18 martie 2017

Adăugat în:

Structura populației votante a României după vârstă, sex, mediu, în luna martie 2017





Comunicat de presă

privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 13 martie 2017

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 13 martie 2017 este de 18.868.375, cu 3.264 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 10 februarie 2017, când erau înregistrați 18.871.639 de alegători români.
Precizăm că diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.
Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.255.394 au domiciliul sau reședința în țară, iar 612.981 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.
Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reședinţa în ţară.
Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.
Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 13 martie 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).
Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 13 martie 2017, aferent fiecărei localități.
Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Direcția comunicare și relații externe


ANEXA NR.1
Numărul total de alegători valabil la data de 13 martie 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural
Vârsta Număr total alegători Nr. bărbați Nr. vârsta nr. Băr Fem Urban Rural
18 233807 119620 114187 110125 123682
19 231811 118903 112908 110577 121234
20 224386 114539 109847 108520 115866
21 229015 117359 111656 111443 117572
22 238988 122609 116379 117118 121870
23 245896 126072 119824 123746 122150
24 252631 129366 123265 130853 121778
25 272824 139590 133234 148210 124614
26 286422 146374 140048 160182 126240
27 354123 180551 173572 203747 150376
28 358238 182284 175954 210507 147731
29 369833 189172 180661 219412 150421
30 368522 188046 180476 219781 148741
31 339306 173937 165369 207570 131736
32 341948 175050 166898 210873 131075
33 312252 160033 152219 190788 121464
34 318659 162975 155684 195753 122906
35 351792 180419 171373 215995 135797
36 369769 188739 181030 226340 143429
37 378997 194080 184917 229411 149586
38 380584 194230 186354 227571 153013
39 385952 192452 184240 217976 158716
42 388723 198780 189943 222697 166026
43 342288 174746 167542 191699 150589
44 340868 173200 167668 188127 152741

45 349404 176934 172470 194892 154512
46 366280 184924 181356 206803 159477
47 387650 195131 192519 224128 163522
48 428952 215261 213691 254773 174179
49 491159 245740 245419 301051 190108
50 236180 118790 117390 136952 99228
51 234117 116733 117384 138136 95981
52 236810 117425 119385 141999 94811
53 242473 119842 122631 147190 95283
54 237378 116521 120857 145926 91452
55 254224 124263 129961 157245 96979
56 270056 131452 138604 167774 102282
57 272865 131708 141157 170405 102460
58 286811 136668 150143 181095 105716
59 299214 141239 157975 191318 107896
60 299444 140691 158753 192249 107195
61 305298 142580 162718 195928 109370
62 299623 138862 160761 190963 108660
63 261835 120345 141490 166068 95767
64 266984 122066 144918 165460 101524
65 255527 115544 139983 155311 100216
66 258842 115867 142975 154366 104476
67 258040 113918 144122 149549 108491
68 217750 95566 122184 124921 92829
69 187901 82517 105384 104448 83453
70 187088 80724 106364 99918 87170
71 152349 64532 87817 80436 71913
72 157454 65845 91609 80555 76899
73 147976 60911 87065 75762 72214
74 138903 56504 82399 70267 68636
75 148564 59290 89274 74278 74286
76 139948 55046 84902 67407 72541
77 153771 58607 95164 74598 79173
78 144382 53991 90391 69814 74568
79 132797 49361 83436 63623 69174
80 129097 47255 81842 60117 68980
81 110422 40432 69990 51077 59345
82 101740 36444 65296 46403 55337
83 88703 31679 57024 40692 48011
84 82421 29460 52961 37395 45026
85 70478 24494 45984 32214 38264
86 61636 21126 40510 28509 33127
87 50014 17251 32763 23245 26769
88 42357 14311 28046 19845 22512
89 33658 11281 22377 15945 17713
90 26247 8700 17547 12446 13801
91 20785 6787 13998 10070 10715
92 15677 5071 10606 7730 7947
93 11745 3766 7979 5966 5779
94 9019 2929 6090 4605 4414
95 6541 2075 4466 3430 3111
96 4288 1334 2954 2423 1865
97 3429 1133 2296 1969 1460
98 1465 474 991 961 504
99 778 266 512 502 276
peste 100 1472 516 956 815 657
TOTAL: 18255394 8807251 9448143 10476194 7779200

Se observa că, la 18 ani, numărul bărbaților este mai mare decât al femeilor și numărul celor din mediul rural depășește numărul celor din urban.
Dacă numărul mai mare al bărbaților se menține până la vârsta de 50 de ani, numărul celor din mediul rural scade sub cel al orășenilor încă de la vârsta de 23-24 ani.

23 comments:

Iulian Mares spunea...

Din cauza faptului ca fff multi romami plecati afara nu si-au oficializat prezenta la ambasade sau consulate am ceva retineri!
Asta sa incurce cumva decizia ce ar conduce spre un referendum de suspendare si demitere sau presiunile externe si sustinerea tacita pt presedinti?

Huhu Rezea spunea...

De remarcat că aproape 800 000 de români au vârsta cuprinsă între 80-89 de ani, iar peste 100 000 au vârsta cuprinsă între 90-100 de ani.

Iulian Mares spunea...

Huhu
Urmare a selectiei din razboi si de dupa au rezultat exemplare otzel! :))

karadeniz spunea...

Autoritatea electorală permanentă cuprinde 288 de oameni care cam mănâncă banii statului degeaba. Actualizarea listelor electorale se face prin centralizarea datelor din listele electorale ale localităților care sunt ținute de către primari. Cum pe aceștia nu-i verifică nimeni și datele lor nu sunt confruntate cu evidența populației ori cele de la oficiul stării civile, care sunt tot subordinea primarilor, cu datele de la recensământul populației, a institutului național de statistică, cu datele privind ieșirile din țară de la poliția de frontieră ori de la ministerul de externe, există obiceiul ca aceste liste electorale să fie mult umflate, cred că ce puțin 2 milioane alegători sunt în plus pe aceste liste.

mega2005 spunea...

Nu cred in aceste cifre. Traim in minciuna. Populatia totala a Romaniei a scazut sub 20 de milioane. Mai mult de 15-16 milioane de cetateni cu drept de vot nu exista.....Oricum, totul stiti cum s-a reglat si cum se poate regla,....din "pragul electoral". La un prag de 51%...e clar ca nu trece mai trece niciun referendum...pe la 30%...sunt ceva sanse.

Huhu Rezea spunea...

Cred că sunt circa 2-3 milioane de români care lucrează sau locuiesc fără forme legale în străinătate, dar, care apar în registrele de stare civilă sau de domiciliu ale administraţiilor locale din România.
Diferenţa nu poate fi prea mare, poate de ordinul zecilor de mii, faţă de cifra totală comunicată lunar de AEP.
Chiar dacă mor în străinătate actele de deces sunt comunicate în România.

Iulian Mares spunea...

Primarii au multiple interese sa tina sus nr de locuitori ai urbei:
-fonduri
-ajutoare
-personal incadrat in administratie
-rangul urbei si....propria-i indemnizatie.

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

https://www.cocoon.ro/sute-de-mii-de-romani-ucisi-in-spitale-niciun-protest-de-strada-distribuie-sa-afle-toata-lumea/

Iulian Mares spunea...

Popo
Asa o fi....dar parca sunt cam multi totusi!...sute de mii de votanti lipsa sau mai voteaza inca cineva si pt ei?

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

Mares .Pe listele electorale sunt cel puțin 2 milioane de votanti în plus cu care sts si perciunatii stăpânii coloniei ( vezi sistemul de supraveghere si control prin softul de la BEC conexat la rețeaua de sateliti Monsad folosit si pentru urmărire prin amprenta vocala ) jonglează cu voturile la alegeri.Daca ar fi 18 milioane cetățeni cu drept de vot ar însemna că populația Romanistanului ar fi de minim 25 de milioane de sclavi romanistani.Ceea ce complet fals.Oricum nu mai contează adevarul există deja realități paralele. Iar cine deține mas nedia stabilește care realitate e'' cea adevărată'' si cine sunt proscrisii care ''aberează '' Adică cei ca mine.Si în biblie scrie '' fericiți cei săraci cu duhul''Adică cu cât știi mai puține și te lași mai usor controlat de sistem cu atât este mai fericit .Numai ca e o fericire imaginară nimic nu e ceea ce pare trăiești o viață controlată în totalitate de stapani.Chiar si revoltele si mitingurile( cu lozinci prostești) sunt provocate intenționat pentru a detensiona sistenul si nu apărea proteste cu adevărat periculoase pentru sistem . Ceva in genul Matrix exceptând zonele sf .Atât ca am treaba.

Iulian Mares spunea...

Popo,
Nu ca ai sau nu dreptate.....afirmatiile tale se regasesc in f multe articole, carti, interviuri etc!
Asa o fi! Sunt enunturi greu de combatut dar, trebuie sa recunosti, la fel de greu de probat!
Apropo....cites ca anul acesta se va desfasura Olimpiada de batut toaca! Te-ai antrenat si te-ai inscris deja?...nu fac glume!
Succes!

Marian Dunareanu spunea...

Prin aceste date, cei de la EP (evidenta populatiei)confirma faptul ca si mortii... voteaza. Cum poti sa lasi "in viata " aproape un milion de romani cu varsta de peste 80 de ani? Daca in "87-88 sau cand s-a facut ultimul recensamant pe bune eram vreo 21 milioane de romani si de atunci natalitatea este in continua descrestere iar nr mortilor depaseste pe cel al nasterilor (vezi toate statisticile ultimelor 30 ani), vine acum EP si ne spune acum ca suntem peste 26 milioane (sa poata rezulta cei peste 18 mil votanti). Banuim cu totii ca sunt multe intesese la nivel local si central, sifonarea de bani fiind cea mai plauzibila varianta.

reddog spunea...

Un banc pe gustul Parintelui Paisie Agoresteanu
Daca avea ceva si cu sateliti era perfect... :))))

http://m.ziare.com/funny/bancul-zilei-incepe-ti-ziua-zambind-cu-ziare-com-1457939

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

Apropo de probe. Un guvernator( vezi masa verde) ''ales'' de 5 milioane de votanti ( care ''votau'' la Paris și în republica Moldova și la 12 secunde)nu a putut fi dat jos nici de 7,5 milioane de votanti adevărați .Așa si ? Populația lasă a Romanistanului a plecat capul ca să nu ''îl taie''( capul) stăpânii coloniei .Știi deviza ( proverbul)blestemata a romanistanilor :''capul plecat sabia nu-l taie'' Urmarea proverbului (care nu apare nicăieri ) :Dar sclav te face si te încovoaie.Noi romanistanilor am ales mereu în ultimii 50 de ani viață de sclav .De fapt nici nu mai observăm genocidul organizat de stăpânii coloniei Dar poate eu greșesc și asta e normalitatea.

Liviu Po spunea...

Daca luam de bune datele statistice publicate de INS in 2012 ,din care rezulta ca proportia copiilor (0-18 ani )este de 15 %,rezulta ca per total populatia ROMANIEI ar fi de 22198090 locuitori...Tot datele statistice spun ca populatia tarii noastre a scazut la nivel de 2012 cu 1,9 milioane de locuitori.Prin urmare clasificarea minciunilor ca minciuni mici,mari si date statistice este depasita de acest comunicat.Prin urmare clasificare minciunilor ar trebui schimbata astfel:minciuni mici,minciuni mari,date statistice si date electorale.

iceparu spunea...

Functie de nr.populatiei se stabileste si numarul europarlamentarilor si nu numai.Deci nu degeaba se exagereaza.

Huhu Rezea spunea...

Mai, dar chiar aveți o neîncredere de-a dreptul bolnăvicioasă în toate instituțiile statului. Așa ceva mai întâlnești la babele de pe prispele din cele mai izolate sate din România. Acelea au scuza lipsei de informare și sunt neîncrezătroare în informația oficială, dar foarte atente la zvonuri.
La actualizarea Registrului Electoral concură mai multe instituții, nu numai primarii sau reprezentanții lor.
Voi ați risca să declarați mort un cetățean, deci să-l radiați din Registru și acesta să se prezinte la vot?
Cei cu vârstă de peste 70 de ani sunt cei mai stabili cetățeni și mai ușor de verificat dacă mai trăiesc.

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

Huhurez numește instituția din batustana noastra ( stiu nu suntem in Africa)în care ai tu incredere ca sunt curios...

Huhu Rezea spunea...

@paracliser
Ai ajuns de râsul lumii cu cobelile tele. Lipsa ta de încredere rezultă din imposibilitatea de a percepe corect realitatea.
Un ins care nu are exercițiul democrației confunda instituțiile statului cu cei care le conduc temporar.
Dacă sunt împotriva lui Klaus sau împotriva Codruței nu înseamnă că sunt și împotriva Președinției sau a DNA.

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

Huhurez Zău ? M-am liniștit
Si instituțiile astea din cine sunt formate ?Din litere ? Eu credeam că exact din oamenii pe care o parte i-ai menționat.Acum am înțeles că trebuie să am încredere în institutii .Sunt mai liniștit( desi cand am dat in judecata ministerul judecatorul mi-a zis în fața ca refuza sa citeasca dosarul). Nu mai zic si de ''exercițiul democrației'' ca iar ai dreptate .Eu nu am trăit în democrație niciodată probabil de aia nu o înțeleg.Dacă asta e democratia îmi cer scuze ca nu o înțeleg (recunosc sunt mai greu de cap)și visez doar cai verzi pe pereți adică sateliți si monitorizare cruntă .Eu credeam ( în naivitatea mea proverbială ) ca trăiesc in intr-o colonie a celui de-al al patrulea Reich iar rolul comisarilor sovietici Alexandru Nicolschi,Patiusa Bodnarenko e luat de noi comisarii UE .Mă duc să mă autoflagelez ca nu mai înțeleg nimic.Imi cer scuze pentru toate limitarile mele..

Iulian Mares spunea...

Adica Adolf s-a reincarnat in Angela?
Ce nume suav si-a ales!
Tu vei fi fost in alta lume, Nero?
....scuze dar, esti prea defetist!....mergi la Mirela sa-ti zica de deochi....sa stinga carbuni in apa!

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

O să mă duc la vrăjitoarea cia Kovesi ca acolo merg acum politicienii să scape de deochi .

Iulian Mares spunea...

Popo,
Mai nou FSB, via Sofia!