Un produs Blogger.

vineri, februarie 15, 2019

Atenție la viteză, telefoane, centuri și aghiazmuială la volan

12 comments



Noul cod rutier ar fi fost aprobat si urmează să intre în curând în vigoare.
Noua prevedere legislativă se remarcă prin creşterea de zece ori a amenzilor sau transformarea amenzilor neplătite în suspendarea permisului.
Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism,riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum.
Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei.În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.
În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.
În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an.
În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani.
Noul Cod Rutier mai prevede că dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.
În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
Potrivit noului Cod Rutier, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale.
În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat.
Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare.
Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la
Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.
Amenda maximă, de 9.600 de lei, va fi aplicată şoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când semnalele acustice şi vizuale sunt pornite.
De asemenea, cu 9.600 de lei vor fi sancţionaţi şi şoferii care sunt implicaţi în accidente rutiere şi au o alcoolemie mai mare de 0,25 la mie în aerul expirat.
Şoferii care se încumetă să treacă pe culoarea roşie a semaforului vor fi sancţionaţi cu amenzi de 4.000 de lei.
O altă prevedere a noului Cod Rutier face referire la transportul copiilor.
Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel.
Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale.
De asemenea, copiii cu o înălţime de cel mult 135 de centimetri trebuie transportaţi în scaun.

12 comentarii:

Iulian Mareș spunea...

FB!
Mai ieri au găsit pe o doamna conducând cu o alcoolemie de 4,5!
Mai tare că baselu la Golden Blitz!

ifrim spunea...

Pe FB politiei romane zice ca e in FALȘ si ne anunta ei cand sunt modificari.Daca in-tradevar intra in vigoare asa ceva sa informati PSD ul ca pierd voturile celor ce isi castiga existenta cu permisul.Nu discutam despre alcool ci despre celelalte ce sunt criminale comparativ cu salariile!

Leon spunea...

Eu am auzit ca pentru pensionari, valoarea unui punct de amenda va fi de 10% din valoarea punctului de pensie..:)).

Mihai spunea...

Pentru relaxare!
Atentie la viteza si tot ce miscă!

Se vorbeste în piată ca producatorii de automobile de le ”Lifan” au intentia sa deschida o unitate de productie si în Europa !
Probabil peste cativa ani vor fi stapânii pietei auto . Mai adaugati si iranienii de la IKCO si inchipuitiva cât de amplu este ”razboiul economic vazut sau nevazut” transformat sub diverse pretexte in razboi cu armamente si munitii sofisticate.

https://www.ikco.ir/en/

De la ”războiul economic” pornesc toate nenorocirile. Se schimba incet ,incet arhitectura lumii concomitent cu polii de putere. Cu sau fara voia unora.


Vizionare placută la sfărsit de saptamană. Curios cât de fiabile sunt ,dar daca vin cu productia in Europa ..............-s-ar putea sa dea de furca multor producatori consacrati.

http://www.lifanmotors.net/

iceparu spunea...

Nu am teama.Bine ca au inasprit amenzile poate asa mai tempereaza nebunia unora.
In alta ordine de idei nu pot sa nu remarc ca mi-au desfiintat functia pentru ca unii ca Mares sa ajunga ofiteri NATO.Uite cine ma facea pe mine neocomunist ,impostorul Mares care nu mai are mult sa vorbeasca ruseste.Oceni haraso tavarisci Mares.

M spunea...

Ministrul Muncii a primit o amendă de 1.305 lei și polițiștii i-au ridicat permisul de conducere pentru 90 de zile.
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a fost prins de poliţişti, joi, în timp ce conducea maşina în judeţul Argeş cu o viteză peste limita legală. Acesta a fost amendat şi a rămas fără permis pentru 90 de zile.

Imi amintesc de frumoasele zile in care Romania era condusa de PNL-PDL si cand daca luai permisul unui ministru erai "restructurat". Unde a ajuns Romania asta? Din cauza celor de la circulatie ne taie astia pensiile si salariile!

Iulian Mareș spunea...

Patrascioiu,
Dar dus cu pluta ești, moșulică!
Nici nu meriți să-ți explic de ce au dispărut GP/Te.T., pt că tot nu ai ține minte! Ai mâncat o pâine albă?...,FB.
Dar asta nu-ți dă și dreptul să fii cloncan!

Gigi spunea...

Pt.că te-a prins băut la volan,nu este o pedeapsa mare.Aici mă refer la suspendarea permisului.
Nicio pedeapsă nu e prea mare!Ăștia sînt adevărate pericole pe d.p.
La alcool, toleranța trebuie să fie ZERO.

ifrim spunea...

@M.Ai dreptate.Ministrul muncii in exercitiu nu are dreptul la masina SPP cu sofer?Valcov imparte banii ca ,convine ori ba,Budai face grile de salarizare iar majurul face valuri crezand,u,se miezul din dodoasca.Fraieri astia 2 de nu ies la o cafea si zic hai colegu sa-i racorim p'astia "umpic"!

Mihai spunea...

Amenzi ,amenzi ! Amenzile nu sunt pentru oamenii cu bani si beizadele.
Pentru alcool ,vorbit la telefon,depasiri neregulamentare, sâcâieli cu claxonul si luminile din spate în trafic ,etc - jos carnetul pe 5 ani cel putin si amenda zdravană.Pentru droguri -10 ani cartonas rosu
Cât timp amenzile sunt o gură de oxigen binevenit la buget ,”las'că merge si așa”.
Parcari nu ,drumuri cu gropi si nesemnalizate ba,autostrazi cu gropi necârpite ba, etc . Pentru astia ceva amenzi nu se poate?
Alataieri am fost pe autostrada Sibiu-Sebes . Iti trepidează volanul în mâini . Am crezut că am probleme cu masina. Nu . Lucrari facute prost si de mântuiala. Rugozitatea asfaltului prea mare.
Deocamdata A3 Campia T -Gilau este facută la standarde de finete si rezista de 10 ani.

Iulian Mareș spunea...

#3,
Daca a făcut-o fostul soț al lui Kovesi, te cred!

Sorin spunea...

Noul Cod Rutier. Poliția Română: FALS! NU intră în vigoare!

Poliția Română a transmis un mesaj pe contul de Facebook, după ce au apărut unele informații potrivit cărora  modificări ale Codului Rutier vor intra în vigoare începând cu data de 15 februarie 2019.

Adminul sa ne spuna care e varianta reală de informație.