8 ianuarie 2015

Adăugat în:

Dezbatere pe proiectul de lege a pensiilor militare, marti 13 ianuarie

http://papura.ro/garantat-vanghelie-pentru-mircea-dusa/
Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, a făcut dezvăluiri exclusive pentru DC News cu privire la pensiile militare.
Acesta a vorbit despre un proiect de lege privind pensiile militare, care a fost supus dezbaterii publice.
"El (n.r. Proiectul) a fost supus dezbaterii publice, conceput împreună cu militarii, nu doar de MApN, că nu vizează legea numai militarii de la apărare, ci și de la Interne, și cei de la servicii, și toate sistemele militare. Documentul și proiectul de lege este finalizat, sunt obținute și avizele de la ministerele care trebuie să le avizeze. Marți o să se organizeze o ultimă întâlnire cu structurile care sunt interesate de acest proiect de lege, inclusiv cu sindicatele și cu rezerviștii pentru că nu doresc să ajungem încă o dată în situația din 2010 când a fost bulversat sistemul militar de pensii și au fot plimbați militari pe la tot felul de instituții să își caute documene pentru a li se putea stabili pensia.
Chiar ieri am discutat cu prim-ministrul. Săptămâna viitoare avem această întâlnire și eu doresc ca până la începerea sesiunii parlamentare, la 1 februarie, să trimit proiectul de lege în Parlament, pentru a crea odată un sistem juridic stabil referitor la pensiile militare", a spus Mircea Dușa.
Ce aduce nou legea
"În primul rând, stabilitate legislativă, un criteriu de stabilire a pensiilor nediscriminatoriu pentru că ceea ce s-a întâmplat în 2010 a creat și un sistem discriminatoriu. Militari care trebuiau să aibă un anumit nivel al pensiei, s-au trezit cu pensii mai mici. Și alți militari, care nu trebuiau să ajungă la acel nivel, datorită unor elemente de conjunctură,  și  de aplicare a legii, au ajuns să aibă pensii mult mai mari", a exlicat acesta.
E posibil ca pensiile mult ma mari să scadă?
"Vreau să precizez că pensionarii militari care și-au dobânit pensiile mai mari în urma aplicării legii din 2010 nu vor pierde la pensie. E un drept câștigat și vom respecta acest drept, dar va exista un sistem just și un raport real între pensia cea mai mică din sistemul militar și pensia cea mai mare. Nu vrem să ajunge la pensii aberante", a declarat ministrul pentru DC News.

Mircea Dușa a fost întrebat de un cititor DC News următoarele:
"Aveți la cunoștință despre faptul că deși grupa alte condiții este grupa cu cel mai mare risc profesional din armată, la ieșirea la pensie militarii acestei grupe beneficiază de același regim de pensionare, concretizat în aceeași reducere a vârstei de pensionare și același calcul financiar al pensiei, precum grupa de muncă de risc imediat inferior denumită condiții speciale, personalul ambelor grupe beneficiind de 50% majorare punctaj pentru riscul de muncă?".

Astfel, ministrul Dușa a răspuns:

"Și acest aspect este prevăzut în proiectul de lege pentru că există o HG care se referă numai la sistemul militar și grupele speciale, dar eu consider că acea HG trebuie trecută prin lege pentru că altfel se nasc și posibilitățile acestea de a aprecia o grupă de muncă sau alta subiectiv".

- See more at: http://www.dcnews.ro/mircea-duprc-c8prc-99a-despre-pensiile-militare--nou-proiect-de-lege-care-schimba-legea-pensiilor-exclusiv_464215.html#sthash.p9MO9Tep.dpuf

66 comments:

avianyc spunea...

Anunț oficial
Începînd de azi ora 12.00 se anulează prevederile armistitiului
avind ca parti pe maidanezi si mos Alecu.

mos alecu spunea...

Am observat ca , inca mai de mult , ca_ca un magar ce esti , sub anonimat , ma musti de c.r pe la R26500 ...

In orice caz ... daca nu-s numai bla-bla-uri , spusele ministrului ar trebui sa va ingrijoreze , cotributionistilor basinesco-boccii !

Huhurez Rez spunea...

Ministrul Dusa e indoctrinat de sindicalisti?
Ce elemente de conjunctura au intrat in calculul pensiei potrivit L 119 SI 263?
VENITURILE PE INTREAGA CARIERA MILITARA NU REPREZINTA ELEMENTE DE CONJUNCTURA.
Ultimul salariu, ca baza de calcul, este un element de calcul de conjunctura.
Afirmatiile lui Dusa ar putea sa insemne:
1. Noua lege nu afecteaza cuantumul pensiilor stabilite anterior Legii 263, asa cum este reglementat in proiectul initial. Acestea ar putea fi transformate in pensii militare, fara recalculare, fiind toate indexabile.
2.Toate pensiile ar urma sa fie recalculate, urmând sa se puna in plata cuantumul mai avantajos.
In aceasta situatie vom avea un numar important de pensii inghetate la indexare, poate mult mai mare decât cel prezent Depinde de baza de calcul si de procentul de pensie.

mos alecu spunea...

Incep sa se vada frunzele morcovilor care intra ... intra ... intra !....
-----------------------------
Care sindicalisti ? Ca ... daca-i vorba despre sindicalistii "civilesti" , insemneaza ca-i indoctrinare "de bine" : pensiile contributioniste sint specifice civilimii ... deci nu vor fi afectate "contributivele militarilor" ...
-----------------------------
Proiectul INITIAL nu e ala cu "transformarea" ...
INITIAL a fost proiectul "Sirbu" ... la care toate pensiile se recalculau .

Pe urma a venit proiectul "Dusa" (de fapt proiectul calexandru) ... cel cu transformarea fara recalculare ...
Si ... de ce pensiile ante-l.263 sa fie "transformate" iar cele post-l.263 sa fie recalculate ?
Ca-s la fel de contributioniste si unele si altele
Numai pen'c-asa vrea calexandru (de la ANCMRR) , care vrea sa-si pastreze pensia "conjuncturala" cu care a fost miluit de goprea ?
------------------
I-auzi briu' !...
Cică_că : "...vom avea un numar important de pensii inghetate la indexare..." .

Ce vorbesti Frantz !
Da' daca toate recalculatele vor fi mai mari ?

Pai ... daca : "Depinde de baza de calcul si de procentul de pensie." ... de ce se lanseaza afirmatii categorice ???

avianyc spunea...

Mosulică,sa nu spui hop pina nu ajungi pe mal. S-ar putea, ca de obicei pe la noi. sa se termine benzina inainte de finis.
Domnul Dusa spune ca-i ultima intilnire după care in februarie...........
Oare prima intilnire si punerea in dezbatere publica cind o fi avut loc?

Mosule iti multumesc ca ai fost la fel ca mine de ”cuminte” pe timpul armistitiului.Pas

Huhurez Rez spunea...

@mos alecu
Potrivit dogarismelor lui Dusa, cca 80% din pensiile militarilor sunt majorate prin re/re dupa elemente de calcul de cojunctura.
Esti sigur ca nu a introdus in noul proiect niste elemente trasnet de calcul, prin care sa fie ciomite cele 80% din pensii? Ba si o buna parte din Vîrfurile pensiilor pe L 164 repuse in plata prin L 241/2013

mos alecu spunea...

Nu stiu de ce dracu nu se intelege ca lozinca "cca 80% din pensiile militarilor sunt majorate prin re/re ..." nu mai este nici de actualitate si nici valabila ...
De la inceputul lui 2012 s-au facut j'de mii de recalculari ale re...re...re... .
Gata ... s-a terminat cu elementele prezentate in vestitele tabele gopriste !
Acum ... majoritari sint 241-istii !

Iar o recalculare (pe sistem "pensii militare de stat") atit in varianta "Sirbu" (60% din media a 12 luni din ultimii 10 ani) cit si in varianta "Dusa" (70% din ultima luna sau din media a 6 luni din ultimii 5 ani) va conduce la creterea multor pensii din l.164...

avianyc spunea...

Doar daca se iau in calcul veniturile brute si nu doar solda de grad si functie-care nu stie nimeni ce va cuprinde. Asa ca inclin sa cred ca Huhurez a mirosit bine de data asta.

Huhurez Rez spunea...

@mos alecu
Spui o mare prostie daca inca mai crezi ca beneficiarii L 241 ar fi majoritari intre militarii pensionari.
Procentele pensiilor majorate prin re/re la MApN atingeau 90%, inainte de a da Dobritoiu iama prin ele, pe motiv de HG S 1019/20110. Dupa re/revizuirea lui Dobritoiu procentul nu putea sa scada sub cel comunicat de Casele MAI si SRI, respectiv 80-84 %, acolo unde OPREA NU A AVUT COMPETENTA SA INTERVINA si care nu s-au confruntat cu fenomenul alba-neagra, in aplicarea HG 1294/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.
O lege a pensiilor militare este binevenita daca s-ar aplica baza de calcul din proiectul Sârbu-(vorba vine... Sarbu, pentru ca, recent, am citit undeva cum ca acel proiect a fost scris la subsolul biroului parlamentar al doamnei Gorghiu- actuala sefa a disparutului PNL) si procentul de pensie din proiectul Dusa. Atunci, in mod sigur, vor fi putine pensii inghetate.
Tare ma tem, insa, ca ne este rezervata solutia mai usoara din punct de vedere birocratic, respectiv transformarea actualelor pensii in pensii militare fara recalculare.

avianyc spunea...

@Huhurez
în mod sigur domnul Dusa stie numărul pensiilor marite prin L119,L263 si revenirea la cuantumul din 2010.
Ca sa multumeasca pe toata lumea modul de actiune devine simplu;lasa cele 80%pensii majorate si formuleaza legea cu ajutorul sindicatului(invitat de marca parca)in asa fel ca si cei 20% majoritate disponibilizati sindicalisti sa fie si ei ”multumiti”.
Ca sa rezolve si raportul intre pensiile mici si cele mari sau chiar foarte mari poate sa apeleze la ”specialistii” in declarare de ”fraude”(vezi invitatii) in sistem dar de data asta pe baza de ”elemente conjucturale”. Se recalculeaza ”fraudatele pe baza” elementelor conjucturale ”si gata toata lumea la patru ace.
Asta in ciuda faptului ca nu pot sa-mi dau seama cam la ce s-a referit legat de ”elementele conjucturale” care au intrat in componenta unor pensii platite de un bun timp si culmea trecute si de o admistie fiscala.Chiar pot fi ”elemente conjunturale” niste venituri salariale luate/dovedite din statele de plata sau niste adeverinte eliberate legal de arhive?
Parca nu suna prea bine expresia lansata de domnul ministru ”elemente conjuncturale”.
Vorba lui tanti Lenuta;dovada,dovada ..............
Sa aiba cumva sindicalistii invitati ”dovada” fiindca ceilalti 80% nu cred ca sunt interesati de fenomen decit sub aspectul indexarii la timp a cuatumului in plata.

Huhurez Rez spunea...

@avi
Nu prea stapâneste domnul Dusa problema. Vorbeste in sabloane secemediste.
Oare, nu-i este jena sa le spuna atâtor pensionari militari ca au pensii necuvenite, stabilite pe elemente de conjunctura?
Singurul element de conjuctura care ar fi condus la o crestere spectaculoasa a pensiei contributive ar fi faptul ca unii militari au avut o vechime efectiva in Armata de peste 40 de ani.
Cum sa li se cuvina altora pensii mai mari, daca au intrat la vârste inaintate in Armata si s-au cocotat pe functii mari?
Nimic nu e mai conjunctural in stabilirea pensiei decât venitul din ultima luna de activitate.
Sa vedem care este reactia ministrului de Interne!

mos alecu spunea...

Ministrul de interne ... s-ar parea ca a hotarit : "politistii ramin contributionisti" ...

Dar nu va mai frecati mintea cu atitea probleme ...

Aveti grija ca ca se vad frunzele morcovului ... pina cind va intra cu totul !...

avianyc spunea...

Iarnă grea (-22*C) si se pare lui mos Alecu i-a inghetat ,inghetat rău de tot.
Desi din 2009 o freaca si o bate-n cap continuu nu reuseste sa o creasca nici macar cu un 4,..-5%. Poate acum din februar dupa ce dau ghioceii se va dezgheta la primul frecat si-l va scuti de astenia de primavara.
Altfel pe litoral cu ea inghetata ....

Eufrosina Nedelcu spunea...

grupa alte conditii s-a dat la mai numai privind vechimea virtuala adica 2 ani la an dar nu si ptocentul de 100% asa ca ar trbuii sa se dea retroactic acest procent dela data cand este stipulat in decizia de pensie , in rest dl dusa e confuz , raspnde in doi peri , de fapt cate este proectul in discutie? ca vad multe si nu stim la ce proect se refera . dar vorbe ca vor fi multe contradictii si se vor lua de par curand ...de parul ala valvoi ha ha ,, da da ....sa vedeti valvoi la pensiile militare ,,dar sa vedem

CEZAR spunea...

Deci libertatea de expresie ...s-a uschit pe acest blog..!!!!! R.26)
Nu ar fi bai ..daca R26..ar face niste afirmatii ..irefutabile....
1.. Cum necum pe contributeala au castigat ..peste 85%...din toate cxategoriile..
2..Daca Dusa ...stie (el stie ..cum creste padurea ??)..ca sunt marlani cu pensii uluitoare obtinute prin venituri frauduloase..DNA ii aproape ! ce-l impiedica sa faca JUSTITIE in domeniul acesta ...
3. SI CEL MAI IMPORTANT...eu nu sunt impotriva unei reveniri la pensia militara ....dar nu identica cu 164 ! Cred ca-i simplu ..ce nu bate ..cu realitatea ! Daca se va proceda ca si data trecuta ...,,BA MIE CAT IMI iese ??..va fi un fiasco ..! De luat in considerare ca acum sunt peste 85%..care vor iesi la dansuri cu ..jandarii....
4...la fel de very ,very.important EU VREAU SA MA MENTIN PE POZITIA ,,AVOCATULUI DIVOLULUI "in idee ca daca cineva se uita pe aici ..sa se intrebe ..Ba da prostul asta ..sg . Bula ...comandant la caprine ...daca are dreptate ../?
Ia puneti LABA si studiati ...si vedeti ce iese ..daca ...(ma refer la marii mahari ..car DECID!!
Daca o L. a pensiei nu satisface pe aprox.95 % ....nu va rezista ...100 de ani asa cum ii de dorit in Armata ...si nu numai ...!!

mos alecu spunea...

Uluitor !...
Cezar recunoaste ca este prost !
Recunoaste ca el este Prostovanul de sergent bula !

Este , totusi , un pas inainte !...
---------------------
Pentru haita de maidanezi si ... ceilalti ...
Frunzele de morcov se vad din ce in ce mai putin ... inseamna ca morcovul intra ... intra ... intra ...

CEZAR spunea...

Unde BOULE ...ca nu gasesc ..evenimentul.....

CEZAR spunea...

.... Vezi ca nu mai e ca pe vremea ta cand subofiterii erau toti magazineri.'''....esti ridicol incercand cu aceasta ,,ANATEMA"...IREALA
JUMA DIN ACTIVITATE ....CDT PL..CP..LOCT ..CDT B..AU FOST PANA IN 89...
SEF DE STA MAJOR...CDT .B...OFITER 3 BPL + ACT ( dupa)...
.OFITER 3 BPL + ACT ...faimoasa functie de la Caprine (cu un curs la Cluj ...calculatoare ) Cele 2 cursuri de aplicatii de la Fagaras ..curs VM...la Predeal...curs metodologic la Bucale..
Aveam in B..1/2 Maci + 1/21 Tilicari ...
Printre primii ofiteri sublt..etc.+ Maci ..care au plecat in diverse misiuni ..peste granita ..au fost instruiti si de B...meu !
Daqca ai dubii..pot pune docum ..la vizionare ...dar pe un pariu ..gras ...hi..hi...
=======================
Oricum....daca tu ..asa ofiter competent (si nu ma indoiesc ) ccu exp ..peste granita ...nu ai reusit sa ,,ma citest .....din exprimari ..ii grav !!
E ti l-am citit pe mosul din primele ...3 postari acum vro 5 ani ...ii citesc si pe Anonimi ....Salutare ..

Ștergere

Huhurez Rez spunea...

Domnul Dusa nu zice nimic despre pensiile de peste 10 000 lei, stabilite in baza L 164/2001 si repuse in plata pe 01 10 2013, prin Legea 241.
Acolo sunt elemente conjucturale de calcul, nu la zecile de mii de pensii care, prin recalculare, au fost marite cu doar câteva sute de lei.

emillian123 spunea...

Guvernul Boc -in 2010-prin legea 119/2010 -A INTENTIONAT SA MAREASCA PENSIILE SPECIALE /MILITARE, SUB ACOPERIREA SCANDALULUI PUBLIC AL "PENSIILOR NESIMTITE". Lg.119/2010- in ESENTA EI= ESTE NECONSTITUTIONALA/ NELEGALA (...!!...) intrucat are ARTICOLE DE FOND care SE CONTRAZIC,si anume art.3 versus articolele 5 si urmatoarele; astfel art. 3 alin. 1 prevede ca ALGORITMUL DE RECALCULARE AL PENSIILOR SPECIALE este CEL din lg.19/2000 (evident in vigoare in 2010 !) si anume-cel prevazut in art.180,indice 3 din lg.19/2000; ca rezultat al recalcularii-pensiile speciale/militare recalculate nu-si modificau esential cuantumul initial(in baza lg. 164/2001 si a recalcularii ulterioare- din perioada 2004-2007,8-pana la finalizarea operatiunii respective !);S-A INDUS PERVERS-DE CATRE C.C.R.- CA PENSIILE MILITARE NU S-AR INCADRA IN ART.180/INDICE 3= o aiureala a CCR- din moment ce guvernul Boc a inclus pensiile militare in art. 3/lg.119/2010 ,respectiv art.180/ind.3//lg.19/2000; PENSIILE MILITARE RECALCULATE SI TAIATE -au rezultat ASA deoarece boc & co. au aplicat FRAUDULOS,ILEGAL SI PERVERS ALGORITMUL DE "STABILIRE"
-RETROACTIV-pe baza art.180 din legea 19/2000 INITIALA- NE ACTUALIZATA
A UNOR NOI PENSII MILITARE, CA SI CUM PENSIONARII MILITARI NU AR FI FOST PENSIONARI VECHI- PE BAZA UNEI LEGI ANTERIOARE , CI CADRE ACTIVE -IN CURS DE PENSIONARE IN 2010 !!M; deci guvernul boc A SCHIMBAT-PE FURIS ,HOTESTE,ILEGAL in art.5/lg.119/2010-ALGORITMUL DE RECALCULRE -pe baza legii 19/2000 VECHI -CARE NU MAI ERA IN VIGOARE IN 2010, FURAND DIN CUANTUMUL PENSIIOR "RECALCULATE"PE BAZA VENITURILOR LUNARE (in cazul meu si acestea FURATE PE ICI-PE- COLO,atat cat sa se AJUNGA LA UN CUANTUM PRESTABILIT !!!?...)

emillian123 spunea...

P.S. Evident ca si O.U.G. nr. 1/ 2011-IZVORAND DIN LG.119/2010 ASA CUM AM ARATAT mai sus, in comentariul anterior- are ACELASI CARACTER PERVERS, ILEGAL,HOTESC ...!!...?...

CEZAR spunea...

Doctore ..ai chiorat ...scrie mai mic ...faza lunga..

emillian123 spunea...

P.S. 2 Domnilor ...! Sunt CONSTIENT CA ADEVARUL ACESTA -SPUS MAI SUS- NU PLACE MULTORA dintre D-voastra, dar asta este .....;!..

emillian123 spunea...

Cezare,si Ceilalti va urez La Multi Ani, si Pa !!..

emillian123 spunea...

Pana la urma -e important ca pensiile recalculate sa fie corecte si legale, chiar daca pensiile taiate au fost inlocuite IN OCT.2013-in baza legii 241/2013 -cu pensiile "cuvenite" din dec.2010 si care NU SUNT INDEXABILE mai mult timp- pana ce pensiile recalculate -prin indexari repetate-conform lg.263/2010-ajung din urma pensiile redate pensionarilor in oct.2013..!

avianyc spunea...

mos Alecu ,ai trecut la abac? Iese cît trebuie sau te bagam la ”alte conditii”.Vezi sa nu-ti scape vreo varianta de calcul.

CEZAR spunea...

@/emillian123 Sanatate ..DOCTORE ....nu ai jucat in MASH..???

avianyc spunea...

Căprare,ai observat ca mosulica cu L 164 legata de git s-a pus pe chiuit si aruncat cu caciula printre gaini .De bucurie a scos butoiu cu vin la poarta ca sa bea tot satul. Și am inteles ca s-a oferit voluntar sa duca noua lege de la mapn la șparlament..

CEZAR spunea...

bun Baiat !!
Zburatorule ...ce buni erati voi cand arati ogoarele patriei ...cu mig..urile ....noi culegeam recolta ..sa- mi bag ....

Huhurez Rez spunea...

Ma intreb, cum se poate ca sa fie chemata atâta lume la dezbatere fara ca sa cunoasca ce se dezbate? Chiar nu are nimeni documentul de lucru ca sa-l faca public?
Daca documentul a primit avizul M Muncii, inseamna ca nu i se mai pot aduce modificari, altfel ar trebui sa fie trimis din nou la avizare.
Varianta Dusa a proiectului publicat pe acest blog este semnata de Dusa si este foarte probabil ca aceasta forma a fost trmisa pentru avizare la M Muncii.
Cu alte cuvinte, intâlnirea de marti este o simpla formlitate pentru a se comunica principiile noii legi.

Huhurez Rez spunea...

Se tanguiesc unii pe alte site-uri ca nu au vazut niciun proiect de lege publicat pe site-urile oficiale.
Ce alte garantii ar dori domniile lor sa primeasca, daca nici semnatura lui Dusa si stampila MApN, pe care le poarta documentul publicat pe acest blog, nu-i convinge?

Liviu Tatarush spunea...

https://docs.google.com/document/d/1abSdI-Pf92LMPtX74hJ8VmVPT9Xgvkg_fYd4bT-Czck/edit#

Huhurez Rez spunea...

@TATURUSAN
AII ESTE PROIECTUL dUSA LA CARE S-AU ADAUGAT NISTE ELEMENTE CONJUNCTURALE

Huhurez Rez spunea...

@TATURUSAN
AII ESTE PROIECTUL dUSA LA CARE S-AU ADAUGAT NISTE ELEMENTE CONJUNCTURALE

mos alecu spunea...

@Huhurez Rez luni, 12 ianuarie 2015, 16:07:00 EET :
Alooo !

Daca raspunsul se vrea a fi o gluma ... fie ...

Daca raspunsul se vrea a fi serios ... Nu e nici un "proiect Dusa" ! Este o aiureala produsa de cineva care vrea sa revolutioneze sistemul de pensii ...

Liviu Tatarush spunea...

Este varianta care circula pe grupul pensionarilor militari de pe facebook.

Liviu Tatarush spunea...

Acum am vazut, e ceva preluat de pe SCMD filiala sector 1. http://scmdfiliala1sector1.blogspot.ro/2015/01/o-noua-filozofie-de-stabilire-pensiilor.html

Dan Sutu spunea...

Acum, pensiile sunt "un drept castigat" ....acu' patru ani n-a mai fost asa!! Imi vine sa vars...dar iau cu..portocala.

Huhurez Rez spunea...

@Dan Sutu,
Poti sa citesti deciziile CCR prin care s-au respins exceptiile de constitutionalitate ridicate pentru Legea 119/2010 si vei constata ca nu se poate vorbi de un drept câstigat la o pensie militara sau speciala, pensii care nu au fost stabilite in baza contributiilor de asigurari sociale.
Pensiile contributive sunt un drept câstigat, a stabilit CCR., si nu pot fi micsorate.
Nici pensia contributiva pe care o ai nu poate fi micsorata prin masuri administrative.

In viitor, pensiile militare si partile necontributive ale pensiilor speciale pot fi oricând reduse, fara a putea avea câstig de cauza la CCR sau la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

karadeniz spunea...

Cand bugetul de stat nu va mai putea asigura suma din ce in ce mai mare ce trebuie alocata in completarea bugetului de sigurari sociale, pensiile contributive vor ingheta ori vor fi chiar diminuate indiferent de hotararile CCR ori CEDO.
Scaderea natalitatii si plecarea peste granita a fortei de munca active cu tot cu generatiile ce o pot inlocui duc implacabil spre aceasta situatie intr-un viitor relativ apropiat.
Cand se va ajunge acolo, statul ( elita conducatoare) se va caca in hotararile CCR si-si va plati doar acele forte ce o pot proteja si mentine ordinea, armata, politie, justitie.

Huhurez Rez spunea...

Gândesti ca un diasporean. Pentru ei patria este acolo unde se simt bine.
Daca s-ar intâmpla catastrofa cu platitorii de CAS, nu te gândesti ca si numarul pensionarilor ramasi acasa in plata ar fi ingrijorator de mic?
Reglementarile actuale sunt pentru situatii de normalitate, nu pentru evenimente catastrofice.
Principiile de drept, cum ar fi si dreptul câstigat, actioneaza si in perioadele de criza.
S-a intâmplat de atâtea ori si in perioada interbelica, peste tot, nu numai la noi, ca plata unor drepturi sa fie amânata o perioada.
Economistii spun ca atât timp cât statul exista el nu intra in faliment.Intra in datorii sau.... dispare.

Huhurez Rez spunea...

Cum or fi scremut domnii de la SCMD acele propuneri desucheate, cu care zic ca se prezinta mâine la dezbateri. Le manânca oamenilor timpul cu discutii imposibile.
Pentru actualii pensionari militari sunt importante:
-baza de calcul a pensiei militare
-procentul de pensie
-modalitatea de actualizare

si, nu in ultimul timp, daca prevederile noii legi se aplica si tuturor militarilor deja pensionati.

karadeniz spunea...

Comentariu anterior a fost un raspuns la lobby-ul facut pensiilor contributive, care ar fi juridic cele mai sigure. Apelativul diasporean ma onoreaza desi nu sunt decat unul temporar, de conjuctura. Dar sa revenim la subiect, CAS se colecteaza de la angjati si angajatori, cand numarul acestora scade, ca in cazul Romaniei, scade automat si bugetul asigurarilor sociale dar si bugetul general. Numarul pensionarilor nu se reduce in acelasi ritm in care se reduce populatia activa prin scaderea natalitatii si migrarea in exterior a fortei de munca, ba prin cresterea sperantei de viata si imposibilitatea plecarii acestora spre “alte tari de soare pline” numarul lor ,pentru o anumita perioada, va creste.
Principiile de drept functioneaza, ca principii, si in perioada de criza, dar cand nu ai bani suficienti la buget platesti doar cat ai si cand ai. Cam asta s-a intamplat si in trecut si au murit de foame zeci de mii de pensionari dar si activi in perioadele de crize interbelice cu tot cu principiile de drept. Statele care au trecut prin asa ceva si-au protejat in principal acele categorii sociale care permiteau functionarea societatii si puteau preveni ori limita haosul social.
Tarile a caror populatie imbatraneste isi iau masuri din timp. Ia cautati prin statistici cati oameni naturalizeaza in fiecare an, Germania, Franta, Anglia, SUA, Canada, Australia.

Huhurez Rez spunea...

@karadeniz
Si eu raspunsesem la comentariul din care rezulta ca pensiile contributive pot fi mai usor micsorate. Am adus argumente contrare bazându-ma pe deciziile CCR in materie.
Iti dorim sedere cât mai placuta in Montreal si sa te intorci sanatos la Mangalia.
Cât despre naturalizarea strainilor in tarile Occidentrale, sa-i lasam in pace daca vechii lor locuitori vor sa se autodistruga ca etnie.
Multi, putini, cât vor mai ramâne pe aceste meleaguri mioritice, sa tina de obiceiurile stramosesti si de limba lui Eminescu si... nimic nu este pierdut.
Vesnicia s-a nascut la sat - spunea Lucian Blaga.
Nu civilizatia urbana va salva sufletul natiei si trairea româneasca.

mos alecu spunea...

@Huhurez Rez luni, 12 ianuarie 2015, 21:18:00 EET :
La : "Cum or fi scremut domnii de la SCMD acele propuneri desucheate..." .
N-au "scremut" nimic ! ...


mos alecu12 ianuarie 2015, 15:23

@R-2650012 ianuarie 2015, 13:36 :
Ceea ce prezinta ca fiind "sustinerile" lor reflecta cu fidelitate "harababura" care-i in capurile lor in acest domeniu ...
Auzi la ei : "Corelatia dintre solda de grad a militarului activ si solda rezervistului pana la varsta de 65 ani..." .
Care SOLDA a rezervistului ?
De unde a scos virsta de 65 de ani ... folosibila la ce ?
- virsta de pensionare a militarilor se doreste a fi 60 ani ... Ce-i cu acei 65 ani "
- virsta de la care rezervistii sint scosi din evidente este de 63 ani ... Ce-i cu acei 65 ani ?
Niste habarnisti ... care , cica , ii reprezinta pe militarii pensionari !
--------------------------------------------
Luate "la gramada" acele asa-zise "sustineri ale SCMD" suna (mai pe departe) a repetarea spuselor ministrului legate de proiectul de lege ...
Probabil li s-a spus , celor doi , ca proiectul are niste prevederi pe care ei tre' sa le sustina ... Iar ei , baieti cuminti , au spus "am inteles , sefu' ! " ... Dar ne spun noua ca ce "cocosi" sint ei care se duc cu propuneri clare , si vor bate cu pumnu-n masa la ministru ... Niste hahalere ! ...

avianyc spunea...

@Huhurez

Hai salutare!
@Huhurez Rez luni, 12 ianuarie 2015, 21:18:00 EET :
”La : "Cum or fi scremut domnii de la SCMD acele propuneri desucheate..." .
N-au "scremut" nimic ! ...”

N-au scremut nimic, asta-i crezul lor.
Vor avea ocazia sa constate ca mai conteaza si parerile altora nu doar monologul lor.

mai incape ca necesitate si clarificarea incadrarii in grupe de munca.

mos alecu spunea...

Gata !
S-a rezolvat !
Ne mai intilnim si pe la inceputul saptaminii viitoare !
Am hotarit : militarii pensionarii au solde !
Iar ăia , j'de mii de ministri prezenti , au zis ca da !
In orice caz : toata intilnirea a fost condusa/dominata de tipul_acesta ...
Toti ceilalti stateau cumninti si-i cereau voie sa-si ia notite !
Fereasca Dumnezeu ... ca mare-i harababura in devla tipului ...

Daca nu intelegeti ... mergeti la site-ul SCMD ...
-------------------------
Pe bune se pare ca , asa cum am spus , curvernul le-a zis : "Am hotarit ! Facem lege a pensiilor militare de stat ! Principiile sint cele din proiectul din 2012 (Sirbu)! Nu mai faceti taraboi pen'ca iar "incepe" telectualii si populimea sa-i muste de c.r pe militari !" .
Iar tipul , despre care vorbeam mai sus , s-a gindit sa-si traga si el un "oarşce profit" ... spunindu-ne ca_cit de viteaz si de ferm a fost el !

mos alecu spunea...

Si morcovul intra ... intra ... intra !...

Dar ... ziceti bodaproste ca-i vorba despre "proiectul Sirbu" .
Daca era vorba despre "proiectul Ghinea" ar fi trebuit sa fiti pregatiti sa intre o sfecla furajera !...
Asa ca ... inca-i bine !....

mos alecu spunea...

In orice caz ... intilnirea a avut loc ...
://www.comunicare.mai.gov.ro/stiri.php?subaction=showfull&id=1421150833&archive=&start_from=&ucat=9&

mos alecu spunea...

La chestia cu morcovul ...
Chinul mai dureaza ... pen'ca : "...proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost prezentat ... urmând să fie definitivat la nivel de specialiști.
După discuțiile ..." .
Dixit comunicatul lui goprea ...
Deci ... mai dureaza ...

mos alecu spunea...

Deci ii "baga" pe politisti la "pensii militare de stat" ? Ca ... parca ei "nu prea este militari" ?
Ca_cind s-au "civilit" ... politistii fura scosi din L.164/2001 (a pensiilor militare de stat) .
Si le fu facuta o "lege a pensiilor de stat" . Adevarat ca "legea pensiilor de stat ale politistilor" era o "copie la indigo" a l.164 ... cu inlocuirea gradelor militare cu gradele profesionale ...
Da' ... orişcît ... era alta lege ...

Huhurez Rez spunea...

@mos alecu
Proiectul Sârbu este diferit de proiectul sustinut de Departamentul Juridic al SCMD
Vezi
http://www.huhurez.com/2013/10/proiectul-legii-pensiilor-militare.html

mos alecu spunea...

Ăăăăău !
Cum ?
Actualul proiect este "pe proiectul din 2012" ? Proiectul Sirbu ?
Cu RECALCULAREA TUTUROR pensiilor in plata ?
Nu mai ramin ne-recalculate "babanele" celor din conducera ANCMRR ?
Vai ! I-a renegat "tomnai" partidul lor "de suflet" ?
De aia o fi fiind asa de liniste din zona ANCMRR ! ...
Stau baietii si-si ling "intre picioarele" ! ...
-------------------
Toate astea daca zisele din comunicatul SCMD sint reale ...

mos alecu spunea...

Eu la acesta ma refer ca fiind "proiectul Sirbu" ...
//paginajuridicascmd.blogspot.ro/p/proiectul-legii-pensiilor-militare-de.html

Deoarece este prezentata ca fiind "Proiectul Legii pensiilor militare de stat (ultima varianta convenita de catre comisia speciala instituita de dl. ministru Corneliu Dobritoiu - august 2012) " .

Acel proiect (initial) era si prea aiuristic intocmit pentru a putea fi numit "proiect de lege" ... era un haloimis de l.164 cu l.263 si inscrisuri propagandistice ...

Huhurez Rez spunea...

Proiectul de pe pagina Dep Juur a aparut ceva mai tarziu, dupa desarcinarea lui Dobritoiu si a avocatei Sârbu.
La cest ultim proiect m-am referit cand am apreciat ca propune o baza de calcul care multumeste pe toata lumea.
N-ar fi rau daca s-ar combina baza de calcul din acest proiect cu procentul de pensie din proiectul Dusa.

mos alecu spunea...

Ramii tablou ce bulibaseala ...
Dusa a declarat (recwent) ca ... lege pensii militare de stat ...
Oprea declara (azi) ca ... pensii miltare de stat ...
Ministrii cu "militari" in parohie (aparare , interne , justitie) plus sefii SRI , SIE , STS , SPP participa la o intilnire pe tema lege pensii militare de stat ...

Coabitacul ... "Nţ ! Nu vor mai fi pensii speciale ... Vor fi reparatii la unele neajunsuri semnalate !" .

Dan Sutu spunea...

@huhurez
Inchipuiti-va ca stiu "deciziile" de doi bani ale ccr....s-au inventat tot felul de artificii numai ca sa se taie pensiile militare dandu-se o aparenta de legalitate, dupa care s-au re-re-re "in plus" pe baza de..."mouse",numai pentru unii. Mai, domnule huhurez...las-o mai moale cu deciziile ccr, chiar esti ridicol.

Huhurez Rez spunea...

@dan Sutu

Mult mai ridicol este unul care ignora deciziie CCR.
Unii au inceput sa primeasca si amenzi in instanta pentru ca abuzeaza de dreptul de a se adresa cu cereri vadit ilegale.
Eu n-am facut altceva decât sa explic cum a interpretat CCR sintagma - un drept câstigat-.
Nu ma intereseaza ca d-tale sau altcuiva nu va convine.

mos alecu spunea...

Fara nici o legatura cu ceea ce si cine discuta aici ...

Vin de pe niste "face-buci" frecventate de pensionari militari ...

Multi "rataciti" mai sint printre militarii pensionari !...
Habar n-au cine , ce , de ce , cind , cum ... dar toti striga "din toti rarunchii" ca_cum_ca stiu ei foarte bine ...

emillian123 spunea...

Domnilor ! 1. Despre pensii contributive vorbim incepand cu anul 2001 : legea 3/1977= a pensiilor (civile) de stat,anterioara lg.19/2000 calcula pensiile,in principiu, ca la militari,adica PROCENTE in limita a 58-85 % din RETRIBUTIA TARIFARA-stabilita ca medie a salariilor brute/nete a 5 ani din ultimii 10 ani de activitate; deci nici vorba de contribitivitate pt. pensia de baza, chiar daca in lege se vorbeste de constituirea fondului de pensii din fonduri de la stat,bani pe care angajatul nu-i vedea; angajatul contribuia VIZIBIL numai PT. PENSIA SUPLIMENTARA... 2. Cezare -nu am vazut serialul MASH,asa ca nu prea stiu unde bati....! 3. C.C.R.-in virtutea constitutiei, art. 147,alin.2 -ARE DREPTURI NELIMITATE !...deci poate "transforma" ORICE lege,ordonanta sau hotarare =ORICUM -la comanda celor care ii "sforaresc" ..!!... deci sa nu avem mari sperante !!...?

CEZAR spunea...

Doctore...nu ai vazut ..serialul Mash ...esti pe nicaeri ...!! Iti spun colegii de ce ..hi..hi..

CEZAR spunea...

HUHURES@/ zice ..,, La acest ultim proiect m-am referit cand am apreciat ca propune o baza de calcul care multumeste pe toata lumea.???

O mai puteti relua (baza de calcul ) ..s-o mai vedem ..????

emillian123 spunea...

CEZARE, filmul ala e cam vechi(eu am vazut 1 sau 2 episoade-si acelea incomplet -pt.ca erau niste comedii cam prafuite), eu sunt pensionar de 10 ani, cu (cu !..) colegii ma intalnesc mai rar; deci era bine sa-mi spui IN CLAR ceea ce era de spus ..!

Huhurez Rez spunea...

@Cezar
O reiau aici baza de calcul dar nu pentru d-ta, ci pentru cei care nu stiu sa caute pe acest blog:

Art. 27 - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda/salariul funcţiei de bază aferente unei funcţii exercitate cel puţin 12 luni consecutive, la alegere, din ultimii 10 ani, actualizată la data deschiderii dreptului la pensie, la care se are în vedere ultimul grad deţinut în activitate.
(2) În cazul în care, în intervalul ales, au avut loc modificări ale funcţiei exercitate, baza de calcul este media soldelor/salariilor funcţiilor de bază îndeplinite în cele 12 luni, actualizată la data deschideri dreptului la pensie, la care se are în vedere ultimul grad deţinut în activitate.

CEZAR spunea...

Multumesc ! Ar fi bine sa fie acesta modul de calcul ...

cristina_2008 spunea...

S-a dus vremea cand,mujicul ,miciman=tablagiu,ajuns el secretar de partid prin Uniunea Sovietica,taia si spanzura invocand egalitatea.Niciodata,caltii,vaselina si manivela nu vor ajunge la putere.