Powered by Blogger.

Friday, April 16, 2021

Există parlamentari care nu știu că, în afară de cuantumul contributiv, nu există alt cuantum de pensie cu statutul juridic de drept câștigat

170 comments

 

Munții Lotrului

O mulțime de foști parlamentari au dat secretariatele generale ale Senatului și Camerei Deputaților în judecată pentru că, în urma recentei legi, pensiile speciale ale parlamentare au fost desființate.

Unele surse vorbesc de cca 122 foști parlamentari care, prin  Casa de Avocatură Zamfirescu, cer instanțelor să li se restabilească dreptul de pensie de parlamentar, pensie care pentru 8 ani de mandat variază între 7000 și 10 000 lei, plus pensia contributivă.

Pe portalul  instanțelor de judecată am găsit inregistrate aceste dosare, din care puteți vedea cine sunt parlamentarii reclamanți.

Nu știu de ce se judecă ei cu Secretariatele  Camerelor, când pensiile  de parlamentar le primeau prin Casele Județene de Pensii.

Avocații care le iau banii știu că instanțele nu pot dispune împotriva legii, dar ei îi amăgesc pe foștii făcători de legi că legea nu poate acționa retroactiv, că parlamentarii deja pensionați la data intrării în vigoare a  Legii nr. 975 din data de 29 decembrie 2015 au un drept câștigat etc, dar ei speră ca prin instanțe să atace legea la CCR.

Or, CCR s-a pronunțat în numeroase decizii că partea necontributivă a pensiilor speciale nu reprezintă un drept câștigat, nici măcar pentru magistrați.

Pagină Web
Tribunalul IALOMIŢA - dosarul nr. 483/98/2021
… PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL si SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR si SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR …
Pagină Web
Tribunalul BOTOŞANI - dosarul nr. 1276/40/2021
… CAMERA DEPUTAŢILOR ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR … si PALATUL PARLAMENTULUI - SENATUL ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI BUCUREŞTI si BALTĂ MIHAI …
Pagină Web
Tribunalul DOLJ - dosarul nr. 2609/63/2021
… CAMERA DEPUTAŢILOR si SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR si PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL si SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si Litigii de muncă
Pagină Web
Tribunalul SĂLAJ - dosarul nr. 405/84/2021
… CAMERA DEPUTAŢILOR ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR si PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si Asigurări sociale
Pagină Web
Tribunalul CLUJ - dosarul nr. 1674/117/2021
… PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI … PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL si PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si Asigurări …
Pagină Web
Tribunalul BRAŞOV - dosarul nr. 1797/62/2021
… REPREZENTANT LEGAL si SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI … PARLAMENTUL ROMÂNIEI-SENATUL, PRIN REPREZENTANT LEGAL si SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI, PRIN REPREZENTANT …
Pagină Web
Tribunalul BIHOR - dosarul nr. 1761/111/2021
… CAMERA DEPUTAŢILOR ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTATILOR … PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENATUL ŞI SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si Asigurări sociale
Pagină Web
Tribunalul ILFOV - dosarul nr. 982/93/2021
… CAMERA DEPUTATILOR SI SECRETARIATUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTATILOR si PARLAMENTUL ROMÂNIEI-SENATUL SI SECRETARIATUL GENERAL AL SENATULUI si Litigii de muncă

170 comments:

Leon said...

Art. 12. -din NORMELE METODOLOGICE:
"(1) Plata indemnizației pentru limită de vârstă se efectuează lunar de către Camera Deputaților sau Senat, pe teritoriul României, la data de 15 a lunii curente pentru drepturile aferente lunii anterioare.

(2) Plata drepturilor se face prin plată directă beneficiarului în numerar, prin mandat poștal sau prin virament bancar în contul personal al beneficiarului.

(3) Lunar, se va emite un înscris care va evidenția toate elementele de calcul privind sumele lunare și care se va comunica beneficiarului prin poștă odată cu plata indemnizației." !

Leon said...

https://www.gds.ro/politica/national/2021-04-16/ministrul-finantelor-aproximativ-40-de-milioane-de-lei-pensiile-speciale-ale-parlamentarilor-transferati-pentru-lupta-impotriva-pandemiei/

Leo said...

Câte dosare , tot atât de OBIECTE stabilite de instanțe pt. aceeași speță.
Parcă nici nu se vede că justiția operează în sistem procedurat.
O justiție făcută după ureiche încă din calificarea cauzei. Să le fie rușine , măcar pt. salariile și pensiile pe care le iau.

Calugarul said...
This comment has been removed by the author.
M said...
This comment has been removed by the author.
Viorel said...

Domnule Călugărul, atunci cu tot respectul vă propun să puneți mâna și să mai citiți legea, presa, ascultați TV., etc. Vreți să păreți altruist, dar nu ține. Ați mai prezentat această variantă de câteva ori pe blog. Păstrați-o pentru dumneavoastră și lăsaține pe noi în pace. Cred că sunteți singur și mâncați pesmeți muieți ca în povestea lui Ion Creangă de aceea vă ajung 5.000 lei pe lună.
Cred că nu sunteți pensionar militar sau din altă structură ci un intrus (politruc) căruia nu îi ajung banii la buget. Puteți să vă luați de mână cu domnul ministru Ciucă. Numai dânsul nu iubește și respectă armata altfel ar fi dat drumul la Proiectul de lege nr. PLx-199/2020 către S.G.G. Aveți aceeași gândire despre militari. Cum adică meduze kaki. Dar meduze roșii, galbene sau de alte culori acceptați ? Sunt familii care deși au 40-50 de ani au copii minori pentru că așa le-a dat Dumnezeu (copii la bătrânețe), ăia (copii și care după ce termină liceul sau o facultate nu-și găsesc un loc de muncă datorită afonilor / beizadele din sisteme) și care trăiesc din salariul sau pensia părinților, nu trebuie ajutați făcând o paralelă între valoarea pensiei propuse de dumneavoastră și „Coșul minim pentru un trai decent, actualizat pentru anul 2020 (agreat de domnul președinte KWI și politicieni, doar pe hârtie).Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii pentru luna Septembrie 2020 este de 7.278 lei pe lună, în creștere cu +4,7% față de anul trecut, arată datele publicate de Friedrich-Ebert Stiftung. În septembrie 2019, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru același tip de gospodărie era de 6.954 lei pe lună, iar în septembrie 2018 -de 6.762 lei”. Varianta dumneavoastră este valabilă și pentru MAGISTRAȚI și dacă da LEGAL, CUM O APLICAȚI ?

Liviu PO said...

Dupa cate se vede,muntii Lotrului au devenit muntii Lotrilor,pentru ca i-au furat de-au rupt...Inca fo 10 ani si raman acesti munti golasi precumu Pietrele Doamnei ...

Iulian Mareș said...

Le-a fost rușine, dar s-au tratat!

Iulian Mareș said...

Tu postezi din Rahova, de tot ștergi?

Iulian Mareș said...

O justiție partinică și primitivă!
O justiției în sine și pentru sine, o justiție
de castă, tributară unei noi lupte de clasă, în măsura să-și autodevoreze membrii, să mănânce kkat cu gura plina și sa susțină că este tort!
*Mai ieri, un lingău ne certa că nu merităm aceasta făcătură de justiție!

y said...

Eu rămân la varianta mea:
LEGEA PENSIILOR, LEGE UNICĂ. LEGE UNIVERSAL VALABILĂ ȘI APLICABILĂ ÎN ROMÂNIA!®

ARTICOL UNIC
1. Nicio pensie minimă netă îm plată nu poate fi mai mică decât coșul minim de consum lunar, calculat pentru o singură persoană.
1.a) Nicio pensie minimă de urmaș netă în plată nu poate fi mai mică decât coșul minim de consum lunar, calculat pentru o singură persoană.
2. Nicio pensie maximă netă în plată nu poate depăși Salariul Mediu Brut Lunar în vigoare.
3. În cazul în care coșul minim de consum lunar și/sau Salariul Mediu Brut Lunar scad, pensiile rămân la aceeași valoare.
4. Pensiile vor crește cu aceeași valoare cu care cresc și cei doi indici.
5. Dacă întrun an, una sau ambele valori nu se actualizează, pensiile se vor indexa cu rata medie anuală a inflației din anul imediat anterior.
6. Niciuna din cele două pensii nu poate fi cumulată cu salariu sau altă pensie plătită din bugetul de stat.
7. Niciuna din cele două pensii nu se poate cumula cu alte beneficii sau venituri plătite din bugetul de stat.
8. Nicio pensie nu poate fi scăzută, sub niciun motiv.

Ein Stein said...

Bravo, sa-si caute dreptatea in justitie, cum ne tot sfatuiau ei, doar sa vada cum e. Sper sa-i vedem cat mai degraba si pe magistrati in aceasi situatie, poate le mai trece cheful de filosofare cu referinte, presupuneri si asimilari, cand nu e vorba despre ei.

y said...

În politică și (in)justiție orice este posibil

M said...
This comment has been removed by the author.
Xpert 86 said...

Singurele pensii de serviciu sunt pensiile militare, restul trebuie desfiintate!!!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Din padure din zavoi s-a ivit aci la noi un subiect despre coșul imblănit cu lână ca perucla in vulvoi pentru pohte la bărzoi... Daca ar hi, dupa varianta mea păgană, de hulpe bătrână, aș hi dornic de un coș-culcuș dintre crăcănele chipăruș de corcoduș, si de a baga laba in culcușul din cosul cu lână fină, străină, dupa principiul ca gaina tanara si crudă face zupa cea mai bună, intrucat aia batrană nu e buna ca ea hierbe in trei zile, o saptamână sau o lună, așa ca as vrea sa mi se dea două coșulețe, chiar daca nu am si doua cotobețe de făcălețe cu oulețe sa aibă ce sa frece la cald sau mai mult la rece, caci daca in coș s-ar pune si bani, ca la golani dati de liberalii mei dușmani, n-as avea ce număra altceva decat cateva carboave ca din batista unei babe care moare de foame, pe cand la scarmanat lana s-ar descurca saraca mea vula, nesatula! Pacat ca coșurile guvărnului sunt tocmai in grinda de la capra podului, pline cu goaiele calului si care se vor da la pastele fraierului! Ce sa dea, ce sa ramana cand totul se fură cu minciună sa-ti ia painea de la gură si in coș o iei in mână, de Malineanu, cum ia coarnele de plug țăranu'? Asa ca e mai secszoz si cu folos sa luam lâna la mana ca s-o scarmanam in vulă, chiar si-o lună, cum dzice ideologia sa sporim demografia combătand filozofia cu pornografia sa se faca zecs cu mâna!
Cat despre partea contributiva, fiind dreptul constitutional, doar de unii castigat, ce sa stie idiotul ,,elitist'' politicianist, in Șparlamentul Romanicăi instalat si inșurubat, cand el e un analfabet functional si a fost votat doar sa aiba de furat, sa devina realizat si om bogat?! Asa ca dati-i Alfabetul, un pix si-un carnet de tractorist ca sa invete mai intâi cum se scrie ,,sunt un idiot #Rezist,'' si dupa aceea explicat, cu o lumanare si-o colivă, ce inseamna cestiunea cu acea contributivă! M-am grabit cu cestiunea ca sa v-o explic ca lumea, uitand ca de fapt eram cu treaba ca sa dau cu badanaua pe peretii din tavernă, ca mai am un pic si fac o pernă de bulboacă de cavernă, ca de pildă de la mucegaiul prins pe grindă, precum vara muștele se strang să bea apă de la ghizdă...

Iulian Mareș said...

Afirmativ 100%, aici!

CEZAR said...

Or fiii ! Dar dupa alte legi ..nu dupa FURACIUNILE DE AZI !

un oscar = o pensie said...

legat de justitie,
mares,carioca-man de mana cu M -tulumbarul
daca face Putin ceva deranj in zona cine credeti ca va apara averea(mai ales range-roverul lui M)?
oricum vecinii vostri pauperizati va asteapta la colt,deci in caz de ceva nasol talpasita direct in Malta

Iulian Mareș said...

Adica furaciuni prin lege? Curios!

micutzul said...

Corb la corb nu-și scoate ochii....Punem pariu că vor câștiga in instanță și că și magistrații vor primi cei 25%?

Iulian Mareș said...

oskărel...,
nu tu faceai bani, in armata? Uiti ce scrii, mai rau ca Padina!
As fi foarte fericit sa ma intalnesc cu tine la colt...., poate ai avea o sansa in plus sa intelegi ceva si nu doar sa clapacesti enunturi emise de mintea-ti ieftina!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bre, nepoate, am dureri crunte la spate, la jenunchi si antricoate, bag sama, de la spoit cu cu trafaletul-badanaua, uite na si iar, așa muica mea, ca munca-i rea cand boala-i grea, sa fac niscaiva curat pe tavan si pe sub pat ca acum intrăm in pâine, de azi pe mâine, si ma trezesc ca iar vine sa serbez cum se cuvine, ca toate domniile lor din Șparlamentul coconilor, Pastele zaracilor cu sarmaluțe invelite in veline din cupoanele cretine de penzie de sărăcan adunate de un an undeva intr-un sertar, dar parcă durerile si tristetile leoarcă se mai ostoiesc oleacă cand aud ca guvernarii ăleia de dat cu jmangla i se taie răsuflarea cand la ceanga, cand la manga si-i tinută-n ATI maxim păna luni, o zi, duca-se până-n pustii, dar, dupa aia, nu cumva, precum olaia, să belim mielul si oaia, sus pe dealul Pricopoaia, cand o sa vedem ca vine iar un alt jăg de o Mărie, dar cu o altă răpălie, caci mutantul spanzurat din inaltul prepeleac, are-un fix de cand lumea si mereu sa aiba ,,guvărnul mău,'' ducă-se unde vrău eu după Hickler pe pârău, mai ales ca Muian Câțos, mandru si plin de tupeu, se lauda ca-i un erou de talie muindială, pentru ca a redresat o Țară cu o echipa userist si lăbarală, avand o crestere economică, reală, cum nici vula nu se scoală, cand i se acordă o protectie socială, anti labă, sa iasă din starea de depresie atat de neagră cu o pastelă de Viagră și-o poză cu o Șoșoacă cum dansează, dând zecsos din tzâtzele cât cofa pe-o estradă electorală de prin țară!!!

Huhu Rezea said...

Interesanti parlamentarii reclamanti de la Tribunalele Ilfov și Cluj.

Leo said...

La CJ instanța a calificat materia ca fiind AS , pe când la IF a calificsat-o ca fiind LM , ca să nu mai vorbim de stabilirea OBIEECTUI cauzei , care este diferit la toate instanțele deși SPEȚELE sunt identice
Vaide mama ei de Justiție formată la INM......

Periamu lucica said...

Ce ne pasa noua.

Iulian Mareș said...

Eu kiar îi susțin!
25% din venitul lunar! Sunt pentru!

Iulian Mareș said...

Cu ce lavabil ai dat? Savana?

Calinmihaib12 said...

Y:..adesea postai comentarii rezonabile,dar ăsta..cu articol unic: e cam..: COMUNIST=UTOPIC ..!
Nu poți stabili o limită maximă a pensiei la..:"salariul mediu (brut)", pt.simplu fapt că:dacă SALARIILE sunt DIFERITE:teoretic / practic ȘI PENSIILE sunt DIFERITE.!,.plecând de la"NEVOI" :DIFERITE!("NEVOILE" minime sunt diferite din cauza.."COSTURILOR" diferite ale omului pt.creșterea și formarea lui ca om și profesionist..!(..e un cerc vicios din care nu se poate ieși..!)
.."coșul minim necesar"(.."de SUPRAVIEȚUIRE".. pt.un om care muncește/a muncit, sau un "coș minim DECENT"..?)spun statistici le din ROMÂNIA..că au CUANTUMUL mai mare decât MULTE SALARII BRUTE PLĂTITE..în ROMANIA zilelor noastre..!= ..cum va rezolva guvernul,legea, ..CONTRADICȚIA ASTA..,în timp real,scurt,..previzibil..??

Gigi said...

Wooodrea ce are,tuseste? Are institutul de aparare! Castigam sigur!👍

Huhu Rezea said...

Nu generaliza...că te trimit iar la Ocnița!

CEZAR said...

Ma KiSS---pune Helicea la TraKtor si da-i cu halifie ca-i groasa....!!

Iulian Mareș said...

Gigi,
Udrea are un curs la UNAP, se înscriere la doctorat, însă gl Frunzeti i-a dat de înțeles ca va obține titlul după un studiu de 55 de ani, asa ca s-a retras...😜🤪

Iulian Mareș said...

Huhu
În cazurile care ne privesc numărul uriaș de hotărâri negative împinge omul spre generalizare

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, e lavabil Savana de 2,5 l cu 19,50 lei si un tub de vopsea oranj nr 6, cu trafalet de la EMAG, luat de la oferta on line de Craciun cu 25 lei, normal fiind de fapt 250-200-150 lei, m-a ajutat bine dar s-a ciupit din burete ici colo in timpul lucrului, ca am dat doar holul si baița cu dus, peretii si tavanele, restul in jos fiind faianta, dand pana la ultima picatura, la fix, si un alb de 1 l la 10 lei de am dat in casa la colturi pe tavan unde se formase mucegai, dar fiind tavanele inalte mi-a fost cam greu, desi am si scara inalta cu 6 trepte de Al, tot de la EMAG la o oferta, candva, cu 90 lei, iar tija trafaletului cu rezervor din prima s-a frant, fiind un metal sub 1 mm, si am pus eu tija solida de Al cu insertie bară longitudinala in teavă, lunga, si am lucrat mai mult de jos. La acea cutie de 2,5 l Savana cu acel oraj 6 a iesit o culoare superba, pe care anual o repet la Craciun si Pasti din cauza ca se formeaza mucegai (deh, garsoniera), si eu si Ana tusim mereu de la sporii aia periculosi... Unii si-au bagat si aerisire si tot se formaza mucegai, fiind ultimul etaj, tavanul rece iarna, oleaca de caldura, pospai, iarna si se formeaza, iar cu spraiurile alea cu clor nu mai dam ca ne-am gaurit bojocii dand cu ele si mai stricam si varul pe pereti sau lucrurile de prin casa, asa ca de Craciun si Pasti ma chinuiesc, Ana zacand bolnava mai mult la pat nu are cum sa ma ajute... La vara am sa iau o galeata mare cu Savana sa dau peste tot, si tot pe oranj 6, caci aceasta culoare o pastram de la mutare aici de aproape 15 ani, anul asta impliniti in Iulie. Asta e si, chiar de-mi place sau nu-mi place, mama altul nu mai face!

Gigi said...

Atunci nu am fãcut nimic.😀

Gigi said...

Avem o Lege modificata de atâtea OG,o Lege care este gaunoasã,violata in grup de toti care au fost la putere,aruncata in aer prin implozie.
De aici a plecat tot ce se intâmplã azi şi cu deciziile instantelor.
Pensiile noastre nu sunt pensii Speciale.Deci,acea decizie data de CCR este aiurea.Cum adicã nu este un drept câştigat? Noi am lucrat ca zilieri? Basca cã am şi contribuit.Sa nu-mi spunã mie cã pensiile noastre sunt speciale.Seciale sunt ale parlamentarilor,ale primarilor etc,care pe lânga pensia,pensie,mai are o alta,cã au dormit in banci,iar primarii au adus babele şi mosii la vot.Alea sunt speciale,sã fie clar.In contractul încheiat cu statul nu a fost specificat cã Pensia obtinuta dupã o muncã de 30 de ani,la dispozitia unitatii 24/24,sã vinã un tâmpit şi sã spunã:Nu,bã,pensia ta ti-o taiem când vrea muschiul unui guv.sau unui CCR-ist.

PS Am ajus sã avem cel mai mare preţ la Energie din Europa. Aşa ne trebuie.

Cezar said...

CorneliunSSON
NU ASA SE FACE
CHEAMA O ECHIPA..SA.TI RASCHETEZE PÎNĂ LA BETON
APOI SA GLETUIASCA MISTO
APOI O CULOARE...ALBA MAT GERMANY
ASA FAC EU LA STÎNA..DIN 5 IN 5 ANI...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Legionare, care esti in goarnă mare, spune-o tare sa se audă din parcare până in sălile de tribonale in care, la deliberare in procestele in care melitarii, ca stejarii, se tot judecă dejaba sa-si mareasca penzia, tooot lovită de dambla, spre a putea supravietui cumva sa evite foametea, caci politicul cu treaba alba-neagra si cu laba a prestabilit ca mafia lichea din subordonarea sa să detina monopolul cu violul sa ne tină la subsolul de la care sa nu se mai dea decat mielul fără nare, de la soțul de la oaie, deci o mare olaie de lețcaie penziilor meletare! Asadar, @Legionare, sa avem, tată, rabdare, pana la sfanta liberare in copăile in care n-o sa mai avem nevoie tare de parale ori de penziile melitare, sau sa risipim toti banii pe Viagra ca să calarim mârțoaga, Fefeleaga, luată de la duamna madamma matroana, să putem sa trecem strada!

Calinmihaib12 said...

..chiar cei de la CPS-uri "spuneau"..prin rapoartele lor,( dacă e adevărat?) că în justiție pensionarii ai câștigat procesele..în cazuri foarte rare..!(1-2 %..!)

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cezarica, stai asa ca nu-i asa, ca mai intai sa-mi actualizeze penzia si pe urma schimb si garsoniera, manca-o-ar holera!!! Ha, ha, ha, vai de steaua mea cand s-o mai intampla si chestia asta undeva, candva si hacana că nimic nu-i moca sa-ti mai faci ceva in țara asta de hoha mai va!

y said...

Nu este chiar așa și există o rațiune. Din păcate, cam toți care au citit, au legat ceea ce am propus de salarizare. NU (mai) ARE NICIO LEGĂTURĂ. De fapt, sumele sunt doar în legătură cu starea economiei și nu mai au nimic în comun cu salariul (care reprezintă, simplificat, valoarea muncii fiecăruia pe timpul cât suntem activi – civili sau militari, nu mai are importanță). Decuplând pensia de salariu, salariile pot crește teoretic oricât și, este bine să fie cât mai mari (dar atenție, nu vor mai fi acumulări de avere ci doar pentru consum – posibil să se introducă „CREDITUL SOCIAL”).
Acum,
„Coșul minim de consum lunar” să zicem... asigurat, are strânsă legătură cu acordarea unui VENIT MINIM UNIVERSAL GARANTAT despre care poate ați auzit sau nu, dar această idee se vehiculează de ceva timp și vine la pachet cu conceptul de cedare a proprietății: „NU POSED NIMIC, DAR SUNT FERICIT”.
Iar „pensia maximă netă în plată care nu poate depăși Salariul Mediu Brut Lunar în vigoare” (să zicem egală, dar nu mai mare decât SMBL sau o medie anuală) vine ca o asigurare pentru un nivel de trai decent pentru cei cu vechimea completă (cât va fi această vechime). Dar nu există nicio garanție că va fi asigurată o astfel de pensie și nu pentru că nu ar exista bani, ci pentru că nu se mai dorește o independență financiară. Și vor urma și magistrații, fiți sigur de asta.
Nu contează ce credeți, ce vreți, ce ați fost sau ați făcut ca angajați, sporuri, prime, indemnizații, etc. Chiar mai credeți că se va păstra în plată „CUANTUMUL AVANTAJOS”? Chiar credeți că lumea va mai fi așa cum o știți sau cum v-ați obișnuit să fie, normală? Sau va fi un NOU NORMAL? Chiar cu prețul sacrificării a una chiar două generații! Degeaba vă supărați, criticați sau vă contraziceți aici pe blog sau în altă parte și vă dați în cap unul la altul, lucrurile evoluează și ele se îndreaptă spre o anumită direcție. Lumea este în fierbere, se mișcă forțe și energii se concencentrează pentru o confruntare.
Îmi cer scuze dacă par un pic haotic, dar sunt extrem de multe informații, dezbateri, argumentații, puncte de vedere, analize (multe din ele chiar foarte bine documentate) în mediul online atât oficial (cât timp nu este total cenzurat), cât și alternativ.
În final, puteți să numiți asta cum doriți, chiar și „comunism utopic”, poate chiar este; dar cam toate indiciile arată că ne cam îndreptăm voit sau nu, condus sau nu, forțat sau nu, prin „MAREA RESETARE” spre o NOUĂ ORDINE socială, economică, finaciară, tehnologică, etc., spre un nou NEOCOMUNISM (nu știu dacă este un pleonasm), iar mijloacele de convingere sunt (vor fi) variate, de tip NEOnazist, NEOliberal, NEOmarxist, iar orice și oricine va încerca să stea în calea acestui val de transformări va fi măturat.
Rezistența este inutilă, ASIMILAREA este inevitabilă, iar rezistența duce la distrugere (fie și prin genocid, pentru că nimeni nu va mai răspunde în final, când vor răsări zorii unei NOI LUMI).
SPER SĂ NU FIE AȘA, NU-MI DORESC și NU DORESC, dar eu așa încep să cred, că asta se dorește.
Îmi pare rău dacă deranjez sau supăr pe cineva, nu asta este intenția, dar ne pierdem prea mult în mărunțișuri, când ar trebui să ne mișcăm.
Cu respect, asta este părerea mea și, tare aș vrea să mă înșel!
La fel cum aș vrea să mă înșel când am spus că nu vor mai fi alegeri până în 2030 (AGENDA)!

Gigi said...

Eşti indulgent,au câstigat sub 1%,mã refer la cei care au castigat o acţiune definitiva,nu la fond.

Gigi said...

Viorel@
Le zici bine,citesc,dar la un momentdat, mã plictisesc datorira faptului ca sunt prea lungi.Incearca sã sintetizei.Nu o lua cã pe un reproş.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Calin Mihai, asa-i, pentru ca am citit si eu ce a scris un derbedeu din clocarime cum se lauda la a lor prostime cu facutul lor de ,,bine,'' de tranteala si buseală la orice pretentie ridicata se se indrepte orice greseala, in instante, pentru penzia meletara!

Iulian Mareș said...

Am inteles....contra mucegaiulului de prin colturi: mai ieftin, sterge cu o carpa curata, alba, cu solutie ACE! Garantat scapi! Daca peste 2-3 luni incearca sa se mai formeze mult, aplica inca o data metoda.

Iulian Mareș said...

oskărel...,
eu pe tine ma bizui! Taci ca nici grenadele sau o mina AT nu stii sa le amorsezi! Daca iti dau Mtr. 7,62, 12,7 si 14,5 mm adormi instant langa ele si nu stii sa le incarci macar, dar sa remediezi un incident de tragere! Tu nici afetul nu stii sa-l pui in pozitie de tragere si la examenul pentru scoala de gradati cazi mult sub linie...
Ia sa scrii un eseu despre serviciul de planton pe timp de Zi si te propun pentru oskar retroactiv! ... minim 4 randuri!

CEZAR said...

....m-Ale ia pune-l sa infiga niste scobitori cu stegulete ...in harti asa cum faceai tu!
NB
Vad ca incepi sa te apleci spre chestii din astea mai militaroase: mitraliera ..afet ..etc.
Nu mai este la moda..JCV...PCOAZW.....floriele pentru doamna general si tinuta bastanului bine calcata..
Se apropie......

CEZAR said...

PS1
@/m-Al
Si totusi cum inghiti faptul ca M-militarul TULUMBAR o are ..mai mare ca a ta...??

CEZAR said...

Bai CorneliunSSon..<
Nu te lua dupa m-Al
Asta iti da doar solutii de vadana..sau de om sarac !
Daca ai infiltratii...Luati masuri si acoperiti cu tigla blocul...asa am facut si eu...
Apoi continui cum ti-am mai zis...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, am luat si Savo, cate 6-8 spraiuri o data, toate consumandu-le din prima, asa mucegai gros se formeaza, dar toate contin clor, si neavand unde s-o duc pe Ana, mai ales ca e frig, am renuntat si am aplicat lavabilul. Sincer, mi-e si frica sa mai sterg din cauza sporilor mortali si am sa am in casa o rezerva permanenta de lavabil gata colorat, sau alb, si cum apare cum dau sa-l starpesc. Inainte o duceam pe Ana la tara si ramaneam singur sa fac treburile astea, cloruram si ma plimbam pe afara pana seara, acasa lasand geamurile deschise. Acum Ana e prea bolnava si fragila s-o mai duc de colo colo, am aranjat si cu medicii sa nu se mai duca la cabinete si sa-mi dea tratamentele, ducandu-ma doar eu, iar la tara n-am mai dus-o de cativa ani ca-mi facea ,,bucurii'' pe drum cu tensiune de 20 si glicemii sarite ca naiba, toate de la atacurile de panica atunci cand paraseste casa si schimba mediul, inclusiv in spital intamplandu-se cand o internam, asa ca acum ma ghidez doar dupa variantele practice, sa nu o afectez. Nici la plimbari nu iese, pentru ca inca de cand se imbraca face panica pt faptul ca iese si face tensiunea maxima, chiar cu declasarea crizelor de epilepsie, care se pot produce pe scari si sa vina cu capul de trepte, asa ca am abandonat orice idee si o plimb in siguranta holului lung al blocului, chiar si cu cadrul cu role... Nu stiu cat mai poate rezista cu trastoiul de medicamente ce le ia zilnic de si-a otravit toate organele interne si bine tot nu este, mai ales ca acum urla de durerile diabetice, cumplite, si care i-au paralizat si falangele, noptile fiind un iad si cosmar pt amandoi... Viitorul suna sumbru...

un oscar = o pensie said...

lulica,carioca-map
ai uitat cand am zis ca nu am legatura cu Mapn!!!
Ar fi fost sub demnitatea mea sa fiu coleg cu tine map-man!!!
stai chill,nu fac eu ce faci tu dar nici tu nu faci ce am facut eu!
daca iti dau detalii trebuie sa te tranchilizez sa nu o iei razna,graure!

Calugarul said...

La casele de pensii militare și civile e forfotă mare! Sunt vizate în controale foarte dure pensiile mari făcute din pix cu 'oscaruri' și acte dubioase! Multe dosare vor pierde peste 50% din net chiar! O să vedeți la știri!

Calugarul said...

Mareș dacă rămâi cu 4.000 din 16.000 mare minune!

Ein Stein said...

@y
Nici macar in comunismul utopic nu se regasesc astfel de "idei". Ca sa existe acel venit minim trebuie ca cineva sa mai si munceasca si de ce ar face-o daca tot i se asigura un venit minim. S-ar umple tara de creaturi care fac frezoane cand aud de munca, lucruri care nu se intamplau nici macar pe vremea lui Pingelica. O noua ordine poate chiar va exista dar nu in sensul pe care il doresti tu, regulile le stabilesc cei cu bani si zic eu ca e limpede cam cum decurg lucrurile, vezi evenimentul nefericit in istoria Romaniei cu aparitia USR. Aia e directia si marea resetare.

Calugarul said...

Oricum Mareș pentru desene cu carioca și înfipt scobitori în hărți se pare că și 700 RON e prea mult pensie! Ești genul de sinecurist(ca tine sunt zeci de mii) care ai vânat o viață posturile călduțe în care să nu faci nimic pe bani mulți! Vine decontul!

CEZAR said...

Korekt

CEZAR said...

Ce ne facem cu Militarul tulumbar M----asta sta si mai rau,,,!

Viorel said...

Domnule Călugăr, la C.P.S. au mai fost și vor mai fi zeci de controale. Din câte știu eu, cei ce au avut de pierdut au fost pensionarii militari din toate structurile, nu din vina lor ci pentru că cei ce calculau nu au știut să interpreteze / aplice legea așa cum trebuie. Ca exemplu, în 2016 când am ieșit la pensie, în O.U.G. nr. 57/2015 art. 14, pct. (2) Specifică: „Prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%”. NU SE SPUNE CĂ INDEXAREA DE 5% ESTE VALABILĂ NUMAI ÎN ANUL 2016. Pentru comparație text vă prezint: O.U.G. nr. 99/2016 art. 12, pct. (2) „În anul 2017, pensiile reglementate de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5,25%, potrivit art. 59 alin”. Deci și în anul 2016 și în 2017 pensiile militare se majorează. Spune legea. Tot legea prevede și alte sporuri, tot legea prevede și Oscar (aprobat de Cdț. de eșaloane, ultimul fiind ministrul Ap.N.), etc., etc. Deci ce spune legea nici judecătorul nu poate să-ți ia. Tocmai ăsta este motivul pentru care pierdem mii de procese în instanțe. Politicul face legi proaste, judecătorul este obligat să le respecte. De final: La C.P.S. sunt vizate controale foarte dure (vorba dv.). Se văd și controalele și măsurile, exact ca în politică, mor mii de oameni, arși, sufocați, bătuți în cap, se fac unele controale și trenul merge mai departe. Nici un vinovat, toți rămân în funcții. Nu vedeți și tamtamul cu cazul Voiculescu.

Ein Stein said...

Calugare ca sa se petreaca ce spui tu, cel putin in privinta oskar, Curtea de Conturi ar trebui sa treaca prin fiecare unitate si cu normele de aplicare pe masa sa verifice fiecare "lucrare de exceptie". Evident ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor nu au ce sa arate, problema e alta, nu uita ca cei de la CC au si pensii speciale si oskar la greu, de ce ar vrea sa rascoleasca un rahat care va incepe sa puta in tot "sistemul". CC si-a spus clar pozitia, in controalele de la CSP-uri, mai pe popular asa "stati in banca voastra ca poate fi mai rau", daca nu ai inteles mesajul nu e bine. Schimbarea poate veni doar de la factorul politic, numai de acolo, exclus din alta parte si trebuie sa inceapa, obligatoriu, cu destructurarea clanurilor, abia apoi ceilalti pasi.

Gigi said...

Mareş,nu face obiectul controalelor anunţate!De ce? Poate sã confirme,a ieşit pe legea 263,nu pe 223.
Controalele anuntate se refera la cei care au ieşit odatã cu intrarea in vigoare a legii 223/2015.
Se vetifica:Orele lucrate peste program,Oskarul şi trecerea pe alte funcţii, mai banoase in ultimile 6 luni. Asta am auzit şi eu mai demult,dar nu am vrut sã spun,pt a nu bagã panica.
O fi asa,n-o fi,ràmâne de vãzut!!!

Periamu lucica said...

Dl H , ce pare aveti? Cade guvernul asta dau nu?

Viorel said...

Domnule Călugăr. Și dumneavoastră și Oscar și Cezar tot o trageți cu hărțile domnului Mareș. Faceți vă rog o comparație între Hărțile domnului Mareș și Procedurile pe care le aplică alte instituții ale statului în acestă perioadă de Pandemie. Între unele și celelalte există asemănări și deosebiri. Domnul Mareș își exprimă viziunea asupra unei situații tactice pe o hartă în funcție de anumiți factori (situația numerică și dotarea inamicului, poziționarea în teren și formele de relief, surse de aprovizionare și camuflaj, căi de acces, sursă de apă, etc.) pentru a rezolva exercițiul fie pe hartă fie în teren (tot cu ajutorul hărților). Domnii din Sănătate, M.A.I., etc. aplică anumite proceduri, concepute (ca și în cazul situațiilor pe hartă) de către specialiști în domeniu. Nu am văzut până în prezent prezentat la TV Sau presă o situație ieșită din comun din M.Ap.N. decât acea traversare a trupelor / tehnica militară americană prin lanurile de grâu. Despre Proceduri însă, zilnic auzim. A luat foc Spitalul X, Y, și Z pentru că nu s-au respectat procedurile, a murit bărbatul de 63 de ani călcat pe gât de polițiști pentru că nu au știut să aplice procedurile și putem continua așa la infinit. Harta completată integral îți arată (pentru cel ce știe) calea de urmat pas cu pas. Procedurile la fel și sunt mult mai ușor și sigur de aplicat (pentru că nu ai dușmanul în față) și atunci ce tot bateți apa în piuă. Dacă Harta sau Procedurile sunt prost întocmite și consecințele vor fi la fel. Deocamdată domnul I.M. cu Hărțile dumnealui stă bine comparative cu alții.

E. Cristescu said...

Acolo de unde am plecat, unitatile au primit dispozitie sa trimita pentru orice cadru care cere pensionarea situatia cu Oscarurile pe care le-a primit in ultimii 5 ani. Probabil c-a sesizat si conducerea c-ar putea apare probleme si ca lumea-i nemultumita. E, cine trebuie primeste in continuare.

Iulian Mareș said...

Construcții precum Falansterul de la Scaieni, propagat ca ideologie de Fourier a fost încercat în toată tarile EU și USA!
Din păcate nu au prins, ba mai mult s-a dovedit kiar bizar printr-o anume libertate sexuala!

Iulian Mareș said...

Calugaria prostește România!
Ma așteptăm să continui cu o prostie...
Dacă nu se va întâmpla asta ce îi faci pixului?

Iulian Mareș said...

Tataită,
Desene rupestre ai făcut tu. Eu ma pricepeam sa întocmesc o conceptie a unei operații și nu numai asta.
Știi ce este bizar? Ca unii xa tine, analfabeți militari funcționali, nu puteau sa citească harta și concepția!
Pentru ce erau plătiți, că menirea noastră nu este confecționarea de șuruburi la strung...
*Se vede clar ca nu-ți priește Luna în Saturn!

*Padina de ce nu te-ai făcut pompier militar? Ți-o fost greu?

Iulian Mareș said...

"Zeci de mii de sinecuristi...."? Tu nu știi nici cati pensionari suntem...

^Râde lumea de tine; nu ai proprietatea termenilor și DEX-ul îți este dușman!

Calinmihaib12 said...

..Călugăre:..nu-ți fă iluzii deșarte..!
Nu vine nici un decont..!; ..pensiile..până la PROBA CONTRARIE: sunt..legale și vor fi plătite până la sfârșit..!

F16 said...

PAROL!!!!!!!

Calinmihaib12 said...

..VIOREL:..iar îți "spun" ca te înșeli: JUDECĂTORUL ADEVĂRAT, PROFESIONIST, ONEST: nu "aplică" =NU SE SUPUNE unei legi) o lege vădit eronată, ci are mai multe variante de acțiune: să o trimită la: CCR, ICCJ,..pt. lămu rirea "chestiunilor"..de: constituționalitate, de legali tate,.etc.!,adică face TOT ce e necesar pt.ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI și SOLUȚIONAREA ONESTĂ a..CAUZEI supusă procesului..!
.Dacă ai curiozitatea să citești ..C.PR.CIV.= Codul de procedură Civilă..primele 28 de articole, din TITLUL PRELIMINAR, vei găsi acolo câteva principii care ",guvernează"..procesul și procedurile civile,..un fel de
"BIBLIE"..a JUDECĂTORULUI ADEVĂRAT..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viurel, cred ca bat recordul ca vestitul ,,Dorel,'' in care tot ce ar vrea sa faca ceva frumos i se intoarce mereu cam pe dos, iar la mine, se pare, la modul in care, ca un drack, le-am pus clocarilor controale pe cap, chiar si de la Primul Sinistru, DNA Perpelea, Proguratura Jenerala, etc, intr-un registru intensiv si permanent, punandu-i la curent cu toate magariile si porcariile care au dinstrus cu 'jde miile penziile fleoșcămeletare, de mare răhățare, din cauza mafiilor clocare cu infectiile din doatare, dar fiind acea imbarlogare dintre ei si acei derbedei ciocardei, care sunt favorizati de aceste amploiați ratati su desconsiderati, nu are cum fiecare sa-si taie cracile de sub planetare cu drujbele din dotare, fiind implicati inalți gealți majistrati meletari sau ohe de barlamentari cu penziile manarite din penziile noastre oparite si fripte, asa ca primesc plicuri ofiale in care mi se spune frumos, sau pe un ton taios, ca in urma controalelor calificate nu s-au gasit legile incalcate, cu buna stiință, si de aceea sa am buna voință si marea credință sa nu le mai scriu petitii asemanatoare pe aceste teme care nu sunt revelatoare, pentru ca ei le vor da la casare, fiind considerate aceeasi initială petitie cu aceeasi temă prin repetitie! Ce sa le mai zâci decat sa le dai cu lindan pe morcovul dintre burci, sa le umblii la gâlci cu o sfanta pulicilină, care e mai la indemană si chiar bună, fiind antibioticul saracului neputincios in fata abuzantului odios si jăgos, la care legea bunului plac este un panaceu riguros sa-i vină de hac prapaditului sărac care indrazneste si cere, asa cum stie si poate, sa i se faca si lui putina dreptate! In consecinta, si pentru buna voastra stiinta, sa nu aveti incredere in hulpea din padure care l-a mutilat de coadă pe halitorul de zmeura, ghindă si mure, pentru ca tot ea l-a lasat pe croncanul de pe crăcănea fara gustoasa cașcavea, amandoi pacalitii acum zugandu-si barzoii cu dinții, in loc sa scrie, ca mine, petiții!

un oscar = o pensie said...

deci ,se confirma ca CI-istii care fac sinteza zilnica cu aceste comm de pe diverse site-uri au pus la dispozitia barosanilor starea de revolta a pensionarilor.Poate ,in sfarsit ,vor scoate mizeria asta de oskar din baza de calcul....si vor plati ,totusi, OMM!!!

Iulian Mareș said...

Ma uit la un film porno cu tine! Nu ști cine o joaca pe Jasmine! Ca actor de pornoșaguri câștigi mai mult..., mai ales când joci gay.
*Iar te-ai îmbătat ca porcul și crezi ca va veni și timpul proștilor XXX? Știu ca nu-ți plăcea în cur, ..sa stai! Ție îți plăcea în birt...
*Despre Hitler nu a putut spune nimeni ca a fost un ptost! Despre tine ..DA, ai putut puțin, ai stat puțin, ai făcut puțin.
Nu știu ce îți spune ție Plenita, însă după nici eu nu pot spune prea multe, întrucât prin clasa a Xa am fost la cineva în vizita 4-5 zile..., asa ca mai da-te cu capul de pereți!
*Eu înțeleg ca nu poți bea de raul meu, însă eu în poziția ta eram la puțin peste 30 ani, însă tu în locul meu nu aveai cum nici în 3 vieți!
Crezi ca dacă scrii prostii se va skimba ierarhia?...când bei devii bou: nu ai observat ca îmi ești indiferent, nu contezi?
Crezi ca te va întreba pe tine cineva, în viata asta și următoarele 3 vieți, cat merita X sau Y? Ca sa iti fie clar: pe orice lege, fosta, prezenta și viitoare (mai ales viitoare) tu vei fi zdravăn depunctat, existând posibilitatea neekivalarii functiei cu gradul. Ia afla tu ce fel de functie ocupa azi un lt col și care sunt condițiile necesare ocupării ei?

Iulian Mareș said...

Alcoolistii sunt prietenii bosketarilor și aceștia nu lipsesc din limbajul lor!

Iulian Mareș said...

Îl sprijină 2-3 proști bețivi

Iulian Mareș said...

Serios? Știu ca în SMFA se dădeau în gat pt kirii...
Eu nu am de ce sa ma tem!
"Probabil c-a sesizat si conducerea"...🤣, dar nu conducerea aproba si/sau propune?
Bine, nu știu ce înțeleg unii prin conducere, eu știu ca termenul este ekipa de comandă. Și asta spune multe...

Iulian Mareș said...

Decontul proștilor și puterilor este pomana și mana întinsă, alături de povestea mincinoasă pe care o relatează unii, gen: am fost cel mai bun, dar n-am avut noroc în viață! Norocul fuge mereu de lângă loaze!

Viorel said...

Domnule Călinmihaib, nu trebuie să mai citesc nimic pentru că m-am lovit de ele în procesul pentru ajutoare la trecerea în rezervă. Am câștigat la Tribunal, în urma apelului făcut de M.Ap.N. C.Ap.Suceava a cerut un punct de vedere la Î.C.C.J. care conform Deciziei nr. 5/2018 a spus că acțiunea este prematur introdusă pentru că Guvernul României a emis anual O.U. suspendând aceste drepturi, am solicitat C.Ap.Suceava să sesizeze C.C.R. privind neconstituționalitatea art. 11 din O.U.G. nr. 90/2017 lucru ce s-a întâmplat (peste 75 de Gl., Of., M.M., Sof.), iar C.C.R. prin Decizia nr. 403/2019 ne-a dat-o în mână afirmând că o să beneficiem de aceste drepturi când vor vrea politicienii. C.C.R. a solicitat (redau):
73. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
La pct. 74-77 Avocatului Poporului în persoana domnului Victor Ciorbea, ne-a tocat cum a vrut p...a lui. Vă redau doar pct. 75. De asemenea, Avocatul Poporului arată că nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
78. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
Și atunci judecătorul ce să facă (poate sunt și unele excepții).

Cornelius Flavius Ifrim said...

Jaga Manda, toarta lui Fiola Mafalda, este cercetat de DNA in cadență pentru trafic de influență, si ma mir cum cocoana, care e cu vocabulearul ciororat, nu si-a pus, pana acum, poalele-n cap sa le arate majistraturilor cercetarilor faptelor, cu mare pacat, in postul Pajdelui, guguțul din varful munetelui Venius cu care jioaca ea tenis de așternut, mai demult, sa urce din barzoi in barzoi in varful de mușuroi, sa devină, dintr-o pitică in politica, varful de aisberg tare de unde sa dinstruga penziile meletare, ca dupa apoi, de atatea blesteme de la hominizii pregatiti pentru pace si razboi, sa aiva de patimit ce acum Jaga al ei a patit! Fie roata si patrata, se intoarce ea o data, măi tată!

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:..off-the-topic:
..văd deja al 2-lea caz de OMOR= ASASINAT prin ASFIXIERE=prin "gâtuire"=genunchi pe gât,cu toată greutatea corpului =cam 40 de kg=(1/2 din masa corporală a polițistului=asasin); cel din SUA: confirmat ca utilizare de procedură ilegală, supra-evalua tă, la un om încătușat..!, cazul de la noi..cam așișderea,la un vârstnic trântit de un malac nebunatec = la asfalt(risc uriaș de TC-C= TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL = UCIGAȘ..!)
..În concluzie: procedurile de reținere și contenție de către forțele de ordine publică trebuie re-evaluate și adaptate astfel încât să nu ducă la omorârea persoanelor reținute..!

Iulian Mareș said...

Gigi,
Mersi! Daca in ROU ar fi cu 1% mai putini prosti am da inainte cu 20%/an!

*Uitati-va la prorocul damblagit: crede ca toti ofiterii au fost asa la norma...
Cat de prost sa fii in cap ca sa crezi gogorita manipulatoare aruncata si aici ca cineva taie pensii, reducandu-le de la 16000 la 4000?
Si cu ce te ajuta pe tine?
Fraiere! De aia si sterge pe jos politicul cu unii ca voi, de ieftini in cap!

CEZAR said...

m-Ale
Chiar ma de ce nu te-ai facut si tu TULUMBAR! Ce pensie aveai acum ..pe legea militara 223..sic!

CEZAR said...

Don Doctor nu-i asa ! Se poate rezolva
Lege NOUA adica Plx-199...cu moment To...fara nici uncuantum mai avantajos care-i tot o mare FURACIUNE cu legea in mina desigur!
Ca sa intelegi mai bine domnia Ta
Principiul CIOMU...!!

CEZAR said...

Viurel,
Majuru tot majur.....
Pai nu ti-au ajuns Oskarurile si lucrarile de exceptie(sic) facute in biroul tau de cadrist..si desist....,??
Mai vreai si ajutoare?..nu ti-a fost clar ca aceasta golanie -hotie financiara ..a fost SUSPENDATA?
Ei bine puteau sa-i mai dea macar lu m-ARES..citeva camioane cu remorca pline de bani ...ca cit a muncit asta...
Pe granita de EST sa va vad...specialistilor....!!

CEZAR said...

PLx- 199...fara nici-un dubiu...face CURATENIE IN SISTEMUL HAOTIC..al pensiilor militare !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Sile Cutărică, lipsit de realitate si etică, daca am ,,umplut fb cu niscaiva minciuni despre Gen Oprea si pe @Huhurez cu orez si dejectii,'' fa-ti in cap cateva injectii cu concentrat de trotil, pune-i fitil si da-i foc sa-ti revină mintea si vederea la loc, pentru ca nu intelegi si nu vezi deloc zbaterile mele foarte tare pentru dreptate si ordine la penziile meletare! O prietenie nu are loc pentru jigniri si badaranie, si cand ceva nu-ti va placea nimeni nu te va obliga sa citesti pentru a te enerva, caci toate aceste iesiri psihopatice sunt dovada unor necesitati de controale psihiatrice, sau lectii cu aplicatii pedagogice si didactice, ca atare, pentru disciplinare si reeducare! Toate cele bune, si te asigur ca nu voi renunta la glumele mele bune pentru a spune cu nume si prenume, in loc de ataca cu ascutite arme, ce anume ma face fericit sau ma doare, neabandonand tematicile arzatoare cu ejaculare in intrauterinele si trompele de la penziile meletare! Bay, si sanatate sa ai!

Leon said...

Face CURATENIE dupa PAȘTI:
http://www.cdep.ro/co/docs/F-646761735/oz%2020.pdf

Iulian Mareș said...

Padina,
Numai tu "te-ai facut" ce a mai rămas...alții au știut ce vor.
*netul îți dă curajul prostului, în viata reală era greu sa ajungi sa behăi cu "mă"! Trebuie sa învăț să suport și lepre...,nu?

Iulian Mareș said...

Tu ești sigur un haos total...

Iulian Mareș said...

Cine este ipokimenul?

Iulian Mareș said...

Padina,
Omul căruia i te adresezi nu este doctr, este lt cdor sau cât cdor.
Ieși și spune-le camarazilor ca tu susții dispariția cuantumului avantajos și ești împotriva, ca ai carne de sărbători.
Mai scrie o data cu majuscule, nu te lăsa...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Aha, @Sile Cutarică, care sa postezi pe aici ti-e frica si cu mancarimi la lingurica pe pagina mea de fb, iti dau blocaj, bre, sa nu-ti mai vad pomelnicile cu bruiaje de limbaje murdare despre omul care a facut dreptate la penziile meletare, si pe care il pretuiesc foarte tare ca-i un om ca lumea, Generalul, Gabriel Oprea, singurul din istoria post decembrista care a luat de pe penziile meletare o groasa batista, dand Cezarului ce-i a Cezarului si Domnului ce-i a Domnului, si chiar daca te numeri printre unii putini dezavantajati si deranjati in 2011, peste 3 ani Gabi Oprea ti-a dat cat altii in 2011 nu au luat, ASA CUM SI NORABILUL NU O DATA PE ACESTE TOPICURI ADEVARAT A AFIRMAT!

Viorel said...

un oscar = o pensie, altă grijă nu au CI-știi decât să adune bârfe pentru a face propuneri barosanilor pentru proiecte de legi și O.U. Care BAROSANI Oscărel pentru că eu în M.Ap.N. din 2016 de când se tot discută eliminarea inechităților dintre pensii nu am văzut niciunul.
Oscărel citește, apoi vorbește: Legea nr. 153/2017 art. 26: Fiecare minister acordă Oscar.
Pct. (1): Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor sau autorităților publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile și soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcții, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget.
Pct. (2): Premiile de excelență se pot acorda în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, ținându-se seama de evaluarea criteriilor prevăzute la art. 8 alin. (2). Citește art. 8, pct. (1) de la lit. (a) la (g) și pct. (2) de la lit. (a) la (i).
Pct. (3): Premiile de excelență individuale lunare nu pot depăși, anual, două salarii de bază minim brute pe țară garantate în plată și se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor aprobate în buget cu această destinație, în condițiile legii, avându-se în vedere elementele prevăzute la alin. (2), cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizații sindicale.
Spre informarea ta, te-ai întrebat vreodată de ce funcția unui Slt. de CI (cum zici tu / la noi era Of. cu PSM / protecția și siguranța militară) ieșit de pe băncile școlii este de Col. (cum era până nu demult și la finanțiști / Contabil șef / Slt. = funcție Lt.col.) și în toată activitatea dânsului este încadrat în „în alte condiți 2 ani / 1 an” ? Doar întreb, nu mă interesează (tu ai adus vorba de CI-ști), ministerul a stabilit prin state de organizare și ordine de ministru.

Cezar said...

LEGE NOUA.PLX-UNU99
CU MOMENNT C-0
FARA CUANTUM MAI AVANTAJOS
INLATURATI HOTIA..CU ASA ZISA LEGE IN MÎNA

Leo said...

PLX 199 este blocat de o lună la MAI , la Bote

Viorel said...

Ave Cezar, mă dazamăgiți total cu inteligența dumneavoastră de Of. Cdt. B.I.
Redau: „Mai vreai si ajutoare?..nu ti-a fost clar ca aceasta golanie -hotie financiara ..a fost SUSPENDATA?”. Deci, în mintea dv., O.U.G. nr. 7/1998, Capitolul 2 Ajutoare şi plăţi compensatorii acordate personalului militar şi salariaţilor civili disponibilizaţi ca urmare a restructurării armatei, urmată apoi de Legea - cadru nr. 284/2010 art. 20, alin. (1) și (2), Secțiunea a 3-a, Capitolul II, Anexei nr. VII (beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate) a însemnat O GOLĂNIE-HOȚIE FINANCIARĂ (AȚI BENEFICIAT DE EA DE CURIOZITATE ?). Spunețile acest lucru celor ce au ieșit din sistem în aceste condiții că nu meritau acest lucru, ci un șut în fund după felul cum gândiți. Am impresia că șutul în fund l-ați luat dv. motiv pentru care sunteți zeflemist și tupeist. Iar dacă a fost O GOLĂNIE-HOȚIE FINANCIARĂ, de ce nu-i dați în judecată pe cei ce au dat O.U. și au emis, aprobat, promulgat legea ca fiind autori și părtași în același timp. Habar nu aveți să scrieți un comentariu cap coadă care să exprime ceva (frânturi / firimituri de cuvinte ici colo), nu mai vorbesc de o compunere cu început, cuprins și încheiere.

Viorel said...

Dacă ministrul MAI nu are timp pentru a analiza, emite opinii și a le trimite la Secretariatul General al Guvernului fiind ocupat cu problemele zilnice apărute în sistem, nu văd ce îl împiedică pe domnul ministru Ciucă să trimită opiniile solicitate (poate îl îngrijorează conflictual ruso-ucrainean). Probabil așteaptă Paștele Cailor.

Iulian Mareș said...

Eu am făcut și sport de contact și am fost în situații limită: am pus sau mi s-a pus genunchiul pe laterala gatului cu 40-50 kg, poate kiar mai mult, corpul fiind aplecat spre înainte...si uite nu am murit și nici nu a dat okii peste cap adversarul/dusmanul/inamicul. Inventează o alta procedura, eventual prinde-l de nas sau bile...

Leo said...

Documentul a trecut de Ciucă , dar s-a blocat pe circuitul procedural la MAI la Bode.
Ionel și-a făcut treaba. Bode e piedica.

Iulian Mareș said...

Serban,
Vezi dacă ai fost un pornosag betiv și limitat tot timpul? Dacă faceai carte serioasa aflai și tu, și nu rămâneai tembel, ca cel care întocmește o conceptie o semnează, dar nu el o și aprobă. Dar prost pregătit nu știi ce înseamnă nivel Operativ si cum eu nu am fost Cdt CA sau AAÎ nici nu o puteam aproba. Nici măcar nu știi ce este o conceptie, cine o elaborează, când și în câte variante și eu stau sa dau replica unui betiv care a beneficiat de larghetea reformei militare sa i se acorde un grad superior.
*Cel mai grețos gest al tău, de mos scârbos, porno user, a fost când ți-ai șters mizeria.
Mai filmează ceva XXX și postează!
Asta este prostia din tine...sa crezi ca alții au fost și au făcut și încerci sa ii denigreze mereu pt că tu nu ai fost în stare sa pui mana pe carte..
., ai pus-o pe sticla.
Rade Huhurez de ceea ce scrii mai limitatule...
Ia-o și pe ea și mai da-ne un film porno cu voi, swingers consacrați.
Atât de idiotăn ești încât nu ai putut constata ca eu nu te bag în seama ci doar ripostez, urmare a limbii tale care ma gadila undeva....

un oscar = o pensie said...

Viurele,moldovene,
la alte ministere pensia se acorda pe contributivitate
adica iei Oskarul 6 luni nu e suparare,iti calculeaza pensia pe toti anii munciti si oskarul are o minima influenta in cuantumul pensiei,pe cand la tine iti creste pensia cu 20% dintr-un foc...
la voi e HOTIA- iei oskarul 6 luni si hop intra tot in calculul pensiei pe 6 luni din toata cariera
intelegi diferenta moldovean eliberat de sub jugul otoman?

CEZAR said...

Deci MApN..se incurca in MAI...ca sa vezi mare minuneeee
Cita RUSINEEEE !

CEZAR said...

@/Viurel
Ma faci sa rid cu lacrimi...hi..hi..
Poti preciza cind ai fost Tu disponibilizat..cu ocazia desfiintarii de unitati etc ..etc..??

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:..una-i una,..și alta-i alta...: adică una e sportul,și ala e..lupta pe viață și moarte.."..!; cert e ca în cazul americanului concluzia legiștilor e destul de clară: moarte prin ASFIXIE= prin obstrucția căilor respiratorii: adică a larigo-traheii..!= prin apăsare..cu GENUNCHIUL..CU TOATA GREUTATEA CORPULUI POLITISTULUI ..!

Huhu Rezea said...

Nu pune bază pe ce spune Frank.
In urmă cu o săptâmână Ciucă credea că noi nu știm că Plx 199/2020 stă la dospit în cortul său și bătea apropouri la Comisiile parlamentare sau la structurile asociative.

Leon said...

Majoritatea pensiilor aflate in plata la MAI sunt peste Pensia MINIMA stabilita de Pl x nr.199/2020, si NU prea sunt interesati de acest proiect..!

Leo said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Nu am argumente medicale sa te contrazic, însă da-mi voie sa nu cred, atât timp cât și eu am fost subiectul și sunt viu!

Iulian Mareș said...

Padina,
Încerci sa minimalizeze propria ta ipocrizie. Tu ai încasat soldele compensatorii și ajutoarele la ieșirea la pensie, acum 21 de ani,...si vii cu imbecilitate maxima sa îl cerți pe Viorel ca își dorește aplicarea unui drept legal?
Tu kiar nu-ti dai seama în ce situație te pui?
*Stai ușor ca pe noua lege a pensiilor, ce este în curs de elaborare, nu te mai califici dpv a pregătirii profesionale pt o funcție de lt col!
Ia vezi ce funcție are Cdt.B., un șef de birou/Bg/D/SMFT! Îți între Luna în Saturn ca pregătire, școală..nema, doar gargara de blog!
Atunci sa te vad cum râzi...la ore fixe.

Iulian Mareș said...

Unii kiar își doresc pensie pe contributivitate...
Oare de ce nu ma mir ca sunt mulți proști?
Mai amărâtule, dacă te ia la contributivva de la sg maj în sus ce deacu mai rămâne din pensia ta, mai smekere? Praful și pulberea bro, nu știi ce îți dorești!
Nu te juca cu vorbele căci eu am ieșit pe 263, exact ca civilii, nu împărțit la 20 și păstrat cuantumul în plata, cum nu recunosc unii!
Stai pe curul tău ca este bine pt aportul tău și pt câtă carte ai băgat în cap!
Dacă îți dau busola nu sunt sigur ca afli Nordul, dar să orientezi harta, Militar de Frunte, ce ești!

Calinmihaib12 said...

C.F.IFRIM:..despre " prietenul" Gabi O.,poți spune orice,dar nu că a făcut "dreptate"..!
..când TAI =ILEGAL = DREPTURILE unora: APARENT:..în.."favoarea" ..altora = faptul acela nu înseamnă dreptate..!;
..Am subliniat că s-au tăiat ILEGAL numai pensiile militare: M.Ap.N...(în 1/2012),prin încăl carea art. 180 din LG.19/2000 = articol și lege APLICATE tuturor pensiilor civile anterioare legii 19/2000,..precum și pensiilor "speciale" = de serviciu = din legea 119/2010, lit.a-h,i, pensii incluse în ALGORITMUL DE RECALCU LARE din LG.19/2000, recalculare care se făcea LEGAL: în baza art.180 din legea 19/2000= pt. că așa "a vrut= implicit"= "legiuitorul" =când a prevăzut în LG.119/2010: în art.3 = SĂ INTRODUCĂ TOATE PENSIILE "SPECIALE" în acel "ALGORITM de RECALCULARE" = din art.180/LG.19/2000,(al.1-6)..și nu de.."STABILIRE"..=care se făcea în baza altor articole din legea 19/2000..!
"Recalcularea" pensiilor milita re de la lit.a(-c.?)s-a făcut= ILEGAL= în baza OUG.1/2011= LG.165/2011=ca și cum ar fi fost re-"STABILITE"(..!)=RETROACTIV,. cu tăierea cuantumului stabilit anterior ( MAI MARE),ÎNCĂLCÂNDU-SE =DECI = ILEGAL = art.180 din LG.18/2000,..așa cum am descris mai sus..!!
..RECALCULAREA pensiilor din lg. 119/2010,art.1,lit.c-h=s-a făcut în baza OUG.59/2011 astfel încât NU S-A TĂIAT CUANTUMUL AVANTAJOS ,avut înainte de.. "recalculare" ..!!

Cezar said...

🤣🤣🤣🤣🤣🤣😜😜😜😜😜😜😜😜😎😎😎😎
Tu crezi ca eu sint mAKiSS..PROSTOVANUL?
PENSIA SE DĂ DUPĂ VECHIME...vezi plx

Huhu Rezea said...

@Mares
Cum poti să spui că sunt proști cei cca 70% din pensionarii militari care, după recalcularea din 2016, potrivit dezastroasei L 223/2015,au rămas în plată cu cuantumul contributiv? Așa este când se trece din contributivă în specială, nu și când se trece din specială in contributivă.
Dacă ai ieșit la pensie in 2015, ai avut stagiul complet de cotizare de 22 ani.
Te numeri printre cei 30% pentru care baza de calcul pe 6 luni, pe L 223/2015, a fost mai avantajoasâ decât calculul contributiv.
Cei care mai trăiesc, din cei 70% din 2016, au și acum în plată cuantumul contributiv cu regim juridic de pensie militară.
Calculul contributiv le valorifică pensia suplimentară, condițiile de muncă, sporul OMM si stagiile ulterioare pensionării.
Așa că... fii mai atent cu etichetările!
.

un oscar = o pensie said...

nu doresc neaparat contributiva,realizez ca ar fi dezavantajoasa
doar sa plateasca OMM si sa dispara oskarul din calcul
asa ar fi corect,map-man!!!

Iulian Mareș said...

thnocrat,
Așteptăm revigorarea de la maestrul pornoșagurilor, acel idiotăn Șerban Dorel, care baga link-uri XXX.
Îmi aduc aminte de topicul pe tema ecologista, în care era postat interviul cu Șerban Doru din zona rurala a Brașovului, în fine Bartolomeu...
Zgribulit, cu o gecuță parca data de pomană la sâmbăta morților, cu o căciulă de milog și o data și privire de viezure ghebos. Se kinuia în fata microfonului sa explice ceea ce habar nu avea: curentul ecologist! Mai avea in mâna o plăsuță cu ceva conserve de peste, cred.
Nu putea rosti o frază legată, ce frază, propoziție simpla. Nimic, cuvinte dezlanate într-un grai aproape guturai. Părea așa, după o lansare de cocârț moka, sau poate fusese gonit de acasă...
Cert este că, după ce au comentat mai mulți,
el fiind interzis la postare parca, de pe FB a dispărut la o lună postarea lui triumfala.
Si nu cred că hackerii kinezi au șters filmulețul...

*vezi ca și Padina se da un fel de colonel..."eliberatorul de aeroport"...

Leo said...

Julio , a ieşit în 2016 direct pe L 223 , deci lui nu i s-a recalculat ci i s-a stabilit dreptul de pensia pe L 223 asociat salariului lui de col. din 2016 , pe când ( de ex.) colonelui H i s-a recalculat pensia în anul 2016 luându-se ca baza salariile din 2009.
De aceea nu ştie Julio , meritul lui Găbiţă care i-a dublat pensia lui Flavius atunci în 2011.

CEZAR said...

Mares...manipuleaza..minte cit poate!
Sper sa-l vad pe granita de est,,,cu harta in brate..oprind ofensiva..omuletilor verzi sic!!

Iulian Mareș said...

Cred ca te inflamezi în van...eu nu i-am făcut prosti pe cei care au rămas în plata cu cuantumul favorabil ci din contra, sunt smekeri bine mersi și acum, kiar dacă se plâng...ca să știe lumea de ei.
Aceia care au avut pensia calculată pe Legea Oprea l-a cât li s-a împărțit? Aud?
Cum mi s-a aplicat mie L263 în 2015? La cât se împărțea?
Țipa cineva ca nu-i ekitabi atunci? Nuu, tăceați toți, pe motiv ca va convenea socoteala lui Oprea, pe care unii de amorul artei, îl mai și înjură...
Da, eu susțin L223, în forma nemodificata de OUG mult hulite, pt că nicăieri în NATO și nici în alte armate militarilor nu li se acorda pensie contributiva ci militară de stat.
Vrei contributiva, obține solda triplă!
*Dacă militarii vor pensie contributiva sunt prosti si manipulați ordinar, din pdv al meu; am mai trăit asta și auzeam ca nu sunt bani de pensie, ca se întârzie plata...idem cu fondul de la Casa OPSNAJ, intrase la grămadă, cu cei pt care nu li se plăteau cu anii contribuțiile la sănătate și nici la fondul de pensii.
**Numai stai sa vezi ce noua lege va urma...

CEZAR said...

Mares
Nu fi magar...
In 2000 vara iule august..restructurarea mergea in plin...
Eu am muscat-o cu o impozitare de 45%....m-a tras in piept un ..cadrist de la noi ! Nu majur..era ofiter superior!
Veneau un numar limitat de pensionari pentru fiecare Unitate ! 7..venisewra la mine si s-au ocupat instant! Ne-au anuntat dupa ce se ocupasera !Cap de lista ..cadristul
Apoi porcovanul a primit pe linia lor..informatii...IMPOZITAREA DE CARE NIMENI NU STIA si faptul ca in urmatorul an ..va veni scirba de L-164..
Atunci asta chipurile s-a oferit sa,mi cedeze locul....m-a pacalit !
NB
Tu si majurul Viure ati iesit ca militari natoisti !
Pai te intreb ..cit ai fi vrut sa mai dureze jmecheria...ca si asa a durat nepermis de mult??
Nu se terminase ..RESTRUCTURAREA din moment ce eram in NATO de ani buni ..?
Au profitat pe linga disponibilizati o groaza de neaveniti ..care au iesit la pensie scuipati de calculator
Basca Militia ..jandarmii Securitatea..
BA BAIETI CHIAR NU VA ESTE RUSINE..??


Viorel said...

Ave Cezar, am plecat de la origini (O.U.G. nr. 7/1998) ca să văd dacă vă dați seama (mă repet și nu sună muzical), dacă vă trageți din maimuță (cum spune știința) sau din Adam și Eva (cum spune credința) și am continuat cu Legea nr. 284/2010. Asta este diferența de gândire dintre un Of. cu Școală Militară / Academie Militară și un Of. provenit din Sergent cu diagonală. Beliți ochii și citiți conținutul art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010 (apărută în 2010 Gheorghe), valabilă până pe data de 30.06.2017. Spune Legea Gheorghe și nu eu care am trecut în rezervă în 2016 când legea era în vigoare (nu era făcută special pentru mine și numai pentru restructurare, transformare, desființare, etc., ci pentru toți și toate pentru că așa a vrut legiuitorul la propunerea M.Ap.N. care atunci iubea Armata, acum au uitat-o). Dumneavoastră domnule Cezar (Cpt. Padina Petre / Timișoara 1989) puteți să râdeți cât vreți pentru că vă face bine la sănătate (în special la cea mintală). Dacă veți citi Legea nr. 223/2015, la sfârșit veți găsi o Anexă intitulată Vârsta standard de pensionare. Conform Anexei, eu care m-am născut în luna ianuarie 1962 trebuia să ies la pensie în ianuarie 2019 la vârsta de 57 de ani. Din motive de sănătate am ieșit la 55 de ani (cu 2 ani mai repede). Dacă în ianuarie 2019 la vârsta de 57 de ani aș fi solicitat să mai rămân în sistem până la 60 de ani spre ex., ministerul mi-ar fi mulțumit frumos pentru activitatea depusă și m-ar fi trimis obligatoriu la pensie pentru că așa prevede legea. Tot un fel de disponibilizare se numește monsieur Cezar.

Viorel said...

un oscar = o pensie, cu mintea cât creierul de guguștiuc. 20% este din solda de funcție deșteptule habarnist și nu din pensie. Cât despre alte ministere (citește comentariul fraiere, nu am specificat care anume, nu m-am referit la Sănătate, Învățământ / contributivitate / Legea nr. 263/2010, etc.) ci la cele din SNAOPSN (trebuia să deduci, dar cum tu dormi în bocancii de armată pe care încă îi mai porți nu te duce mintea). Te-am mai întrebat, ai primit vreodată Soldă de merit în cariera ta de (să mă scuze ceilalți colegi, nu-mi place expresia pentru că 90% nu și-au dorit, dar în acest caz o folosesc cu drag) militaur NETERMINAT (născut la 7 luni) ? Nu. Pentru că nu ai muncit și nu ai meritat. Chiar dacă s-ar trece pe contributivitate (mă repet, politicul hotărăște), eu fraierică am aproape 36 de ani vechime în serviciu și aproape 51 de ani vechime cumulată. Nu știu dacă va fi mai bine sau mai rău deși aș putea să-l rog pe domnul Col. Tipa (fost Of. Audit) să-mi calculeze și pe Legea nr. 263/2010 dar nu vreau să-l deranjez, tu (iar greșești fraiere, ți-am zis că Ștefan nu a acceptat aproape jumătate de secol jugul otoman) cu cei 27 de ani ai tăi, pe altă lege o cam sugi ca pe banana. Pentru mine tu reprezinți bidiviul ce poartă jugul pe care se așezase o muscă în poezia lui Alecu Donici „Musca la arat”. Cu dedicație: „De la arat un plug / Venea încet spre casă / Și, la un BOU pe jug, / O muscă se-așăzasă”.

Iulian Mareș said...

Pensia se acordă/calculează nu numai după vekime...
*Ai vrea sa fii tu ca el, precum Viorel Kiss, însă nu ai ștaif, nu în viata asta...
Doar sa ridice puțin staketa și ciuciu vekime la tine.
*Sa ții minte ce am scris mai sus.

Huhu Rezea said...

Mares
Esti unul din profitorii L 223/2015, pentru ca ai avut norocul să te afli în aceeași situație convenabilă făcătorilor acelei legi si legilor salarizării din anii 2010-2015.
Pensiile recalculate in anul 2011, cu stagiul complet de 20 ani, nu au mai beneficiat de indicele de corecție din anii ulteriori, acordat tocmai pentru că au fost calculate cu stagii complete mai mari.
Cat de curand, unui militar cu vechime in serviciu de 25 ani nu-i va mai conveni să aibă pensie egală sau mai mică decât unul cu 15-20 ani vechime in serviciu, în condițiile în care ambii plătesc CAS 25% din solda brută. Asa că... asezarea pensiilor militare pe principiul contributivității bate la usă.

Gigi said...

Gãbiţã,pentru cei ieşiţi pânã în 2010(inclusiv),a fost erou,ţinând cont cine era la putere.Le-a crescut pensie la aprox.90%,pensii care au rãmas in platã,chiar dacã la recalculare pe l.223,au ieşit mai prost.Am mai spus asta.
Cei care au ieşit la pensie începând cu 2011 pe l.263,au pierdut! Odatã cã li s-a inpartit PMA la peste 20 ani contributie,a doua cã nu l i s-au bagat Indicele de corecţie numai din 2013,scos din calcul de L.285 etc.
Viorel@ Garantat cã nu vei mai ieşi cu pensia detinuta in prezent pe 263.Bine,la 1442 punct pensie,poate,dar cum era PP in 2011-2016,sigur iese mai micã. Avantaj pe contributivitate era dacã se mergea pe legea Lov. PP=1850.
Fericitii,fãrã sã fiu invidios,sunt cei ieşiţi între 01.01.2016-15.09.2017.Dar şi cei din 2019,pânã în prezent,cã au mai prins 25%.Adicã 1/4 cât trebuia sã creasca solda/sal.pana in 2022.

Iulian Mareș said...

Padina,
Iar postezi pe unde apuci...., dar hai, xa îți răspund!
Ce treaba am eu pt ca:
-un cadrist te-a prostit și nici nu inteleg cum te-a mințit? Ce, tu nu știai sa citești ordine?
-ce treaba am eu ca te-au impozitat?
De nepregătit ce ești scoți numai prostii: Nu se termina restructurarea și transformarea unei armate asa repede; de interoperabilitate ai auzit? Dacă nu, nici nu are rost să-ți explic ca adormi! De superficial ce ești tu confunzi soldelele compensatorii, proprii OUG7, cu ajutoarele prevazute la ieșire la pensie, functie de vekime: 10, 15, 20 solde, pe L284!
Stiu ca ești necitite, însă poți singu afla cât durat și în câte etape s-a făcut transformarea Armatei Regale în Armata Populară, după WW2.
*Nu este tocmai OK sa jignești tu alte ministere/structuri pt modul cum au făcut ei restructurare.
**Adevărul este ca sistemul a lucrat bine când ti-a skimbat statutul! Foarte Bine te-a okit!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Hai sa nu amanetat noi viitorul, care și asa este nesigur. Tiam mai zis ca am ieșit în 2015 pe L263 și ulterior am trecut pe 223!
Oricum, unde ai mai auzit tu lt col pensionar cu pensie mai mare decât a unui general, asa cum era pana la 223. Bine ca a rămas cu pensia în plata și tot se plânge...ca i-a scăzut pensia pe 223! Nu era și nu este corect!

Gigi,
Foarte bine ai surprins și exprimat esență, pe care unii nu vor sa o accepte.

Huhu Rezea said...

Gigi
In 2013 indicele de corecție s-a acordat retroactiv si pentru anii 2011-2012, indici corectați după o decizie a CCR.

Cezar said...

E dus rau cu pluta..majurul Viurel

Gigi said...

Nu,nu s_a dat retroactiv.S-a dat din ianuarie 2013,2011şi 2012 au intrat în fondul "Libertatea"😀
Dacã nu credeţi va aduc dovada.

Gigi said...

Am uitat sã spun,D.le H,cât a fost ind.de corecţie in 2013.1,12,o nimica toatã,anul trecut am vãzut ca a fost 1,43.Asa mai zic şi eu.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Doctore, cata rigurozitate legislativa pentru o singura misivă care nu e relevanta, fata de majorarea galopantă peste 85% a pensiilor sarace sa urce in 2011, si restul cu mai putini bani completandu-se dupa cam trei ani!

Viorel said...

Domnule akord-75, vă consideram mai deștept decât domnul Cezar dar m-am înșelat.
Redau cele scrise de mine: „Din motive de sănătate am ieșit la 55 de ani (cu 2 ani mai repede)”.
Acum redau din din prostia dumneavoastră: „Domnule Viorel dumneavoastra ati fost disponibilizat datorita restructurarii armatei PE CAZ DE BOALA??? Asta numiti ca sa va citez"tot un fel de disponibilizare"????”.
Vă întreb, asta dacă mai vedeți să citiți (din cauza băuturii cum afirmă unii colegi ce vă cunosc) și dacă aveți discernământ. Unde am scris eu PE CAZ DE BOALĂ ?
Am spus DIN MOTIVE DE SĂNĂTATE, mai pe românește mă săturasem de armată, mă simțeam epuizat fizic și moral motiv pentru care în anul 2015 când a apărut Legea nr. 223/2015 și am văzut că legal este la 57 de ani mi-am spus, ies la pensie la 55 de ani cum se ieșea înainte chiar dacă conform legii putem să stau până în 2019 la 57 de ani. Am ieșit la limită de vârstă și nu clasat inapt serviciu militar. Dați din nou cu stângul în dreptul: „sa excludem eventualele "interferente" medicale contracost ca stim cum "mergea si merge treaba"”. Domnule acord-75 , dumneavoastră chiar nu gândiți. Păi dacă îndeplineam condițiile pentru a ieși la pensie de la vârsta de 45 de ani iar eu am mai stat 10 ani în plus eram prost să mă duc să dau bani să mă clasez medical cum insinuați dv. Chiar gândiți cu picioarele ? Iar ca să nu îi dau apă la moară lui Oscărel ca să comenteze, una este să ai vechime de peste 35 de ani și vârsta de 55 și alta este 27 și ce vârstă o avea el (referitor la neterminați / eu nu am așteptat portița, portița mea era deschisă de la 45 de ani).
Și dumneavoastră, și domnul Cezar degeaba ați fost Of. în Armata României.
O.U.G. nr. 7/1998 a fost data pentru perioada de Preaderare a României la NATO când trebuiau reduse efectivele de la 330.000 (1989) la 110.000 (90.000 Mil. / 20.000 Civ.), apoi perioada de Aderare prin reducerea efectivelor de la 110.000 la 90.000 (70.000 / 20.000). O.U.G. nr. 7/2998 a mers în paralel cu Legea nr. 138/1999 urmată de Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010. PĂSTRAȚI ABSURDUL PENTRU DV.

Huhu Rezea said...

@Gigi
Indicele de corectie a fost mai mic in anii 2011-2013 pentru că și stagiul complet de cotizare a fost mai mic.
Iata evoluția lui.

Anul

Indice de corecție

2011

1,12

2012

1,17

2013

1 ianuarie – 22 ianuarie 1,17

23 ianuarie - 31 decembrie 1,06




2014

1,07

2015

1,07

2016

1,09

2017

1,14

2018

1,15

2019

1,20

2020

1,41

Calinmihaib12 said...

C.F.IFRIM:..da, e posibil să nu fie:APARENT: "relevantă" misiva, dar îți "scapă"..ADEVĂRATA "relevanță":..ATITUDINEA..,PREDISPOZIȚIA AUTORITĂȚILOR DE A FURA ..nu uita: din drepturi legale cuvenite..!, ..chiar și numai ale unui singur pensionar !,în CONTEXTUL TICĂLOS..: iarăși: NU UITA = al TĂIERII salariilor ..tuturor bugetarilor..cu 25 %..!

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:.."ăia" de la CNN-TV..au "dezbătut" ore întregi cazul lui George FLOYD..omorâtul prin asfixie cu genunchiul..!( concluzia legiștilor americani, nu a mea..!).
..dacă CNN..minte,..I'm sorry..!
Iar în cazul de la noi,de acum 2-3 zile,..situația pare asemănă toare celei din America..!

un oscar = o pensie said...

Deci.in concluzie.moldoveanul Viurel.tot neterminat esti.desi obs. ca te ratoiesti la mine ca am iesit la 47 ani si 8 luni.tu esti dus cu pluta razesule.o cariera militara completa are o durata de 25 de ani.atata poate duce un militar care chiar face armata nu office precum M carioca sau hartogar ca tine sub neon si langa calorifer

Huhu Rezea said...

@Mares
Este just ca și un general, dacă este neterminat, să aibă o pensie mai mică decât un colonel sau Lt col care a servit țara cu cel puțin 5 ani mai mult.
Aceasta dreptate o face numai principiul contributivității.
Dacă generalul vrea să aibă pensie mai mare, să facă bine să iasă la pensie la limită de vârstă, nu anticipat.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Ce sa beneficiez, când eu am ieșit pe L263, ulterior am fost recalculat pe 223?
Eu nu am beneficiat de avantajele create de Oprea, pe care prostii îl înjură, dar banii de pe urma lui sunt buni. Plângăcioși aia care oracaie ca au pensie mica pe 223, însă când li se amintește de cuantumul avantajos în plată tac pt că știu bine adevărul. Ba mai mult, neterminatii, vorba ta, unii din ei își dau mana pe sub masa xa sa mai și împroaște cu noroi, mai ales în cei pensionați din 2011 încoace!

Gigi,
Ai explicat f imparțial situația de drept.
Unii kiar au idei de dinți, precum prostul blogului: calculul pensiei numai după vekime! Citește și el pe ici pe colo și da cu ineptia pe masă!
Atât poate, căci lui i-ar calcula 67%din pensie de mr.
Sper sa nu se realizeze ceea ce am auzit, căci va fi moartea subita pt el. Cică pe el la făcut un cadrist sa iasă cu ordonanța 7! Parca avea 5-6 ani...si îl mintea unul ca ii da bomboane. Auziți voi ce scuza invocă?

Iulian Mareș said...

Dar de ce nu scrii ca Floyd se droga la greu, iar cel din Pitești avea alcool în sânge 2 la mie?
Adevărul îl vom afla noi într-o zi....
CNN a încetat de mult sa mai fie obiectiv...
Nu cred ca procedura se va skimba, mai ales dacă individul se împotrivește fizic.

Huhu Rezea said...

@Mareș
Iarăși vorbești cu păcat.
Cum n-ai beneficiat de avantajele create de Oprea în anul 2010, dacă în 2015 ți s-a calculat pensia contributivă cu stagiul complet de 22 ani pentru militari si nu de 35 ani, ca pentru civili?
Sporurile pe care le-ai primit în ultimii ani, in contrapartidă la solda de funție de CIF x 197,33, care a stagnat din anul 2009, ți-au ridicat pensia recalculată pe 6 luni, conf L 223/2015, peste cea contributivă, calculată pe intreaga carieră.

Viorel said...

un oscar = o pensie, behăi toată ziua pe blog numai prostii. Tu ai mers în Școala Militară pentru că te-au fugărit cei din viața civilă (nu tu carte, nu tu meserie = popândău 25 de ani în postul de santinelă / „Luptător operativ”). În care Lege scrie că: „o cariera militara completa are o durata de 25 de ani.atata poate duce un militar care chiar face armata”. Tu ai crezut că în armată este ca și la haltere, atât poți ridica sau cei care cară (duc, vorba ta) greutăți. Vezi cât de prost gândești. Citește: Legea nr. 223/2015.
Art. 16 (1): Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă;
b) au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Între „au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani” și „o cariera militara completa are o durata de 25 de ani” se poate pune semnul egal don profesor ?
Se vede că ești Sof. provenit din MAC/SGP pe filiera indirectă, cu 10 clase și restul trepte.

un oscar = o pensie said...

razes Viurel,
erai curios daca am avut salariu de merit
DA ,de cateva ori
cariera militara completa este de 25 de ani
pe logica ta minerii si balerinii ar trebui sa iasa la 60 de ani
hahahaha,moldovean de la periferia tarii(societatii),aaah,tot zicea mares de scoala multa,uite sa ne comparam noi subofiterii -eu am 16 ani de scoala certificata doar la stat,tu cred ca ai 13 ani si aia facuti in moldova rurala cu tipicul ei drojdier

Viorel said...

un oscar = o pensie, vezi că te ciupește musca din poezia lui Alecu Donici „Musca la arat”. Pe lângă faptul că dai din picioare, cap și coadă ca să te aperi de ea, mai dai și din gură. Ai luat salariu de merit pentru că dormeai în post sau pentru ce ?
Vezi dacă gândești ca un cioban (cu 16 ani de școală: 8 școașla general+2 că ai rămas repetent+Școala da gradați MAC/SGP=Sof. filieră indirectă+Școala de șoferi, îți ies aproape 20 / poți să soliciți și diploma de doctorat). Meseria ta, Auto.
Pune măi Prostovane (vorba lui Florin Piersic) mâna pe carte și nu confunda Legea nr. 223/2015 privind pensile militare de stat cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Într-un fel ai dreptate, tu ai trecut prin armată ca un balerin, pe vârful degetelor să nu te vadă nimeni cum arăți nici să nu te audă cum vorbești.
Moldova lui Ștefan nu se compară cu cătunul în care te-ai născut (tata a fost țăran și nu îmi este rușine, țăranii sunt în mare majoritate oameni cu bun simț și omenoși ca toți românii dealtfel comparativ cu alte popoare, dar tu ești un țăran, țăran) tu și de unde ai plecat în opinci în Școala Militară. Mare noroc cu Școala Militară pentru că astăzi dădeai la lopată pe șantier, o lună două pentru că de leneș ce ești te dădea afară (am prins o portiță și am tulit-o). Acum te dai mare orășan de provincie. Pleavă a societății.

un oscar = o pensie said...

ai grija de tine ca nu stii cand te loveste meteoritul(GOD)
nu te ingrijora tu de mine ca nici eu de tine
du-te lin pe drumul tau,e ultimul meu raspuns pentru tine,razes lovit de ....

Iulian Mareș said...

Viorel,
Lasă manivelele în parcul auto!
El ca el, însă mai sunt 2-3, culmea și ofițeri, care nici acum nu au aflat ca nu erau atestați și calificați sa se apropie de hartă! Mai bine ar spune de ce nu au putut obține acest drept?

Viorel said...

Domnule akord-75, pe mine nici nu mă interesează nici nu mă deranjează faptu că X sau Y a consumat sau consumă alcool în cantități exagerate. Fiecare face ce vrea. Însă, faptul că „Va spun si dvs asa cum stie si tehnocrat dealtfel (ca noi aveam concurs) ca nici el nici eu nu mai bem alcool(nici macar nu consumam o picatura....el Viorel Kiss de vre-o 10-12 ani eu doar de vre-o 8)” dumneavoastră (rezultă din comentariu) ați apelat ca metodă pentru a vă lăsa de băut la un concurs, denotă că cel / cei ce vă acuză știu ei ce știu și că la un moment dat asta a fost realitatea. Eu cunosc 2 metode foarte simple și convingătoare pentru persoanele dependente de alcool și nu se pot lăsa. Prima este voința (am zis de astăzi gata, intru în sevraj 1-2 săptămâni și cu puțin tratament în timp trece) și a doua, frica de moarte (ciroză, cancer hepatic). Depinde cât de convingător este medicul când i-o spune pacientului în față. Cât despre comentariu, trebuia să scrieți tot textul nu doar începutl și încheierea pentru că s-a pierdut esența. Mai citiți odată.

Viorel said...

Domnule tehnocrat, rămâne la latitudinea dumneavoastră care să-l ciupească. La nevoie (ca și în bancul cu Ion și Părintele / Pe amândouă părinte ? Pe amândouă Ioane) poate să-l ciupescă amândouă.

Iulian Mareș said...

Viorel,
ai uitat ceva...pancreatita, cancerul de pancreas, care te curata in 8-9 luni si mai ales faptul ca varsta destul de inaintata a celui care a consumat alcool cu cisterna a condus la moartea neuronilor concomitent cu instalarea unei paranoia agresive!

Iulian Mareș said...

Viorel,
o sa iti trimit un curs: Eficienta breneke-ului la mistreti! Mistretul mare si batran se loveste cu un proiectil mare si nu cu alice!

Viorel said...

Domnule akord-75, de ce vă contraziceți: Redau din postarea dumneavoastră:
akord-758 aprilie 2021, 08:20
Pensii-recuperare sume,incetare prescriptie
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/parlamentul-a-adoptat-o-lege-care-reglementeaza-recuperarea-pensiilor-in-cazul-unor-erori-materiale-1487523
Unde scrie de Legea nr. 223/2015 art. 65, când Proiectul se referă strict la art 107 din Legea nr. 263/2010 ? Dacă nu citiți ceea ce postați, atunci nu mai induceți lumea în eroare. Unde scrie CĂ LEGEA ÎI CUPRINDE PE TOȚI PENSIONARII, când scrie destul de clar, negru pe alb (dar acum chiar cred că vedeți în culori) și se referă strict la: Deputaţii au adoptat miercuri, cu o abţinere, propunerea legislativă pentru completarea articolului 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiată de liberalul Florin Roman, care reglementează recuperarea pensiilor în urma unor erori materiale, informează Agerpres. Practic, legea prevede ca persoanelor cărora le-au fost calculate greșit pensiile să își poată recupera banii fără a mai exista un termen de prescripție. Trezițivă domnule akord-75. Eu cel puțin scriu, spun, am dat în judecată, am trimis Cerere de intervenție principală, am scris la 7 miniștri de la care am primit răspuns. Dumneavoastră și toți cei care doar bârfesc, miștocăresc și jignesc pe blog, altceva ce faceți ? Criticați în stânga și în dreapta din poziția pe loc repaus.
Nu faceți nimic, dați din gură dar aveți pretenții. La muncă. Ajung la vorba domnului avianyc. Vreți eliminarea inechităților, la muncă, scrieți, spuneți, faceți, nu așteptați mură în gură pentru că unii probabil asta ați făcut toată viața ca militar. Ați stat și ați așteptat. Lasă că muncește prostul.

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:problema în discuție nu e.."caracterul"., "apucăturile",.."adicțiile": adică..drogările acelor victime..,ci e vorba de faptele polițiștilor incompetenți= ASASINI..!(= efectul incompeten ței..,sau al caracterului și.. instinctului de..criminali..!).
Cât privește CNN-ul: nu e vorba de obiectivitatea lor în acest caz..!

CEZAR said...

E regretabil ce s-a intimplat??
Dar de ce nu observa nimeni ca viteazul..inginer...nu mai este batrinul,,este inginerul ...parca si-a cautat-o cu luminarea ! Basca faptul ca era beat bine...
Nu inteleg de ce nu folosesc ELECTROSOCUL ..atunci cind individul viteaz musai..opune rezistenta,,??

CEZAR said...

@/Viurel majurul superpoliticos sic!!
Nu intelegi ca te faci de rahat cu exagerata ta politete ? Auzi ..domnule Tehnokraci/ domnule Akord..domnule Anonim..lumeeee!!
Ei la Cezar merge dar nu domnule ci IMPERATORE......sic

Iulian Mareș said...

Viorel,
Nu ai mai întâlnit din ăștia?

Calinmihaib12 said...

Iulian MAREȘ:problema în discuție nu e.."caracterul"., "apucăturile", "adicțiile": adică..drogările acelor victime ..,ci e vorba de faptele poli țiștilor incompetenți = ASASINI ..!(= efectul incompetenței.., sau al caracterului și.. instinctului de..criminali..!).
Cât privește CNN-ul: nu e vorba de obiectivitatea lor în acest caz..!

Viorel said...

Donule Cezar, atunci o să mă adresez cu domnule căprar Cezar cum vă dezmiardă unii. Sau poate vreți AGROZOO Cezar. Eu am vrut să fiu politicos nu cioban sau căprar. Dacă domnul Viorel Kiss și-a trecut pseudonimul de technocrat, atunci mă adresez cu domnule technocrat. Pentru plăcerea dumneavoastră, o să mă adresez pe viitor nu cu domnule ci IMPERATORE cum vreți dumneavoastră cu o singură condiție însă. Spunețile comentatorilor de pe blog cine a fost / este Căpitanul Padina Petre și ce fapte de vitejie a făcut în 1989 la Timișoara după care mai vorbim.

CEZAR said...

Viurel .,
Cel de care intrebi este bine cunoscut de toti care au o oarecare vechime pe acest blog...
Deci este un tinar capitan care si-a facut datoria nu bine ci ..FOARTE BINE..in conditiile Indicativului de lupta!
Cel putin de trei ori s-a tras direct spre respectivul...dar cineva de suuus l-a ioubit si protejat..
Mai departe iti las placerea...sa descoperi tu...!!
NB
Intreaba-l pe MaKiSS...iti spune el tot....hi..hi..hi..
P.S.
Dar Tuu..tot sub scaun in biroul de cadrist...??
Evident doar ..ERAI BOLNAV..cu toate bolile din nomenclator !
Ce majuri aveam eu pe linga mine atunci...!!
Oameni cu care am mincat ani de zile piinea neagra..pentru ca sa manince ai ca tine..PIINE ALBBAAAA ! Daca se mai intimpla sa injur vreunul..era fericit...stia ca-l iubesc neconditionat..
Deci IMPERATORE ..clar !

Viorel said...

Am întâlnit domnule Iulian Mareș, dar de la un Of. cu pretenții ca domnul akord-75 mă așteptam la un al fel gândire / exprimare. Dânsul nu și-a înțeles propria postare. Ori nu a citit-o, ori nu a înțeles-o și atunci de ce a mai postat-o.

Iulian Mareș said...

Eu zic ca infractorii ar trebui atenționați cu blândă doamna și ulterior imobilizarea sa se facă numai pe o saltea Dormea!
Sper ca dacă vei avea nevoie de intervenția polițiștilor sa iti aduci aminte de conversația noastră...

Iulian Mareș said...

... mai bine citeai și invatai cărți în loc de link-uri!

Viorel said...

IMPERATORE Cezar, am uitat: mă adresez politicos (în limita situației) pentru că așa m-au educat părinții, învățătorii și profesorii (pe cine nu l-a educat nimeni, nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă rostul în viață, a rămas așa cum s-a născut / cu mintea de copil); Căutați pe google recitalul actorului şi directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac intitulat „Domnule și frate Eminescu”. O să vedeți respectul lui Ion Creangă față de Mihai Eminescu căruia i se adresa cu Bade Mihai deși Creangă era cu 13 ani mai mare (respectul lui Creangă față de ceea ce l-a învățat, îndrumat Eminescu).
Legat de cele commentate de dumneavoastră despre Timișoara explicați-mi și mie cele relatate de presă (nu de mine) mai jos. (Întâi ați tras după care v-ați pupat ?)
Revoluția din 1989. Cum au reacționat șefii Armatei și Securității. De la represiune la „devotament deplin” pentru popor.
Unităţile militare ale MApN care au participat la represiune în Timişoara:
UM 01185 Regimentul Mecanizat:- Maior Bulai Mihai – Commandant, Căpitan Padina Petre subordonat.
https://cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/wp-content/uploads/2020/10/Unitatile-militare-ale-MApN-care-au-participat-la-represiune-in-Timisoara.pdf

Calinmihaib12 said...

VIOREL:Col. BULAI..e istorie..!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace..!

Viorel said...

Domnule Călinmihaib, Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-i lumineze sufletul acolo unde este. Nu aveam de unde să știu și scuze față de familie. Chiar dacă sunt istorie (doți cei dragi nouă plecați de lângă noi) ei trăiesc în sufletele și inimile noastre. Cică nu mor niciodată atât timp cât nu uităm de ei.

Calinmihaib12 said...

VIOREL:.era un tânăr țăran român ardelean,de 24 de ani (din inima Ardealului..!),agricultor="econom",luat de la coarnele plugului ..și dus la un război..cu un final..PREVĂZUT..și PREVIZIBIL (..!!)..de către OAMENII RAȚIONALI..!
.. a fost un tânăr român, credincios și cu teamă față de DUMNEZEU..fără păcate..!
..DUMNEZEU să-l odihnească în pace..!..și îți multumesc pt.atenția și compasiunea față de familia îndurerată..!

Calinmihaib12 said...

VIOREL: din viteză și neatenție, am "amestecat" persoana =unchiul meu cu..cea a col. BULAI..,ambii fiind plecați la..stele..!,dar altfel,comentarile rămân valide, aplicabile amândurora..!

Viorel said...

Se mai întâmplă domnule Călinmihaib, noi să fim sănătoși iar dânșii să-și doarmă liniștiți somnul de veci.

Iulian Mareș said...

Viorele,
Tu trebuie sa intelegi un lucru simpluȘ sunt ofiteri si ofiteri! Unii sunt niste superficiali si au ca sistem maxim de referinta liceul, cazul Padina sau scoala militara, cazul altora!
Tu de ce crezi ca au atata ura si inventeaza povesti tampite cu cafele, femei ...sau statul degeaba la program? Ei nu au mai pus mana pe o carte si nu au dat un examen serios de cand erau elevi prin scoala militara! Toata viata au fost niste executanti impinsi din spate de comandanti, cu okii pe ceas si poarta... Acum, pe blog, au gasit mediul propice sa refuleze toata frustrarea unei cariere mici, insignifiante, au mers cu turma!

Iulian Mareș said...

Viorel,
In primul rand in 89, nu era ”tanar capitan”, ci de 6-7 ani era capitan! Un capitan de cursa lungaaaaa.....

Leon said...

https://www.stiripesurse.ro/video-ludovic-orban-despre-fostii-parlamentari-care-isi-cer-in-instanta-pensiile-speciale-ca-sa-poata-sa-invoce-exceptii-de-neconstitutionalitate_1758618.html