Powered by Blogger.

Sunday, September 13, 2020

Curtea de Apel București suspendă judecarea actualizărilor din anul 2017 până la judecarea definitivă a dos. nr. 4241/2/2020

51 comments

ACCESARI BLOG DIN SEPTEMBRIE  2013-14 SEPT. 2020
Veste bună pentru cei care au pe rol cauze în care au conrtestat deciziile de actualizare a pensiilor militare de către Casele Sectoriale MApN și SRI sau au cerut revizuirea pensiilor actualizate de aceleași case Sectoriale.
Incercați repunerea pe rol și a cauzelor în care, având același obiect, s-a încheiat judecata și au rămas în pronunțare.
Art. 400 Cod. procedură civilă

Art. 400. -

Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților.
Se depune la dosar Comunicatul CPS a MApN prin care anunță deschiderea conflictului de contencios administrativ cu Curtea de Conturi, Decizia nr. 4/2020 a Curții de Conturi și Raportul de Control al Curții de Conturi în urma căruia s-a emis decizia nr. 4, extras de pe portalul Curții de Apel București privind Dosarul nr. 4241/2/2020.
Cu aceste cereri de suspendare vor fi cât mai multe instanțe, de nivelul Tribunalelor și Curților de Apel, care se vor documenta în speța dedusă judecății, inainte de a se pronunța.
Pot profita de situație și pensionarii SRI care au dosare pe rol cu același obiect.

Solicitarea suspendării dosarelor, până se judecă definitiv conflictul de contencios administrativ dintre CSP și Curtea de Conturi,  este doar o formă pasivă de acțiune... de a aștepta să se zbată alții pentru drepturile noastre.
Forma activă de acțiune este INTERVENTIA, din partea celor care au interes , direct în procesul dintre cele 2 instituții, proces din care de câștigat sau de pierdut au doar pensionarii militari ai celor 2 Case Sectoriale... și nu numai. Acolo se poate interveni cu susțineri în favoarea cererilor reclamantei CSP sau în favoarea apărărilor Curții de Conturi și invers, după cum sunt reglementate de lege drepturile pensionarilor militari  afectate prin deciziile de actualizare emise de 2 case sectoriale.

51 comments:

Leon said...

@Huhu Rezea, ce inseamna "Judecarea definitiva"..?
Pana la "Sfantul Asteapta", MApN s-a spalat pe maini, au rezolvat un Punct din Planul de masuri pentru anul 2020 ...!

Dragu Alecu said...

Am onoarea sa va salut, dl.HUHU REZEA,vad vesti bune pt. cei care au cereri in instanta.Eu am prima ifatisare in data de 16.09.2020,prin dna.Col.CALOIANU dela SCMD.Sunt promotie 1965 si am iesit la pensie in 1996,la recalculare mia redus pensia cu 1300 lei si pt. asta am facut cntestati si inaintarea in instanta in termenele legale. Ce sanse credeti ca am, un comentariu daca binevoiti.

Huhu Rezea said...

Sunt vești bune pentru cei care au solicitat revizuirea calculului actualizării pensiilor militare în anul 2017. Nu pentru toții contestatarii și revizuienții. Contestații pentru recalculare sau actualizare nu cred a mai fi pe rol.
Reducerea unei pensii stabilite în anul 1996 cu 1300 lei prin recalcularea din 2016... este chiar acceptabilă pentru cât de proastă a fost L 223/2015.
Dacă obiectul dosarului este numai acesta nu aveți nicio șansă, pentru că ați rămas în plată cu pensia contributivă, devenită pensie militară, indeexată la liber, fără nebuniile cu acordarea indexărilor numai dacă nu ai 85% procent de pensie.

SUSOI IVAN said...

Să trăiți domnule HUHU REZEA sunt în situație identică cu a lui Dragu Alecu; mă interesează Art.122 din legea 223/2015 să fie valabil pentru toți pensionarii militari, dacă sunt speranțe? La ora actuală este valabil numai pentru o parte din pensionari: nu știu de ce nu pentru toți. Cu ce au greșit uni față de ceilalți?

Burebista said...

Se pare că marți în comisia de munca din camera deputaților se va discuta plx 379 din 2020 prin care s a modificat oug 75 din 2020 care acorda doar polițiștilor acele sporuri restante de fidelitate, studii superioare etc, în sensul că acele drepturi se vor acorda și personalului militar din MAI...
Sa înțeleg ca la MAPN sunt deja acordate acele sporuri tuturor cadrelor militare???
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=18711

Huhu Rezea said...

Acțiuni la Tribunal în baza art. 65 din L 223/2015, coroborat cu art. 100-103 din aceeasi lege, sau actiuni de intervenție principală in dosarul 4241.2/2020, de la CA Bucuresti.
Dacă erai mai atent la discuțiile juridice de pe acest blog nu mai puneai acum această întrebare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Burebista, marti se discuta plx 199 in Comisia de aparare, miercuri ori alba, ori neagra in Cam. Deputatilor!

Leon said...

TOTALUL AFIȘĂRILOR DE PAGINĂ
19991542(ora.9.10) !
Numarul 20 000 000 merita un Premiu din partea Adminului...:)).

Burebista said...

Se poate, însă eu întrebam dacă militarii din MAPN sunt cu sporurile la maxim în prezent sau la 31.01.2017 pentru ca în proiectul de lege au adăugat doar militarii din MAI?

Lenovi said...

Pe surse e informatia sau scrie undeva? Pe siteul CD n am gasit

Gheorghe said...

Corect,propun adminului sa inglobeze in mod automat la deschiderea blogului imnul national si poate in felul acesta va ajuta pe multi dintre noi sa ne mai trezim nitel.

Burebista said...

http://www.cdep.ro/co/sedinte.lista?tip=7&an=2020

Lista cu ședințele comisiei de munca și protecție sociala din camera deputaților

Mitica said...

Aaaaaaa....deci cei care au avut proces pe aceasta speta...si BINEINTELES ca au pierdut....au fost, sunt prosti, ca nu au stiut sa isi aleaga momentul cand sa dea CPS-ul in judecata. No comment !!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Burebista, crec ca sporurile, deocamdata sunt pe 2017
@ Lenovi, de la sursa stiu, pentru ca pe direct acum nu mai afiseaza ei. Interesant raspunsul Ciolacului, cu jumatate de falca, cand a primit adresa lui Dogaru sa fim sprijiniti: ,,Sa mai vedem, daca putem face ceva''... Un raspuns evaziv, chiar in doi peri, fara sperante...

Constantin Stănescu said...

Dosarul 14351/3/2019 îmi aparține și după cum vedeți am cerut suspendarea procesului și instanța a aprobat.

sky-zone said...

@Cornelius,

De unde ai informatia?

Leo said...

Pt. contestația deciziei de recalculare , principala problemă a speței este contestarea actualizării bazei de calcul de la art. 28

Alex said...

Domnule,
Nu va face-ti probleme.Suntem toti trezi trezuti dar,am intrat si noi in vacanta "blogara".Or mai fi cativa care o ard cu zaibarel ,ori cu o palincuta si se mahmuresc,
dar isi revin repede.
Ca tot veni vorba de imn.Are o muzica si niste versuri ca nu ne vom trezi veci.Am mai spus-o.

Iulian Mareș said...

Și imnul ML, întrucât pe 13 septembrie 1899 s-a născut la Huși Corneliu Conducătorul, executat prin strangulare, fără proces, din ordinul lui Carol II!

spiritul lui Haret said...

Iar il supar pe Huhu Rezea.E cineva care a castigati definitiv si irevocabil un proces la Curte de Apel cu CSP ?.Nimeni.Nu credeti ca trebuie gasite alte solutii cu care puteti sa revolvati nemultumirile privind pensia militara?Eu unul cred ca da.Dece nu se merge peste Orban,Ciolacu si Ciuca?

Cornelius Flavius Ifrim said...

La atingerea celor 20.000.000 accesari, doresc onorabilului admin, Huhu Rezea, multa sanatate,fericire si viata luuunga sa ne poata lumina caile de atac in justitie si sa intelegem legile, la fel si bravilor camarazi, care nici de-al naibii nu se dau dusi de aici, ramanand credinciosi cauzei si luptei comune de eliminare a inechitatuilor la pensiile militare! Multe succese in viitor, si sa atingem 40.000.000, dar pe subiecte de multumire sufleteasca si legislativa, nu pe litigii comune, sa dea Dumnezeu! DOAMNE, AJUTA!

vasile iosif said...

20.000.000.de accesări reprezintă tot atâtea întrebări la care CSP urile ar fi trebuit să dea raspunsuri militarilor in rezerva.
Este un succes pt.aceasta tribuna si un calificativ de nesatisfăcător pt.echipa MAPN.
Un singur proces daca ar fi fost si acela ar fi trebuit să alerteza întregul minister.
Cu stima,

Alex said...

Cu scuzele de rigoare,d-le Leonard mi-am permis sa incep numaratoarea in locul dumneavoastra ,pana la ziua cand se va face ceva ptr.pensiile militare.Am cam pierdut sirul.Trebuie sa incep din nou incepand de astazi.A.M.R.-470 de zile cu o mica aproximatie.(scuzati repetitia).Daca totusi se intampla maine ceva ma opresc.Totusi daca nu scrie nicaieri sunt slabe sperante.Am mai spus-o si o sustin: chiar daca apare negru pe alb rezolvarea ,nici atunci nu suntem siguri.O pot modifica la lumina lumanarii inainte cu o zi de a intra in vigoare.

Huhu Rezea said...

Intrebi ca unul care n-a citit niciodată acest blog.

Laleaua neagră said...

Militarul nu are viata personala... Totul e praf și pulbere... Zicea marele poet Nichita Stănescu... Dacă nu suna goarna și la 40000000 de postări aceleași discuții vor fi... Maine nu se va întâmpla nimic... Ceva speranțe înainte de parlamentare... Dar nu e foarte sigur...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Lenovi, pardon: Lucasz a preluat-o de la mine, pe pagina mea in jos pot fi gasite mai multe de genul, originale si pe stilul meu de Targu Ocna, fiind acolo nascut de fapt... Lucasz e un mare patriot luptator! Pe grupurile unde am adunat 275 sau 300 like-uri, m-au scos clocarii guleraticu spam de mi-au sarit fulgii, speriati de moarte! Si eu preiau unele de la Lucasz Marry, colaboram.

Iulian Mareș said...

Ciolacu se gandea la majoritatea din camere.....pierduta, prin Padure!

Iulian Mareș said...

Undeva, candva s-a deskis o pensiune la Predeal, de catre o organizatie non profit, condusa de un vizionar, putem spune Bunul Samaritean!
La deskidere s-au reiterat scopul si procedurile financiare privind preturile si plata consumatiei:

"Am deschis acest restaurant la Predeal pentru ca tinerii din ML să aibă în a lor stăpânire un picior de pod la cel mai bun aer al României.
.............
Vor putea urca aici şi sta cu un preţ redus sau în schimbul serviciilor pe care le vor face.
Îşi vor reface sănătatea sau îşi vor dubla puterile, pentru ca să le pună pe toate în serviciul patriei.....
Aceste capete de pod se întreţin întotdeauna cu jertfe materiale, de organizaţii, guverne, sau state. Dacă noi însă prin comerţ vom putea realiza şi un cât de mic beneficiu, întreprinderea noastră de astăzi îşi va fi atins şi chiar întrecut scopul propus.

Camarazi şi prieteni!
În acest restaurant veţi mânca toată lumea la fel, aceleaşi feluri de mâncare, dar veţi plăti după puteri. Între un minimum şi un maximum fixat de noi cel sărac va plăti mai puţin, cei mai bogaţi vor plăti mai mult, după cum sunt retribuiţi, după greutăţile familiare etc.
Dacă unul va zice: Eu n-am nici un ban – nu va plăti nimic. Pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame, ne vom interesa de ce n-are, pentru ca să-l punem la treabă şi să-l facem să aibă.
Cine va judeca cât trebuie să plătească un client? El singur, clientul. Atât am judecat că pot, atât cred eu că e drept să plătesc. Judecata lui este fără apel.

Un principiu al Justiţiei spune:
„Nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză”.

Răspund: Principiul înjoseşte omenirea, pentru că îl consideră pe om laş sau hrăpăreţ. Aşa e omul. Dar eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate şi trebuie să fie. Într-o omenire înălţată, omul nu numai că poate, dar trebuie să fie propriul său judecător. Omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul şi loialitatea de a da fiecărui ceea ce este al său, adică de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept şi sever cu sine însuşi.
La temelia unei ţări trebuie să fie omul drept şi e bine să începem să facem şcoală în această direcţie. Cu acestea zise, Restaurantul de la Predeal este deschis şi toţi câţi sunteţi aici, săraci sau bogaţi, sunteţi invitaţii noştri la masă.
La ceea ce avem şi cât avem."
Discurs rostit la 24 octombrie 1937, cu 1 an, 1 luna si 7 zile inainte de moartea-i fulgeratoare si nedreapta!

Niciodata nu-i prea tarziu sa luati un pranz la acea pensiune materiala/comerciala si mai ales spirituala, Cabana Susai!

Costy said...

A apărut tabelul....plx...tu pe alt tabel ești! Nesimtire nici azi nu se discută...

Iulian Mareș said...

Te astept la Cabana Susai! Pentru o masa ieftina, dar scumpa spiritual!

Leon said...

Astazi Comisia da un Aviz la Pl x nr.525/2020, proiect privind prevenirea, combaterea si distrugerea buruienii AMBROZIA !
Probabil vor sa scoata Armata sa distruga acest dusman al poporului..??

ifrim said...

100 la ficusul din Deal,100 la șparlament,100 la MApN,100 la ambasada licuriciului,100 la reprezentanța OTAN,100 la PSD,100la PNL și 100 la ambasada Rusă!

Alex said...

Dupa cum spuneam,ii doare la baston de noi.

Iulian Mareș said...

Leon,
KWI și Ludovic au vizitat metroul din Dr. Taberei, însă nu și-au luat cartelă! Până la ora 23.00 este moka și au profitat și potențării vremurilor....actuale, că sunt săraci rău!

Leon said...

I-am vazut Iulica la Tv..!
Ma astept sa-i vad din nou impreuna, peste cateva zile si in trenul Gara de Nord-Aeroport Otopeni !
PS.Cred ca doamna Carmen a oprit-o in Sibiu pe Turcana..:)).

sky-zone said...

a aparut ordinea de zi a comisiei de aparare...si PLX 199 nu este

Cezar said...

🤣🤣🤣😛😛😛😎😎😎

Cornelius Flavius Ifrim said...

N-are nici o vina @ Tehnocrat ca nesimtitii manipulati de clocari nu baga plx 199! Nici nu banuiti cat rau poate sa faca cei din Casa de Pensii Militare impotriva rezervistilor. Au IT-stii infiltrati si pe grupurile militare, ca daca au fost in stare sa ma blocheze pe propriile grupuri unde administrez, sau grupul ,,Corneliu Ifrim si prietenii,'' al meu 100%, sa fiu blocat definitiv si total 30 de zile, de pe un grup sa ma scoata de tot ca admin, deci spaima lor ca se vor majora pensiile la rezervisti este uriasa! Am ajuns sa primesc la postari 275- 300 de like-uri, ceva rar pe grupurile militare, m-au scos de acolo total de nu mai vad grupurile nici pe liste, deci spam in toata regula, pentru ca spaima ascensiunii Uniunii Militarilor si Politistilor ,,Mihai Viteazul'' si spaima ca am asemenea succes si priza la rezervisti pe grupuri fiind uriasa! Ura activilor pe noi este reala, ne considera râia Armatei si ne vor morti, ca suntem o generatie invechita si ne meritam soarta, iar pe grupuri lovesc in actiunile noastre cu expresii dure si injurioase. Eu am sustinut, sustin si voi sustine pana la sfarsitul zilelor mele ca Generalul Gabriel Oprea din Parlamentul Romaniei ne poate face dreptate, are toate armele politice, tot arsenalul de instrumente prin prieteni devotati din politica, cei carora candva le-a facut bine propulsandu-i si dandu-le o paine buna, cu relatiile sale in tot spectrul politic, dupa ce a fost vicepremier pe siguranta nationala, aparare si ordine publica, apoi ministru de Interne si la Aparare, chiar si Premier pentru o perioada scurta de timp in guvernarea Ponta... Nimeni de pe acest blog sau din alta parte nu a dialogat cat am dialogat cu domnia sa, aproape saptamanal pe tema pensiilor militare, ultima data spunandu-mi: ,,Cornele, stai calm,'' asta fiind o vorba de-a domniei sale, ,,eu pot sa le rezolv toate problemele, toate durerile si toate necazurile, foarte simplu si cu un singur gest: Sa puna stampila pe numele meu la parlamentare, ca o data ajuns acolo eu stiu ce am de facut sa termin pentru totdeauna problemele lor, avand relatii si in stanga si in dreapta esichierului politic! Nu trebuie decat simplu sa puna stampila pe Gabriel Oprea! Eu sunt dupa o deviza proprie, fapte, nu vorbe, si cand imi dau cuvantul de onoare ca o fac, o fac, intrucat din cuvantul dat mi-am facut un brand personal! Asigura-i pe oameni ca nu ma joc cu cuvintele si o data ajuns in Parlament am sa ofer solutia cea mai buna si mai rapida de rezolvare, numai sa-si doreasca asta si sa ma voteze, pentru ca, dupa cat sunt de informat despre ce se intampla la pensiile militare, nu se vrea absolut nimic, alta sansa nu mai exista!'' Si stie Generalul ce stie de mi-a spus acest ,,ultimatum'' la modul cel mai serios, fiind inconjurat si avand relatii in toate sferele politice, chiar daca vi se pare ca nu se afla in mijlocul actiunilor politice! Doar atat pot sa va transmit, restul depinde de vointa Dv si sa nu va lasati influentati negativ de cei care il urasc pe Oprea pentru ca vrea dreptate la pensiile militare, fiindu-le frica de faptul ca facand asta se ia de la cei potentati sa le dea celor cu pensii mici si medii, sau ca poate obtine functia de ministru si o data ajuns acolo pune maturoiul pe toate gunoaiele de acolo, o afirmatie care nu mi-a scapat urechii cand avea discutii cu un politician, de fata cu mine, revoltat de actiunile ostile ale clocarilor gulerati sa ne saboteze permanent la politic! Si, asa va face, va asigur!

monteoru said...

Ramane cum am stabilit in gara de nord.Ai mai fii serios.Marcelica nu are timp pentru noi.E ocupat sa traga presul unora din PSD dar nu se stie daca va avea succes.Fostii sai sefi din Buzau au priceput tarziu ca pisica blanda zgarie rau.

Iulian Mareș said...

Leon,
Da,da! Noroc cu fotbalul european și cele 3 stadioane aproape gata!
Mare lovitură dată taximetriștilor cocalari! Poate îți spune ție camaradul Avia de ce KWI evită să folosească elicopterul pt deplasările de joi până marți seară pt deplasările ritmice la și de la Sibiu? Îl amețește rotirea palelor?

Iulian Mareș said...

Ai ștampila și buletinul de vot la îndemână, o data la 4 ani!
Dă cu ea, cu mânie și ușurare!

Leon said...

Cam seamana cu Proiectul postat in iulie 2019 pe site-ul MApN, difera numai SEMNATURILE..!
http://dlaj.mapn.ro/documents/acts/HG_si_NF_1562828729.pdf

Alex said...

Grijania mamii lor! (Mi se pare ca Paraipan a spus asta in filmul" Cumainile curate" ori in altul din seria cu ,comisarul Moldovan si comisarul Miclovan.M-am inselat!Nu-i doare nici la baston de noi.Prostia si golaneala care conduce tara de 30 de ani niciodata nu ne va face dreptate.Am mai spus ca pana nu dispar din politica toti cei au intrat in anii 1990 si urmasii urmasilor lor precum si cunostiintele acestora,fini cumnati ,nepoti ,verisori e.t.c.nu se va intampla nimic bun pentru noi.Au o ura viscerala pe cei care am fost activi in 1989 ,ptr.ca atunci ne pupau mainile de frica .
Au ajuns sus si acum li se pare ca atunci s-au injosit.Cu toate neamurile aranjate ,au acaparat functiile de conducere in toate domeniile si-au facut salarii mari ;fiind hoti din tata-n fiu i-au "manjit" si pe magistrati cu pensii
speciale ptr.a fi alaturi de ei si s-au pus pe trai.La televizor se cearta,seara merg la un sprit impreuna .Votantii lor se bat ca chiorii intre ei umflandiu-si ochii ptr.ca iau de bun ce se vede pe sticla.Dau tunuri de milioane de euro.Zeci.Scapa dupa ce sunt tinuti sub control judiciar,ori parasesc tara deoarece judecatorii nu le interzic acest lucru prin hotararea pe care o iau.Cum dracu' este sub control judiciar dar are voie sa paraseasca teritoriul tarii? In secunda doi era dat in consemn la granita.Sa nu exagerez ,nu o secunda poate cateva minute.Email cu fatza maimutei sau a maimutoiului,cu descrierea faptei pe scurt si gata ...
Nu se vrea .I s-a trimis un email d-lui Ciolacu.Asta fac pariu ca nici nu l-a citit.Are cu totul alte preocupari acum .Vin alegerile ,trec alegerile si tot asa ramane problema noastra.Trebuie sa fim lucizi cand va trebui sa punem stampilutza.
La mineri se poate?! V-am spus ca au pensii de aviatori toti.Au fost adusi la zi si cei iesiti ls pensie in urma cu 35 de ani.Oare a contat faptul ca le-au tras niste "capace" la dragutzele mineriade?
Inchei cu celebrul citat din seria amintita: " Grijania mamii lor!"

Calinmihaib12 said...


ALEX:..ce ""tunuri"" de.."zeci" de milioane..vorbim..?
.dar de "TUNUL" .de 1,5 MILIARDE DE EURO..de la"autostrada"..de.. 50 de km... de la Cluj spre Oradea, cam ce "CALIBRU"..are..
"TUNUL"..??

Dan B. said...
This comment has been removed by the author.
Dan B. said...
This comment has been removed by the author.
Alex said...

Enorm! Ar trebui facute nuste propuneri legislative prin care:
-presedintele tarii,senatorii ,deputatii si secretarii de stat sa nu primeasca salariu.Sa continue sa fie platiti de la locurile de munca de unde au plecat;
-imunitatea parlamentara sa dispara.Ai furat puscarie scrie pe tine;
-daca nu sunt din Bucuresti vor primi bani de cazare o suma fixa.De exemplu 3000 de lei.Sa doarma tata de banii astia unde pot si asa sunt multi;
-sa nu mai aiba masina de serviciu.Pot circula cu masina personala.
Poate doar atunci va venu la conducerea tarii oameni carora intr-adevar le pasa.

Huhu Rezea said...

ATENTIE!
Dacă prin contestatie CSP nu a atacat punctul 1/iii din Decizia nr. 4/2020 a CC, nici Curtea de Apel nu va judeca acel punct.
De aceea este esențial ca un beneficiar al CSP, care este afectat in drepturile sale de acel punct, să faca cerere de interventie principală in dosar la CA București si sa ceara eliminarea acelui punct 1/iii.

Calinmihaib12 said...

D-le HUHU':..dar "noi..ăștia din provincie",..și chiar și...
"capitaliștii".(=adică..bucureș-tenii.) cum pot afla dacă CSP a atacat acel punct 1.iii,destul de..echivoc= din care se poate înțelege orice..; eu l-am "tradus" în CONEXIUNE cu celelalte 2 aliniate: "i-ii" :
- după 01.07.2017,ACTUALIZAREA decurge ASTFEL :
•se ia baza de calcul stabilită până la litera h2=comună=ambelor proceduri(R.+ A.),
•la lit. h3=se face majorarea de 15 % a C.C.A.-S.F.-Maj.,
•se termină cascada procedurii de actualizare, stabilind BAZA DE CALCUL A ACTUALIZĂRII,
•se calculează PENSIA de SERVICIU :cu formula:
▪︎ Bz.C. × MAX. 85%(+/-P.SUPL.
INCLUSĂ..?) = P.SERV.
▪︎ P.SERV.× MAX. 9% (P.SUPL...!)
=P.B.SV.(cu P.SUPLIM.)
▪︎ P.B.SV.× MAX.20%(OMM)=P.MIL.
.........
= P.MIL. + INDEX. 5 %(=2016)=
PENSIE MILITARĂ DE STAT
ACT.și..INDEXATĂ= conf.
pct.1.iii..!(de fapt:conform
pct.1, cu toate cele 3 al. i-
iii..!)=din DECIZIA 4.. a C.C.
..Cu PENSIA SUPLIMENTARĂ = e o
discuție prea lungă..acum..!
Rămâne de lămurit."ansamblul"
problemelor constatate de
C.C.,..COROBORAT cu..ce va decide ..CURTEA DE APEL..!

Huhu Rezea said...

Dacă esti intervenient acceptat în dosar, devii parte în proces și ai drept să studiezi întreg dosarul.

Calinmihaib12 said...

..sunt..intr-o acțiune,..pe care..NU RISC să o suspend (până la calendele..grecești..?!),pt. că, în cazul meu, MIZA..e mai mare,și,în finalul "Raportului.. comisiei de control a C.C. sunt câteva.."formulări"..care nu-mi inspiră deloc: "încredere.. în obiectivitatea..și "scopurile reale" ale controlului C.C...!,ca să mă implic..într-o "aventură"..!