13 noiembrie 2018

Adăugat în:

Adrian Năstase îndeamnă Guvernul să atace Raportul MCV 2018 la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

https://adriannastase.ro/
"Astăzi, pentru a zecea oară, Frans Timmermans ne-a repetat metafora cu maratonul, fiind, probabil, sincer îngrijorat de situația justiției din România. Pot să sper că această abordare a candidatului Grupului Socialist din Parlamentul European la președinția Comisiei va duce la un blat cinstit cu candidatul PPE și că domnul Timmermans își va încheia maratonul electoral, anul viitor, și va fi desemnat prim-vicepreședinte al Comisiei, conduse de PPE, și Înalt Reprezentant pentru politică externă  al UE, în viitorul mandat. Așa că să nu îl certăm foarte tare. Poziția sa în chestiunea MCV poate avea și motive subiective. Așa că să îl înțelegem. L-am înțeles noi și pe Barroso, care acum se „chinuie” ca vicepreședinte la Banca de investiții Goldman Sachs., după ce s-a luptat cu corupția din România..
În ceea ce privește MCV, am scris de multe ori despre înțelegerea din 2006, dintre Monica Macovei și Barroso/K. Day. Poate voi mai relua unele postări.
Referitor la raportul din acest an, deocamdată o observație de principiu. Numeroase prevederi și reglementări criticate în Raport au trecut prin „furcile caudine” ale Curții constituționale iar textele Constituției noastre au fost verificate din punctul de vedere al conformității cu tratatele europene. Ca atare, a critica textele validate de Curtea Constituțională a României înseamnă a extinde nepermis competențele Comisiei Europene.
Există o jurisprudență relativ consistentă a CCR ( și a altor curți din Europa) care arată că actele legislative europene (directive, regulamente) suferă un control din partea Curților constituționale ale statelor membre, dacă sunt neconforme cu textele Constituției statului respectiv. În acest caz, ele sunt suspendate de la aplicare până când sunt modificate corespunzător de către instituțiile europene. Singurele situații in care se procedează invers (statul membru este cel care își va schimba textele constituționale) este când ele contravin Tratatelor UE.
În rest, o afectare a deciziilor unei Curți constituționale de către funcționari ai Comisiei europene este nepermisă și neacceptată, întrucât intervine/încalcă ordinea constituțională națională, care nu cade sub incidența principiului subsidiarității etc.
Singura instanță care poate opune (dar nu cenzura) hotărârile sale unor decizii ale Curților constituționale este Curtea de Justitie a Uniunii Europene – Marea cameră, dar numai privind aplicarea unor acte concrete (directive, regulamente) în mod defectuos, de către statul membru.
Comisia europeană (prin MCV sau alt mecanism) nu poate interveni asupra ordinii constituționale din statul respectiv / în cazul nostru, cerând să fie înlăturate (abrogate ?), suspendate legi deja supuse, de câteva ori, succesiv, controlului de constituționalitate al CCR. Ar însemna o prevalență a unor documente ale funcționarilor COMISIEI față de textele constituționale și legale consacrate de CCR, ceea ce iese din cadrul tratatelor.
De asemenea, expertiza Comisiei de la Veneția nu are vreo valență constituțională, mai ales că, în acest caz, nu Curtea Constituțională i-a cerut opinia (nu a simțit nevoia să o facă), ci oameni politici, aflați în opoziție față de politicile publice ale guvernului și parlamentului, în justiție, și unii magistrați care se afirmă, de asemenea, ca voci critice, de opoziție (chiar dacă potrivit statutului lor au o obligație de rezervă).
În acest context, în opinia mea, reacția României ar trebui să fie nu numai politică, ci și juridică, în fața Comisiei dar și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă va fi nevoie.
Nu este vorba de a ne victimiza. Trebuie să înțelegem că dreapta e la putere în Europa și va mai fi și în viitorul mandat iar stânga încă nu a ieșit din convalescență. Nu mă refer la stânga din România care nici măcar nu stie de ce suferă. Pe de altă parte, lunile până la alegerile din primăvară generează o competiție dură între partide nu doar în România.
Reacția noastră, cred, trebuie să fie fermă, exprimată cu mijloace europene (spre exemplu, recursul la CJUE), recunoscând, în același timp, că este nevoie să îndreptăm în țară ceea ce este de îndreptat."

55 comments:

Iulian Mares spunea...

Exact!
Și nu numai....la orice instanta internațională întrucât este o agresiune la suveranitate....

Aurel spunea...

Acest MCV (mecanism comunitar de verificare)a fost introdus la un an după aderarea la UE pentru verificarea îndeplinirii de către statul român a condițiilor de aderare la care s-a antamat prin semnătura și negocieri ca și parte.
Prin anul 2012 pe fondul unor derapaje, nerespectarea recomandărilor Parlamentului UE a fost contestată la CCR.
Decizia CCR din 2012 spune că recomandările comisiei/Parlamentului european sunt OBLIGATORII.
Să se fi schimbat cumva regulile din 2012 până acum?
Domnul Năstase știe foarte bine că legislația internațională bate legislația internă.
Deci,nicio șansă și un îndemn prost.
Singura cale de mers înainte este respectarea recomandărilor Parlamentului european,a comisiei de la Veneția și a Comisiei europene de combatere a corupției.
Oricum situația cu corupția din interior este monitorizată și se cunoaște în toate fazele, oricât se străduie unii să o vopsească.
Ungaria și Polonia sunt departe economico ,- administrativ -social de ce se întâmplă în România și nu se pot face asemănări.

Iulian Mares spunea...

Aurel este adeptul teoriei cu Finlandia!🤔😂🤣

Iulian Mares spunea...

Europa la rascruce?
Ue merge incotro?

https://evz.ro/mortii-acasa-datoria-frantei-europei.html

https://evz.ro/nato-sua-europa-ue.html?utm_source=final_articol&utm_medium=articol

....citeam candva: planul este mai veki si este ®KGB, preluat si revizuit ®FSB!
Emanuel (nume predestinat romantismului cinematografic) sa calculeze mai intai costurile infrastructurii si investitiilor US in EU!
Apoi pierderile sigure!
Asteptam devizul!

Iulian Mares spunea...

M. MacovFinlandaconsiliera f agresiva si inFinlandadeptata total impotriva tarii!
Ieri, dupa sarbatorirea MCV si rezolutiei politice impotriva ROU, Monica avea ceva probleme cu gravitatia!
La auzirea stirii cu propunerea unui premier nordic, privind devansarea conducerii rotative a Consiliului Europei, consiliera Marinela îi soptea Monicai:
- zi de Findlanda....., ca se ofera, a vor!
Monica se uita nedumerita si spune apasat:
-Da, sigur, Finlandia la toata lumea!

Stelian P. spunea...

Puscariasul asta ar face mai bine sa ne explice dece 71% dintre europarlamentari il cred pe "infractorul" Iohannis si nu dau doi bani pe argumentele preacinstitilor Dragnea, Vilcov, Plumb, Nastase, Mazare, Shaideh etc., etc.
Daca unii au memoria viciata trebuie sa le amintim ca rezolutia se refera la legile justitiei, legi facute de guvernul Dragnea impreuna cu parlamentul pesedist si nu de Iohannis. Am ajuns in urma Bulgariei sub conducerea unor infractori. MCV-ul ne da sarcini in plus. Tot neamtul e vinovat, nu-i asa ?

Huhu Rezea spunea...

@MARES
Explica! Nu toată lumea știe că Finlandia este o marcă de vodcă.

Iulian Mares spunea...

Huhu,
Sper ca userii de aici nu consuma Saniutza si/sau samahoanca! :))
Nici macar Ice!

Iulian Mares spunea...

Reala...

O venerabila doamna, putin trecuta de 101 ani i-a fost prezentata lui Macron, insotit de Merkel!
Tinerica intreaba:
Dansa este doamna Macron?

Raspund eu.....
-Nu, doamna Macron este mai in varsta decat Merkel, cu 1 an! :)) (gurile rele spun ca madam Macron ar cam fi geloasa pe Merkel, caci Emanuel umbla dupa prospaturi)

CEZAR spunea...

miercuri, noiembrie 14, 2018
Stelian P. spunea...
======================================
Ori esti RAU INTENTIONAT...ori ai GRAVE PROBLEME IN PERCEPEREA REALITATII....!!
Din doua ..UNA...sau chiar amandoua ..!
===========================
Tot asa justificai si Basinismul...cu nefericitul tau aplomb ! Unde-i basescu si intregul esafodaj basist ..ca entitate politica ..??
==============================
Mai bine ai spune ceva ..in apararea justitiei basiste desigur ..despre cazul Dragomir ??!!
7 ani cu executare (probabil scris pe biletel si inmanat judecatorului doar sa citeasca ) si ACHITARE.......!!!
Stiu ,,vei ranji ca deobicei si vei spune ca au aparut probe noi care-l dezancrimineaza !!
Vrem sa cunoastem si noi ..UNA ..macar..

Iulian Mares spunea...

Când se va produce un alt "accident democratic" la vot?
Cioloș este Mesia!....Franței, clar!
Dar Cioloș nu-l vrea pe KWI și nici PN(D)L-ul! Ghinion! El dorește M.I.S.A. la guvernare..., cu Gregorian Bivolaru Premier!
... deocamdată, peste 40% din electorat are alte convingeri, kiar dacă nu sunt așa vocali!

Huhu Rezea spunea...

stelian
Populatii europeni...care nu prea au habar de ESTUL Europei, au încredere în betiva MM și nu în mutul nostru național, spălat penal de procurorii ca Lazăr, spălați și ei penal.
Tu ai mintea scrântită dacă nu realizezi că pixurile și termopanele lui Năstase,pentru care a fost condamnat, nu se compara cu dezastrul imobiliar produs de gașcă lui Johannis la Sibiu

Iulian Mares spunea...

Huhu,
Fractură deskisă, cu pierdere de țesut nervos, nu luxație!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Aici nu vorbim de dezastrul imobiliar (nedovedit) ci de Nastase patru case care a intrat in puscarie de doua ori (pentru fapte dovedite) si care alaturi de alti corupti le da lectii naivilor (astia sunt cu mintea scrintita) care il mai cred. Nu facem comparatii ci vorbim despre ultima palma data guvernului Dragnea. Dvs. nu observati ca cei cu "mintea scrintita" sunt mult mai multi decit cei care apara coruptii si care modifica legile pentru spalarea lor. Nu observati ca cei cu mintea scrintita pot sa spuna acelasi lucru despre sustinatorii coruptilor dovediti ? Oare toti conducatorii tarilor care ne critica au mintea scrintita si nu vad ce se intimpla la noi luind de bun ce spune MM si nu scrisoarea Vioricai ? Tare ne credeti naivi.

Gigi spunea...

Acest raport este o porcărie făcut în laboratoarele UE în strânsă colaborare cu cozile de topor din țară.
Să fii prea tâmpit să nu-ți dai seama despre ce se dorește de fapt.
UE,ne tratează că pe fiul handicapat al său.
Eu nu zic că nu avem corupți,că nu este corupție în țară,departe de mine gândul ăsta,dar de ce unii sunt tratați diferit față de alții?
De ce corupții dintr-o parte sunt răi și ceilalți buni?
De ce nu se amintește în acest așa zis raport despre tot răul făcut de toți,despre dosare albite și multe alte porcării.
România,nu are de ales și trebuie să se trezească odată până nu este prea târziu,că toți corupții ăstia să facă un pas,doi,trei,zece înapoi,că așa nu mai merge.
O să vină vremea când o să rămânem ai nimănui,o să fim,nu o insulă într-o Mare Slavă,ci o insulă într-o Mare de Șacali înfometați.
Eu,nu am văzut și auzit în nici o țară membră UE să se lupte atât de crâncen politicienii între ei pentru putere iar cozile de topor să fie într-un nr.atât de mare și să facă politică antiromânească pe față.
Asta se vrea,cât mai puține fonduri atrase,fiecare cu interesul său la noi, populația să se zbată în mizerie și sărăcie samd.
Ar fi multe de spus,dar nu este timpul necesar.
Oricum,cozile de topor și corupții trebuie să înțeleagă câ așa nu mai merge!Să meargă să-și mănânce ce au agonisit până acum și să lase tara asta să respire!
După cum văd,Europa se reorientează,noi să nu rămânem în .... gol,o "insulă"a nimănui.

Iulian Mares spunea...

Acum sau mai târziu acuza de înaltă trădare sperie pe "cel mai curajos și drept dintre dacii nibelungi"!
*Totuși, cred într-un mandat reușit la conducerea semestriala a CE!

PS- când mergi la ziua unui urmaș la tron, se keama că ești în vizită de stat? Kiar așa? ... 😂🤣😎

Iulian Mares spunea...

Domul Gigi,
Că bine ați mai punctat...
"Să fii prea tâmpit să nu-ți dai seama despre ce se dorește de fapt."
Afirmativ!
Un lucru este cert: de tâmpiți nu ducem lipsă! Uneori îi întâlnești fff aproape! Fac parte din peisaj, ambient, useri, în fapt latrăi tocmiți cu ziua!
Va rog să vă aduceți aminte că aceiași politicieni faceau pe "concilianții" și aplaudau ca proștii când nouă ni se hăcuia țara, ca, mai apoi, să și-o ia adânc în fălci și gât, până la plasele!
Au fost momente și mai grele, acum contează să nu din râme în fața lor și să nu acceptăm aberațiile măscăricilor cu sciatică!
Nu mai ține placa cu pusul la colț!

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Lasa străinii! Eu au interese electorale.
D-ta apreciezi ca procurorii și judecătorii ținuți în lesă prin protocoale de servicii pot face justitie independentă?
Tie nu ti-e rusine sa jignesti un profesor universitar? Ceva decență nu va strică.
De la băse încoace... toți incompetenții își dau agresiv cu parerea in domenii in care nu au competență.

Unknown spunea...

https://www.timponline.ro/procesul-demnitatii-fostii-militari-dati-afara-armata-implinirea-varstei-40-cauta-dreptatea-foto/

Iulian Mares spunea...

Am rămas perplex!
Proști și proștii harnici am mai văzut!
Dar parlamentari care sa voteze contra desecretizarii protocoalelor nu credeam că voi vedea!
Ba să mai și declare că atacă legea la CCR?
Vă dați seama cate skelete ascund în dulap și câtă mizerie vor să ascundă?
Halucinant! Unde și cum au crescut năpârcile astea?
Din ce pocitanii de module s-au format?

Stelian P. spunea...

@Huhu
Da, absolut toti strainii au interese electorale. La noi nu exista asa ceva. Din protocoalele facute publice nu reiese ca judecatorii sunt tinuti in lesa, numai cei lipsiti de materia cenusie pot crede asa ceva. Continuam tot cu jigniri sau va tineti catelusii in lesa ?
Cu ce il jignesc pe domnul profesor daca spun ca este puscarias si corupt ? Nu este asa ? As mai spune ca a facut un teatru ieftin, de domnisoara lezata in amor, cind a dovedit ca nu se putea impusca decit dupa ce ii intra politia in casa si presa e la usa. Si atunci o face ca un amator. Bun exemplu ne prezentati si asta dupa manipularea grosolana cu huiduielile la adresa Simonei si cu scrisoarea platita a lui Giuliani. Acum va faceti ca nu stiti ce obligatii are statul roman si le dati apa la moara celor cu adevarat incompetenti agresivi prezentindu-le ca exemplu un corupt dovedit. Si ei latra la comanda si dau din coada fericiti ca va fac pe plac.

Iulian Mares spunea...

Și când credeam că Bratienii sunt cu țiglele pe casă, ce sa vezi?
Ieri, la vot, europarlamentarii liberali "români" au votat pentru, iar cei unguri împotrivă!
Din ce morule și gastrule defecte ați ieșit?

Iulian Mares spunea...

Și că tacâmul sa fie complet după nefericita declarație referitoare la trădarea cu evreii a Premierului, acest accident biologic, clar autist a mai făcut o gafă specifica sinistrului: "nu suntem pregătiți pt preluarea conducerii Consiliului UE!"
Doamne, pune-i lacăt pe gura-i păcătosului neștiutor sau rătăcitor la minte!

Ein Stein spunea...

Propaganda antiromaneasca se pare ca a prins pana si la cele mai joase paturi sociale romanesti.
Lu EmCeVe aka MCV i se mai spune Mecanism de Cooperare si Verificare, COOPERARE, si a fost promovat de Betivul National ca sa consfinteasca statutul de sluga atat a lui cat si a acolitilor fata de functionarimea bruxeleza. Adica mai pe scurt bomboana pe coliva slugarniciei. UE nu a cerut asa ceva, a venit din partea individului propunerea, si ei, functionarii, hop! ce idee buna. MCV-ul nu are nicio valoare juridica in "recomandarile" pe care le tine ca d-aia ii zice "recomandari" si e un "mecanism", adica nimic, poate doar apa la moara politrucilor comunisti.
Prin anul 2012 CCR nu a dat nicio decizie prin care spunea ca aburelile din MCV sunt, auzi, OBLIGATORII. Nici nu avea cum, CCR judeca numai probleme de constitutionalitate nu aiurelile functionarimii de la Brusseles. Iar daca ar fi facut-o, CCR s-ar fi plasat automat in afara legii pentru ca ar fi subordonat statul roman functionarimii de la Brusseles iar vrajelile din Constitutie cu suveranitatea ar fi devenit caduce.
Parlamentul are OBLIGATIA sa mearga pe calea modificarilor asa zis legi ale justitiei si sa le puna in acord cu Constitutia Romaniei si dreptului international. Banditilor din PE trebuie sa li se traga una peste ceafa sa le intre bine in capatanile alea seci ca nu sunt decat niste paduchiosi de functionari si nimic mai mult.
Afirmatii de gaga ca "legislatia internationala bate legislatia interna", nu mai incape niciun comentariu.

iceparu spunea...

URA! Statul ungar susține bănești doua echipe de fotbal din România.
Ăsta da independenta.

Ein Stein spunea...

Stelica politrucule comunist iar ai aparut? Ziceai ca nu mai ne neonorezi cu prezenta ta pe aici. Spui numai si numai prostii fara noima.
Am ajuns in urma Bulgariei din cauza bandelor de infractori care au penetrat statul transformand-ul in unul mafiot, care se opun modificarii legilor de teama ca instrumentul "justitie" nu ii vor mai apara si albi de infractiunile comise si ascunse. Ti-am mai spun in nenumarate randuri, nu poti sa compari "hotiile" facute de Dragnea, infractorul, care a primit ani de puscarie pentru ca a indemnat lumea la vot, sau pentru termopanele lui Bombonel, cu jaful facut de neocomunistii de dreapta, ALRO, Flota, ANRP, EADS, Microsoft, Energie, si lista e lunga rau de tot, zeci de miliarde de euro furati. Pricepi tu politrucule! D-aia e atat scandal, grupurile infractionale fac pe dracu in patru sa nu fie trasi la raspundere, inclusiv prin tararea Romaniei prin noroi la functionarimea bruxeleza, tocmai de alesii neamului si sprijinit de cozile de topor din interior. Cum iti explici ca unul dovedit in instanta ca a furat 40 mil euro primeste 2,4 ani puscarie din care a executat cateva luni si acum e bine merci cu gagica mai tanara cu 30 de ani pe plajele insorite din Belize. Pai sa nu lupti din toate puterile pentru MCV? Ca doar nu oi fi prost gramada sa vrei sa ramai sarac lipit plus puscarie. Pricepi tu cum se albesc hotii prin justie in Romania pe legile procurorilor comunisti? Dar pentru astia ca tine e greu de crezut ca ai sa pricepi.
Politrucule te supraveghez.

Ein Stein spunea...

O stire datatoare de speranta ca se poate schimba ceva in bine:

https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-camera-deputatilor-prima-decizie-impotriva-recomandarilor-din-mcv_1303926.html

Auzi tu, sa te opui la operationalizarea Sectiei PENTRU INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR DIN JUSTITIE!!!!
In conditiile in care 75% dintre "magistrati" au dosare la DNA!
E dovada vie ca pute ceva rau de tot!

Dan spunea...

Pentru complcii de aici ai „cozilor de topor”:

Aflu de la colegi plasați in structurile externe că, de fapt, premierul britanic, Theresa May, și-a anulat intrevederea cu Iohannis ca urmare a atitudinii antiromânești a președintelui României.
O asemenea abordare din partea englezoaicei, mai puțin sau deloc existentă în năravurile oricărui sef de stat, îmi pare una de bun simț, eventualului ei interlocutor de azi lipsindu-i legitimitatea funcției în care, în mod eronat, electoratul român, Merkel, BND și SRI l-au cocoțat în jiltul Palatului Cotroceni.

Iulian Mares spunea...

Pt că o durea burta, Premierul UK a dat pas azi Geniului sibian! Gurile rele spun că nu avea rokie mini roz!

iceparu spunea...

Când intri intr-o alianță accepți tratatul.Dacă nu ți se accepta sa-l încalci Îți iei bagajul și pleci acasă. Sa înțeleg ca va doriți ieșirea din UE?
Pana una alta aflați ca guvernul ungar sprijină bănește pe criteriu etnic doua echipe de fotbal.

Iulian Mares spunea...

Continuare...
May către Iohannis:
-Nu ești cumva la Pompei? Nu? Poate încă nu, așa că hai, mai mergi o dată!

Huhu Rezea spunea...

Românii responsabili, nu trădătorii de ţară şi naivii care cred în propaganda antiromânească, vor sancţiona la vot comportamentul iresponsabil din aceste zile al preşedintelui şi al PNL- ului.

Leon spunea...

Iceparu, pentru ca (inca..!) nu ai primit bani in plus la pensia militara in acest an, Olguta mentine si pentru anul viitor la 145 lei, valoarea punctului de amenda pentru soferii indisciplinati( a se vedea OuG.nr.96/2018 ).

Iulian Mares spunea...

Ohhh, ce bine!
A rămas un singur idiot aici!
Care veți pleca cu un păcat în minus? Fericirile!
A mai rămas un tur....


Ice, ai dreptate privind finanțarea unor ekipei sportive! Încă nu știu cât este de legal sau corect sportiv!
Ba știu....ia vezi ce mare ekipa de fodbal din UE este sponsorizată/finanțată de GAZPROM?
Dar, îți zic eu una de anii 90, când fosta comunistă/DDR, Merkel, condiționa niște investiții de etnici vorbitori de limba germana, nu unde și-ar fi dorit prea crudul guvern democratic român!
Concluzia: banii proaspeți intrați în țară sunt buni, cei scoși ilegal, prin consultanțe put rău, pt că sunt făcuți aici și scăpa de fiscalizare!

Iulian Mares spunea...

La multi ani Charles! Îți doresc sa ajungi pe tron că să nu-ți mai fie confiscate vizitele de agrement și relaxare în ROU!

Oare președintele ne-a mințit că va fi cu soția într-o vizită de stat pt a se sustrage investigatiei parketului și a câștiga timp ca să fie mutată investigația la Alba Iulia? sau...Sibiu?
Oricum, sunt f liniștit: ne-a dat asigurări că el și ea nu au avut/au dosare penale, că cele 17 sunt inkide, că nu au făcut nimic ilegal....samd.
As fi preferat sa scrie și să semneze pe hârtie moale...., pt utilitate!
T. May nu a jucat comedia din mai multe pdv și bine a făcut, nedand girul unei mistificări.

Iulian Mares spunea...

Ice,
Cu regret îți aduc la cunoștință că ai raționamente defecte!
Așa este, când intri într-un tratata, alianță, coaliție respecți regulile asumate!
Cu un amendament: regulile să nu fie skimbate, sau skimbarea lor sa fie negociata și asumată de toți, la fel!
Intelesu-m-ai?
Așa că, fii bun și încearcă raționamente până la ridicarea Mirei! 😎

tigri 3 spunea...

Probabil că @Dan a aflat de la colegi bine plasați în zona de acțiune și îmbogățire vocabular a col Mares, respectiv Ferentari(zona ajutor social și ciorditori prin zona UE-UK), precum că dna prim ministru al UK i-a dat pas anului presedinte .
Atât pot judeca doi mari "intelepti și genii" în propagandă damboviteana.
Se pare totuși că dna în cauză a iesit din ședința abia aseară la ora 21.00. Ședința extrem de importantă (mult mai importanta decât întâlnirea cu presedintele în trecere pe acolo) pentru țară sa.
Ședința prin care peste 500000 de români din care 300000 care muncesc fără acte în UK pot fi afectați.
Oricum după cum spunea reprezentantul lor guvernul ro nu a făcut nimic pentru ei din contră au accelerat pe Roexit, fenomen foarte îngrijorător pentru ei și pentru toți românii conștienți.
@einstein
Nu cumva tot "marinarul"a semnat tratatul și aditionalul MCV și pentru bulgari ,unguri,polonezi,etc.
Nu cumva pentru noi au semnat și negociat tocmai cei care latră mai puternic impotriva lui.
Ba unul a semnat și hotărârea de guvern cu protocoalele. Să fi semnat din înalta funcție precum primarul cu 10 clase ales?

CEZAR spunea...

Mi-a placut ..am furat-o si o repostez....
Multumesc E..Stein

''Stelica politrucule comunist iar ai aparut? Ziceai ca nu mai ne neonorezi cu prezenta ta pe aici. Spui numai si numai prostii fara noima.
Am ajuns in urma Bulgariei din cauza bandelor de infractori care au penetrat statul transformand-ul in unul mafiot, care se opun modificarii legilor de teama ca instrumentul "justitie" nu ii vor mai apara si albi de infractiunile comise si ascunse. Ti-am mai spun in nenumarate randuri, nu poti sa compari "hotiile" facute de Dragnea, infractorul, care a primit ani de puscarie pentru ca a indemnat lumea la vot, sau pentru termopanele lui Bombonel, cu jaful facut de neocomunistii de dreapta, ALRO, Flota, ANRP, EADS, Microsoft, Energie, si lista e lunga rau de tot, zeci de miliarde de euro furati. Pricepi tu politrucule! D-aia e atat scandal, grupurile infractionale fac pe dracu in patru sa nu fie trasi la raspundere, inclusiv prin tararea Romaniei prin noroi la functionarimea bruxeleza, tocmai de alesii neamului si sprijinit de cozile de topor din interior. Cum iti explici ca unul dovedit in instanta ca a furat 40 mil euro primeste 2,4 ani puscarie din care a executat cateva luni si acum e bine merci cu gagica mai tanara cu 30 de ani pe plajele insorite din Belize. Pai sa nu lupti din toate puterile pentru MCV? Ca doar nu oi fi prost gramada sa vrei sa ramai sarac lipit plus puscarie. Pricepi tu cum se albesc hotii prin justie in Romania pe legile procurorilor comunisti? Dar pentru astia ca tine e greu de crezut ca ai sa pricepi.
Politrucule te supraveghez.

Stelian P. spunea...

@Ein
Multumesc ca ma supravegheati. Imi lipseste chestia asta de cind am iesit la pensie. Am zis ca va las ca sa nu ma mai cert cu nimeni (adica sa raspund la jigniri), nu am zis ca "nu va mai ne neonorez". Stati linistit ca nu stau mult dar tendinta asta de confruntare cu UE si de scoatere in fata a "profesorilor" infractori dovediti (nu o data) ma irita.
Apropo de prostiile fara noima, imi explicati si mie cum e treaba cu "neocomunistii de dreapta". Eu stiam ca sunt de stinga.
Modificarile legilor sunt in favoarea infractorilor. De exemplu ultima creatie pesedista, cea cu puscaria la domiciliu vi se pare ca este impotriva bandelor de infractori sau dinpotriva e o invitatie la faradelegi ? Mult asteptata gratiere e impotriva bandelor de infractori sau e un ajutor pentru ei ?
In fine, Dragnea nu a fost condamnat pentru ca a indemnat lumea la vot ci pentru ca si-a folosit puterea si influenta ca sa forteze iesirea oamenilor la vot in conditiile in care absenteismul era considerat ca vot NU.
De acord ca bandele de infractori nu vor sa fie trase la raspundere dar solutia pentru ei este inasprirea legislatiei nu relaxarea ei si puscaria acasa cu amantele.

Stelian P. spunea...

@CEZAR
Daca nu ai observat pina acum iti reamintesc ca din respect pentru vremurile cind eram prieteni nu te-am jignit niciodata si am evitat sa-ti raspund la atacuri. Poate intelegi ceva si nu pui politica mai presus de bunul simt.

Iulian Mares spunea...

Nenea Fraierul,
In Ferentari locuiesc si ciori si .....etc, dar sigur nu vei gasi praduitori, nici macar la CI!
Admitem ca o vizita de stat (de regula 3 zile) este negociata cu mult inainte!
Cand vizitatul iti da pas kiar in ziua vizitei, ce-ar mai fi de spus?
Ah, iti mai spun eu:
-kiar in tara vizitata, presedintele primeste pe cineva cu rang inferior, in locatia desemnata si nu invers;
-cand un premier da pas unui presedinte, care-i viziteaza tara, ce drarku sa mai indulcesti?
Hai, ca ti-am dat indicii mult prea evidente!
Poate l-a durut umarul operat......:)) !?

Dan spunea...

Deschid noua bursă a pariurilor pe tema „cine după cine își planifică și coordonează propriile activități?”.
În cazul de față, subiecții sunt:
- WK Iohannis – președintele României ( „accident” al democrației);
- Cristian Lazăr – procuror criminal (absolvit de culpă de către Cristian Diaconescu).
Așadar, Iohannis își planifică vizitele externe, cu Carmen, funcție de calendarul convocărilor la audiere a soției prezidentului sau Lazăr își planifică audierile funcție de programul turistic extern al familiei Iohannis, astfel încât datele să coincidă?
S-a pornit bursa de la cota 1/1.

tigri 3 spunea...

Stimați concetățeni din zona de domnie a lui M.Viteazul.
Dacă UE vă arată "degetul" replică la "intelegerea aplicării recomandărilor europene garantat va dispare"patriotismul"mai ales dacă sancțiunile se vor reflecta și în cuponul de pensie.
Legile penale din Ro erau suficiente pentru a pune stavilă cât de cât furturile.
Modificările de punere în acord cu prevederile constituționale nu trebuie făcute în ajutorul celor care fura prin toate metodele posibile bugetul țării.î
UE nu este interesată în mare măsură de hartuiala dintre opoziția inexistenta și putere ci de implementarea unui climat investițional ferit de corupție, furt din bani europeni,lipsa infrastructura pentru investiții,etc.
Ne tine UE cu bani europeni iar noi nu am realizat nimic.Autostrazi nu ,spitale nu,agricultura pe bani europeni nu are feedback în magazine, supermarketuri,etc.
Dureros dar asta-i realitatea.
Se întreabă cineva de ce programul de majorare a salariilor și pensiilor a dus la primele reduceri de personal in zona bugetară plus confiscarea dividendelor din campaniile de stat, lăsându-le fără fondurile de investitii (vezi fondurile de investiții de la Hidroelectrica și Romgaz deocamdata).
Se pare că suntem pe marginea unei prăpăstii iar tratarea cu flit a recomandărilor comisiilor și Parlamentului european ne pot costa bunăstarea și progresul economic și social.
Acestea sunt ingrijorarile românilor conștienți și cointeresati de viitorul copiilor lor.
Si nu deloc aparareaunor corupți,șmecheri, manipulatori de mase,etc

tehnocrat spunea...

Pe acest t(3)olomac nu-l am la suflet dar acuma sunt nevoit sa-i dau dreptate chiar daca voi supara fundamentalistii psd de pe aici.

Viss spunea...

Pentru Ein Stein
http://www.just.ro/mcv/

Huhu Rezea spunea...

Viorele
Nu ești tu competent să-l evaluezi pe Năstase. Stai în tigrii tăi!

CEZAR spunea...

Stelian P..,
Sa respectam adevarul ..istoric...(sic)
Am fost prieteni atata timp cat am luptat impreuna pentru daramarea L-164 si sustinerea Contributivitatii..ca principiu si nu ca emanatie basisto-boc.!!
Am fost prieteni atata timp cat publicai pe Armya blog...comentarii pline de umor fin ..care nu prevesteau nicio apropiere a ta de clanurile basiste mafiote...
Apoi ...intuneric ...a fost un soc sa constat ca esti un basist inrait.
Un soc...un soc...un soc ....!!

Dan spunea...

Un tembel îmi amintește că „...Dragnea nu a fost condamnat pentru ca a indemnat lumea la vot ci pentru ca si-a folosit puterea si influenta ca sa forteze iesirea oamenilor la vot....”, iar asta ar constitui o infracțiune, potrivit unui imaginar CP. Dar idiotul tău, care „și-a folositputerea și influența ca să forteze” absenteismul la vot nu constituia infracțiune în același CP? De ce n-a procedat similar, în speranța ca votul alor lui ar fi fost negativ?
Adică, dacă Dragnea, la recentul referendum privind „familia tradițională”, ar fi procedat identic, ar fi fost iar condamnat? Cât de tâmpit poți fi!

Un altul, la fel decervelat, susține că „...Ne tine UE cu bani europeni, ...”, uitând că fondurile așa-zis de coeziune se reintorc majoritar în Vest, din care se „înfruptă” incl. cei care le-au acordat. Cum? Fondul vine cu dedicație pentru favoritul UE, care, neavînd forță de muncă și utilajele necesare, subcontractează românașilor, pe nimic, ctitorirea obiectivului.
Această susținere idioată este similară cu cea promovată de alți cretini, care trâmbițează că pensia mi-o plătesc ei, uitând că asta-i obligația contractuală a statului, cu care am stabilit niscai condiții la dedutul inițierii în profesie.Ei doar își achită obligațiile fiscale către stat, banii lor mergând la bugetul de stat, nu în contul meu bancar.
În opinia mea, un ROEXIT, „condimentat” cu naționalizarea obiectivelor economice pentru nerespectarea clauzelor contractuale post-privatizare (cca 85 % dintre ele), ar aduce mai mulți bani la buget prin introducerea taxelor vamale și de tranzit, încasate ulterior. Cred că n-ati uitat că România a fost acceptată în UE pentru a se facilita vesticilor acapararea resurselor și înlăturarea concurenței, incl. pentru mărimea pieței de desfacere cu produsele lor, adeseori nevandabile in spațiul Schengen.
Pe un alt blog, unde se mentiona că România nu face parte dintre „premianții” întru acoperirea marii corupții (nu în primele noua state europene!), se tot întreba cum se face că în țările respective există și autostrăzi și spitale și protecție socială și .....etc. I-am răspuns ca marii corupători se află in respectivele țări și obțin mari profituri chiar dacă „mânjesc” și câteva sute de români aflați „la butoane”. Nu-i mai puțin adevărat că mai toate țările vest-europene au fost, cândva, mari imperii sau puteri coloniale, ce au extras din teritoriile vasale „seva” terană și subterană, îmbogățind proria nație.
Au procedat similar românii? NUUU!

CEZAR spunea...

Mi-a placut ..am furat-o si o repostez
Dan spunea...
Un tembel îmi amintește că „...Dragnea nu a fost condamnat pentru ca a indemnat lumea la vot ci pentru ca si-a folosit puterea si influenta ca sa forteze iesirea oamenilor la vot....”, iar asta ar constitui o infracțiune, potrivit unui imaginar CP. Dar idiotul tău, care „și-a folositputerea și influența ca să forteze” absenteismul la vot nu constituia infracțiune în același CP? De ce n-a procedat similar, în speranța ca votul alor lui ar fi fost negativ?
Adică, dacă Dragnea, la recentul referendum privind „familia tradițională”, ar fi procedat identic, ar fi fost iar condamnat? Cât de tâmpit poți fi!

Un altul, la fel decervelat, susține că „...Ne tine UE cu bani europeni, ...”, uitând că fondurile așa-zis de coeziune se reintorc majoritar în Vest, din care se „înfruptă” incl. cei care le-au acordat. Cum? Fondul vine cu dedicație pentru favoritul UE, care, neavînd forță de muncă și utilajele necesare, subcontractează românașilor, pe nimic, ctitorirea obiectivului.
Această susținere idioată este similară cu cea promovată de alți cretini, care trâmbițează că pensia mi-o plătesc ei, uitând că asta-i obligația contractuală a statului, cu care am stabilit niscai condiții la dedutul inițierii în profesie.Ei doar își achită obligațiile fiscale către stat, banii lor mergând la bugetul de stat, nu în contul meu bancar.
În opinia mea, un ROEXIT, „condimentat” cu naționalizarea obiectivelor economice pentru nerespectarea clauzelor contractuale post-privatizare (cca 85 % dintre ele), ar aduce mai mulți bani la buget prin introducerea taxelor vamale și de tranzit, încasate ulterior. Cred că n-ati uitat că România a fost acceptată în UE pentru a se facilita vesticilor acapararea resurselor și înlăturarea concurenței, incl. pentru mărimea pieței de desfacere cu produsele lor, adeseori nevandabile in spațiul Schengen.
Pe un alt blog, unde se mentiona că România nu face parte dintre „premianții” întru acoperirea marii corupții (nu în primele noua state europene!), se tot întreba cum se face că în țările respective există și autostrăzi și spitale și protecție socială și .....etc. I-am răspuns ca marii corupători se află in respectivele țări și obțin mari profituri chiar dacă „mânjesc” și câteva sute de români aflați „la butoane”. Nu-i mai puțin adevărat că mai toate țările vest-europene au fost, cândva, mari imperii sau puteri coloniale, ce au extras din teritoriile vasale „seva” terană și subterană, îmbogățind proria nație.
Au procedat similar românii? NUUU!

Iulian Mares spunea...

Dan,
1- Afirmativ!
2- Idem!
3- Știe tălâmbul că unele state UE accesează fonduri UE grase pt încă coloniile lor?
P....ul este prost și în zi de post!

Iulian Mares spunea...

Capra lui Cezar nu a mers la "urat" nici azi! Cred că o doare capul!
Sau este musai sa se îndeplinească 3 zile de hoinăreală, că să justifice lupului?
Capra noastră cea râioasă
Se plimbă din casă-n casă!
.... scuzați, va rog! N-am găsit altă rimă!...😂🤣😎🤗

tigri 3 spunea...

Averea-i noroc la capre cu carul Cezare!
Numai că norocu-i puțin și lumea-i multă.

Probabil vei "naționaliza" "mâtu "de la stână și o să faci productie cu el.
Până atunci mai calculează câte s-au făcut cu bani europeni și câte s-ar mai fi putut face dacă se atrăgeau și nu se furau.
Se fură mai greu astia de la UE și atunci devin neinteresanti pentru proiectele guvernamentale,locale,etc.
Le atrag in schimb ,cat se poate ,privații interesați si să zicem unii primari din Vest ,bine intenționați (vezi Oradea).
Dacă ieși până pe dincolo vezi ce făcură ungurii și polonezii în mod special dacă le-au atras prin programe și nu i-au furat.
Ai putea nationaliza si blogul lui Huhurez și să ne scapi de poluare.
Poate obții de la tanti Vio și ajutoare de stat pentru el.Asa poate sponsorizat și el campania electorală roșie a gândurilor.

Huhu Rezea spunea...

@Avia
Până una alta, scap blogul de poluările tele!
Adio!

Ein Stein spunea...

@Stelica
Nu intelegi cine sunt neocomunistii de dreapta? Pai ajunge sa te uiti in oglinda! Dar ca sa intelegi si mai bine vezi ca huhurezu a publicat un articol despre ratificarea MCV-ului. Daca ai sa-l citesti si te completezi azvarlind un ochi si pe poza aferenta ce descoperim? Cine a semnat si negociat in numele Romaniei MCV-ul? Pai un turnator la Securitate, un procuror comunist, un pupincurist a lui Ceausescu si un fripturist, toti membrii marcanti ai fostului PCR si in prezent mari luptatori de "dreapta". Acu pricepi? Ne intrebam de unde dracu atat scandal cu rahatul asta de MCV fara sa luam seama cine l-a negociat. Pe de alta parte mai trebuie sa pricepi ca Romania sau guvernul nu e intr-o confruntare cu UE ci cu o parte din bandele si gastile de interese din PE, o gramada de interese incepand de la calcule meschine privind viitoarele alegeri in PE, pana la bandele de talhari cu interese economice si de jaf in Romania.
Rahatul cu legile justitiei care fac si dreg ba chiar fac si mai si e doar apa la moara pentru gastile de interese atat din tara cat si din afara. Nicio panarama de parlamentar nu a adus un argument precis "Baaaa articolul x din Legea y incalca z si g", toti dar toti bat cu pumnul in masa ca e jale cu "legile justitiei". Ii intreb pe ceilalti, nu pe tine ca tu oricum nu pricepi, oare din proiectele de legi promovate de actuala putere legislativa nici macar virgulele sau numerotarea paginilor nu sunt in regula?

Politrucule comunist!

Iulian Mares spunea...

Stein,
Punctat de nota 10+!

Dar, ce te faci ci KWI care-i omoară lu Charles dragonul din blazonul lui, kiar de ziua de naștere?
Cămila, soața, o fi primit în c/partidă săpun? 😂🤣😎
Niște țărani!