“Testamentul lui Ion  Antonescu” face parte din lucrarea “Indusmanitii au acelasi crez”, autor  dr. Radu Mihai Crisan, aparuta la Editura Cartea Universitară,  Bucuresti 2005. 
Ion Antonescu. LUMINII DIN NOI
(Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu, redactat cu înseşi  cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate – pentru  fluidizarea lecturii, fără ghilimele – din scrierile: «Îndemnuri  româneşti» şi «Către români»)
Extrase din lucrarea "INDUSMANITII  AU ACELASI CREZ" 
Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
cu sudoarea muncii strămoşeşti,
Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.
De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile  Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi  neclintit în stânca Romei.
Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem.  Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile  caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul  nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi  veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor  dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.
Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în  faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu  violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi  gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.
Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile  învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi  om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.
De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură. 
Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins  nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost  totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu  frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a  nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot  aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate  considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără  să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi  întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului [1].
[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze,  fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a  regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne  explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele,  care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe  ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt  în halul în care sunt. 
Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată  calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza  rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi,  energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.?
Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu.
Cercetând însă structura organismului nostru de  stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o  documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât  de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă.  Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce  priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.
Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru  Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu  suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii,  în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine. 
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei  ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide  numai pentru a crea o pătură superioară artificială.
Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa  publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea,  ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru  ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase  şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai  plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi  bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit  puţin şi gurile casei tale sunt multe.
Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul  muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi săţi vezi  fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti  turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa  bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi [2].
[2]. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e  scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale,  pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi  înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.
Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că  aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi  preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de  cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau  trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei. 
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul  Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate  şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei  care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului. 
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi  în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare  ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. 
În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi  Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva  tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi  ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în  val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.
Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în  marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri  şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au  întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale  vieţii şi ale scopurilor omului. 
De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.
Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că  expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului  profesional de vieaţă. Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă  azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la  împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.
Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a  tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm  moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii  şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le  lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social,  ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor  comandamente naţionale.
Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale,  decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui.  România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul  românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră  agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.
La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară  şi muncitorul de la oraşe – funcţionarul şi lucrătorul. Acesta este  drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat,  neobosit, pe întregul cuprins al Ţării. 
Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine,  disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia  [3]. 
[3] Familia românească, cheia de boltă a  rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei,  vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie  puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi  înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.
Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce  Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare  îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau  părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaţi pe acelaşi drum –  lupta continuă către cinste. 
Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte:  munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea,  bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai  plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se  transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă.
Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica  Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii  noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi  de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în  înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor  şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin  cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au  jertfit pentru neam.
Tot prin cultul morţilor şi mormintelor  strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi  zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi  trăieşte neamul acesta.
Cunoscând orice limbi străine să iubească un  singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu  poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l  păstreze şi să-l lase moştenire nepătată.
Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să  fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc.  Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic  mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate  întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să  aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească.  Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează.  Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece vieaţa fără muncă. E groaznic să  te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui.
Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o  taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor  cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită  uscăciune în sufletele lor crude. 
Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le  de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiţi sufletul pentru  totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că  nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.
Pe plan spiritual credinţa [4].
[4] Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El.
Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune  creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de  idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac,  Voievozii, vitejii şi martirii noştri. 
Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând  producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie  alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor  noastre.
Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea  de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.
Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului  şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a  asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.
Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare  li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete.  Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de  Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin  blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi  faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele  [5].
[5] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri,  icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă,  milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet  curat, acolo este un altar al dumnezeirii.
Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor  şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să  ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne  unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în  lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru  ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice  ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.
Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge  la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca  să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a  ordinei, cărturarului puterea gândului.
Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine. 
Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem  datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi  Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice.
Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri [6] de pe întreg  cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de  toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub  imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur  gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur  ţel: izbânda României.
[6] Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţiRomânii întregi.
Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea  muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii  naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de  temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi  justiţie. 
Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin  înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi  ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca  şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă. 
Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că  aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea  pământeşti.
Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea  oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a  violenţei. 
Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu  vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi  în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor  voştri.