Powered by Blogger.

Wednesday, April 14, 2021

ICCJ și-a însușit și ea "directiva" formatorilor de opinie ai IN Magistratură, veritabili infuenceri ai instituțiilor militare

121 comments


Astăzi a fost publicată în MO nr. 389 Decizia nr. 5/08 02 2021(Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) privind sporul OMM/SOSP reglementat de L80/1995.

Floare de spânz

S-au adeverit temerile pe care le-am avut după ce doi formatori de opinie ai Institutului Național al Magistraturi au transmis o astfel de directivă la întâlnirea avută, în perioada 9-10 noiembrie 2020, la București,  cu președinții  secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale. Curțile de apel au fost reprezentate, în principal, de președinții secțiilor specializate și de judecători desemnați din cadrul acestor secții.

A se vedea topicul de AICI

Adăugarea sporului OMM la cuantumul final al pensiei militare calculate potrivit Legii nr. 223/2015 ar mai putea fi realizată numai printr-o dispoziție expresă a legii, dispoziție care nu ar opera retroactiv.

Aflăm din cuprinsul Motivării că Parchetul General are în redactare un RIL cu același obiect, pentru uniformizarea practicii instanțelor de judecată. 

Extrase din Decizia nr. 5/08 02 2021 a ICCJ.

Intreaga Motivare poate fi citită în MO AICI

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

36. Părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. ( NOTA PROASTA pentru cei care nu mai urmăresc ce se întâmplâ cu actiunile lor- nm)

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

37. Instanța de sesizare a apreciat că, prin raportare la art. 30 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, oricare ar fi sporurile care se adaugă, acestea fac parte din pensia militară stabilită, recalculată sau actualizată, astfel încât pensia netă rezultată prin scăderea impozitului din pensia brută (cuprinzând și sporul aferent Ordinului „Meritul Militar”) nu poate depăși soldele brute cuprinse în baza de calcul.

38. Interpretarea în sensul că sporul corespunzător Ordinului„Meritul Militar” se aplică cuantumului pensiei, după aplicarea plafonărilor prevăzute de art. 30 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, ar reprezenta o adăugare la lege, întrucât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face o asemenea distincție.

39. De principiu, orice spor și majorare se aplică anterior impozitării sau aplicării contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate. Relevante în acest sens sunt situațiile salariaților și ale pensionarilor care beneficiază de creșterea punctajelor anuale, conform art. 168 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

40. Astfel, este opțiunea legiuitorului de a stabili un prag sau procent maxim al pensiei, instanța nefiind îndreptățită să nesocotească această voință consacrată legislativ.

41. Argumentul că ar surveni o egalizare a pensiilor între cei care dețin ordinul militar și cei care nu-l dețin nu poate fi acceptat, întrucât legiuitorul poate să plafoneze pensiile militare în funcție de resursele bugetare de care dispune statul.

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

42. Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

43. Curțile de Apel Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Galați, Oradea, Ploiești și Târgu Mureș au comunicat și punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

44. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

45. Într-o primă opinie s-a apreciat că sintagma „pensia netă” din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) și b), art. 30 din aceeași lege, precum și din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 fiind inclus în pensia brută și supus plafonării pensiei nete prevăzute de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

46. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că sporul pentru semnul onorific nu reprezintă un venit distinct de pensia brută, ci o componentă a acesteia, neavând o existență de sine stătătoare. Astfel, acest spor devine efectiv și produce efecte juridice numai în legătură directă cu stabilirea pensiei militare de stat. Din modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară ce urmează a fi încasată efectiv, în toate componentele sale, la nivelul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. În plus, definiția legală a pensiei nete nu se referă la pensia militară stabilită conform Legii nr. 223/2015, ci la pensia militară stabilită în cuantum brut, deci inclusiv prin aplicarea altor elemente decât cele prevăzute de această lege, printre aceste elemente figurând și sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) dinLegea nr. 80/1995.

47. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

— deciziile civile nr. 802/2020 din 15 iulie 2020 și 1.384/2020din 29 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia —Secția I civilă;

— deciziile nr. 255/2020 din 29 iunie 2020 și 305/2020 din16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău — Secția I civilă;

— deciziile civile nr. 843/Ap din 14 iunie 2019 și 133/Ap din 24 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov —Secția civilă;

— deciziile nr. 5.898 din 16 decembrie 2019, 2.610 din 4 septembrie 2020, 3.333/2020 din 8 octombrie 2020 și 4.466/2020 din 23 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;

— sentințele civile nr. 3.836 din 26 iunie 2019, 2.658 din  2 iulie 2020 și 2.659 din 2 iulie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale;

— deciziile civile nr. 590/A/2020 din 14 iulie 2020, 744/A/2020 din 4 septembrie 2020 și 1.108/A/2020 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj — Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale;

— deciziile civile nr. 93/AS din 24 februarie 2020 și 713/AS din 6 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța — Secția I civilă;

— deciziile nr. 955/2020 din 2 iunie 2020 și 1.700/2020 din 6 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova — Secția I civilă;

— deciziile civile nr. 408/2020 din 9 iulie 2020, 544/2020 din  24 septembrie 2020, 597/2020 din 8 octombrie 2020 și 620/2020 din 23 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați — Secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

— Sentința civilă nr. 845/2020 din 15 iulie 2020 (definitivă prin neapelare), pronunțată de Tribunalul Iași — Secția I civilă;

— Decizia civilă nr. 426/2020-A din 9 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea — Secția I civilă;

— Decizia nr. 253 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești — Secția I civilă;

— sentințele civile nr. 289/2020 din 3 iunie 2020 și 324/2020 din 11 iunie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul Buzău — Secția I civilă; 

— deciziile nr. 195 din 20 mai 2020, 567 din 13 octombrie 2020 și 579 din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava — Secția I civilă; 

— Decizia civilă nr. 53 din 4 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale; 

— sentințele civile nr. 879 din 9 decembrie 2019, 752 din 7 octombrie 2020 și 772 din 12 octombrie 2020 (definitive prin neapelare), pronunțate de Tribunalul Arad — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale; 

— deciziile nr. 432/A 18 octombrie 2018 și 92/A din 27 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș — Secția I civilă. 

48. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sintagma „pensia netă” din cuprinsul art. 60 din Legea nr. 223/2015 se referă în mod exclusiv la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) și b), art. 30 din aceeași lege, iar sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 se adaugă pensiei nete, nefiind astfel supus plafonării legale. 49. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că sporul prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu face parte din pensie deoarece are un alt caracter juridic decât pensia, astfel că trebuie adăugat la cuantumul net al acesteiaAșadar, sporul pentru semnul onorific se calculează și se adaugă la pensie doar după ce se cunoaște cuantumul final al pensiei. Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 produce efecte juridice ulterior stabilirii pensiei militare de vreme ce decorația pentru semnul onorific reprezintă un spor la cuantumul pensiei, în sensul de majorare a acestuia, fiind o recompensă morală și materială pentru activitatea desfășurată.

50. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

— Decizia nr. 262/2020 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău — Secția I civilă;

— Decizia nr. 1.387 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești — Secția I civilă.

51. Hotărârile transmise de Curtea de Apel Pitești în sensul ambelor opinii menționate anterior nu sunt definitive, motiv pentru care nu se impune evocarea lor.

52. Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte deCasație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare — Serviciul judiciar civil, se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale privitoare la modalitatea de calculare asporului corespunzător semnului onorific „În Serviciul Patriei”, respectiv a semnului onorific „Meritul Militar”, acordat în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, anume dacă acesta se include în cuantumul brut al pensiei militare, căreia i se aplică impozitul pe venit, potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015,ori se aplică cuantumul pensiei nete, stabilit potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, ceea ce are ca efect augmentarea venituluinet al militarului pensionat.

...........

De citit  și topicul:

Ce nu știu formatorii Institutului Național al Magistraturii despre pensiile militare și sporul OMM/SOSP

121 comments:

Ionel said...

De ce nu se aplica si la magistrati prevederea ca pensia neta nu poate depasi netul corespunzator brutului unui magistrat aflat in activitate. Adica brutul pensiei sa fie impozitat si sa se calculeze un brut corespunzator netului rezultat, astfel impozitat, fara CAS si CASS, incat sa nu depaseasca venitul unui magistrat aflat in activitate pe aceiasi functie pe care a fost cel pensionat. MAGISTRATII SUNT STAT IN STAT !!!! PANA CAND !?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Onorabile, tot nu este clar ca pe sectorul militar vin dispozitii secretizate sa nu se faca la nimic dreptate? Opinii, neopinii ale unor magistrati sau formatori de opinii autorizati, sau ce se publică in Monitorul Oficial, decret prezidential, hotarari de Tribonal sau Ograzile de Apel sunt date astfel incat sa ne dea pe toti in gat sau in fund cate-un sut, sa ne sara capecele ca sa ne lecuiasca pohtele pentru topeul obraznic de a ne indrepta vreodata penziile, ca doar nu-s dispusi sa ne indeplineasca toate mofturile după sculele, surcelele si lulele noastre!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Acum cred ca ai înțeles ce fel de justiție avem...
Susțin introducerea OMM la pensiile magistraților...

Gigi said...

Un pas mic pt.pensionarii militari,unul mare pentru instanţe.
Deci,s-a dat undã Verde şi pt.OMM.

Huhu Rezea said...

S-a dat undă verde să fie ras. Nu ai înțeles decizia ICCJ?

Leon said...

,,Adăugarea sporului OMM la cuantumul final al pensiei militare calculate potrivit Legii nr. 223/2015 ar mai putea fi realizată numai printr-o dispoziție expresă a legii, dispoziție care nu ar opera retroactiv...,,
Pl x nr.199/2020 prin Art.110prim acopera acest vid legislativ , in conceptia ICCJ..!

Ein Stein said...

Pai ce va ziceam eu, ei nu inteleg cuvinte. Aprecia unul dintre ganditori ca sintagma "pensie neta" se refera la cuantumul net pensiei al pensiei. Daca te opresti cu citiul aici poti sa spui ca in sfarsit au inteles, dar daca continui te iei cu mainile de cap. Daca prezumam ca cuvantul "refera" este inteles, atunci, acel cuvant transforma cuantumul in atribut al "pensiei nete", e o referinta, o legatura intre cele doua elemente, nu sunt unul si acelasi lucru, ceea ce insinueaza ei, prin apreciere.
Pensia neta e o notiune abstracta, cunatumul nu e. Pana cand nu calculezi cuantumul habar nu ai cat este si ce este, nu poate baga nimeni mana in foc ca plata "pensiei nete" nu se face in acri de pamant sau sorici de porc, ei doar presupun ca se plateste in lei, ca se te asiguri calculezi cuantumul al "pensiei nete", deci nu e unul si acelasi lucru. Si e foarte important pentru ca OMM se calculeaza si se adauga la cuantum nu la pensia neta.
Pensia neta din art 60 este mai degraba baza de calcul, daca tot vrei sa faci tot felul de referinte.
Pensia neta sau bruta poti sa o plafonezi cat vrei dar ce rezulta in urma plafonarilor, calculand valoarea concreta, rezulta cuantumul. La asta se adauga OMM conform L80, ca asa scrie la art.11. La cuantum nu la pensie.

Cornelius Flavius Ifrim said...

A fost emis memorandumul de taiere cu 50% a pensiilor si salariilor, care trebuia aplicat azi, dar din cauza scandalurilor se va discuta si aplica de maine sau poimâine, si s-a aflat categoriile, cu prioritate medicii, militarii si politistii, motivand ca e criză grava, totul e din labă, pentru ca sa le ramană de furat, dupa bunul plac, din taiat! Poate ca ma luati la mistocareala, dar situatia este foarte grava si o sa ne trezim cu veniturile ciopartite de haitele politice tampite, si sa-i aud acilea pe votantii acestora ce au a comenta, ca eu ii asigur ca asta se va intampla!

Gigi said...

Am banuit cã se va înţelege greşit ce am vrut sã spun😀

Reformulez: Un pas pi loc pentru SNAOPSN,unul uriaş pt.Gulerati şi instanţe care au pe rol Acţiuni cu OMM. Undã Verde sã fie "tãiat" şi OMM prin ingineria financiara-juridica din 2017.09.15.
Râd tot astea.Or mai avea ceva de râs?

Iulian Mareș said...

Mai bine...
Tu de la cine crezi ca vine unda verde? De la Semafor!

Calinmihaib12 said...

..am scris..și am fost uneori contrazis: în ciuda evidenței:. .că legea 233/2015..în formula rea "originară"..a PSD-ului(..!) nu era..chiar "rea",.cum sunt de părere alți comentatori de pe blog.!;(dar PSD-ul..s-a"sucit"!)
..MODIFICAREA prin OUG-urile 57 ..și 59: ILEGALE și IMORALE: a legii 223..și..prin faptul că nu au trecut CALEA LEGALĂ..a dezba terii și aprobării/respingerii.. parlamentare..,FAPT CIUDAT..și trecut cu vederea de ICCJ atunci când evocă faptul că unele instanțe din țară "spun":FALS=că "voința""legiuitorului" = adică a guvernului= care "e legiuitor" = limitat în "competențele" sale ..în acest sens:..de art. 115.. din CONSTITUȚIE: DIRECT:adică nu poate emite OUG-uri în materia drepturilor fundamentale..și INDIRECT:..prin faptul că dacă tot a.."NELEGIUIT"..pensiile militare prin OUG-uri=..nu a urmat CALEA CONSTITUȚIONALĂ a finalizării procedurilor de reglementare:=APROBARE/RESPINGERE..prin: LEGE =PROCEDURI OBLIGA TORII..într-un stat cu adevărat democratic..!
ICCJ trebuia să se pronunțe de la început: adică de la emiterea acelor OUG-uri PERVERSE,mai ales ord.59/2017 care a "reglementat" = DEREGLEMENTAT= ABSOLUT=ATIPIC, și eu îmi permit să spun,ca nespecialist în "drept":..ȘI..:
ILEGAL/NECONSTITUTIONAL: art. 60, alin.1,(cu literele: a + b..)= dintr-un articol ce privea ACTUALIZAREA unor pensii,..într-un articol care REGLEMENTEAZĂ= DEREGLEMENTEAZĂ în materie care
..NU FACE OBIECTUL..UNEI LEGI DE PENSII,ci al ALTEI LEGI: privind FISCALITATEA,IMPOZITAREA unor VENITURI BRUTE..!
..Și se..mai INSINUEAZĂ..și ideea = FALSĂ = că OMM-ul e..o "structură" a pensiei.reglementa tă de legea pensiilor 223..(sau oricare altă lege anterioară de pensie..!)= ceea ce e EVIDENT GREȘIT,..fapt ce..sugerează o INTENȚIE..viitoare probabilă, de includere..scriptică a OMM-ului în CORPUL legii 223..,sau a altei LEGI..privind pensiile militare..!

Iulian Mareș said...

Crezi?
Mai bine asa...sa arate magistrații clar cum se pisa ei, la ordin, cu vântul din spate, nu-i bai. Dar sa nu-i aud gustând la o adică, pe acești preturi, fără obligații de apărare a tarii!
Corecți sau nu aceeași câini vor saltă piciorul la căpătâiul lor.

Iulian Mareș said...

Noi kiar știm asta...

Huhu Rezea said...

Gulerații au impus eliminarea actualizării pensiilor militare, tot ei dictează și momentul reluării actualizării.Politicul nu deranjează prea mult politicile salariale si sociale din structurile militare. Politicul, indiferent de culoare, prin acoperiți.... respectă deciziile guleraților.

Iulian Mareș said...

Voi știți ce este LD-printesei?
Ei iată omul care a făcut nimic în toată viata lui de plosnita de câmp, LD-ul prințesei din Octogon!

"Dacian Cioloș: Florin Cîțu a făcut jocul celor care frânează reformele din programul de guvernare. Nu mai are sprijinul USR PLUS

Copreședintele USR PLUS Dacian
Dacian Cioloș a reiterat, pe Facebook, decizia USR PLUS de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Florin Cîțu după ce acesta a luat decizia de a-l demite pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății - „Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie imatură, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional”.
Nepotul Vulpii 2 1/4, kiar a înnebunit: cine dracu face mai LD reforma? Ce minister? ...poate la sport și culte?

Ein Stein said...

N-ajunge. Trebuie sa inteleaga si astia care iau decizii.

Ein Stein said...

Creca se apropie de implinire profetia mea, PNL guvern cu sprijin PSD. Evident motive la greu, interes national, tarisoara e la greu si alte abureli.

Leon said...

Cornele, MEMORÁNDUMUL (document, memoriu conținând expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri,etc.) NU este Lege..!
In sedinta de Guvern se aproba niste principii in domeniul salarizarii, in 30 de zile ministerele vin cu Propuneri concrete, apoi ministerul muncii intocmeste un Proiect de lege care este aprobat de Guvern si este trimis Parlamentului..!
Ar mai fi si variante de modificare a Legii nr.153/2017 prin OuG, dar nu prea cred !

Viorel said...

Le ureze tuturor celor care și-au bătut joc de Legea nr. 223/2015 din 2015 și până în prezent să aibă soarta lui Aldo Moro. Dacă nu știu cine a fost și ce a pățit / nevinovat fiind comparativ cu ei (nu știu de proști ce sunt), atunci mai nou să aibă soarta ultimilor 3 lăutari renumiți, de etnie romă. Poate astfel (de frica morții dacă nu de frica noastră sau a legii), vor pune mâna și vor remedia prin PLx-199/2020 greșelile făcute (de ei și de alții). Pentru bârfitori, aceasta este o urare.

Huhu Rezea said...

@Ein
In calitate de câștigător al alegerilor, PSD intră la guvernare doar dacă el dă premierul.
Este exclusă susținerea unui guvern condus de PNL sau USR, a declarat si Ciolacu astăzi.

avianyc said...

M-am retras de pe acest blog cu un gust amar si demoralizat de necunoasterea de catre comentatori a modului de interpretare a textelor de lege ,comentatori care in necunostiinta lor in stiintele juridice aduc jigniri nefondate crezand ca eu m-aș opune dorintelor lor in interpretarea legii.
Nu domnilor, eu doar v-am pus in tema cu interpretarea corecta a textelor de lege .
Daca art de lege sunt prost/gresit scrise (inclusiv art 11 din L 80 este scris gresit si in defavoarea beneficiarului, judecatorii nu pot interpreta legea dupa vointa domniilor voastre. Daca am fost mai insistent si poate enervant pentru unii am facut-o in speranta ca veti intelege si va veti insusi interpretarea corecta a textelor de lege si nu va veti cheltui banii inutil in justitie pe cauze pierdute din start la indemnul celor pe care-i considerati stiutori de drept , un fel,in fapt, de ”invatatori magna cum laude ”falși.
Repet ceea ce am spus de n ori aici , un spor este doar o majorare al cuantumului pensiei si se supune plafonarii,indiferent daca se acorda dupa o alta lege complementara (in acceptinea legii 24/2000) legii 223 ,pe cand o ”INDEMNIZATIE” stabilita dupa alta lege se acorda total separat de cuantumul stabilit al pensiei si nu face obiectul OG 59 art 60 decat daca se prevede expres in ordonanta.
Ca atare pana cand art 11 nu se modifica si denumirea de ”spor al cuantumului pensiei” se transforma in acordarea unei INDEMNIZATII de 10,15 20% din cuantumul pensiei stabilita in baza art 28 din L223 aplicat pri ordinul prin M25 /2016 .
In concluzie nu mai dati vina mereu pe judecatori atata timp cat art de lege sunt scrise cu sau fara intentie in defavoarea pensionarilor.Chiar daca in unele cazuri legea este cat se poate de clara (precum aplicarea in baza de calcul a salariului minim garantat) lupta in justitie trebuie sa fie oarba si dusa de oameni profesionisti in ale dreptului .
Sa nu uitam insa ca cel care da banii are si dreptul constitutional de a impune reguli de acordare a banilor atata timp cat masurile fiscale impuse sunt bine si corect justificate din p.d.v fiscal-bugetar.
Demoralizat de situatie politica ajunsa sub pragul acceptabilului si de slaba pregatire juridica a majoritatii comentatorilor ,inclusiv a celor care se adreseaza prin ”avocati” justitiei, ma abtin de a mai comenta pe acest blog.
Discutii de pensionari duse in zona pluton ,companie ,batalion ,planton etc sunt absolut irelevante in contextul social ,economic juridic si administrativ al evenimentelor pe care societatea le traverseaza.
Prefer sa stau departe de mediocritate ,cu sentimentul maximei empatii fata de cei care sunt obligati de sisteme politice votate din patru in patru ani sa traiasca din pensii si salarii la limita existentei.
De ramas bun ,
O iesire din poarta casei mele la cumparaturi pe o ruta deviata putin ,cu o filmare facuta special pentru ”unii carcotași” in scopul de a vedea cam ce case au lasat sasii romanilor (case repartizate de primarie –partid(PCR si FSN) inainte si cateva luni dupa de 89 nomenclaturii de partid ,militarilor cu functii inalte in structuri ,directori de intreprinderi,etc). Diferenta ,eu am cumparat dupa 89 pe bani munciti din greu . la fel si altii .........

https://youtu.be/r8qwOA43Vfs

Pe aici prin decembrie 89 a fost un fel de razboi intre ai nostri ......cu juramant depus cu mana pe drapel
AFT la zi pentru interesati. Comandant ,un domn general dr ing foarte respectat si bine pregatit profesional.....fost,la inceput de cariera ca abolvent ATM, sef atelier motoare la aviatie Sibiu )

https://youtu.be/7zcWhE3FdyE

Unknown said...

Interesant pct.36:Părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept!Din informațiile pe care le am parțile, în speță P.F., au trimis prin e-mail punctul de vedere!
Întrebare! De ce în motivarea ÎCCJ apar doar două CA cu decizii favorabile nouă, când de fapt sunt PATRU!
ÎCCJ ”pasează pisica în curtea vecinului”, cum ar spune românul!Nu au judecat pe fond, ci au respins solicitarea ca inadmisibilă!”86. Interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării unei
cauze, în raport cu situația de fapt și circumstanțele proprii
fiecărui litigiu, revin instanței de judecată învestite cu
soluționarea cauzei, fiind în sfera de competență a acesteia și
nu a completului sesizat în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
87. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de
Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept constată că sesizarea de față nu este admisibilă, nefiind
întrunite condițiile impuse de mecanismul de unificare a practicii
judiciare reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă
care să reclame intervenția instanței supreme.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău — Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.317/110/2019,
în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, trebuie
interpretat și aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu
rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) și b), art. 30 și art. 108 din aceeași lege sau la cuantumul net al pensiei
de serviciu rezultat atât din aplicarea dispozițiilor mai sus-menționate, cât și din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2021.”

Paul Puiu said...

Se impune un proiect de modificare a art 11 din L 80/1995 in care sa se stipuleze expres ca SOSP SOMM sa fie adaugat la pensia neta stabilita dupa plafonare, alta solutie legala nu exista!!! Totusi ma intreb: pana la data de 15.09.2017 cum s-au interpretat si aplicat aceste prevederi si de ce in prezent se percep de specialistii caselor de pensii si magistrati tot felul de interpretari, nu ar fi fost normal sa se clarifice aceste reglementari care au fost permanent interpretabile?!

Viorel said...

Domnule avianyc, păcat că nu mai rămâneți alături de noi indiferent de comentarii, bune sau rele. Noi doar ne dăm cu părerea sau interpretăm legea așa cum o înțelegem, însă, ce ne puteți spune despre modul de interpretare a legii de către (D.G.F.C. și D.J.) și cele 3 C.P.S. / M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I. Dar despre Deciziile 4 și 5 Ale Curții de Conturi. Ce au sau nu au înțeles marii finanțiști privind interpretarea legii de a fost nevoie să apeleze la C.Ap.B. pentru a lămuri situația.
Dumneavoastră afirmați: „judecătorii nu pot interpreta legea după voința domniilor voastre”. Până aici este correct, mă refer la voința noastră, când însă este vorba despre voința dânșilor, se aprinde culoarea roșie a semaforului și se spune STOP. Peste noi nu trece nimeni.
Și ultima problemă (îmi cer scuze, dar din noianul de ciorne pe care le am nu am găsit, deși au fost prezentate cazuri și pe blog din câte îmi amintesc).
De ce Î.C.C.J. la solicitarea unor C.Ap. în Soluționarea recursurilor în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu dau o soluție (decizie) exactă ci lasă la interpretarea individuală a fiecărui Complet de judecată din aceste C.Ap. (un fel de, rămâne la latitudinea fiecărei …….). Refuză să-și asume răspunderea pe o problemă mai delicată ?
Cum explicați Decizia nr. 5 / 5 martie 2018 a Î.C.C.J. „Acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații sunt prematur formulate”. Deci pentru pensionarii ieșiți la pensie în anul 2011 când au fost suspendate aceste ajutoare, tu C.Ap., vii după 8 ani și-mi spui că SUNT PREMATUR FORMULATE. După 8 ani sunt premature domnule avianyc ? Alt cuvând nu găseau ? În plus se contrazic cu Decizia nr. 16/2015 în care se spune (voi spune cu cuvintele mele): „amânarea acordării ajutoarelor nu poate duce la infinit”. Ce să mai înțelegem din legile și modul de interpretare indiferent dacă este Viorel, Gigel sau oricare judecător. Tot una. Fiecare înțelege ce vrea. Un judecător îi dă 5 ani cu executare, altul (definitiv) 5 ani cu suspendare. Bravo România democratică.

Andrei said...

Dumneata suferi de sindromul persecutiei in forma continuata.
Casele: daca ma straduiesc putin pot da numele a vreo zece proprietari din zona respectiva si care nu aveau nicio treaba cu armata (eventual fete maritate cu elevi sau absolventi) sau partidul. Confunzi Sibiul cu o comuna sau sat oarecare din care, dupa 90, au plecat sasi. NU erau case la dispozitie, de serviciu, erau proprietate personala. In Sibiu, a doua garnizoana ca numar de militari, dupa Bucuresti, s-au construit cartiere de blocuri pentru MApN, MAI. Acolo pot fi gasiti majoritatea militarilor.
Cdt AFT: corect, un ofiter inteligent, bine pregatit. La aviatie. Cu trupele de uscat, ca la fotbal.

Calinmihaib12 said...

...mai-mai să-i "agreez parțial" .."aplombul juridic"..expus..cu năduf si"superioritate arogantă"
..dar invocarea ORDINULUI COMUN
..31/M.25/999/../../../..//2016=
semnat ORBEȘTE de 3 MINISTRII.., arată că avianyc: NU A ÎNȚELES/ se face că nu a înțeles/sau e trompeta cu sofisme a gulerați lor + politicienilor care au tăiat pensiile militare = că acest ordin:ILEGAL,ABUZIV..!= încălcând art.60 al.1,lit.a) a legii 223 în vigoare până la 15.09.2017..= NU PUTEA FI APLICAT,ci trebuia modificat =astfel încât să nu încalce legea 223..sau:..abrogat și înlocuit cu ceva..legal..!

Calinmihaib12 said...

PAUL PUIU:..nu cred că e cazul să se umble la art.11/LG.80/1995 ; orice MINTE SĂNĂTOASĂ..cum a fost a legiuitorului ATUNCI când s-a scris legea 80/1995 citește că un SPOR PROCENTUALl"..la un CUANTUM =chiar neprecizat expres că e BRUT sau NET/sau chiar de aceea: că e NEPRECIZAT..!= se aplică la un CUANTUM stabilit/ reaclc./act./..= BRUT= CALCUL FINALIZAT DE PENSIE,conform legii pensiilor în vigoare..! (în afara plafoanelor din legea pensiilor,care se aplică STRICT
procedurilor din legea pensiilor ,..și nu la..SPORURI acordate prin alte legi..!)
RESTUL: e = SOFISTICĂ INVENTATĂ și menită să acopere ILEGALITĂȚI SI ABUZURI..ale RĂZGÂNDACILOR..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Ehei, Tehnocrat, in satele fara pomi, hanimale si prepeleac sau bugeac, gâganii o duc mai bine ca noi, ca-i vad in țoale si pantohi noi, portofelele babane, burdihanurile pline cu friptane si sarmale, apoi la porți cu merțane, gipane si in compania borfeturilor romanistane, specializate in tehnica oralo dentală, super occidentală, chiar daca casele din Slobozi-le-aș nu-s ca cele din Ramnic, Roman sau Buziaș. Deh, oameni de afaceri, cu dare de mână, intinsă la protipendada bogată, străină, care nu-i traită cu apă, paie, bătaie, măligă si slănină; apoi specialisti in munca cinstita de ciordeli si buzunăreli, inselaciuni si alte praduieli, caci la feru vechiu i s-au dus timpu si leatu',' ca au vandut, bata-i vina, pana si rugina de nu gasesti pe drumuri un cui de leac sau sarmă sa cosi un nasture la proțap in lipsă de ac! Chiar mi se pare ca, unii pălmași neaoși, fara stare, pentru o salată de bețe si cateva carboave pe schinare, le presteaza muncile de salubrizare si closetare, spalandu-i si masându-i chiar pe gheare, harichi, schinare si chicioare, ca slugile silitoare! Ei vor hi viitorul, caci boborul, in lipsa sporului de natalitate creatoare, va favoriza inmulturea acestor cârâitoare zburătăcitoare, care sunt tare roditori de sămânță ouătoare in incubatoarele de călătoare înharipate cu fustoaie-foștoloace parașutoaie! Mai la hacana, parpalea, ca multi dintre romanistani ar vrea sa se afle intr-un astfel de stol, mereu in zbor călător ciorolo, de colo colo, si avand la tescherea mai multe parale decat ar avea Băsănău, Muianus si Stolo! In Onesti, lumea nu mai sta la povesti, bantuie pe la usi si feresti moartea cu coasa, baga-o-as in tac-su si mă-sa, si peste toate tristetile din sufletul meu plouă mereu, si mi-e greu sa inteleg cum Dumnezeu toti analfabetii intorc banii cu lopata, pe care nici mama sau tata nu au reusit in zeci de ani sa-i castige, cum ii obtin acesti golani in doar doi, trei ani, nici unul neavand pe dungă macar un an in cartea de muncă! In Onesti, ploua cu caldarea si astept, cu toata rabdarea, sa cada guvernarea drack direct in cap, ca tare m-am saturat de austeritate si nedreptate in toate...

Iulian Mareș said...

Avyanic,
Eu am crezut ca ai probleme medicale și mi-am făcut gânduri...
Bine ca ești viu si ne lămurești cu textilele de lege și cu Tora!
Dar spune-ne cum ti-ai câștigat tu drepturile văduvit de guvernarea de handicap PNL și USR, UDMR sub oblăduirea Semaforului.
Caut casa în Sibiu în valoare de 350000€, cunoscătorii știu de ce pot oferi numai atât.

Paul Puiu said...

Calinmihaib e doar punctul tau de vedere, care din pacate nu il interpreteaza in avantajul nostru magistratii!!! Pana nu se va reglementa expres ca se va adauga la netul stabilit in plata dupa plafonare, magistratii il vor interpreta doar dupa bunul plac!!!

Leo said...

Salariile NETE au funcționat în RO contemporană numai în perioada 01.07.1977-01.01.1991. Restul timpului au fost salarii BEUTE.

Calinmihaib12 said...

.."gulerații"=adică"decidenții" financiari militari=angajați ai statului,în realitate nu decid
EI.."câți" și "cum"..se cheltu iesc BANII alocați de la buget ..!; deciziile "se coc" de "strategii și planificatorii" militari și politci..care în "cazul nostru"= al ROMÂNIEI:.. sunt..CAM..aceeași care au decis..de 30..și ceva de ani "POLITICA"..care o vedem..!!?
..Așa că fondurile pt...PENSIILE MILITARE sunt stabilite în func ție de prioritățile stabilite de acei DECIDENȚI (cam "obscuri",.. "nevăzuți"),iar "guleratii" fac calculele și: în funcție de.. rezultate,răspund:..AJUSTATIV...la COMENZILE DECIDENȚILOR... amintiți..!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Și dacă prețul întrării și salvării PNL este suspendarea și demiterea Semaforului Ghinionist?

Iulian Mareș said...

Condiția minimala, necesara și suficienta: mintea sa fie sănătoasă!

un oscar = o pensie said...

sa se modifice,
dar sa fie in suma fixa acest spor
la 25 de ani militar sporul sa fie 1000 lei(respectiv 800-600 lei) iar la interval de 5 ani sa se adauge 100 lei .
asa suna echitabil,toti am slujit armata si recompensa sa fie egala pt toti

un oscar = o pensie said...

iar modificarea sa fie de genul-o suma fixa
1000 de lei-25 ani armata
800-20 ani
600-15 ani
suma egala pt toti militarii indiferent de functie
acum unul ia 4000 iar altul ia 800,e corect?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon. multumesc frumos pentru raspunsul corect si pretios!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Un ozkar o penzie, si asa poate sa hie, dar in această anarhie dilie noi ghisăm la cai verzi pe pereti in triluri de sticleți, care cantă șlagăre pe vioare cu atașări de miare la penzioare sa ni se facă ștanga mare, cat o avea Stefan Cel Mare cand ducea lupte greco catolice cu acele fecioare-ofrande mioritice, cicătelea in timpul domniei despicand in toiag cam opt sute, deci avand cu ce vute pe rupte inainte de marile lupte, dar la miișoarele noastre de pe peretii cu cai nu putem fi si bogati si buhai, cu banat, cand locurile unde răngile de excavat au existat s-a si vindecat, asa ca sa taiem caii sa-i facem friptura pentru binecuivantata gură, s-o tinem ocupata sa nu mai ceara ce visele ne inspira ca ar fi vie ce a fost odata cand bunica era fată, si azi este moartă si ingropată, măi, tată!

mega2005 said...

@Leon
Credeti ca Legea 223/2015 mai are viata lunga?Ii mai arde vreunuia sa "amendeze", sa "corecteze" si alte asemenea?

Calinmihaib12 said...

Paul Puiu:Nu e "punctul meu de vedere",eu citesc textul legii= cum ar trebui să facă și judecă torii=fără "liberă" interpretare ..!(sau cel mult:"o libertate de interpretare":ÎN LIMITA BUNULUI SIMȚ COMUN..al oamenilor cu IQ mediu,care înțeleg un text citit ..!).
Un text de lege trebuie să fie clar,coerent,fără duble înțele suri..!
Judecătorii NU "interpretează" textul legii,ei îl APLICĂ..!;
dacă un text de lege nu e clar.. trimit procesul la ICCJ..care are misiunea de a "interpreta" și "lămuri" sensurile, înțelesu rile unui text de lege supus analizei..și a unifica jurispru dența,adică aplicarea unitară a legii de către toate instanțele din țară=în spețe identice= asta ar fi NORMALUL într-un stat de drept..!
Revenind la OMM:..nu cred că trebuie creat "precedente" cu modificări ale art.11 din legea 80/1995..care de 20..și "ceva" de ani s-a aplicat normal,.."în limita bunului simț comun= impus de textul articolului..!
Orice spor procentual adăugat la cuantumul NEPRECIZAT al unei pensii (stabilite /recalculate/ actualizate):e.."l.m.c."..= că se aplică la CUANTUM BRUT..!
..și:am mai scris în comentarii:
într-o lege a pensiilor sau a sa lariilor:într-o ȚARĂ DE OAMENI NORMALI..LA CAP ȘI MINTE (MENTAL
..!)..nu scrii..despre fiscali tate,impozite și cuantumuri nete..!.
NOTĂ:l.m.c.=la mintea cocoșului!

Periamu lucica said...

Ne ametiti!!

Seba said...

Corect!

Iulian Mareș said...

Pretorii nu sunt sclavi mortificati, ai Companiei ROU SA.

Iulian Mareș said...

Preocupari de magistrati.... Oare vor reusi?

https://romania.europalibera.org/a/bugetari-cu-8-000-pe-lun%C4%83-se-judec%C4%83-cu-csm-vor-25-spor-pentru-c%C4%83-lucreaz%C4%83-cu-secrete/31201845.html

Periamu lucica said...

Mai dez acord ,ce tot bajbai ca esti cam ametit asa ca las-o
,

M said...

A are pensia 1000 de lei, B are 2000. Inseamna ca B are pensia dubla fata de A. Sa zicem ca A a fost cdt. plt. si B cdt. MU.
20% spor
A va avea 1200 iar B va avea 2400. Raportul dintre cele doua pensii se pastreaza.
Suma fixa = 200 de lei
A va avea tot 1200 iar B va avea 2200. Raportul NU se mai pastreaza!

Da, ar fi OK ca idee dar atunci si impozitele platite sa fie tot in suma fixa! De ce unul cu pensie de 5000 lei sa plateasca 300 de lei si altul cu 2000 de lei sa NU plateasca! 😂 Ehei, chestii de geambas smecher care reinventeaza lumea ca sa aiba el o micuta satisfactie. Cand e bine pentru mine vreau in suma fixa, cand e rau pentru mine vreau procentual. Labilitate de intelegere a economiei!

Gata! Ma duc la secretara mea sa o iau pe genunchi sa imi beau cafeaua!

CEZAR said...

Baaa Akord ,
Caprilii de la Temeshvaros..put a Chanel -Five...!!
NB
Problema de mindrie ostaseasca !
Voi intelegeti ca "M" -miltarul Tulumbar are PENSIE MAI MARE decit..napoleonul nostru m-AL ? Pe L-223..adica Legea pensiilor militare sic!
Pentru asta trebuie sa luptam pina la ..unul ! La doua ii baica si apoi masa...
Sa facem dreptate !
m-Alu in fruntea bucatelor.....

Gigi said...

Dupa ce am vãzut ce se intâmplã cu noi din 2009 incoace,incep sa-mi pun întrebãri dacã a meritat sacrificiul a peste 30 de ani intr-o meserie ce se cere sacrificiul personal,al familiei.Da,pentru cã in meria asta se cere sacrificiu,iubire de ţara,de cetatenii ei. Cea mai mare umilinta a unui militar,politist,pompier,jandarm etc,este atunci când îl lovesti in demnitate in onoare,mai pe scurt îti bati joc de munca lui,înjosindu-l in faţa cetateanului,al proriului sãu popor de care tocmai ai dat totul cã el,cetateanul sã nu se simta amenintat intr-un fel sau altul,sã ai sentimentul,tu,ca ti-ai fãcut datoria, cã om care ai fost instruit in sensul acesta.
Umilinta noastrã a ajuns la apogeu,dacã pot sã spun aşa.Pai sã ne aducem aminte in 2010,'11,'12,când o mânã de javre care s-au catarat in jilturile puterii ce presiune au fãcut asupra noastrã.Sa ne aducwm aminte de tot ce ne-a fãcut toţi care au avut betia puterii.Acum,dupã atâtea taieri,neacordari de drepturi de ani de zile,nici mãcar o amarâta de indexare nu o primeşti,ce sã mai vorbim de actualizari.Acum şi OMM,este în atentia sacalilor ãstura.Asta se intâmplã numai la SNAOPSN,nu şi la ei.Cum crefeti cã unii bugetari au sal/pensii şi de 70.000lei? Pentru cã la ei nu s-a atins nimeni de nici mãcar un cent.
Statul are 2 arme,pentru a lovi in noi,CC şi JUS.
Asta sã intîmplat şi se intâmplã numai datoritã pupincurismul celor cu funcţii mati din confucerea SNAOPSN,care se lasá regulati şi umiliti de nişte jigodii ordinare,care nu au alt scop decât imbogatirea lor,a familiei lor,rudelor şi a clientelei politice.
Noi,la rindu I suntem nişte laşi,niste Tate care ne place sã ne dãm importantã, în schimb am uitat cãre e menirea noastrã.Ne f.te orice neavenit care habar n are ce înseamnã armatã. Dormiti in pace,pânã vom ajunge Asistaţi sociali,mai e un pas.
Sã nu spuneti cã iar nu v-am spus!

CEZAR said...

Gigi
16 aprilie 2021, 09:05

Stai sa vezi daca nu-i vom bate pe ..rusi....!!

M said...

Lasă-mă bă, că fiecare avem probleme. Eu sunt supărat că ăștia de la Porsche livrează mașinile cu 3 luni întârziere din cauza lipsei de componente electronice. La naiba!
Ce dracu să fac? Să iau ca un sărăcan o mașină pe stoc?
Vezi? Bă! Toți avem probleme. Eu le țin pentru mine de obicei, nu vă încarc cu ele. Văd că tu nu poți! Îți ridici poalele în cap mereu.

M said...

Nu vorbim și noi de exercițiul de mobilizare? De ordinele de chemare ale rezerviștilor la exerciții și antrenamente de mobilizare primite de camarazii noștri?

Doar întreb!

un oscar = o pensie said...

nu mai spera la ceva bun,generalii si colonei care ies acum la pensie ies toti mari barosani cu pensii de peste 15.000 lei.Scopul lor este sa inghete la pensii pe cei iesiti mai de mult,cei iesiti la pensie acum 20-30 de ani neavand specializarile lui mares sau tulumbarul M...

Leon said...

Nu este nevoie !
Se intorc militarii din Afganistan..!

un oscar = o pensie said...

BAI nerusinatule M,
acest OMM este o recunostinta din partea statului(poporului) pt efortul de a lupta in armata un timp de ani,Acest OMM nu este legat de impozite platite,este un fel de medalie,nu se poate ca tu sa iei medalie de aur si eu medalie de fier,intelegi substanta? lasa acel ex dat de tine ca este nepotrivit,stiiu ,toti gusatii ca tine vor procent dar ai vazut ca si politicienii se gandesc la suma fixa la chestii de genul OMM.

Iulian Mareș said...

Acum, deh, iarta-ne și pe noi ca nu sunt profesori universitari la Drept, ca nu putem fi toți sefi ai baroului SB, ca Excelenta Voastră, ca nu putem înțelege o guvernare artista, susținută de unul înalt cât Turnul din Pisa, însă care nu trece Testul Pisa, cf propriilor ziceri, guvernare care nu poate pricepe ca serviciile SNAOPSN au prioritate la plata, cât și la modul de plata, în fine...ca nu știm a fabrica motoare de F35, ca domnia ta!...
In sfârșit..., iarta-ne ca existăm!

PS-hai s-o facem pe românește, nu pe jidaneste, cum fabuleaza Maia: Ce Curvă masculină bolsevica poți fi și cum încerci tu sa pari destept in cap...

Iulian Mareș said...

M,
Poți sa-i mai explici și pe seara, el nu înțelege mare lucru, pt că este un idiotăn bolsevic, care consuma O2-oxigen aiurea și trebuia sa fi rămas la recoltat sfeclă! Mai bea o samahoancă..., trecea timpul...Un fel de soțul Vulpiței!

E. Cristescu said...

Eu am trecut în rezervă de trei luni și încă nu s-a efectuat transferul electronic de documente între fosta mea unitate și Centrul Militar. Sper să nu se grăbească, până pe la vreo 70 de ani nu vreau să particip la nici un exercițiu.

ifrim said...

Șagă pentru M.Ai făcut bătături rupând bările otobuzelor transportului în comun și cauți Porche?Brava la el!

Iulian Mareș said...

Aici numai Padina știe... Era lector la soldați!
Datorita skimbarii cerințelor necesare funcțiilor nici nu îl pot încadra oamenii! Poate poligonar...sa zic? Greu, se da concurs din Manualul Gradatului..., iar nu are noroc în viață!

Iulian Mareș said...

Jocul periculos al istoriei și justiției, repetabile si ciclice ca filozofie...
Asa au lucrat bolșevicii și de aici se inspiră neomarxistii, ajunși azi și miniștri...

Asociația Neamul Românesc constată că România se află într-o situație similară celei premergătoare operațiunii staliniste Gayaneh, care a declanșat cel mai mare val de arestări din istoria României moderne. Astfel, în noaptea de 14/15 mai 1948, au fost arestaţi 15.000 de membri şi presupuşi susţinători ai Mişcării Legiunii. Din centrele universitare Iaşi, Bucureşti şi Cluj au fost arestaţi 1.000 de studenţi, care au fost supuși, ulterior, programului diabolic de „reeducare“ de la Pitești și la Gherla. Pe 20 mai, au fost arestaţi 3.000 de ofiţeri ai Armatei Române și 2.000 de membri ai P.N.Ţ. şi P.N.L. Pe 19 august 1948, comuniştii infiltraţi în Serviciul Special de Informaţii (sub conducerea lui Ghe. Pintilie şi Emil Bodnăraş) au arestat aproximativ 1.000 de ofiţeri S.S.I. Pe 1 decembrie, a fost interzisă Biserica greco-catolică şi au fost arestați înalții ierarhi ai acesteia.

Unitatea specială a N.K.V.D., Smerș, denumită în România Brigada mobilă și coordonată de general Pantelei Bodnarenko, alias Gheorghe Pintilie, l-a avut ca șef la vedere pe colonelul Boris Grunberg, alias Alexandru Nikolschi, și a fost sprijinită de secretarul Ministerului de Interne Baruh Tescovici, alias Teohari Georgescu. Primii doi s-au născut la Tiraspol, în Transnistria.

Iulian Mareș said...

M,
Un sfat...nu renunța la Rang Rover! Vine la paket cu o Natașă...

M said...

@Iulian Mareș

Nu am luat mașini "britanice". Se vorbește că nu prea sunt fiabile. Nu schimbam GL-ul de acum dar am făcut greșeala să iau V8 de 4 l motorină și nu îmi place cum vibrează la turații mici. Asta e! Învăț și nu mai fac aceleași greșeli.

Măcar învăț din greșeli! Alții nu fac asta! 😁

M said...

@Leon

Cum spuneam, militarii în mod normal votează cu partidele de dreapta, sprijinite financiar de complexul militar industrial. Pentru militari, lipsa războaielor înseamnă pierderi financiare la salariu și la pensie.
De aceea nu trebuie să ne mirăm că Biden (de stânga) retrage de urgență trupele sau că la noi USR (de extremă stânga) înjură zilnic militarii și polițiștii.

Mă refeream la știrea asta

https://www.gandul.ro/actualitate/mii-de-militari-si-politisti-mobilizati-de-urgenta-langa-bucuresti-mapn-vrea-sa-afle-nivelul-de-pregatire-al-trupelor-in-cazul-unui-atac-extern-19616613


Și la ordinele de chemare postate pe FB de unii rezerviști (cu data de prezentare 14.04.2021 între orele 14:00 - 20:00.

M said...

Am trecut azi prin fața Centrului Militar și erau vreo 10 rezerviști așteptând. 😁 Au uitat să fie luați în evidență și acum s-au speriat că o să îi caute.

PS cred că am exagerat când am zis zece.... 7-8 ar fi mai corect!

Leon said...

Au dreptate Politistii :

"COMUNICAT

FSNPPC respinge, cu observații pertinente, Memorandumul Guvernului privind modificarea cadrului legal de salarizare a personalului bugetar,care ar putea conduce la diminuări ale veniturilor, pe care nu le acceptăm

Ieri, 15 aprilie, în ședința Guvernului, a fost adoptat un Memorandum, care va fundamenta principiile viitorului proiect de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului bugetar.

Deși în Nota de fundamentare sunt prevăzute principii teoretice echitabile, prin concretizarea acestora se poate ajunge la o diminuare a veniturilor în sistemul bugetar (avem experiența unor reglementări similare, care au creat discriminări salariale, ce persistă și în prezent, pentru care am deschis și vom mai deschide mii de acțiuni în instanțele civile).

FSNPPC este împotriva acestui Memorandum, redactat pe ,,repede-înainte”, pentru că nu rezolvă inechitățile din sistemul public, cel puțin din următoarele motive:

Deja unele categorii profesionale (ex.: sistemul medical) au salariile de bază calculate prin înmulțirea coeficientilor cu 2.500 lei, iar prin prezentul Memorandum se propune valoarea de 2.300, ceea ce ar conduce la o diminuare salarială evidentă;
Sporurile pentru condiții de muncă (vătămătoare, de noapte, pentru SDSL) nu pot fi acordate în sume fixe, ci doar procentual, pentru că munca efectiv prestată în aceste conditii este diferită (de exemplu: nu se poate pune semnul egal între munca de noapte a unui paznic și cea prestată de un medic chirurg sau de un ofițer de Poliție de frontieră, șef de Punct de trecere);
Excepția în ceea ce privește plafonul de sporuri (în prezent, 30%), la cele două familii ocupationale menționate în Memorandum, este doar aceea că plafonul se calculează la nivelul ordonatorului principal de credite și nu la nivel individual. A fost instituit acest mecanism tocmai pentru că în aceste doua sisteme avem de a face cu o muncă neîntreruptă, continuă, zi și noapte, 24 ore din 24, care asigură servicii de calitate, atât medicale, cât și de Apărare, ordine și siguranță publică etc. Per total ministere, se poate verifica faptul că, și în prezent, acest plafon se respectă;
Aplicarea etapizată a Legii 153/2017 a ajuns abia la jumătate, pentru marea majoritate a angajatilor din sistemul public. Ca urmare, pentru a putea face o evaluare corectă, ar trebui întâi să fie aplicată în integralitate și abia apoi putem efectua anumite analize la nivelul întregului sistem de salarizare.
In consecință, FSNPPC respinge abordările propuse în Memorandum - mai ales într-o situația de criză sanitară, așa cum este cea actuală, decretată de guvernanți -, considerând că se impune o dezbatere publică realistă pe această temă, care nu poate fi reglementată pe ,,repede-înainte”.

BIROUL EXECUTIV FSNPPC"

Huhu Rezea said...

Da, majorarea soldelor de funcție după 2017 s-a făcut având ca reper solda de funcție preconizatâ în anul 2022, respectiv cuantumul unitar calculat din CF x 2500 lei.
Reducerea salariului minim la 2300 lei are consecință săderea cuantumului soldelor de funcție, inclusiv pentru cei care s-au pensionat în anii 2018-2021.

CEZAR said...

M-Tulumbare .,
Marca Porche?! Ii de..Pork..de aici si denumirea !
Vezi ca a fost lansata Dacia Sprig !
Cind e soare mergi ..nelimitat..adica asa ca prostul!

Gigi said...

Uitându-mã pe comentariu meu de mai sus,observ cã am mai greşit unele litere,fapt pt.care îmi cer scuze!

Gigi said...

@ Cezar La ce sa-i batem,la popice?

Gigi said...

M@ Bine ca le-au dat mãsti!De pandemie!😀

M said...

@Ifrim

Nu îmi place culoarea autobuzelor!!!😁

@Padina (Cezar)

Când o să vorbim de capre, părerile dumitale vor fi de folos. 😁😁😁 Ești tot un zero!

M said...

Chiar nu înțelegeți că actuala putere trebuie să livreze satisfacție celor care i-au votat?

Vorbiți de principii, de echitate... Ce are una cu alta?

Atât au behăit pe tema asta că i-au convins pe cei mai slabi cu mintea că sporurile sunt rele. Că pensiile speciale sunt rele....
In general tot ce are corporatistul este îndreptățit și tot ce nu are este un furt!

E. Cristescu said...

Puteti sa detaliati, dle administrator, cum ar afecta in mod DIRECT, fara emiterea unui alt act normativ, scaderea soldelor activilor pensii deja in plata (pentru care exista decizii de pensii emise) din perioada 2018-prezent?

Viorel said...

Domnule E. Cristescu, fiți băiat deștept. În fiecare municipiu există arondat la Spitalul Județean un Centru de Sănătate Mintală (nu gen Sp. Cl. de Psihiatrie București, Institutul de Psihiatrie Iași, etc. / adică de nebuni pe rommânește) în incinta spitalului sau separat în care se găsesc psihologi și medici psihiatri. Solicitați de la medicul de familie o trimitere, vă prezentați la Centru și spuneți că vreți să faceți un consult psihologic și psihiatric pentru că, datorită stresului acumulat în N ani de activitate și restricțiilor impuse de când a început Pandemia ați de venit nervos, recalcitrant, melancolic (inventați orice, VĂ DAȚI LOVIT DE MĂSURILE Orban / Cîțu). Psihologul vă ascultă și notează, prezintă medicului psihiatru concluziile care vă emite o Scrisoare medicală cu un diagnostic și un tratament de urmat. Urmează două variante: Dacă cele spuse sunt reale și nu ați mințit, luați medicamentele, dacă ați mințit și sunteți sănătos, vă băgați picioarele în ele. O copie de pe Scrisoarea medicală o duceți la C.M.J. sau C.M.Z. de care aparțineți și uite așa nu vă mai deranjează numeni chiar dacă vine peste România Kim Jong-un cu armata lui de pitici.

Viorel said...

Cu scuze domnule Huhu Rezea, o întrebare în afara topicului.
Alo! Alo! Tovarăși (vorba lui Nea Nicu), o întrebare. Există printre comentatorii de pe blog vreun pensionar din cadrul S.R.I. pensionat până la data de 30.06.2017 și care în urma Controlului executat de Curtea de Conturi ne poate spune cum s-a materializat Recalcularea celor câteva sute de dosare de către C.P.S. a S.R.I. ? Pentru cei cu procentul de până la 85% probabil (sigur) că pensia a fost mărită. Ce sa întâmplat cu cei ce aveau pensile în procent de 85%. Așa ne putem face o ideie (momentan) cam la ce să ne așteptăm dacă C.Ap.B. va da un verdict identic (ce documente le-a trimis C.P.S. și conținutul dacă nu solicit prea mult).

E. Cristescu said...

Ma contraziceau unii pe aici ca sporurile nu pot trece de 30%. Iata ce confirma domnii de la sindicat: "Excepția în ceea ce privește plafonul de sporuri (în prezent, 30%), la cele două familii ocupationale menționate în Memorandum, este doar aceea că plafonul se calculează la nivelul ordonatorului principal de credite și nu la nivel individual." Adica la nivelul sefului / protejatului se poate duce până la nivelul maxim aprobat de ministru / director, prin ordine interne (secrete, desigur).

Huhu Rezea said...

Se emite o nouă decizie de recalculare sau de revizuire potrivit căreia cuantumul net al pensiei militare se deduce din noua bază de calcul, mai mică decât cea la data trecerii în rezervă.
Ca in cazul celebrului procurorul militar.

Viorel said...

un oscar = lasă sumele fixe că oricum nu le ai cu aritmetica limbii române atât timp cât legea prevede procente în funcție de numărul anilor ca activ. Dacă vrei să demonstrezi că ești băiat deștept solicită (celui pe care l-ai votat la parlamentare) ca OMM/SOSP să fie transformat din Spor (parte din salar / pensie) în Indemnizație (parte în afara salariului / pensiei) la fel ca și în Legea nr. 8/2006 sau Legea nr. 168/2020. Faptul că l-ai făcut nerușinat pe domnul M mă deranjează pentru că este un coleg pentru mine și un comentator echilibrat. Înainte de a jigni, pune mâna și învață și caută prin dulapul cu medalii. OMM/SOSP este o recunoștință (cum afirmi tu) a statului dar nu pentru că ai luptat în armată N ani (cu cine te-ai luptat tu spre ex., ți-ai îndeplinit atribuțiunile din Fișa postului pentru a obține un calificativ de F.B. sau E., ăsta este meritul și nu LUPTA CA OPERATIV), este la fel ca și Gradul (ca ex.), îndeplinești condițiile, trece timpul, vine avansarea. „Acest OMM nu este legat de impozite plătite, este un fel de madalie”. Păi măi fraierică, cum nu este un fel de medalie când, chiar este o medalie, pe o parte are Stema țării și scrie RĂSPLATA SERVICIULUI MILITAR iar pe verso o cruce pe mijoc cu un cerc în care este trecut XXV (a mea, o am în față) agățată de o panglică galbenă cu dungi albastre pe vertical, în plus și un însemn dreptunghiular tot cu XXV, ambele într-o cutie portocalie. Din comentarii reiese că nu ai văzut în viața ta cum arată o astfel de medalie / semn și cred că datorită calificativelor de luptător operativ nici nu le-ai primit (poate pe față sau pe corp ai vreun semn) și atunci ce și cum să-ți treacă cei de la Personal (în Fișa de pensie) și CPS (Decizia de pensie) spor OMM/SOSP în procent de X%.

Ein Stein said...

M esti un militian care se vrea viclean, daca a si b si-au castigat pensiile in acele cuantumuri si au un anume raport, indiferent ce sporuri se adauga la pensia castigata, cuantumurile pensiilor raman la fel, raportul ramane acelasi. Venitul poate sa se schimbe insa pensia ramane aceasi. Guvernul hotaraste cum se dau anumite sporuri si care e rostul lor, probabil dupa mintea ta si norma de hrana ar trebui sa se dea in procente, ca tu ai matul mai gros, sau semnul onorific, OMM, sa aibe dimensiuni diferite, pentru cei ca tine sa fie cat un capac de WC iar pentru ceilalti cat o moneda. Esti penibil.
Daca vorbim de rapoarte, cat este si cat de corect este, daca punem in balanta un general cu patru stele, militar, fost sef SMG cu o pensie de 4 000 lei si o pensie a unui tulumbar, ca tine, care e de 15 000 lei, si culmea nesimtirii mai vrei si spor in procente.

Calinmihaib12 said...

VIOREL:..eu nu am nici în ziua de azi,din 2004,nici brevetul, nici medalia pt.MERITUL MILITAR cls.I=25 de ani,ci numai o copie xerox a ORDINULUI MINISTRULUI cu 3 ofițeri care am luat această recompensă, copie necesară..în dosarul de pensionare..!;
Oare unde or fi acestea,deoarece unitatea noastră (Bg.) a fost desființată în 2004, înainte de a mi se înmâna..brevetul și medalia respectivă..?

Unknown said...

Eu am pierdut definitiv la Curtea de Apel,in privinta meritului militar.

Huhu Rezea said...

După recomandările influencerilor de la Institutul National de Magistratură, chiar și Curțile de Apel care interpretaserâ corect regimul juridic al unui spor acordat ca urmare a decorării unui militar au schimbat foaia. Vezi cazul CA Pitesti.

M said...

😁😁😁 cât de proști sunteți!

Cum dracu v-au luat ăia în Armată. Voi nu știți aritmetică!

M-am amuzat cu voi, cu ura voastră neputincioasă.
Sunteți atât de proști că va contraziceți singuri. Vă explică toată lumea cum sta treaba, voi o da-ți înainte.

Ce penibili sunteți! Hai, arătați adevărata față a militarului din Armata Română!!!!! Hai, săriți cu înjurăturile!

PS probabil că Huhurez iar nu o să publice. Mă rog! Face și domnia sa ce poate să sape la prestigiul Armatei! 😁😁😁

M said...

USR a reușit folosindu-se de magistrații rezist să redeschidă dosarul "10 august" închis definitiv.

Probabil că vor ajunge la condamnări pentru că jandarmii trebuiesc umiliți ca să facă pe plac hoardelor violente care îi susțin la putere!

M said...

Brevetul l-am recuperat și eu cu greu. Însemnul mi s-a spus să merg să îl cumpăr. 😁

Viorel said...

Domnule Călinmihaib, au mai fost cazuri și la alte unități inclusive în unitatea mea. De fapt a fost o perioadă când venea întâi tabelul (în urma situațiilor înaintate de către unități pe categorii de personal și vechime / ani / 15-20-25) și mult mai târziu Brevetul. Medaliile de obicei se primeau în anul următor pentru că se făceau la și din banii (fonduri) alocați domnului Președinte al României.
Solicitați C.M.J. de care aparțineți și unde se află Memoriul Original al dumneavoastră să trimită o adresă la M.Ap.N. (în M.O. este pagină cu o rubrică specială Ordine și Medalii, denumire, data înmânării, adresa de primire, etc., deci toate detaliile necesare) la (redau de pe Brevetul meu unde sunt 2 semnături: ministrul Ap.N. și Secretarul Ordinelor). Adresa probabil va ajunge la Secretarul Ordinelor (asta este denumirea).

un oscar = o pensie said...

uite mai sclavule moldovean viurel
Einstein iti explica pe sleau cum sta treaba cu 0MM
M este un mare nesimtit ca nu ii ajunge pensia aia de gusat

Viorel said...

un oscar = o pensie, lasă luptătorii operativi pe loc să se odihnească și citește: Brevet, prin decretul nr. 1097 din 12.11.2008 se conferă Semnul Onorific În Serviciul Patriei pentru ,maiștri militari și subofițeri Domnului X. Y. din M.Ap.N. pentru XXV de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională (NU LUPTĂTORI, NU OPERATIVI). Urmează semnătura și ștampila ministrului Ap.N. și a Cancelarului Ordinelor.

Viorel said...

Și mie mi-ar conveni o sumă fixă, însă de curiozitate aș vrea să-i întreb pe unii comentatori care la vremea lor au fost comandanți de U.M. (domnul Cezar spre ex.), M.U., etc., atunci când se alocau bani / fonduri pentru prime (Crăciun, Paște, Sf. Maria / s-au dat pentru cei ce au uitat și de Sf. Maria), tot în SUMĂ FIXĂ SE FĂCEA PENTRU TOATE CATEGORIILE DE PERSONAL ? Doar fostul meu Cdt. Bg. Gl. T.F. (fost Cdt. U.N.Ap.) le-a spus în fața formației tuturor Cdț. de U.M. să nu uite când stabilesc primele că prețul la carnea de miel în piață este la fel și pentru OF., M.M., Sof., S.G.P., P.c.c.

Huhu Rezea said...

@M
Spune d-ta cum se numesc cei care nu știu să conjuge verbul a da la timpul prezent.
Dă-ți un pumn în cap!

IulianC said...

la băgat bâtul prin gard e simplu. In realitate se modifica cuantumul brut, dar nu are cum sa modifice cuantumul net, asa ca nu se modifica nimic pentru ca la cei iesiti la pensie dupa 2017 cuantumul net a fost 58,5 % din brut.

Leon said...

Da, ne-am linistit:
" Ministrul Muncii a estimat că va fi necesar un an pentru finalizarea proiectului de lege.
„Nu avem o presiune foarte mare a timpului, pentru că nu dorim să facem lucrurile improvizat, iar o lege care să ţintească un caracter unitar să ne trezim, de fapt, că este dominată de excepţii. Aşadar, ne-am propus cam un an de zile să putem să pregătim acest act normativ de o importanţă dominantă, covârşitoare, astfel încât, într-adevăr, în sistemul public de salarizare să putem spune că am făcut un pas serios de reformă”, a spus Raluca Turcan."(Economica.net).

Viorel said...

un oscar = o pensie, ești un analfabet ironic. Sclav ai fost tu o viață întreagă și ca militar (de aici provine ura, ranchiuna și oftica la adresa unora sau altora care au muncit și și-au văzut de treabă, din cauza lenei și a neputinței tale mintale ai prins o portiță / vorba ta și ai plecat neterminat) și probabil în societate (nu zic în familie deși cred că cineva în casă îți stă cu tocul pe grumaz). Lasă-l tu pe domnul Ein Stein să-și prezinte și argumenteze comentariile cum crede dânsul de cuviință și comentează tu cu mintea ta de papagal.
Mai învață și istorie plăvane și vezi că Ștefan nu a acceptat sclavia sau jugul turcesc aproape jumătate de secol. Meseria ta e AUTO iar gândirea spița de la roată.

Ein Stein said...

@M
Analfabetul functional e persoana care stie sa citeasca, tu stii, dar nu intelege, tu nu intelegi.
Sa nu-l asculti le Huhurez, sa-ti dai un pumn in cap, nu vei simti nimic, pierdere de timp, incearca sa-ti dai un sut in cur, poate o fi mai cu noroc.

Huhu Rezea said...

58,5% din 6000 lei este egal cu 58,5% din 5900? Ce zici?

E. Cristescu said...

Dle Rezea, cărui procuror militar i-a fost redusa pensia? Ca-n scandaluri sunt prinsi jumătate dintre ei...

Iulian Mareș said...

Disputa apriga si partinica este pe ceva in suma variabila, data de % si suma fixa la chestii de genul OMM.
Este greu sa spui cum este mai bine, existand argumente si pro si contra!
A-Daca ar fi in suma fixa, tinand cont de motivatie ”Semnul Onorific În Serviciul Patriei pentru ofiteri, maiștri militari și subofițeri, se confera Domnului gradul___ numele si prenumele _____ din M.Ap.N. pentru XXV de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională” eu as dori si o fisa a postului identica la atributii de serviciu si mai ales responsabilitati! dsar cum asta nu se poate, inseamna ca nici OMM in Suma Fixa nu se poate!
B- tot ceea ce este in suma fixa, ”cate putin la fiecare ca sa ajunga la toti”, are motivatie egalitarista, cel putin neomarxista, ca sa nu zic comunista, adica, ”fiecaruia dupa munca si necesitati”!
C-Pasul urmator: grade egale, functii prin rotatie, scoli egale, haine egale, femei egale, mancare egala, exact Coreea de Nord!

*########?

Iulian Mareș said...

Oskărel-putintel la căpuț,
dar greu te mai prinzi, bro!?

Iulian Mareș said...

Si RoboCap tace in tacere....
Pe tradatorul col.Cambrea, pactizat cu dusmanul, pus cdt. D.I./fiintata de NKVD, din prizonieri romani pe teritoriul altui stat, nici MS Regele nu l-a condamnat ci doar l-a avansat, exact cum au facut si comunistii....
Generalul de CA Cambrea, amantul Anei Pauker a fost si fratele mamei lui Sergiu Nicolaescu!
Au fost 2 D.I. formate in teritoriul inamic: Tudor Vladimirescu/Bucuresti si Horia-Closca si Crisan la Oradea! WAW, am zis Oradea...va sari in sus profesorul de drept si economie...

Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii
Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

Iulian Mareș said...

...sunt, insa stau la apa adanca!

Iulian Mareș said...

Puteti explica enuntul rocambolesc, dupa parerea mea umila: ” la nivelul sefului / protejatului se poate duce până la nivelul maxim aprobat de ministru / director, prin ordine interne (secrete, desigur).”
*adica dv luati spor de confindentialitate pt nivel maxim National si NATO/UE de doar 10%, iar ”protejatul” avea 14%?
*sporurile nu pot trece de 30%. asa este, ele sunt in ”pixul” ordonatorului de credite, insa acei 30% nu se refera la o solda, sa spun asa, personalizata, ci la un fond! Sper ca ati auzit ca in mediul civil sunt sporuri si mai mari de 80%! In loc sa cumparam o capra sau un armasar omoram si singura capra, kit ca este raioasa?!
*Daca va simtiti deranjat de pdv-ul meu, pot sa trec cu vederea, inclusiv afirmatiile mai veki!

Iulian Mareș said...

Pastratorul acestra era ofiterul de resurse Umane!

CEZAR said...

E pe aproape ..!!!

CEZAR said...

@/Majurul Viurel
Dar tie ce-ti mai lipseste ..ce vrei sa-ti mai dea..??
Ai OsKarul...ai lucrari exceptionale..??!!
NB
Cred ca se apropie momentul cind va trebui sa vi le luati in Brate in frunte cu M" militarul-TULUMBAR...m-Alul plus doctorii si ..doctoritele si sa iesiti cu ele pe granita de rasarit....
Sa bagati spaima in omuletiI verzi ..doar..Putin..!!!

Iulian Mareș said...

Leon...,
daca si coana Turcanu (care acum cativa ani nici nu isi stia varsta, declarand ca a gresit pt ca ea nu este stapana pe aritmetica), a ajuns sa faca legi in Tara Romaneasca, inseamna ca am ajuns pe buza prapastiei si nu-i vedem fundul!
De aia tot zice nenea Einsten ceva despre tehnocrație (kiar daca doar pentru ceilalti) ... madama sa faca 8-uri doar, ca asa o categorisea si nominaliza Presedintele CD! Si daca el a spus asa eu cred in puterea si ascutimea mintii lui de non-alcoolic/nealcoolic, intrucat alcoolul sub 18 ani face ravagii neuronilor, iar dupa ”Dauneaza grav sanatatii!”

un oscar = o pensie said...

mares,carioca-colonel,
m-am prins demult de faza cu gusatii
acum doar ii aratam drumul lui gigi

E. Cristescu said...

@Mares: Și eu am avut sporul de confidențialitate de 14%, la fel ca toți colegii mei. Asta nu însemna că aveam acces la toate documentele s.s. din sistem (cunoașteți principiul "need to know" și grija financiarului, cadrelor și a șefilor de a ne ține departe de detalii financiare.. delicate). Nu am abordat problema sporului maxim la civili. Așadar dvs. ați fost cel care afirma că militarii nu pot avea spor mai mare de 30% (n-am verificat în urmă - dacă știam, probabil că nu mai postam). N-am înțeles nici exemplul "In loc sa cumparam o capra sau un armasar omoram si singura capra, kit ca este raioasa?!". Nu explicați pentru mine. Voi încerca să compensez lipsa de pe blog a butonului "Ignore" altfel.

Leon said...

Iulica, afirmativ !
Numai ca acum 2 zile a afirmat ca a fost olimpica la matematica..)).

Iulian Mareș said...

Eu tocmai am sustinut ca este normal si firesc sa fie sporuri si peste 30 %! Vedeti ca am si explicat ce inseamna 30%!
*Privind ”grija financiarului, cadrelor și a șefilor de a ne ține departe de detalii financiare.. delicate)”...eu nu am realizat asa ceva...toate dispozitiile, ordinile, detalii financiarem kiar si delicate le puteam studia in INTRAMAN, si asta o puteau face militarii din sistem, daca erau conectati si aveau cont de utilizator al sistemului.
Dat fiind faptele, tocmai am aplicat IGNORE nu pt dumneavoastra (caci nu-mi starniti niciun sentiment), ci pt TOTI si TOATE prostiile pe care le scriu unii pe blog!

Huhu Rezea said...

Citat din Decizia CCR nr. 887/15 12 2020
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/240996

"42. Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.
43. În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018. Curtea a precizat că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare."

Iulian Mareș said...

Tu? lui Gigi? Esti dus....!

Iulian Mareș said...

Numeste rapid 2 situatii cand romanii s-au batut cu rusii! Poti?

E. Cristescu said...

@Huhu Rezea: Ați citat din decizia CCR ca să-mi răspundeți la întrebarea privind numele procurorului militar căruia i-a fost diminuată pensia? Devin din ce în ce mai convins că nu i s-a întâmplat asta nici unui procuror militar.

Viorel said...

Ave Cezar, Cdt. B.I. fără ștampilă doar cu semnătura în buzunar. Eu, bună pace (ca și Mircea). Nu doresc nimic altceva decât ceea ce vă doriți și dumneavoastră. Dacă vreți pensie mai mare, asta vreau și eu, dacă vreți o femeie gonflabilă (poate sunt acum în normele de echipare), v-o cedez și pe a mea. Cât despre Oscar, subiectul devine plictiseală. Ați uitat când în calitate de Cdt. B.I. stabileați Soldele de merit după afinități și interese (lunar aveați omulețul care colecta tainul de la fiecare în sumă fixă în funcție de categoria de personal și vă umplea buzunarul mai mult decât solda pe o lună). Acum aveți glas și vorbiți de dreptate, egalitate. L-am întrebat pe prietenul dumneavoastră Oscărel dacă a avut vreodată în cariera lui de militar soldă de merit. Tace ca mistrețul în porumb. Deci muncă nimic, soldă de merit, nimic, OMM/SOSP nici nu știe cum arată, dar plisc văd că are, ascuțit la adresa unora.

Calinmihaib12 said...

..OSCAR=..1 PENSIE (..mică..?):.
..= liniștește-te..!(=deșteaptă-te..ROMÂNE..!..); nu-ti mai bate capul cu pensiile.."colegilor"(+/-:.."..") militari..!( dacă nu crezi ce-am scris..până acum .:nu pune ghilimelele acolo unde le-am pus eu..!)..!
..până la PROBA CONTRARIE..toate pensiile plătite și necontestate ..LEGAL:..de titularii lor SUNT "LEGALE".!(aici e..cu ghilimele, pt.a arată că sunt..conform textului de lege.. "acceptat" ca atare(!)..de titularii pensiilor primite ..!,iar orice comentariu în plus peste aceste "consideren te"..(civile..!) este fără rost ..!(=.."vânare de vânt" ..!=.. vorba song-ului lui DONOVAN..!).

Iulian Mareș said...

Leon,
Limpica și la matematică și la Pușkin! Mai ales graficul functiei Sinus ce-i mai plăcea!
*Dar Sibiul asta a dat ceva bun ROU?

Huhu Rezea said...

Nu contează numele procurorului.
Mai mulți magistrați au avut salariul mai mic in ianuarie 2018 față de decembrie 2017 pentru câ el depăsea cuantumul care li se cuvenea în anul 2022 potrivit L 153/2017.

E. Cristescu said...

@Huhu: Deci vorbim de cu totul alta speta. Una sunt magistratii (activi) care au avut in 2018 salariul mai mic decat in 2017, alta ar fi militarii pensionari deja carora le-ar scadea pensia in 2022 fata de cea incasata in 2021 (pe L153). Mere, pere.

Huhu Rezea said...

Omul s-a pensionat în anul 2018 și voia să-i stabilească baza de calcul după salariul de baza din 2017, salariu care depășea cuantumul ce i s-ar fi cuvenit în anul 2022 potrivit L 153/2017.
Lasâ comoditatea si citește toată decizia CCR si cele anterioare menționate in ea.

Calinmihaib12 said...

E.CRISTESCU:
Domnule,în art.111 din legea 223..se precizează LIMPEDE că dacă sunt diferențe între pensiile recalculate conform art.109-110 și cele aflate în plată SE PĂSTREAZĂ CUANTUMUL AVANTAJOS..!; aceste articole invocă art.28: care prevede o BAZĂ de CALCUL plătită (din cele 6 luni),ACTUALIZATĂ LA DATA.. RECALCULĂRII..!
..Dacă "scad" soldele (..oare au scăzut soldele militarilor în perioada 2016-2021..??),noile pensii stabilite în baza legii 223..teoretic ar scădea,dar nu cred că a fost cazul..!(REAL..!)
..Cred că "disputa"..pe tema scăderii soldelor= deocamdată=e o DIVERSIUNE..!

Huhu Rezea said...

Diversiune pe dracu'!
Păi dacă soldele de funcție au fost calculate în anii 2018-2021 având ca referință salariul minim pe economie de 2500 lei si dacă in anul 2022 acest salariul minim este mai mic, să zicem 2350 lei, apoi solda de funcție pentru activi va fi CF x 2350 lei, nu CF x 2500 lei.