Powered by Blogger.

Tuesday, November 12, 2019

ICCJ a interpretat noțiunea "salariul funcției de baza "

58 comments
Curtea de Apel Bacău a sesizat ICCJ cu  următoarea cerere de interpretare prealabilă

1. Identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016, precum şi de art. 3 ind.1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, cu modificările şi completările ulterioare în raport de termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziţii se aplică şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în condiţiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază. 

2. Dacă noţiunea de "salariu de bază", atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la toate categoriile de drepturi salariale, respectiv salariu de bază, solda funcţiei de bază, salariul funcţiei de bază şi indemnizaţia de încadrare.
Cimitirul eroilor căzuți la Debarcarea din Normandia


Din Minuta instantei rezulta că se extinde interpretarea noțiunii "salariului de baza" din actele normative menționate numai la "salariul funcției de bază" al polițiștilor. 
Per a contrario, ar rezulta ca nu se poate echivala și solda funcției de baza cu sintagma "salariul de bază" din actele normative menționate. 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 51                                       Dosar nr. 1787/1/2019

Ședința din 11 noiembrie 2019

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 947/110/2018, şi stabileşte că termenul de „salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la „salariul funcţiei de bază” al poliţiştilor.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de aceeaşi autoare, în acelaşi dosar, cu privire la următoarea problema de drept:
 Identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, precum şi de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în raport cu termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziţii se aplică şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în condiţiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2019.

58 comments:

Leo said...

Practic nu s-a dezlegat NIMIC.
Situația este ca cea de dinainte , adică CONTRADICTORIE.

Lenovi said...

Ați putea să ne traduceți, ca garantez ca mulți nu înțeleg dacă i bine sau rău.

Leo said...

Nu nici de bine nici de rău. Este ca înainte , nu ajută decât pe guleraţi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Deci, inconsecinta, Leonard?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ambiguu verdict, care de fapt este la fel de incert si inexact ca si subiectul judecat! Se poate sa fie ceva in Romanistan, fara sa fie bolovanos? Justitia este controlata la ,,bibi'' de psihiatru, din cand in...gand? Astia, cand nu-si taie singuri beregatile, sau nu se arunca in tartacute de la etaje, dau hotarari care te fac sa te intrebi daca nu cumva au fost uitati de controalele medicale de specialitate, sa-i verifice la integritatea cutiutelor cu mecanismele negresate... In tribunale, te crucesti de ce hotarari se dau in ultimul timp, daca nu esti amanat obsesiv, pana la calendele grecesti, si pana devii raposat! Deci: -,,Miau, miau miau - unde-i branza sa mi-o iau?'' -,, Ai rabdare, fara frica, ca-ti gasesti a ta branzica pusa-n cui la pasarica!!!''

Ein Stein said...

Ar trebui sa se dea o lege prin care cei care scriu astfel de texte sa fie batuti si tunsi zero, nu neaparat in ordinea asta. Nu am inteles ab-so-lut nimic.
Ideea de baza e ca pana nu se intra pe legea salarizarii contopistii vor face tot posibilul sa inventeze tot felul de solde si imbecilitati, doar sa nu-si piarda avantajele.
Poate cineva sa explice cum dracu se face ca un contopist, sa zicem cu un coeficient de ierarhizare 5 inmultit cu indicele sectorial de 190 lei ii rezulta o solda de functie de nici 1000 de lei, ajunge sa ia o pensie de 15000-20000 lei. Oameni buni asta e spilul.
Daca se va intra pe deplin pe legea salarizarii a zburat puiul cu ata pentru contopisti iar ei vor face tot posibilul sa intarzie sau sa impiedice intrarea in normalitate.
Cine nu e de acord cu faptul ca problema noastra sunt contopistii il invit sa explice dilema mea de mai sus.

Liviub said...

D-aia suntem noi destepti!

Iulian Mareș said...

Fraza asta este buna pt analiza sintactică la teza și garantat toți iau 4!

Iulian Mareș said...

Cum nu? Este așa de simplu....!
Care-i propoziția principală și câte subordonate are?
Câte vor muskii nebunilor ăstora! 👍😂

Iulian Mareș said...

Este de neutru....

Leon said...

@Ein Stein, lunar MApN publica un Tabel cu minimul si Maximul VENITURILOR SALARIALE NETE si care nu cuprind Sporurile Nepermanente.
In luna Martie 2019, de exemplu, un ofiter cu Functie de Comanda avea netul de 17195 lei, deci cf.OuG 59/2017 cam asta este si pensia neta..!

Leo said...

Practic , Curții de Apel BC i se spune să decidă ea însăşi cum interpretează terminologia , deoarece nu poate cere ce a cerut ICCJ , ca să interfereze voinței legiuitorului confuz.

Iulian Mareș said...

Zii mai modern....să proroge! Sună așa, a la domeniu ecleziastic!
Deci te inkini când auzi sau citești...👍😂🤔🤕

vasile iosif said...

Dle H,
Va rog sa citati Legea 207/2017 unde se spune clar ca salariul de baza = solda de functie si nu poate fi mai mica decat salariul minim brut pe ec.n.

Ioana said...

Culmea e că în toți conțopiștii kaki pe care îi știu au coeficient peste 5 și grupa grea AC pentru plimbat hârtii prin birou și împins aerul cu pieptul!

Geo said...

D - le Ein Stein prima fraza este de 10+felicitari si comentariul este ok!

Iulian Mareș said...

Doamne, Țuțea câtă dreptate ai avut și cât de mult ai putut suporta idioții poporului tău!

Huhu Rezea said...

@Iosif
Curtea de Apel Băcău a cerut și ICCJ a interpretat sintagma „salariul de baza” din legislația anterioară Legii 152/2017, OUG 56 din august 2017 și Legii 207.
Ca atare, ICCJ nu se bagă peste reglementarile concrete din cele trei acte normative, desi a fost o batalie între gulerele albe, care au redactat ordonanța 56/2017, și Legislativ, în cele două legi, cu privire la cum să se numească elementul salarial supus majorării: soldă de funcție sau soldă de bază.
În forma finală a L 207 a rămas denumirea de soldă/salariul de funcție, dar în interpretare legislației anterioare, respectiv cuantumul compus, conform L 285/2010.

Gigi said...

Onorata instanță,fie ea chiar ICCJ,se ferește să interpreteze un text din lege.Mai pe scurt,fuge de răspundere,lăsând la aprecierea instațelor de fond/apel.Dacă,zic dacă,această speță îi priveau direct pe dumnealor,atunci era simplu.
Adevărul este că,cei care au făcut aceste legi pentru noi,le-au făcut atât de alambicate,atât de interpretabile si le-au "îmbunătățit" cu fel și fe de Ordonante îmbãrligându-le în așa fel încât cei care le-ar contesta prin instante să piardă,dându-le posibilitatea juriștilor să-și pregătească apărarea,indiferent cum ar fi făcută acțiunea și în final să iasă cum vor ei.
Singura lege bună,trebuie să recunoastem,este legea salarizării unice 153.Dar care din păcate,vipera roșie și gulerații din ministere,au avut grija să ne scoată din aceasta,au considerat ei,până prin 2023(toamna)la Paștele Cailor.

PS/Pe TVR 2,la ora 20,00,se transmite un concyrs de cultură generală"Câștgă RoU",un militar de prin Suceava,Claudiu Câmpan,a impresionat pri cunoștințele sale,câstigând 4 ediții.
Bravo!Felicitări!

Leo said...

Dosarul Ialomiţa , Ionescu C şi Iosif V sunt deja în pericol prin această decizie a ICCJ. Tot ce este până pe 04.11.2017 au șanse mici de câștig privind referirile la Solda de Funcție clară și curată IC x VRS. La Iosif V ar mai fio șansă , dar depinde de soluția cu intervenientul care are exact buletinele de calcul cu definirea corectă a elementelor de după nov. 2017. Tot acest sistem are nevoie de o rachetă "balistică" peste el. Nimeni nu mai poate repara ceva , trebuie ras şi reconstruit dar nu de lichelele gulerate ci de oameni oneşti.

Iulian Mareș said...

Cu dedicatie pt adevaratii juristi nu pt cei cu #2%:
"!!!!!!!!!Comisia Europeană a trimis Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) un răspuns în care spune că Instanţa supremă trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale cu privire la modul de compunere a completurilor de judecată.""

Huhu Rezea said...

@Leonard
Indiferent cum este denumită, soldă de funcție, solda de baza, solda funcției de baza, ea are aceeași compunere definită prin L 285/2010, iar de la data intrării în vigoare a OUG 56/2017, valoarea ei nu este mai mică decât salariul minim.
Această improvizație salarială, cum i-a zis și Ciucă civilul, a fost deja dinamitată de L 153/2017, dar se va încheia abia în anul 2022.

Iulian Mareș said...

Propunere de modificare legislativa:
Art.unic -a) Denumirea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) se sckimba cu data prezentei in Inalte Curte de Biletele si Plicuri Galbene (ICBPG)!
b) In termen de 30 zile se elaboreaza organigrama si incadrarea pe posturile vacantate, conform actelor normative si procedurilor in vigoare!
Numai #2% stiu pentru ce!

Iulian Mareș said...

Asta-i Orban?

https://www.iflscience.com/plants-and-animals/creepy-fish-with-humanlike-face-spotted-in-china/

Iulian Mareș said...

Daca poporul se ia dupa papitoiul asta, extindem baza celor #2%!

Andrei Caramitru a scris un mesaj, după o perioadă de tăcere, în urma eșecului suferit de USR și Dan Barna, în primul tur al alegerilor prezidențiale.

'Mergem toți și votam Iohannis. Știu ca e greu. Mie nu îmi place deloc. Știu ca nu o sa facă absolut nimic 5 ani. Însă - măcar va rămâne pe linia SUA/UE. Și va lasa in pace următorul guvern.

Dacă vine Dancila (și poate ajunge acolo dacă nu votam) - suntem o țara de idioti. Și chiar inchidem lumina.

Deci mergem 10 minute, îl votam, chiar dacă nu ne place, și după mergem mai departe. Și putem sa îl criticam cât vrem după și sa punem presiune pe el pentru ca a fost ales și cu voturile noastre.

Ok? Hai să fim raționali. Sa nu dam acuma noi o șansa PSD-ului da?' a scris Andrei Caramitru, pe pagina sa de Facebook. cu cas la gura......

Leo said...

Dragă MAESTRE ,
Nu este indiferent cum se numeşte "soldă de funcție, solda de baza, solda funcției de baza" , deoarece art. 60 alin (1) din L 223 până la 15.09.2017 , face referire clar la SOLDA DE FUNCŢIE . Ori în oug 56 , lichelele gulerate au pus soldă de bază ,ceea ce pune în pericol actualizarea respectivă și acele dosare , se pare că și al lui Flavius "bătăușul" de PĂDURENI. Terminologia este un amănunt f. important la instante , de aceea eu spun că sunt în pericol acele dosare în recurs şi la fomd. Oare de ce nu a spus ICCJ , exact ceea ce ai spus tălică FOARTE CORECT , "Indiferent cum este denumită, soldă de funcție, solda de baza, solda funcției de baza, ea are aceeași compunere definită prin L 285/2010, iar de la data intrării în vigoare a OUG 56/2017, valoarea ei nu este mai mică decât salariul minim." ? ..........

M said...

Ete na, niste comunisti! Ciuma rosie!

Interesant e insa ca raspunsul este dat pentru Elena Udrea. E cumva pe principiul: eu te-am facut, eu te omor! Ea, basescu si toti aia din PNL-ul actual au construit acest sistem pentru a ii baga la puscarie pe adversarii politici. Acum , sistemul creat a ajuns si la ei! Nasol!

Huhu Rezea said...

@Leonard
Legea 207/2017 a tranșat definitiv denumirea de soldă de funcție.
ICCJ nu putea răspunde decât la întrebările din sesizare, potrivit principiului disponibilității.
Nu eu am spus cele de mai sus, compoziția soldei de funcție fiind deja tranșată printr/o decizie definitivă de CA Cluj.

Costi said...

Nu a fost pe ordinea de zi asa ceva ieri.

Costi said...

Nu a fost pe ordinea de zi a comisiei de aparare din CD
asa ceva ieri.

Leon said...

@T2, poate in pauza de masa..!
Pe ordinea de zi de ieri, la Comisia pentru Aparare nu apare programata nicio Ordonanta de urgenta privind pensiile militare de stat( 57, 59, 114 ) si nici alt proiect de lege

Iosif said...

Stimate coleg,

Ati putea reveni cu unele detalii? Ce contin acele propuneri?

Cu multumiri anticipate,

Leo said...

DA MAESTRE , dar pe 04.11.2017 era în vigoare deja ART. VII din oug 59. Mă înţelegi ce vreau să spun. Pt. OUG 56 , nu era în vogoare ART. VII , dar este o mare problemă cu OUG 56 şi solda de bază , cum ți-am zis mai sus.......

CEZAR said...

Luati IDIOTUL de aici !!
In Siberia cu el....!!

Huhu Rezea said...

@Leonard
Tocmai asta e problema că, oricum îî spune, solda de funcție sau solda de bază, ea avea același cuantum compus, cuantum care nu putea fi mai mic de salariul minim, începând cu luna august 2017, dacă nu de la data intrării în vigoare a L 152/2017. Modul de aplicare a majorării de 15% din OUG nr. 56/2017 era o dispoziție lămuritoare, de completare a textului de lege din Legea 152/2017 de aprobare a OUG nr. 99/2016
Juriștii caselor sectoriale se fac de râs prin instanțe, și spun că această comparație cu salariul minim este o măsură de protecție socială valabilă doar pentru cadrele active cu venituri mici, acestei prevederi nefiindu-i aplicabilă dispoziția art. 60 privind actualizarea.
Articolul 60 viza orice mărire a soldelor de funcție și grad.
Ordonanța 56/2017, cum am mai precizat la vremea ei, era o lege specială pe lângă Legea 153/2017, așa că ea se aplica intocmai, chiar dacă art. 38 litera a) din L 153 interzicea măriri ale soldelor de funcție până la 31 12 2017.

Huhu Rezea said...

Poate vede Dogaru ce ai scris aci! Tu ai agenți în SCMD?

gigi 2 said...

Cand va aud cu solda functiei de baza, ce prostie. Solda de functie si solda de grad plus vechime si altele ce dracu zapaciti lumea de cap.

Gaby said...

Nu vă supărați, trebuie să dați mai multe detalii pentru ca știrea să fie validată ! Oricum de la dvs. vin în general vești bune! :))
Numai bine!

Leo said...

AMABILULE, Trebuie pus în titlul temei între ghilimele şi cuvântul "a interpretat"
N-a interpretat nimic. A mimat şi s-a fofilat. Mai mult, a subminat şi autoritatea a 3 Curţi de Apel care au suspendat procesele deoarece ICCJ să lămurească niște contradictii. Adică , judecătorii de la 3 curţi de apel nu şi+au dat seama că ceea ce solicită ei la ICCJ este inadmisibil ? Atunci se pune problema și de competență profesională ,ceea ce este chiar INADMISIBIL la acest nivel. Suntem în derivă ca stat și instituții ale lui.

Leon said...

Astazi a fost promulgat un proiect de lege, care acorda 4 luni la un an de activitate in conditii deosebite( fata de 3 luni/an ) chiar pentru un singur an muncit in asemenea conditii ( fata de minim 6 ani..), in vederea reducerii varstei de pensionare, prin modificarea Legii nr.263/2010 .

Huhu Rezea said...

@leonard
Cu ce-i ajută pe polițiști interpretarea că salariul de bază este salariul funcției de bază, dacă și unul și celălalt au un cuantum compozit?
Deriva în justiție a introdus-o politicul de tip băsist-macoveist-cucuvea roz. Așa au apărut magistrați de tipul Stanciu, Tarcea, Mateescu, Danilet.
Uită-te cum îsi permit să încalce Deciziile CCR!

Ein Stein said...

@Leon
Exact aia e problema. Cred ca-ti dai seama ca brutul bate lejer 25000 lei si ma intreb cum se face ca de la o solda a functie, bruta, de nici 1000 de lei ajunge la un venit de 25 de ori mai mare, douazeci si cinci. In orice tara normala solda de functie este baza venitului militarului, la noi a ajuns un apendice nesemnificativ. Repet, daca nu se va termina cu aceasta mizerie si nu se va intra pe legea salarizarii, cum e normal si obligatoriu, nu exista nicio sansa, dar niciuna de a se indrepta ceva cu pensiile militare. Stau si ma intreb, cum dracu se face ca nimeni de la Ministerul Muncii nu isi pune intrebarea cum de apar astfel de anomalii.

Ein Stein said...

Pe de alta parte tot blestemam ordonantele, in realitate chiar daca astea se vor abroga nu se va intampla nimic cu pensiile, cu atatea tipuri de solde care mai de care dubioase e greu de crezut ca contopistii nu vor gasi alte portite de a tine lucrurile in loc. Cred eu ca o solutie muuuuult mai buna de a rezolva situatiile e de a sesiza Ministerul Muncii si nu calea justitiei. Cu justitia se vede care e treaba, zero barat, doar texte imbecile. Este nevoie de vointa politica pentru indreptarea lucrurilor incepand cu destructurarea clanurilor mafiote, restructurarea institutiilor si reprofesionalizarea lor. Alta solutie nu exista, marota cu justitia si-a dat arama pe fata.

Ein Stein said...

Ma bufneste rasul cand saracului Ciuca i se plangea de mila ca are solda cat salariul unui balerin. Of bietul om.

Leo said...

Îi ajută MAESTRE , deoarece ei se luptă, pt.ca salariul de bază(mbgp)să fie considerat ECHIVALENT cu Solda de Funcție FĂRĂ ALTE SPORURI ȘI ADAOSURI. Majoritatea se luptă ca CHIAR DIN 01.02.2017.
Alții se luptă ca această SF = 1450 lei = IC x VRS = smbgp (HG 1/2017) = fără alte sporuri și adaosuri , să fie aplicată pt. actualizarea pensiilor, începând cu 30.06.2017 și/sau din 07.08.2017 conf. oug 56. , când art. 60 era în forma de până la 15.09.2017. Printre acești luptători , este și Flavius , "bătăușul" PĂDURENILOR.
PS
Ai uitat să-l pui pe răboj şi pe "altă întrebare" dar şi pe savantul TT......

Huhu Rezea said...

@Leonard
Doar pe @Flavius il poate ajuta, daca judecatoarea înțelege că el are solda de funcție și în cuantum compus mai mica decăt salariul minim.
Până în anul 2022 nu exită solda/salariul de funcție decât in cuantum compus, în care vrs x 197,33 este doar o parte componenta... iar celelalte sporuri sunt sunt cote procentuale din acest element salarial.

Leo said...

DA ,el la pledoarie a zis că însăși BAZA DE CALCUL cu tot ce cuprinde ea , este mai mică decât smmbgp. Deci cu atat mai mult Solda de Funcție compusă actualizată "compozită". Are 6 luni de când se tot amână pronuntarea. Eu cred că s+a asteptat această decizie a ICCJ , care nu avantajează pe justițiabili. Nu sunt vesti bune pt. dosarul 448/98/2018 , Vasile Iosif , Claudiu Ionescu , Flavius , și încă 3 asta numai ce stiu eu. Aș vrea să mă inșel din acest pdv.
Dar sunt soluţii , pt. care bătăușul PĂDURENILOR deja a pornit demersul....
SUS , VELA MARE , SUS PÂNĂ LA CER !

Leo said...

Leon ,
Aceste prevederi se aplică numai pt. viitor ? sau și la cei care au realizat stagii de cotizare și înainte de promulgare a legii ?

Geo said...

Urmariti va rog minifilmuletul cu Tutea este pe site ul Liga mm si subof. Nemaipomenit!

Iulian Mareș said...

Este FB, mai ales că este o modificare la legea 263, deci pt toți!
Scrie unul pe aici de CD pt unii șefi de compartimen/B/S/D...
Eu îl întreb simplu și direct: a răspuns de ceva/cineva că să pună astfel de întrebări?

Leon said...

Leonard, prevederile din aceasta lege intra in vigoare dupa publicarea in MO si beneficiarii vor fi cei care isi deschid dreptul la pensie cf.L.263, prin scaderea varstei de pensionare .
Citeste Pl x nr.218/2019 si te lamuresti mai bine.
Cred ca pot beneficia si militarii care-si deschid dreptul la pensie dupa publicarea in MO, si care OPTEAZA pentru calculul dupa L 263/2010..!

jupderval said...

Huhurezea,
Nu are nici o treaba cu solda de functie compusa asa cum spui; in legea salarizarii la politisti se foloseste termenul de "salariul de baza"; in toate modificarile ulterioare se foloseste termenul" solda functiei de baza, practic s-au aliniat termenii folositi la politie cu cei folositi la armata

Huhu Rezea said...

@jupderval
Ei... nu spune!
Si salariul de funcție pentru polițiști se calculează tot potrivit OUG 1/2010 și L 285/2010.Are și el același cuantum compus, cum bine vezi în toate deciziile de calculare/recalculare/actualizare emise de CPS a MAI.

Leo said...

MAESTRE , de asta ce mai zici ?
http://portal.just.ro/110/SitePages/dosar.aspx?id_inst=110&id_dosar=11000000000099509

Huhu Rezea said...


@Leonard
Ultima soluţie din dosarul lui "Flavius am comentat-o aici
https://www.huhurez.com/2019/11/pensii-de-serviciu-pentru-militari.html?showComment=1573766147518#c6021318218317799436

Leo said...

Am auzit că Flavius este internat în spital la Focşani , după ce i-a dat mama lui de 90 de ani din pensia ei , ca să ajungă la spital. Iar LICHELELE GULERATE , nu știu ce jonglerii să mai facă ca să-și conserve îmbuibarea lor.
Am mai auzit , că av. lui Flavius mai le pregătește o măciucă lichelelor gulerate în decembrie , ca să se conexeze cu această cauză.........

Leo said...

Dar de asta ce mai zici dragă MAESTRE ?
http://portal.just.ro/110/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11000000000101471&id_inst=110

Leon said...

Leo, juratii astia cu cat au mai multe amanari la un dosar, cu atat le este lor mai bine..., cred ca au si un spor consistent la fiecare sedinta !