Un produs Blogger.

sâmbătă, octombrie 21, 2017

De ce nu au fost actualizate încă pensiile militare stabilite sau recalculate potrivit Legii 223/2015 până la 30 06 2017? A dat cineva în judecată casele de pensii sectoriale pentru amânarea ilegală a actualizării?

28 comments
Ne referim la data de 30 iunie pentru că atunci a intrat în vigoare Legea 152/2017 prin care soldele de funcție ale personalului militar în activitate au fost majorate cu 15%.
Articolul 60 din Legea 223/2015 prevedea, înainte de a fi modificat, în realitate abrogat, prin OUG 59/04 08 2017:

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor”

Legea nu prevedea un termen de aplicare a procesului de actualizare și nici o condiționare a actualizării de finalizarea întregului proces de recalculare a pensiilor în plată la data de 01 01 2016. 

Nefiind prevăzute astfel de termene sau condiționări, actualizarea pensiilor militare trebuia aplicată imediat după intrarea în vigoare a L 152/2017 pentru pensiile recalculate până la 30 iunie 2017( cca 82% din pensiile plătite de CPS din MApN) și pentru toate drepturile de pensie deschise după data de 01 01 2016. 



Ar fi fost justificată amânarea actualizării pentru pensiile recalculate ulterior datei de 30 iunie 2017, dar nu mai târziu de data emiterii deciziei de recalculare; chiar dacă nu se stipulează în lege, nimeni nu poate pretinde Caselor de Pensii sectoriale să actualizeze o pensie militară nerecalculată potrivit L 223/2015 modificată prin OUG  nr. 57/2015. 
Fostul director al CPS al MApN, col. Luca, și nici doamna numită recent cu împuternicire la conducerea CSP nu au niciun temei juridic să afirme că vor începe actualizarea pensiilor militare după finalizarea procesului de recalculare, adică după data de 31 12 2017. 
Cel puțin CPS a MApN a informat cum și când face actualizarea.

Este condamnabilă tăcerea celorlalte două case sectoriale care nici nu informează dar nici nu actualizează pensiile militare.

Am descurajat pe acest blog trimiterea unor cereri de actualizare către casele sectoriale, dar iată că, în contextul în care se amână actualizarea ... ba a mai și fost abrogată de la 15 sept 2017 prin OUG nr. 59/2017, acele cereri pot fi folosite ca procedură prealabilă îndeplinită pentru introducerea unor acțiuni la Tribunalul Județean prin care să se ceară obligarea caselor sectoriale să actualizeze imediat pensiile militare potrivit Legii 152/2015. 
In cadrul procesului, cu un avocat bun se poate formula un capăt de cerere și cu privire  la lezarea unor drepturi viitoare prin neactualizările introduse prin OUG nr. 59/2017, capăt de cerere care ar permite ridicarea în instanță a excepțiilor de neconstituționalitate ale OUG 59/2017. 

28 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Ok, deducție și logică f corectă!
Cu ce demonstrezi dacă nu mai ai recipisa de confirmare a primirii scrisorii recomandate? Și kiar dacă o ai, scrisoarea este la ei, că doar nu s-au trimis ex1 și păstrat ex2? :))
Poate e-mail-ul, pt cel care l-a folosit pt transmitere?

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Acțiunea aceasta nu este o contestație la o decizie de pensie ci o acțiune în realizarea unui drept.

Se soluționează potrivit art. 101 și 102 din L 223/2015
Articolul 101
Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.
Articolul 102
Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Solicitarea dreptului se face direct către Casa Sectorială , nu către Comisia de Contestații.. cum procedăm în contestațiile la decizii.

Vai... dar ai problema în domeniul probațiunii!
Sper că @tehnocrat a primit deja confirmarea de primire prin poștă și a păstrat exemplarul 2 al cererii adresate către Casa Sectorială, documente ale căror copii conforme cu originalul le poate anexa la dosarul de instanță.
E treaba Casei sectoriale să probeze contrariul dacă ridică vreo excepție prin întâmpinarea la acțiunea prin care se cere instanței să oblige Casa Sectorială să actualizeze pensia militară.

Iulian Mareș spunea...

Foarte bun executant al unor legi, MApN, probabil si ceilalti, au si emis prin ordin de ministru, nirmele de aplicare privind continuitatea cinducerii, dar le-a si clasificat! Ca le-a emis este super, dar de ce cu SSID?
Dpv al meu este normal sa fie rasplatiti cei 3-4 din comanda unitatii pentru wek si sarbatorile legale cand sunt la continuitate si-si controleaza activitatile din structurile subordonate, dar specifica doar ca nu este liber la publicare, fiind o norma interna!
Sunt multe manuale militare, neclasificate in intelesul legii, dar nici nu le gasesti in Libraria M.Eminescu!
Admir celeritatea, kiar daca este aproape punctuala! Pt ca asa-i in societate....unul comanda, ceilalti executa!
Pe cand se va introduce acest spor la ministere, primarii, CJ, prefecturi si Parlament? Asa ar fi normal.... :))

Leo spunea...

Tema ne propune 2 intrebari.
Pt. prima intrebare raspunsul este :
Pensiile precizate in Tema , nu au fost actualizate , deoarece SAVANTUL sef de la CPS asa a vrut el. El nu a functionat dupa LEGI ci dupa planninguri personale , impanate cu ordine ocultizate administrative care practic adaugau , schimbau , sau deturnau sensul LEGILOR.
Pt. a doua intrebare raspunsul este :
Nu cred ca a actionat in instanta cineva , deoarece pe de-o parte sistemul judiciar pt. justitiabil este scump si alambicat cu consum mare de neuroni , iar pe de alta parte pensionarul este cam comod. deci raportul beneficii/eforturi s-a apreciat de pensionari a nu fi unul favorabil. Iar SAVANTII stiu asta.
PS
SAVANTII nu ar proceda astfel , daca la conducerea ministerului ar fi persoane puse pe competenta si nu pe sinecura.
Sa-l pomenim azi pe Gabita !

luminita spunea...

Deci casele de pensii au probleme cu pensiile aflate in faza de recalculare , dar dece nu actualizeaza pensiile in plata care au iesit incepand cu 2016? astora nu trebuie decat sa li se alice acel procent oricare ar fi el si emiterea unei noi decizii .

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Prima întrebare din titlu este adresată Caselor Sectoriale de Pensii şi şefilor instituțiilor militare în subordinea cărora se află.
Nu au nici justificare legală pentru tergiversarea actualizării.

Leo spunea...

Te rog iarta-ma H-ule ca am raspuns neantrebat.
Cred totusi ca destinatarii mentionati o vor trata ca pe o intrebare retorica.
Daca nu am dreptate in raspunsurile mele , sa ma combata. Nu o vor face , deoarece SAVANTII stiu bine ca spun adevarul.
PS
ar mai putea motiva , ca "este volum mare de munca" , " ca nu au personal suficient" etc.. Atunci eu le raspund : Sa plece de pe functii si sa lase pe altii competenti care sa se organizeze pt. a respecta Legea. Nu sa se vaite...

luminita spunea...

Pate cineva, ca dvs .sa faceti o intrebare scrisa alora?

luminita spunea...

SE spune undeva ca se asteapta inca o rectificare bugetara ,asa o fi?

tigri2 spunea...

@Huhu, am vorbit cu cineva care lucreaza la actualizari pe 223 si a spus ca inca nu au primit dispozitii sa treaca la calcule , asteapta sa termine ce-au inceput si sa faca evaluari, sunt convins ca daca nu le convine rezultatul vor da un M...26 care sa ingradeasca aceasta marire de 15% si s-o plimbe din damigeana in sticlute ca sa de-a cateva picaturi...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Wooow! Infratiti mana in mana, cei fara de inima romana, ne pun piedica si frana!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cum sa dea bani daca nu sunt? Luminita are dreptate: Trebuie, ori rectificare bugetara, ori sa fim prinsi in noul buget de la 1 Ianuarie, pentru ca nu sunt fonduri alocate. Cand si-au dat lor in Iunie, cat si slugilor de la administratiile locale, s-au gasit bani! ,,Prostii'' trebuie sa mai astepte! Noul Director al CSP se confrunta cu vechi mentalitati si o mostenire groaznica, dar si cu o cloaca bine insurubata in vechi si defectuoase metehne...Singura pnritre hiene, si sincer o compatimesc! Ma rog sa ramana imuna la stimulatorii de sabotari ai acestora! Curaj si putere sa-i infruntati, Doamna Director!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Nu ar fi normal că pt plățile restante la recalculare si/sau actualizare sa fie purtătoare de dobânzi și actualizate cu rata deprecierii leului?

Huhu Rezea spunea...

@Tigri
Nu trebuie să mai aștepte nicio dispoziție!
Erau obligați să aplice imediat Lege 223/2015 art. 60, Ordinul M 25, Anexa II și Legea 152/30 iunie 2017.
De când anarhia asta în sistemul Forțelor armate? De când aplicarea unor legi depinde de primirea unor dispoziții interne?

Leon spunea...

Are dreptate T2..!
Se asteapta promulgarea OuG 56/2017 aflata la Presidentie din data de 18 octombrie, care schimba modul de calcul prin inlocuirea "Soldei la functia de baza" cu "Solda de Functie". Posibil sa fie promulgata in jurul datei de 1 noiembrie..!

tigri2 spunea...

@Huhule, nu stiu din ce structuri ai facut tu parte dar in Armata ordinul se executa exact, intocmai si la timp, fara ordin nu face nimeni nimic!
In al doilea rand nu au personal pentru efectuarea calculelor ,iar pensionarii financiari nu prea se inghesuie caci plata este cam precara, plus ca maharii Armatei angajeaza personal (de ajutor) putin pentru a face economii ca sa-si poata acorda sporuri de ...zbor cu OZNul, doar lor statmajoristilor ,finantistilor si juristilor , sa nu credeti ca pilotilor, dimpotriva personalului navigant i se taie "la sange" orice: prima orara, din clasificare, sporuri, ALTE CONDITII= CONDITII SPECIASLE adica tot 50%>>>NISTE ESCROCI KAKI.

Huhu Rezea spunea...

@Tigri
Tu ai primit sarcină să scuzi încălcarea legii?
Odată, recalcularea pe L 223/2015 făcută, actualizarea se realizează automat, din soft, ca și indexările din anii 2016 și 2017. Nu este nevoie de niciun personal în plus.
In soft se modifică doar creșterea soldei de funcție cu 15% și restul se calculează automat.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Onorabile Hubu Rezea, este un haos total si-o debandada de nedescris in toate institutiile apartinatoare Ministerului Apararii, este un sat fara stapan si fara caini! Se pricep doar la matrasit ,,prostimea proletara" si la acordat sporuri inventate doar pentru ei, in rest toti sa-i ia naiba, dupa ei! Pot sa afirm cu raspundere ca astazi Armata este distrusa aproape total din cauza mafiei din interior!

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

H-ule , ai vazut avocatul SAVANTILOR ? A spus exact ce am spus eu in al 2-lea comentariu la prezenta tema : ca nu au personal , ca nu au timp, ca nu au ...
Si mai ziceam ca nu exista avocati si juristi pe blog...

Leon spunea...

Leo, ai inteles bine.
La promulgare a ajuns Proiectul de lege pentru aprobarea OuG.nr.56/2017 (PL x nr.297/2017).
Dupa promulgare devine Legea nr...
si se publica in MO.Acum e bine ?

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...

@Huhu tu chiar crezi ca toate astea sunt trecute pe un soft, ti-a placut fizica si chimia unde toate situatiile si demonstratiile sunt facute cu substante pure, gaze ideale, fara alte forte sai impuritati...
te rog sa incerci sa vorbesti cu un contabil dintr-astia de pe la judete care, practic, calculeaza tot si apoi le trimit la CPS , eu am unul care a fost cel mai tare contabil pe MApN si acuma calculeaza la noi la CMJ, si stiu , am stat cu dansul si am facut 'aplicatii" de calcul al pensiilor, ce soft , ce identitati, la fiecare om , fiecare element trebuie luat cu "acul" si cu articolele de lege , subliniate cu rosu, verde sau negru...NU E SIMPLU, o pensie dureaza si 3-4 ore ca s-o calculeze corect si apoi sa doarma linistit cu capul pe perna!
Eu am fost zburator si cunosc foarte bine proverbul ;"nu tot ce zboara se mananca".

Huhu Rezea spunea...

@Tigri
Nu, domnule, o pensie calculată/recalculată se actualizează foarte ușor din soft. Se dă doar +15% la solda de funcție și calculatorul face calculul actualizării în câteva secunde pentru toate pensiile din memoria sa.Deciziile de actualizare puteau fi emise și ulterior, așa cum s-a procedat și cu recalculările din ianuarie 2011.
Col Luca a vorbit... pe lângă lege, însă, chiar de modificarea algoritmului de calcul pentru actualizare, diferit de cel al calculării/recalculării. Era destul timp pentru omologarea și a unui asemenea nou soft.
Trebuia justificată cumva neaplicarea legii.

Leo spunea...

Daca savantul luK numai ar fi vorbit pe langa lege ar fi fost simplu.
El a gandit , a vorbit si a actionat. (ACTIUNE IN REALIZARE). Adica , incalcarea legilor ca deprindere , nu s-a facut "din culpa" ci cu premeditare. Daca se facea din culpa era doar un simplu INCOMPETENT. Dar , prin premeditare este pe langa incompetent si putin penabil.
De aceea am spus eu ca la CPS , este nevoie de juristi cu experienta , nu de contabili pt. dezastre. Apropos , eu nu am inteles ce s-a descoperi nou si aplicabil prin teza de dezastre. Poate dezastrul din pensiile militare ? cine stie cum e cu dezastrele ? Pai la ISU era nevoie de asemenea savanti. Cred ca o sa fac un efort sa merg si eu la "academia" lui Gabita sa vad ce "oferte" de doctorate sunt mai ieftine. Cred ca doctoratele de dezastre sunt cele mai ieftine deoarece sunt si cele mai inutile. Auzi , dezastre . A descoperit doamna când vine cutremurul ?
SUS IMPOSTURA !

tigri2 spunea...

Este vorba de a vrea si a nu vrea, dupa cum dirijeaza 'guru"

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Tu kiar nimic nu ai inteles?
Numai la vestita academie a lui Gaby se poate invata despre dezastre: economice, financiare, industriale, energetice, juridice, justitiare, informationale, medicale, educationale, in domeniul transportului, democratice, parlamentare......etc!
Acum cred ca ai inteles pana si matalutza si exemplele concrete si-au pierdut din importanta, intrucat au determinat domenii mari, in care munca teoretica a fost printre putinele dati in concordanta cu activitatea practica!
Asta da stat de drept si cercetare stiintifica aplicata, dincolo de faza Pilot!

Leon spunea...

Azi, 31 octombrie, Presedintele Romaniei a semnat Decretul pentru Promulgarea Legii de aprobare a OUG.56/2017..! CPS sa inceapa Actualizarea pensiilor militare !