Powered by Blogger.

Friday, December 18, 2020

Cât de constiuționali sunt judecătorii CCR când invocă, exagerat, statutul constituțional al magistraților pentru apărarea privilegilor acordate prin lege, nu de Constituție?

82 comments

 

Valeriu Stoica, la conacul  sau viticol din Dobrușa, Drăgășani, moștenit de soție de la comisarul de Siguranță... Ramniceanu.



In anul 1997 ministrul Justiției, Valeriu Stoica, a promovat proiectul Legii nr 142 prin care magistrații au primit pentru prima oară, după modelul militarilor, dreptul la pensie de serviciu, drept  derogatoriu de la sistemul public de pensii, modificând art. 103 si următoarele din Legea nr. 92/1992. Diferea doar modul de calcul față de pensia militară.

Cu toate că în Constituția din anul 1991 nu se prevedea acest drept pentru magistrați, Parlamentul a adoptat această lege. 

In anul 2000, când s-a votat noua lege privind sistemul public de pensii, Legea nr. 19/2000, a fost abrogat art. 103 din L 92/1992, astfel că magistrații puteau rămâme fără pensii de serviciu. 

Magistrații au atacat legea la CCR în procedura anterioară promulgării și atunci s-a dat celebra Decizie nr. 20/2000 prin care a fost declarat neconstituțional articolul care abroga pensiile de serviciu pentru magistrați, motivarea invocând pentru prima dată pretinsul statut constituțional al magistraților si discriminarea lor față de militari, care râmâneau  cu pensii de serviciu.  

In schimb, peste 10 ani, în anul 2010, aceeași Curte a decis că este constituțională legea de desființare a tuturor pensiilor de serviciu, mai puțin pensiile magistraților, nemaireținând că și militarii erau discriminați.

Analizând textele constituționale referitoare la justiție si la judecători, constatăm în primul rând că procurorii nu sunt magistrați si ei nu sunt nominalizați că înfăptuiesc justiția.  Abia legea de organizare i-a asimilat magitraților și pe procurori.

După cum vedeți mai jos, articolele 124-126 din Constutuție privind înfăptuirea Justiției, Statutul judecăorilor, competența și structura instanțelor abundă, chiar obositor de mult, cu trimiteri la lege. Toată activitate lor, inclusiv statutul, este reglementată de lege.

Domnilor magistrați, nu mai invocați Constituția pentru a vă proteja salariile și pensiile exorbitante, pentru că ele v-au fost acordate prin lege... nu prin Constituție. 

Prea frecventa referire a judecătorilor constituționali la statutul constituțional al magistraților, pentru a respinge chiar si fiscalizarea veniturilor din pensia de serviciu, ne îndeamnă să comparăm dispozițiile constituționale referitoare la magistrați și instanțe  cu cele referitoare la militari și forțele armate. 

Observăm că judecătorii se supun legii, chiar dacă sunt independenți, iar inamovabilitatea le este acordață tot în condițiile legii. Atunci... de unde pretenția că legea nu se poate atinge de lefurile și pensiile lor?

Prin valorile pe care sunt chemate să le apere, am putea spune că textul Constituției acordă o importanță mai mare forțelor armate.

In numele poporului Armata garantează:

- suveranitatea, independența și unitatea statului;

-integritatea teritorială a țării;

-democrația constituțională.

Militarii nu au independență și inamovibilitate, dar sunt chemați să apere cu sacrificiul vieții democrația constituțională, cea care nu permite nici măcar magistraților și judecătorilor constituționali să nesocotească legea și Constituția.

Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, ar trebui să-și  intre în atribuțiuni și să pună capăt abuzului judecătorilor constituționali în a invoca statutul constituțional al magistrațior pentru a înfrânge autoritatea legiuitoare a țării.

Decizia nr. 900/2020 a CCR este o mostră de abuz de drept.




Instanţele judecătoreşti
 
Înfăptuirea justiţieiARTICOLUL 124
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. 

 
Statutul judecătorilorARTICOLUL 125
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

 
Instanţele judecătoreştiARTICOLUL 126
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.


Forțele armate


ARTICOLUL 118(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.

(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.

82 comments:

Ein Stein said...

Huhurezule te consumi degeaba, doar printr-o vointa politica imensa se poate schimba ceva in statul asta care nu este decat un ghem de interese de grup. Chestiuni muuuult mai simple si lipsite de importanta nu-si gasesc finalitatea, exemplul cu decizia CC pe care ai rostogolit-o de a luat-o dracii. Ce folos, cainii latra caravana trece, am scris si repet, nu exista nicio sansa sa se indrepte ceva, statul mafiot e prea puternic, mult prea puternic. Nu vezi ca mafiotii nici acum nu s-au inteles la impartirea ciolanului, pe ei asta ii intereseaza, ce le iese lor, restul sa se descurce cum pot.

Cornelius Flavius Ifrim said...

PARLAMENTUL STABILESTE REGULILE SI LEGILE, dar CCR se pare ca ei fac legea, impunandu-si singuri salariile si alte reguli. Ar trebui rasturnata caruta si sa fie pusi la colt de actualul Parlament, daca se vrea, si se pare ca si Iohannis si partidele vor asta!

Huhu Rezea said...

Dacă nu rostogoleam problema actualizării gresite, din anul 2016, în peste 200 de articole, în ultimii 3 ani, nu se ajungea nici la sute sau mii de procese, nici la interpelarea în Parlament și nici la controalele Curții de Conturi la Casele Sectoriale. Nu e lipsit de importanță ca mii de rezerviști să citească zilnic problematica la zi a pensiilor militare.
Indiferet de rezultat, au aflat si gulerații că nu sunt stat în stat și nu pot batjocori, prin ignorare sau prin respingerea cu tupeu, sesizărilor pensionarilor. Refuz să cred că e numai prostie.
Ati văzut câți ministri au fost duși de nas în ultimii 3-4 ani de jupânii care administreaza fondurile sociale din sistemul de apărare?

Calinmihaib12 said...

..DECIZIA CCR nr.20/2000:..mare atenție: NU ERA OBLIGATORIE..! =pt. PARLAMENTARI, care aveau LIBERTATEA:(opțiunea..:vedeți art.145,al.1 din constituția din 1991) să:
= să aplice decizia CCR,
= să mențină textul votat de
parlament..și contestat de
CCR..!
..dar:" parlamentarii" au decis
să facă jocul de interese..COMUN
..dând "satisfacție"..pohtei ce-am pohtit..ÎN COMUN..!!

Huhu Rezea said...

Da, așa era în Constituția din 1991.
Pentru a mai tăia din elenul CCR de a infrunta autoritatea legislativa, ar fi bine să se revină la articolul 144 din vechea Constituție:

?Articolul 145
(1) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit articolului 144 literele a) şi b) , legea sau regulamentul se transmite spre reexaminare. Dacă legea este adoptată în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlaturată, iar promulgarea devine obligatorie.

Călugărul said...

Despre interlopii CCR și hârtia lor igienică Constitutia coloniei de ti(m)p mafiot ce să mai spui? Despre lașii kaki care au onoare'cât morcovul dintre buci la fel!

M said...
This comment has been removed by the author.
Ein Stein said...

Nu ca repros am scris ci ca o constatare. E foarte bine ca au fost date in vileag toate cotcariile contopistilor insa ce folos daca din miile de procese probabil doa 1% au avut castig de cauza. Concluzia ar fi ca ori tot ce spunem noi aici e gresit si au contopistii dreptate, ori judecatori sunt incompetenti sau exista o intelegere intre contopisti si judecatori. O mai fi vreo situatie?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, ,,e grele'' s-o faca USR de capul lor, mai sunt in parlament, chiar si in dreapta politica, si altfel de oameni, fara sa fie si lichele sa se atinga de statutul pensiilor militare.

M said...
This comment has been removed by the author.
M said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Bani si iar bani!

Pierdem din vedere prostiile debitate de civilul Ciuca Ionel, care-si cere iertare, precum in filmuletele US cu actorii porno ce pupa gheata negrilor, cerand iertare....
Noroc ca Mircea este mai mult istoric decat militar:

"Dar ceea ce stim cu certitudine este ca nicaieri si niciodata un militar nu si-a cerut si nu-si cere scuze pentru executarea ordinului, a carui ignorare, in stare de razboi declarata, se pedepseste cu glontul. Politicienii, insa, adica cei vinovati si de starea respectiva si de aparitia ordinului...DA! Intr-o singura situatie, noi, militarii suntem moral, obligati, sa ne cerem iertare poporului...atunci cand nu ne-am facut datoria fata de Neam si Tara! Cu sau fara voia noastra!"

Iulian Mareș said...

Ministerul Justitiei este "minister avizator" pe orice proiect de act normativ!
niciun Premier nu va semna un act normativ fara avizul M.J.!
Dar, ca sa intelegi asta iti trebuie ceva mai mult de 7-800 g de grasime nefolositoare!

Iulian Mareș said...

Corneliunsson,

Ordin de ministru, HG si OUG sunt acte normative cu putere de lege! Ele se publica in MO si devin executorii!

monteoru said...

Daca punctul de pensie ramane 1442 ,pensie =nr.total de puncte pentru activitatea militara ×58=.....Avantaj calaretii de cursa lunga.Corect

CEZAR said...

MILOGULEEE !!

Huhu Rezea said...

@Mares
Sunt obligatorii, dar numai OUG-urile pot modifica o lege. HG-urile sunt acte normative de rang inferior care aplică legile, dar nu pot modifica nicio virgulă în ele.

CEZAR said...

ADEVARUL INCEPE SA IASA LA IVEALA PRECUM ULEIUL EXTRAVIRGIN! Berbecul isi cere ,,...scuze...!!!

https://youtu.be/qK_xPf532bw

CEZAR said...

Tu ce faceai la vremea RESPECTIVA ?? Munceai ..tot prin ..CONGO ??

Trofin said...

Susțin !

Leon said...

Huhule, corecta Sinteza privind CCR !
PS. Vazand conacul fam.Stoica, imi aduc aminte ca acum mai bine de 50 de ani, in vacantele de vara din perioada cand eram elev la Liceul Teoretic Dragasani, multe nopti am dormit in aceasta locatie !
In acei ani, cladirea apartinea Fermei Viticole Dobrusa (IAS Dragasani) si muncile agricole se faceau cu zilieri din zona dar si din localitati mai indepartate; eu, dar si alti tineri veneam de la 15 Km si 5 nopti/saptamana dormeam in aceasta cladire, intr-un dormitor comun de 12-15 paturi model militar..!

monteoru said...

Ati face bine sa va dati un raspuns.Cui ar trebui sa apartina de drept ca propietate conacul respectiv ?Celui sau urmasilor Celui care a fost propietar sau celui care l-a nationalizat si mai apoi l-a folosit?Din ceeace lasa unii de inteles inclina care neomarxisti.
Va inteleg si impartasesc supararea pentru ca Valeriu Stoica a facut o inginerie legislativa spre beneficiul magistratilor dar una e una alta e alta.

Viorel said...

Viorel, Navodari. Buna ziua. Intreb si eu se indexeaza pensiile militare cu rata inflatiei adica 3.8% de la 1 ianuarie 2021?

Iulian Mareș said...

Cu siguranță! Reprezentam ROU!
Tu reprezentai CP.10 I.

Calinmihaib12 said...

..HOȚIE curată..sub "stindardul" .."dușmanului"..!(cam ca toate "releĺe" ce: s-au..și se .întâmplă în ultimii 31 de ani..!),iar PROȘTII= MASOCHIȘTII:..îi votează în neștire..până la sfârșitul lumii, cu chiote,hore și..voie bună..!

Unknown said...

Asa ar trebui..... dar nu se știe.

Periamu lucica said...

Bagati sub nasul lui ciuca dle h Tot ce ati spus aici ca poate nu il duce capul!!!!

Iulian Mareș said...

Triunghiul Mortii: Traim, domnule, intr-o lume fara onoare si fara limite morale. Cum as putea fi fericit? Poate dumneavoastra, oamenii politici, s-o duceti altfel. Vorbiti de clasa noastra politica, ei bine, ea confirma ca am ajuns o tara plina de secaturi. O tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari! Hotii, improvizati astazi in moralisti. Ministrii ce s-au vandut o viata-ntreaga. Parlamentari contrabandisti. Boala o avem in suflet, exista o epidemie infricosatoare de meningita morala, iar tara trebuia sa ajunga aici tarata pe marginea prapastiei de unii conducatori care sunt hoti la drumul mare.

Iulian Mareș said...

Da! Dar numai prin milostivenia lui KWI...

Iulian Mareș said...

Ai votat AUR din convingere sau din ura față de ceilalți?
Nu contează de ce, până la urmă...

Alex said...

D-le Monteoru,
Incepand cu toamna anului2021,odata cu intrarea in vigoare a noii legi a pensiilor civile ,punctul de pensie de 1442 de lei dispare.Apare o alta cifra in valoare de aprox.740 de lei,care se inmulteste cu punctajul obtinut.Exemplu: Total puncte dupa 35 de ani =1,3 inmultite cu 740 ,este egal cu 962 de lei.Sunt " norocosi" cei cu vechime mare care dupa 30 de ani vor avea 3 puncte.O sa aiba pensie de "neam prost" , cca .2.500 de lei.Superbbbb! Noi,cei mai in varsta vom "beneficia"de scaderi.Noroc ptr.faptul ca va ramane in plata cuantumul cel mai avantajos.Asta in cazul in care se trece pe legea civila.Militarii care au in prezent 5 ,6 ,7 sau 8 puncte se vor bucura de pensii super.Restul ar ramane
asistati social.O pensie bunicica va avea acela cu 8 puncte.8 × 74o =5.920 lei.
Nu cred ca gresesc daca spun ca ,daca am trece pe contributivitate ,avantajati ar fi cei din garda veche ;cei mai tineri nu au reusi niciodata sa aiba punctele necesare ptr.o pensie decenta.Acestia ar trebui sa aiba un brut de cateva zeci de mii de lei lunar ptr.a ajunge la aceeasi valoare a pensiei.

monteoru said...

Intreaba la CPS sau pe cineva care antene.Acolo gasesti raspunsul.In mod normal,da.Dar ce mai este normal in patria nostra?

M said...
This comment has been removed by the author.
Huhu Rezea said...

D-ta ești capabil să înțelegi cele 3 masuri indicate de Curtea de Conturi pentru cele 3 case sctoriale?
Indexările nu trebuie să depășească plafonul de 85% al pensiilor stabilete/recalculate sau actualizate stabilit de art. 30 din lege.
Poti deduce consecința dacă Curtea de Conturi câstigă in instantă punctul 3/iii din deciziile sale contestate de 2 Case Sectoriale?
Doar cei pensionați după decembrie 2018 primesc indexările la baza de calcul a soldelor nete.
Dacă nu înțelegi amăgeste-te singur!

Burebista said...

Domnule Huhu Rezea, numai la actualizare pensia actualizata nu putea depăși 85% din baza de calcul.
Chiar și după calculul făcut de Curtea de conturi în exemplul dat de ei în raport se constată clar ca pensia RĂMASĂ ÎN PLATĂ A FOST CEA CU CELE 2 INDEXARI PENTRU CA ERA MAI MARE DECAT PENSIA REZULTATA DIN APLICAREA 85% DIN BAZA DE CALCUL ACTUALIZATA +OMM.
Chiar dacă ramane valabil modelul lor de calcul nu se pierde decât ecea indexare din 2016 dacă pensia actualizata a ieșit mai mare decât cea în plată indexata de 2 ori cu 5 și 5, 25 %. Di numai la MAI se pierde ceva.
Indexarile anuale se dau în continuare la pensia în plata.
Ăștia de la CC au crezut ca acordând și Indexarea din 2016 la actualizare peste plafon conform schemei lor.
Cei pensionați între 1 iulie 2017 și 8 august 2017 au pensii și mai mari pentru ca lor li s a actualizat baza de calcul și au primit și Indexarea 5,25% în plus.

Șoimul said...

Legea prevede altceva!
Nu curtea de conturi face sau modifica legi.
Dacă toți modifică legi în vigoare ne ducem dracu ca neam și țară.

Huhu Rezea said...

Asa este cand iti intra in cap gargaunii de pe alte surse de informare!

Leon said...

Domnilor, Huhu a mai raspuns la aceasta intrbare:
Daca NU apare o OuG a noului Guvern( si nu cred ca mai este timp), OuG nr.114/2018(Art.84) prevede Indexarea din Oficiu, de la 1 Ianuarie, cu Rata inflatiei CUNOSCUTA, adica PENSIILE AFLATE IN PLATA la 31.12.2020, vor fi indexate cu 3,8% in Ianuarie 2021..!

Leon said...

In zilele urmatoare, CPS ar trebui sa posteze un Comunicat de presa privind INDEXAREA pensiilor cu 3,8% , asa cum a facut pe 24.12.2019:
https://cps.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Mass-media/Comunicat%20de%20pres%C4%83%20din%2024.12.2019.pdf

Huhu Rezea said...

@Burebista
Este evident că raționamentul Curții de Conturi din punctul 1/iii este greșit. Sunt corecte raționamentele pentru 1/i și 1/ii.
Dar ce ne facem dacă 1/iii va fi validat si de instanțe și va fi aplicat ca la SRI?
Punctul 1/iii din decizii poate fi tradus si in sensul că pensia actualizată în anul 2017 nu poate avea un cuantum mai mare decât 85% din baza de actualizare nici după indexările ulterioare.
Indexarea din 2016 nu s-a calculat din cuantumul actualizat în 2017, ea era deja în cuantumul de la 30 12 2016 în care cuantumul recalculat în anul 2016 a fost substituit cu cuantumul actualizat în 2017.
Din formularea art. 60 alin (3) creșterea prin actualizare nu se regularizează decât cu creșterea prin indexarea din acel an, nu cu indexările din alți ani.
Repet, dacă se impune sugestia Curții de Conturi, plafonarea la 85% in forma aplicată la SRI se va extinde si în cazul pensiilor recalculate. Si in cazul pensiilor calculate pănă la 29 12 2018.

spiritul lui Haret said...

M ia vezi tu de unde a rezultat numarul 75 si pe urma nai discutam.

Huhu Rezea said...

Nu vrea nimeni să comenteze dacă pensiile magistraților au o baza juridică izvorâtă din statutul lor constituțional?
Acest concept de statut constituțional al magistratilor a fost clocit în anul 2010 de bătrânul judecător CCR, Ion Predescu.
Nu ar fi cazul să se revină la vechea formulare constituțională potrivit căreia exceptiile admise de CCR pentru legile nepromulgate să poată fi înfrânte prin votul a 2/3 din voturile membrilor Parlamentului?

Anonim said...

Pai atunci, sa intelegem ca nu se mai indexeaza nici o pensie cu 3,8%? Sunt pensii din anul 2016 care au fost indexate an de an cu rata inflatiei fara alte recalculari, actualizari sau alte mariri ale bazei de calcul. Doar indexarile inflationiste de la inceputul anului. Nici acestea nu se indexeaza? Sau cum se va proceda la 1 ianuarie 2021? Ne poate lamuri cineva?

Huhu Rezea said...

Aceasta este aroganța din 2010 cu care a rămas Ion Predescu în istoria CCR.

"Intre magistrati si ceilalti e o diferenta fundamentala: ei au statut constitutional, ceilalti au statut legal. Cand ai statut legal, infiintat prin lege, chiar si lege organica, poti umbla la el oricand, prin lege l-ai infiintat, prin lege il modifici, prin lege il completezi, si tot prin lege poti sa-l si desfiintezi. Cand e statut constitutional, nu poti nici modifica, nici adauga, nici completa, nici desfiinta prin lege ca este prevazut in Constitutie"
Măi să fie! Te pomenești că până în anul 1991, cand a fost adoptată Constituția post comunistă, în România nu au fost instanțe și judecători.

Judecătorul Ion Predescu a murit pe 20 10 2020.

Viorel said...

Domnule Leon, eu prefer să nu-mi dea nici o indexare cu 3,8 la data de 01.01.2021 cu condiția ca (,) Curtea de Apel București să dea dreptate Curții de Conturi....etc., pe pct. 1i și 1ii și să nu fie deacord cu pct. 1iii. Procesul se va judeca pe la sfârșitul primăverii poate chiar și în vară sau poate chiar la toamnă dacă C.Ap.B. va cere un punct de vedere de la Î.C.C.J. Așa că prefer să iau indexarea de 3,8% pe 7-10 luni odată, decât să-mi dea 3,8% lunar și peste 10 luni să-mi ia 1/3 din pensie (mai concret, ce primiți în 10 luni veți da înapoi în 1 max 3 luni). Nu mai iau în calcul și situația în care ar trebui (cei ce am avut procentul de 85% la data pensionării) să ne mai ia din pensie și să dăm înapoi și din anii trecuți. Ar fi un dezastru pentru marea majoritate a pensionarilor pentru că fiecare ne-am calculat cheltuielile în funcție de pensie (ca și viitorul guvern, nu are bugetul, nu știe ce să răspundă legat de pensii, salarii, alocații, etc.).
De multe ori l-am criticat pe domnul Col.(Rz.)dr. Mircea Dogaru și sincer îmi pare rău pentru că este singurul care apare la TV. și ne susține cauzele (și în seara aceasta pe RTV. (în stradă, nu în studiou ) explica situația noastră și modul greșit cum văd politicienii pensiile militare de stat. Păcat că nu i se dă voie să vorbească). Ceilalți generali cred că dorm la ora aceasta sau se pregătesc pentru a primi preotul paroh.

Huhu Rezea said...

Ii atentionez pe cei care tot insistă pe tema indexărilor, în contextul deciziilor Curții de Conturi, că au destule articole pe prima pagină unde pot să se enerveze.
Aici discutam doar despre discriminarea militarilor față de magistrați, în înțelesul similar dat de magistrații constituționali prin D 20/2000.

Leon said...

Legea nr.47/1992, organizarea CCR:
"Art. 72. -
(1) La încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă pe 6 luni de activitate.

(2) Judecătorii Curții Constituționale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizația lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația judecătorilor Curții Constituționale și se impozitează potrivit legii.
(3) Judecătorii Curții Constituționale au dreptul la pașaport diplomatic, în condițiile legii."

Șoimul said...

Niște nesimțiți, acești judecători cc prostesc toată lumea!
Să-mi precizeze unde în constituție scrie că lor nu le pot fi reduse salariile, pensiile nu le pot fi impozitate conform legii, că ei trebuie să beneficieze de creșterea pensiilor odată cu creșterea salariilor magistraților, că ei pot cumula pensii plătite de stat cu salarii plătite de stat și câte alte drepturi și privilegii or mai fi...
Nesimțirea acestora nu mai are limite.

Călugărul said...

Am sunat vineri la CSP și am întrebat de indexare (după ce au răspuns cu greu) ! Răspuns semiclar: doar cei care nu ating 85% din baza de calcul primesc! Au zis că vor da și comunicat oficial . Deci se da!

Calinmihaib12 said...

..tot "baciul" PREDESCU ,cu un tupeu nețărmurit,i-a răspuns reporterului TV.:Iosif BUBLE,(în iunie 2010 după ce CCR a..."dat" celor interesați:cele 2 decizii CONTRADICTORII: 871 și 873 din 25.06.2010),citez aprox.:"ce-ai vrea,băiete,..să-mi tai singur pensia..?"

Gigi said...

Au un statut de nesimţire,de avaritate,de parca lumea a început cu ei şi se termina cu ei.Macar de ar face dreptate.Exemplul cel mai palpabil este al nostru,unde se judeca aceiaşi spetã in sute,mii de acţiuni,iar hotararile sunt diferite.
Ce sã mai spunem,rãspunsul îl avem in ce a clocit Predescu in 2010.Avem fieacre puterea de a înţelege ce a spus atunci,dar şi dacã s-a transpus faptic spusele acestuia.
Deci,în patria noastrã,unii au statul constitutional,iar alţii,adicã plebea,statut legal.
Brava,brava tovarasi.

Alexandru said...

Buna seara, sa primit cupoanele de pensie la MApN? Mulțumesc anticipat!

Gigi said...

S-ar putea ca nici firimiturile cazute de la ospatul imbuibatilor sã nu mai avem parte.
Câteodata îmi doresc cã ceea ce mai spun sã nu fie aşa,sã nu se indeplineasca.
Am spus cã in curând vom ajunge la statutul,nu constitutional,ci la statutul de asistaţi sociali,nu suntem departe.
Ultimii oameni,vedeţi ce indici de salarizare avem in comparaţie cu alţii,dacã nici asta nu e bãtaie de joc,atunci ce sã mai spun.

Huhu Rezea said...

Cred ca d-ta ai sunat clopotnița, nu Casa Sectoriala😷
Ai uitat să întrebi cât primesc indexare cei care au pensiile în plată neplafonate.

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:..ai greșit ADRESA!
Am scris acum mult timp că NU MAI VOTEZ NICIODATĂ..în ROMANIA!
.deci:nu am votat nici aur=cupru (=care se va cocli..!), ,..nici pe alții..!!
.și am scris că toate"prostiile" făcute de politicieni,cel puțin: cele în detrimentul pensionari lor..sunt premeditate și perfide
fiind realizate de guverne "minoritare", "tehnocratice".. care de fapt sunt instalate de majoritatea parlamentară..! =.. pentru a-și conserva "credibili tatea",."popularitatea"="populismul"..etc..!

Burebista said...

O emisiune interesanta pe realitatea TV despre pensii speciale și CCR.

Burebista said...

Fostul ministru de finanțe Ialomițean a spus ca poate fi constituțională o taxare de maxim 45 % iar pensiile magistraților pot fi modificate prin legea care le-a acordat.
Despre pensiile militare au spus toți ca au alt regim mai puțin reporterul care este mai tânăr și începuse și ala cu teatre de operații...

avianyc said...

Daca Fortele Armate nu aveau statut constitutional , CONSTITUTIA ROMANIEI , nu le acorda in continut un art separat ,respectiv art 118. De retinut , Fortele Armate isi desfasoara atributiunile doar in baza Statutului Constitutional oferit de Constitutia Ro ,
Statul magistratilor ( Nimeni nu este mai presus de lege – principalul statut pe care nu-l baga in seama) adica asa zisul „”statut””spune ca se supun legii organice emisa de parlamentul ales de popor prin vot universal. Constitutia nu stabilestei pensii si salarii ci doar cadrul general de desfasurare a artibutiunilor functionale.
(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevăzute de acestea.
(2) 2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.
(3) ART. 16 Egalitatea in drepturi
(4) (1) Cetătenii sunt egali in fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări. (2) NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE.
(5) ART. 124 Infăptuirea justitiei
(6) (1) Justitia se infăptuieste in numele legii.
(7) (2) Justitia este unică, impartială si egală pentru toti. (3) Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii.
(8) ART. 125 Statutul judecătorilor (1) Judecătorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii.
(9) (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecătorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.
Statutul constitutional al fortelor armate (de luat la cunostiinta de CCR)
(10) ART. 118 Fortele armate
(11) (1) Armata este subordonată exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitătii, a independentei si a unitătii statului, a integritătii teritoriale a tării si a democratiei constitutionale. In conditiile legii si ale tratatelor internationale la care Romania este parte, armata contribuie la apărarea colectivă in sistemele de aliantă militară si participă la actiuni privind mentinerea sau restabilirea păcii.
(12) (2) Structura sistemului national de apărare, pregătirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru apărare, precum si statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(13) (3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplică, in mod corespunzător, si celorlalte componente ale fortelor armate stabilite potrivit legii.
(14) (4) Organizarea de activităti militare sau paramilitare in afara unei autorităti statale este interzisă.
(15) (5) Pe teritoriul Romaniei pot intra, stationa, desfăsura operatiuni sau trece trupe străine numai in conditiile legii sau ale tratatelor internationale la care Romania este parte.
(16) ART. 119 Consiliul Suprem de Apărare a Tării Consiliul Suprem de Apărare a Tării organizează si coordonează unitar activitătile care privesc apărarea tării si securitatea natională, participarea la mentinerea securitătii internationale si la apărarea colectivă in sistemele de aliantă militară, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a păcii.
Dovada ca judecatorii CCR gresesc considerandu-se „”mai presus de lege””
https://www.g4media.ro/avocata-care-a-ingenuncheat-ccr-in-instanta-nimeni-nu-e-mai-presus-de-lege.html
https://www.g4media.ro/avocata-elenina-nicut-a-invins-ccr-din-nou-in-justitie-curtea-de-spel-bucuresti-obliga-ccr-sa-publice-opinia-separata-a-liviei-doina-stanciu-din-decizia-privind-abuzul-in-serviciu.html

un oscar = o pensie said...

si ce daca se supara unii sclavi?
ei sunt stat in stat
mafiotii supremi din colonie ei sunt=CCR

avianyc said...

In Rezumat<
Daca Fortele Armate nu aveau statut constitutional , CONSTITUTIA ROMANIEI , nu le acorda in continut un art separat ,respectiv art 118.
De retinut , Fortele Armate isi desfasoara atributiunile doar in baza Statutului Constitutional oferit de Constitutia Ro ,statut transpus in legi organice ,asemenea statutului ""constitutional ""al magistratilor.
Ca atare toti cetatenii acestei tari respecta dispozitiile Constitutiei Romaniei transpuse in legi organice prin procedura ceruta in Parlamentul Ro ,legi supuse la randul lor controlului de constitutionalitate prin CCR.

Statul magistratilor ( NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE – principalul statut pe care nu-l baga in seama CCR) adica asa zisul „”statut””spune ca si ei se supun legii organice emisa de parlamentul ales de popor prin vot universal. Constitutia nu stabileste pentru nimeni pensii si salarii ci doar cadrul general de desfasurare a artibutiunilor functionale si datoria ca statul sa asigure un trai decent cetatenilor ,........si inca multe alte drepturi reglementate in cadrul general constitutia Ro infaptuite apoi prin legi organice constitutionale.

Dovada ca judecatorii CCR gresesc considerandu-se „”mai presus de lege”” si ca trebuie sa se supuna legilor organice in vigoare.
1. Primul proces pierdut de CCR
https://www.g4media.ro/avocata-care-a-ingenuncheat-ccr-in-instanta-nimeni-nu-e-mai-presus-de-lege.html
2 Al doilea proces pierdut de CCR
https://www.g4media.ro/avocata-elenina-nicut-a-invins-ccr-din-nou-in-justitie-curtea-de-spel-bucuresti-obliga-ccr-sa-publice-opinia-separata-a-liviei-doina-stanciu-din-decizia-privind-abuzul-in-serviciu.html

Cunoscand legea si pe ce cai de atac justificate pot fi adusi cu piciorele pe pamant.
Cine insa sa o faca si mai ales pe o cauza care-i priveste in interesul personal.
Pacat ca organele statului in drept TAC .........

Huhu Rezea said...

Tine-te de cuvânt!
Nu-ți face problema pentru audienta blogului.
Chiar si d-ta ai devenit dependent de el.

CEZAR said...

Rahatelul....dar de ce tipi maaa...???

Iulian Mareș said...

Poate ai votat in Albania!... :))

Leon said...

@M, la Punctaju Total se mai aduna si Punctajele pentru Pensia Suplimentara si pentru Grupele de munca, si va depasi usor 25 de puncte !
Apropo, ai auzit ca noua Guvernare doreste sa elimine Indicele de corectie de la 1 ian. ( 1,41 in prezent..!), care oricum nu se mai regaseste in L.127/2019 (intra in vigoare in sept.2021)..?

M said...
This comment has been removed by the author.
Ein Stein said...

Colegule e belea cat de frumos ai citat din Constitutia Romaniei, dar nu vad ce legatura are cu subiectul. Aici e vorba de drepturi, pensie, ca de aici a pornit discutia si nu de principii de organizare statala. Poti sa spui unde este reglementatat in COR capitolul "Fortele Armate"? Este foarte important pentru ca trebuie sa stim despre ce oameni vorbim, in cadrul institutiilor, cand le acordam si restrangem drepturi si libertati. Magistratii au capitol si e foarte simplu sa-i identificam. Dar militarii? Unde ii gasim? La ce categorie ocupationala si profesionala regasim un colonel al Fortelor Armate? Dar un sergent major? Dar L80 la cine face referire ca si categorie profesionala si ocupationala? De ce Clasificatorul Ocupatiilor din Romania nu contine categoria "Fortele Armate"? Dupa ce identificam Fortele Armate ca institutie putem sa vorbim si de Constitutie si principii.

Leon said...

FII CUMINTE, CRISTOFOR!
N-ai citit ce am scris eu acum 2 zile ?
Logic era sa intre E.T. doar a castigat primul in jud.Tulcea, dar au intrat, prin redistribuire, 2 senatori de pe locul 2 si 3..!
A patit si el la fel ca PSD care a castigat alegerile, dar locul 2 si 3 fac Guvernul( UDMR, nu se pune, ei sunt mereu la Guvernare)...!

gheo said...

Afland "una sau alta", parca nu-i nimic nou la orizont", Romania, tara in care "smecherii fac ce vor, fura ce vor, iau ce vor, manipuleaza ce vor, obtin ce vor .............

Gigi said...

Şi....dacã n-ar fi intrat ce,era mare paguba-n ciuperci?

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ: dacă "aș vota".. vreodată,cândva,..de ce..tocmai în ALBANIA..?( mai ales că s-ar putea,în curând,.să se"blindeze" ..frontierele..! (toate, acvo-aero-terestre:în toată lumea..!)

Gabriel said...

Ba da, asa ar fi normal! Altminteri, CCR ar avea putere de legiuitor, ceea ce contravine flagrant Constitutiei...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, Onoare si respect! Multumesc pt. aprecieri! Aceleasi sentimente si din partea mea, cu sanatate!

Iulian Mareș said...

A făcut și el un lucru bun!

Iulian Mareș said...

In Corporația numită ROU, conform Contractului Social, elaborat după revoluția franceză, judecătorii sunt pretorii supuși doar Vaticanului, puși să îndobitocească sclavii, să-i mortifice pt Împăratul Divin!

Iulian Mareș said...

A sunat la morga și crematoriu...

Iulian Mareș said...

Atât timp când CSM inghitep motivări ale completului de judecată asemănătoare cu niste compuneri SF sau sub influența ketaminei 75% în urină, ai așteptări?
Ex.- influențarea telepatia a martorilor! 😂😱👽🆘

Iulian Mareș said...

Pt că Albania ne-a dat clasă la:
-autostrazi;
-grupări interlope!

Iulian Mareș said...

Ar trebui sa stim!
După o modă cam suspectă în ultimii ani, C.V.-ul oficial al senatorului PNL Florin Cîțu, născut în 1972, începe abia după Revoluție, cînd aflăm că între 1992-96 a obținut o diplomă de licență în Economie/Matematica la Grinnell College, Iowa, USA. Între 1997-1999 și-a luat și un masterat la Iowa State University, Iowa, apoi a făcut studii doctorale între 1999-2002 la aceeași universitate, nefinalizate, însă.
Practic, între 1992-2002, Florin Cîțu a învățat și a tot învățat, de la fața locului ori de la distanță, în statul american Iowa.
”Valceanului Florin Cîțu, 47 de ani, ministru liberal al Finanțelor, nu i-a prea placut cartea in adolescenta! Chiar daca acum se lauda cu tot felul de diplome universitare obtinute prin America, Cîțu a avut mari probleme cu sistemul de invatamant din Valcea! Surse din Inspectoratul Scolar Valcea ne-au confirmat informatia ca musiu Cîțu a obtinut in anul 1988, la examenul de treapta la Liceul Energetic din Ramnicu Valcea, nota 4 si a fost nevoit sa studieze la… scoala profesionala! In acest moment au fost puse in functiune relatiile familiei Cîțu si directorul liceului din acea perioada, profesorul Ion Urea, l-a mutat din pix pe tanarul Cîțu la liceu! Dupa terminarea studiilor liceale, actualul ministru a dat examen la Academia de Studii Economice Bucuresti – fara succes, de vreo doua ori, dupa care s-a lasat pagubas intrand la o universitate privata Romano-Americana. Din acest punct se cunoaste traseul, pe filiera SIE (spun gurile rele)” scrie Ziarul de Vîlcea.
Să o luăm metodic.
Colegiul Energetic, cum se cheamă azi, absolvit de Cîțu în 1990, este fostul Liceu Industrial Energetic, înființat prin anii 70 și patronat de Ministrul Energiei Electrice, cu misiunea de a asigura cadrele necesare construirii şi exploatării hidrocentralei de pe Lotru-Vîlcea.
Un liceu de provincie, nu chiar cireașa de pe tortul învățămîntului comunist.
Presa vîlceană susține că Florin Cîțu a ratat la treapta a doua chiar și acest liceu modest, cu o notă execrabilă, 4, care nu i-a permis nici măcar redistribuirea la seral, după normele vremii, ci doar la școala profesională.
Cu pile și relații, el reușește un transfer direct înapoi la liceu și termină cursurile la zi, cel mai probabil în 1990.
Între 1990 și 1992 nu avem cunoștință ca premierul desemnat să fi intrat la vreo facultate a vremii, că o fi sau nu adevărat ce scrie Ziarul de Vîlcea, că ar fi încercat repetat la ASE, fără succes.
Apoi, în 1992, bomba-bombelor: absolventul de liceu industrial energetic vîlcean devine student la un colegiu american, pentru următorii 4 ani, plus alți 2-3 de masterat, plus studii doctorale.
Trei mici probleme:
-cît de bine putuse Florin Cîțu să învețe limba engleză la un liceu energetic vîlcean pînă la nivelul reclamat de cursurile unei universități americane?
-Cine i-a plătit studiile americane lui Cîțu?OARE SA FACA PARTE DIN PEPINIERA SERVICIILOR ??
Aflăm, dintr-o investigație pe net, că la ora actuală, un an de studii la Grinnell College costă 63.383 de dolari, dintre care 48.758 școlarizarea, 900 de dolari manualele, 11.980 de dolari cazare și masă, 2.200 alte cheltuieli.
Colegiul nu acordă burse, ci doar facilitează studenților granturi și credite.
Cu ajutorul unui calculator online de inflație aflăm că suma de acum însemna cca.35.000 de dolari pe an la nivelul lui 1992.
Bani la care s-ar fi adăugat, desigur, sume deloc neglijabile necesare transportului și altor situații. În 1992, 35.000 de dolari însemna o avere în România, bani care ar fi putut lansa o afacere frumușică. În 4 ani de studiu, vorbim de aproape 150.000 de dolari.
Dar asta nu e tot: pentru masteratul la Iowa University, taxele actuale sunt de cca.85.000 de dolari pe an, sau cca.52.000 de dolari din 1996.
-cum de nu a fost luat la oaste in cei doi ani de dupa liceu?
*Una peste alta, marea întrebare este cine a plătit costisitoarele studii în SUA ale lui Cîțu? Poate ar fi momentul ca să lămurească el însuși, în spiritul transparenței, semnele de întrebare de mai sus

Calinmihaib12 said...

Eistein:..👍..👏..!
..militarii..nu sunt în COR..?!!
..dar polițiștii..sunt..în COR.?

Simdum said...

Tot de la predescu relicva batrana, pleaca si faptul ca magistratii sunt constitutionali si militarii legali

Leon said...

Iulica, n-ar trebui sa ne mire daca vom afla( mai devreme sau mai tarziu..!) ca si Catu este beneficiarul unor diplome false...!!

Calinmihaib12 said...

1.e posibil:ca cei 2 ani "gaură"(1990-1992)..să fie "umpluți.." cu ceva prezență..pe la"pădurea" Băneasa(cu și fără ghilimele)și: "băieții":văzând la el "oarece"
.."aptitudini "matematico-limbistice..,l-au "trimis tocmai în..:IOWA..state..!,așa cum se prezintă în presă..situația descrisă..!(și atunci:..s-ar putea explica..și situația sa.. militară..!!
2...și la Băsescu e o gaură de vreo 3 ani "în carieră"= între anii 1971-1973,până să intre la INSTITUTUL de MARINĂ..MILITARĂ =?=Constanța ?..afirmativ=1973-1976..?!!