”Vă prezentăm două documente oficiale ale guvernelor Italiei şi Spaniei  care atestă numărul corect al românilor cu drept de reşedinţă în aceste  două state. Conform celei mai recente numărători a autorităţilor din  Cizmă, în iunie anul trecut, în Italia aveau acte în regulă 968.576 de  români, cu aproximativ 80.000 mai mulţi faţă de 2010. În Spania, ultimul  recensământ al imigranţilor datează din 31.03.2012 şi autentifică  faptul că 903.964 de români domiciliază pe teritorii ale regatului  iberic. Totalul este de aproximativ 1,9 milioane de români (sunt  număraţi şi copiii sub 18 ani). Însă acestora li se adaugă conaţionalii  cu drepturi depline din comunităţi importante precum Marea Britanie,  Germania, Franţa, Canada sau Israel. Dacă, din cei 18.300.000 de  alegători aflaţi pe listele permanente, diaspora va fi scăzută,  consecinţa devine certitudine: Traian Băsescu este demis prin votul a  mai mult de 50% plus unu din cvorumul necesar, cele 8,4 milioane de  voturi exprimate fiind suficiente pentru validarea referendumului.„
Preluaredin  Ziarul Ring
