Geneza regimului Putin și războiul din Ucraina

... in viziunea comandorului Sandu Valentin Mateiu.

PRESSONE

Geneza Regimului Putin și Războiul din Ucraina

Analiza geostrategică a comandorului Sandu Valentin Mateiu privind evoluția Rusiei post-sovietice, consolidarea regimului Putin și cauzele, desfășurarea și perspectivele războiului din Ucraina. 

Prăbușirea URSS nu a fost rezultatul unui complot occidental, ci o implozie a sistemului comunist, incapabil să susțină economic colosul militar-industrial. Haosul anilor '90, marcat de corupție endemică și violență mafiotă, a creat contextul ideal pentru ascensiunea elitei serviciilor secrete (KGB/FSB), cunoscuți ca siloviki.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a fost orchestrată pentru a restabili ordinea, a proteja interesele familiei Elțîn și a opri tendințele centrifuge din Federația Rusă. Regimul său a consolidat puterea prin subordonarea oligarhilor, controlul mass-mediei și crearea unui "capitalism de stat". Un punct de cotitură a fost în jurul anilor 2008-2011, când, pe fondul Războiului din Georgia și al protestelor interne, Putin a abandonat orice pretenție de parteneriat cu Occidentul și a adoptat o politică revizionistă agresivă, manifestată în Siria și, ulterior, prin anexarea Crimeei în 2014.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost o eroare strategică fundamentală, bazată pe o serie de calcule greșite: subestimarea profundă a identității naționale și a voinței de luptă ucrainene, supraestimarea capacităților propriilor forțe armate și o analiză de intelligence viciată de wishful thinking—furnizarea de informații care să confirme narativul dorit de Kremlin. Eșecul planului inițial de "război hibrid" și decapitare a puterii de la Kiev a transformat conflictul într-un război de uzură.

În prezent, războiul a evoluat, devenind un conflict dominat de drone, război electronic și artilerie, schimbând fundamental tacticile militare moderne. O victorie totală a uneia dintre părți este improbabilă. Rusia nu poate fi învinsă militar convențional datorită arsenalului său nuclear, dar pierde strategic dacă nu-și atinge scopul de a controla Ucraina. Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran, independent de sprijinul occidental. Scenariul cel mai realist este un armistițiu pe linia frontului, realizabil doar atunci când la Kremlin se va percepe un echilibru de forțe și un pericol existențial la adresa regimului.

I. Prăbușirea URSS și Ascensiunea Siloviki-lor

Cauzele Reale ale Colapsului Sovietic

Spre deosebire de teza promovată de Vladimir Putin, conform căreia prăbușirea URSS a fost "cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX" și opera Occidentului, analiza indică o cauză internă, sistemică.

• Eșecul Economic: Sistemul comunist nu a reușit să-și îndeplinească promisiunea fundamentală de a asigura un trai decent. "Comunismul a promis o bucată de pâine și acea bucată de pâine n-a mai ajuns la popor."
• Suprasolicitarea Militară: Economia sovietică, rigidă și neperformantă, nu a putut susține "colosul militar industrial" și angajamentele pe multiple fronturi, de la înarmare la subvenționarea mișcărilor "de eliberare națională" și teroriste la nivel global.
• Rolul KGB: Paradoxal, KGB-ul a fost printre primele instituții care au sesizat iminența prăbușirii. Figuri precum Iuri Andropov, fost șef al KGB, au încercat să reformeze sistemul prin promovarea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, însă eforturile au fost tardive.

Haosul Anilor '90 și Consolidarea Puterii KGB

Perioada președinției lui Boris Elțîn a fost caracterizată de un vid de putere și un colaps al legii, creând un mediu propice pentru consolidarea puterii reale de către structurile de forță moștenite din perioada sovietică.

• Dezmăț și Corupție: Anii '90 au fost marcați de "furt în masă, teroare", ascensiunea oligarhilor ("uteciștii") și a mafioților ("vor v zakone"). Corupția a atins niveluri extreme, inclusiv în rândul armatei, unde se vindeau echipamente militare, de la tancuri la nave.
• Cetățeanul de Rând, Victimă a Tranziției: Democrația nu a funcționat pentru cetățeanul rus obișnuit, care se confrunta cu șantajul mafiot, insecuritate și un șoc economic brutal. Această dezamăgire a creat o nevoie acută de "un pic de ordine".
• Ascensiunea "Câinilor de Pază": În spatele scenei, foștii ofițeri KGB (siloviki) s-au repoziționat. Ei erau cei care "știu să exercite violența în slujba cârdășiei". Această castă, cu o tradiție istorică în Rusia (de la Opricinina lui Ivan cel Groaznic la Ohrana țaristă și CEKA), a preluat treptat controlul, mai întâi din umbră, apoi direct. Rusia post-sovietică a văzut cum opoziția reală nu s-a putut naște, iar lupta pentru putere s-a dat în interiorul nomenclaturii comuniste.

II. Era Putin: Consolidare, Revizionism și Drumul spre Război

Ascensiunea lui Putin și "Dictatura Legii"

Vladimir Putin, un ofițer KGB de nivel mediu, a fost identificat de cercul lui Elțîn ca fiind soluția pentru a salva atât familia prezidențială de potențiale acuzații de corupție, cât și statul rus de la dezintegrare.

• Contextul Numirii: La finalul anilor '90, Rusia pierduse Primul Război Cecen, se confrunta cu mișcări centrifuge (Cecenia, Tatarstan), iar popularitatea lui Elțîn era în colaps.
• Mascarada Teroristă: Pentru a-i crește notorietatea lui Putin, numit premier în 1999, și pentru a justifica o nouă intervenție în Cecenia, a fost orchestrată o serie de atentate cu bombă la blocuri de locuințe din Rusia. Acestea au fost "crime ale KGB-ului", dovedite parțial când agenți FSB au fost prinși plantând saci cu explozibil într-un subsol, sub pretextul unui "exercițiu".
• Câștigarea Alegerilor: În urma acestei diversiuni, populația rusă, speriată, s-a raliat în jurul premierului Putin, care promitea "dictatura legii". Acesta a câștigat alegerile din 2000, singurele în care voturile au fost, cel mai probabil, numărate corect, deși campania a fost marcată de propagandă intensă.

Perioada de Stabilitate și Apropiere de Occident (2000-2011)

Primul deceniu al lui Putin la putere a răspuns așteptărilor unei mari părți a societății rusești, aducând ordine și o creștere economică susținută.

• Consolidarea Puterii: Oligarhii au fost puși sub control, fiind forțați să aleagă între supunere politică și exil sau închisoare (cazul Hodorkovski). Silovikii au preluat controlul asupra ministerelor și întreprinderilor strategice, instituind un "capitalism de stat".
• Rezolvarea Crizei Cecene: Al Doilea Război Cecen a fost "rezolvat" prin forță brută, orașul Groznîi fiind "șters de pe hartă". Ulterior, Putin a aplicat o politică a clanurilor, favorizându-l pe Ahmad Kadîrov (și mai târziu pe fiul său, Ramzan) pentru a pacifica regiunea.
• Relația cu Occidentul: În această perioadă, Putin a avut o atitudine aparent pro-occidentală. A colaborat cu SUA după 11 septembrie 2001, permițând baze în Asia Centrală și a negociat noi acorduri de control al armamentului (New START). Relațiile economice, în special cu Germania (gaz contra tehnologie), s-au intensificat.

Punctul de Cotitură: De la Georgia (2008) la Protestele din Moscova (2011)

Această perioadă marchează o schimbare fundamentală în atitudinea regimului Putin față de Occident și față de orice formă de opoziție internă.

• Primul Semnal - Georgia (2008): Invazia Rusiei în Georgia a fost un semnal clar că "imperiul contraatacă" și nu mai tolerează extinderea influenței occidentale în spațiul considerat vital. A fost și un moment în care armata rusă și-a demonstrat slăbiciunile, dar a învins prin forță brută.
• Amenințarea Internă - Protestele "Cămășilor Albe" (2011): Alegerile considerate trucate au scos în stradă, în Moscova și alte mari orașe, zeci de mii de oameni. Putin a perceput aceste mișcări ca fiind orchestrate de Occident (în special de Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat al SUA) și s-a simțit personal amenințat. Din acest moment, a început să "scoată dinții fățiș".

Expansiunea Imperială: Crimeea, Siria și Eșecul Diplomatic în Ucraina

După 2011, politica externă a Rusiei a devenit deschis agresivă, testând constant reacția unui Occident ezitant.

• Intervenția în Siria: Putin a profitat de ezitarea administrației Obama și a intervenit decisiv, salvând regimul Assad și restabilind prezența militară rusă în Orientul Mijlociu. Occidentul a fost pus în fața faptului împlinit.
• Anexarea Crimeei (2014): Utilizând "omuleții verzi" și profitând de haosul de la Kiev, Rusia a anexat Crimeea, încălcând pentru prima dată flagrant regulile internaționale postbelice privind schimbarea frontierelor prin forță. Reacția occidentală a fost slabă.
• Crearea Rănii din Donbas: Rusia a creat și întreținut republicile separatiste din Donețk și Lugansk, declanșând un război mocnit.
• Refuzul lui Zelenski: Momentul decisiv care a precedat invazia pe scară largă a fost întâlnirea de la Paris (formatul Normandia), unde președintele Volodimir Zelenski, spre deosebire de așteptările lui Putin, a refuzat implementarea Acordurilor de la Minsk în termenii dictați de Rusia (care ar fi acordat republicilor separatiste drept de veto asupra politicii externe a Ucrainei). Din acel moment, Rusia a început pregătirile pentru "lovitura de grație".

III. Invazia din 2022: O Eroare Strategică Fundamentală

Decizia de a invada Ucraina a fost fundamentată pe o percepție complet deformată a realității, atât în ceea ce privește Ucraina, cât și propriile capacități.

Calculul Greșit: Subestimarea Ucrainei și Supraestimarea Forțelor Proprii

Eșecul invaziei își are rădăcinile într-o analiză de intelligence profund eronată, coruptă de dorința de a-i confirma lui Putin propriile preconcepții.

• Identitatea Națională Ucraineană: Convingerea Kremlinului era că națiunea ucraineană este o construcție artificială, aproape inexistentă, iar populația va întâmpina trupele ruse cu flori. Realitatea de pe teren a demonstrat o voință de luptă și un sentiment național extraordinar, ucrainenii fiind pregătiți "să moară pentru a rămâne liberi".
• Puterea Politică de la Kiev: Kremlinul credea că președintele Zelenski este un "actoraș" slab, populist, care va ceda sau va fugi, iar instituțiile statului sunt corupte și fragile. Realitatea a arătat o conducere politică care a rămas la Kiev, mobilizând națiunea, Zelenski devenind un simbol al rezistenței.
• Capacitatea Armatei Ucrainene: Se estima că armata este slabă, demoralizată și se va dizolva rapid, similar cu ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014. În realitate, armata, reformată și întărită după 2014, a opus o rezistență feroce, flexibilă și eficientă.
• Reacția Occidentului: Liderii occidentali erau considerați slabi, dezbinați și incapabili să intervină decisiv pentru a nu risca o confruntare cu o putere nucleară. Realitatea a fost că Occidentul, deși inițial ezitant, s-a unit și a oferit un sprijin militar, financiar și politic masiv și fără precedent.
• Forța Armatei Ruse: Armata era percepută ca fiind modernizată, puternică și capabilă de o operațiune rapidă și decisivă. În fapt, armata s-a dovedit a fi afectată de corupție masivă, planificare deficitară, probleme logistice grave și incompetență la nivel de comandă.

Eșecul Războiului Hibrid și al Loviturii de Decapitare

Planul inițial al Rusiei a încălcat principii militare de bază, combinând o operație clasică de invazie cu o tentativă de lovitură de stat.

• Încălcarea Principiilor Militare: Decizia politică a impus un atac pe multiple axe (șase, conform unor analize) fără o concentrare a efortului și fără o unitate de comandă clară, ceea ce a dispersat forțele și a suprasolicitat logistica.
• Eșecul Asaltului asupra Kievului: Tentativa de a captura capitala în trei zile printr-o combinație de incursiuni ale forțelor speciale (Spetsnaz, GRU), desant aerian (aeroportul Hostomel) și avansul unor coloane blindate masive a eșuat lamentabil. Coloanele s-au blocat, au rămas fără combustibil și au devenit ținte facile pentru apărarea mobilă ucraineană.
• Lipsa Superiorității Aeriene: Rusia nu a reușit să neutralizeze apărarea antiaeriană ucraineană în primele ore ale războiului, o condiție esențială pentru succesul oricărei operațiuni moderne. Aviația rusă a rămas vulnerabilă și nu a obținut niciodată controlul deplin al spațiului aerian.

IV. Transformarea Războiului și Perspective de Viitor

Evoluția Conflictului: De la Atriție la Războiul Dronelor

Eșecul planului inițial a forțat Rusia să treacă la un război de uzură, care, la rândul său, a suferit transformări tehnologice accelerate.

• Paralele cu Primul Război Mondial: Conflictul a intrat într-o fază de atriție, cu lupte de tranșee, dueluri de artilerie și ofensive costisitoare pentru câștiguri teritoriale minime.
• Revoluția Dronelor: Războiul a fost transformat de utilizarea masivă a dronelor de diverse tipuri, de la cele de recunoaștere la drone FPV (First Person View) kamikaze. Acestea domină câmpul de luptă, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din pierderi și creând o "zonă gri" de zeci de kilometri în spatele frontului, unde orice mișcare este extrem de periculoasă.
• Adaptare și Inovație: Ambele părți s-au adaptat rapid. Rusia a dezvoltat drone (Lancet), a standardizat producția și a adaptat bombe vechi cu kituri de ghidaj (bombe planante UMPK). Ucraina, sprijinită de Occident, a inovat constant, dezvoltând drone navale și aeriene cu rază lungă de acțiune.

Starea Actuală a Frontului și Provocările Cheie

În prezent, conflictul se află într-un echilibru dinamic, cu inițiativa de partea Rusiei, care avansează lent, dar constant, cu pierderi umane și materiale uriașe.

• Provocarea Rusiei: Deși dispune de resurse umane și materiale superioare (reactivând stocuri sovietice și apelând la Coreea de Nord), capacitatea sa de a genera forță de calitate este limitată. Loialitatea este adesea mai importantă decât competența în structura de comandă (ex. generalul Lapin).
• Provocarea Ucrainei: Cea mai mare problemă este generarea forței umane. Criza demografică face dificilă mobilizarea de noi soldați, în special infanteriști, esențiali pentru menținerea liniilor defensive. Dependența de ajutorul militar și financiar occidental rămâne totală.
• Rolul Occidentului: Sprijinul occidental este vital. "Fără ajutorul vestului, Ucraina se predă a doua zi." Europenii susțin Ucraina nu din considerente economice, ci de securitate, conștienți că o victorie a Rusiei i-ar amenința direct.

Scenarii Realiste pentru Încheierea Conflictului

O victorie militară decisivă este puțin probabilă pentru oricare dintre părți, ceea ce face ca un deznodământ negociat sau un conflict înghețat să fie cele mai plauzibile scenarii.

• Definirea Victoriei și a Înfrângerii:
  • Rusia pierde dacă nu reușește să-și atingă obiectivul strategic de a controla politic Ucraina. Chiar și menținerea teritoriilor ocupate, fără subjugarea Kievului, reprezintă un eșec.
  • Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran și independent, capabil să se integreze în structurile occidentale. Recuperarea tuturor teritoriilor nu este o condiție sine qua non pentru victorie.
• Condițiile pentru Negociere: Putin va fi dispus să negocieze un armistițiu doar în momentul în care se va atinge un triplu echilibru:
  1. Echilibru Militar: Când forțele ruse nu mai pot avansa pe front.
  2. Echilibru Economic: Când regimul de la Kremlin va simți că timpul și sancțiunile lucrează împotriva sa.
  3. Pericol Existențial pentru Regim: Când continuarea războiului devine mai periculoasă pentru stabilitatea internă a regimului Putin decât încheierea lui.
• Rezultatul Cel Mai Probabil: O "înghețare" a conflictului pe linia frontului, similară cu modelul coreean, printr-un armistițiu care nu rezolvă politic conflictul, dar oprește luptele pe termen nedeterminat.