Powered by Blogger.

Saturday, May 27, 2017

Răspunsul lui Grindeanu la intrebările insistente despre înghețarea pensiilor speciale.

58 comments
Pe 23 mai, după Adunarea președinților de Consilii Județene, Grindeanu și Dragnea au răspuns și unor întrebări mai incomode adresate de jurnaliști, unii, poate, interesați de pensiile de serviciu.

Reporter: Domnule premier, legea salarizării a primit deja votul în plenul Senatului, însă, față de cum a fost trimis el către Parlament, a fost scos acel articol prin care erau înghețate pensiile speciale. Aveți de gând ca înghețarea pensiilor speciale să fie inclusă în programul de convergență pe care Guvernul îl are?

Sorin Grindeanu: Noi am dat avizul, așa cum dumneavoastră știți foarte bine, în Guvern, cu observații; observații care au venit din partea mai multor ministere, printre care și Ministerul Muncii. Tot ceea ce s-a întâmplat în Senat, fără a intra în detalii, are susținerea Guvernului; fie că vorbim de pensii sau de anumite reglaje, care fie au fost făcute în Senat sau vor fi făcute în Camera Deputaților. Ceea ce este important este că i-am rugat, atât pe ministrul Finanțelor, cât și pe ministrul Muncii, doamna Olguța Vasilescu, să fie prezentă, cu echipele din cele două ministere, să fie prezenți în dezbaterile din comisii, în ceea ce se discută în plen, astfel încât Guvernul să-și spună punctul de vedere. Și au fost prezenți în dezbaterile din comisii; și vor fi, și-n continuare, la Camera Deputaților. Asta le-am cerut în Guvern. Mulțumim!

Reporter: Întrebarea mea era dacă ...

58 comments:

Liviu PO said...

Premierul a evitat elegant intrebarea marlaneasca a reporterului...

tigri2 said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Liviu
Dar actiunea Guvernului nu este marlaneasca?

Unknown said...

Eu vad intrebarea ca fiind pusa la obiect si ar trebui ca aspectul sa ne intereseze atent.
Astfel, daca accesati link-ul:
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/pdc/programconvergenta2017_2020.pdf
o sa gasiti Programul de Convergenţă 2017-2020 al Guvernului, iar la pct.8 (pag.27} din "Măsuri de reducerea cheltuielilor publice și reforme structurale pentru eficientizarea cheltuielilor (impact estimat de 1 mld. lei în anul 2017 și 3 mld. lei în anul 2018)", veti afla ca se va face:
“Menținerea pensiilor speciale la nivelul stabilit in prezent.”

Alexcta said...

BOMBA!
Ministrul de finante a dat un interviu pentru Reuters.
Citez din memorie:
,,Ce n-a inteles opinia publica este ca majorarile prevazute in legea salarizării unitare
conțin si contribuțiile sociale, iar efectul de creștere este NEUTRU".
Asta înseamnă ca angajatul va plăti CAS si CASS, inclusiv partea angajatorului,
deci salariile nu vor creste ci cel mult vor stagna.
Asta da păcăleala!

Fsafety said...

Domnule Huhu Rezea
Ma numesc Radu Daniel
V-am pus anumite intrebari pe blogul dvs pe acest subiect http://www.huhurez.com/2015/10/despre-deschiderea-dreptului-de-pensie.html, acum cca 1luna si1/2
Vreau sa va multumesc intrucat in data de 25.05.2017 am primit decizia de pensie de serviciu pentru limita de varsta cu nr..... din data de 22.05.2017, IN CARE MI-A FOST STABLIT DREPTUL DE PENSIE SI CUANTUMUL ACESTEIA(PENSIA MILITARA DE STAT, SUMA CORESPUNZATOARE ORDINULUI/SEMNULUI ONORFIC, INDEXAREA/majorarea CF ART. 59 alin (1) si (5) din L 223/2015 si OUG 99/2016 ) pensie care este emisa in baza art.21 din Legea 223/2015, modificata cu OUG nr.57/2015 ASA CUM NUMAI DUMNEAVOASTRA MI-ATI PRECIZAT SI M-ATI LAMURIT.
VA MULTUMESC PENTRU PROFESIONALISMUL DOVEDIT, PRIN DISEMINAREA PROFESIONISTA DPDV JURIDIC A MODULUI DE APLICARE SI INTERPRETARE A LEGII 223/2015 SI ACTELOR SALE SUBSECVENTE SI FARA DE CARE IN ULTIMII DOI ANI DE CAND CONSULT ACEST BLOG NU AS FI AJUNS LA ACEST DEZNODAMANT IMPLINIT.
Cu DEOSIBITA STIMA SI MULTA MULTUMIRE PENTRU CEEA CE FACETI SI VA ROG SA CONTINUATI PE ACEST BLOG
RADU DANIEL

Huhu Rezea said...

@Barbu, Mares, Alexcta, Mirela și alți critici cu orice pret ai Guvernului actual.
Voi puteți să faceți deosebirea între un program și o lege? Ați intoxicat blogul cu programul de coeziune.
@Tigri
Din considerente de afinitați politice unii pescuiesc cu mare placere informații care să ingrijoreze pensionarii.
Esti tare glumeț cu „comando-ul” tău, care nu ne lasă pradă nedreptăților.
@catălin
Pensiile militare sunt tradiționale, de pe vremea lui Cuza, pe când pensiile speciale au fost create de 13-14 ani, pentru învârtiții postcomunism.
@Radu Daniel
Mulțumesc pentru aprecierea blogului.

mirelamarinescu@917 said...

ce sa facem ,dle h,eu zic sa fim atenti , ca una este programul si alta ce va iesi , cu bine

Leon said...

Pensiile Militare de Stat sunt pensii de SERVICIU...Pensii speciale sunt ale parlamentarilor, magistratilor,personalului aeronautic civil, diplomatilor,personalul auxiliar din parlament, justitie..Tot acest personal a platit CAS in activitate iar pensia are doua componente: una pe principiul contributivitatii si o a doua platita din bugetiul de stat.
Militarii au platit numai contributia pentru pensia SUPLIMENTATA de 2%,3%,4%,5% iar in perioada 2011-2015 li s- a retinut CAS- 10,5%..!
Deci noi nu avem Pensii Speciale..!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Pe mine ma confunzi in enunturi cu Grindeanu sau minidtru fi!
Ei au facut referire la acest document politic gen strategie pe termen scurt!
Acum, sunt eu de vina ca in majorarea salariala se regaseste intreaga contributie a angajatorului si angajatului nu-i va creste salariul in 2018, ci îi va scade fata de 2017?
Angajatul va ramane cu oIo!
Esti in clar acum?
Asta este si motivul real pt care nu va creste nicio pensie!

Unknown said...

@Huhu Rezea,
as dori sa stiu care este motivul pentru care ma incadrati incorect intre "alti critici ai Guvernului actual", oare din cauza ca am citat dintr-un act oficial al acestuia?
In ce priveste intoxicare blogului cu expresia "programul de coeziune", despre ea dumneavoastra ati scris prima data.
Poate ca puteti face mai bine decat mine deosebirea dintre un program si o lege, dar unii mai putin scoliti ar crede ca ar trebui sa existe o relatie cauza-efect intre ele.
Daca va deranjeaza comentariul pertinent al unui beneficiar de pensie militara de serviciu, va rog sa ma scuzati. Poate acest blog nu este locul potrivit da a-ti scrie propria parere.

Huhu Rezea said...

@Mares
Când nu înțelegeți un text de interviu, dați citate, în loc să dezinformați... pentru alarmarea cititorilor.
Nu numai ministrul finanțelor, dar și Dragnea, au răspuns lui Iohanis și celor de la UE, ingrijorați de efectele majorarilor de salarii, că peste jumătate din creșterile salariale se întorc în veniturile bugetare prin impozitul de 16% și contribuțiile sociale care vor totaliza 35%. Asta înseamnă efectul neutru al majorărilor de salarii.Salariile mai mari aduc si venituri bugetare mai mari.


Iată ce a declarat ministrul finanțelor cu privire la fiscalitatea de anul viitor.

"Contributiile de asigurari sociale si asigurarile sociale de sanatate vor deveni 100% in sarcina angajatului, in sensul ca ceea ce astazi se plateste de angajator va fi inclus in salariul brut al angajatului, angajatorului ramanandu-i sarcina de retinere la sursa si virare a sumei catre casele respective", a declarat Viorel Stefan,

Ministrul de Finante a mai precizat ca "angajatul va primi un salariu brut majorat cu suma corespunzatoare partii care astazi este in sarcina angajatorului".

Ai uitat că pentru pensie contează veniturile brute ale salariatului, nu veniturile nete?

Iulian Mareș said...

Eu nu uit nimic!
Pt pensionari asa este...., atunci cand actaulizezi pensia, in cadrul aceleeasi legi, sau o recalculezi pe o lege noua! Dar cum prin documentul politic programatic, tu iti propui inghetarea si emiti acte nirmative in acest sens, ce-ar mai fi de spus?
Acum ca noi nu am citit Programul de convergenta....asa, si? Sunt lideri PSD care nici nu au auzit de el, dar oamenii?...Ce, acum vor sa studiem toate documentele lor politice? Sunt teze si programe PCR, iar?.....oamenii aud, citesc ceea ce au promis in campanie si nu cred ca acest Program de convergenta era elaborat si oficializat atunci!
Dar, sa revenim..... angajatului, recte activului îi va creste solda din 2018 cu cativa leuti, pt ca-si va plati singur toata contributia la stat, ghiseftul va fi marele spor 20% din SF, nu majorarea SF cu 20%, din iulie, intrucat pe 2017 contributiile se platesc ca si pana acum!
Astept cu drag si alte modificari...in mod deosebit la Programul de convergenta si.....la vara va fi cald si bine! Mai nou, incepand cu 01.01.2018 se numara bobocii!
Astept ca soecialistul calculatorist al facebook-ului, Alecu-Mos, sa oficializeze singur rezultatele calcului sau, pt 15.01.2018, zi de solda! Ca fapt divers, la prima mana, contributia la stat/angajat sare de 30% , dar mai stii, poate dam si noi in judecata si nu mai platim pt sanatate, cum au procedat altii, in temeiul unei legi care prevede asistenta medicala gratuita pt militar si membrii familiei sale? Si tot ar mai ramane destul! N ' asa?

Iulian Mareș said...

Huhu,
care este vina mea in legatura cu declaratia ninistrului de finante, kiar de tine citata?
Ca am explicat-o?....am inteles!
Va fi asa....pt angajati minime mariri si in etape, pt pensionarii pe legi speciale si de stat inghetare, castig maximal pt sanatate si inventiile salariale ale alesilor neamului din primarii si administratii locale!
In rest....frectie la menta! Nu-ti e clar? Nu vor da un pas inapoi!...de asta au si aruncat-o pe convergenta...ulii! Pana mai ieri, sincer ai auzit de acest document politic? Era cumva pe site-ul PSD?

mirelamarinescu@917 said...

deci angajatul va vea in buyunar brutul , de aci incepe masacarada , ca pana va plati el contributiile .......

Leon said...

Legea 164/2001, privind pensiile militare de stat a intrat in vigoare in 10.04.2001, odata cu Lg.19/2001,privind sistemul public de pensii,cu calculul pensiei militare in procent de 60% din Solda Bruta din ultima luna de activitate.
Interesant este ca aceasta Lege a fost sursa de inspiratie si pentru alte categorii de personal:
-Legea nr.179/17.05.2004,pensiile
de stat ale POLITISTILOR, avand aceleasi elemente de calcul conform Legii 164/2001
-Legea nr.303/2004, privind Statutul JUDECATORILOR si PROCURPRILOR
-Legea nr.223/2007,Statutul Personalului AERONAUTIC CIVIL
-Legea nr.215/2016, pentru membrii Corpului DIPLOMATIC
-Legea nr.357/2015, Statutul SENATORILOR si DEPUTATILOR
-Legea personalului auxiliar din JUSTITIE
-Legea Functionarului PARLAMENTAR
-Etc
Daca pentru Militari si Politisti Baza de calcul este de 65% din media pe 6 luni a Soldei de Functie, Grad, Vechime, Comanda, Merit,Dispozitv plus alte Sporuri, pentru cei amintiti mai sus, Baza de calcul o reprezinta procentul de 80% din TOTAL VENITURI BRUTE din ultimile 12 luni de activitate..!
Intrbare pentru PREMIERUL ROMAMIEI:
DE CE CREDETI CA MILITARII AU PENSII MILITARE DE STAT MARI..?
COMPARATI-LE CU PENSIILE SPECIALE enumerate mai sus...!

Iulian Mareș said...

Guvernul Grindeanu a venit la investire in Parlament cu Programul de guvernare sau cu anexa asta, ulterioara, Program de convergenta?
Idem si pt campania electorala!... Ca daca stiau, îi votau oamenii si categoria pensionarii...cu 2 maini!
Asta este... Voi ne votati noi va dam sa va ajunga dupa aceea!...repet, cu ce tupeu de gugulan imi arunci in fata un program ascuns si neprezentat la investire?

Huhu Rezea said...

@Mares
Nerealizarea programului de guvernare se sancționează politic, la următoarele alegeri.
Neaplicarea unei legi este un abuz.
Oricum, legea salarizării unice este ulterioară adoptării programului de convergență.
Mă îndoiesc că d-ta, monarhist fiind, ai votat vreodată cu PSD.

Huhu Rezea said...

@Mares
Includerea contribuțiilor datorate în prezent de angajator în solda lunară brută a activilor se va face separat de LSU, prin celebrele ordonanțe anuale fiscale, așa cum a fost inclusă și contribuția individuală datorată de militari la bugetul de stat.
Această includere poate aduce și ea o creștere a bazei de calcul a pensiei.

Leo said...

- Iulian, mi-a placut cuvântul folosit "gugulan". Mi-am amintit de o misiune "super tehnica" unde am fost in tinerete, la o unitate din Caransebes in care termenul de "gugulan" era utilizat pt. a fi onorat si nu invers cu o conotatie negativa...
- Privind tema ferestrei , GrinDragnea e prins intre ciocanul promisiunilor si nicovala deficitului . Acum CINE TIPA MAI TARE SI BLOCHEAZA ACTIVITATI VA REUSI. Daca pensionarii MApN nu se vor face vazuti si auziti , atunci prorocirea li GrinDragnea asa va fi. Stati ciuliti in zilele ce vor urma si raspundeti chemarii SCMD...

CEZAR said...

CONTRIBUTIVITATEA ..ne haleste !
Ce bine ne statea acum sa fim ..contributivi..!
Mai pica una alta ...
Nu suportam oprobiul public..cu legea Speciala ...!!
Dar asa ..cu ce ne-am ales ..?...nici macar cuponul nu-i kaky....

Iulian Mareș said...

Ca am votat sau nu...cu psd este mai putin important!
De devoalat si criticat am voie?
Importanta este buna guvernare si neprzentarea rahatului ca tort!

Iulian Mareș said...

Cezar,
Ti-a crescut sau scaxut pensioara pe L223?
Despre cupon...ia o karyoka...,dar, neaparat sa treci pe el si numarul de front al TAB-ului ala! 😎
Esti militar kaki sau sculer-matriter?
Te-am vazut, mai acum 2 zile, in P. Operei, cum dantuiai si tu!
Te-au dat la Tv...

Iulian Mareș said...

Huhu,
Acum sunt tranquilla...stiu sigur ca onor guvernul va da o OUG prin care va adauga la salariu, exact diferenta aia de impozite si taxe, numai sa ramana romanul cu cresterea salariala promisa...mai vedem! Mai sunt 7 luni, nu?
Sper ca nu vei sterge nici postarea si nici titlul! Pana atunci...eu creeed tot?
Kiar sunt atat de credul?

Leo said...

- Retrag ce am scis putin mai sus , dupa ce am decriptat mesajele de neangrijorare ale redactorului sef. Acum nu mai stau "ciulit" , stau relaxat si ANESTEZIAT ca nu mai am motive de "ingijorare", deoarece am incredere in informatiile care au stat la baza mesajelor linistitoare...Desigur, ca am fost un naiv cu capul in nori , un anxios care isi face griji fara motive , de aceea retractez... Mumtumesc farului luminator care mi-a redat "pacea"... T2 ,si tu te-ai ANESTEZIAT ?

Iulian Mareș said...

Leonard,
Dar nici eu, fereasca Dumnezeu, nu am dat un sens peiorativ termenului de gugulan!
Ei, daca scriam tugurlan....atunci da!
Kiar...iata ca incep sa se multiplice! ....ei, nu intre ei, dar mai stii?

http://expressdebanat.ro/inca-un-gugulan-in-guvernul-romaniei-numit-chiar-de-premierul-grindeanu/

iceparu said...

Crezi ca e suficient sa-ti manifesti nemultumirea pe internet?Daca stai cu mainile in san si privesti stelele nu primesti nici o stea.

Iulian Mareș said...

Radu Catalin
Cam da, dar inca din 01.07 ac! Asta este vointa politica exprimata! Probabil ca ne vor trata mai bine.... medicii, fireste, caci ceilalti nu! Este pentru prima data cand calculul mediu al spagii a fost inclus si transformat in salariu!

PS-deja nu mai pleaca afara nimeni, se intorc cei plecati au inceput sa revinevina la munca in ROU medici si asistente din Franta, Italia, Germania...etc, precum si cetateni ai acestor tari, cu tot cu aparatura, medicamente si vacinuri....garla!
La prima vedere media de viata alor nostri a ajuns M-81, F-82,5, iar zilele de spitalizare si CM tind spre 0, caci insusi ministrul sanatatii se intreaba: "Pe cine mai tratam?" ....raspunsul e lesne de ghicit: "Pe membrii guvernului!"

tigri2 said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Leonard,
Uite ce rezulta cand se fac aprecieri la comanda, adica comandate! Ele vin din partea analistilor, deontologilor, care, kipurile traiesc dintr-un site! Cad pe spate, si revizualizez fise, nu Leonard?
As mai zice, dar nu vreau, parafrazand putin...DC News, DC nu taci?...a primit iar vant in panze?

Iulian Mareș said...

Leonard,
Revenire cu trimitere la sursa!

https://www.dcnews.ro/mobile/bogdan-chirieac-asta-nu-se-intampla-nicaieri-in-lume-pensia-mai-mare-decat-salariul_544202.html

CEZAR said...

m-Ale..
Bate vantul frunza in dunga ,
Oskarurile le alunga...!!
PS.
O sa va fie rusine sa va mai puneti titlul de Dr..la nume si prenume !
Va mananca o fatuca....blonda !!
IN MApN..911 DOCTORI....!!!
1.5 milioane de euro papati intr-un an ..pentru sporul de doctorat !
Stai ca vine si Oskarul la rand...

mirelamarinescu@917 said...

SA II SP UNA cineva lui chiriac ,care tot timpul este de partea mutinationalelor , ca pensiile sant mai mari ,deoarece niste drepturi se dau doaR la pensionare si sa taca dracului din gura , cA FACE TOT TIMPUL PE DESTEPTUL

Iulian Mareș said...

Cezar,
Unii au doctorate, oskar...tu doar capra! Si aia de taiat lemne! 😎

Nu te agita caci sunt prinse in toate legile civile si militare, asa ca nu pleca urekea la toti prostii, care blufeaza! Nu fac obiectul...asa ca nici nu ma intereseaza! Eu am pensie si de la ONU! 😄

gheo said...

Am vazut si aici dar si *prin alte parti* despre o problema care probabil va da fiori in curand. NIMENI nu stie care va fi procentul din *salariul majorat* care va fi retinut pentru *contributiile CASS, CAS ...* care urmeaza sa fie suportate *in totalitate de angajat, pe de o parte, pe de alta parte, in Romania, ori de cate ori au *mirosit majorari de pensii sau salarii*, comerciantii *si-au aranjat prim majorare preturile IN AVANS*. Daca prin aceasta majorare salariala se incearca apropierea veniturile necesare *aderari la *EURO*, ea nu va avea nici un efect BUN asupra *bunastarii angajatului pentruca, va fiu NUL sau aproape* si atunci *ce mai conteaza o intentie daca ea ... seamana cu a celorlalti guvernanti ?. Pana acum, reducerile de TVA au avut drept *SCOP DECLARATIV* de a fi in avantajul cumparatorului care insa a fost *un foc de paie*, preturile actuale *sunt mai mari decat inainte de scaderea TVA*. Cum poate spune cineva ca *politicile *au fost vreun moment favorabile alegatorilor, romanilor cand, efectele au fost *in totalitate* impotriva *omului de rand !* iar *omul de rand formeaza marea majoritate* iar cei care au *fost favorizati in realitate si au profitat sunt *mica minoritate !!!*. Unde este logica acestor masinatiuni politice, dincolo de *minciuna, demagogie ...

reddog said...

@Iulian Mares
Nu va stresati, asa sunt ordonantele care se viseaza imperatori, isi barfesc coloneii cand beau una mica la botu' calului sau a caprei, dupa caz... :)

CEZAR said...

m-Ale..este evident ca traiesti undeva izolat ..si rupt de lume !
Bolovanul s-a pornit..o doctorita + master..etc se ocupa de treaba asta !
A intentat vreo 16 procese unor institutii ale statului care nu au raspuns conform legii ..la ce a intrebat(este ziarista)..
MApN..a raspuns probabil ca se stie cu musca pe ..rahat ..cu Oprea conducatorul de doctorate ...(sic)
PS..
Sa nu duci grija capritei mele..e sanatoasa si zburda ferice ..libera si ..!!
Intre noi ...a picat norocul si pe capul meu (fara sa stau capra ..sa deschid usa cu barba )..etc ..cunosti tu mai bine ...
O bucatica de pamant vanduta in buricul Timisoarei ..150.000 Euroi..si mi-a mai ramas !!
O viitoare nora ..cu facultate ..casuta noua pe pamant si un harb de BMW...
Doamne ajuta ..!! Parintii fetei un ..casoi ..in cartierul Mosnita ..unde stau bogatii ..bai ....i
Pensia ..de un wisiky..o icra neagra ..rosie ...intelegi ..??

Iulian Mareș said...

Felicitari!
Dar miroase a telenovela braziliana....toti au bani si nimeni nu munceste! Batanta se marita cu mosierul....etc!

Eu cu pensiile mele, nu sunt ca voi...Carpacii! 😂😃😍😎

CEZAR said...

m-Ale ..hi..hi..hi..cartea omule !
PS.Vezi ca-ti mai face unul curte !!!???...probabil vrea sa te ...pupe si el !!!!

Blogger reddog spunea...
@Iulian Mares
Nu va stresati, .....
Eeeei tovarasul ....,,Functionar Public"...te ia asa ...prin invaluire si te strange in manevra ..cleste ...!!!

CEZAR said...

Ma intrebam asa ..ca prostul (I.Creanga)..!!
Bai daca un prezumtiv inamic ..face analiza fortelor..adverse si prezinta ..comandantului suprem...cam asa ..
Sa ttraiti nu avem nici.o sansa ..
Astia baga in lupta ..pe directia principala si apoi pe toate directiile ..Divizia A condusa de un ...DOCTOR.cu patru stele.
Divizia B..condusa de un DOCTOR cu 4 stele..
La randul lor diviziile au la comanda MU..si U..doar DOCTORI ..care cu cate stele au apucat ..
Important ..
Le mai raman DOCTORI ..care sa conduca in lupta inclusiv ..batalioanele .....
Cauta in alta parte aici ..NU TINE....!!

dora said...

@Cezar,
Vă felicit pt starea materială pe care o declarați+noră cu casă într-o zonă exclusivistă+BMW+o sumă frumușică în euro (aveți grijă la ce bancă îi depuneți, știți fondul de garantare, e sfat prietenesc)+ o pensie pe care o folosiți ca să vă hrăniți la standarde ridicate. Felicitări și să le stăpâniți până la adânci bătrâneți. Dar, ce aveți cu cele 2 sporuri? Cel de doctor și cel de 50% pentru lucrări de excepție? Puțini dețin titlul de doctor, și, dacă nu mă înșel ca să beneficiezi de acel spor, trebuie să îl deții în domeniul în care îți desfășori activitatea.Iar cel de 50% nu se acordă chiar așa pe ochi frumoși și ca un CAR. Sunteți invidios? La starea dvs. materială nu cred! Mai bine mergeți în lume, plimbați-vă, vizitați, bucurați-vă de sănătate, de posibililitatea de a umbla pe picioarele dvs., de a vedea. De a vă bucura de viață! Încercați! Dați Cezarului ce e al Cezarului!

CEZAR said...

luni, mai 29, 2017
dorina miron spunea...
****
Draga mea ....doar ATAT ...NU-I CORECT !
Cu respect te rog..da-mi un exemplu de ,,O lucrare de excetie "..premiata cu 50% din pensie ..sa vedem cu ce a slujit - slujeste ..Armatei..!
Eu ,cred ca eu si muuulti alti ca mine , chiar am facut si fac ..,,o lucrare de exceptie"..atunci cand intra in transeu langa soldat , indiferent de vremea de afara ..si supravegheaza ca minim 100 de soldati sa arunce cu grenada de mana ofensiva si defensiva ..in tinta stabilita ! Ce premiu pentru asta ...??..nex....
PS.
Nu iti mai zic ce lucrare de exceptie faci atunci cand soldatul cu mana tremurad ca piftia iti PUNE grenada defensiva ..fix la un m..pe buza santului si el ramane blocat cu juma de corp afara ! Trebuie sa sari pe el in 4 secunde sa-l pui pe fundul transeului si sa speri ca nu ti-ai uitat si tu vreo parte a corpului pe afara ..asta lucrare de exceptie..
Cu doctorii asteptam sa-i cearna fatuca de care am mai zis ...vorbim dupa
Acum te astept pe tine.....!!!

dora said...

@ Cezar,
Păi, dacă soldatului (mai sunt în armată?), îi tremură mâna ca piftia și dvs. trebuia să săriți peste el ca să nu....., mă rog dvs. știți mai bine, să înțeleg că nu prea se obțineu rezultate în pregătirea de luptă. Ori acel spor se acordă pentru rezultate foarte bune în activitate. Cred că ordinul ce prevede acordarea sporului trebuia citit cu atenție și, dacă a circulat înainte de a intra în vigoare, în mod sigur a fost pus în dezbatere. Puteați face observații. Nu am înțeles ultimele 2 fraze. De fapt, eu v-am urat să vă bucurați de bunăstarea dvs. Vă frământă pensia dvs. dar și a altora. Asta e! Bucurați-vă de VIAȚĂ, distinse domn.

Anonymous said...

Daca ma numesc Dorin Miron primesc si eu 50%?......sau doar Dorina??(ca nu le am p'astea cu "lucrari de exceptie") ....ghinion de nesansa bobitza:):)

CEZAR said...

luni, mai 29, 2017
dorina miron spunea...
****
Crezi ca acestia de acum ..,,profesionistii"..sunt parasutati de pe Marte gata superinstruiti ..??
Cei mai multi sunt fostii nostri ..soldati in termen...
Am avut si multi...profesionisti ....
Daaa..care rezultate ..concret ...ti-am cerut un exemplu ..eu daca vrei iti mai dau ...
Imagineaza-ti un VM..care pune puntea mobila peste o prapastie..si trece cu calutul plin de armament ..asta-i bagat la socoteala ..?
Sigur nu ....!!

CEZAR said...

PS.
Dar tu cu ce te-ai ocupat ..prin Armata ??
Parca prea tragi cu patos ..sa-ti vina spuza pe turta ...!!

Alexcta said...

@Miron
Doamnă, uitaţi ce înţeleg eu prin luctrări de excepţie. CAZ REAL:
În 1989, conduceam o porţiune de tranşee în calitate de locotenent cu 1,5 ani
vechime.
După mai multe pierderi de vieţi omeneşti, mi-am luat detaşamentul şi am ameninţat că nu mă întorc dacă nu vom fi dotaţi cu aparatură de vedere pe timp de noapte.
Surpriză, le-am primit.
Din acel moment nu s-a mai tras niciun glonţ.

Iulian Mareș said...

Doamna Dorina,
domul "C" scrie aiureli...el a facut acelasi lucru mai toata viata ...ca un strung!
Din ratiuni institutionale nu pot sa-i dau eu replica pe masura....
Dansul intelege lucrari de exceptie sapatul santurilor, gropilor...etc, adica normalitatea conform atributiilor functiei!
Ba, mai mult, cum si Dvoastra ati perceput, incepem sa avem mari indoieli, caci lucram cu materialul clientului!

dora said...

@ Cezar,
Nu contează (pt. dvs), ce am făcut în Armată. Pentru mine, contează că am învățat mai mult decît acei colegi (de alte arme), care, la terminarea programului, mergeau la băute la Casa Armatei (cam zilnic)și se lăudau cam cum faceți dvs.+Doru+Alexcta. Ce ați făcut era prevăzut în fișa postului. Ce plus valoarea ați adus?
@Doru Șerban,
Puteți să vă schimbați și prenumele și ...., dacă credeți că numai așa puteți primi 50%. Mă îndoiesc, altele sunt criteriile!
@Iulian Mareș,
Aveți mare dreptate, așa înțeleg ei acel spor de 50%. Cred că nu au înțeles nici pe acela de doctor (sociologie, medicină, psihologie, calculatoare).Nu discutăm de cei care au un asemenea titlu primit la Academia lui Oprea.

tigri2 said...
This comment has been removed by the author.
tigri2 said...
This comment has been removed by the author.
CEZAR said...

luni, mai 29, 2017
dorina miron spunea...

@ Cezar,
Nu contează (pt. dvs), ce am făcut în Armată. Pentru mine, contează că am învățat mai mult ....
****
Ba conteaza Draga Mea....
Atata timp cat te bagi in ..ciorba si iti dai cu parerea despre una alta ...
Hai spune si noua astia ..betivii ordinari ..ce ai invatat tu ..??
Eu mor de curiozitate daca cu invatatura aia a ta ...opreai macar un omulet verde ..care venea nu pe un tank ci pe o ..martoaga deselata ...!!!
Doar un exemplu ..
Serban ..avea la dispozitie niste rachete..asa de vreo 10 m lungime ...cu care macar martoaga si tot o punea la pamant ..!!!
Dar tu...???

dora said...

@ Cezar,
Ciorba e comună, și pt infanterist, aviator, finanțist, etc. Nu v-am făcut bețiv, citiți mai bine comentariul meu. Cu învățătura mea, am ajutat și infanteristul și artileristul..... și aviatorul.
@tigri2,
Soțul e pilot militar și nu se laudă! Nu am bagatelizat munca nimănui, nu am inventat apa caldă, am respectat și respect toate armele. Nu respect pe cei ce se cred buricul pământului, indiferent de specialitate (adică de nu ar fi ei, nimic nu s-ar mișca în Armată), voi avea respect numai pt profesioniști. Apropo, știți că veteranii de război au atât de mult bun simț încât ei sunt mulțumiți că trăiesc, că văd soarele, miros florile, că trăiesc, chiar și cu puțin. Luați exemplu de bun simț și respect! Nu vă chinuți să-mi răspundeți nu îmi spuneți nimic nou, îmi pierd timpul cu voi!

Huhu Rezea said...

@Dorina Miron
Te rog nu-ți mai pierde timpul cu conversațiile pe acest blog dacă nu poți decât să intri în gâlceavă cu trolii care bulversează discuțiile aplicate despre pensiile militare.
Sunt mulți rezerviști care au nevoie de informații despre pensii, nu de ciorovăieli despre ciorbe, băuturi ori alte... doctorate și lucrări.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Bine le-ai spus troli...🤗, dar pune-le si o foto..

dora said...

@Huhu Rezea,
Mulțumesc pt. observațiile dvs. citesc de un an de zile blogul, mi-am permis de ceva timp să comentez. Mai mult de jumătate din comentariile de pe acest blog se încadrează într-o mare gâlceacă. Nu vă voi mai deranja. Mulțumesc pt timpul acordat.

Huhu Rezea said...

@Dorina
Mă bucur când vad comentatori noi.
Gâlceava este benefică atunci se referă la problemele serioase, despre pensii, puse în discuție.
M-a mirat că un om de calibrul dvs. intelectual s-a angrenat în gâlceava colaterală subiectelor principale.
Este insultător să le spuneți că vă pierdeți timpul ca să le răspundeți.... chiar și celor care scriu ca să se afle în treabă.
Vă aștept cu contribuții serioase în informarea rezerviștilor pensionari.

CEZAR said...

Si totusi..Dorina nu a precizat nici macar ..tangential ..ce a facut ea merituos prin Aramata !!
Peste faptul ca a fost silitoare si a ..studiat ..in tim ce alti rezolvau problemele mizere ale serviciului ..!!