Un produs Blogger.

marți, mai 31, 2022

In ciuda lui Dîncu, Camera Deputaților a majorat soldele/salariile de funcție numai cu 1/4 din cât propune ministrul în proiectul său de ordonanță

63 comments

 Disputa ministrului Dîncu cu premierul Ciucă, pe tema majorării soldelor /salariilor de funcție în sistemul de apărare națională, a fost tranșat rapid în Camera Deputaților în favoarea lui Ciucă și în defavoarea militarilor, polițiștilor si penitenciariștilor. Executant, deputatul Adrian Solomon care a introdus în Raportul de aprobare a Pl x 21/2022 un amendament propus de Comisia de apărare în Pl x 52/2022, proiect care nici nu a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei.

Intreg Raportul Comisiei de muncă, adoptat în Plenul ședinței din 31 05 2022, poate fi citit AICI 

Precizez, pentru cei care încă nu au înțeles mecanismul de aplicare a instituției ACTUALIZAREA PENSIILOR MILITARE, că această majorare este valabilă numai pentru militarii/ poliiștii în activitae, neoperând pentru pensionari cât timp actualizarea este blocată prin lege/ordonanță. din 07 08 2017. 

Redau mai jos doar art. II, referitor la militari, din noua lege:



Art.II. – La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modifcările ulterioare, după alineatul (4) se introduc două noialineate, alin.(41) și (42), cu următorul cuprins:

„(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară şi indemnizaţiile lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majoreaz ă cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021. 

(42) Începând cu data de 1 iulie 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iunie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cele din luna iunie 2022.”


 Autori: deputaţi Adrian Solomon, Éva-Andrea Csép şi Florin-Claudiu Roman şi Lucian Bode


31.05.2022   adoptat de Camera Deputatilor
rezultat vot pentru=206, contra=52, abtineri=8

63 de comentarii:

Leon spunea...

Huhule, tot in ciuda lui Dancu, Solomon a propus si Plenul CD a adoptat Pl x nr.60/2022 prin care aproape toti bugetarii( mai putin Militarii si Politistii) au cresteri de venituri intre 10-50%, incepand cu iulie '22:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19801

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

N-am sa râd trantit pe burtă de realitatea cruntă, dacă Dl ministru Dînsu face scurtă dând din mânnă si semnand plângand pe rand la demisii de plecare din Armata ale celor care pribegind o sa bată năcăjiți din poartă in poartă prin a noastră Europă sa-si găsească altă soartă...
Dobitocul din din Barlad, batut in cap, mare drac impielițat si un jegos de casap, chiar nu poate fi indepartat ca atare din comisia de aparare, ca de cand il stiu el are multă ură si e pus pe sabotaje si calare sa distruga pensiile militare?

Ionel spunea...

Cred ca PSD-istul Solomon uraste militarii si politistii. Mai tineti minte cand a jignit un general al armatei romane ! Votati PSD-ul in 2024 !

Liviutatarush spunea...

Este clar! Rea credinta! Dancu le-a zis ca nu ii trebuie niciun ban de la ministrul de finante, totul se face cu ce are la dispozitie. Deci clar, rea credinta. ^%$%&*#UE@(P*#& in mamele lor!!!

Leon spunea...

https://www.snppc.ro/comunicat-31-05-2022-poli-i-tii-vin-primii-la-interven-ie-i-pleac-ultimii-la-drepturile-salariale-suntem-mereu-ultimii-bd10944

Viorel spunea...

„Cartea întâi a regilor”, înfățișează cum, căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înțelepciunea, Solomon rezolvă magistral încurcată problemă a copilului revendicat de două prostituate. Una o acuză pe cealaltă că și-a omorât copilul culcându-se din neglijență peste el, și că l-ar fi schimbat cu al ei, în condițiile în care ele trăiau în aceeași casă, născuseră la trei zile distanță și nu era nimeni cu ele în casă. Solomon cere o sabie și spune să fie tăiat copilul în două și să le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, așa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu propunerea regelui. Atunci Solomon își dă seama al cui este copilul și-l încredințează acesteia. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise regele. Și s-au temut de rege-continuă relatarea- căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuind-l în judecățile lui.
De data aceasta MARELE SOLOMON S-A ALĂTURAT LUI IUDA TRĂDÂND MILITARII ACTIVI ȘI PENSIONARII MILITARI. BLESTEMAT SĂ FII REGE SOLOMON PÂNĂ LA AL 7-LEA NEM CU TOATĂ COMISIA TA DE LA APĂRARE ÎN FRUNTE CU CEL CE A CONDUS ANI DE ZILE ARMATA ROMÂNIEI.

Unknown spunea...

Daca majoritatea bugetarilor vor primi măriri, nu e normal ca pentru noi pensionarii militari, sa nu mai fie fonduri!!?
Batu iar soarta de șmecheri!!!

luchy19 spunea...

Și noi pensionarii militari?

Gigi spunea...

Spuneam odata de bugetari ca nu i-a e
sarit nciodata mariri de salarii.Voi nu va-ti prins nici pana acum ca suntem pe aici de aproape 10 ani si tot comentam,ca noi suntem prostii tarii astia?
Spun ca nu sunt bani,au dreptate,nu sunt bani pt.noi rezervistii,nu si pt ei.Oricum,inca de mult o spun,vom ajunge asistatii sociali ai tarii,daca se merge in ritmul asta.Luati anii din urma de cate ori si cu ce procente s au marit salariile bugetarilor,in comparatie cu pensiile noastre,v3-ti ramane muti.

Paul Puiu spunea...

M-am saturat de cate ori am afirmat ca PSD este groparul pensiilor militare, insa sunt multi creduli fani PSD care cred in acesti mincinosi de 32 de ani!!!! OUG 59/3017, OUG 114/2018 sunt actele normative marca PSD care au desfiintat esenta L 223/2015!!!!

Huhu Rezea spunea...

Puiu
Știu și PSD-iștii că nu i-ai votat!

raul spunea...

Porcul de Solomon!Si dupa chip si dupa suflet!Blestemat sa fii javra!Are antecedente si voi stiti,de aia am draci pe el!

Laleaua neagră spunea...

A trecut fumigena...

SorinDaniel spunea...

Trebuie sa înțelegem 1300000 de bugetari de. Lux =1300000 voturi minim, neluând in calcul si rudele,4000000 de pensionari cu 4000000 voturi =PSD la guvernare cu majoritate din nou.,,Votati"PSD si vom avea un viitor ,,strălucit".Apropo profesor muzica varsta 52 de ani -9200 brut salariu si e revoltat ca are 18 ore pe săptămână.Deci.........stiti treaba cu placuta suedeza

F16 spunea...

Ce gusa jegoasa psdista afiseaza taranul asta prost dar fudul!psd se pisa pe noi si stiu ca armata nu-i înghite.Dancu nu are nici o sansa!

SorinDaniel spunea...

Stai in casa pensionarule ca ei veghează la ,,linistea"ta.Stati sa vedeti ce va urma....

Gigi spunea...

Sa inteleg ca este razbunarea peeseediistilor ca nu i-au votat militarii.Paguba-n ciuperci!Le-au scazut bugetul familiilor? Românii i-au votat in 2 mandate,dar nu au fost in stare sa se mentina la putere!Vezi guv.Ponta si Dancilă.Ce rost mai are votati,daca ii da astia afara ca pe o masea stricata?

Atentie,din iulie se maresc salarii,pensii,sa vedeti preturi frate,sa nu se alega cu nimic ,comerciantii deja isi freaca mâinle.Sa facem o poza cu preturile de acum,dublate deja de la inceputul anului.Marii perdanti vom fi noi,rezervistii care nu vom primi nimica la pensii.Ba,vom pierde si mai mult din puterea de guv.

Huhu Rezea spunea...

Comentatorii care nu au prea multă minte să deceleze procedurile de legiferare aruncă sudalme asupra lui Solomon și a partidului din care el face parte, dar nu le strelice mintea să vadă că proiectele inițiale, care au trecut și de Senat, nu aveau nicio intenție să majoreze soldele militarilor.
Cel puțin Solomon s-a gândit că nu este drept să de majoreze salariile unor categorii largi de bugetari iar militarii să nu primească nimic. Pentru a echilibra balanța, Solomon s-a folosit de un amendament depus de Comisia de apărare la un alt proiect de lege, amendament agreat zilele trecute și de Ciucă.
Vorbesc cei fără cultură politică de parcă Dîncu, cel care a propus o majorare mai substanțială a soldelor activilor, dar și reluarea actualizării pensiilor, nu ar fi de la PSD.
Injurați-i vitejilor pe cei pe care i-ați votat!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cioloșosderos Râie a fost gratulat cu o grasoaie ,,m#i3'' de un coleg de clocărie, după ce si-a dat cu bucurie demisionul de honoare de quine de vanatoare din USR, si tot vulgarul ofuscat, ca un scatofag practicant, l-a făcut si ,,găgat,'' după care s-a purjat cu un chișat sa-l vada spălat cand a plecat! Va dați seama, dupa vulgaritate, ce mare frățietate si unitate stapaneste atmosfera de dreapta, cea de la care asteptati dreptatea? Ca sa nu sa mi se spuna ca scriu farse, cititi va rog ,,Stiri pe surse!''

Viorel spunea...

Domnul deputat Adrian Solomon ca și coleg de partid (PSD) cu domnul ministru Vasile Dîncu, înainte de a introbăga în Raportul de aprobare a Pl x 21/2022 un amendament propus de Comisia de apărare în Pl x 52/2022, nu avea datoria morală cel puțin să-l atenționeze pe acesta că Proiectul de OU propus de dânsul a fost sabotat la comisie probabil de acoliții primului ministru ? Tot timpul pentru alte ministere se poate, se găsesc bani chiar dacă mincinoșii spun că nu sunt (sunt ex. nenumărate). Ministrul Dîncu nu a solicitat nici un leu și totuși proiectul nu i-a fost aprobat în totalitate asta ca să nu cadă mutul de prost că nu a făcut nimic pentru subordonați și colegi. Tare îmi doresc (,) ca cei vinovați după ce-și termină mandatele să ajungă la pușcărie pentru că bube în cap au destule. Actualizarea pensiilor militare era gata deja dacă acest domn Solomon ar fi vrut cu ceva ani în urmă (s-a comentat pe blog la adresa dânsului pe acest subiect).

Gigi spunea...

Inflatia pe anul trecut,care trebuie aplicata pensiilor noastre in 2023,am imteles ca a fost in jur de 8%.Parca vad ca spun la anul ca nu se aplica! Tare mă tem!Astia su t in stare!!!

Huhu Rezea spunea...

Stelică, Stelica, ce încurci bidoanele!
Pl 199 este despre pensii nu despre soldele activilor. Si este tot la mâna Comisiei de muncă din CD.

Leon spunea...

Si politistii din Sindicatul Europol ameninta cu proteste:
"Chiar dacă în circuit mai sunt două acte normative, respectiv PLX 52/2022 și Ordonanța de urgență promovată de Ministerul Apărării Naționale prin care legea salarizării trebuie aplicată în integralitate cu data de 01.07.2022, în momentul de față aceste ”creșteri în minus” nu fac decât să pregătim acțiuni de protest de amploare în perioada următoare pentru această sfidare la adresa structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională care atât în timpul pandemiei, cât și în contextul geopolitic actual au fost primele angrenate."

Alkan spunea...

Foto: Adrian copilu' minune

Leon spunea...

O vedte buna pentru Stelica si nu numai:
"Comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face, din oficiu, prin poştă electronică dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanţei în timpul procesului. Comunicarea va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei, care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă. Hotărârile judecătoreşti se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. Dacă comunicarea prin poştă electronică nu este posibilă din pricina lipsei datelor în acest sens sau sistemul folosit indică eroare în transmiterea prin poştă electronică, comunicarea hotărârilor judecătoreşti se va face potrivit articolului 154", prevede proiectul adoptat."(Pl x nr.244/2022).
Proiectul adoptat ieri in plenul CD va merge la Promulgare !

magda spunea...

Unii zic de Dancu ca ar fi nu stiu cum...altii zic de Solomon ca ar fi iar nu stiu cum.Dar nimeni nu se intreaba cine ii papuseaza pa astia ca sa fie asa.De asemenea unii prezinta niste calcule asa zis electorale.Nu va mai chinuiti...in conditiile in care PSD+PNL = lOVE,iar in opozitie avem niste loaze bete,amortite, care mai latra din cand in cand cate o prostie,alegerile din 2024 mai bine nu s-ar mai tine.De ce? Pai, pana si UDMR stie de pe acum cu cine va guverna.Asadar,doar o racheta cazuta intamplator intr-un cotet,nu conteaza unde,poate ar mai schimba ceva.Dar nici atunci nu-i sigur...poate fi chiar mai rau.Mai bine o lupta dreapta si o moarte demna decat caine-nlantuit?

Leon spunea...

Reiau postarea de ieri:
"Leon spunea...
Deocamdata 1-0 pentru Ciuca in disputa cu Dancu:
"De la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii o majorare cu 1/4 din diferența dintre Solda/Salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021"..!
Deci in loc sa dea cele doua patrimi, nu se da nici macar o patrime, se da un Sfert din Diferenta !
Exemplu de calcul:
Un militar ar beneficia de 2000 lei in anul 2022 fata de dec.2018, pana in prezent a beneficiat de 1000 de lei( 2 transe cate 500 lei).Diferenta de 1000 lei(2000-1000) se imparte in 4 parti egale, si din iulie militarul va primi in plus 250 lei brut( varianta Dancu era de 1000 lei)..!
Eu asa am inteles !
Dar sa vedem ce va zice si CCR, deoarece "pretenii" nostri de la USR au promis ca vor ataca aceste modificari!!

31 mai 2022, 15:51"
Coalitia deguvernare a promis inca din Ianuarie a.c. ca in partea a 2 a a anului, in functie de incasarile bugetare, prin rectificare bugetara, va acorda acest procent de 25% din diferenta!
Si, dupa cum se vede, si-au tinut promisiunea; propunerea in Raportul comisiei este facuta de cate un reprezentant al PSD si UDMR si doi de la PNL( chiar de Bode, ministrul MAI)..!

Calinmihaib12 spunea...

LEON:
..Nu mi se pare că "e o veste bună"..!
(mai ales că nu e o.."noutate"..!).
În NCPC e prevăzută și această modali tate alternativă de.."comunicare" a procedurilor și actelor/documentelor procesuale..!; dar în.."spatele" acestei "hotărâri..", stau "gânduri perfide", menite să PERTURBE..ÎNFĂPTU IREA ONESTĂ a JUSTIȚIEI..,prin lipsa documentației scrise,adică a HOTĂRÂRII
pe suport MATERIAL,..nu "VOLATIL"..!!
Ce am scris e valabil în situația că acest mod de transmitere a comunicării
"din oficiu"..nu a fost convenită..în scris bilateral, adică de: părți și instanță..!

Gigi spunea...

Rezervisti,luati aminte ce spune @Magda,adica,pardon,viitorilor asistati sociali.Este peste multi de pe aici!
Atâta timp cât avem pensii de peste xx.xxx,nu ne vom astepta la actualizari.Poate recalculari dupa o noua lege.Dar nu cu pastrarea cuantumului actual. L.223 este compromisa.Asta mi-a spus cineva acum 2 ani.Asa ca....vorbim degeaba!

Leon spunea...

Maine, in sedinta de guvern, se va aproba Ordonanta prin care in luna Iulie pe Cuponul de pensie va fi trecuta si suma de 700 lei, pentru pensiile civile si militare sub 2000 lei inclusiv:
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/05/OUG-21.pdf

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Da, Solomon a băgat 1/4, adică 25% și au mai rămas de aordat 3/4 adică 75% din ce trebuia acordat, adică 750 lei în exemplul tău.
O contestare la CCR nu ar putea produce decât o întărziere a aplicării legii.

@Stelică
Ce naiba, nu ai înțeles nici acum ce ar face actualizarea acum?
Ar însemna adăugarea la solda de funcție de după actualizarea din 30 06 2017 a creșterii de 25% din 2018 si a jumătate din diferența 2018-2022, plus 25% din ce trebuia acordat în anii 2021 și 2022.

Paul Puiu spunea...

Huhule in data de 30.05.2022 cand l-am ,,LAUDAT’’ pe deputatul SOLOMON ca el este cel care blochează toate proiectele privind pe militari si politisti atat pentru pensii cat si salarii de la camere vad ca imediat te-am inspirat pentru un nou subiect!!!! Solomon este sageata PSD-ului despre care acestia stiu ca el are oroare fata de haina militara si de politie si este bagat la inaintare mereu impotriva activilor cat si a rezervistilor si in retragere!!! Il urmaresc pe Solomon din 2016 de cand a fost printre cei care au avizat cu doua maini plafonarea pensiilor militare si au inceput alterarea L 223/2015!!!!! Vorba aia veche asa se intampla cand tiganul se ajunge sef, o f……. si pe masa darmite pe militari, politisti, rezervisti sau in retragere!!!! Solomon deputatul de Vaslui cred ca in copilarie, la el la tara a fost batut de politistii sau cand a fost militar in termen a luat f……. de la niste gradati care i-au facut perioada amara de instructie din armata si acuma cand s-a vazut sef le-o trage la toti!!!! Acest Solomon care declara ca militarii sau politistii nu au dreptul la o pensie mai mare decat a tatalui sau care a lucrat la CAP, nu ai ce sa-i ceri!! Ce pretentii poti avea data de la un individ ca Solomon care in pandemie s-a dus la miezul noptii la saormerie si a inceput sa se ia de angajatii de acolo si sa provoace scandal impreuna cu deputatul Stativa Irinel de la PSD si care in final au fost amandoi amendati de politie!!!! Astfel de personaje se afla la Camera de Munca si Protectie Sociala si inca la conducere, asa ca va puteti da seama ce rezultate se pot obtine de la un asfel de specimen!!!!!!

Huhu Rezea spunea...

Actualizarea nu este o recalculare a pensiei militare.
Adică se aplică același algoritm de calcul, dar cuantumul crește datorită majorării soldei de funcție sau de grad.
Recalcularea înseamnă aplicarea altui algoritm de calcul.
Actualizarea tradițională, până la interpretarea ei de către impostorii gulerați, a însemnat și majorarea tuturor celorlalte elemente salariale din baza de actualizare care se stabilesc proporțional din solda/salariul de funcție.

Vali spunea...

Inca o data ne au tras o prin gura noua rezervistilor militari !O sa ajungem in cativa ani sa jinduim dupa pensiile femeilor de serviciu! Acesti politruci nemernici trebuie aruncati in tomberoane, sa le fie rusineeee !

Brenda spunea...

Sa vedem totuși cum va rezolva Dl Dancu . să așteptăm cu

Huhu Rezea spunea...

Nu te grăbi Stelică!
Așteaptă ca să poți ataca și fondul cauzei, nu numai încheiere de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție. Ai termen de 15 zile, dar după comunicarea Sentinței 974/2022 a CA Buc.

Art. 64
(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.
(3) Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.

Leon spunea...

De bine,de rău, Presedintele Comisiei de Munca din CD, deputatul PSD Adrian Solomon a trimis la Comisia de Aparare un Raport preliminar Favorabil la Pl x nr.199/2020 inca de acum 2 ani de zile !
De ce nu-l supune in dezbatere, numai Presedintele acestei comisii, liberalul Pavel Popescu stie..!!

Huhu Rezea spunea...

@Stelică
Dacă legea spune că Incheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul, apoi așteaptă comunicarea Sentinței prin care CA Buc a admis contestația CPS a MApN. Normal, sentința ar trebui să se comunice tuturor intervenienților cărora li s-a respins cererea pentru a putea exercita calea de atac reglementata de art.64 din Cpc.

reddog spunea...

Leon
Pavel Popescu și șeful său de partid
Ciuca ****. 😁
Sau poate nu mai percutează la ordinele generalului dolofan.
Ciuca pare și cam retard. Pe bune, nu c-as vrea neapărat să-l jignesc.
Să vă uitați atent la privirea lui. Și nu numai.

Huhu Rezea spunea...

@Stelică
Eu ți-am spus și de ce ar putea fi considerat prematur formulat. La ICCJ se formează un singur dosar de recurs, dosar în care se judecă prioritar recursurile impotriva Incheierii de respingere a intervențiilor
Normal, CA Buc nu va inainta recursul tău la ICCJ decât după trecerea celor 15 zile de la Comunicarea Sentinței. Așa trebuia să procedeze si cu primele recursuri.

Leon spunea...

Red, eu îl cunosc de cand era in clasele primare si parea un copil cuminte, respectuos si cu mult bun simt !
Intr-adevar era tare timid, timiditate mentinuta si in prezent..!
Sa ne scoata el cu bine din crizele astea nenorocite si eu îi voi fi recunoscator..!

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Încheierea poate fi redactată în 30 de zile sau chiar 120 iar de primit la domiciliu sigur o s-o primim ca pe cea din data de 29.06.2021, adică deloc. Făcând la sfântul așteaptă recursul (la primirea încheierii / din cauza încheierii), acesta poate fi catalogat ca TARDIV introdus. Îl faci acum, unii spun că-i prematur, îl faci mai târziu, alții zic că e tardiv. Care este calea legală totuși ?

Huhu Rezea spunea...

Viorele, Viorele, iar înțelegi legea în gură.
Incheierile de ședință nu se comunică.
Ti se va comunica, în același timp cu părțile, Sentința de admitere a acțiunii pe fond.
Termenul de formulare a recursuui este 15 zile de la Comunicarea Sentinței nr. 974/2022.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Eu înțeles legea în gât (o vorbă de a mea) și nu în gură. Să presupunem că nu am calculator, internet, telefon bengos, dar nu apelez nici la vecini pentru a intra pe Portalul CApB. Cum aflu conținutul Sentinței nr. 974/2022 pentru a face sau nu face recurs ?

reddog spunea...

Leon
Pai și de ce s-a făcut militar daca e timid?
Putea să devină pictor sau balerin.
Unii și-au ratat viața și cariera.
Rambo din Urziceni putea fi "ofițer superior într-un clan mafiot de exemplu.
Putini au valoarea lui și dușmanii ii poarta pică.

Calinmihaib12 spunea...

CITAT:
"NEBUNUL spunea.."
"Calinmihaib
Hotărârea o scoți la imprimantă și nu reprezintă nimic.
Cu ea te deplasezi la instanță ,taxa timbru 5 lei parcă și primești FORMULA DEFINITIVA .
Deabia atunci ai o Sentință judecătorească în FOND sau o DECIZIE în căile de atac .
La comunicare se emit Copii ori prin posta ori pe adresa de email .

"1 iunie 2022, 11:36 "
ÎNCHEIAT CITATUL,

"..Scoți la imprimantă.." dacă ai computer și imprimantă, ceea ce nu e cazul..meu..,și probabil a multor.. altora!; cât privește.."deplasarea la instanță": ar însemna, în anumite cazuri.."SUTE de km.." și..TIMP..!!
Iar ceea ce ai scris, confirmă ce am scris privind "perturbarea" înfăptuiri
i oneste a ..justiției..prin"proceduri ..VOLATILE.."..!
..!

Huhu Rezea spunea...

@Stelica
Ca nuca-n perete este explicația ta.
Ce legătură este o indexare de pensii militare în anul 2016 și facilitațile abrogate de L 284/2010?

magda spunea...

Pe buna dreptate ne meritam soarta...in continuare in loc sa deschidem ochii ne varsam focul pe mancatorul de saorma Solomon si pe statuia vivanta Pavel Popescu.Chiar nu va intereseaza cine ii papuseaza pe astia? Chiar nu stiati ca o functie de sef de comisie platita cu ceva mardei in plus basca altele...are obligatii fata de papusarul sef? Sau nu stiati ca s-au mai intamplat accidente ,,nefericite'' cand la votul in plen,cu toate avizele favorabile obtinute la comisii,au cazut legi?
Pana nu vine ok-ul de la marele revolutionar buzoian Che pardon Ciolacu,nu veti vedea decat...nemarginirea.
Saormeria salveaza Romania?

anonim spunea...

Desigur nu e eMu pentru că, deh diferenta de grad si "fonctie" dar e la fel,cum s-ar zice "pă sistem"

https://www.national.ro/dezvaluiri/de-dorul-alexandrei-seful-jandarmeriei-isi-da-spor-de-11-000-lei-lunar-764535.html

Huhu Rezea spunea...

Cât timp rezerviștii sunt leneși sau incapabili să-și miște fundurile la mitingurile de protest, autoritățile sunt îndreptățite să presupună că ojebistii sunt mulțumiți cu pensiile

Gigi spunea...

Da,asa este,rezervistii au devenit impasibili la toate miscarile acestor idioti care ne trateaza cu bataie de joc si ură.Stiu ca se intra pe aici, citesc articolele,comentariile noastre,asa cum sunt ele,cum ne pricepem si noi,că...de,nu suntem scriitori,suntem militari,ne-am pregatit sa ne aparam Patria,nu sa compunem scrisori.
Rezerva armatei române,este a poporului,nu a lui Ciucă,nu a lui
Iohanis,Ciolacu,Câțu,Orban,Solomon,Lia,nu a Guleratilor etc.Să va intre bine in capetele ălea pline de ură,iar mai devreme sau mai târziu o sa platiti pt.bataia de joc la adresa noastra,să fie f.clar.Cei care au împartit armata in doua in scopul slabirii ei,o sa plateasca odata cu vârf si indesat!Să nu ziceti ca nu v-am spus!

Hristos S-a Înalțat!

Calinmihaib12 spunea...

HUHU:
(11:27'/02.06.a.c.)
..așa e,cum spui= dar numai în parte, pt.că dacă inițiatorii mitingurilor,
de ex.:Col. DOGARU în TIMIȘOARA,prin 2011-2012,ca șef al SCMD-ului= făcea propagandă politică.."prințului" Paul
..în fața sediului prefecturii TIMIȘ,
"descurajează"..rezerviști să mai participe la aceste.."ieșiri în decor" , care exced scopului..adunării..!

Nico.tnt spunea...

Traiasca regina!

Leon spunea...

https://m.ziare.com/indemnizatii/ministrul-apararii-vasile-dincu-cresteri-indemnizatii-armata-multe-plecari-1744376

petrică spunea...

incepand cu 31.05.2022 am trecut in rezerva. inca nu am primit decizia de pensie. sunt sanse sa primesc la calcul si indexarea din iulie pentru perioada iqnuqrie-mai 2022 cat am fost activ. multumesc

Huhu Rezea spunea...

@petrica
Nu primești indexarea pe 2022, dar, în schimb, ai solda funcție din baza de calcul a pensiei actualizată cu creșterile prevăzute de L 153/2017 pentru anii 2018,2019 si 2020. Nu primești nici majorarea soldei de funcție introdusâ recent, cu aplicabilitate de la 01 07 2022, așa cum nu o primește niciun pensionar aflat în plată la 30 iunie 2022.

reddog spunea...

Huhu
De ajutoarele alea se mai aude ceva?
Parca m-aș reactiva pentru câteva luni.
Am așa niste idei uneori că mă uimesc și pe mine.
Forza DINAMO!

Leon spunea...

Articol recomandat numai celor care le este dor de LOV(E):
https://www.g4media.ro/primaria-craiova-introduce-internet-in-parcul-romanescu-serviciul-a-fost-scos-la-licitatie.html

M spunea...

@Leon

Cum adică parc fără WiFi? Adică în Craiova mai sunt parcuri care nu au?
Și parcurile "prăpădite", de cartier, au în București WiFi. Acum scriu de pe cel numit PARCTIMISOARA2.

Viorel spunea...

Petrică. Primești indexare de 7,4% începând cu data ede 01.01.2022 cu o singură condiție. Să ai pensia sub 2.500 lei. Notă: Fii mai explicit în comentarii. La care indexare din iulie te referi ? Ultimele 6 luni ale tale sunt decembrie 2021-mai 2022 ? De ce ai sărit cu indexarea la luna iulie și nu ai întrebat de iunie ? Cred că ai vrut să te referi la o eventuală majorare presupun.

Huhu Rezea spunea...

Viorele, Viorele, este mai informat Petrică. D-ta ai și uitat că săptămâna trecută Solomon a introdus in legea adoptată majorarea solldelor de funcție cu 1/4 din diferenta 2022-2020.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Acea pătrime a spus-o Solomon, dar nu este nici o bază legală de acordare până la data de 31 mai când a fost ultima zi de activitate a lui Petrică. Începând cu 01 iunie 2022 Petrică intră sub incidența Legii nr. 223/2015 și a OUG nr. 59, adică, nu mai primește nimic.
Având în vedere faptul că Petrică a întrebat dacă primește indexarea de la 01 ianuarie 2022 vă comunic că indexarea de 2,6% la care el face referire este aferentă anului 2020 în care el nu se încadrează iar dacă are pensia sub 2.500 lei (cee ace nu cred) în decizia de pensie îi va apărea diferența până la 10% rezultând 10%-2,6%=7,4% indexare dată prin derogare pe care el o primește începând cu 01 iunie 2022 când a dobândit calitatea de pensionar militar, întrucât suma de 7,6% o dobândesc toți pensionarii cu pensia sub 2.500 lei.

Huhu Rezea spunea...

@Viorele
Recitește-ți comentariul ca să descoperi tâmpeniile pe care le-ai scris.
Indexarea din anul iesiri la pensie nu se mai acordă din 07 08 2017, după întrarea in vigoare a OUG 59/2017.
Este vorba de indexarea care nu se acordă în anul iesiri la pensie, chiar dacă se referă la indicele de inflație cunoscut în urmă cu un an.
Prima indexare pe care o primește Petrică este cea de 5,1(inflatia din 2021) de la 01 01 2023, indexare pe care o primesc din oficiu toți pensionarii în plată la 31 12 2022