2 aprilie 2019

Adăugat în:

Maistrul militar dizident care va compromite Referendumul lui Iohannis pentru apărarea torționarilor din Justiție

Filip Iulius, maistru mlitar dintr-o oarecare unitate militară, se solidarizează în 1977 cu minerii din Valea Jiului, vorbindu-le colegilor despre ce ar trebui să facă Armata dacă mișcarea s-ar extinde în toată țară. Este trecut în rezervă, dar face mare vâlvă în presa internațională după ce un mesaj al său ajunge printr-un turist polonez la liderul din Gdansk al Solidarității. 
Este condamnat pentru propagandă dușmănoasă Chinurile din închisoare le-a relatat în serialul TV  Memorialul Durerii realizat de Lucia Hosu.Longin.
După punerea cu întârziere în libertate, Filip Iuliu emigrează în SUA în anul 1988. Revine în țară în anul 1996, este reangajat ca maistru militar și se pensionează la cerere în anul 1999.
Președintele Republicii Polone Bronisław Komorowski i-a acordat lui Iulius Filip Crucea de Comandor a Ordinului de Merit al Republicii Polone, „pentru contribuția și devotamentul său în sprijinirea schimbărilor democratice din Polonia”. Acesta i-a fost înmânată de ambasadorul Poloniei în România, Marek Szczygiel, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, în ziua de 7 noiembrie 2014.




Vineri, 7 noiembrie 2014, în prezența primarului Emil Boc, Ambasadorul Republicii Polone în România Marek Szcygiel a înmânat clujeanului Iulius Filip distincția „Crucea de Comandor a Ordinului de Merit al Republicii Polone”. Distincția vine ca recunoștință pentru susținerea și serviciul pe care Iulius Filip le-a adus în procesul schimbărilor democratice în Polonia și lupta sa susținută împotriva regimului totalitar comunist.




Dizidentul este scos din discreția din ultimii ani de un document de la Penitnciarul Aiud, județul Alba, publicat de Lumea Justiției, din care reiese că procurorul care a propus de două ori amânarea punerii sale în libertate, pe motiv că continuă să faca propagandă impotriva politicii de partid și de stat, n-a fost nimeni altul decât actualul Procuror General al României, Augustin Lazăr, spălătorul dosarelor penale ale  lui Iohannis  și pe care președintele nu vrea să-l demită, deși are o decizia a CCR care il obligă să semneze propunerea de remaniere, pentru a nu crea un nou conflict juridic de natură constituțională.

Vor trece cu vederea militanții #rezist  activitatea  lui Augustin Lazăr de torționar al jusțiției comuniste?

Maistrul militar Iulius Filip din Cluj Napoca, dacă nu este lovit de Sindromul Stockholm, ar avea dreptul moral să-i  ceară lui Iohannis să semneze decretul de revocare din funcţia de Procuror General a torţionarului său, Augustin Lazăr. 






63 comments:

Stelian P. spunea...

1. Domnul Filip primeste o importanta distinctie din partea unui stat strain (ca si Kovesi). Conform ideilor vehiculate si sustinute aici e clar ca lucreaza pentru un stat strain si impotriva Romaniei.
2. In anul 1985 (in plina splendoare a dictaturii comuniste) comisia condusa de procurorul Lazar se opune eliberarii conditionate. Condamnat pentru propaganda impotriva orinduirii socialiste Filip isi continua actiunea si in inchisoare. E clar ca procurorul trebuia sa propuna eliberarea chiar daca dovezile aratau ca Filip nu s-a indreptat. Jos Lazar !

Stelian P. spunea...

PS
3. Surse sigure afirma ca procurorul are parul vopsit, dovada clara ca este un om cu doua fete.

Iulian Maresy spunea...

Eu cred ca intrebarea pe care o va pune insul Bizar la referendum il vizeaza pe Lazar prin lustratie, cercetare si condamnare ca tortionar!
Ar fi bine ca si sustinatorii lui sa fie cel putin lustrati!...cand am scris ca Lazar este doar o cocota ce se vrea si cu staif, a sarit si Stelian langa T#3 ca sa-l apere pe acest veritabil Visinescu!
Acum sa si-l asume 24/24h, 7 zile!

Patrascioiu spunea...

TUDOREL sa se ia de mana cu LAZAR.Unul propagandist al regimului comunist celălalt punatorul în practica.Știi care e culmea ironiei?Voi ,securiștii erați păpușarii procurorilor.
În alta ordine de idei ce legatura are Lazar cu acțiunea inițiată de Iohan?
Voi pesedisti uitați ca tăticul vostru,Iliescu,a fost printre altele prim secretar și securitatea era sub directa lui îndrumare. Voi pesedisti ciocul mic ca lumea nu e formata numai din prosti.

avianyc spunea...

La Aneta 3 doar la meteo nu sunt invitati infractori ,sustinatori de infractori si agenti ai agenturilor precum "Fuscus " asta cu pitici la creier.
Prin 77 se traia bine in Romania si nea Nicu era apreciat ,primise chiar clauza natiunii celei mai favorizate.
Era perioada cand gloata se ridica din mizerie ,isi gasea un loc de munca ,isi putea construi o casa ,isi putea da copii la scoli bune cu invatamant gratuit,care sa-i faca oameni de baza in societate,se construiau spitale judetene ,industrie la greu ,etc.
Legea 18 ,stapana hotilor ,anulata de hotii transpartinici dupa 90

Cezar spunea...

O nedumerire
NU CUMVA ARATA PREA BINE FIZIC SI PSIHIC...DUPA TOATE PE CATE LE.A POVESTIT?

M spunea...

Mai răriți propagandistilor! Stați mai răriți!
Murdăria din capetele celor care ordonă campaniile postacilor atinge cote nemaintalnite!
Nici nu meritati sa vi se comenteze ineptiile. Aparati niste infractori! Sa va fie rusine!
Evreii erau in continuare evrei chiar si inchisi in lagare? E normal ca trebuiau gazati! Heil Johannis!
Aparati o inculpata ordinara dar strigati ca ailalti sunt hoti! Aparati un tortionar comunist dar strigati cat rau va face Dragnea! Cata nemernicie?! A furat Dragnea? OK! A fost condamnat, poate o sa mai fie! A furat Kovesi? Haoleuuuuu! Sa nu se atinga nimeni de ea!
Si bineinteles: cat de bine era in comunism!
Propunere USR: de la șase luni până la trei ani de închisoare sau sancționarea cu o amendă pentru negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestuia. Hai, pregatiti bagajele: Cezar, avianyc, Patrascoiu, Stelian P.

Huhu Rezea spunea...

@Stelian P
Ca să nu rămâi penibil, ai putea să ne spui ce servicii a prestat Kovesi pentru olandezi și pentru franțuji... ca să primească decorații?
La Iulius știm pentru ce a fost decorat de președintele Poloniei.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Stiu despre Kovesi ca a fost decorata de catre Secret Service pentru cooperarea in domeniul protectiei monedei americane. Nu stiu ce alte distinctii are dar va asigur ca daca e agent strain doar niste nestiutori cred ca aceste distinctii (si grade militare) se dau in prezenta presei.
In alta ordine de idei sunt convins ca cei care il injura pe Lazar, daca ar fi fost in locul lui, ar fi semnat fara ezitare pentru eliberare. Barbati adevarati care stiau ca ajung imediat colegi de celula cu dizidentul dar si-ar fi asumat riscul. Cinste lor !

Huhu Rezea spunea...

@Stelian P.
Dacă Lazăr nu a putut să se opună politicii partidului și statului comunist, cum a făcut maistrul militar care si-a pierdut calitatea de cadru militar în Armată, nu-i reproșează nimeni neputință, dar ar fi trebuit ca în democrație să aibă bunul simț să se autolustreze din funcțiile care solicită exercitarea puterii de stat.
El face și în democrație ce a învățat în dictatură.

Stelian P. spunea...

@Iulian
Visinescu a ucis oameni asa ca isi merita pedeapsa. Lazar, conform articolului postat mai sus, este injurat pentru ca a respectat legile in vigoare in 1985. Ce ati fi dorit sa faca ?
"Acum sa si-l asume 24/24h, 7 zile!"
Fiti va rog mai clar. Sa mi-l asum doar 7 zile (!?). Daca ati pus 24/24 inseamna sa mi-l asum in permanenta. Scrieti romaneste va rog.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Pai atunci citi dintre fostii si actualii demnitari de dupa 1989 ar fi trebuit sa aiba bunul simt si sa se autolustreze. Ma gindesc la Ion Iliescu presedintele de onoare al PSD, dar nu e singurul.

Patrascioiu spunea...

Nătărailor. Câți dintre voi ați fost membri ai PCR?Sunteți niște farisei în frunte cu Huhureaza.
Care din voi se pisa în contra vântului dacă era în locul lui Lazar.Nu am nici simpatie fata de Lazar dar încerc sa fiu obiectiv.URA unora este numai și numai ca "Bizarul"nu vrea sa răspundă la comenzile PSD-ului.Privind Kovesi ,ea a băgat la bulau din tot spectrul politic așa ca lasati-o moarta cu dosarele politice.Hoții la pușcărie și repede.Care dintre voi bugetar are milionul de euro?Știm toți ca nu suntem pesedisti dar teama ne obliga sa ne dam cu PȘD.Nu voi spune dece ne e teama.

Iulian Maresy spunea...

Stelian,
24/24h 7 zile înseamnă permanent! Nu ai știu? Știi acum.
Lazăr a tăcut că și Macovei în CV prezentat, mințind prin omisiune! Ia zii, de ce crezi că a dorit procuror șef la CA și PG la ICCJ? Merita?

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Iliescu are meritul că și-a riscat viața în 1989 ca să-l înlăture pe Ceaușescu și ca tu să poți comenta liber, inclusiv să spui enormități.
Torționarii din justiție, de teapa lui Lazăr și Monica Macovei, afară din funcții publice.
Să stea departe de sistemul judiciar dintr-o țară UE!

Iulian Maresy spunea...

Huhu,
Ți-am trimis o întrebare pe mail, pls!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Bun. Iliescu e erou, il scoatem de la autolustratie. Sa va dau atunci un alt nume:
TUDOREL TOADER, fost procuror comunist (ca si Lazar) si in prezent Ministrul Justitiei.

"Tudorel Toader a deținut poziții importante în aparatul UTC și PCR. A ocupat atât funcția de secretar al Biroului Organizației de Bază al UTC la Liceul „Unirea” din Focșani (1975–1979), cât și pe cea de secretar al Biroului Organizației de Bază al Asociației Studenților Comuniști de la Facultatea de Drept din Iași (1982–1986).[9] A devenit membru cu drepturi depline în PCR în noiembrie 1984.[9] În perioada 1986–1989 este membru al Organizației PCR–Justiție la Procuratura Locală Panciu. Structura PCR a Procuraturii Locale Panciu se subordona pe orizontală Comitetului Orășenesc Panciu al PCR, iar pe linie verticală Sectorului pentru Probleme Speciale Vrancea al PCR care dirija și controla activitatea organizațiilor de bază ale Securității, Justiției, Miliției și Armatei.[9] În august 1989, conducerea Comitetului Orășenesc Panciu a PCR îl propune pe Tudorel Toader pentru funcția de secretar al Biroului Organizației de Bază Procuratură–Justiție. Mai mult, după frecventarea cursurilor Universității Politice de Conducere în 1989, Tudorel Toader este încadrat ca propagandist PCR la cercul de învățământ politico-ideologic de la Consiliul Popular al orașului Panciu." Wiki

La el ar merge autolustratia sau ....tot erou ?

iceparu spunea...

Huhureaza taica,dece nu si Tudorel si Norica?Te conduci dupa principiul ai nostri sunt mai putin hoti decat ai vostri. Tu ca securist trebuie sa stii Care ce a invartit Merce.Parca PSD l-a avut membru de frunte sau ai vostri nu se pun?
Partidele din opozitie ar face bine sa-si exprime pozitia fata de pensiile militare.Sunt sigur ca daca ar exprima o pozitie pozitiva ai ramane singurul si unicul pesedist pe aici.
La alegerile locale voi vota primarul chiar daca e pesedist.Face treaba.La alegerile europarlamentare voi vota Pro pt Corina Cretu.Voi merge la referendum.La parlamentare voi vota PSD daca va lichida inechitatile din sistemul de pensii militare.In caz contrar votez USR.La prezidentiale mai vedem.Ura si la gara.

Sorina Nedelcu spunea...

Interesant , acest maistru militar este trimis cu pasaport in america chiar de acel
regim care l-a bagat in puscarie ,a ajuns in cea mai mare tara democratica ,nu se pare acest subiect mai interesant? Dar cum ia si pensie de la armata fiindca pe toti care au fost dati afara din armata ca acest individ ,au fost reabilitati si considerati rezervisti cu pensie . Gasesc ca acum avem un alfel de tortionari, CE SE INTAMOLA ACUm ESTE MAI GRAV DECAT ORICAND . asi dori sa ne spuna si noua cum se purtau in inchisori cu arestatii inainte de 1933 , 1944 atat procurorii , sau cei ce ii pazeau . Tortionari , tradatori ,mincinosi , jigodii , jigodii ca iohanis daca ar ajunge in beci cam ce i sar cuveni .lui si alor lui?

Leonard spunea...

Da , ce viata si-a riscat când toti trageu peste tot , numai in balcon unde erau emanatii cu ilici in frunte nu tragea nimeni.

Sorina Nedelcu spunea...

DLE STELIAN . nu directorii de inchisori ,ca cel Visnescu faceau ce zici dumneata , gardienii , altii ,satui chiar de viata lor ii mardeau pe detinuti Dar acum ce parere aveti de cei care ies din puscarii si spun ce spun Sau acum e ca la pension>? Cand intr-oepoca istorica sant legi ,le respecti sau nu . daca nu le respecti atunci ,nu le respecti niciodata .Acum este o brambureala asa de mare ca legile sant terfelite chiar de cei ce o stabilesc . CUM ESTE LEGEA PENSIILOR MILITARE? este respectata ? aplicata . NU NU a fost masluita si chinue atatia oameni de ani buni , rezervistii tavaliti in gura fufelor pe la televiziuni asa cum a facut-o acea OLGUTA marea stea a PSD . asa ca ,........ care democratie , care lege ,care dreptate ,in ce context social ?

Gigi spunea...

Așa este,prin '77 se trăia foarte bine,multe sate au fost electrificate,asfaltate etc.
Hai,lăsați-mă cu dizidenții ăștia.
Avem dizidenți și trăim mai rău ca-nainte!
Of,of,of vai mama noastră!

Stelian P. spunea...

@Maresy
V-ati frantuzit ? Bun, atunci puteti sa scrieti cum vreti, nu neaparat romaneste.
24/24 inseamna permanent( non stop adica). Nu mai era nevoie sa treceti si 7 zile.

CEZAR spunea...

Cu maistrul acesta ceva nu-i in ordine...!
Oare cam in ce perioada ii facuta poza asta cu micul Boc??
Arata asta a fi fost tortionat pe undeva...??
Apoi- cunosc si eu foarte bine maistrii militari din perioada respectiva...buni meseriasi ..cu ciocanul sau surubelnita ..dar cam atat ! Nu aveau nici macar liceul la baza...!
A iesit din puscarie de la BELCIUG...si s-a pus la costum si-a facut poza pentru pasaport si apoi ..zdranc a primit pasaport si fix in SUA ..a aterizat..
Mai sa fie...nu cumva ..e vreun agent..secu
Poate ca lu ala original i-au putrezit si oasele ..de la belciuge (sic)

M spunea...

Cine stie, stie!
1. Nu toate puscariile romanesti aveau detinuti politici. Ca o puscarie sa aiba detinuti politici aceasta intra intr-un regim special. Daca e cineva din ANP va poate lamuri!
2. Nu ORICE procuror gasit la tigara pe holurile procuraturii comuniste devenea președinte al comisiei de liberare conditionata.
3. Nu ORICE membru PCR a fost implicat in reprimarea "elementelor dusmanoase".
4. Nu mai aparati tortionarii si inculpatii doar pentru ca va plac voua! Un tortionar e tortionar indiferent daca e de la PSD sau un trepanat de al lui Johannis!

Iulian Maresy spunea...

Ice,
Dar ești un om hotărât în ceea ce privește exercitarea dreptului electoral! Te exerciți bine și cu interes! Te invidiez! În vârstă, dar se exercită! Felicitări!

PS-altceva nu mai adaug pt că sunt probleme de percepție!

CEZAR spunea...

PS.
Aha ,,2014...
Mai fratilor ...eu am avut vreo 4 maistrii militari specialisti TAB...
3 au murit de multisor si nu au tras prin puscarii.....au tras sa ajungem cu harburile prin Afganistan ....
Dumnezeu sa-i odihneasca ...dadeau motorul jos in plin camp il peticeau si dimineata puteam pleca mai departe....!!

Iulian Maresy spunea...

FB Sorina Nedelcu!
Parcă ați fi Sorina Matei! 👌💪👏

Iulian Maresy spunea...

Steluanos,
Termenul este consacrat! Dv nu gândiți românește, problema este la căpuț!
Cum crezi că doar voi cei 5% gândiți așa...cam cu curul?

PS- și Iohannis este un fel de dizident! Pentru că a stat în munți mai mult decât partizanii anticomuniști! Bizarul a dat-o in autism și azi in Parlament...

Patrascioiu spunea...

Analizați compunerea PSD începând din 1992 și veți observa ca colcăia de activiști PCR și securiști. Mai mult decât atât parte erau agenți cu diploma ai puterii sovietice.Vorbiți de tortionari dar evitați sa spuneți ca aceștia erau îndrumați de activiști..Cunosc atât de bine sistemul încât la mine nu tine manipularea.

Unknown spunea...

Acest domn MM a fost exmatriculat de la R 7 art/D 6 Tc " HCC" (MU integrata in tratatul de la Varsovia) din garnizoana Floresti Cluj. A avut si alte initiative. de ex Tunelul pe sub Feleac. Inutil si demonstrat de treaseul Autostrazii Transilvania dintre localitatile Cluj-Napoc si Turda. R 7 Art a avut un dizident adevarat, un Sof care a renuntat la calitatea de membru de partid. Si-a depus carnetul de partid inainte de 1989 la comandamentul D 6 Tc si a fost exmatriculat pe motivul ca l-a transmis prin posta, carnetul de partid cica avea un statut de document cu caracter special. Dupa iesirea din sistem s-a angajat revizor-contabil la popi, pe cateva judete. Dupa dec 1989 a obtinut si o parohie in calitate de preot.

Sorina Nedelcu spunea...

DLE MATRES POATE , DAR SI POATE MIRELA.

Ein Stein spunea...

Ciuma rosie in toata splendoarea ei. Spune o ciuma:

"Condamnat pentru propaganda impotriva orinduirii socialiste Filip isi continua actiunea si in inchisoare. E clar ca procurorul trebuia sa propuna eliberarea chiar daca dovezile aratau ca Filip nu s-a indreptat. Jos Lazar !"

Pai mai ciuma rosie, Filip a intrat in puscarie ca disident politic, anticomunist. Pricepi cum vine treaba, ANTI si COMUNIST, intr-un cuvant ANTICOMUNIST. Lazar ce era? El saracu si-a facut doar treaba. Asa e?
Lazar a facut parte din minoritatea represiva care tinea la putere comunismul. Nu are absolut nicio scuza, el si altii ca el au reprimat orice miscare care ar fi dus la caderea comunismului. Atunci ciuma rosie acum ciuma platinata a fost element activ in tinerea la putere a comunismului, el impreuna cu militienii, securistii, politrucii azi mari luptatori pentru democratie si stat de drept.

Ein Stein spunea...

Cezare inceteaza ca te faci de ras, in special cu deductiile tale de la penultimul comentariu.

Iulian Maresy spunea...

Lazăr, agreat de securitate, a refuzat un drept legal pe motiv că era deținut politic! Deci intra în categoria torționarilor....

Stelian P. spunea...

@Ein
Pai mai Ein si Stein. Sunt de acord.

@Maresy
Imi place noul dvs. nume, mai feminin. Sper ca nu v-ati schimbat si sexul. Ati renuntat si la mitraliera. Perfect.
Lazar a refuzat un drept legal deoarece ii permitea legea. Unde scrie ca cei care respectau legea in 1985 erau tortionari. Dvs. ce faceati in 1985 ?

Cezar spunea...

E.S.
Tie ti se pare...treaba clară?
Cine.l confirmă pe individ
A apărut ceva...care zice ca nici vorba
Deci..cine manipuleaza??

Stelian P. spunea...

AUDIATUR ET ALTERA PARS

https://evz.ro/lazar-procuror-disident.html

Iulian Maresy spunea...

1-...y, apare ca eroare a unei setari din partea mea, pe care ma kinui sa o remediez si inca nu reusesc!
2- nu-mi propun sa te conving, este ca si cum ai uda via cu un pahar
3-cum se numeste cand refuzi drepturi legale unui om, fie el si detinut la Aiud? ....La Kilia, nu li se refuzau drepturi legale, dar la canalul lui Dej!
Gresesc eu ca intru in conversatie cu adeptii "Drepturile omului sunt un moft!"
Sa ai partea de kinurile lui si nici atunci nu cred ca intelegi, pt ca faci parte din categoria care deja isi iubeste calaul, acest Deep State!

Iulian Maresy spunea...

Pt cativa neomarxisti din cei 5-10%!

Nistor Man: După eliberare în 1964 m-am înscris la facultate, în 1969 am terminat, am ajuns profesor la Tg. Mureș. După a doua eliberare am fost lăsat în pace, am putut termina facultatea. În 1969, eram profesor la Liceul Unirea, vine un ofițer de Securitate, Tancău, a murit între timp.

DC News: V-ați speriat?

Nistor Man: Nu neapărat pentru mine, dar eram căsătorit, aveam un copil, era normal. Mi-a spus direct că trebuie să colaborez. I-am spus la fel de direct că vor să mă facă turnător, am râs cinstit și l-am întrebat dacă știe prin ce chinuri am trecut din cauza turnătorilor. A doua pușcărie din cauza turnătorilor am făcut-o.

Le-am spus că nu pot să fac așa ceva, că oricum ei nu sunt mulțumiți de informatorii lor, că mereu le cer mai mult și că se pun în pericol. Mi-au spus să mă mai gândesc. Nu am semnat niciodată.

În 1970, în februarie eram cu catalogul, mi-a spus directorul că mă așteaptă două persoane. Mi-au spus că vor să mă mute la București împreună cu soția. Am refuzat, am spus că nu mă duc. Am refuzat orice colaborare…
Nistor Man a executat, în total, 12 ani, 8 luni și 8 zile de închisoare ca urmare a condamnărilor cu caracter politic pe care le-a suferit. A fost pedepsit, bătut sever, înfometat, ținut în lanțuri, forțat la muncă istovitoare, de 9 torționari în cei peste 12 ani de detenție: Chirion, Lazăr Tiberiu, Albon, Gheroghe Crăciun, Doicaru Nicolae, Gruia Manea, Burghișan Petru, Maromet Nicolae și Liviu Borcea.

PS-„vine stepa, vine pustiul (nota mea-despre instaurarea bolsevismului primar in ROU) acum se va vedea cine e pentru Hristos și cine e pentru Iuda. A sosit ceasul eroismului creștin pe pământ românesc”.
Nimic mai actual decat ce se intampla azi, numai ca "STEPA NOUA" nu mai vine doar din EST ci si din VEST, via Berlin si Bruxelles!
....si poate ca este bine ca si Vestul sa aiba si el o STEPA, numai a lui, ca sa inteleaga ceva peste 50 de ani!

Iulian Maresy spunea...

Cezar,
Lucia Hossu Longin, in Memorialul durerii!
...cand Iuda iti sopteste sa te indoiesti tu fa-ti cruce si mergi inainte cu Hristos!

Iulian Maresy spunea...

# sta prost la matetematica elementara, nestiind cum se fac scaderile si sustinand ca idiotii ca "nu stia ca Lazar a fost procuror si in comunism"!...el credea ca in viata anterioara a fost brutar! :))

Ionuț Cristache: Ar fi cazul ca domnul Lazăr să încerce o demisie de onoare acum și să plece acasă?

Tinel Gheorghe, deputat PNL: Poate că, într-adevăr, ar fi cazul să facă un gest de onoare și să facă un pas în spate.

Ionuț Cristache: Domnule Tinel Gheorghe, tot respectul meu! E prima dată când aud de la liberali o astfel de voce.

Cristian Seidler, deputat USR: Se pare că domnul Lazăr, din ce am citit acum pe ecran...

Ionuț Cristache: Nu știați de subiect?

Cristian Seidler, deputat USR: Nu, nu știam de subiect. Care e problema?

Ionuț Cristache: Păi cum?!

Cristian Seidler, deputat USR: Dumneavoatră știați alaltăieri de acest subiect?

Ionuț Cristache: Da, e din weekend. Știam de când a răbufnit. E de câteva zile pe tapet. Asociația 21 Decembrie vă spune ceva?

Cristian Seidler, deputat USR: Nu știam că domnul Lazăr a fost procuror în perioada comunistă. Mă scuzați.

Ionuț Cristache: Acum că ați aflat?

Cristian Seidler, deputat USR: Acum că am aflat și am citit acest document... scria foarte clar. Dă o concluzie pe baza unui text de lege, bun, rău, așa cum era el atunci. Judecătorul era cel chemat să elibereze sau să nu.

Daniel Zamfir, senator ALDE: Nu e adevărat, numai Comisia. Stați puțin. Eu mă uit la domnul Seidler și mă minunez. Realizați ce ar fi însemnat dacă domnul Toader l-ar fi propus pentru funcția de procuror general...?! Ca să vedem cam cum e cu dubla măsură.

Lazăr, precizări


Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, precizează, într-un comunicat de presă transmis luni, că în perioada 1985-1986 a activat ca procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, calitate în care a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.

„Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară”, arată La

Stelian P. spunea...

@Iulian
Orice persoana are dreptul la contestatie dar asta nu inseamna ca are dreptul si la solutionarea care ii convine.

CEZAR spunea...

Sa clarific
Eu NU IL APAR pe PORK.UROR Lazar
Eu simt ca-i manipulare cu maistrul acela din Armata
Poate ca porneste chiar de la Lucia HOSU L..

Cezar spunea...

Sa ne mai si distrăm
@/Stelian P,
Chiar m.Alul v.a spus că ce ținea el in mana era o..mitraliera?
Era o p....dar cu luneta🤣😂🤣😂😜😜😜😎😎

avianyc spunea...

@ Cezar
Cine nu cunoaste ca punerea in libertate este atributul judecătorului poate trâmbita intentionat verzi si uscate.
Să ne spuna ”Luju” , stim noi al cui si în ce sopuri functioneaza” ce a spus si judecatorul in acesta cauza.
Sau poate ne spune ”expertul” TT ce a spus judecatorul in acesta cauza !
Apoi discutăm aplicat.

Iulian Maresy spunea...

AviaNyc,
Important este dacă dosarul deținutului politic mai ajungea în instanță, că urmare a înscrisurilor lui Lazar!
Dacă aceste dosare nu mai făceau parte din analiza judecătorului, din cauza acestui filtru, al lui Lazăr, ei atunci asta va crea mari probleme lui Lazăr, acum și în viitor!

Hubu Rezea spunea...

@mares
Ti-am scris cum sa scapi de acel y adăugat la nume.

reddog spunea...

Comisia de liberare conditionata din penitenciar, atunci si acum, este importanta dar ultimul cuvant il are instanta.
Opinia Comisia de liberare conditionata este importanta pentru judecator pentru ca acei oameni din comisie cunosc detinutul.
Judecatorii au luat totusi nu de putine ori decizii contrare recomandarilor acestei comisii.
Pentru ca judecatorul ia deizii conform legii dar si propriei cinstiinte.

Pe mine ma amuza unele vuvuzele care vorbesc si ele ca fetele ravasite dupa ce au vazut o telenovela lacrimogena. 😁😂

Cu mutarea ambasadei din Israel aceeasi chestiune.
Turmele orbite de ura nu vad interesul Romaniei.
Multi dintre micutii care nu sustin pozitia presedintelui sunt fani ai teoriilor conspiratiilor cu evreii care controleaza tot in lumea asta. 😁😂
Doar sa vedeti pe paginile pesedelei ce opinii au. 😁😂

Acum sunt cam bulversati micutii dar daca ciordacii pesedisti spun ca e bine o inghit si sau in presedintele "nazist" 😂😂

Asa si cu acest maistru militar dizident, multi sunt nostalgici comunist si nu sau 2 bani pe acest mm. 😁

Dar merg cu turma, daca ciordacii pesedisti dau in "nazistul" cu 77 de case si 1634 de dosare atunci e bine. 😁😂


Cand infractorii judeca procurorii....
Ce sa stie prostovanii, au vazut infractori doar la tv. 😁



Cezar spunea...

@ m.AL,
Cu surubelnita baai
Scrijeleste usor pe ecranul târgului cu care lucrezi....

Stelian P. spunea...

@Iulian
Daca cititi prima pagina a PV o sa vedeti ca este vorba despre „comisia de PROPUNERI pentru punere in libertate conditionata”, deci dosarul ajungea fara discutii in instanta. Cui sunt adresate aceste propuneri daca dosarul raminea in penitenciar ?
Sariti la jugulara lui Lazar dar nu vedeti ca din comisie mai fac parte 5 persoane. Ele cum au votat propunerea ?
In perioada respectiva fapta pentru care a fost condamnat era deosebit de grava. Sincer, credeti ca indraznea cineva din comisie sa propuna eliberarea ? In plus detinutul a fost pedepsit de 5 ori. Dvs. ati fi semnat pentru propunerea de eliberare conditionata ?

Hubu Rezea spunea...

@Stelian P.
Când te amesteci în treburi de poliție politică în calitate de procuror de instanâă, de cercetare penală sau de punere în libertate a deținuților, nu te mai dai fată mare într-un regim total schimbat prin revoluție.
Dacă ai simțul măsurii sau al ridicolului!
Deseară urmează un nou interviu cu dizidentul politic ținut încă 2 ani în pușcărie de comisia condusă de Augustin Lazăr, după ce executase fracția de pedeapsă necesară punei condișionate în libertate.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Haideti sa nu agitam apa cu mixerul. Mie nu mi-o vindeti pe post de Coca-Cola. Vorbim despre 1985. Dvs. vorbeati atunci despre politie politica ? Indrazneati sa ginditi macar ? Pe cine aburiti ? Si daca tot vorbiti despre fata mare ati uitat de TT ?(viitorul presedinte al Romaniei, scriati dvs. pe aici). El nu are simtul ridicolului, sau dvs. o farima macar ?
Ca jurist ati uitat ca nu era obligatoriu ca instanta sa-l puna musai in libertate chiar daca onor comisia vota in unanimitate propunerea de eliberare ? Azi toti detinutii care fac cerere de eliberare conditionata primesc automat libertatea ceruta ? Daca vreti va dau exemple.
Domnule Huhu, nu toti cititorii sunt afoni in ale dreptului.

Hubu Rezea spunea...

@Stelian
Dta nu esti afon, dar ești un îndoctrinat politic de rea credință în interpreetarea faptelor compromițătoare ale #rezistenților.
Tudorel Toader nu era un procuror așa de încredere pentru regim daca cerceta fapte de speculă cu vițeii. Nu se ocupa de liberarea deținuților politici.În momentul în care vor fi date că și el s-a ocupat de rechizitorii politice vom cere demisia sa.
Pe vremea aceea propunerile de respingere a punerii în libertate ajungeau la instanță doar dacă erau contestate de deținut.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Despre ce rezistenti vorbiti aici ? Este vorba despre faptele unui procuror din 1985. Dati ceasul inapoi si puneti-va in locul lui cu legile si cu situatia de atunci. Si nu uitati ca mai avea 5 membri in comisie. Despre TT ati uitat ce am scris mai sus ?
"Tudorel Toader a deținut poziții importante în aparatul UTC și PCR." Acest om nu era de incredere pentru regim ? Cui ii vindeti asta ?
Ca sa incheiem discutia va rog sa-mi raspundeti macar la o intrebare simpla:
Puneti-va in anul 1985 si spuneti-mi daca dvs. in locul lui Lazar ati fi semnat propunerea.

Leonard spunea...

Pt. ora de muzica :
"Ne-aşteaptă vremuri de coşmar,
Afonul şi-a găsit salvarea,
Căci vinul face şi-un măgar
Să cânte ca privighetoarea! "

Draghici spunea...

Aviz cunoscatorilor:
Ai nostri sunt cinstiti, ai vostri sunt hoti.
Ai nostri nu au facut politie politica, ai vostri DA.
Ai nostri fara pata, ai vostri majiti peste tot.

Deci traiasca ai nostri! Care ai nostri? Care ai vostri?
Care noi? Care voi? Care pe care?

Cu stima.

Draghici spunea...

Blogul domnului Maresy este la adresa:

https://www.deviantart.com/maresy

Ein Stein spunea...

Vad ca ciumele rosii incearca sa ocoleasca adevarata problema, obligatie, doar unul de-al lor e la necaz. Pretind ba ca judecatorul e de vina, ba amaratul de disident politic, ba vremurile, etc. oricine e de vina mai putin bietul procuror comunist care a facut si el putina politie politica. Ciumelor lasati vrajeala, protejatul vostru e subiectul si nu Filip. Lazar a facut parte din organismul de teroare care a tinut la putere comunismul in Romania. Acest organism a fost fidelizat prin favoruri si privilegii de tot felul fiind constituit dupa legile nescrise ale mafiei principiul central fiind Cosa Nostra(Cauza Noastra). Indivizii astia erau capabili de orice sa nu piarda privilegiile pentru ei si ai lor. Filip a avut un noroc chior, daca scrisoarea trimisa lui Lech Wallesa nu era citita in public si nu ar fi ajuns la urechile marilor cancelarii inclusiv la posturile de radio si TV nu am nici cea mai mica indoiala ca i-ar fi facut felul jigodiile rosii. Dupa "revolutie" aceasta mafie a reusit sa se insinueza in toate institutiile statului parazitandu-le si paralizandu-se. Aceasta mafie sau ciuma, neavand preferinte politice ci doar dorinta de a supravietui si a se dezvolta, exact ca un parazit, si-a pus serviciile in slujba altor stapani, asa zisele "civilizatii vestice", mai pe romaneste banditii din vest carora le serveste interesele. Pe scurt, faptul ca Lazar a facut politie politica nu trebuie sa deranjeze pe nimeni, asa erau vremurile cum zice o ciuma rosie pe aici, deci are o scuza solida. Iar Filip si ceilalti dizidenti politici ar trebui bagati la puscarie pentru ca nu se astampara nici acum, vorba lui Lazar "Nu a dat dovada de indreptare" si cine stie poate ii apuca iar dorul de a purta discutii dusmanoase la adresa RSR.

Ein Stein spunea...

Daca in Romania institutiile statului nu se va face o restructurare serioasa in primul rand pentru a le deparazita de gastile mafiote, gasti care nu au nicio preferinta politica, "mic mare copilu mananca" nu avem nicio sansa. Dar niciuna. Ar fi bine sa se inceapa cu DNA-ul pentru a face din ea o institutie serioasa care sa mai tempereze macar avantul mafiotilor. Dupa atatia ani de "lupta anticoruptie", sintagma imbecila, Romania e cea mai saraca tara din Europa, cea mai proasta infrastructura - nu doar din Europa, invatamant de nivel bananier, "sanatate" ca acu 100 de ani, etc.
"Lupta anticoruptie" pe care o stim acum trebuie sa inceteze de indata almintrelea ajungem in comuna primitiva.

Adevarata ciuma rosie imi produce scarba!
#ciumanuareculoarepolitica

Iulian Maresy spunea...

#S,
Dar Lazăr a fost ales întâmplător?...tu îți dai seama, deținuți politici în 85?....și președintele comisiei, Lazăr, mai și verifică condițiile de la Aiud!
In felul acesta tu îi găsești scuze și lui Nikolsky...

reddog spunea...

Informati-va si nu credeti toate minciunile fanatizatilor politic.

Vad ca de Tudorel Toader zis si Gargamel nu ziceti nimic.
Deja avea functii in PCR si daca nu ii puneau unii frana cu Revolutia era pe cai mari. 😁

Acum e doar sub niste magari ciordaci pesedisti dar oricum s-a descurcat.
A mancat putin (mai mult) rahat pe timpul comunismului si asta i-a fost de folos si cu astia noi.
Si, da, era buna o lege a lustratiei imediat dupa Revolutie. Acum e prea tarziu.

Opinia unui membru CNSAS despre speta asta cu fostul militar dizident.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=284524245794067&id=100027094815899

Stelian P. spunea...

@Iulian
Despicam firul in patru. Nu stiu daca Lazar a fost ales intimplator, poate ca era om de incredere ca si TT. Mai stiu ca lucra in Aiud deci....
"Detinuti politici in 1985 ?" Ce va mirati asa ? Atit timp cit in 1985 exista in Codul penal infractiunea de "Propaganda impotriva orinduirii socialiste" existau si detinuti politici. Ah, daca in documentele de partid se spunea ca la noi nu exista detinuti politici si nici cenzura sigur ca cei ca dvs. credeau asta.

"Nikolsky" ? Dvs. stiti despre cine comentati ?
https://en.wikipedia.org/wiki/Nikolsky%27s_sign