Țara lui Pu..a Spătaru. În 2023, primul-ministru, guvernul, politicienii și societatea civilă, influențată negativ de către televiziuni, presă și cei de mai sus, susțineau sus și tare că România pierde 3,4 miliarde de euro (o laie / în jur de 67 de milioane dacă împărțim la cele 47 de jaloane și 5 sau 6 ținte nr. 8, alergând), dacă pensiile speciale nu sunt date prin răzătoare, și nu oricare, ci aceea prin care dădeam sfecla furajeră pentru a o da la animale, ca să fie tocate mărunt, mărunt.
România, fiind condusă în mare parte de mojici și pupători de limbi frumoase, ca drept răsplată, Comisia Europeană i-a sărit imediat în ajutor, venind cu precizări. Banca Mondială nu s-a lăsat mai jos și a venit și ea să le facă niște consultări privind colonoscopia, și nu gratis, ci contra cost. Efortul nefiind prea mare, au dat bară la bară la jumătate din preț (2,x milioane euro).
Acum, tot Comisia Europeană îi belește / grăbește cu legea salarizării, pentru a nu pierde ceva mărunțiș din PNRR, fără a ține cont cum arată această lege, adică dacă se urmărește reducerea cheltuielilor sau dacă acestea cresc. Ce spune ministrul Pâslaru: „Dragoș Pîslaru a calculat în direct cu cât îi crește salariul: va fi mai mare cu 22%, adică cu 2.500 de lei.”
Păi, băi Pu…e, cum vine asta? La noi a stagnat, mai mult, doi ani nu ne-ați indexat pensiile. Bașca ne-ați introdus și 10% CASS, iar la voi cresc. Ați luat cumva Viagra? Pentru voi sunt bani, cu intrare în vigoare (integral / legea) de la 01.01.2027.
Atunci, ia faceți bine și, începând cu 01.01.2027, indexați toate pensiile cu 10,4% / 2025 + 5,6% / 2026 + 7,3% / 2027, eliminând și plata CASS de 10%, abrogând articolul de lege prin OUG, că la astea vă pricepeți, și atunci poate ajung și eu la ¼ din majorarea domnului Pâslaru. E bine așa? Ați înțeles sau să vă mai explic o dată?
sa avem si noi ceva beneficii pensionarii militari,,,,,,,,,
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com