Un produs Blogger.

luni, decembrie 19, 2016

Comportament și limbaj de mafioți, nu de magistrați

8 comments
Dincolo de limbajul colorat dintre doi procurori DNA, întâlnit doar în zbenguielile dintre lăieții regelui Cioabă sau între mardeiașii de cartier, ne dăm seam de calitatea execrabilă a unor tipi care au pătruns în Magistratură, într-un organism destul de special al sistemului judiciar, chemat să răpună corupția la nivel înalt.
Ne dăm seama că DNA a fost încadrat  cu specialiști în cercetarea penală dar și cu procurori activiști, care se deosebesc de cei care scriau rechizitorii politice prin anii 50 doar  prin altă orientare politică, evident de dreapta. 
Aveam impresii bune despre procurorul Negulescu, prin dosarele grele pe care le instrumentează, dar înregistrările ne arată că avem de-a face cu un om radicalizat, care nu poate să facă o cercetare penală curată.
Are serioase dezechilibre psihice și încă de mâine ar trebui înlăturat din magistratură de către CSM, dacă acest organism nu ține  să compromită și mai mult „justiția” creată de Băsescu și Macovei și care încercă să se perpetueze, servilă,  și față de Iohannis.

8 comentarii:

Mihai spunea...

Mocirla generalizata. Cit timp încă băgăm votul în cutii de carton lipite cu hârtie adeziva sau scotch
nu se poate mai bine în niciun domeniu

mosmartin16 spunea...

Daca e real, ori avem descreierati printre noi ori nu avem supape de protectie fata de giboni ! Iti multumesc Doamne ca nu m-am intersectat cu astfel de specimene si creaturi !

Iulian Mareș spunea...

Vina nu este a lui, sau cel putin asta nu ne intereseaza!....
Vina o poarta cei care il noteaza, "îi tin spatele" si-l folosesc!
Sarc cu duhul fiind, nici nu-si da seama ca este folosit si apoi sacrificat, pe altarul parchetului! ......sunt cazuri recente....!

Unknown spunea...

@ Stelian Palaghianu Asta se-ntampla fiindca la Revolutzie Stanculescu l-a impuscat doar pe nea nicu . Toate lepadaturile de securisti , procurori ,militzieni trebuiau bagatzi la ,, canal''- asa si umblau in timpul Revolutziei , ca sobolanii prin canale !. Apoi , incet, incet ,, si-au luat tzara-napoi'' si-acu' o calaresc cum vrea pooola lor !!. Intr-un judet erau 2-3 colonei plini la Secu si militzie ,acu' la orice coltz de strada e-un comisar-sef , chestori , j'demii !!!. Porcurorii astia sunt din icrele alora ce anchetau mana-n mana cu Secu' - vezi Lulutza , Macoveia , politzie politica faceau aia , la fel fac astia !!!. Iar japitzele-si spun ,,JUSTITZIE'' ???!!!.

Huhu Rezea spunea...

@Lupi
Ai un discurs radical. Noroc că Stanculescu a fost un om rațional în decembrie 1989. Nu avea niciun interes să declanșeze un război civil în tară, pentru a da motiv vecinilor să intervină militar.

Unknown spunea...

@ Limbaj radical ????. Cand armata a fost nu decimata ci exterminata iar militzienii au inflorit si stapanesc tzarisoara - toate felurile de militzieni- , cand din 14 regimente de aviatzie au mai ramas 2 sau trei si jdemii de comisari -sefi , chestori si neamurile lor infloresc precum paunii - multzi dintre ei facutzi din plutonieri de militzie , si nevestele , nepotzii , tarfele si amantele lor sunt cel putzin [sub]-comisari ??????????????????. Ce vorbesti , Huhurez ?????. Dupa Revolutzie multzi ofitzeri din armata au fost ,, detasatzi'' la servicii , la militzie !!!!. Dupa cateva luni au venit inapoi - nu potzi fi jigodie dupa ce-ai fost militar !!!!!. Ce are asta cu razboi civil ??. Ar fi intervenit aia sa-i apere pe securisti , militzieni , porcurori, toate jigodiile astea ????. Am mai scris odata ca n-o sa mai postez la tine - de-acu' , desi-mi pare f.f.f. rau , n-o sa mai postez niciodata , never-ever !!!!!. Sarbatori fericite si La multzi ani !!. A, SI APROPO DE Stanculescu - eu i-am dus comandantului in PC telexul cu ordinul lui Stanculescu de dezarmare si arestare a of. CI. Stii ce s-antamplat - pe tot timpul Revolutziei , pana in ziua cand am plecat acasa , in 4 sau 14 ianuarie comandantul nu s-a despartzit de CI-ST , NU CA SA-L ARESTEZE !!!!!. LA REVEDERE !!!!!.

Huhu Rezea spunea...

@Lupi
Sper să nu te mai răzgândești.
Agresivitatea, fie ea și verbală, nu este o laudă pentru un militar.

emillian123 spunea...

1..Inainte de orice comentariu- ar fi bine sa stim precis DACA "inregistrarea" respectiva E ADEVARATA...sau e o manipulare ordinara...!? 2.In cadrul PUCIULUI MILITAR DIN 1989 in ROMANIA-Chiar A FOST UN "BLITZ" RAZBOI CIVIL-=PROGRAMAT=..!CU MULT TIMP INAINTE= CA PLAN "B"-IN SITUATIA CA POPORUL VOIA -MAI MULT DECAT DISPARITIA TIRANULUI, cerand "JOS COMUNISUMUL...!" -incepand cu ora 18.00 -in 22 dec.1989-=MARE ATENTIE =IN TOATA TARA....!=PROBA PLANIFICARII ANTERIOARE A CRIMELOR CARE AU URMAT DIN 22 DEC.1989-pana cand a incetat focul in toata tara...Si daca tot veni vorba de "revolutie"-se pune intrebarea : ce fel de revolutie- ar fi fost: 1.socialista..? 2.capitalista...? "democrat-populara"...?,etc...3.intre 14-22 dec.1989,ora 18.00= DUPA UN PLAN CONCEPUT-IN MAJORITATE DE FORTE ESTICE(si menit sa aduca la putere O CONDUCERE SOCIALISTA si in care SE SCONTA- pe reactia VIOLENTA a autoritatilor..) a fost O REVOLTA PROVOCATA- REPRIMATA DE AUTORITATI IN SANGE...dupa care COMPLOTISTII AU IESIT LA SUPRAFATA, cu planul "B"-adica REPRIMAREA SI CONTROLAREA MISCARII POPULARE DIN STRADA....! 4.dupa incetarea focului si pana in prezenta fost si este in continuu- tot-un fel de razboi- =mai "soft" romano-roman(...?=oare...?)-in plan POLITICO-ECONOMIC, care-pe -care...!!(concluzionez: LOVITURA DE STAT DIN ROMANIA aavut mai multe etape: REVOLTA POPULARA, REPRIMAREA REVOLTEI,PUCIUL MILITAR DIN 22 dec.1989-ora aprox. 18.00,PRELUAREA PUTERII DE CATRE SOCIALISTI,apoi- un fel de exercitare a unei puteri -DISCRETIONARE, NU PREA CLAR DEFINITA, DAR CU EVIDENTE ACCENTE SOCIALISTE si pe "ici- pe colo" privatizari ale celor de la putere...!


















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































se pune intrebarea : ce fel de revolutie- ar fi fost: 1.socialista..? 2.capitalista...? "democrat-populara"...?,etc...