7 februarie 2016

Adăugat în:

Te-a oprit radarul? Iată care sunt cele 7 drepturi ale șoferilor

Te-a oprit radarul? Iată care sunt cele 7 drepturi ale șoferilor, care te pot scăpa de amendă
Nu de puține ori, atunci când suntem opriți de Poliție în situația depășirii vitezei legale, cădem sub incidența legii și, lăsându-ne la voia întâmplării, îngroșăm rândurile celor ce plătesc amenzi de circulație.
În momentul în care o brigadă de poliție având la dispozitie un aparat radar vă oprește pentru depăşirea vitezei, trebuie să cunoașteți faptul că, la rândul lor, șoferii au la dispoziție 7 drepturi care nu pot fi încălcate. Cunoscând instrucțiunile și drepturile voastre, aveți toate șansele să vi se anuleze procesul verbal.
Iată care sunt cele 7 reguli care vă vor ajuta să vă susțineți drepturile și reușiți să faceți față unei astfel de situații:
1. În momentul presupusei abateri, polițistul trebuie să aibă asupra lui şi să vă prezinte: certificatul de omologare a aparatului radar de către Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate respectiv 12 luni de la data efectuării verificării şi autorizaţia de operator radar pentru cel care vă încheie procesul-verbal. Lipsa oricăruia din aceste documente trebuie prevăzută de dvs. la rubrica „alte menţiuni” şi este caz de nulitate absolută 
2. Organele de poliție nu au voie să meargă cu radarul mobil oprit şi să-l pornească atunci când dvs. sunteţi foarte aproape de el. Aparatul radar, conform normelor metrologice, are o funcţie de autotestare care se face automat la fiecare pornire a aparatului. Cât timp în partea stângă a fotografiei apare litera „T” aparatul radar nu şi-a terminat autotestarea şi conform normelor măsurătorile nu pot reprezenta probe pentru aplicarea legislaţiei rutiere (mai apare şi o dungă albă care este exact peste ultima cifră din viteza prevăzută pe mijlocul fotografiei). De asemenea, tot conform normelor metrologice, poliţiştii nu au voie să folosească aparatul radar scos de pe suport deoarece nu se respectă unghiul de incidenţă şi nici nu au voie sa folosească un paravan pe care să-l ridice la apropierea autovehiculului.
3. Aparatul radar de tip staţionar nu poate fi amplasat în apropierea unei surse puternice de radiaţii electromagnetice, adică un stâlp de radio, televiziune, telefonie mobilă sau, cel mai des, o instalaţie electrică de înaltă tensiune. Aparatul radar trebuie să fie cel puţin la 200m de instalaţia electrică de înaltă tensiune, în afara câmpului electromagnetic.
4. Dacă în fotografiile depuse în instanţă drept probe de către Poliţie apar mai multe autovehicule simultan, verificaţi în toate fotografiile distanţa dintre dvs. şi celelalte autovehicule. Daca aceasta scade de la prima fotografie la a doua, atunci nu dvs. aveaţi viteza cea mare din toate şi este clar că se încalcă normele metrologice care prevăd că măsurătorile nu pot constitui probe dacă circulă simultan mai multe autovehicule şi nu se poate determina CLAR autovehiculul vizat.
5. Ordonanţa 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevede că agentul care constată contravenţia se numeşte agent constatator.
Agentul constatator este şi cel care aplică sancţiunea, altfel procesul-verbal este lovit de nulitate absolută. Deci, dacă un agent constată contravenţia, dar procesul-verbal este întocmit de un alt agent (situaţia în care se transmite viteza prin staţie), procesul-verbal este nul, nu are nici o valoare şi în urma contestaţiei dvs. instanţa îl va anula, va anula şi amenda şi punctele.
6. Ordonanța 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că agentul constatator are obligația să aducă la cunoștință contravenientului că are dreptul de a avea sau nu obiecțiuni pe care să le înscrie la rubrica "alte mențiuni" sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Deci, dacă la rubrica "alte mențiuni" nu este completat nimic, atunci procesul-verbal este nul de drept și instanța îl va anula și va anula și amenda și punctele.
7. Camerele digitale amplasate pe drumuri nu sunt omologate de Biroul Roman de Metrologie Legală (BRML) și nu pot fi folosite pentru determinarea vitezei legale, ci doar pentru probarea unei depășiri neregulamentare, trecerea pe roșu la semafor și altele de acest gen. Sistemul omologat de BRML este principiul buclei inductive: în asfalt sunt amplasați doi senzori electromagnetici la o distanță de 5 metri unul de celălalt. La trecerea prin dreptul primului senzor acesta imprimă autovehiculului o amprentă magnetică unică. La trecerea prin dreptul celui de-al doilea senzor acesta calculează viteza și dacă este mai mare decât cea legală, trimite comandă către camera digitală care face fotografia din spate. Camerele care sunt prevazute cu buclă inductivă sunt doar 6 din cele 49 amplasate până în prezent și ele se află pe DN1 la: Balotești, Ciolpani, Puchenii Mari, Bărcănești, Comarnic, Sinaia. Niciuna dintre camerele digitale din orașe nu are buclă inductivă. Se observă foarte ușor care camere au și bucle inductive prin faptul că, pe fiecare sens, în dreptul camerelor respective lipite de asfalt, în exteriorul asfaltului, sunt două porțiuni de beton de circa 30cm/15cm, la circa 5m una de cealaltă, în care sunt încastrați senzorii.

2 comments:

Iulian spunea...

1. Partial adevarat, politistul nu este obligat sa prezinte contravientului acele documente, ci doar instantei, in plus mai trebuie sa aiba si ordinul de serviciuasupra sa, doar este in misiune. In practica nici un proces verbal nu a fost anulat pe cele precizate mai sus, dar instanta a anulat multe procese verbale pentru ca radarul nu a avut ve"rificarea metrologica "la zi.
2. Partial adevarat, asa era la primele modele de radar amplasate pe Loganul berlina cumparate in 2006-2009( prevazut in Normele NML 021-05 din M. Of. nr 110 bis din 07.12.2005). Incepand cu radarele de pe MCV, din 2009, au fost modificate Normele NML 021-05 (M. Of. nr 546/06.08.2009) acestea functioneaza in alt mod, testarea aparatului se face la inceput cand aparatul nu poate inregistra nici o viteza, functia de inregstrare este autoblocata din constructie, dupa ce functia de autotestare s-a terminat polististul aduce radarul cu unda in stare latenta, deci detectorul nu v-a simti nimic si daca acel politist apreciaza ca soferul care se apropie de radar are viteza mare, va porni doar unda activa si in aproape 1,5 secunde esti "prins. Litera T de pe fotografia radar indica target, adica tinta de pe ecran si nu are treaba cu functia de autotestare, repet in perioada cand radarul este pe autotestare, din contructie nu poate inregistra viteze. Privind faptul ca politistii nu au voie sa scoata aparatul de pe suport este adevarat, in sensul ca Normele NML 021 prevad ca unda radar trebuie sa aiba ungiul de incidenta sub 5 grade(adica radarul si masina tinta sa fie pe aceiasi directie), nu poti sa prinzi cu radarul la 150 m o masina care merge pe celalalt sens pe banda 1 si intre masini sunt 6 benzi de mers, atunci unghiul de incidenta intre aparatul radar si autoturism este mult mai mare de 5 grade si acesta nu mai poate masura viteza in mod corect.
3 Corect, cu mentiunea ca si atunci cand sunt peste 35 grade sau mai putin - 15 grade in exterior aparatul radar nu va masura corect, datorita diferentei de presiune a aerului din interiorul masinii si cel din exterior si chiar diferentei dintre straturile de aer succesive aflate la diferite inaltimi fata de asfaltul incins. Se poate mentiona si ca musuratoarea va avea abateri atunci cand ploua cu picaturi mari, pe timp de grindina sau ninsoare cu fulgi mari.

Iulian spunea...

Continuare
4. Instanta de judecata nu are voie sa admita ca proba fotografiile in care apar mai multe autoturisme in imagine, radarul nu are acea precizie chirugicala ca sa se poata determina cu precizie ca unda radar a fost numai si numai pe tinta. (Este prevedere din NML 021-05)
5 Incorect, s-au pierdut multe procese in instanta, politia motiveaza ca atunci cand ai un accident si vine ulterior si face proces verbal, ea nu a fost de fata la producerea accidentului si deci conform rationamentului de mai sus nu ar mai putea incheia procese verbale in foarte multe situatii cand nu poate fi de fata, repet au fost doar cateva cazuri castigate pe aceasta gaselnita.
6. De regula instanta va da un nul relativ si nu unul absolut care sa anuleze procesul verbal, nu va bazati prea mult pe acest aspect, mai degraba un nul absolut se obtine atunci cand cereti ca in acel punct sa fie mentionat ceva si politistul refuza, puteti cere sa va scrie si Tatal Nostru, legea prevede ca politistul poate sa va amendeze si dvs nu va puteti impotrivi la acest demers, insa va acorda dreptul de a face mentiuni in procesul verbal, pe care polistitul este obligat sa le scrie, acele mentiuni au o mare valoare in instanta, daca apare "Recunoaste fapta"in proportie de 99% ati pierdut un eventual proces. Deci orice nemultumire aveti cand politistul va intocmeste procesul verbal va rog sa o mentionati la acea rubrica, politistul este obligata sa scrie ce-i dictati.
7. Corect, cu mentiunea ca si cele 6 camere de pe DN 1 sunt defecte, nu au verificarea metrologica executata, iar revizia lor pentru reomologare metrologica costa o gramada de bani, de aceea Politia a preferat sa achiztioneze aparate radar pe laser portabile, primele 8 au intrat in "paine" la inceputul lui februarie, pe Google gasiti si unde au fost repartizate, partea proasta e ca acesta e doar inceputul, grosul urmeaza sa vina si aceste radare (cinemometre este denumirea lor in normele Biroului de Metrologie Legala) vor face mai multe victime decat restul de 450 radare vechi aflate de mai mult timp in uz.
Ar mai mai fi si alte discutii, gen am fost prins in mers cu 103 Km/h in localitate (viteza legala 50 Km/h) si politia a suspendat dreptul de a conduce pe 90 de zile, desi aparatul radar are o precizie la "vanatoare in mers" de 4%, unii ar zice ca exista posibilitatea de a fi avut doar 99 km/h si deci scapai doar cu amenda, repet practica e mult mai bogata.