Powered by Blogger.

Thursday, October 05, 2017

USR a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, mai puțin cele pentru militari și magistrați.

22 comments
Deputatul USR Claudiu Nasui
Proiectul de lege pe care l-am depus prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, mai puţin pentru două categorii, pentru care considerăm că excepţiile sunt justificabile: pentru militari - pentru că toate ţările NATO au această excepţie, dar şi acolo am prevăzut plafonarea pensiilor speciale la nivelul ultimului salariu în plată. Şi, de asemenea, pentru magistraţi, unde Comisia de la Veneţia recomandă un tratament special şi am propus plafonarea pensiilor speciale la ultimul salariu, tocmai ca să nu mai avem situaţii de pensii speciale de 30 - 40.000 de lei", a anunţat joi deputatul USR Claudiu Năsui, la Palatul Parlamentului, într-o conferinţă de presă.



Proiectul prevede ca în cazul acestor două categorii pensia nu poate fi mai mare decât solda/salariul brut lunar din ultima luna de activitate înainte de data pensionării, actualizat la zi cu rata inflației și creșterile salariale/majorările soldei de grad și funcție ale militarilor/magistraților.
Conform parlamentarului USR, proiectul de lege prevede totodată posibilitatea contribuţiei nelimitate la Pilonul III de pensii. 
"Pentru că există această nevoie pentru unii oameni să iasă mai devreme la pensie, am prevăzut în acest proiect de lege faptul că fiecare dintre noi poate contribui la Pilonul III cât vrea. Deci să facă cât vrea el economisire pe termen lung, tocmai ca să aibă o pensie mai bună la bătrâneţe şi ca aceşti bani să fie deductibili în mod nelimitat, deci să nu mai fie limitat la deductibilitate de 400 de euro pe an cât este în prezent", a explicat Claudiu Năsui. 

22 comments:

Leo said...

Sa fim realisti , desi suna bine si corect proiectul deputatului nu are nici o sansa sa fie promovat si adoptat de catre "masinaria" perversa FUR si MINT.
Este un "exercitiu" didactic si teoretic propus ca TEMA , menit sa mai invioreze oleaca sperantele celor interesati dar si blogul...
However , felicitari tanarului deputat care l-am auzit deseori pe la Tv-uri si are talent si potential de bun politician. Ce s-a intamplat pe 11.12.2017 , are efecte pe termen lung..
Pe scurt , Vise neica , Vise.....

luminita said...

sa treaca la alt partid ca in acesta e pacat de el

CEZAR said...

Mai mare ..rasul..!
Dar lasati ca ,,achieseaza"(asa zice ,,Domnul" T-2MaKiss)..nenea Ifrim Corneliunsson ..cu m-Alul si T-2..desigur ..ca astia schimba taberele mai ceva ca ..sosetele !
Asa fac si nespalatii astia majoritate si ...ne-am scos ...!!!

CEZAR said...

Frruunza verde ..bob secara
Io am penzie ..militara ..!!
Mandru mi-s ca nima altul ,
Cu cuponul meu kaky..!!
MApn ne incur..ajeaza
Cuantumul nici ca mai conteaza ...!!!!
PS.
Pierdem lunar de la 500 lei in sus ..fiecare !
Mai Leano

mosmartin16 said...

Al doilea principiu care vizeaza pensiile militare deriva din elementele salariale luate in calcul ! Cu titlu de exemplu enumeram cateva dintre acestea :solda de merit, solda de comanda, dispozitivul de lupta, sporul/majorarea pentru lucrari de exceptie si misiuni speciale, sporul de pericol deosebit, sporul de fidelitate, sporul de confidentialitate, sporul de 75% pentru activitatea desfasurata in zile de sambata/duminica, etc,etc ! O analiza a acestora scoate in evidenta cu claritate tratamentul discriminatoriu rezultat din aplicarea lor ! A iesit un talmes - balmes ! Doar cateva exemple : a) cu ce a fost mai fidel institutiei ( pentru aceasta beneficiaza de spor de fidelitate la calculul pensiei ) un ofiter,cu 20 ani de cariera, pensionat recent, fata de unul trecut in rezerva -sa zicem in 1995 - si care a fost 30 de ani in cariera ?!!! Argumentul unei reglementari existente nu e de acceptat ! Exemplul poate fi transpus la fiecare dintre elementele salariale aratate ! b) de ce sa se aplice procente diferite ( exemplu pentru solda de merit, de comanda, dispozitiv de lupta, pericol deosebit ) doar prin prisma faptului ca unii s-au pensionat mai devreme si unii mai tarziu ?!! Iarasi, argumentul unei reglementari existente nu e de acceptat ! Rezulta implicit principiul nr.2, adica : ELEMENTELE SALARIALE CARE SA CONSTITUIE BAZA DE CALCUL A PENSIEI TREBUIE SA FIE CELE COMUNE TUTUROR !!! ACESTEA SUNT : SOLDA DE FUNCTIE, SOLDA DE GRAD, GRADATIILE SI, PENTRU CEI CU FUNCTII DE CONDUCERE SOLDA DE COMANDA ! Atat si nimic altceva ! Nu, nu va grabiti in a aprecia faptul ca in acest mod pensiile vor scadea drastic ! Se va vedea ca nu e asa ! Voi reveni cu principiul nr.3 ! Seara buna !

MisuS said...

Va trebui sa invatam sa sustinem acele persoane sau forte politice care ne sustin interesele. Va trebui sa ne mai calcam pe mandrie , ca altii destul au calcat-o in picioare. Si sa ne gasim aliati loiali si pe termen lung, nu precum curvele de la PSD.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Fiecare vrea sa iasa in evidenta cu cate ceva (a se citi trasnaie) in Shparlament, pentru un mizilic de capitaille politique. Ca sa propui asa ceva trebuie sa ai ceva schinare politica de elefant, nene, nu sa fii in partid cu caftangii, adormiti, drojdieri si tot felul de lichele si rapandule sorosiste! Ideea nu-i rea deloc, si chiar ma mir ca dintr-o cloaca de gaina(ri) a putut sa se strecoare un ou de strutz, pardon, o idee idealista!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dzise astazi la pranz un anunt la Romania TV: ,,Cu putin timp in urma, Legea pensiilor militare a intrat pentru promulgare la presedintele Romaniei, Klaus Iohannis''... S-au mai trancanit cateva baliverne pe marginea acestui anunt, dupa care s-a asternut tacerea...
Stie cineva amanunte despre acest subiect?

Leo said...

Iliuta , Iliuta ,
Tare imi mai place cum zici.
Este un cod , un cifru ; curve = iubite si PSD = FUR si MINT.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Uitasem, fratilor: Crainica a mai zis la Romania TV, intrebandu-se: ,,Oare presedintele Romaniei va trimite catre Avocatul Poporului Legea Pensiilor Militare, care la randul sau o va trimite la CCR pentru O Hotarare de dezghetarea pensiilor militare, pentru ca sindicatele rezervistilor asta cer presedintiei!?''

Leo said...

Flavius , Flavius esti neatent ce este cu tine ?
La KWI a ajuns un document de la SCMD , prin care i se cere presedintelui sa atace la CCR legea de adoptare a OUG 59/2017
Presedintele NU poate ataca la CCR o OUG , ci numai Avocatul (impotriva) Poporului , care vezi bine ca este sluga lui FUR si MINT si nu a facut-o.
Sper sa te fi lamurit

Gigi said...

Pentru dragii camarazi care încă mai cred în iluzii,în politicieni și alte c.......e polititice.
Când sunt în opoziție,sunt mielușei,când ajung la putere,sunt lei!
Să mă lase pe mine politicienii ăștia,că sunt sătul de ei.
Nu v-ați săturat de 27 ani de acești...Mai bine tac!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Ilie Surla: Las-o mai moale cu sustinerile! Iti scriu cu litere mari: IN ROMANIA NU EXISTA POLITICIENI SI SUSTINERE POLITICA PENTRU MILITARII ACTIVI, PENTRU REZERVISTI, PENTRU SOLDE SI PENSII!
Unne le petit exemple: Zenatorul limberalist, Falci Coius, care este rezervist Condor brotac de apa salcie, ne-a tras-o ca-n poligon si la chielea goala, in calitate de boss Comitzie MApN la Zenat, semnad ca primarele razuirea drepturilor noastre, scuzandu-se apoi la sanki ca-i plesneau Falc...ile de rusine fata de pezdelisto-aldelisti daca nu punea deshetul pe docoment!
CONCLUZIE: Asa cum ne-au tras-o ei, asa sa le-o tragem si noi prin neimplicare politica sub nici o forma, nici macar la urnele de vot! Eu asa ii voi taxa! Pe toti.

titulescu said...

http://cps.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Mass-media/COM%20DE%20PRESA%20din%2005.10.2017.pdf

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leonard: Korekt! Multumesc frumos ca m-ai dezmeticit din vegetatie si deruta, sa nu-i dzic zapaceala capie, ca la oi! Unde mi-o fi fost mintea?

tehnocrat said...

Pt Maestrul Mos Martin
Citind al doilea principiu constat a doua gafa.
Adica pensie comuna, indiferent de activitatea depusa . Nu se poate asa ceva.
Daca ne mai ocupati mult timp cu principiile ,s-ar putea sa decedam intre timp si n-apucam sa ne informam cu proiectul de lege pe care-l doriti dumneavoastra.
Eu zic sa luati o pauza.

Leo said...

Maestre Mos Martin,
Te rog scrie ca mie imi place cum spui. Atata doar ca foiletonul dureaza cam mult si deja am inceput sa uit primele episoade. De aceea te rog , nu ne mai tine asa mult in stare de erectie ca e periculos la varsta noastra....

Iulian Mareș said...

Tehno,
Bune/rele trebuie sa scrie fiecare ceea ce gandeste!
Uite, spre deosebire de Martin, Cezar este adeptul teoriei sale, ca este de dreapta - cu stanga tine o anume revista, cu o anume politikie :) - dar el se exprima mai laconic, cu propozitii scurte, kiar simple, uneori doar cu interjectii, cel mai adesea cu onomatopee ce incep cu a 2 a litera din alfabet!

luminita said...

FOARTE BINE , asa afla si presedintele de starea de spirit a rez, avocatul acesta al porului este un imbuibat , nu ii pasa lui , ca daca ii pasa se putea seziza din oficiu , ca doar aude la tv cum sant batjocoriti militarii

CEZAR said...

Mos Martin ma PLAGIAZA la greu ..spre disperarea lu m-Alul ...!!!

: ELEMENTELE SALARIALE CARE SA CONSTITUIE BAZA DE CALCUL A PENSIEI TREBUIE SA FIE CELE COMUNE TUTUROR !!! ACESTEA SUNT : SOLDA DE FUNCTIE, SOLDA DE GRAD, GRADATIILE SI, PENTRU CEI CU FUNCTII DE CONDUCERE SOLDA DE COMANDA !

CEZAR said...

tehnocrat spunea...

Pt Maestrul Mos Martin
Citind al doilea principiu constat a doua gafa......

*******************
Baaaa...ESTI PROST....???

Iulian Mareș said...

Eu nu am spus că este corect acum! Între timp observ că ai nuanțat IC!
Numai că tu nu știi să-ți prezinți ideile cu argumente și jignești userii!
Tu ai vrea că cel care a primit spor pt acces la documente și retele NATO Cosmic "Top Secret" să nu îi fie recunoscut la pensie?
Sau încordarea psihica?
Sau, toate sporurile pt care ți s-a luat impozit?