ista, ti-au facut-o cumva pentru ca faceai parte dintr-un grup restrâns de interese?
In fond, acest articol nu este altceva decât o modalitate de a va informa care este opinia actualului premier despre legea pensiilor militare.
Pâna la urma asta conteaza, nu opiniile mele sau ale d-tale.

mos alecu spunea...

Acum ca s-a terminat balamucul alegerilor ... pot sa termin si eu cu tacerea ... Cu tacerea privitoare la "marile calitati" ale coabitacului ...
"Marile calitati" ... care nu-i decit una : coabitaceala cu oricine il lasa sa fie si el "cineva mare" !
Ăsta-i in stare s-o sarute pe gura si pe Pora ... daca primeste asigurari ca ramine prim...

mos alecu spunea...

I-auzi ia :
"Nu incurca promisiunile premierului cu ce si-au propus ministrii Dobritoiu si Dusa sa propuna Guvernului." .

Numai Dusa ... ca-i programul de curvernare pentru anul 2014 .

Daca-s simple promisiuni ale acelor ministri ... de ce au fost inscrise in "PROGRAMUL LEGISLATIV
AL GUVERNULUI ROMÂNIEI PENTRU ANUL 2014" ?
Daca nu-s si promisiunile primului ministru .. de ce s-au publicat pe site-ul curvernului ?

mos alecu spunea...

I-auzi alta :
"In fond, acest articol nu este altceva decât o modalitate de a va informa care este opinia actualului premier despre legea pensiilor militare." .

Si din acest articol rezulta că_,ca de obicei , primul ministru nu are nici o opinie (nici) in acest domeniu ...
Singurele lui opinii au fost si sint cele legate de "coabiăeală" ... coabiteala cu oricine , in orice conditii , numai el sa ramina prim ministru ...
A se vedea cum se gudura acum pe linga ne-roman , precum si pe linga javrele pedelice ...
-----------------
Daca , totusi , primul ministru va iesi cu vreo opinie despre pensiile militarilor , o va face atunci cind goprea ii va spune ce opinie trebuie sa aiba ...

Huhurez Rez spunea...

@mos alecu
Alta ipocrizie. Nu are opinii in campania electorala. Parca ar fi deontolog de presa.
Citeste si titlul articolului. Acolo este opinia premierului.

mos alecu spunea...

Zice cineva : "@mos alecu
Alta ipocrizie. Nu are opinii in campania electorala." .

Daca se refera la mine ca_cum_ca as fi ipocrit .. insemneaza ca n-a inteles ce-am zis eu ...

IO zisesem ca : " pot sa termin si eu cu tacerea ... Cu tacerea privitoare la "marile calitati" ale coabitacului ..." .
Deci : avusesem opinii si atunci ... dar nu mi le exprimasem pe cele privitoare (numai) la coabitac deoarece era mai grava situatia cu ne-romanul ...

Iar chestia cu opinia care ar fi cea din titlu ...
Este "ezact" ce-am spus eu : nu-i opinia lui ; este ceea ce i-a spus nasul sa spuna ...

Huhurez Rez spunea...

@mos alecu
Bravo lui Oprea!
A reusit el sa-i convinga/santajeze pe Boc si Basescu sa maximizeze pensiile militarilor prin inventarea stagiului complet de cotizare de numai 20 de ani?
In loc de economii la fondul de pensii l-a bagat pe Boc si mai rau in deficit.
I-a obligat pe basisti sa fure mai putin.
Greu e sa-i spuna lu Ponta ca nu mai e cazul sa umble la pensiile militarilor...inca vreo 5 ani?

karadeniz spunea...

Vad ca dragostea fata de Ponta bate orice rationament. Doar Cezar ii mai ridica osanale lui Oprea.
Ponta e o efemerida pe esicherul politic romanesc, nici mai rau nici mai bun ca altii, singura calitate e doar tineretea, dar ca peste putin timp va fi doar un fost tanar politician. Sunt convins ca nasul Opera il va ajuta sa castige acest titlu, are destule antecedente.
Nu de la Ponta asteapta militarii romani un set de legi care se puna armata in dreptul ei firesc fara amestecul si ingerintele politicului, inclusiv o lege a pensiilor militare. Acei pensionari miluiti si mituiti de Oprea nu vor mai fi peste 20-30 de ani. Ei sunt doar o mica farama din armata romana, prinsi in tranzitia dintre doua regimuri cu bunele si rele lor.

Anonim spunea...

candva am zis ca legea pensiilor militare va fii discutata cu prilejul alegerilor din 2016 , aceasta lege poate v-a reglementa pentru actualii pensionari doar grupa de munca alte conditii . poate , ca adio altceva legea v-a fi pentru pensionarii militari viitori si poate pentru rezervisti ceva legat de ststut ,,restul ..vise

mos alecu spunea...

Ni se spune : "Bravo lui Oprea! " .

Pi di-adicatelea ... concluzia nu-i a coabitacului ! Concluzia ar fi fiind a goprea-ului ...

Ş-atuncea apare intrebarea : daca in acest curvern concluziile sint trase de altii , ce cauta coabitacul "in fruncea" curvernului ?

Orisicum ai da-o si orisicum ai intoarce-o tot de-a-n-pulea iese pentru coabitac !

Huhurez Rez spunea...

Bun sau rau, un sistem de pensii publice in România ultimilor ani a avut un ciclu de cel putin 10 ani.
Mai este de asteptat pâna se va discuta din nou despre modificari majore ale Legii 263/2010.
Vrem sau nu, tot politicul decide daca se revine la o lege separata pentru militari.
Sunt slabe sperante ca sa mai ajunga la putere forte politice care sa puna accentul pe problemele sociale.
Pentru actualii militari pensionari, Oprea va ramâne proverbial precum fostul ministru Bodnaras pentru Ordinul 50.

calin spunea...

Huhurezule ! De la o zi la alta imi itaresti convingerea ca nu mai dai doi bani pe anii din armata ! Te-a ametit atmosfera viciata de sub plapuma calduta intinsa de oprea. De acolo, din intunericul ei protector, nu mai vezi (poate nici nu ai zarit vreo data) conditia ta de om "special" in aceasta lume, care, reprezentand o mica fractiune, dar vitala, prin juramantul depus, ai consimtit sa-ti dai viata, iar statul sa te rasplateasca intr-un fel, prin legamant legal si sfant, sa-ti aperi nevoile si neamul.
Surd, din cauza miilor de salve, cocarjit de lazile cu proiectile ridicate in tinerete si rapus de noptile dormite in zapada cu zecile de subordonati, prin munti, nu am pretentia sa ma compar cu cei ce lupta azi, real, prin nisipurile orientale. Dar, la o simbolica, daca vrei, pretuire din partea tarii asteia, pentru care mi-am sacrificat peste 35 de ani, am o pretentie! Mica! Sa am o pensie militara de stat, recunoscuta, un cupon care imi vine lunar si pe care sa scrie gradul pe care-l am (furat de tradatorii de neam si tara), si un cuantum - pe care mi-l poate da tara - nu hotii care, vremelnic, au pus stapanire pe jilturi ! Sunt mandru de tatal meu! Subofiter al Armatei Romane, veteran de razboi, onorat, pretuit si stimat de toti cei din jur...pana in 2010...apoi s-a prapadit, ducad cu el regretul ca tara, i-a considerat cei 4 ani de razboi "conditii normale" ...am ramas eu, un "parlit" de colonel, al aceleasi armate, care odata, ca raspundere, tremura pentru o treime din tara asta; am ajuns sa-mi fie rusine ca mai exist...aratat cu degetul, criticat, apostrofat...invidiat ca am pensie "speciala" de... sub 3000, pedepsit de binefacatorii mei sa-mi port "ranita grea" pana la parasirea sistemului... pe cale naturala ! Am fost odata, ceva...nu mai suntem! Pacat!
Huhurezule ! Tu ai putere ! Nu stii sa te folosesti de ea. Habar n-ai cati ratacesc in lumea asta cautand un sprijin.

Huhurez Rez spunea...

@calin
Blogul acesta este de informare pentru toate categoriile de militari pensionari.
Nu scriu pro domo, ci pentru informare. Opinii diverse exista si de aceea n-am obstructionat opiniile care nu coincid cu opiniile si interesele mele.
Pensionarii ale caror pensii au fost majorate prin recalculare, in baza principiului contributivitatii, nu mai sunt interesati de denumirea pensiei pe care o primesc. Pentru ei conteaza marimea pensiei.
Colonele, nu cred ca esti sincer când spui ca ai lucrat efectiv in armata 35 de ani. Cu o asemenea vechime nu poti avea o pensie contributiva, calculata cu stagiul complet de 20 de ani, mai mica decât pensia militara pe L 164. si cu atât mai abitir mai mica de 3000 lei.
Eu nu m-as hazarda sa cer o noua lege a pensiilor militare prin care sa mi se micsoreze actuala pensie.
Am prins trei reglementari diferite ale pensiilor pentru militari. Niciodata noua reglementare nu a fost favorabila pensionarilor aflati in plata, cu exceptia Legii 119/2010, favorabila pentru marea majoritate a pensionarilor. Si stii de ce? Pentru ca proiectele sunt facute de activi, care se gandesc la satutul lor de viitori pensionari, statut pe care nu vor sa-l imparta cu „vechiturile” Armatei.

Anonim spunea...

nu ar fii azul sa se discute cu dl ministru dusa ca cel putin problema gruprlor de munca sa se revada fiindca acel ordin interior al mapn care nu este nici in monitoriul oficisal inscris m ar trebuii sa se faca nediscrimatoriu adica acel hg 1019 , si sa se discute dece sant 4 grupe de condoitii de munca daca nu se aplica corect . asta ar putea fii rezolvata fara o lege de pensii tot ca un ordin intern ,,fiindca la ministerul de interne nu se aplica cum se aplica hg 1019 la cei care se pensioneaza acum ,dar detin documente dinainte de 2001?

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
cristina_2008 spunea...

tigrisor@ai calculat pentru 35 ani ca ofiter sau de armata ?.cand spun armata ma refer si la scoala de ofiteri.Ai adaugat si indexarile operate de guvernul Ponta?.Uite eu am calculat dupa procedeul tau si nu se pupa de niciun fel.Colonel,ofiter timp de 28 ani.Ani de militarie in care intra si scoala de ofiteri ,31.Daca pun si cum spui tu pensia suplimentara asi fi calare pe pensia dupa legea 164 ce nu este adevarat.Mai rumega.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

Stați linistiti ca imediat vine moș Alecu cu niște calcule precise.

calin spunea...

Of, ce-ati sarit asa? Ce? Nu va vine a crede ca sunt si situatii de genul asta? In primul rand am precizat ca nu ma deranjeaza cuantumul (cu care m-am impacat, intelegand ca incalcelile legilor actuale nu-mi mai dau nici o sansa sa mai repar ceva), eu dorind sa evidentiez doar principii (vad ca deranjeaza). Patosul pus in postarea mea e justificat de supararea care ma apasa de 4 ani. Cei care s-au repezit sa socoteasca, cu creionul in mana, daca nu mint cumva, n-au sesizat ca vorbesc in parabole. Oficial, da, apar in scriptele care se iau in calcul pentru pensie de pe la 18-19 ani. Dar au fost si alte forme sub care ti-ai servit tara, sub juramant, cu arma in mana, si la intreaga perioada m-am referit in afirmatia "pentru care mi-am sacrificat peste 35 de ani" - vizand corectitudinea statului ca raspuns la efortul meu. Cifrele nu-si au rostul cand pui in balanta principii. Totusi, poate-mi intelegeti supararea daca v-as impartasi faptul ca am descoperit cum eram furat la solde, apoi la incadrari, la vechime, apoi la fisele de calcul (ca am mai multe din cauza indolentei celor care au cules datele)...ca este imposibil sa-mi reconstitui toate veniturile prevazute in state tocate sau arse. Da, a fost un soc sa constati ca esti furat si nu de acum ci de ani multi, atunci cand iti dadeai sufletul sa mearga treaba bine. Consecinta perversa: baza de calcul gresita si pe L164 si pe OG1...ce-i mai interesant, o vechime mai mica cu 4 ani pe L164. Pentru curiosi, ultima vechime (poate or mai gasi ceva !) e de 43 ani iar cuantumul din postare e cel net. Diferenta intre cele 2 cuantumuri (164 si contributie) nu e mare, posibilitati de egalizare fiind peste vreo 5 ani, asta daca e liniste si pace. Tot pentru curiosi sunt dispus sa dovedesc cele afirmate cu inscrisuri care arata ca nu am grad (inclusiv pe cupon, asta pentru popa de femei !), ca sunt asistat si...furat cu acte in regula. Daca nu suportati oameni suparati pe aici, eu ma retrag...

Huhurez Rez spunea...

@cALIN
Pai....spune asa, ca nu esti pensionar MApN si ca ai fost activat intr-o structura militara cam târziu..

calin spunea...

Hm...si asta ar trebui sa schimbe datele problemei ? Sunt militar sadea(militar de militar - vorba mosului) de la 18 ani!

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Uailei ...

Vin dintr-un "excel" cu date concrete ... Date care fac populimea sa strige ca _cum_ca "apevistii are solde mari" ...

Numai ca populimea asmutita de de-alde basinestii boccii vede numai ce i se spune sa vada ... Nu se uita si-mprejur ...

Ia sa vedem ce ne spune noua anexa din oug 1/2011 (aia cu soldele de grad si de functie minima pentru gradul detinut) ...
- mai intii ne spune noua acea anexa ca soldele militarilor au crescut permanent din 1952 si pina , hăt departe , in 2003 ...
- ne spune acea anexa ca , "de-un par egzamplu" , un colonel avea in 1952 solda de 1.781 lei ; iar in 2003 avea 11.170.075 ... ăhă hăăăă , trai nineacă ...
- si ne mai spune acea anexa ca acele solde ale militarilor , chiar daca aveau perioade (lungi) de "stationare" , faceau salturi (chiar daca , in general , timide) inainte ...
- tot din acea anexa aflam ca au avut loc si doua "salturi curajoase" ... unul de , aproape , 100% , iar altul de vreo 25-30%

calin spunea...

@tigri2 - un general nu scrie cum scrii tu! Iar de suparat nu judeci tu daca am sau nu dreptul sa fiu. Probabil stiu mai multe despre situatia mea decat tine. Sunt peste cifrele tale la toate capitolele (mai putin paranteza care ...e paranteza). Fa-mi placerea si dezvaluie cuantumul tau ! Ala adevarat (la care tot faci referire). In lipsa, nu-i suparare:
"Problema pensiilor militare a fost rezolvata...."

mos alecu spunea...

Baga-mi-as in ea "moderare" !... Ca iar uit unde-am ramas !
Si nici comentarii prea lungi nu pot scrie , ca "nu le-nghite" sistemul ...

Hai sa revenim la acel "excel" ...

Fata de populimea de care spuneam mai inainte , eu mi-am pus problema : hai sa vedem unde se plasau acele solde "babane" in contextul societatii in care traiesc si "apevistii" ...
Ş-am apelat la ajutorul INS . Care Institut de statistica mi-a pus la dispozitie evolutia "Cistigului salarial mediu brut" . Noi , si multi altii , spunindu-i "Salariul mediu brut pe economie" .
Ce se vede din acele date ?
Se vede ca salariile populimii au crescut permanent . (Ca tot permanent a crescut si inflatia ... deci a scazut puterea de cumparare , este o alta treaba)...
Pentru a vedea unde se situeaza militarii in intreaga societate , nu trebuie decit sa imparti solda lui la salariul mediu pe economie ... adica_"cite salarii medii inghite un nesimtit de militar" ... (Aiasta formula fiind si vestita formula de calcul a punctajului pentru pensie !) .
Pfiii ... ş-acuma-i de pus mînurile-n cap !
Chiar daca soldele au crescut permanent ... pozitionarea lor in contextul intregii societati romanesti A COBORIT permanent ...
Cu doua exceptii :
- in 1959 "punctajul" creste de doua ori fata de 1958 (dupa ce , pina acolo , scazusera permanent)... O fi fost vreo legatura cu plecarea trupelor sovietice in 1958 ???
- in 1969 "punctajul" creste cu vreo 25-30% fata de anul 1968 (dupa ce , si pina acolo , scazusera permanent). Aici o fi fost vreo influenta a evenimentelor din Cehoslovacia din '68 ???
Foarte probabil ca cele doua evenimente au determinat conducerea tarii sa-si aminteasca de rolul si nevoile militarilor ... Dar "au uitat repede" !
Si , in continuare , s-a produs o adevarata "prabusire" a soldelor militarilor raportate la veniturile salariale ale restului populatiei .
"Pensionăreşte" vorbind : punctajele acumulate de militari au fost intr-o permanenta si continua scadere (cu cele doua exceptii semnalate mai sus) .
Acelasi colonel aratat mai sus acumula in 1952 4,42 puncte , iar in 2003 acumula numai 1,66 puncte ...

mos alecu spunea...

Ne spune cineva (nu spui cine ... persoana importanta!) ca un colonel cu 35 ani vechime treb'e sa obtina vreo 87,5 puncte ...
Hă , hă , hăăă ! Nici daca ar fi fost promotie 1952 (cind punctajele erau mai "omenesti") nu putea obtine mai mult de 63,6 puncte ...

Pentru un colonel promotie 1972 (ofiter 1972-2003) plus 3 ani scoala ... punctaj total 54,36 !
Cu acest punctaj (impartit la 20) , plus majorarile pentru contributia la fondul de pensii suplimentare si pentru conditiile de munca , iese o pensie de 3.337 . A carei valoare neta (cea pe care o simte omul "in buzunar") de 2.843 ... deci "sub 3.000" ...
Daca am vorbi despre un colonel promotie 1979 (ofiter 1979-2010) plus 3 ani scoala , punctajul acumulat ar fi fost de 46,43... care ar genera si o pensie "bruta" sub 3.000 ...
---------------------
Aici apare o problema curioasa ...
Multa lume "a reclamat" ca li s-au luat in calcul venituri sub cele prevazute in acea anexa la oug 1/2011 , chiar si pentru perioade in care erau incadrati pe functii prevazute cu grade mai mari decit gradul detinut ... Deci : capitan , pe functie de maior ; venituri in calcul mai mici decit solda de capitan pe functie minima de capitan !
Deci cei 3.337 de lei de mai sus s-ar putea sa fie mai putini ...

mos alecu spunea...

Aaaa ... Asa da ! ...

mos alecu spunea...

Si totusi "se ezista" si punctaje babane ...

Pai , da !
Se ezista la cei care :
- au fost detasati in institutii din afara MApN . Acolo au primit salarii/indemnizatii "superbabane" . Salarii/indemnizatii care produc punctaje pe masura ... mai ales ca la re...re...re... nu s-a aplicat "limitarea" la maximum 5 puncte (asa cum spunea si l.19 , si cum spune si l.263)
------- aici ar fi intrat si magistratii militari . Magistrati cu venituri conforme veniturilor magistratilor "civilesti" (venituri care le creau pensii "babane" si pe l.164) ... Dar acestora , fiind magistrati , nu li s-au re...re...re... pensiile pe l.164 ... Ba , mai mult , au trecut "sub pulpana" sistemului de pensii de serviciu pentru magistratii "civilesti" , care nu mai pornesc de la 60% ci de la 80% ... Brava lor !
- cei care au beneficiat de felurite feluri de sporuri , sporulete si sporisoare care le-au "umflat" veniturile .
- cei care au "binemeritat" de la "partidul de suflet" al ANCMRR . Binemeritare care s-a materializat in "mînărirea" datelor de calcul ...

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
calin spunea...

@tigri2
N-am vrut sa te supar si nu e nevoie de "satisfactie" dar treaba cu sufletul o apreciez sincer. In schimb "vorbeste gura fara tine" tocmai pica...daca urmaresti comentariul mosului nostru. Atat am vrut sa evidentiez, ca suntem destui care suferim din cauza bazei de date incompleta sau prost intocmita.
@mos alecu
La "Multa lume "a reclamat" ca li s-au luat in calcul venituri sub cele prevazute in acea anexa la oug 1/2011" - am avut o "vorba" cu cei in drept care a devenit repede neprincipiala, in sensul ca datele lipsa n-o sa fie inlocuite de datele din tabel pentru ca sunt din burta, asa ca au pus alte date, din alta burta...mai mica...

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
calin spunea...

@tigri2
A fost o perioada, imediat dupa 2010, cand, toti ofuscati de ce ni se intampla, ne aratam unii la altii datele care le aveam, incercand sa intelegem realitatea. Treaba cu 7000 o inteleg si e de acceptat fara discutie - erati coloana vertebrala, cum zici! Pentru ala de la CI cred ca e umflata treaba. CIstul meu (acelasi leat)avea cu vreo 500 lei mai mult decat mine atunci. Am facut academia impreuna si datele pentru perioada 1989-90 au venit foarte greu. Atunci aveam cca 4500.De fapt cu ajutorul lui am mai rezolvat cate ceva...

avianyc spunea...

@
”Si totusi "se ezista" si punctaje babane ..”

Se vede ca ai trecut ca gisca prin apa prin sistem.
Da, au fost punctaje babane pe parcursul intregii cariere in mod special pentru absolventii de ATM si medicina militara care intrau in unitati cu grad de locotenent dar cu functii de la cel putin maior in sus ,unii luind chiar functii de col (ing.sef sau medic sef).
La functia respectiva s-au adaugat pe parcursul intregii cariere mai ales la absolventii de ATM sporuri zdravene alaturi de indemnizatii de cda,merit. Sa spuna Tigri2 ce grad si functie avea ing sef de la ei.
Absolventii de AM se ridicau in functii dupa, de regula, gradul de cpt. cind deveneau absolventi de academie.
Cei care nu faceau AM mai greu cu functiile si de regula nu prea treceau de lt.col.
Deci punctajele difera si functie de studiile absolvite ,de locul de munca
(cu sau fara grupă,sporuri),de functia indeplinita (cu sau fara ID).
Ți-am dat doar citeva repere in vederea reluarii calculelor pe care le-ai afisat.
Iar povestea pe care tot o fluturi impreuna cu Karadeniz referitor la minariile lui Oprea sunt mai mult acuze facute cu rea intentie si care masuri in mod logic trebuiau continuate prin aplicare unitara tuturor pensionarilor. A avut grija insa” panaceul universal sindicalist” sa le declare fraude nenorocind astfel și pe cei care apucasera sa obtina acele drepturi(grupe de munca superioare)cu sau fara stiinta sau vointa lor.Nici vorba de favorizare pe criterii politice.
Acuma s-au trezit si pe la sindic sa revendice acordarea unitara a grupelor-lucru logic si normal.

avianyc spunea...

PS
@ moș Alecu

mos alecu spunea...

@calin duminică, 7 decembrie 2014, 21:18:00 EET :
Se vede treaba ca nu ati "binemeritat" de la "partidul de suflet" ! ... Ca , altfel , se foloseau date dintr-o "burta" mai minacapatoare ...
------------------
Legat de "burtile incapatoare" ...
Dupa '90 incepusera sa "se plimbe" prin unitati felurite feluri de "proaspeti generali" ...
Uitindu-te la ei observai ca toti sint "pătrăţoşi" ... puteai sa-i rostogolesti pe toate directiile : si pe inaltime , si pe latime , si pe grosime ...
Spuneam colegilor : Băi , singura calitate necesara pentru a ajunge general este aceea de a fi "incapator" !...
---------------
Legat de motivarea (celor de la Casa de pensii) ca datele din acea anexa la oug 1/2011 ar fi "din burta" ...
Am facut niste sondaje . Datele corespund pentru : solda de grad , solda functiei minime a gradului respectiv , vechime si indemnizatie de dispozitiv ... Deci fara indemnizatie de comanda si solda de merit ...

mos alecu spunea...

Pentru a nu fi acuzat ca incalc "canoanele" postului Craciunului , nu ma voi adresa lui putulica dobitocul ... Voi vorbi despre un prost (da'prost cu zurgălăi!) care habar n-are cu ce se maninca problemele ...
------------------------
Deci : "locotinenti" (medici si ingineri) pe functii de colonei (loctiitori de comandanti de unitati)
- pentru a se numi intr-o functie cu mai mult de o treapta peste gradul detinut , trebuiau "o grămăzie" de aprobari ; inclusiv de la ministrul apararii ... Iar ministrul "arunca la gunoi" pe cei care nu aveau maiori (lt.colonei) pentru functii de colonel ... si cereau dispensa sa incadreze locotenenti ... Ca urmare "baietii" se fereau ca de dracu' de a cere dispensele respective . Plus ca acei "baieti" nu erau chiar dobitoci sa ajunga in astfel de situatii ... si aveau pe cine promova dintre cei pentru care nu se cerea dispensa ...
- ca urmare acei locotenenti (medici si ingineri) se incadrau in spitale militare , baze de reparatii ,depozite ... unde erau functii corespunzatoare gradelor lor ... Dupa ce inaintau in grad , si acumulau si cunostinte/deprinderi si experienta ... ajungeau si loctiitori de comandanti...

mos alecu spunea...

Tot fara a ma adresa lui putulica dobitocul ...

Chiar daca acei locotenenti ajungeau (prin absurd) pe functii de colonel , soldele lor erau tot "in plaja soldelor" militare ... Nu intrau "in plaja veniturilor" care sa genereze pensii de j'de milioane ... Acele pensii puteau fi generate numai de venituri obtinute in afara sistemului militar !

mos alecu spunea...

Despre "sporurile zdravene" obtinute de cei "din aviatie" ...
- prima greseala a fost (la salarizare) la acordarea de sporuri acolo unde trebuia acordata solda de functie mare .
Locotenentul pilot (vinator de munte , scafandru , marinar , etc)nu are functia de clasa 3 (comandant de pluton infanterie)... are functia de clasa 8 (de exemplu) si gata . Pentru ce sporuri ? Pilotul trebuie sa "piloţeascăa" , vinatorul de munte trebuie sa "vînătorească" , scafandrul trebuie sa "scafandrească" , marinarul trebuie sa "marinărească" . Si pentru treburile astea primeste solda de functie ... nu sporuri .
- a doua greseala a fost ca au beneficiat de acele (plus altele) sporuri si o multime de alti "putulici" care se invirteau pe linga acei ofiteri . Tu , maistrul de aviatie , intr-o unitate de aviatie , nu ai functia de clasa 1 (maistru bucatar) , ai functia de clasa 6 (de exemplu) , si gata ... Pentru ce sporuri ? Tu , maistrul de aviatie , trebuie sa stii sa deosebesti o cheie fixa de 14-17 de un tecalemit (pentru ca , sigur , nu stii ... tecalemitul este gresorul)... Pentru ce sa ai sporuri "umar la umar" cu pilotul ? Ai solda de functie conforma cu cerintele functiei ...

avianyc spunea...

@ mos Alecu
Mă voi mentine si eu in limitele bunei cuviinte insa nu ma pot abtine sa-i nu-i cedez mosului zurgalaii mei si pe deasupra sa-i mai fac cadou inca o pereche cu clinchet de argint.
Pîna la urma imi voi intari convingerea ca acest ”element indispensabil al armyei romano ” a satisfacut o parte din stagiul de militar sau pe la chinezi sau pe la turci.
Bre mosule ,toti cei care cunosc situatia stiu foarte bine ca de exemplu prin anii 75-89 cei care terminau ATM plecau din repartitie pe functii de lt.col ,col si mai rar mr.
Asta era in mod cert in aviatie si poate confirma si Tigri 2 daca are bunavointa. De aceea s-au obtinut punctaje mari pri aviatie.Dupa 90 incolo de unde functii daca nu mai exista tehnica ,a ajuns inginerul din repartitia la absolvire cdt de pluton.
Pe la hortopani unde erau cîta frunza si iarba probabil situatia a fost mai diferita si ei nu inghiteau sporurile ,le facea rau. Acolo doar la stinga, la dreapta ,cazarma mars,pentru onor inainte. Si atunci iesiră si punctajele mai micuțele.
Sa traiti,pe loc repaus și nu mai sunati par ici din zurgalai ca va rîd știutorii și va trec la dezinformator.

mos alecu spunea...

Tot fara a ma adresa lui putulica dobitocul ...
Nu am ce calcule sa reiau !
Calculele au fost facute pe baza datelor din acea anexa la oug 1/2011 !
In orice un caz calculele nu pot fi facute pe baza timpeniilor expuse de tine ...
----------------------
De ce nu stai tu cuminte ? Continua sa-ti scarpini in gard organul cu care "gindesti" tu , si lasa-i in pace pe cei care stiu despre ce este vorba ...

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

La mintea pe care o are in organul cu care se scarpina-n gard ... putulica dobitocul incepe "sa se dea rotund" ...
Că , vezi doamne , el a fost ciocanar "prin aviatie" , ca urmare "s-a mînjit" si el de onoarea/faima/importanta aviatorilor ...
Vorbind cu mintea pe care o are-n acel organ , putulica dobitocul "vorbeste de sus" despre "hortopani" ...
Dobitocelule , pina cind un "hortopan" nu-si pune bocancul undeva , acel "undeva" nu este nici cucerit si nici aparat ...
Pot sa zboare avioanele , "gresate" de maistri ca tine , pina cind ametesc pilotii ... daca nu-i bocancul "hortopanului" , p..a victorie !
Chiar daca stiu ca nu ai cu ce pricepe ... vezi situatia cu aviatia si rachetele americanesti din Irak sau Afganistan (asta pentru ca sint mai apropiate , in timp , de vremurile noastre) ...
---------------------
Nu ca as fi de acord ... dar vezi , putulica dobitocule , importanta pe care o dau conducaretii nostri aviatiei ... Vezi ca_conducaretii nostri au hotarit ca aviatie treb'e sa avem numai "pentru cărăuşie" ... Treaba pe care o pot face , cu succes" , si iovanii cu_caşcarabetele lor civilesti ...
Asa ca mai usor cu "umflatul in pene" fata de "hortopani" ! ...

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

@ mos Alecu
Chiar vrei niste ”zurgalai” mai speciali?

Nu noi am acuzat ci voi astia ai panaceului universal sindicalist ati acuzat ca noi ne-am tras sporuri,grupe ,etc,etc. De ce nu v-ati tras si voi?
Ca sa fii lamurit cu functiile. Am un coleg de liceu care a facut ATM si a prins ca lt functie de ing sef regiment pe la Focsani-Tecuci nu mai stiu, iar noi aveam noroc cu orele de zbor fiindca la functii si nenavigantii erau mai avantajati.
Asa ca pe loc repaus, depune armamentul,trage o tuica si catre casa.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

Comunicat de presa

Mos Alecu in silenzio stampa.

Nu-i mai functioneaza programul ”EXCEL”

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
karadeniz spunea...

@ avianyc 7 decembrie 2014, 22:01
“Povestile” pe care le-am fluturat eu referitor la manariile lui Oprea, nu doar referitor la pensiile militare ( daca asta cu pensiile ar fi fost singura manarie a individului ar fi fost parfum ), nu sunt din pacate povesti ci realitati concrete. Unele din ele sunt deja probe la diverse dosare in care respectivul este in curs de cercetare. Daca justitia va mai scutura din jugul politicului e posibil ca peste 2-3 ani sa aveti si dovezile concrete.

avianyc spunea...

@ tigri2
Nu pot sa-mi permit sa-l privez pe mosu de o asamenea delicatesa. Tu nu observi ca de fiecare data cind toarna pe aici tot ce are-n guse nu-n capuse intii inevitabil ”scutura” gardul.

avianyc spunea...

@ Karadeniz
Tinind cont de faptul ca acele ”mînarii” pe care unii in gîndirea lor patimasa pe moment le-au denumit ”fraude” nu s-au putut aplica intregului efectiv din motive de resurse financiare (lucru afirmat si de domnia voastra) nu inseamna ca lucrurile nu trebuiau continuate in sensul aplicarii unitare a acelei hotariri pentru toti militari. Oprea probabil in acel context atit a putut face pentru a mai ameliora dezastrul, lucru recunoscut dupa ce s-au mai luminat si de catre d-nii Dogaru si Pricina.
Ba chiar ii aduceau laude si multumiri.Si nu uita ca la adoptarea L241 in graba de a obtine acel cuantum din 2010 nu inteleg din ce rationamente au respins amendamentul d-nei Anghel de aplicare unitara a grupelor (mai era de aplicat pentru o mica parte intrucit pentu majoritatea era aplicat deja ....) iar efortul bugetar in acea situatie era nesemnificativ ,comparabil cu cel de acum cind din acele decizii prin recalculare și revenire la cuantumul din 2010 s-au taiat grupele considerate de unii”minarii”.
Acum în timp se va decide probabil formula cît de cît corecta pentru a fi cit mai putini dezavantajati prin discriminarile actuale din sistem.
Tare as vrea ca noua lege sa rezolve acest obiectiv insa graba la care forteaza unii fara o dezbatere publica in rindul militarilor ma face sa cred ca se va adresa doar unui anumit segment care si-a urmarit pas cu pas niste interese personale sau de grup.

mos alecu spunea...

S-o luam pas cu pas ...

Motanele cacacios ... facusesi un apel patetic la infratire si buna intelegere !
Vad , insa , ca dai cu mucii in fasole !
Ce s-a intimplat ? Ai uitat sa-ti iei "pasteaua" si ti-ai reintrat in starea de necesitate de aplicare de tratament psihiatric ?

mos alecu spunea...

Putulica dobitocule sa nu care cumva sa crezi ca tacerea mea ar fi fost determinata de "genialitatea" asa-ziselor argumente ale tale !

Tacerea mea a fost (si) datorita faptului ca mi-e greu sa inteleg cum de poate fi atit de dobitoc un individ ca tine ! Chiar si numai cu pregatire de mm !... Chiar si tare doritor de a intra , cu drepturi depline , in haita de maidanezi !...

Cit de dobitoc poate fi un individ ca tine incit sa dea a intelege ca pensiile celor din aviatie sint peste 8-9.000 lei (pensii despre care vorbeam eu ca fiind ale celor care au muncit in afara MApN) ?

Cit de dobitoc poate fi un individ incit sa spuna ca pensiile celor din aviatie sint mari deoarece locotenentii medici si ingineri erau incadrati direct pe functii de colonei ? Cu solde si sporuri "babane" . Daca NUMAI acestia aveau punctaje "babane" ... pilotii si cei din conducerile unitatilor ce p..a mea aveau ?

Cit de dobitoc poate fi un individ incit sa spuna ca TOTI locotenentii medici si ingineri (cite 15-20 din fiecare categorie , in fiecare an) erau incadrati pe functii de colonei ? Dar cite p..a mea functii de acele erau in aviatie ?

Deci , putulica dobitocule , taceam pentru ca ma gindeam cit de dobitoc poti fi ... Ma gindeam cu uimire ! Si ma gindeam si cu durere ca astfel de indivizi , prezentindu-se ca fiind militari , ne improasca_cu noroi pe toti !

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Motanele cacacios fugi repede si-ti ia pasteaua !

Fii atent ca daca te prind fiica-ta sau fecioru-tu ca vorbesti porcarele pe "bloage" ... stii ca iar iti leaga minecile camasii la spate!

avianyc spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Pentru bouţul (putulica dobitocul) care ma tot musca de c.c ca_cum_ca nu ma gindesc si la cei "dezavantajati" de L.164 ...

Iacata propuneri pe care le faceam inca din perioada in care unii inca "se scobeau in nas" neintelegind ce li se intimpla ...

Daca tot s-a "convenit" ca L.164 a avut prevederi care puteau produce
nemultumiri ... sa incercam sa le definim (cu eventuale idei de corectare) ...
macar pentru a fi impacati , in sinea noastra , ca stim de ce este bine ca am
scapat de o lege necorespunzatoare ...
Imi asum eu situatia ingrata de "a arunca piatra in balta" , convins fiind
ca dvs. cititorii/comentatorii veti reusi sa o scoateti ...

Unele "deficiente" ale L.164 ar fi :
- luarea in calcul , la stabilirea pensiei , a indemnizatiei de comanda ;
- luarea in calcul , la stabilirea pensiei , a soldei de merit ;
- luarea in calcul , la stabilirea pensiei , a indemnizatiei de dispozitiv

- nevalorificarea vechimii in serviciu pentru cei care au lucrat in
conditii de munca , altele decit cele normale ;
- nevalorificarea sporurilor "nepermanente" ale pilotilor , scafandrilor ,
etc ;
- existenta unor pensii (militare de stat) uluitor de mari .

Despre indemnizatia de comanda ...
Exista suspiciunea unor (posibile) mutari discretionare pe/de pe functii,
inainte de iesirea la pensie , pe functii cu/fara acest element al soldei , in
ideea influentarii cuantumului pensiei ... In afara de afirmari vehemente ... nu
am auzit despre date concrete care sa sustina ideea "discretionarismului" ...
dar ...
Cum s-ar putea rezolva problema ? Prin marirea termenului de 6 luni (la 12
luni) pentru care se face media soldelor de functie ... Marirea termenului la
mai mult poate DEFAVORIZA (pe nedrept ... prin includerea in medie si a
perioadelor fara acest element) pe cei care , isi indeplinesc atributiunile cu
daruire ... si reusesc sa fie promovati in functie (din cauze care tin de
organizarea sistemului) abia in ultimul an de activitate .
Aceeasi marire la mai mult , a termenului , poate FAVORIZA (pe nedrept ...
prin includerea in medie a perioadelor cu acest element) pe cei care , din
motive IMPUTABILE lor , au fost indepartati din functii care prevedeau existenta
acestui element .

mos alecu spunea...

(continuare)
De retinut ca NEMULTUMIRILE despre care era vorba la indemnizatia de comanda
(si despre care va fi vorba si in continuare) sint nu numai ale pensionarilor in
plata ... ele sint , mai ales , ale militarilor in activitate .

Despre solda de merit ...
Exista suspiciuni de acelasi fel ca cele de la indemnizatia de comanda .
Cum s-ar putea rezolva problema ?
Prin aplicarea Legii privind salarizarea unitara , lege care nu o mai
prevede ca element constitutiv al soldei ...

Despre indemnizatia de dispozitiv ...
Exista nemultumirile celor care (mai batrini fiind) nu au fost in situatia
de a beneficia de acest element constitutiv al soldei .
Cum s-ar putea rezolva problema ?
Prin aplicarea Legii privind salarizarea unitara , lege care nu o mai
prevede ca element constitutiv al soldei ...

mos alecu spunea...

(continuare)
Despre valorificarea vechimii "virtuale" pentru cei care lucreaza in conditii
de munca altele fata de cele normale ...
Nemultumirea este creata de faptul ca unii ani virtuali "vechime in serviciu"
nu produc o crestere a pensiei datorita limitarii cuantumului acesteia (fara
majorarea datorata OMM/SOSP) la maximum cuantumul ultimei solde .
Cum s-ar putea rezolva problema ?
Cel mai la indemina raspuns ar fi : prin majorarea plafonului maxim la care
poate ajunge pensia ! Justificarea facila ar fi ca in sistemul public de pensii
(L.19 sau 263) nu apare aceasta plafonare ... dar apare plafonarea la maximum 5
puncte de pensie ... Deci , ar putea fi o justificare "nejustificativa" .

Despre nevalorificarea sporurilor "nepermanente" ale pilotilor , scafandrilor
, etc ;
Nemultumirea este ca aceste sporuri nu sint cuprinse in metodologia de calcul
a ultimei solde/bazei de calcul a pensiei .
Aceasta nemultumire se suprapune pe cea a nevalorificarii anilor de vechime in
serviciu (datorati conditiilor de munca) .
Cum s-ar putea rezolva problema ...
Probabil ca cei mai in masura , sa aiba propuneri , sint cei "in cauza" ,
impreuna cu ofiteri cu activitatea de personal si ofiteri cu activitatea
financiara din unitatile in care activeaza aceste categorii de personal .

mos alecu spunea...

(continuare)
Despre existenta unor cuantumuri de pensii (calculate si definite ca pensii
militare de stat) de valori imense , care provoaca indignarea militarilor din
UNITATILE MILITARE ALE MApN .
Cuantumul acestor pensii provocind si "ura" celor din afara sistemului !
De la inceput ma alatur parerii/convingerii ca cea mai mare pensie militara de
stat poate fi cea a Sefului SMG (acesta fiind militarul cu cel mai mare grad si
cu cea mai mare functie in Armata Romaniei) ; cumulat cu faptul ca orice alt
militar din aceste structuri nu poate obtine o pensie mai mare decit ultima lui
solda ... care , orice i s-ar face (in limitele L.164) , nu poate depasi solda
Sefului SMG .

Acele pensii sint calculate/stabilite pentru militari care au fost DETASATI in
institutii din afara MApN ; acolo indeplinid atributii pentru care au primit
venituri "imense" comparativ cu soldele militarilor din unitatile armatei .
Metodologia de calcul a pensiilor , respectivilor "detasati" , stipuleaza luarea
in calcul (in locul soldei de functie militara) a veniturilor obtinute de la
noul lor loc de munca .
De neinteles este si faptul ca , pentru solda de grad , primita de la MApN ,
contribuia (pentru pensie) la MApN ... iar pentru veniturile de la "locul de
munca" (substituientul soldei de functie) platea contributia pentru pensie la
sistemul public de pensii .
Dar INTREAGA PENSIE era platita din fondurile MApN ...
Pe linga aceasta "contributie" ... pensiile respectivilor contribuiau/contribuie
din plin la crearea imaginii de "pensii nesimtite" cu referire la toti
pensionarii militari .
Cum s-ar putea rezolva problema ?
Prin aplicarea unei metodologii prin care : pensii militare se calculeaza/acorda
NUMAI pentru activitati desfasurate in unitati ale MApN .
In cazul celor de mai sus : se acorda pensie militara pentru gradul militar
detinut . Pentru functiile indeplinite (in afara organigramei MApN) li se
calculeaza/acorda pensie conform sistemului la care au contribuit ...

avianyc spunea...

Comentariu marti 9 dec. 10.18 sters din greseala
@ tigri 2
Ție nu ți se pare ca mosu a fost supus ”farmecelor”.
Nu crezi ca ar trebui indreptat catre mama Omida sa-i treaca asa o gaina jumulita prin flacara albastra sau sa-i dea putin prin carti cascheta si sa-l scape de farmece sau deochi.
Poate atunci ar vedea si el ca pe aicilea mai este si lume normala care nu tine ca porcu de traista de L 164 ci se raporteaza si la niste sisteme mai avantajoase pentru ei .
Cum poate acest ”fermecat” sa nu vada si sa inteleaga ca in aviatie (si probabil si la alte arme)mm,ing (care au pornit din start cu niste functii mai marisoare )plus pilotii care nu au beneficiat de id,sm si functii peste cptcdor au avut nefericirea sa fie dezavantajati de placuta lui L164.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhurez Rez spunea...

@tigri
Tu vorbesti de lucruri existente deja, dar in limitele culturii politice nu le vezi.
De ce sa desfiinteziParlamentul?
Uita-te la alegerile parlamentare din ultimii 22 de ani si vezi daca a fost vreun partid care a obtinut singur, nu in coalitii,mai mult de 35%.Doua partide puternice, asa cum se prefigureaza ca vom avea in viitor, se anihileaza reciproc in incercarea lor de a deveni partide stat.
Nu stapânesc bine managementul partidelor politicieni cu studii superioare si vechime politica de peste 20 de ani.
Nu-i vezi cât de tupeisti, dar si flamânzi, sunt tinerii care s-au lansat prea devreme in politica de nivel inalt?
Trebuie renuntat de urgenta la votul uninominal. Gusturile publicului românesc sunt gusturi de telenovele nu de seriozitate si responsabilitate pentru statul national român. Trebuie sa lasam partidele sa propuna candidati pe liste.

karadeniz spunea...

@ huhurez
Daca tot ziceti ca blogul este pentru informarea pensionarilor militari, chiar daca e puternic condimentat cu lobby PSD, vedeti ca au aparut normele metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi procedura de efectuare a restituirilor, iar Oprea, din dorinta de a nu-i umbla cineva la verificarea pensiilor calculate militarilor pe legea 119 si OuG 1, propune rezolvarea problemei pensiilor militarilor profesionisti, cea mai stringenta problema a armatei pe linie de pensii, prin cresterea varstei de mentinere in activitate la 55 de ani

mos alecu spunea...

@karadeniz marți, 9 decembrie 2014, 14:47:00 EET :
Vedeti ca nu cumva sa va auda parerile despre goprea baietii ("consatenii" dvs) de la LMP .
Multi de acolo sint in plin delir pupincurist ...
Desi au aparut si "voci realiste" care se intreaba cum va arata SGP-ul de 55 ani in actiune in Afganistan ...
//www.ligamilitarilor.ro/activitati/stiri-din-domeniul-militar-national/vicepremierul-gabriel-oprea-si-ministrul-apararii-mircea-dusa-vor-marirea-varstei-pana-la-care-soldatii-si-gradatii-profesionisti-pot-fi-mentinuti-in-activitate/#comment-27533

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

@ tigri2
Nu numai ca ar trebui desfiintat dar cred ca le-ar trebui si o mini revolutiune ca sa bage bine la cap ca sunt trimisi in șparlament nu pentru binele lor ci pentru a initia legi care sa asigure stabilitatea tarii si lucru esential stirpirea coruptiei la toate nivelele,eliminarea traseismului politic,respectarea stricta a rezultatelor referendumurilor,depolitizarea institutiilor si promovarea doar pe baza de competenta profesionala,etc.
Vot uninominal atit pentru parlamentul Ro cit si pentru parlamentul european cu stabilirea unor criterii de performanta si moralitate adecvate. In felul acesta ar fi intarita concurenta si ar fi eliminata posibilitatea inradacinarii de parlamentari sau europarlamentari care cad la alegerile interne sau care sunt pupile,sotii de bosi politici,etc si isi gasesc apoi refugiu in listele de partid.
Sa speram ca Iohan va face putina ordine si in acest sens.

avianyc spunea...

@ mos alecu &Karadeniz
În mod sigur trenul expres cu noua lege a pensiilor militare nu va opri in Ro si lucrul acesta v-ar fi putut fi clar si din modul cum s-a exprimat impegatul de la inceput vizavi de aceasta problema .
Insistenta unora de a resuscita pensiile av.civili,grefieri,etc,indemnizatii pentru revolutionari,etc la pachet cu militarii nu face altceva decit sa aduca prejudicii de imagine partidului care le va promova. Societatea civila adevarata si realista nu inghite astfel de pretentii iar impegatii stiu bine lucrul acesta si atunci ca sa nu fie refuz direct duc de nas cu zaharelul niste naivi neadaptati realitatii din societate.
In concluzie propunerea refuzata cu ocazia adoptarii L241 de acordare a grupelor pentru intregul efectiv in rezerva ar fi fost singura masura cu motivatie solida in fata opiniei publice care ar mai fi adus un avantaj sigur . Nimeni insa nu a luptat pentru promovarea aceastei masuri absolut necesare.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
karadeniz spunea...

@ mos alecu
Se bucura saracii, ca mai pot lucra inca cinci ani. Nu se intreaba cine-i va mai angaja la 55 de ani, si ce vor face pana la 65 ( ori chiar 70 de ani, caci dupa cum evolueaza demografic Romania si dupa cati tineri pleaca pe afara, daca nu gasim tezaurul lui Decebal, pana in 2020 se va impinge varsta de pensionare la 68-70 de ani ). Deocamdata dupa legea 263 abia la 65 de ani vor primi pensie. Probabil ca spera si ei intr-o viitoare lege a pensiilor militare, care le-ar rezolva problema si pana atunci se multumesc si cu un deget intins de Oprea fara a sesiza de unde este scos.
Dusa se ocupa acum de pensiile cainilor militari, cazul câinelui Max e inca un sut in cur dat cuplului PSD/UNPR.
@ avianic
Este o parere personala bazata pe faptul ca va convine aceasta stare de fapt. Datele si informatiile mele, mai ales din randul activilor spun altceva. Ca cei pensionati pe legea 164 si reclculati/revizuiti pe legea 119 nu vor intra probabil in aceasta lege e posibil, cel putin la cest moment este clar in intentie. Ponta a constatat pe propria-i piele cat costa alianta cu Oprea si cam ce pot face militarii, chiar daca putini la numar. Calculul cu “o suta-doua de mii de voturi impotriva nu prea conteaza” nu a mai tinut, nu voturile unei parti a militarilor, mai ales cei activi, au cantarit mult cat numarul de votanti pe care acestia i-au convins sa nu-i dea votul lui Ponta. Nu intamplator zonele PSD-iste cu garnizoane militare mari au cam votat antiponta. Prin Oprea, Ponta a promis, pentru acest an si pentru anul viitor, niste lucruri activilor, aceste promisiuni nu au transpirat inca in exterior a dar nici nu s-au indeplinit.

calin spunea...

@karadeniz
Desi subiectul e confuz, alimentat cu fel de fel de idei, probabil pentru testare, as dori sa clarificam, sub aspectul consecintelor, aplicarea unei eventuale noi legi numai viitorilor pensionari...Parerea mea e ca va fi lovitura de gratie data armatei, mai dura decat L119

Huhurez Rez spunea...

@avian
Degeaba ar propune un partid candidati seriosi si competenti in colegiul uninominal. Prostimea il voteaza pe cel mai manelist si hahait.Cel serios nu e cool pentru faceboocisti si e increzut pentru babacii lor.

mos alecu spunea...

Cei in activitate ar trebui sa se gindeasca la faptul ca "tratamentul" pe care , eventual , l-ar sustine pentru actualii pensionari , este , de fapt , tratamentul pe care-l sustin pentru viitorul lor ...
Asa cum ne vor trata ei pe noi , asa vor fi si ei tratati , de catre cei care vor fi in activitate , atunci cind vor fi ei (actualii "in activitate") pensionari !
----------------------
Pentru curvernanti ar fi o aberatie sa promoveze o lege a pensiilor militare , lege care sa nu "preia" si pe militarii pensionati anterior .
- ar fi o totala aiureala ca ministerele cu militari sa aiba "in gestiune" trei categorii de pensionari (cei re...re...re... , cei pe l.263 , cei pe legea pensiilor militare)
- toate legile pensiilor (civile sau militare) "au preluat si recalculat" din mers si pe cei pensionati anterior . Inclusiv primele legi emise de RPR ... care a preluat si recalculat pe toti pensionarii proveniti de la multele case de pensii de dinainte de 1947 ...

mos alecu spunea...

Interesanta stirea ca_cum_ca reprezentantii mUE nu au fost de acord cu majorarea bugetului apararii ... pe motiv ca nu au mandat pentru asa ceva .

Deci cineva din conducerea mUE NU A DAT MANDAT pentru asa ceva ?
De ce ?
Pentru ca vor fi avind ei , cei din mUE , niste hîrburi care trebuie cumparate de Romania ... iar Romania voia sa cumpere , tot niste hîrburi , dar din Americania ?
S-atunci ce-au hotarit cei din mUE : daca nu cumparati de la noi ... nu va dam voie sa alocati bani pentru acele cumparaturi !

karadeniz spunea...

@calin 19.02
Subiectul pare confuz cand nu ai suficiente date pentru analiza. Intentia de separare a activilor de pensionari a fost clar reliefata pe timpul lui Boc cu celebra HGS 1019. Doar ca in dorinta de capital electoral Oprea a introdus o soparla, a dat activilor noile grupe de munca si retroactiv de cand au devenit militari. Cum nu prea e legal, juridic vorbind, sa ai oameni care au lucrat in conditii identice incadrati in grupe diferite de munca, probabil ca intr-un viitor apropiat, 1-2 ani, va trebui, ca si in cazul HG 1294, sa se extinda prevederile noilor grupe de munca tuturor militarilor.
Proiectul de lege a pensiilor militare conceput de MApN, in fapt de Oprea cu cativa oameni, fara a fi discutat in interiorul armatei, si care a rasuflat datorita faptului ca cei de la MI l-au postat pentru studiul de catre sefii de servicii, prevede clar separarea activilor de cei pensionati anterior aparitiei legii 263.
S-au opus puternic acestui lucru cei de la SRI, SIE, STS si SPP asa ca proiectul planificat a fi dezbatut in parlament in prima parte a anului a ramas in suspensie. Sunt vehiculate ,in cercuri restranse, cateva variante care sa-i satisfaca in special pe cei de la SRI, care au suficiente argumente sa convinga politicul sa nu-i calce pe bataturi. Cum costurile ar fi destul de importante deocamdata se taraganeaza finalizarea vreunei variante.
Lovitura de gratie va fi data probabil pensionarilor proveniti din MApN si MI. Armata, mai bine zis sistemul national de aparare oricum este KO, deci nu prea mai conteaza dac-i mai dai un spit in coaste ca oricum este lesinat.
Daca se reuseste amanarea pana dupa alegerile parlamente s-ar putea aplica chiar si celor ce acum sunt propusi a fi exclusi pentru ca numarul lor se diminueaza si se va diminua tot mai mult cu fiecare an.

mos alecu spunea...

Pen'ca veni vorba p'ici'sa despre sisteme de vot ...

mos alecu spunea...
Toate necazurile noastre 'electorale' vin de la mizerabila idee (si mod de aplicare) a votului "uninominal" .
- Votul uninominal presupune aplicarea ideii ca oricare cetatean (cu exceptia putinilor care au interdictii bine justificate) are dreptul de a fi ales (in organe reprezentative , in care sa sustina interesele lui si ale altora) ... ca urmare are dreptul de a candida .
- Sistemul , sa-i spunem "pur" , se aplica in tari slab dezvoltate sau care au conduceri autoritare (unde organele reprezentative au doar un rol 'decorativ' ... pentru calmarea 'populimii')
- Sistemul 'pur' genereaza liste de candidati (buletine de vot) comparabile , ca marime , cu cartile de telefon ale unor localitati .
- In organele reprezentative rezultate din 'votul uninominal pur' , niciodata nu se realizeaza majoritati pe vreo idee (lege) ... nici nu este nevoie ... cu legiferarea ocupindu-se conducatorii ...
- Dupa alegerea parlamentelor respective ... nimeni nu poate 'trage la raspundere' pe nimeni ... oricind 'alesul' se va justifica (real si corect) cu lipsa sustinerii din partea altor 'alesi' .
(va continua)
20 august 2011, 16:49

mos alecu spunea...
(continuare)
- Isi depun candidaturi (si sint alesi) , in sistemul uninominal pur , oameni 'cu priza' la populime ... peste tot existind suficienti oameni care sa aprecieze 'maruntisuri' , nu interese generale ...
- Celelalte sisteme uninominale (printre care si cel de la noi) sint niste "ghiveciuri calugaresti" intre sistemul uninominal si sistemul listelor de candidati ai partidelor .
- Pentru inscrierea pe buletinul de vot ... cetateanul trebuie sa aiba acceptul/sustinerea unui partid politic ... unde mai este dreptul lui de a candida ?...
- Partidul isi da acceptul de a fi inscris pe un buletin unui om despre care crede ca va aduna un numar suficient de voturi ... pentru a reprezenta in parlament interesele partidului .
(va continua)
20 august 2011, 17:05

mos alecu spunea...

(continuare)
- Pentru a-si da acceptul inscrierii pe buletinul de vot a unui candidat , partidul evalueaza "calitatea" alegatorilor care-si vor da votul ... si-si da acel accept celui cu sansele mai mari de "a fi pe placul" alegatorilor ... fara nici o legatura intre "calitatea" candidatului si interesele generale ...
- Daca un candidat "nu este pe placul"/nu s-a "comportat" corepunzator pe timpul campaniei electorale ... nu "se alege" , oricit de corespunzator ar fi din punctul de vedere al intereselor generale ...
- Parlamentul "romanesc" este , astfel , populat cu o multime de cetateni , alesi uninominal , care numai a parlamentari nu arata ...
20 august 2011, 17:15
mos alecu spunea...
(continuare)
Sistemul candidaturilor "pe liste de partid" nu incalca dreptul nimanui de a fi ales (de a candida) , si este superior , si mult mai corect pentru reprezentarea intereselor unor grupuri mai mari de oameni .
- Pe listele de partid sint inscrisi candidati care a trebuit sa treaca de un prim filtru : gindirea si interesele celor care s-au constituit in acel partid (partidele nu trebuie confundate (chiar daca sint influientate de conducatorii lor) , deci partidele nu trebuie confundate cu cei cere le conduc .
- Pentru a-si traduce in fapte interesele , partidul (readuc in atentie - partidul este un grup mare de oameni care se unesc pentru a ajunge - prin reprezentantii lor - la conducerea unei tari ; putind astfel sa-si realizeze interesele ... un grup mare de oameni , nu conducatorii acestui grup) ... deci , pentru a-si realiza interesele partidul este constrins sa candideze la alegeri cu oameni de calitate ... de "desteptaciunea" carora depinde calitatea legilor si masurilor care-i vor indeplini dorintele/scopurile/interesele .
(va continua)
20 august 2011, 17:29

mos alecu spunea...
(continuare)
- Pentru aplicarea alegerilor pe liste de partide se pot organiza "esantioane" mult mai mari de alegatori (circumscriptii electorale) , fata de cele organizabile pentru alegerile uninominale (colegii electorale - frinturi din circumscriptii).
- Cetateanul 'turmentat' poate face o evaluare pe grupuri de candidati ... si poate stabili care dintre ei ar fi grupul care sa-i indeplineasca si lui niste interese
- Fiind "esantioane" mai mari de alegatori ... sa face o 'mediere' mai corecta pentru realizarea intereselor lor ... fata de sistemul uninominal , unde un candidat poate fi respins de "esantionul" unde a candidat ... dar putea fi ales cu mare majoritate daca ar fi candidat la "esantionul" alaturat
(va continua)
20 august 2011, 17:40

mos alecu spunea...

mos alecu spunea...
(continuare)
- Dupa constituire parlamentului , grupurile de alesi ai partidelor vor actiona relativ unitar si vor fi percepute de alegatori functie de modul lor de actiune .
- Functie de modul de actiune al parlamentarilor alegatorii isi vor putea indrepta contestatiile/sanctiunile impotriva partidului din care fac parte cei care 'o dau in bara'
- In functie de perceptia pe care o induce electoratului partidul isi va 'dirija' actiunile/alesii , constient fiind ca de modul de actiune depinde rezultatul urmatoarelor alegeri ... in cazul uninominalului partidul schimba citiva/mai multi "vinovati" , si populimea tot pacalita raminea ... la alegerile pe liste populimea tine minte PARTIDUL , nu indivizi , si de modul cum tine minte partidul depinde pe ce lista pune stampila ...
(va continua)
20 august 2011, 17:46

mos alecu spunea...
(continuare)
Sa spunem ... in concluzie ... uninominalul produce parlamente de nulitati , dar cu priza la public , pe cind , prin vot pe liste se pot constitui parlamente in care sa fie suficient de multi "meseriasi" ... Meseriasi in anumite domenii practice de activitate , sau meseriasi in politica ... Prin 'meseriasi in politica' intelegind pe cei care au cunostinte si abilitati in mai multe domenii ... ceva de genul vechilor filozofi ... Nu ma gindesc la actualii filozofi a caror principala "pricepere" este aceea de a invirti cu multa eleganta 'telectualista' o multime de vorbe (insiruirea carora este "tare placuta auzului") vorbe fara nici o valoare/aplicabilitate in practica ...
20 august 2011, 18:09

mos alecu spunea...
Legat de tema in discutie ...
La niciun partid de pe la noi (adica nici la cele din actuala opozitie) nu prea mai exista meseriasi ... in ideea prezentata anterior ... fie ca nu s-au mai inscris in partide , fie au fost eliminati ca fiind piedici in calea 'afirmarii tineretului' (unic si deplin detinator al celor mai inalte calitati morale si de puritate) , fie 'sint blocati la mantinela' si sint aratati numai asa 'ca sfintele moaste' ...

Iar tineretul , pe linga ca nu are cunostintele si deprinderile necesare de lideri politici (nu au 'preluat functia din mers')... stie foarte bine (mult mai bine ca cei in virsta) ca rapiditatea in 'aranjarea propriului viitor' este esentiala ... ca atare actioneaza absolut "umoral" , fara strategie (de multe ori chiar si fara tactica) ... pe pricipiu "hai sa vedem ce iese din asta..."
20 august 2011, 18:39

avianyc spunea...

@ Huhurez
Se spune ca oricum ai taia felia tot doua fete vor rezulta.
Votul pe lista poate aduce nenorociri prin formarea de gasti obscure nedetronabile,etc
Votul uninominal poate dupa cum spui promova mediocritati atita timp cit inca mai dainuie anafalbetismul politic influentat si de kg de zahar sau litrul de ulei in rindul marii majoritati a populatiei.
Poate se va incerca o solutie de mijloc care sa asigure buna functionare cu oameni de calitate a acestui parlament.

avianyc spunea...

@ Huhurez
nu poti mari lungimea tablei de scris ca uite mos Alecu isi pierde ”ideile” prin fragmentarea textului.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Sintem cu totii niste dobitoci !
Bineinteles ca , in aceasta situatie , cei doi din haita de maidanezi sint de doua ori dobitoci !
----------------------
"Ne dam cu c..ul de pamint" in discutii despre legi ale pensiilor militare , fara sa stim ca_cadrele militare au (deja) "o binemeritata PENSIE OCUPATIONALA" !
Pensie ocupationala care se doreste a fi acordata si soldatilor si gradatilor profesionisti !

Dorinta manifestata de cineva cu mare experienta in domeniul pensiilor pentru militari ...
C-asa ne-nvata pe noi initiatorii unei anumite legi depuse in Parlament ...

http://www.cdep.ro/proiecte/2014/500/30/3/em802.pdf

mos alecu spunea...

In concluzie : aştia-s cei care ne fac legile ! Niste "ăştia" care habar n-au despre ce vorbesc ... si doresc sa legifereze ...

Culmea este ca sint inconjurati de consilieri si functionari "de acelasi calibru" ... consilieri care "nu-l trag de mineca" pe "decident" atunci cind acesta spune prostii ...

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

mos alecu spunea...
”Sintem cu totii niste dobitoci !”
Doamne ,doamne,cum se înșala omul in ziua de azi in privinta unora.Și eu care eram hotarit sa-i acord mosului pe 2014 calificativul ”foarte bine” la cunoasterea legilor si regulamentelor, in special a L 164.
Uite ca vine”dobitocul”mic si după ce da cu picioru in sustarul plin mai da si cu muci-n fasole exact cind era la mal.
Mosuli, sa ma ierti dar nu-ti mai pot da ”foarte bine” decit la gramatica.

@ tigri 2
Eu iti propun sa-l votam direct intr-o” fonctie” din care sa aiba puterea sa taie din ”noua lege” a lui Dg IC,SM,si IDispozitiv.

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mos alecu spunea...

Pentru ca cei doi dobitoci sadea (putulica dobitocul si motanelul cacacios) n-au inteles despre ce si cum îi vorba ... traduc , pentru ei :

- un grup de parlamentari , in frunte cu G.Oprea (cel mai "vice"
dintre toti prim ministrii Romaniei) , a initiat un proiect de lege
---- proiect de lege care ar permite mentinerea in activitate a soldatilor si gradatilor profesionisti pina la virsta de 55 ani
---- proiect de lege care nu este semnat (si) de ministrul apararii ... desi numele acestuia este inscris printre initiatori ...

- in Expunerea de motive la acest proiect de lege se spune : "In prezent legea nu permite ca soldatii si gradatii profesionisti sa fie mentinuti in activitate pina la virsta de 55 de ani , aidoma cadrelor militare , si astfel a le acorda o binemeritata pensie ocupationala ..." .

Cele spuse in aceasta expunere de motive inseamna ca :
- cadrele militare ies la pensie la 55 ani
- cadrele militare beneficiaza de pensie ocupationala

Aceste sustineri sint facute in conditiile in care :
- L.263 spune ca virsta standard de pensionare a militarilor este de 56 ani
- in Romania , nu s-a pus in aplicare legea privind pensiile ocupationale (acele pensii ocupationale-ocupationale ... nu pensiile de serviciu
- in Romania , au "un fel de pensii ocupationale" numai avocatii si personalul unor culte religioase

-----------------------
Desi sint sigur ca putinatatea mintii celor doi nu va intelege despre ce-i vorba ... macar am incercat sa elimin orice neintelegeri datorate stilului in care am prezentet , initial ,problema ...

mos alecu spunea...

Jigodiile dracului !...
Cei doi dobitoci vin , spun prostii , determina reactii pentru clarificare ... si-apoi isi sterg timpeniile !...

Băi , javrelor , aveti macar taria sa va recunoasteti "timpeala" ! Chiar daca , in timp , mai intelegeti cite ceva , lasati sa fie vazute si "parerile timpite" pe care le aveti ... nu le stergeti ca sa creada lumea ca "nici usturoi n-ati mincat , nci gura nu va pute !"

avianyc spunea...

Mosule poate reusesti sa ne nervezi rau de tot și-ți lansam din greseala un prnd nou nouț pe la cotețe.

calin spunea...

Plumb, A3, 19.25 - legea pensiilor militare a fost avizata pozitiv de M.muncii si se afla la MApN. Probabil va fi inaintata parlamentului spre dezbatere la inceputul anului viitor.