12 ianuarie 2016

Adăugat în:

Pensiile militare si schizofrenia care a lovit Romania


Intoricul si publicistul Florian Bichir, Doctor in teologie, doctorand in stiinte politice, absolvent al C.N Ap, membru in Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii a scris un articol in Evenimentul Zilei dedicat pensiilor militare, impresionat fiind de editorialul lui Florin Sperlea din Observatorul Militar.


„Urmăresc de câţiva ani scandalul în jurul pensiilor militarilor. Încă din perioada interbelică, o groază de pseudo-intelectuali se întrebau, evident pe timp de pace, la ce este folositoare Armata. Mircea Eliade le-a dat un răspuns tăios, iar istoria i-a dat dreptate. Astăzi asistăm cu mici excepţii la acelaşi scenariu. “La ce le trebuie acestor apevişti pensii mari dacă nu au luptat în niciun război şi au tăiat frunza la câini prin garnizoane şi cazarme?” e o întrebare aproape virală în societatea românească. Conform acestei logici de pacifist lombrozian pensie merită doar cei care au murit sau eventul au fost răniţi într-un conflict. Spre deosebire de ei cred că Armata sau cătănia este una dintre cele mai periculoase, dacă nu cea mai, profesii din lume. Nu în orice îndeletnicire ţi se cere să faci contract cu viaţa ta! De aici şi respectul meu enorm pentru haina militară.


Din acest punct de vedere urmăresc cu atenţie subiectul pensiilor militare, iar sentimentele mele au fost controversate. Mi le-a spulberat colonelul Florin Şperlea, redactorul şef al “Observatorului Militar” în ultimul său editorial “Valoarea contractului cu Ţara”. Integru, colonelul nu uită să precizeze că “vă mărturisesc, cu toată onestitatea, că mă tem pentru dreptul meu la pensie în viitorul apropiat”. Rândurile sale sunt însă exemplare pentru schizofrenia care a lovit România:
“În nicio ţară care face parte din Alianţa Nord Atlantică nu-mi amintesc să fi văzut rezervişti în stradă, cerându-şi insistent drepturile de pensie, după cum nu ştiu să fi citit în vreo ştire, fie şi strecurată discret de agenţiile mari de presă, că lideri ai unor state din NATO vor fi pomenit, în discursurile lor, de pensile „nesimţite” ale militarilor”, scrie Şperlea
Iar analiza sa este imbatabilă: “Militarul – dincolo de Jurământul faţă deŢară şi Drapel şi valoarea lui supremă, concretizată, adesea, în sângele vărsat pe câmpul de luptă sau chiar şi în misiuni în timp de pace – încheie, la intrarea în sistemul militar, un tip de contract. (…) Şi chiar dacă armata română nu a fost efectiv implicată într-un conflict militar din mai 1945 până astăzi, asta nu înseamnă că aceste privaţiuni au fost puţine sau că nu s-a murit la datorie. Când statul, prin decidenţii săi, schimbă regulile jocului, declanşând o falsă dezbatere publică privind drepturile compensatorii şi pensile militare de stat, la care se simt îndreptăţiţi să ia parte toţi aceia care iau o pensie în statul român, atunci lucrurile capătă turnuri groteşti”.

49 comments:

Maxim One spunea...

O sa vedem pe 24 la miting cati militari mai au onoare si demnitate.Daca vor sta in casa ca lasii atunci s-a terminat .Nimeni din politica nu v-a mai da doi bani pe ei.

Corneliu spunea...

Ungurii si masonii urmaresc asiduu slabirea sistemului de aparare, si o fac concret prin oamenii lui Soros care fac parte din fundatiile platite de el. Aproape tot guvernul tehnocrat face parte din fundatiile sorosiste!E clar ca aici este vorba despre un sabotaj la scara internationala, pentru ca pionul central este anexarea Ardealului la Ungaria Mare, dezbinare si hartanirea Romaniei Mari!! Procurorul general ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa-l ancheteze pe ministrul apararii nationale in chestiunea sabotarii pensiilor militare printr-o Ordonanta care sa mutileze o Lege organica! Inca nu a avut bunul simt sa ne raporteze in ce consta urgenta acestei Ordonante de Urgenta! Orice act samavolnic ce creeaza tensiuni in randurile Armatei trebuie anchetat! Afirm cu tarie ca toate aceste acte ostile indreptate impotriva militarilor, crearea de nemultumiri si care dezbina si slabeste sistemul de Aparare, sunt sabotaje intentionate si comandate de afara de catre forte oculte si straine intereselor Romaniei! Consiliul de Aparare al Tarii, de ce nu se autosesizeaza? Ce fac partidele politice? De ce taci, Dragnea? De ce taci Alina Gorghiu, dar si voi, ceilalti sefi de partide, de ce nu luati nici o atitudine? Sau va incurca dosarele penale in care sunteti implicati?

Iulian Mares spunea...

Huhurez,
Am o mare rugaminte! Ma poti ajuta cu adresele de mail ale lui Tigri2, Cornel si Cezar?
Te rog!

Corneliu spunea...

@ Iulian Mares, eu imi dau acceptul ca Dl. Huhurez sa-ti dea adresa mea de mail. Dar foarte rar intru pe acolo, dacat atunci cand imi trimit articolele, nu prea il folosesc, mai mult telefonul.

csj spunea...

Viorele@Adrian Bontas,fratioare ,e de al tau.Spune-i acestuia,ca de la pilot la pilot ca unii de pe aici isi exprima disperarea.E greu sa-ti controlezi vocabularul in asemenea situatie.Oamenii isi pun probleme in situatia in care nu este stabilitate in legislatura privind pe viitor, cuantumul cei mai avantajos.Ce se face cel care pierde prin OUG 57, 25%.

csj spunea...

Tigri 2,din 11.01.2016 23.04-sa inteleg ca astea sunt lunile la care te-ai orientat?Vezi ca s-ar putea sa iei o mare plasa.Da-te bine pe langa Huhu.Din cate stiu se aleg: functia cea mai mare,gradul cel mai mare,cand ai fost comandant sau sef,cand ai avut salariul de merit,cand ai avut gradatia cea mai mare,cand ai avut contributia pentru pensia suplimentara..Ca ti-au dat o prima de boboteaza,ca ti-au dat a 13-lea salariu etc,,astea se evapora fratele meu.

Corneliu spunea...

Eu am sa ma dezic de toate partidele politice si toti politicienii, din acest moment! Nu avem nici un fel de sprijin hotarat, toti stau in banca lor si nu pun umarul la actiunile noastre! Cand te preocupa furatul, inselatul si manariile dubioase, nu mai timp si de problemele sociale ale militarimii! Ne-au sarit in ajutor, mai degraba, jurnalistii. Aseara, pe Romania TV, ne-a sarit in ajutor un jurnalist avocat, cel cu o problema fizica, si care este foarte revoltat de situatia ingrata in care se afla pensionarii militari, l-a provocat pe Petre Roman la o discutie care s-a disociat si a refuzat sa comenteze situatia! Un Petre Roman e doar un gunoi politic liberal ratat, si care-si traieste ultimile clipe de ,,glorie'' in lumina refletoarelor! Dupa ce a curvit pe la mai toate partidele politice din Romanistan! ,,Nu vrem bani, nu vrem valuta, Petre Roman sa ne f....ă! Atata stie, atata face! Daca o mai putea, hodorogul asta vopsit ca o cocota de companie, sparancenat, perciunat si parfumat! Bine ca e bun degetoi si da bine in raspar( are o companie tanara si frageda...)Ptiu, drace!

Iulian Mares spunea...

De ce nu si al 13 -lea salariu? Nu se face media aritmetica?
Intreb!

CEZAR spunea...


csj ...stai linisti!! T2 ..Motanelul incaltat - nu a avut nici-o modificare a functiei ..pe toata perioada !
Locotenent ...incadrat sofer pe tractorul cu sfarleaza ..si tot pe aceasta functie ..adica sofer pe tractorul cu sfarleaza..a si iesit la pensie !
Nu a avut el greturi cu ceva cursuri de perfectionare ...nu a raspuns de oameni ...intelegi foarte bine ....
De aici ii si disperarea lui maxima, pentru niste sporurii babane ..luate de la CAP..cand dadea cu prafuri pe gandacul ..COLODADO...
Sa vezi ce ma injura ..ca l-am ..devoalat ...hi..hi..hi....

CEZAR spunea...

Bontas ..am inteles ca esti personal civil in armata ..daca-i asa , hai sa-ti prezint evolutia in timp a acestei importante categorii de personal , al Armatei !!
AC = aia calului !
SC.= sula calului !
PC = P--a Calului !!!
Hai sa traiesti ....hi..hi..!!

Maxim One spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Maxim One spunea...

Cezar retardatule porcar poreclit de familia ta de la GAZ si ’'aia''a calului ( tot vorba ta) tu vtei ca si civilii sa primeasca aceleasi venituri ca militarii (si asa batjocuriti de toate guvernele ) ? Atunci sa puna mana pe arme sa riste sa crape si ei in teatre de razboi si sa faca munca fortata exact ca militarii. Atunci nu vor mai fi civili ,vor pierde multe drepturi Constitutionale si vor castiga cateva sute amarate de lei in plus .Daca le convine.

Huhurez Rez spunea...

@Marcu Georgiana
Nu-ti public comentariul pentru ca este o solutie gresita. Poate n-ai inteles ce inseamna ramânerea in plata a cuantumului prezent.
Nici d-tale nu-ti recomand sa procedezia asa. Oamenii trebuie sa-si valorifice vechimea suplimentara potrivit Ordinului M 123.

Trofin spunea...

Amatorii de utilizare a aplicatiei de calculare / recalculare a pensiilor militare de stat se pot adresa la adresa de e-mail : trofin_vasile40@yahoo.com
Multumesc administratorului acestui blog !

csj spunea...

Adrian Bontas@Iti recomand cu tot respectul sa nu te bagi unde nu-ti fierbe oala.Spre cultura ta generala conform OUG 57/2015 nimeni indiferent daca a fost cel mai din cei mai nu va depasi 105%,pricepi?125,140,150% sunt vise prietene.Ne omoara talharii nevinovati.Uite eu ,soarece de birou pierd minim 8%.Vezi ca cei din aviatie daca afla ce scoti pe gura iti trag presul de sub picioare.
Iulian Mares@creezi complexe maestrului Huhu.Pai omul acesta s-a chinuit degeaba pana acum?Al 13-lea salariu,primele de 23 august,anul nou,de pasti sau de craciun etc se volatilizeaza.Dispar,pricepi?Problema se pune ce ne fac cu coeficientul de functie.Legea 164 a luat coficientul cel mai mare corespunzator gradului,respectiv colonel sau locotenent-colonel la maxim.Real nuu toti am fost pe functia cea mai mare corespunzatoare gradului.Iti dau exemplu ca sa te lamuresc.Si comandantul de batalion si seful de stat major al regimentului erau pe functie de Lt.col dar ultimul era mai lt.col. decat primul .

tigri2 spunea...

*** cezar cel fara de creier,afla ca eu am avut ca subordonati 21 de ofiteri,inclusiv superiori+21 MM+1 SO si ca tehnica 12 elicoptere tip MI-8,care nu erau destinate "prafuirii" avand o masa de 12,5 tone fiecare,cam cat casa ma-ti. MI-8
Cel mai numeros şi mai important elicopter deţinut de forţele armate sovietice în ultima parte a Războiului Rece, seria Mil-8/17 rămâne foarte răsăpândita în serviciu în Rusia şi în întraga lume, într-o mare varietate, pentru misiuni militare şi civile.
Capacitate transport ;3000kg cargo si 2500kg incarcatura acrosata,
Executa misiuni transport persoane,desant,raniti si armament sau materiale,sau un tun cu sapte servanti,o masina usoara de lupota ,etc
Fiind considerat un tanc zburator ,se putea intrebuinta la atacul antitanc si la lansare de bombe ,pana la doua bombe de 500 kg si inaltime de 4000 metri...
Armamentul De fiecare parte a cabinei au fost montate console cu două grizi pentru a transporta patru sisteme de armament UB-32-57, fiecare având 32 de rachete S-5 , aer-sol de calibru 57mm. .A ceastă variantă a fost denumită Mi-8T 'Hip-C', DAR dar în 1976 a apărut elicopterul şi mai puternic Mi-8TB "Hip-E".el fiind cel mai înarmat aparat cu aripi rotative din lume, dispunând de 6 sisteme de armament UV-32-57 cu 192 de rachete şi patru rachete ghidate antitanc Falanga(AT-"Swatter") pe grizile de deasupra dispozitivului UV-32-57, plus o mitralieră de calibru 2,7mm montată în bot.

Vasile Olteanul spunea...

Am fost maior pe functie de colonel(ultimele 6 luni),vechime cumulata 25 ani si 8 luni,cadru militar 16 ani si 10 luni,5ani academia,conditii deosebite 14 ani si 8 luni,1 an si 2 luni in economia privata.Poate cineva sa-mi spuna ce pensie voi avea dupa recalculare?In prezent am 1800 lei

Trofin spunea...

In atentia tuturor !
Pentru cei interesati , pe siteul http://dlaj.mapn.ro/ se gasesc publicate doua proiecte de Hotarari de Guvern , prima in baza art. 121 din legea 223/2015 ( cu privire la restituirea sumelor cuvenite in baza art. respectiv ) si una in baza art. 86 din Legea 223/2015 ( privind organizarea si functionarea CPS).

Maxim One spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
csj spunea...

ADRIAN BONTAS,UM 01835 Bucuresti,Statul major al fortelor aeriene.A cerut in nume personal lui Chiliman sa asfalteze strada pe care este comandamentul sau cel putin sa puna dale.Nu-i rau.

Mocanu Rares Ionut spunea...

Stie cineva sa-mi spuna daca salariul de excelenta de 50% se ia in calcul la pensie, in urma OUG 57/2015?

Vasile Olteanul spunea...

Am fost maior pe functie de colonel(ultimele 6 luni),vechime cumulata 25 ani,cadru militar 16 ani si 10 luni,5ani academia,conditii deosebite 14 ani si 8 luni,1 an si 2 luni in economia privata.Poate cineva sa-mi spuna ce pensie voi avea dupa recalculare?In prezent am 1800 lei

Adi 4 you spunea...

M-am pensionat in martie 2015 legea 263/2010. Aceeasi functie si grad, fara modificari majore ale soldei lunare, cu mici exceptii cand am fost in concediu de odihna, medical, spital sau cursuri. In cazul meu ultimii 5 ani de cariera incep exact din anul 2010 cand s-au taiat soldele 25%, primele, al 13-lea salariu, etc.
Intrebare - daca folosesc fisa fiscala anuala si aleg 6 luni consecutive din cele 60, cu sumele cele mai mari, apoi scad norma de hrana lunara, rezultatul financiar va fi corect ales?
Sunt convins ca legea 223/2015 nu imi va oferi o valoare mai mare a pensiei si chiar foarte convins ca foarte multi camarazi in activitate vor opta pentru legea 263/2010 (daca nu vor scoate si acest lucru din lege), dar sunt obligat sa fac cerere -milogeala- de actualizare/
recalculare a pensiei. Daca nu este corecta aceasta varianta, cum aflu care sunt lunile OK ?
Totodata la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare în activitate, (si altii) beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării pozitiei de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde/salarii;
- între 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde/salarii;
- între 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde/salarii;
- între 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde/salarii;
- între 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde/salarii;
- între 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde/salarii;
- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde/salarii.
Incepand cu 2010 cand au taiat din banii bugetarilor, a disparut si acest lucru, inclusiv pentru anul 2016! Avand o cariera de peste 31,5 ani, imi vreau banii. Dintre camarazii care au iesit la pensie dupa 2010, a reusit cineva sa-si primeasca soldele cuvenite? Stiti cazuri concrete rezolvate de instanta? Inca un motiv in plus pentru 24 Ianuarie!!!!!

Maxim One spunea...

In jur de 1500 de lei .Vei pierde cam 300 lei.Noroc cu cuantumul avantajos si vei ramane cu aceasi pensie dar probabil spre sigur vei pierde indexarile din anii viitori deoarece se indexeaza cuantumul obtinut pe legea 223..

Maxim One spunea...

Ai primit raspuns .

Iulian Mares spunea...

Mocanu,
Raspunsul...Afirmativ!

Corneliu spunea...

@ Cezarica, ne-ai prezentat evolutia maimutei?
@ Trofin: Multumim cu informatia!

Corneliu spunea...

Huhurez: Vedeti ca onor Trofin h. 17.45.00a postat ceva mai deosebit! Poate fi in interesul tuturor si postat pe aici, mai ales ca se pun multe intrebari cu banii restituiti! V-am propus o idee. Va multumesc pentru atentie!

Corneliu spunea...

@ Tigrisor: Cele explicate se pare ca erau 6- 8 bucati la Tecuci,pana la desfiintare, si apoi le-au mutat la Bacau. Am cunoscut un capitan de pe ele, Sfarghiu, un moldovean de pe la Suceava, parca, acum pensionat si avea mari probleme personale, el fiind un baiat foarte bun si venise de la Bobocu, zona aceea a Buzaului, sau Alexeni- nu ma pot concentra! Foarte puternice si fac senzatii acolo unde aterizeaza, iti da senzatia de actiune in forta si fac impresie in atac si deplasare de croaziera.

Trofin spunea...


Vasile Olteanul spunea...
marți, 12 ianuarie 2016, 18:06:00 EET
Ar trebui cateva detalii , precum : data cand ati iesit la pensie , categoria de pensie ,coeficientul de ierarhizare pentru functia indeplinita , gradul la iesirea la pensie , daca ati beneficiat de sporuri ( care sunt acestea si ce procente ) precum : solda de merit , solda de comanda , spor de confidentialitate , spor de radiatii , indemnizatie specialist de clasa , spor de fidelitate , etc. Pentru detalii , puteti sa ma contactati la e-mail trofin_vasile40@yahoo.com

Trofin spunea...

Mocanu Rares Ionut spunea...
marți, 12 ianuarie 2016, 17:58:00 EET
In OUG 57 /2015 cu privire la modificarea art. 28 din Legea 223/2015 nu este exclusa aceasta prima ( este un venit de natura salariala ).

Corneliu spunea...

@ Huhurez: Eu nu pot intra in htp-ul recomandat de Trofin. Cu placa de baza bulita si alte probleme nu mai lucrez la capacitate, chiar si mail-ul imi pierde mesajele de nu le gasesc nici in cos, dar pana intru in el...Doar pe acest site mai pot lucra omeneste
@ Iulian:Am probleme cu mail-ul si alte chestii pe aici. Golanii mi l-au faramat cu spam-urile si virusii lor dusmanosi. Gasim noi o solutie. Sa se mai racoreasca atmosfera asta incinsa!

Corneliu spunea...

@ Ady 4 for you: Sa dea Dumnezeu sa ti-i ei, e dreptul legal de a primi ce ti se cuvine! Dar ce te faci ca sunt telegari pe aici care nu sunt de acord, asa ca Bontas Contras Civilescu si care se infiltreaza pe aici numai cu contre impotriva drepturilor constitutionale ale militarilor! Vad ca pe aici nu i-au intrat infectiile, dar pe altele chelacaie in calduri si n-are cine sa-l racoreasca si sa-l despaducheasca cu antirabic si DDT!

Huhurez Rez spunea...

@Vasile Olteanu
Fara sa cunoasca baza de calcul, nu poate nimeni sa va spuna ce pensie veti avea.
Putem sa spunem ca pensia se va calcula aplicând procentul de 66 + 3% pensie suplimentara =69% din baza de calcul, la care se mai adauga 10% pentru OMM
@ady 4
Nu va afecteaza taierile lui Boc, daca va alegeti cele 6 luni din acea perioada.
De ce nu va orientati, pâna ajungeti la CMJ, dupa veniturile anexa la Nota de calcul a Deciziei de anul trecut
Slabe sperante sa recuperati ajutoarele sociale. Nimeni nu le-a primit in ultimii 6 ani.

Maxim One spunea...

Unii au obtinut ajutoarele in instanta altii nu . Totul se bazeaza pe coaie.

Mocanu Rares Ionut spunea...

Pentru domnul Iulian Mares - MULTUMESC

emillian123 spunea...

Cei care spun ca militarii- "musai" -trebuie sa treaca prin focul razboaielor -pt. ca sa-si "merite" pensiile-isi arata in acest fel- nimicnicia-; in plus -ei uita ca PACEA INDELUNGATA- se mentine (fara a mai lua in discutie dezvoltarea economica...)-pur simplu- prin existena fortelor militare-(in orice stat), forte militare- care e de dorit -sa fie cat mai instruite, iar aceasta-se realizeaza- in primul rand -prin VOINTA -de a face....- a tuturor: societatea civila (+/- ghilimele...)fortele politice, guverne...

Mocanu Rares Ionut spunea...

Pentru toti cei care mi-au raspuns, MULTUMESC! Chiar mi-a mai venit sufletul la loc. Aveam emotii pentru cei 50%. Auzisem atatea zvonuri..... Cei care nu sunt de acord cu aceste sporuri sa se calculeze la pensie ce sa mai spun, chiar am muncit pe rupte pentru banii acestia, nimeni nu mi-a dat nimic pe ochi frumosi. Am 50 de ani si vreau sa ies la pensie. Asta nu este varsta de iesit la pensie, dar daca o fac inseamna ca sunt muncit si tot ceea ce se intampla in jurul nostru m-a adus la saturatie. Cine a muncit stie ceea ce simt. Multe regrete si dezamagiri, ce sa mai spun? Sa dea Dumnezeu sa fie liniste si pace in tara si in lume, iar noi pana nu vom scapa de tradatorii de tara, de acesti nenorociti care pentru un pumn de arginti si-ar vinde si mama si tata, nu o vom duce bine. Hai noi ca noi, dar copiii nostri?

Maxim One spunea...

Gresesti Huhurez.Cunosc militari care au castigat ajutoarele in instanta ( discriminare).Dar sunt putini.

adi adi spunea...

siteul http://dlaj.mapn.ro/ in baza art. 86 din Legea 223/2015 ( privind organizarea si functionarea CPS).

Art. 4. - Restituirea diferenţelor între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr.119/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se face doar la cererea depusă de titularul dreptului de pensie la casa de pensii sectorială în evidenţele căreia se află sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.

PERSAONAL? LA BUCURESTI? TOTI CARE AU DREPT LA RESTITUIRE ?
NU SUNT NORMALI SA CEARA ASA CEVA !!!!!!!!!!!!!!!!!

Maxim One spunea...

Se ia in calcul dar nu uita de plafonul de 85% .

Iulian Mares spunea...

Adi 4 for you
Cu ajutoarele sta treaba asa:
-se obtin numai prin instanta
-trebuie sa soliciti in mod expres si scris ordonatorului de credit plata lor
-vei primi raspuns ..Negativ, cu argumente
-avocatul, pe contencios administrativ stie ce sa fac si ce acte, dar raspunsul Negativ este obligatoriu
-si eu sunt in aceeasi situatie...am iesit in ian, 2015
-ieri am primit raspunsul Negativ si pana la sfarsitul lui ianuarie voi actiona in instanta
-2 ani sub base, 3 sub ponta, 1 sub johanis...nu s-au mai platit
-concluzia>Repetitiv, in conditiile in care prin proasta guvernare s-au aruncat bani aiurea, in valoare de 1000 X mai mult, cel putin
-ei gandesc asa...Platim celor care ne dau in judecata, caci sunt 1-2%, restul?....un rand in OUG/anuala si gata. Anul trecut, Tariceanu/Senat a sustinut si semnat recomandarea catre zgonea/Deputati sa se plateasca......si un nemernic de psd/sef comisia de munca, din BARLAD, a scris in motivatie ca Nu si deputatii fiind camera decizionala, a ramas ca-n textul ordonantei/2014
-acum este o prevedere ca se esaloneaza suma pe 5 ani! Asa, si? Decat deloc?
Bafta!

Iulian Mares spunea...

Maxim One,
Nu uita de plafonul de 85%, dar baza de plecare este mai mare! Acel spor pt lucrari de exceptie se aplica la solda de functie!

Trofin spunea...



Iulian Mares spunea...
miercuri, 13 ianuarie 2016, 07:07:00 EET
Precizare :
Pentru persoanele beneficiare de prevederile fostei Legi nr. 138/1999 , sporul pentru lucrari de exceptie , era de pana la 50% din solda lunara .Pentru persoanele beneficiare ale Legii nr. 284/2010 , sporul respectiv se determina in procent de pana la 50% din solda functiei de baza .

Adi 4 you spunea...

MULTUMESC CELOR CARE MI-AU RASPUNS !
1. M-a intristat totusi, sunt banii mei, de ce nu mi se restituie acea suma? Din 2010 militarii (si altii) asteptam sa primim acele drepturi. Oare nu putem sa ne constituim intr-o asociatie care sa dea in bloc, in judecata statul? Cineva spunea ca au castigat acele drepturi, cei cu c...e mari. Acum la batranete toti avem c...e mari, de natura! Daca a reusit cineva iesit la pensie dupa 2010 sa-si castige acele drepturi, poate ne ajuta si pe noi cu fapte concrete, doar nu furam banii!
2. Am adeverinte cu veniturile lunare de la absolvire/prima solda si pana la 31.12 2010. Incepand cu 01.01 2011 si pana in martie 2015 cand am iesit la pensie, mi s-a spus ca veniturile se afla la CSP, pe care nu le-am consultat, fiindca au intrat taierile criminale de venituri. Pentru a ma orienta cu cele 6 luni, nu am decat fisele fiscale anuale cu veniturile pe fiecare luna in parte. Daca merg la CMJ pot afla care sunt lunile cel mai bine platite, s-au ne trimit in plic acasa aceste venituri?
3. Cand mi s-a prezentat fisa cu locurile de munca, pentru anul 2007, am fost incadrat la CS, apoi am descoperit ca in perioada 01-15.04 2007 am fost incadrat la CD. Dar eu am fost incadrat toata perioada in aceeasi unitate, aceeasi functie, nu am fost in spital, concedii sau cursuri, perioada este mica, doar de 3 luni si jumatate, dar de ce au schimbat conditiile de munca? In timpul jocului nu schimbi regulile jocului! Pot face cerere la CMJ (sau unde) si sa fiu reincadrat corect la CS de munca, conform M 123/23.12 2015?
Cu stima si curaj pentru 24 Ianuarie!

Iulian Mares spunea...

Corneliu& Cezar
Aveti cate un mesaj aici

https://www.blogger.com/comment.g?blogID=5214615981587619332&postID=2781693874051169067&page=1&token=1452662051868

Iulian Mares spunea...

Adi 4 you
Cu 6 luni inainte de iesirea la pensie personalul te cheama si:
-iti prezinta fisa cu locurile de munca si conditiile aferente, pe functii, ani/luni/zile
-fisa cu veniturile, de la prima luna de activitate-pana la luna curenta.
Sunt deficiente...faci raport si contesti!
Ei se ocupa si te recheama!
S-a remediat, semnezi si ti se inmaneaza cate un exemplar!
M-ai inteles?

Iulian Mares spunea...

Ady
La punctul 3 e problema! Ai facut raport de contestatie?
Dupa remediere, ti s-au inmanat cate un exemplar( vechime+conditii si venituri)?

Adi 4 you spunea...

Era tardiv sa mai fac contestatie, perioada era si mica, bucuria mare ca scap de umilinta traita de mine in ultimii ani de cariera.....sper sa rezolv la CMJ cu M-123. Acum la cat de samavolnici sunt alesii nostrii care au pus la ei, luand de la noi sau altii, nu vreau sa le las nici macar un ban, daca este al meu si mi se cuvine! Cand am ales cariera militara am stiut drepturile si obligatiile mele, iar la sfarsitul carierei satul trebuia sa-si tina promisiunile. Nu a fost asa! Tot ce am invatat s-a distrus de oamenii fara pregatire, adica prosti si neaveniti! Au reusit doar sa invrajbeasca militarii cu civilii, profesorii cu medicii, muncitorii cu intelectualii, iar tineretul si-a luat lumea in cap, plecand oriunde pentru o viata mai buna! Oare cei care conduc si au obligatia sa ne ofere un trai mai bun, se gandesc doar la ei? 24 ianuarie!