Powered by Blogger.

Monday, November 22, 2021

OMM/SOSP și PS peste plafoanele cuantumului pensiei militare?

106 comments
Am primit pe adresa blogului. 
STIMAȚI COLEGI,
PROIECTUL LEGII PRIVIND STATUTUL CADRELOR MILITARE (întocmit de MApN, completat în urma dezbaterii la nivelul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională) URMEAZĂ SĂ FIE SUPUS APROBĂRII INSTITUȚIILOR MILITARE INIȚIATOARE, GUVERNULUI ȘI, ULTERIOR, PARLAMENTULUI.
DIN CONFIGURARȚIA ACTUALĂ FAC PARTE ȘI URMĂTOARELE PREVEDERI:
- Cadrele militare trecute în rezervă sau retragere (CMRR) au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii;

- CMRR, cărora li s-a conferit  Ordinul "Meritul Militar" clasa III, II și I, anterior Legii 29/2000, sau Semnul Onorific "În Serviciul Patriei" pentru 15, 20, respectiv 25 de ani de activitate în domeniu, beneficiază lunar, pe lângă pensia lunară de stat, de o majorare în valoare de 10, 15, respectiv 25% a cuantumului pensiei stabilite;

- Cadrele militare care au contribuit la Fondul pentru pensie suplimentară și/sau li s-a reținut contribuția individuală la bugetul de stat beneficiază, pe lângă pensia militară de stat, și de pensie suplimentară, calculată ca valoare procedurală din cuantumul pensiei militare deținute, astfel: 3% - contribuție de 5-15 ani; 6% - 15-25 ani; 9% - peste 25 ani;

- CMRR au dreptul gratuit la asistență medicală, medicamente, dispozitive medicale (...) și au acces, împreună cu familia, la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele militare și la alte amenajări culturale, recreative sau sportive, în condițiile stabilite;

- Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate, în rezervă și în retragere, decedați, au dreptul la onoruri militare, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției de apărare, ordine publică și securitate națională;
- Prevederile din prezenta lege referitoare la CMRR, pensionari militari, se aplică și celor aflați în plată la intrarea în vigoare a prezentei legi


Aveți  mai jos  forma proiectului publicat  pe site-ul de transparență al MApN

 Lege privind statutul cadrelor militare

FISIERE DISPONIBILE:
 Lege privind statutul cadrelor militare.pdf;   ANUNȚ IMPORTANT.pdf;   ANUNȚ 15.07.2021.pdf;  (DATA AFISĂRII: 14-06-2021)

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt asteptate pe adresa de e-mail transparenta.decizionala@mapn.ro, în termen de 30 de zile de la afisare.

106 comments:

Brenda said...

Ne folosește ?

Brenda said...

Ar trebui sa avem și o legitimație cu aceste drepturi

valy said...

(((((beneficiază lunar, pe lângă pensia lunară de stat, de o majorare în valoare de 10, 15, respectiv 25% a cuantumului pensiei stabilite;))))

---25% a cuantumului pensiei nu este greșit trecut??

Până în 2017 a fost 20%. Care este adevărul ??

Julian said...

Dupa 2017, d-na Olguța si Dragnea li s-a pus pata pe militari si am luat nimic cei carora ni s-au deschis drepturile de pensie.
Asta nu inseamnă ca ceilalti care au venit la butoane ulterior ar fi facut ceva.
Toți o apă si un pamânt.

Viorel said...

Rareș Bogdan un individ de fost jurnalist a dat ordin sa se plafoneze pensiile militare sa nu se mai indexeze. Chiar am ajuns bătaia de joc a acestui individ. Nu are nimeni puterea sa nu tina cont de ce vorbește acest specimen?

Petrescu Ion said...

Inca o ,,framintare,, pentru pensionarii militari timp de citeva luni. Cu calcule aritmetice indelung disputate si discutate. Cu final....dezamagitor.

Leon said...

https://www.bugetul.ro/exclusiv-dupa-solicitarea-lui-rares-bogdan-dumitru-coarna-reactioneaza-propune-majorarea-pensiilor-politistilor-si-militarilor-si-aplicarea-legii-salarizarii/

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cititi declaratia Dlui Coarna despre necesitatea majorarii pensiilor militare cu rata inflatiei, ,,undeva la 8%!'' Mai sunt si altele, cititi Stiri pe surse, va rog!

Calinmihaib12 said...

..cam așa.."era" prevăzut în legea 223..originară, iar în legea 80/'95
..cam tot așa, mai puțin prevederea
..la pensia suplimentară: care lipsește..!; deci cam nimic nou..!(
decât.."distragerea atenției"..!).

VIOREL said...

Se vorbeşte pe la MApN de constituirea unui fond de solidaritate militar. Principala resursă financiară ar fi penalizarea pensiilor cadrelor varşoviste care au exploatat tinerii români în şantiere, mine sau agricultură pentru regimul ceauşist. Procentele nu sunt stabilite, dar marja poate fi între 1 şi5% pentru fiecare an.

Paul Puiu said...

Plata CASS se introduce la pensii pentru a se crea fonduri la buget in vederea platii pensiilor foștilor primari, viceprimari, președinții CJ si vicepreședinți CJ!!! Din Ianuarie 2022, pentru ca politicienii nu au abrogat aceste pensii, le-au venit ideea introducerii CASS pentru ca nu aveau au sursa suficientă de finantare!!!!!Pentru fosta clientela politica care au tras tare pentru partidele lor ca se faca Raiul cu Dar din Dar trebuia facut ceva si pentru ei!!!Au vrut ei sa tragă numai de la rezervisti CASS inițial si fara acordarea indexării, dar apoi s-au răzgândit ca apărea discriminarea si mai mare!!! Acuma in functie de algoritmul de calcul vom vedea beneficiile sau dezavantajele CASS-ului ca despre cresterea eficientei serviciilor medicale nu poate fi vorba!!! Dupa acest artificiu fiscal va urma introducerea calcului pensiilor militare pe contributivitate potrivit PNRR in anul 2022 cu punere in aplicare din 2023!!! Cand se va intra pe contributivitate atunci vor aparea scăderile semnificative in plata la pensiile nete!!!! Asta cu SOSP sau OMM e tranșata cu DECIZIA 16/2021 adica nu se mai acorda nimic, e o medalie pentru pus la colectie sau panoplie!!!!Politicienii, in ultima perioada, indiferent de culoare, s-au obișnuit ca sa faulteze elegant pensiile rezervistilor sau salariile activilor pentru a atrage simpatia celor care obțin beneficii, respectiv pensionarii civii, salariații din sanatate, învățământ, etc !!Totusi sa nu confundam o crestere a pensiilor cu indexarile, pentru ca una e cresterea si indexarea pensiilor si alta e numai aplicarea indexării si a unui impozit ca CASS!!! Pensionarii, indiferent ca sunt beneficiari de pensii civile de stat sau speciale ori de serviciu, tot pacăliți de politicieni vor fi!!!!!

avianyc said...

Îi scrise cineva d-nului Huhurez o epistola din care sa inteleaga mult mai bine art 11 din L80. Pe inteles îi spusera ca art 11 din L 80 nu face decat sa majoreze cuantumul pensiei care se numeste in intregime majorat cu 10 ,15,25% tot pensie militara a carui cuantum este supus prevedrilor OG 59 art 60.

Dar cea mai șic si mai șic informatie este că o dădură pe țurcana la strungă . Oricum nu era buna decăt de plimbat cătelul lui Viorel si turnat in pahar lui @ merlot. Ba și incă de ceva ,să-i scrie textele lui @ Mareș.

Cornelius Flavius Ifrim said...

E jale mare peste plaiurile mioritice...
-Ciuca premier, eu zic ca poate avea mustrari de constiinta si sa ne ajute cumva;
-AUR s-a dus peste Presedinte cu actiunea de demitere, deci circ pe paine;
-Lui Firea nu-i place la Ministerul Familiei, vrea vicepremier sa se ocupe de problemele romanilor; -Razboi total in PNL, Turcan ii aduce tot felul de acuzatii lui Catu, ca s-a milogit de PSD si a cersit telefonic de la liderii PNL orice minister sa-l conduca;
-Iohannis a interzis total in acest guvern pe Gorghiu si Turcan, Turcan fierbe de manie;
-Catu i-a trimis lui Turcan Corpul de control ca unde sunt banii de pensii, dar real e ca Turcan i-a cerut demisia si asa vrea sa se razbune.
-Deci noua guvernare sub auspicii grele, de scandaluri in PNL, leul a ajuns la maximul istoric;
-Ciuca promite binele romanilor si cred ca va fi un razboi total, pentru ca spumoasa Câță a promis ca se va rafui crunt cu PSD de acum incolo, de parca n-ar fi la guvernare! Ce om nebun si razbunator ca nu mai e bagat de nimeni in seama, abandonat de toti! Nu mai are greturile inainte de Congres?
-I-am dat SMS lui Dl Coarna ca PSD sa alinieze pensionarii militari la aceleasi majorari civile, nu noua mai putin, ca la mucea!
- Ce va fi, nici naiba nu poate ghici, dar situatia este foarte grava si sunt primele zile ale marii crize economice cu o inflatie si cresteri de preturi galopante, in care saracii vor fi spulberati!

Iulian Mareș said...

Iuda, te-ai și lepădat de oaia Bisisica? Mai acum ceva timp în urma faceai termenele și-i spălai cu săpun și cu sâneală lenjeria intimă în Cibin...!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Wooow!

Iulian Mareș said...

Excelent! Bine ca ne-au salvat de impozitul pe marile averi!

Iulian Mareș said...

Da, da, am auzit ceva..., cam 20-25%!

Iulian Mareș said...

Rău..., rău de tot!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Si Turcana si Aluna Burghiu excluse de Iohannis de la guvernare, amandoua fierb cu spume de ciuda! Se aude ca Turcana va fi exclusa la Sibiu din organele de conducere, dar si din PNL, va pica in vrie ca Orban, cat de curand! Catu deja si-a semnat condamnarea la demitere declarand razboi total PSD, pentru ca Iohannis vrea sa nu supere PSD sa-l demita si probabil va ordona masacru la dizidenti, acum si Rares Bogdan incepand sa deranjeze cu declaratiile siropoase anti PSD! Se anunta macel mare in PNL, scapa cine poate, iar la urma Orban va stinge lumina la inchiderea usii, dupa ce va fi pus indicatorul care are directia indicata catre noul sau partid, caci de PNL se va alege praful si pulbere, cat de curand! Asta este rezultatul ,,muncii'' autorului lozincii si faptelor cu ,,GUVĂRNUL MĂU!'' DE FAPT N-A FOST O MUNCA, CI UN SABOTAJ IN TOATA REGULA, DE PARCA L-AR FI PLATIT PESEDISTII! FELICITARI, DLE PRESEDINTE CA NE-ATI SCAPAT DE DREAPTA POLITICA, DUSMANUL TARII SI A INTREGULUI POPOR, IAR MEDALIA ACELUI ACTOR EU V-O FAC CADOU SA V-O PUNETI IN PIEPT PENTRU ACESTE ACTE DE MARE VITEJIE PATRIOTICA!

Viorel said...

Domnule avianyc. Aveți perfectă dreptate. Doamna respective chiar era bună de plimbat cățelul pe perioada de 14 zile câ am stat în arrest la domiciliu.

Viorel said...

Domnule Viorel. Bifează Viorel 2 pentru a nu se confunda cu mine care nu am mai comentat de ceva timp.

luchy19 said...

Domnilor, dacă marea majoritate a ofițerilor cu vechime completă, trecuți în rezervă sau în retragere după anul 2015, au pensia în valoare de peste 7000 RON, ajungând și la 13000, 14000 aici vorbesc de majoritatea lor, pensiile peste 150000 sunt puține, cine să ne reprezinte?? Cine să fie vocal ?? Mare parte dintre dumneavoastră vă războiti tot cu amărâții de subofiteri și sgp cum că primesc acea 1000 de lei din TO, astfel pensiile acestora fiind de ka 2500 RON la 4000.

monteoru said...

Prostul ramane prost pana moare.A cantat din trompeta cat l-au tinut plamanii crezand ca daca vine PSD la putere ii lasa neatinsa pensia aia de 10000 lei.Uite ca il pagubeste de 1000 lei.Nu ma bucura ca ma arde si pe mine la ficatei.E adevarat nu cat pe el dar imi ia nu-mi da.Nici ceilalti nu erau mai breji dar am satisfactia ca i-am injurat pe toti la gramada.
Atentie ca valul de abia a inceput.Daca mai vine si asa zisa pensie contributiva sa te tii ala cu pensie de 10000 mangoti.Atunci chiar o sa-ti musti degetele de"bucurie".Nu-i cazul sa-ti plang de mila dar vreau sa te conving ca politicianul e curva si nu merita sa-ti risipesti energia pentru el.
Avianyc@ parca o pupai
pe Turcana,numai spun pe unde.Observ si ma bucura ca ti-a venit mintea la cap.Tulai doamne uita ca unul dela Rasinari intoarce cojocul pe dos.
Baieti de baieti -ne asteapta vremuri grele.Astia si-au dat seama ca suntem educati sa batem din pinteni si sa zicem"am inteles,sa traiti" si pun tunurile pe noi.Daca si rusii(cei 90000 dela granita cu Ucraina) gresesc retragerea si in loc sa o ia spre est merg spre vest va urez vant bun din pupa.

micutzul said...

Acum sunt fericit că o să-mi cânte trompetul ca la bietul Beni....
Hai să vă văd la...înghicitoarea asta:
Dacă de la pensiile civile s-au furat acu' două trei luni 3 melearde iar acum nu mai sunt bani de pensii ghici ciompercă de unde îi ia Ciucă?
Prin derogare la derogarea ....pensionarii militari ( de până in 2010) primesc in continuare plăcuța suedeză cu insemne de mare jecmănit !
Deci civilii au luat 14% , vor lua cam 10% iar pentru anii lucrați in grupe primesc zeci%.... Noi am luat , luăm și vom lua in continuare muuuultă ......
Vă pup și așteptați cuminți trompetu'.

Lucian said...

Respectivele CMRR..., trebuiesc să fie și vaccinate, pentru a putea beneficia de O.M.M. și P.S.?🤔
...Întreb, pentru un prieten!😉😁

Leo said...

(: (: (:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Wooow la patrat!

monteoru said...

90000 militari rusi masati la granita cu Ukraina.

Costică Cristea said...

Huhu vă rog să explicați pe înțelesul tuturor,ce reprezintă cei 41,5% din pensia brută.

Costică Cristea said...

Impozitul pe sănătate nu este inclus în cei 41,5%?

M said...

Vasile Dîncu? Hmmmm.... O să îl regretăm pe Ciucă?

🤔 Au făcut bine sau rău civilii ajunși miniștrii ai Apărării?

Cezar said...

E CIUCA AL NOSTRU...BAAAA !
DON CIUCA NU UITA
PLX 129...ESTE BAZA SOLIDA A VIITOAREI LEGI A PENSIILOR MILITARE!

Huhu Rezea said...

Definiția soldei lunare nete în art. 3 lit.l) a legii nr. 223/2015

"solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuția individuală la bugetul de stat, contribuția individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare;"

Ionel said...

Imi pare rau ca va dau o veste proasta. Sper sa nu se adevereasca, mai ales acum cand ministru de finante va fi de la PSD si Caciu mi se pare o varianta ok. Da, este adevărat, asa au propus asociatiile din grupul de lucru cu reprezentantii din MApN MAI SRI...... Insa, Min. Finante a trimis o scrisoare, după ce au analizat prima forma a Statutulu, nu forma finala, prin care le cerea celor ce promovează Statutul "sa nu fie creșteri salariale, de sporuri și orice care tine de bani". Cand au platit oamenii spor de pensie suplimentara au fost buni banii pentru finante !!!!!!!

Huhu Rezea said...

-Impozitul pe salariu/solde este 16%
-Contribuția de asigurari siciale/contribuția individuală la bugetul de stat este 25%
-Contribuțis de asigurări sociale de sănatate este 10%
-Contributia pentru șomaj este 0,5%
Noua definiție a pensiei militare nete de la art. 3 lit m) ar trebui să fie

pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantumul rezultat din aplicarea art. 28-30 sau în cuantumul stabilit în art. 60 din care se deduc impozitul pe venit și CASS, potrivit legislației în vigoare.

maxinoiu stefan said...

Da,treaba aia cu onorurile militars!

Huhu Rezea said...

Ciucă nu ascultă nici de Ciolacu și, cu atăt mai mult, nici de Cîțu.
El va guverna cum îi cere Iohannis, inclusiv la momentul rotației. Eu nu cred că atunci își va da demisia.

Leon said...

Pentru corectitudine:
-Impozitul este de 10%
- Somajul este platit de Angajator si se regaseste in CAM=2,25%.

Leon said...

Chiar asa ??
https://m.ziare.com/stiri/jandarm-sinucidere-alba-pistol-gloante-1711604

raul said...

Nu fiti copii!Pe Ciuca il doare in maciuca de noi!Daca era invers ii dadea o replica de gen ue lui rahatul de Rares Bogdan!Restul e ...tacere!

Iulian Mareș said...

...unii, nu mulți, atat pot!

Iulian Mareș said...

1- o pupa de o albea! Daca se skimba orientarea pupa iar, acolo unde a scuipat!
2- Intra sub incidenta impozitului de 10% CASS si cei care au ramas cu pensia bruta peste 4000 pe principiul cuantumului cel mai avantajos?
BINGO!!!!

Iulian Mareș said...

Afirmativ! Kiar de 3 X!

Iulian Mareș said...

Excelent....astfel ne vom lua inapoi Bucovina de Nord si sudul Moldovei si ne facem vecini cu Rusia pe o mare lungime de frontiera!
Visul nostru: Femeia cu mustata!

Iulian Mareș said...

Cum a zis Olguța? Marcele luași până și banii de pe pieptul ”mortului”! :))

Iulian Mareș said...

Unii au facut si bine! Cam puțini, ce-i drept!

Iulian Mareș said...

Leon,
Deh....ziare.com! Sa vanda si ei ceva, sa manance si gura lor ...

Paul Puiu said...

Ar fi o noua gluma a politicienilor la adresa rezervistilor daca rămânem numai cu impozitarea CASS-ului si indexarea sa fie doar o Măciuca!!!! Vânzătorul de telefoane si redactorul de la Ziua si Realitatea Tv Rares Bogdan ar fi super mulțumit ca a îndeplinit unul din obiectivele platformei program a PNL-ului!!!! Asta ar arata din nou ca Ciuca e un ghiocel care nu il intereseaza soarta rezervistilor!!!!

Huhu Rezea said...

Mares
Fugi cu comentariile politice de pe aceasta pagină!

Iulian Mareș said...

Dar tu nu stii deja raspunsul la ”OMM/SOSP și PS peste plafoanele cuantumului pensiei militare?”
Raspunsul este doar politic si nu tehnic!

M said...

@Leon

Aproximativ 2.000 de sinucideri au loc anual in Romania. Din pacate....
Sa ii ierte Dumnezeu greselile!

Iar chestia cu pensia a fost bagata de ziare.com! Nicaieri nu a mai aparut aceasta "informatie".

M said...

Sa le uram bafta politistilor romani desfasurati in misiune de monitorizare in zona Donețk, între ruși și ucrainieni!!!!

Iulian Mareș said...

Eu nu vad ce asteptari aveti de la fostul camarad?
1-Lui i s-au cumparat jucarii pe cand era șef al SMAp (a se citi mijloace tehnice);
2-Lui i se va da un Guvern;
3-DC? Pentru ca el are profilul lui KWI, dar la alt palier/nivel/etaj....etc!

***Nu credeți in Moș Craciun, ci mai repede în Moș Nicolae, cel care mai aduce si câte o nuielușă, iar ”cumințenia” nu-i la ea acasa aici!

Iulian Mareș said...

Afirmativ 100%!! Susțin!

Iulian Mareș said...

Asta este politica?

”Primele decizii ale noii coalitii Ciolacu-Citu. Cresc salariile! Ale LOR. Cu 28%. #nimicpentrupopulatie.”

https://soviani.com/2021/11/22/primele-decizii-ale-noii-coalitii-ciolacu-citu-cresc-salariile-ale-lor-cu-28-nimicpentrupopulatie/

Costică Cristea said...

Mulțumesc frumos pt răspuns!Am trecut în rezervă în 2020,mai poate impozita încă o dată cu impozitul pe sănătate? Mulțumesc!

Huhu Rezea said...

Cristea
Până in 1920 ati platit cass pe venitul din solda lunara, acum plătiți cass pe venitul din soldă.

ifrim said...

Cristea sigur nu-i neterminat dacă muncește din 1920!A fost paj la Cina cea de taină!

avianyc said...

Ar fi bine să faceți guvern odată că vine sezonul de ski.
Bine ca pana atunci Iohan ii prinse la joc de poker cu banii de la pensii pe Catu si Balaia Sibiana si ii lasa pe dinafara guvernului.
Si după ce faceti guvern sa va aduceți aminte de zicerea lui Iohan catre pesedisti la a doilea discurs in parlament din primul mandat după ce psd a câștigat alegerile;
" GUVERNATI ,GUVERNATI"
si pesedistii si-au strâns bagajele si au părăsit sala.
Ei acum " GUVERNATI ,GUVERNATI"!!!
Începeți cu majorarea propriilor salarii si apoi pensii speciale pentru aleșii locali - primari ,viceprimari.....
Dacă se poate ceva si pentru @ Leon & Huhurez bine ,dacă nu poate in legislatura următoare 2004- 2008.

Cezar said...

Mares OSKAR DUBLU
TAXA PE PENSIEEEEEE
CUM TE INCADREZI???
🤣🤣🤣🤣😛😜🤪😝🤑

M said...

Vă tot plângeți de fostul dumneavoastră coleg Ciucă! Vă dați seama câte alte alternative muuuuult mai proaste erau??? Ce ziceți de un Rareș Bogdan? De Slinosul Ghinea? De Vrânceanu sau Bolojan???? De Siegfried Mureșan sau Năsui???? De Olguța Vasilescu???

Priviți jumătatea plină a paharului! 😁

VIOREL said...

Ai dreptate, de-acum sunt fericit

M said...

@Akord 75

V-ați gândit că au un an jumate să negocieze cu USR o refacere a coaliției?
Când vine rândul PSD să pună prim ministru, depunere USR o moțiune, o votează cu prietenii lor de la AUR și câțiva PNL-iști și gata!!!

Pentru banii ăia din PNRR se bat ăștia până la sar ochii. Să vedem pe Vîlceanu!!!!!! O să onoreze miile de contacte de "consultanță" băgate de Slinosul Ghinea pentru cei care au sponsorizat mineriada din 10 august?

M said...

@Leon

Un alt coleg a făcut infarct la numai 42 de ani.
https://www.cugetliber.ro/mobile/stiri-actual-doliu-in-politie-a-murit-la-42-de-ani-europol-ati-scapat-de-inca-o-pensie-speciala-442880

Îmi atrăgea cineva atenția că numărul pensionarilor SNAOPSN este mai mic decât cel al activilor. La MAI sunt vreo 85.000 la vreo 130.000.

Ce zicea prietenul meu? Dacă perioada activă este aproximativ egală cu pensia atunci cele două numere sunt sensibil egale: muncești 25 de ani, te bucuri de pensie 25 de ani.

Dacă numărul celor activi este mai mare înseamnă că militarii ies mai repede din sistem (adică crapă), dacă numărul pensionarilor e mai mare atunci se bucură mai mult de pensie decât muncesc.

La civili raportul e de 9 pensionarii la 10 activi. Deci, cam egal!

La noi e undeva la 7 la 10.

Eu o dovadă clară că, pe medie, militarii de bucură de pensie muuuuult mai puțin decât civilii!

Hmmmm... Interesant!

Leon said...

Pai liberalul Tariceanu, in perioada 2004-2008, mi-a MAJORAT pensia militara cu 20% prin VRS de 197,3387 lei si inca 40% prin Coef de Functie de la 3,20 la 4,50 ( OG.nr.56/2006) !
Îl vezi cumva pe liberalul Ciuca sa faca acelasi lucru pentru Militari ??

gigi 2 said...

Intr-adevar erau alternative mai proaste dar era si mai bune.

Paul Puiu said...

Cred ca Mos Gerila Ciuca cu prilejul venirii sărbătorilor in luna cadourilor ne va dărui doar un minus CASS din pensii pentru anul viitor, ca nu sa mai decis nimic oficial!!!! Vom luat cu tot Ciuca a nostru o noua plasa marca țepuirea rezervistilor!!!! Asta ca fi prima palma încasată de rezervisti iar la scurt timp se va modifica legea pensiilor si se va stabili calcularea si recalcularea pensiilor militare pe contributivitate, cand din nou vom intra pe minus!!! Unii dintre rezervistii vor ajunge sa aiba pensii la nivelul ajutoarelor sociale!!!!

avianyc said...

Este ceva ireal sa-l compari pe Bolojan cu mai sus numiții.
Asta daca venea prim ministru dădeau si pensii pe baza de competență si profesionalism nu numai salarii.Si în mod sigur odată cu înjumătatirea bugetarilor îi taia si lui Iohan plimbările săptămânale la Sibiu.
Numai că " strategii lui Iohan i-au dat in cap cu psdeul la Bihor aliat cu udmr -dusmani de moarte pentru bolo.
Oricum la harmata puseră pesedistii un "strateg "care ZISE ca il recomanda faptul ca a facut armata si ceva strategii de siguranță națională ,echivalent strategii de ciordit si vrăjit.
Si dacă-i caporal tot Ciuca conduce mapn.

Costică Cristea said...

Cu riscul de a vă sâcâi și-mi cer scuze pentru că insist, pensia a fost stabilită astfel:85%(media soldelor lunare brute pe 6 luni)+20%OMM=cuantum pensie brută.Din aceasta îmi ia10% impozitul pe venit, după care vine OUG 59 și plafonează la net. Să aduci un venit brut la unul net trebuie să îl impozitezi cu ceva-41,5%.Tu Stat îmi impozitezi pensia că și soldele activilor și mi-o aduci la net, după care vii în 2022 și mai aplici încă un impozit CASS.Asta este întrebarea mea, în cei 41,5% nu a fost introdus deja CASS-ul? Mulțumesc pt insistenta!

ifrim said...

@M.După umila mea părere pădurarul Dușa a fost ministru bun la apărare!

Dan 65 said...

Cu cel care acum se autoconsidera drept p.m., sustinut din spate, nu-i decat un alt capitol peste care trebuie sa trecem si sa uitam. Ipocrizia si setea de marire a unor oameni mici nu are limite. Un om are sau nu are onoare. Punct. Restul sunt vorbe

Brenda said...

Program de guvernare recalcularea pensiilor speciale? Și militare? Zice că speciale sânt 6..

Leon said...

Uitati-va pe Cuponul de pensie si spuneti-ne la ce suma este retinut Impozitul de 10% !
La fel se va proceda si cu cei 10% CASS..!
PS. N-ar fi rau sa-i trimiteti lui Huhu, pe E-mail o copie dupa Cuponul din acest an !
Ne va explica mai bine!

valy said...

Da domnule Leon CURAT-MURDAR

Ți-a mărit Coeficientul de funcție de Funcție de la 3,20 la 4,50 ( OG.nr.56/2006) !

Luând de la subofițeri și dând la ofițeri.
Funcțiile la subofițeri scăzând cu 1,1 puncte.

Nu va fost rușine să primiți mărirea când subordonatului ia scăzut teoretic funcția.
Nu așa gândesc toți ofițerii ca dumitale, CURAT-MURDAR.
Așa gândesc și unele asociații de nu se înțeleg între ele.
Meriți toată ,,stima,,!!!!

ifrim said...

Poate fi așa, dar Ciucă trebuie să știe căci el este PM vremelnic dar rezerviștii chiar de pleacă unii,vin alții din urmă deci suntem haighlanderi ca structură!

Alexcta said...

Se vede de la o poștă că e mâna DGIA!

raul said...

Ai dreptate ,Leoane,Tariceanu ne-a dublat aproape pensiile!Ma rog ,si inflatia era maricica ,sar am ramas cu plus mult de tot ,fata de producatorii astia de cacao!

Huhu Rezea said...

Din anul 2010 Ciucă a stat ăn fruntea guleraților care au nenorocit pensionarii militari din acea vreme.
Vi-l amintiți, dacă nu cititi pe blog articole din 2016, ce campanie duceau stat-majoriștii prin garnizoane pentru justificarea OUG nr. 57/2015?

Huhu Rezea said...

Coeficientul soldei de funcție corespunzătoare gradului s-a majorat cu o unitate fix, nu cum zice Leon, pentru toate cadrele militare. Săriși repede că s-ar fi majorat numai pentru ofițeri.

Leon said...

Ai dreptate domnule !
Fostului meu subordonat, M.M.pr.i s-a marit Coef.de Functie de la 1,9 la 2, 9, NUMAI cu 52,6%...!!
PS. Ca sa ne demonstrezi ca nu te regasesti printe unii analfabeti functionali, citeste Anexa 1 din Lg.138/1999, modificata de Tariceanu in 2006 prin Ordonanta nr.56 !

Leon said...

Inflatia pe timpul lui Tariceanu era la fel ca in zilele noastre:
-6,6% in 2006
-4,84% in 2007
-7,9% in 2008
-5,6% in 2009.

Iulian Mareș said...

Deh, mai cpt. Padina când ai școală puțină și creierul tău este mic și neevoluat!

Iulian Mareș said...

M,
Ca perfecționist eu mi-l doream pe Bolojan, primarul a nici 1/2 din sectorul 5!

valy said...

fUNCȚII ANEXA 1 LEGEA 138/1999

13. - Funcţii maistru militar Şcoală 1,50 1,90
corespunzătoare principal, militară
gradelor de plutonier
maistru militar adjutant şef -
principal, plutonier maistru militar
adjutant şef - maistru clasa a IV-a,
militar clasa a IV-a, sergent major M

8. - Funcţii colonel S 3,50 4,30
corespunzătoare Academia
gradului de Înalte
de colonel Studii Militare
Unde vezi mărirea??
La SMG a scăzut de la 2,9 la 1,9 la Subofițeri.
Să fii sănătos.
În prezent sunt la fel diminuate mai mult.

M said...

@Iulian Mareș

Mai țineți minte reclamele complet cretine la "dozatoarele TEC" și la "titan ice"?
Cam așa de enervant a devenit propaganda asta bolnăvicioasă la adresa lui Bolojan. Pentru mine are efect invers: poate e băiat bun dar atâta greață îmi fac osanalele că pur și simplu nu îl mai suport! Nici nu mai spun că am trecut prin Oradea și nu "m-a dat pe spate". Un orășel de provincie care se bucură că are panseluțe și borduri. 😂

Huhu Rezea said...

Valy
Ești rămas în urmă cu coeficientii de funcție introduși în L 38/1999.
CIF pentru maistru militar xcu studii superioare este 2,90 la maxim, ecact ce spuneam, cu o unitate mai mare decât era în L 138.
Vezi aici coeeficientii pentru toate funcțiile, valabili pânâ în anul 2022.
https://www.huhurez.com/2017/12/coeficientii-de-ierarhizare-ai-soldelor.html

M said...

Ce își propune Ciucă?


Vom dezvolta strategii de comunicare internă şi externă
cu scopul îmbunătăţirii prestigiului şi imaginii Armatei Române, precum şi iniţierea unui
program dedicat ofiţerilor în rezervă şi în retragere în vederea implicării acestora în diferite
acţiuni privind domeniul apărării.

În ceea ce privește cele 6 categorii de pensii de serviciu, acestea vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității, cu respectarea jurisprudenței Curții Constituționale.


Numărați domniile voastre până la 6. 😁

raul said...

Am citit asa zisul program de guvernare!Dupa ce ca suntem la pagina 234 ,adica la coada,masurile prvazute acolo sunt de tot rasul!Daca era scris de un secretar de partid era mai bun!Asa ca nu va faceti sperante!Vai de noi!

Iulian Mareș said...

....... ”iniţierea unui program dedicat ofiţerilor în rezervă şi în retragere în vederea implicării acestora în diferite acţiuni privind domeniul apărării.”

?????????
Ionel nu a auzit de principiul oligofren ori pensie ori salariua de la stat? Ahh...in mediul privat? Care? Sa o intrebe pe Kiorul Bețiv și Abject + Malaca Koveși + DNA + Coldea + George Cristian Maior + Câțiva magistrați/CA/ÎCCSJ de ce a distrus fara discernamant mediul antreprenorial preponderent romanesc din țara?

*-pana la 6? ... are timp pentru regrupare caci vine primavara si cu ce trece timpul puterea Iohanului coboara spre 0, daca nu o fi si mai repede!
* un non sens evident: ”pensii de serviciu, acestea vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității”! Atunci nu vor mai fi pensii de serviciu, intrucat trebuie sa existe o concordanță intre continut si titlu!!!

Iulian Mareș said...

Eu am oaresce aprecieri pozitive pt 2 liberali atipici: Hava si Bolojan! Insa nu suport exagerarile idioate, generatoare de un fel de cult al personalitatii locale! Cand Oradea este cat 1/2 dintr-un sector iar BH face cat un sector, nu ar fi normal ca si simbria alesilor sa fie proportionala? :))
Cei 2 liberali au devenit cam indezirabili in PNL pt faptul ca au facut o opinie separata, cerebrală, nu s-au bagat in troaca, precum ceilalti; asta a condus si la excluderea lor din pozitii keie in partid si guvern!!!
*Concluzionand: În ţara orbilor, chiorul e împărat!

M said...

@Iulian Mares

Super corect!!!! Cam asa si la mine dar, recunosc, osanalele imi stranesc repulsie. Nu sunt un fan al Olgutei.... asta daca nu stiati 😁... dar ca primar a facut treaba buna in Craiova. La fel primarul din Sinaia (liberal) a facut ceva bun, sau Chirica de la Iasi (cu toate derapajele lui politice).

Am impresia ca avianyc il uraste pe Bolojan si vrea, prin exagerari evidente, sa atrag ura celorlalti fata de acest mediocru. Caci da, chiorul e imparat in tara orbilor deci si mediocrul e rege in tara prostilor! 😂

M said...

@raul

Lasati ca nu trebuia nici sa fim in frunte! Depinde foarte mult de CE se va face!

Aseara Slinosul Ghinea pe UM Digi 24 iar vitupera impotriva obsesiei lui, pensiile speciale cu trimitere la cele militare! Lua iar pensia mortului, aia care era cea mai mare si o compara cu o pensie de 600 de lei. Expresiile obisnuite: "reforma", "va dati seama cate pensii se puteau plati", "inechitate sociala".

Bine ca a scapat Romania de USR! Daca se trezesc idiotii si nu mai voteaza extrema stanga mai are si tara asta o sansa!

Tot asa vad eu si guvernul Ciuca! Nu e exceptional dar e mai bun decat alternativele (citu sau ciolos).

Sorin said...

@M Ciuca a zis/scris 6, text acceptat de coaliție... cf tabelului din articolul anterior de pe acest site, in cei 6 nu apar militarii, polițiștii. Se refera doar la pensionarii plătiți de CNPP.
Dacă va rămâne așa, om vedea. Deocamdată programul e pt 3 ani, bătut în cuie.

Brenda said...
This comment has been removed by the author.
CEZAR said...

Ce nu-ti convine Mares Dublu Oskar ??
”pensii de serviciu, acestea vor fi recalculate plecând de la principiul contributivității”! Atunci nu vor mai fi pensii de serviciu, intrucat trebuie sa existe o concordanță intre continut si titlu!!!"

Lupta atunci pentru PLX-129 si lege NOUA...nu baga cotite ca sa se schimbe dar sa nu se modifice nimic...!!

Alkan said...

Cele 6 categorii de pensii speciale care sunt incluse în programul de guvernare pentru a fi recalculare:

https://www.comisarul.ro/articol/de-la-1-ianuarie-cresc-pensiile/cu-cat-se-majoreaz_1292329.html

Calinmihaib12 said...

..rămâne de văzut,.. dacă rușii nu vor lua tot.."LITORALUL.."
de la brațul CHILIA..
până la ODESSA..!(?)

Calinmihaib12 said...

Iohannis..e o "etichetă.."=(GEACA ROȘIE..!!), a unui.. "conținut"..necunoscut + nevăzut de.."majo ritatea"..votantă..!

Calinmihaib12 said...

Leon:
.."scrie" tot: după 2006,coeficienții.de funcție de Lt. Col.
au sărit de la 2,90-3,30(3,19-3,63) la 4,20-4,60(4,62,-5,06)
,în paranteze: funcțiile de Lt.Col. Medic..!,adică + 10 %
majorarea COEFICIENȚI LOR de FUNCȚIE cu 10 % a tuturor speciali tăților medicale militare, cu excepția medicilor legiști, anatomo-patologi, ale căror coeficienți de funcție erau dublii (adică majorați: cu 100 %..!), conform legii 138/1999 modificate..!

M said...

Mai era un cunoscut sindicalist din poliție care la propunerea: "să dăm un spor de X % polițiștilor de la judiciar" a zis: "dacă iau sporul ăsta și ofițerii de judiciar și nu numai agenții (subofițeri) mai bine nu îl mai dați!".

Coeficienții sunt mișto de știut dar important nu este valoarea lor ci cat reprezintă din SMB. Legea actuală crește coeficienții dar mult mai puțin decât la alte familii ocupaționale. De aici și un punctaj mai mic la pensie (dacă se trece pe contributivitate).

Ia vedeți cât a crescut SMB în ultimii ani timp în care soldele au fost înghețate!

Huhu Rezea said...

M
Coeficienții din L 153/2017 privesc numai salariul/solda de funcție, nu și celelalte elememnte salariale care se stabilesc din solda/salariul de funcție.
Soldele activilor nu au fost înghețate decât anul acesta, dar se va recupera pierderea prin valoarea salariului minim care se va adăuga în anul 2022.

M said...

@Huhurez

Da. Anul ăsta e înghețat de tot. În ceilalți ani doar dezmorțit. Creșterea punctajului mediu pentru SNAOPSN a fost mai mică decât creșterea SMB.

Nu se va recupera! Punctajul la pensie obținut anul ăsta va rămâne așa!

Orice modificare a salarizării afectează atât salariul cât și pensia calculată în funcție de acesta. Nu mai recuperezi punctajul... e pa și pusi!

Au dus în sporuri punctajul. De aceea actualii activi preferă pensia militară. Cât e SMB?
5429 cu un net de 3176. Ca tânăr căpitan am avut luni în care am făcut punctaj de 5 sau 6 la pensie. Câți căpitani iau acum în mână 16.000 de lei?

Huhu Rezea said...

Numai activii recupereaă la soldă în anul 2022. Noi pensionarii, recupertă doar dacă se actualizează și pensiile militare.

Leo said...

Coeficienții soldei de funcție corespunzătoare gradului se pot echivala de pe sistemul vechi pe siatemul prevăzut în L 153 , prin translatarea de matrice valorică zecimală , cum a mai povestit cândva Maestrul pe blog cu ceva timp în urmă...........

M said...

@Huhurez

Le dă din urmă și pe anul ăsta? Dacă da, atunci recuperează! Dacă nu e hai, pa!

Dacă luăm pensia contributivă orice amânare la plata unui drept se duce automat și în punctajul lunar. Când le-au făcut salarii babane celor din sănătate (să trăiască!) nu au obținut IMEDIAT doar creșterea salarială ci și o creștere semnificativă a punctajului la pensie. Totodată au ridicat și valoarea SMB deci ai noștri au pierdut de trei ori! (O dată la salariu, o dată la punctul de pensie și o dată la raportul dintre salariu și SMB).

Huhu Rezea said...

@Leo
Translatarea soldelor de funcție am discutat-o aici:
https://www.huhurez.com/2020/10/cum-calculam-coeficientul-de-functie.html

@M
Nu le dă nimic din urmă, apropo de retroactivitate, dar de la 01 01 2022 salariul minim devenind 2550 lei, el cuprimnde și valoarea neacordată în 2021.