13 iunie 2015

Adăugat în:

Cum si-a micsorat Gabriel Oprea propria pensie militara

Seful partidului balama
Invitat fiind in emisiunea lui Gâdea pentru a da explicatii de ce nu voteaza motiunea de cenzura Johannis-Blaga-Gorghiu( atentie, pronuntati Gor-ghi-u cu accent pe prima silaba, asa cum pronunta insasi  domnia sa), vice-premierul Gabriel Oprea a facut un bilant al activitatii sale in toate ministeriatele in care a fost nominalizat. Vreo 7, spunea.
A povestit si cum a fost indus in eroare de finantisti in 2010, când s-au desfiintat pensiile militare. Personal si-a depus demisia de 3 ori pe masa lui Boc, in momente in care se incerca adoptarea unei legi de micsorare a pensiilor militarilor.
Il ameninta pe Boc ca va iesi de la guvernare daca o singura pensie va fi mai mica. Pentru forma care a fost trimisa spre adoptare la Parlament, specialistii in finante de la ministere si de la cele 3 Case Sectoriale l-au asigurat ca nu se va micsora nicio pensie. In baza acelor asigurari, care s-au dovedit ulterior a fi neintemeiate, domnia sa a facut cunoscutele declaratii. 
A luat totul asupra sa, nu a mai invinuit pe nimeni, când, la aplicarea Legii 119/2010, s-a constatat ca 10% din pensii, in special ale disponibilizatilor, se micsorau substantial. Inclusiv pensia sa ar fi fost micsorata.