EXCLUSIV. Biroul şi Directoratul de Informaţii al Comunităţii de Informaţii al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, alertate de mai multe ori în cazul ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, şi mai mulţi oficiali români
4 decembrie 2019
O serie de documente neclasificate din Congresul american, din timpul audierilor pentru punerea sub acuzare a preşedintelui SUA, Donald Trump, arată cum foşti oficiali ai Consiliului Naţional de Securitate al SUA (NSC) au sesizat Biroul şi Directoratul de Informaţii al Comunităţii de Informaţii al Consiliului Naţional de Securitate al SUA în legătură cu mai multe întâlniri sau evenimente în care a fost implicat Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, şi- printre alţii- şi oficiali români.
Acuzat că prezintă “risc pe zona de contrainformaţii”, Sondland, un apropiat al Casei Albe pe care după debutul audierilor din Congresul SUA preşedintele Donald Trump a spus că “abia îl cunoaşte”, este bănuit că a fost ţinta serviciilor secrete ruse care ar fi putut foarte uşor să extragă informaţii din telefonul personal pe care-l folosea tot timpul, cu toţi oficialii, şi astfel acesta a fost “conductă” către Consiliului Naţional de Securitate al SUA, punând în pericol atât Consiliul cât şi pe membrii săi. Mai mulţi oficiali ai SUA au declarat în Congres că este binecunoscut faptul că în Ucraina liniile de telefonie nesecurizate sunt toate supravegheate şi interceptate de Federaţia Rusă.
În documentele Congresului apar mai multe referiri la întâlniri ale lui Sondland cu oficiali români sau chiar la evenimente petrecute în România- şi nu numai, motiv pentru care au fost sesizate structurile de informaţii ale Comunităţii de Informaţii americane din Consiliului Naţional de Securitate al SUA.
Sondland este acuzat de foşti oficiali ai NSC, de reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi de “aripa democrată” că împreună cu Ambasadorul Kurt Volker, trimisul special al SUA în Ucraina/demisionar şi Rick Perry, secretarul de stat pe Energie/demisionar- alături de avocatul personal al preşedintelui Trump, Rudy Giuliani şi şeful de cabinet al preşedintelui SUA, Mick Mulvaney, au format un “canal” separat şi neoficial de comunicare cu oficialii Ucrainei, pentru a determina investigarea de către aceştia a lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat al SUA, şi a lui Joe Biden, fostul vicepreşedinte SUA şi contracandidat al lui Trump, în cazul Burisma.Audiat în Congresul SUA, ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland a declarat că “nu i-a încurajat pe români să vină la Casa Albă fără programare”.
Datele publice de pe conturile de socializare arată că Gordon Sondland a avut întâlniri constante cu oficiali români, el fiind şi cel care a anunţat în Septembrie 2019 o “foaie de parcurs” pentru România în domeniul Justiţiei, “foaie de parcurs” despre care ulterior Ana Birchall a susţinut că nu există.
În cazul României, audierile din Congresul american au mai scos la lumină şi faptul că procurorul anticorupţie al Ucrainei (SAPO), Nazar Kholodnytsky, care nu vrea să-i ancheteze pe Joe şi Hunter Biden în cazul Burisma, a făcut “mentorat în România, unde Laura Codruţa Kovesi este un procuror foarte cunoscut şi este acum procuror general european”.
Potrivit testimonialului depus sub jurământ de George Kent, oficial de top pe Europa al Departamentului de Stat şi fost coordonator anticorupţie, în perioada 2014-2015, al Biroului European Departamentului de Stat al SUA, procurori americani şi ofiţeri FBI au fost “încorporaţi” ca “mentori” în Ucraina, alţi procurori ucrainieni au făcut vizite în SUA pentru training, iar o vizită de “mentorat” a procurorilor ucrainieni a fost şi în România, sub Laura Codruţa Kovesi.
Oficialul Departamentului de stat al SUA a declarat că “transformarea de succes a oricărei ţări din blocul sovietic”, “cheile fundamentale” ale acestei transformări le reprezintă “reforma cabinetului procurorului general şi reforma serviciilor secrete”, pentru că acestea au fost “instrumentele opresiunii în Uniunea Sovietică.”