Un produs Blogger.

miercuri, septembrie 25, 2019

Oare, ce mai pregăteşte noua campania de presă privind pensiile reglementate prin legi speciale?

47 comments


Precedenta campanie de presă, cea din anul 2017, a pregătit mediatic OUG 59/2017, cea cu îngheţarea pensiilor militare şi a plafonului net.
Acum, din nou, toate casese sectoriale şi CNP au trimis la revista Economica situaţia plăţilor şi numarul pensionarilor speciali din luna iunie 2019.
Se bate moneda pe mărimea exagerată a pensiilor speciale, altele decât cele militare, subliniindu-se de câte ori sunt ele mai mari decât cele care s-ar fi cuvenit pe contributivitate.
Iată câteva extrase din articolul publicat pe 16 09 2019 în  ECONOMICA 


  • Concret, 149.490 de pensionari militari şi civili au primit pensie de serviciu în iunie 2019, faţă de 148.374 de oameni în iunie 2018, rezultă din datele obţinute de Economica de la Casele de Pensii ale MAI, MApN, SRI şi Casa de Pensii Publice.
  • Pensia de serviciu din MApN se apropie, în medie, de 4.000 de lei brut în prima jumătate din 2019 şi este cu doar 2% mai mare decât în prima jumătate din anul 2018, rezultă din calculele făcute de Economica pe baza informaţiilor pe care le-am primit, în exclusivitate, de la Casa de Pensii Sectorială a MApN.
  • În medie, pensia de serviciu din MAI se apropie de 5.000 de lei brut în primul semestru din 2019 şi a crescut cu nici 4% faţă de prima jumătate a anului 2018, reiese din calculele făcute de Economica pe baza datelor primite în exclusivitate de la Ministerul Afacerilor Interne.
  • Pensia medie din Serviciile Secrete s-a situat sub 5.200 de lei brut lunar în primul semestru din 2019 şi este cu doar 1% mai mare decât în prima jumătate a anului 2018, reise din calculele pe care le-am făcut pe baza datelor pe care Economica le-a primit în exclusivitate de la SRI.
  • Circa 64.000 de oameni au primit pensie de serviciu plătită de Casa de Pensii Sectorială a MApN în iunie 2019, în scădere uşoară faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună din 2018, arată datele trimise pentru Economica de CPS a MApN.
    • Concret, pensia de serviciu medie din MApN s-a ridicat la 3.910 de lei brut în primul semestru din 2019, arată calculele făcute de Economica pe baza datelor pe care le-am primit de la MApN. Spre comparaţie, în prima jumătate din 2018 pensia de serviciu medie din Apărare a fost de circa 3833 de lei, potrivit calculelor pe care Economica pe baza informaţiilor pe care ni le-a trimis CPS a Ministerul Apărării. 
      • Concret, 64.106 oameni au încasat, în iunie 2019, pensie de serviciu plătită de Casa de Pensii Sectorială a MApN, faţă de 64.388 de oameni – în iunie 2018, potrivit datelor primite de Economica de la Ministerul Apărării.
      • Sunt cuprinşi în valorile enumerate mai sus beneficiarii de pensii de serviciu acordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, au mai spus oficialii CPS a MApN pentru Economica.
      • Pensiile de serviciu din MAI au costat bugetul de stat 1,94 de miliarde de lei în primul semestru din 2019, cu 5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul precedent, arată datele trimise exclusiv pentru Economica de oficialii Ministerului de Interne.
        • Pensia de serviciu medie din MAI s-a ridicat la circa 4.965 lei brut lunar, în primul semestru din anul 2019, potrivit calculelor făcute de Economica pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la MAI. Spre comparaţie, în prima jumătate din 2018 pensia de serviciu medie din MAI a fost de 4.786 de lei brut lunar, arată calculele făcute de Economica pe baza datelor pe care le-am obţinut de la MAI. Precizăm în acest cuantum am inclus şi diferenţele cuvenite şi plătite pensionarilor în primul semestru din 2018.
          • Mai precis, 65.718 pensionari au încasat pensie de serviciu achitate de CPS a MAI în luna iunie a anului 2019, arată datele trimise pentru Economica de MAI. Spre comparaţie, în iunie 2018 au primit pensie de serviciu de la Casa de Pensii Sectorială a MAI 64.609 oameni, conform informaţiilor primite de Economica de la MAI
        • Pensiile de serviciu din Serviciile Secrete au costat 316,39 de milioane de lei în primul semestru din 2019, cu doar 1,4% mai mult decât în prima jumătate a anului 2018, potrivit datelor comunicate exclusiv pentru Economica de SRI.

          • Pensia medie din Serviciile Secrete s-a situat sub 5.200 de lei brut lunar în primul semestru din 2019 şi este cu circa 1% mai mare decât în prima jumătate a anului 2018, reise din calculele pe care le-am făcut pe baza datelor pe care Economica le-a primit în exclusivitate de la SRI.
            • În luna iunie 2019 au beneficiat de pensie de serviciu plătită de Casa de Pensii Sectorială a SRI 10.354 de pensionari, au spus pentru Economica oficialii SRI. Spre comparaţie, 10.293 oameni au primit pensie de serviciu de la CPS a SRI în iunie 2018, a spus pentru Economica SRI anul trecut.  
          • În primul semestru din 2019, civilii ar fi meritat pensii de serviciu de aproape şase ori mai mici decât au primit.


          • Pensiile de serviciu civile au costat, în total, 624,66 de milioane de lei în primul semestru din 2019, cu 24,22% mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul 2018, arată datele trimise pentru Economica de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

          47 de comentarii:

          Anonim spunea...

          Buna ziua,
          un lucru tot este bun. Se pare ca toata presa si multe persoane s-au lamurit ca pensiile militare nu sunt pensii speciale si nesimtite.
          E un inceput bun, numai bine !

          Iosif spunea...

          Dle H,

          De ce serviciile speciale nu stabilesc cine se afla la capatul lantului acestei campanii vizand in mod clar slabirea capacitatii de aparare a tarii si crearea de probleme artificiale pentru securitatea nationala?

          Rog nu uitati solicitarea de a expune analiza d-voastra privind ultima hotarare a Tribunalului Suceava privind actualizarea pensiilor militare conform HG nr.1/2017.

          Punctul d-voastra de vedere, ca formator de opinie, este deosebit de important.

          Cu stima,

          Cezar spunea...

          Cu ce tupeu mint cei de la MAI&....

          Huhu Rezea spunea...

          @Iosif
          Nu sunt date nedestinate publicității.
          Opinia mea despre Sentința Tribunalului Suceava nu mai contează Avem deja Decizii definitive care validează cuantumul compus al soldei de funcție stabilit prin legislația 2010-2017.
          Unde lucrurile sunt clare nu mai umblăm cu opinii.
          Acum avem tranziția spre un nou cuantum al soldei de funcție, necompozit.
          Tranziția se va încheia în anul 2022 când soldele de funcție corespunzătoare Gradației 0 se vor așeza în coeficieții stabiliți de L 153/2017, Anexa VI, Cap.I.

          Liviub spunea...

          Cei de la Economica Nu sunt unteresati si despre pensiile speciale din justitie, parlament, si altele, speciale?

          Huhu Rezea spunea...

          @Liviu
          Daca dai click pe Economica afli mai multe.

          Patrascioiu spunea...

          Huhule@Neclar.Pensia medie de serviciu se refera la cea in plata sau cea rezultata in urma recalcularii in baza legii 223?Intreb fiindca daca este calculata in baza lui 223,subsemnatul poate pleca la cersit.Voi vedeti ca noi cei din MApN suntem luati de prosti?Procurori si judecatori peste 18000lei.Grefierele calare pe noi si multi altii.
          Les,pesedistul, a intrat in hibernare?Daca pana la alegerile prezidentiale nu misca nimic PSD sa se duca la naiba.

          Iulian Mareș spunea...

          Cezar,
          Nu mint! Media este defavorabila pt că restructurare prin desființare s-a făcut doar la MApN și arma Grăniceri, transformată în Pol. Frontieră!
          Ai noștri, cei în cauză au pensii mai mici și astfel a ieșit o medie mai mică! Plus că la ei s-au plătit și se mai plătesc orele peste program!
          Ce să-i faci, asta-i situația și nu se mai poate skimba așa ușor! Este că și cu coeficientul UEFA: unele ekipe ROU nu au făcut puncte și au tras coeficientul în jos, de suntem pe locul 30 și am fost goniți din Europa Ligue, cam cum ai fost gonit tu de la stână la ferma de pui de cuci!

          Cornelius Flavius Ifrim spunea...

          Niciodata nu se vorbeste si despre pensiile mici din Armata, mai mici decat cele civile, murindu-se de foame si lipsuri. Nu se vorbeste nici de faptul ca DNA a inceput cercetarile cum au ajuns pensiile foarte mari furandu-se din drepturile pensiilor mici si medii.... Multe nu se scriu. Da, in Armata, Politie, SRI se bate recordul PENSIILOR CELE MAI MARI DIN ROMANIA, CU SACRIFICIUL SUPREM SI FASCISTOID DE A SE FI FURAT DIN DREPTURILE PENSIILOR MICI SI MEDII, ANI DE-A RANDUL, DE 10 ANI ACESTE PENSII NEFIIND MAJORATE CU 1 LEU.

          Huhu Rezea spunea...

          @ice
          Nu e nimic neclar. Casele au comunicat sumele în plată.
          @flavius
          Fii rațional!
          De unde nu este nici Dzeu nu cere!
          Ce să mai ia de la cei cu pensii mici, care nu au avut nici funcții nici vechime?
          Au luat de la cei care au avut procentul de pensie pentru vechime peste 85%.

          miercuri, septembrie 25, 2019

          gigi 2 spunea...

          Dar de ce sa nu plateasca impozit si militarii care au peste 10000, nu le mai plangeti de mila.Sau mai bine zis nu va mai plangeti de milă.

          Patrascioiu spunea...

          Cornelius@sunt curios.Cum ti-a luat tie din pensie si i-a dat lui X?Explica mecanismul.Ma dau exemplu pe mine.Am vechime efectiva 32 ani.Vechime cumulata 43 ani.Functie de colonel timp de 7 ani,functie de comanda,grad de colonel 4 ani.Inteleg ca tu esti maxim plutonier,vechime efectiva maxim 6 ani,vechime cumulata maxim 6 ani,functie de sofer sau mecanic conductor TAB.Explica cum au luat de la tine si mi-au dat mie.Daca gasesti explicatie credibila fac cinste.

          Sorina spunea...

          Dl flavius spune că asa cum se dau la civili bani fara sa fi muncit vreodată asa sa se memoreze si la pensionarii militari cu pensiile mici chiar dacă au ve home mică di nu au avut funcții dar grad au avut?

          Iulian Mareș spunea...

          Sorina,
          Atenție la ce cărăbuși scrii! 😂🤣

          Cornelius Flavius Ifrim spunea...

          @Patrasciou, hai sa n-o facem pe niznaiul, sa nu zic pe fraierul: Pensiile sub 2000 lei n-au fost actualizate din 2010, banii de actualizari au facut viraj in pensiile nesimtite, nu s-au ridicat in cuantum apoi la actualizare la cei 1.450lei plus 15% egal cu 1667,5 lei, pe Lg. 153, banii de actualizari fiind bagati in pensiile uriase, la fel si cu unele medii! De cateva zile DNA sunt calare pe ei si pana la urma ei vor afla mecanismul. Detalii nu va dau despre DNA, fiind in plina ancheta, la debut de cateva zile, ca nu intrau ei acolo fara a fi si fraude si delapidari, pentru ca Parchetul militar au dispus ca DNA sa se ocupe de anchete, asa ca lasati cioacele unii care vreti sa dregeti busuiocul cu prostii! Eu am primit prin posta anumite info de la DNA, nefiind destinate publicului, asa ca s-a furat din drepturile de actualizari ale pensiilor mici si medii si acei bani au folosit la umflarea pensiilor nesimtite. Ce spun eu aici stiu prea bine cei care, ca si mine, au depus plangeri la Procurorul General, Min. Publ. DNA, etc... Noi cel putin ne-am zbatut sa facem ceva, asa pe muteste, si o sa mai facem ispravi, dar intreb bocitoarele de pe aci ce au facut sa fim indreptatiti? Am facut si la Tribunal 2 procese, si la Av. Poporului, si la CCR, ASA CA SARACAN SI PRAPADIT CUM SUNT, DAR MA UIT LA POTENTATI CA ASTEAPTA DE PE URMA MEA SI ALE CELOR 52 DE INIMOSI,TOTI SARACI SI CU VENITURULE MICI! E cam jenant pentru bocitoare-delasatoare, dar sa dea domnul ca ce castigam noi sa beneficieze toti! Repet S-a furat si s-a delapidat cu falsuri si secretizari pentru pensiile gomflate si o sa va convingeti mai tarziu! Anchetele sunt complexe datorita tertipurilor mafiote folosite sa para totul legal, pricepeti, dragii mei? Caracal e pui mic pe langa ce e la Casa de pensii militare acum! O sa traim si o sa va convingeti...
          @ Sorina, fii mai explicita ca sa nu interpretez urat!

          reddog spunea...

          Doamna Sorina

          Dvs ne traduceti din dl Ifrim sau cum?
          Problema e cine ne traduce din dvs!

          Unii ar spune ca functia doboara gradul si pila talentul.

          Nici nu stii ce sa mai crezi, mai ales ca sunt multi civili care au grade mai mari decat multi militari.

          S-ar putea scrie romane captivante pe tema asta. 😁😂😎

          Veniti la protestul din 25 Octombrie?

          Patrascioiu spunea...

          Cornelius@uite ca s-a ivit aliatul.Eu la ce spune Sorina as mai adauga.Sa ia de la fostii si urmasii securistilor care au facut politie politica si sa dea la cei cu pensii mici.Atentie ca cineva va sari de parca i s-a dat cu urzici la cur.

          M spunea...

          Cum sublinia cineva, viitorul prim ministru, domnul Ludovic Orban, a creionat viziunea PNL despre pensiile militare:
          - varsta de pensionare ca in sistemul public,
          - cuantum calculat pe contributivitate.
          Adicatalea desfiintarea pensiilor militare.

          reddog spunea...

          @Iulian Mares
          Aveti dreptate in analiza Casa de pensii MapN versus cea a MAI.
          Mie imi par totusi un pic stranii cifrele de la Casa de pensii SRI unde corpul ofiterilor este predominant.

          Huhu Rezea spunea...

          @flavius
          Ti-am atrs atenția ca spui prostii!
          Aici nu merge cu slogane ca pe Fb.
          De la OG nr. 8/2008 care reglementa

          (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea de referinţă sectorială prevăzută la alin. (1) devine 197,3387 lei.

          Nicio pensie militară nu s-a mai actualizat, fe ea mică, mare sau f mare, până la L152/2017.
          Este o prostie sa spui ca s-a luat de la pensiile mici ca să se pună la cele f mari.
          Oricât s-ar dori, dacă nu ai vechime, functie și grad mari de unde să-ți dea și mai ales de unde sa ia.
          La dta au aplicat greșit actualizarea din 2017 și, dacă știi sa te descurci în instanță, vei câștiga solda de funcție de 1668 lei, începând cu iulie 2017.

          Cornelius Flavius Ifrim spunea...

          @ Onorabile, pensiile mari au fost actualizate si de 5 ori pe an in ultimii 5 ani, s-a dat si la ziar, si pacat ca nu am pus articolul deoparte, dar daca butonati pe Google acest titlu gasiti scris articolul pe care l-au scris mai multe ziare @ Patrascoiu: Bine zis cu securanii! Foarte bine si NOTA 10! Polonezii le-au dat securanilor pensia minima-ajutor social pe economie, cat si tuturor propagandistilor si secretarilor BOB comunisti! Atunci si Sorina va sta langa mine pentru drepturi!

          Cezar spunea...

          Are dreptate Cirneliunsson
          I.au dat lu m.Al si lui ma Kisss !
          Si au luat de la noi...la puscarieee

          brenda spunea...

          asa este am scris fara nici O noima dar pana nu rezolv cu greselile astea nu va mai retin dle redr....vin esti curios,sa nu ramai MUT CA AI DECE

          Huhu Rezea spunea...

          @Flavius
          Imi pare rău că te ambiționezi să spui asemenea gugumănii tocmai pe acest blog!
          In afară de indexări, în perioada anilor 2009v30 06 2017 nu a fost nicio actualizare de pensie militară.
          Cuantumul pensiilor mari din acea perioada a fost stabilit la deschiderea drepturilor de pensie sau, ulterior, prin recalculari, ca urmare a modificărilor de legislație.

          brenda spunea...
          Acest comentariu a fost eliminat de autor.
          Clawoodiu spunea...

          M - de unde ati tras concluzia ca Orban este pentru eliminarea pensiilor militare? Puteti da un link? Eu vad ca in iulie 2019 a dat un interviu publicat in Bugetul.ro, in care a spus: "Poziția noastră este de a susține principiul contributivității, ca principiu în calcularea pensiei. Este cel mai drept, cel mai normal, cel mai firesc. Singura excepție față de calcularea pensiilor pe baza principiului contributivității o facem în cazul cadrelor militare, care sunt beneficiarii unei pensii de serviciu, dar și pe considerentul că un cadru militar, chiar și când e trecut în rezervă, oricând este gata, în cazul în care este mobilizat, să servească sub drapel. De altfel, în toate țările NATO există această practică a pensiilor de serviciu". https://www.stiripesurse.ro/ludovic-orban-anun-a-eliminarea-pensiilor-speciale-o-propaganda-care-nu-are-legatura-cu-realitatea_1366518.html

          Gigi spunea...

          @gigi
          Tizule,cu "g",lasă că alțe categorii de pensionari au pensii mult mai mari,unele încep cu "2","3" chiar cu "5".Așa că, nu mai purta d-ta de grijă că are cine.
          La cât ne-au călărit ăștia când am fost în activitate,nicio pensie nu e prea mare.Să fie clar.Așa că uită-te în curtea altora,nu la noi,la SNAOPIȘTI.

          Huhu Rezea spunea...

          @palagheanu
          Nu mai încerca să publici aici comentarii cu amenințări de acte de violență.
          Ar fi cazul să te liniștești!

          Clawoodiu spunea...

          Probabil ca domnul Ifrim vorbeste de pensii de serviciu ale altor categorii profesionale, eventual cu trimitere la magistrati. Mi-am verificat excellul cu calculul pensiilor militare potrivit Legii nr. 223/2015 si dupa recalcularea ei la nivel de 01.01.2016, pensia a crescut in 2016 cu indexarea de 5,5%, in 2017 cu indexarea de 5,25%, plus eliminarea contributiei la sanatate, in 2018 nu s-a mai dat indexare, dar s-a scazut impozitul la 10% de la 16%, iar deducerea de impozit a crescut de la 1.100 lei la 2.000 lei. De la mijlocul lui 2018 am primit retroactiv o marire de 1,8% ca urmare a cresterii soldei de functie din vara lui 2017, asta pentru ca am iesit la pensie ca militar din MAI. In 2019 am primit indexarea de 1,3% de la inflatia pe 2017. Am inteles ca se va recalcula si la militarii MApN indexarea ca urmare a cresterii soldei de functie din 2017, deci se poate spune ca toti militarii au avut acelasi parcurs, nu s-a dat ceva numai la unii, in detrimentul altora.

          Leon spunea...

          Huhu Rezea, in anii 2009-2012 nu au fost indexari, iar indexarile din 2013-2015 s-au aplicat la cuantumurile din deciziile recalculate/revizuite si 26500 de pensionari militari nu au avut nicio crestere pana in anul 2016 cand indexarea de 5% s-a aplicat la cuantumul aflat in plata !

          Huhu Rezea spunea...

          @Leon
          Erau indexări, nu actualizări cum zice @flavius.
          In altă ordine de idei, când se trece de la pensia militară la pensia în sistem public nu este obligatoriu sa se păstreze în plată cuantumul mai avantajos. CCR spune ca este garantat doar cuantumul contributiv.

          Iulian Mareș spunea...

          Cezar,
          ce dark sa ia de la tine? Ajutorul pentru handicap?
          Nimeni nu poate antrena prostia!

          M spunea...

          @Clawoodiu - interviul la România 9.
          După ce a vorbit de desființarea pensiilor "speciale" a fost întrebat clar dacă pentru toate categoriile inclusiv magistrați și militari. Răspunsul a fost: Da, pentru toți. Chiar și pentru magistrați.

          Și eu am fost oarecum surprins. Dar pe de altă parte PNL mereu când a fost la guvernare a tăiat pensii și salarii, deci intră în logica de partid.

          E tot atât de adevărat că atunci când văd valurile de ură dintre diferitele categorii de militari parcă prefer o lege pe contributivitate.

          Cezar spunea...

          Sa ia de la ciocoii ăștia doi..m.Al și maKiss!
          Ce trece peste 3000...ras cu 90,1%...😂🤣😜😜😜😎

          Huhu Rezea spunea...

          Catalin
          Intrebai mai sus cum s-a putut să pieerzi un proces in care ai cerut lipsa capacităţii Direcţiei Juridice de a reprezenta unitatea militară care nu ţi-a acordat ajutoarele la pensionare ?

          Unităţile militare nu au capacitate procesuală pentru ca nu au personalitate juridică. In procese sunt reprezentate de MApN. Asa că... asistenţa juridică a Directiei Juridice în procesul tau a fost legala.
          In cealaltă problema, ICCj a recomandat respingerea unor astfel de actiuni ca inadmisibile, pentru prematuritate.

          Liviu PO spunea...

          @CFI
          Ai mare si multa dreptate.Iata ce propunere le-am facut celor din CCMRR:
          V-ati cam grabit cu acest proiect de ordonanta,in ciuda dictonului latin pe care ar fi trebuit sa-l cunoasteti foarte,foarte bine,adica FESTINA LENTE.Ar fi trebuit sa consultati membrii grupului facebook al acestui consiliu,printre care ma numar si eu, iar astfel sa fie cat mai multe propuneri.Apoi aceste propuneri pertinente sa fie contopite intr-un proiect de ordonanta pentru toti ,nu numai pentru UNII...Astfel in opinia mea,in acest proiect de ordonanta ar fi trebuit stipulat faptul ca indemnizatia de comanda sa fie acordata tuturor celor care au avut cel putin un subordonat,conform prevederilor RG-1 care clamau ca dintre doi militari cu grade egale unul este sef,iar la grade diferite,unul este comandant. Asadar,poate propunerea mea ca IC (maxim 20% din SF,conform legii 153) sa fie repartizata in trepte de 0.75% intre gradele aceleiasi clase de militari,pentru fiecare grad mai mare cu cel de soldat,iar delimitarea dintre aceste clase,respectiv:soldati-gradati profesionisti,
          subofiteri sau maistri militari,ofiteri inferiori,ofiteri superiori si generali sa fie de 1% , pana la gradul de general-locotenent.Intre ultimele grade militare,adica gl.lt si general ,ecartul de fie de 2.5%. ar fi FOST LUATA IN SEAMA. Prin urmare,fruntasul sa aiba o IC de 0.75%,sergentul(mm clasa a V-a) 4.75%,sublocotenentul 11%,maiorul 13.5%,generalul de brigada 16% ,generalul-locotenent 17.5%,iar generalul 20%. Prin graba manifestata nu ati facut decat sa demonstrati ca POATE va supuneti si acum,la ani si ani de la trecerea in rezerva unor interese care exced marea masa a rezervistilor acestei tari. DECI,nu ati facut decat sa inchideti cercul slabiciunilor,sau al desertaciunilor.Pentru a fi mai corect inteles ,prin cercul slabi
          ciunilor si al desertaciunilor eu pricep tot ceea ce apartine:dezbinarii prin zvon sau barfa,mandriei,maniei,urii,lenei,lacomiei, desfranarii ,minciunii si tradarii.

          Liviu PO spunea...

          @CFI
          Iata ce mi-au raspuns:
          Domnule Liviu Po, sau cum va numiti dumneavoastra ca vad ca tineti tare mult sa puteti sa ne injurati la adapostul anonimatului, ne-om fi grabit noi, nu zic ba dar am facut-o cu temei, de cand am inceput noi batalia, pe care vad ca dumneavoastra o chibitati peste tot pe unde ne prindeti, au trecut in Oastea de dincolo, cel putin din cercul meu de cunostinte vreo 10 camarazi care nu au mai apucat sa vada rezultatele luptei noastre si, mai am cunostinta de cativa care nu o duc prea bine... Si sa stiti ca asta nu e o scuza, e doar o precizare pentru ca din primul moment in care am infiintat Consiliul Consultativ am invitat pe toata lumea care are ceva de spus sa vina alturi de noi pentru a contribui la cele mai bune decizii dar, putini sunt cei care au dat curs invitatiei... Va asigur ca nu a facut nimeni nimic de capul lui, totul s-a discutat intre specialisti, in rezerva sau in activitate - evident ca cei care s-au implicat, iar deciziile finale s-au luat cu acceptul tuturor celor prezenti. Evident ca daca ati fi fost si dumneavoastra prezent sigur v-ati fi putut sustine punctul de vedere. Si sa va mai spun ceva... nicaieri in lumea asta nu se iau decizii pe baza comentariilor pe facebook, eventual se ia nota de el dar deciziile se iau in... natura... Imi cer scuze ca am indraznit sa va raspund si va promit ca nu mai fac... Cu tot respectul!

          Liviu PO spunea...

          @CFI
          Iata cum le-am argumentat:
          Din ciclul : LUPTA ,LUPTA SI IAR LUPTA!PENTRU UNII DA,PENTRU ALTII BA Pentru ca nu mi-am argumentat propunerea cu IC la toti,dati-mi voie sa o fac acum.
          Ati solicitat pentru toata lumea sporul pentru specialist de clasa la maxim care este de 7.5% din solda de functie.Ei bine,consider ca aceasta solicitare sfideaza totusi o anumita logica...Imi poate spune si mie ca exista cineva din randul pensionarilor militari ,care in conditiile schimbarilor de tehnica,in special la armele tehnice,fara o pregatire prealabila , mai poate deservi,exploata in conditii de specialist de clasa la maxim aceea tehnica,dupa o anumita perioada de la trecerea in rezerva?Ce sa mai vorbim despre piloti,parasutisti,alpinisti ,scafandri.Probabil ,v-ati dat raspunsul instantaneu;NU!!!
          Pe de alta parte ,abilitatile de lider pe care ti le formezi in armata,care fie vorba intre noi,marile companii din vest le exploateaza la maxim dupa trecerea in rezerva a militarilor,acestia fiind efectiv "vanati"pentru angajare, NU SE ESTOMPEAZA ,ci dimpotriva precum ca vinul care este cu atat mai bun cu cat este mai vechi,SE DEZVOLTA.Prin urmare,mi s-ar parea de bun simt ca toti rezervistii sa primeasca IC mai curand decat sa ne aflam in treaba,iar unii sa primeasca un spor "tras de par" pentru specialist de clasa,iar fostii nostri sefi sa primeasca atat acest titlu cat si IC in valoare de 20%.Pentru ca Armata ,ar trebui sa fie singura institutie (SI INCEPE SA FIE) educata sa nu lase pe nimeni in urma,dati-mi voie sa va sugerez urmatoarea schema in care nimeni nu pierde cei 7.5%,ai titlului de specialist de clasa,iar prin "sacrificiul"gradelor mari destul de mic ,pentru ca pensiile domniiilor lor sunt mari,ar avea marea masa a rezervistilor de castigat:SGP/7.5% (sporul de specialist de clasa este echivalat),SOF(MM)/10%(castig 2.5%),OFI/12.5%(castig 5%),OFS/15%,Gl.bg,mr,.lt/17.5% si GENERAL 20%. Totodata ar trebui gasite niste argumente,iar unul dintre cele posibile ar fi faptul ca sunt coeficientii foarte mici ai soldelor de functie pentru militari in noua lege a salarizarii,pentru ca soldele de grad sa fie calculate pe baza de coeficienti.Gaselnita cu salariul minim pe economie si hotarare de guvern pentru cresterea soldelor de grad, inseamna caciuleala ,iar armata ar trebui sa nu fie pusa in situatia de a se umili din nou si din nou, precum o facem acum.Coeficientii de grad din salarizarea dupa L 138/1999 asa cum a fost modificata,ar trebui pastrati,iar in conditiile in care valoarea de referinta ar fi pentru anul 2022,suma de 2,500 de lei, suma platita pentru gradul militar ar fi destul de frumusica pentru toti de la SGP,pana la seful armatei,iar gradul militar ar fi "scos" din desuetudine...

          Liviu PO spunea...

          @CFI
          Concluzii:E posibil sa nu se fi grabit,ci e posibil sa le fi venit propunerile in plic sigilat secret de serviciu,cu mentiunea:Asta vrem,asta cereti.
          Numai ganduri bune,
          La revedere in 25 octombrie a.c.

          Iulian Mareș spunea...

          Red,
          Privind media pensiei la SRI, tocmai aici este răspunsul: majoritar ofițeri, funcții mari (Lt col. col., general) și niște sporuri!

          M spunea...

          @Liviu_PO - interesantă propunere! Și eu am dubii privind includerea sporului de specialist de clasă (eu îl consider spor). Fariseismul Comisiei Leș este și că luptă împotriva sporurilor dar până la un punct. Probabil că au avut specialist de clasă cei din Comisie. 😁 Dacă aveau sporul de lucrări deosebite ieșea altfel propunerea!!!

          Revenind la topic : e nevoie de o poziție echilibrată din partea unor persoane credibile. E unul din lucrurile pe care i le reproșez lui Johannis.

          M spunea...

          Ponta la România Tv: "nu avem cum să intrăm la guvernare. Avem opinii diferite față de USR și PNL. Noi zicem - NU VĂ ATINGEȚI DE PENSIILE MILITARE". PNL și USR și mai nou și PSD gândesc altfel!!!"

          reddog spunea...

          Iulian Mares
          Eu vroiam sa spun ca avand in vedere proportia of-sof, vorbind strict despre MAI si SRI mi se cam cam mica diferenta intre valoarea pensiei medii.
          In fine, pot fi si alte variabile, confidentialitati si date pe care nu le cunosc.

          Liviu PO spunea...

          @M
          S-au grabit suspect de tare...In mod firesc ar fi trebuit sa "ademeneasca" vreo 5,6 sute de rezervisti cu pregatire superioara si sa le solicite acestora propuneri.Aceste propuneri ar fi trebuit postate pe facebook ,iar toti ceilalti sa le voteze.Apoi, rezervistii cu pregatire juridica sa la puna in pagina in conformitate cu tehnica legislativa ,iar impreuna cu expunerea de motive si o prognoza bugetara sa le-o dea pe tava...Eu am facut pentru Legea servitutii militare o prognoza bugetare pe 37 de ani.Chiar ,daca sunteti curios la topicul de la pag.6 "Cum ar rescrie unii rezervisti legea pensiilor militare" ,postez duminica de duminica articolele relevante ale legii.As fi curios sa primesc si ceva feedback-uri din partea "cremei" acestui blog...Numai ganduri bune si multumesc pentru feedback.

          M spunea...

          @tehnocrat - pur-si-simplu subliniez diferitele luari (sau neluari) de pozitie ale oamenilor politici in sectiunea "Oare, ce mai pregăteşte noua campania de presă privind pensiile reglementate prin legi speciale?"
          Ponta nu a zis ca nu intra la guvernare ca aia vor taierea pensiilor militare ci ca este UNUL DIN MOTIVE. Dar ca sa fac pe plac tuturor: ce a spus "seful statului", "comandantul suprem", "seful CSAT" despre pensiile militare? Ca in alte cazuri scrasneste din masele cate 10 minute (inainte sa se urce in avion sa se relaxeze 2 saptamani).

          @Liviu PO - citesc si vin cu observatii. Multumesc ca m-ati trimis la sursa!

          M spunea...

          @Liviu PO - am ceva informatii pentru Dumneavoastra. Folositi adresa de mail e.......5@gmail.com ?

          Liviu PO spunea...

          @M
          mda...