Powered by Blogger.

Thursday, January 27, 2011

PROIECT de MODIFICARE a Legii 119/2010; Anexa cu METODOLOGIA de REVIZUIRE

116 comments

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea si completarea Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi reglementarea unor măsuri administrative


Având în vedere că, în procesul de aderare al României la NATO şi UE reforma sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost unul dintre principalele repere de aderare, astfel încât acesta să fie din ce în ce mai mult adaptat criteriilor organismelor internaţionale şi, în consecinţă, să aibă un grad sporit de interoperabilitate, în vederea participării - alături de alte forţe ale statelor membre NATO şi UE - la operaţiuni aliate,
ţinând cont că măsurile de restructurare luate au vizat disponibilizarea şi trecerea în rezervă sau încetarea raporturilor de serviciu, independent de voinţa acestora, a unui număr mare de cadre militare, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare înaintea împlinirii limitei de vârstă privind pensionarea, trecerea în rezervă sau incetarea raporturilor de serviciu presupunând calcularea şi stabilirea pensiilor cu vechime incompletă, cuantumul rezultat fiind diminuat,
având în vedere impactul social determinat de diminuarea pensiilor unui număr semnificativ de beneficiari, din motive neimputabile lor, fără restructurările de personal ce au avut loc neexistând posibilitatea de aderare a României la NATO şi UE,
deoarece aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte privind recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 119/2010,
având în vedere Decizia nr. 38 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în şedinţa publică din data de 7 ianuarie 2011, irevocabilă, prin care se reţine că normele metodologice de aplicare a Legii nr.119/2010 sunt de natură să creeze un dezechilibru între interesul general şi obligaţia protejării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor prin care se produce o pagubă iminentă şi previzibilă a acestora ce contravine Convenţiei europene a drepturilor omului,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  La articolul 3, după alin. (2), se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
„(21) În situaţia pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) revizuite potrivit prezentei legi, se utilizează metodologia şi algoritmul de calcul prevăzute în anexa  nr. 1 la prezenta lege.”

2.  La articolul 3 alineatul (3) se abrogă.

3.  La articolul 4, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (3) - (5), cu următorul cuprins:
„(3) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) recalculate conform art. 5 alin. (4), se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari.
(4) Obligaţia identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (3), revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul cărora beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea.
(5) Instituţiile prevăzute la alin. (4) transmit datele necesare revizuirii, la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.”

4. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:
„Art. 41. - (1) Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) recalculate potrivit prezentei legi pot fi revizuite şi la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date şi elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă utile în sistemul public de pensii care se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.
(2) Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se acordă astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea, împreună cu actele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie;
b) de la data de întâi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii, peste termenul prevăzut la lit. a).”

5. La articolul 5, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) În cazul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), recalculate conform art. 5 alin. (4), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deţinute şi funcţiilor exercitate, a funcţiei minime corespunzătoare gradului militar deţinut conform anexei nr. 2 la prezenta lege, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut pe economie, după caz.”

6. După articolul 12 se introduc opt noi articole, articolele 13 - 20, cu următorul cuprins:
Art. 13. - Pe perioada revizuirii pensiilor recalculate, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, comunică cu beneficiarii drepturilor de pensie, în vederea clarificării aspectelor legate de locurile de muncă, gradele avute, funcţiile îndeplinite şi veniturile realizate.
Art. 14. - Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare, rămân în plată în cuantumurile rezultat în urma recalculării.
Art. 15. - Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuntumurile rezultate în urma recalculării.
Art. 16. - Pensiile recalculate pe baza veniturilor realizate şi a salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cuantumurile aflate în plată în luna decembrie 2010, se menţin în plată în cuntumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011.
Art. 17. - În cazul pensiilor prevăzute la art. 15 şi art. 16, pâna cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011 se va efectua regularizarea acestora, în funcţie de cuantumurile rezultate după valorificarea veniturilor realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare.
Art. 18. - În situaţia pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) metodologia de recalculare şi algoritmul de calcul utilizate în termenul prevăzut la art. 4 alin. (1)     lit. b) sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta lege.
Art. 19. - Ministrul apărării naţionale , ministrul administraţiei şi internelor, precum şi directorul Serviciului Român de Informaţii pot emite ordine şi/sau instrucţiuni de aplicare a prezentei legi.
Art. 20. - Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta lege.”

Art. II. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
a) Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 28 iulie 2010;
b) Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010.


PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

ANEXA Nr. 1

METODOLOGIE
pentru revizuirea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor

Art. 1. - Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din lege se revizuiesc conform dispoziţiilor art. 3 din aceeaşi lege, cu respectarea prezentei metodologii.
Art. 2. - (1) Revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 din prezenta metodologie se realizează prin determinarea stagiilor de cotizare şi punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari şi stabilirea cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii la data recalculării acestora.
(2) Documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de către centrele militare judeţene/zonale/de sector sau de către unităţile militare din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz.
(3) Pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, la determinarea punctajului mediu anual se vor lua în calcul veniturile corespunzătoare funcţiei pe care acesta a fost încadrat în ţară.

Art. 3. - La determinarea cuantumului pensiei revizuite se foloseşte valoarea punctului de pensie valabil la data efectuării procedurii de revizuire.

Art. 4. - (1) La stabilirea stagiului de cotizare se are în vedere vechimea în serviciu şi, după caz, vechimea în muncă valorificată în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, respectiv:
a) a avut calitatea de cadru militar în activitate;
b) a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi în sistemul administraţiei penitanciare;
c) a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare;
d) a fost concentrat sau mobilizat ca rezervist;
e) a fost în captivitate;
f) perioadele de vechime în muncă recunoscute în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g) perioada în care, anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-au urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, potrivit legii.
(2) Pentru perioadele prevăzute la alin. (1) lit. c) – e) la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează ca venituri realizate lunar salariul mediu sau, după caz, net pe economie din perioadele respective, potrivit legii.

Art. 5. - (1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
(2) În situaţia în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la art. 2 alin. (3).
(3) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, altele decât cele prevăzute la alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se aplică prevederile în mod corespunzător prevederile din sistemul public de pensii, în vigoare la data efectuării recalculării/revizuirii.
(4) În perioada 1 aprilie 2001 - 1 august 2007, punctajelor anuale nu li se aplică plafonarea prevăzută de legislaţia privind pensiile din sistemul public în vigoare în perioada respectivă.

Art. 6. - În situaţia pensiilor de invaliditate, stagiul potenţial acordat la stabilirea drepturilor de pensie până la data intrării în vigoare a prezentei legi se menţine şi pentru stabilirea punctajului mediu anual, conform legislaţiei în vigoare privind sistemul public de pensii la data recalculării, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7. - Pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia recalculată la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, cu excepţia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 8. - (1) Dacă din documentaţia de pensionare rezultă perioade de vechime în muncă exprimate în săptămâni de cotizare, ca urmare a achitării contribuţiei către fostele case de asigurări sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare exprimat în ani şi luni de cotizare.
(2) În acest caz, pentru determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile medii brute pe economie din perioadele respective.
(3) Dacă din documentaţiile de pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.

Art. 9. - Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din lege, ale căror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată se recalculează, după caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii.

Art. 10. - (1) Stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza revizuirii, precum şi termenul în care poate fi introdusă contestaţia.
(2) Deciziile de pensie revizuite se comunică în scris beneficiarilor, în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Art. 11. - (1) Împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
(2) Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Art. 12. - Pentru revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 se autorizează entităţile implicate în acest proces, din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, să încheie contracte de prestări servicii/convenţii civile.

Art. 13. - Determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele repatriate din Republica Moldova care beneficiază de pensiile prevăzute la art. 1 se face prin asimilare, în condiţiile stabilite prin reglementările legale în vigoare.


UPDATE  
Guvernul va elabora şi promova o ordonanţă de urgenţă privind pensiile militare până la începutul sesiunii parlamentare, a declarat, miercuri seara, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

116 comments:

Plano10 said...

ATENTIE!
Se preconizeaza 2 modalitati de revizuire a Deciziilor de recalculare:
-1. Din oficiu- obligatie a institutiilor de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala si a Caselor sectoriale corespunzatoare. Cei de la siguranta nationala au efectuat din start recalcularea din oficiu.
-2. La cererea beneficiarului cand detine documente legale care atesta veniturile pe o anumita perioada.

Plano10 said...

Multumesc tuturor celor care au comentat si au dat raspunsuri avizate la intrebarile cititorilor pe perioada cat am absentat.

Anonymous said...

Trofin ma numesc.
Domnule Plano10 , aveti , va rog, amabilitatea si precizati si sursa de unde provine documentul postat. De ce ?. Findca formularea de la Nr.Crt. 5 al ordonantei , respectiv "" la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deţinute şi funcţiilor exercitate, a funcţiei minime corespunzătoare gradului militar deţinut conform anexei nr. 2 la prezenta lege,"", din punctul meu de vedere este confuza.Nu disting cand se aplica una sau cealalta prevedere.
Va multumesc!

Anonymous said...

D-le Plano,credeti ca in forma prezentata se va publica in M.O. aceast proiect de ordonanta? Ar fi corect pt. toata pleiada de pensionari militari...asteptam!

Plano10 said...

@Trofin
L-am primit pe mail. Pe roarmy a fost publicat de aseara.
Pe net apare la Guvernul Romaniei, in format PDF la adresa
http://xa.yimg.com/kq/groups/23653800/295798279/name/proiect+OUG+modificare+Lg+119+varianta+24+ianuarie+var+2.doc

Plano10 said...

Anonim
Cred ca va fi adoptat intr-o forma apropiata. Mi se pare mult mai echilibrat decat HG 735/2010 si elimina trambalarea militarilor pt procurarea adeverintelor.
Nu schimba modul de calcul.
Rezolva problema spinoasa a lipsurilor din Adeverintele de venituri prin apelarea la datele din fisa de cadre, pentru functiile si gradele detinute in perioadele in care in state nu se gasesc veniturile.
Data de la care se platesc drepturile revizuite este 01 01 2011 pentru toti militarii.
Distinge modalitati de plata diferite intre pensiile recalculate in totalitate pe baza veniturilor reale si cele recalculate numai pe baza salariului mediu pe economie, cat si modalitati diferite daca prin recalculare mixta(venituri reale si salariul mediu) a rezultat un cuantum mai mare sau mai mic fata de pensia din decembrie.

Anonymous said...

„Pentru prima oară în istoria recentă a României Imnul de Stat al ţării a fost întinat şi batjocorit de o adunătură jegoasă de pseudo cadre militare, aşa-zişii rezervişti din minuscula organizaţie creată de acolitul lui Vadim Tudor, Mircea Dogaru, fost de altfel angajat parlamentar al grupului Partidului România Mare. La festivităţile de la Iaşi dedicate marcării a 152 de ani de la Mica Unire înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, un grup de aproximativ 150 de pensionari ai aşa zisului Sindicat al Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere au huiduit în timpul intonării Imnului de Stat, sub pretextul că-l huiduiesc pe Traian Băsescu. Puteau să se abţină în timpul ceremonialului solemn, care dura maximum trei minute, însă într-o totală neruşinare, care-i dezonorează şi-i exclude practic din rândul militarilor, pensionarii burduhănoşi ai lui Dogaru au urlat şi zbierat ca nişte jivine bolşevice în timp ce se cânta „Deşteaptă-te Române“. Sunt destule zile în care Băsescu putea fi huiduit, dar alegerea zilei de astăzi arată lipsă de respect, lipsă de onoare militară şi de demnitate a hăulitorilor lui Vadim şi Dogaru. Gaşca haidamacilor în rezervă, care se pretind a fi ceea ce nu sunt – militari ai Armatei Române. Cadrele militare active şi în rezervă, uriaşa masă a celor peste 200.000 de rezervişti militari faţă de care „Sindicatul“ lui Dogaru, anexă a PRM, cu cei mai puţin de 2.000 de membri, ar trebui urgent să se dezică de acţiunile acestora pentru a nu ajunge ca minerii lui Iliescu, care şi astăzi, după 20 de ani de la Mineriadă, au imaginea pătată.”--CURENTUL__

Anonymous said...

După cum se vede nu s-a modificat nimic în ceea ce priveşte recalcularea, doar că se numeşte acum "revizuire". Totuşi vreau să fac un scurt comentariu, care ar trebui să fie şi propunere cuprinsă în Ordonanţă şi anume:
- se exceptează de la revizuire pensiilor aflate în plată, pentru cei care au fost disponibilizaţi, fiind vorba de cerinţa intrării în NATO a României. I-am sacrificat odată pe aceşti militari pentru interesul naţional, nu este cazul să mai fie sacrificaţi încă odată.
Asta pentru că atât în armată, dar mai ales în poliţie, au fost numeroase cazuri de pensionare anticipată pe motive aşa zis medicale, dar de fapt atunci când cineva comitea o abatere gravă, sau chiar o infracţiune, s-a creat posibilitatea unor indivizi de a se pensiona "pe caz de boală", după care s-au apucat de afaceri, uitând cât sunt de bolnavi. Numai dacă ne referim la şeful serviciului permise auto de la Bacău, care fiind prins în flagrant cu 60.000 euro asupra sa, a fost pensionat în 24 ore. Să fie bucuroşi de pensia revizuită. REZERVISTU

Plano10 said...

@Anonim
Ar trebui sa te abtii sa postezi astfel de materiale la un topic in care se dezbate din punct de vedere tehnic modificarea L 119/2010.
Acei militari, si nu nuami ei, n-au huiduit Imnul ci, in timpul intonarii lui, l-au huiduit pe Basescu.
Tie nu ti-e clar?

dac55 said...

Si de data aceasta cred ca este manipulare in ideea testarii celor direct interesati.S-ar putea ca OUG sa apara in aproximatix aceasta forma, dar de ce aproape pe toate sursele apare numai anexa 1,iar celelalte 2 anexe nu apar?

Plano10 said...

@dac55
Daca e testare?
Stii cum zice olteanu` cand se duce la cursuri de pregatire profesionala! Mai intai fu predare si apoi fu testare. :) :)
Daca e testare spuneti-va observatiile ca poate le ia cineva in seama.

Skiuc said...

@ Plano10: anonim de la 12:36 semneaza pe infomondo sub numele de Stelian P., mizeria de articol a lui Roncea are vreo 3 pagini, el a copiat numai o parte din el pe care a urcat-o acolo la 11:51! am zis ca e bine sa stie lumea cu cine are de-a face

Anonymous said...

Imi puteti spune termenul general de prescriptie?
E cu dus si intors:
- daca termenul este 31.12.2010;
Eu am trimis toata documentatia pentru recalculare in 06.12.2010, cu semnatura de primire a delegat M. Ap. N 09.12.2010. Si alt coleg, poate mai multi, aceeasi problema. Dand telefon la 0800808880 , d-na de la pensii, mi-a spus ca am fost inregistrat in 06. ian 2011 cu nr..... Eu m-am incadrat in termen, dar ei de ce au inregistrat dupa o luna?
Se pot prevala de termen, si achita pensia cu 01 dupa termenul depunerii (al meu sau inregistrarea lor).
Daca fac ca ei cu inregistrarea in 06.01.2011, normal ca o sa fac contestatie, cu copii dupt data postei. O zi buna !

Anonymous said...

Deci termenul fiind de 3 ani, data postei la mine este 6-9.12.2010 , inregistrat la ei 06.01.2011.
Pensia recalculata de la 01.01.2011 sau 01.02.2011? Multumesc!

Haiducul said...

„Pentru prima oară în istoria recentă a României Imnul de Stat al ţării a fost'' ....

Cretinul Anonim ar trebui sa stie ca pentru prima data in istoria Romaniei un Guvern de rahat a scos o lege cu aplicare retroactiva.

Anonymous said...

ma numesc VIOREL.
Am o observatie la art 3 din METODOLOGIE, care spune: "Pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, la determinarea punctajului mediu anual se vor lua în calcul veniturile corespunzătoare funcţiei pe care acesta a fost încadrat în ţară".
Stiti ce se va intampla daca se calculeaza asa? Ofiterii care au fost in misiune externa si platiti prin alte institutii (civile, intelegeti ce vreau sa spun) vor iesi cu o pensie mai mica, deoarece veniturile echivalente functiei din tara din acele institutii civile sunt mai mici decat veniturile pe care ofiterul le-ar fi avut daca ar fi ramas in tara, la unitatea militara. Cu alte cuvinte, cei care au fost in linia intai, pe front, vor primi mai putin decat cei care au ramas in tara, ceea ce NU ESTE CORECT.
Propun ca in cazul in care venitul considerat la institutia civila este mai mic decat ar fi primit ofiterul in tara, atunci sa se ia in calcul venitul pe care l-ar fi avut in tara, cu toate sporurile cuvenite, in functie si de calificativele profesionale obtinute in acei ani.

Plano10 said...

Anonim
Da-ti nume daca vrei sa-ti mai raspund.
Termenul general de prescriptie de 3 ani este cel in care poti solicita d-ta revizuirea, alta decat cea care se face din oficiu, revizuire care sa se refere pentru perioadele anterioare datei de 01 01 2011.
Nu mai vorbim de recalculare... ca aia s-a terminat la 31 12 2010.
Mai poate fi recalculare doar pt perioadele lucrate dupa pensionare.
OUG va crea o noua data de la care va incepe sa curga termenul de 3 ani de revizuire.

Haiducul said...

Apropo de pensie ca drept patrimonial ;
Constitutia R.S.R
Art, 36. Dreptul de proprietate personala este ocrotit de lege.
Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personala veniturile si economiile provenite din munca, casa de locuit, gospodaria de pe linga ea si terenul pe care ele se afla, precum si bunurile de uz si confort personal.

Haiducul said...

Apropo de pensie ca drept patrimonial ;
Constitutia R.S.R
Art, 36. Dreptul de proprietate personala este ocrotit de lege.
Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personala veniturile si economiile provenite din munca, casa de locuit, gospodaria de pe linga ea si terenul pe care ele se afla, precum si bunurile de uz si confort personal.

Anonymous said...

27 ianuarie 2011, 14:28
D-le plano, multumesc, sunt Mitica ! OK?
O zi buna !

CopperNick said...

@Viorel
Nu! In OUG se specifica asa cum ai spus dar e vb de functia in institutia care te-a trimis, din care ai facut parte, nu cea temporara prin care ai plecat! Ai inteles? Cu alte cuvinte nu pierzi la cuantumul veniturilor, e un fel de continuitate. Acest lucru e o mare victorie pt ca toti cei din servcii care au avut intre 1 si 5-6 posturi externe ar fi avut, pe prevederile foste din L119, o pensie de sergent.

CopperNick said...

@Trofin
In legatura cu exprimarea la care va referitzi, eu cred ca a incercat sa cuprinda toate cazurile pt ca aceasta OUG inlatura si HG 735 si HG 737 si trbuie sa raspunda dpdv state atat pt servicii cat si pt ministere. Pe scurt eu cred ca pt perioada pt care in ruptul capului nu se va reusi sa se gaseasca nimic in arhiva, se vor considera veniturile din luna anterioara daca e continuitate pe functie (sau o medie in caz de o perioada mai lunga) sau ultimul venit si venitul urmator perioadei, in cazul in care atzi fost mutat in acea perioada. Precizez asa ar trebui sa fie logic.....
Suntetzi acelasi Trofin care a creat aplicatia excel de recalculare? Daca da vreau sa va spun ca varianta 1 a fost mai aproape de cuantumul calculat de DFC, in cazul meu, decat cel din varianta 2. Oricum multumiri pt aplicatii.

CopperNick said...

@Plano10 si monitorii de bloguri
Acum inteleg eu de unde atatea bancuri despre incetineala ardelenilor...
Daca aceasta OUG ar fi aparut mai devreme sau HG 735 si 737 ar fi avut acest text din start, ar mai fi fost atata circ pe media, probleme in familii, demonstratii, blamari, injurii....?
Vreti sa spunetzi ca sunt incetzi dar sunt si incapatzinatzi?

dac55 said...

Din continutul proiectului rezulta ca se doreste inlocuirea termenului de recalculare cu cel de revizuire si banuim si de ce.Mai greu de realizat avand in vedere prevederile legii 119 si cu trimiteri la legea 19.Definitie "revizui":"a cerceta din nou cu scopul de a verifica exactitatea și a corecta eventualele lipsuri"

Anonymous said...

plano 10,
perioada lucrata dupa iesirea la pensie, spre exemplu la 48 ani, acum avand 58, cine si cand poate fi luata in consideratie? aceasta este de fapt o recalculare si ...cand se face?
anonim

wasy-g said...

Plano10
Cititi,va rog,art.15 si 16 din proiectul de ordonanta.Ramai ca la dentist Pensiile recalculate cf.adeverintei de venit si salariilor medii pe economie care sunt mai mici decat cele din Decembrie 2010 raman in cuantumul din Decembrie,incepand cu 01 ianuarie 2011.Asta inseamna ca,pana la 01 ianuarie 2010 raman cu pensia mai mica ,recalculata pe baza salariului mediu pe economie.Halal dreptate.Ce parere aveti?

Plano10 said...

@wasy-g
Nu ai dreptate! Citeste toate articolele.

Plano10 said...

@dac
Nu se inlocuiesc termenii.
Recalcularea s-a terminat. Ordonata reglementeaza revizuirea din oficiu sau la cerere a recalcularii.
@anonim
Vezi ca este o postare speciala pt cei care ati lucrat dupa pensionare. Am raspuns de atatea ori.

wasy-g said...

plano10

Am citit si art.17 care spune ca,cel tarziu pana la 31 Dec.2011 se va face regularizarea functie de veniturile reale.Bun si daca aceasta regularizare se face in Decembrie 2010,primesc pana atunci pensia dupa salariul mediu?

CopperNick said...

@wasy-g
Eu am inteles asa:
-incepand cu februarie primim pensiile la cuantumul din decembrie;
-pana in dec 2011 se face regularizarea. Nu dau drumul la noile decizii pana nu gasesc toate veniturile sau daca nu gasesc singuri, noi nu mai trebuie sa intervenim, le calculeaza functie de pozitia ta din stat in acea luna;
-daca pensia finala e mai mica, ti se plateste pensia din decembrie pana....aici nu zice pana cand;
-daca vrei poti sa contesti decizia finala daca tu consideri ca mai ai ceva acte de adaugat..

wasy_g said...

CopperNICK
Faptul ca incepand cu februarie 2011 vom primi pensia din dec.2010 a spus-o Basescu, eu intreb ce spun art.15,16 si 17 din proiect

mos alecu said...

@wasy_g 27 ianuarie 2011, 17:48 :
Art. 14 se refera la cei carora li s-au gasit (stabilit) 'veniturile' pentru intreaga perioada de activitate .
Art.15,16,17 se refera la cei carora 'le lipsesc ' de la o luna pina la intreaga perioada de munca .

Cei carora le lipsesc mai putine luni (Art.15), prin recalculare , pensia este la valoarea (sau peste) din dec.2010. Acestea ramin asa ... dar continua cautarea datelor necesare (pentru lunile lipsa)...

Cei carora le lipsesc mai multe luni (Art.16), prin recalculare , pensia este la valoarea mai mica decit cea din dec.2010. Acestea (pensiile) se platesc la valoarea din dec.2010 ... si se continua cautarea datelor necesare ...

Intre timp CMJ-urile transmit , din memoriile originale (dosarele personale) , (pentru perioadele fara venituri ale rezervistilor din evidente) gradele si functiile pe care erau incadrati respectivii in perioadele cu venituri lipsa...
Pe masura ce aceste date ajung in baza de date a DFC se introduc elementele banesti corespunzatoare in lunile pentru care nu s-au gasit veniturile realizate...

Treaba sa va considera terminata atunci cind (maximum pina la 31.12.2011) in toate documentele de pensii nu vor mai exista 'salarii medii pe economie' ... ci venituri din statele de plata a soldelor , sau venituri stabilite pe baza gradului si functiei indeplinite de pensionar in perioada fara venituri din statele de plata .

mos alecu said...

@CopperNick 27 ianuarie 2011, 17:39 :
Spuneti : "-daca pensia finala e mai mica, ti se plateste pensia din decembrie pana....aici nu zice pana cand;"

Ba da , zice pina cind ... pina cind (max.31.12.2011) in loc de salariul mediu pe economie in 'fisa' de calcul a pensiei va fi o solda din state de plata sau o 'solda' stabilita pe baza gradului si functiei indeplinite in acea/acele luni.

Gourkha said...

Desi cei care nu au cerut adeverinte, au primit prin 10-15 ianuarie decizii pe mediu brut, acum primesc decizii cu acelasi numar, dar pe venituri. Poate este foarte clar ca au facut misto de noi - cerand adeverinte pe care oricum le aveau. Toti pensionarii militari au fost purtati pe drumuri in zadar. Informatia este certa.

CopperNick said...

@mos alecu
Si pana la urma intrebarea intrebatoare: pensia calculata fara perioade cu venituri lipsa, cautate sau daca nu se gasesc calculate, daca iese mai mica cum se plateste?

Anonymous said...

Mia venit decizia de recalculare cu o pensie mai mica calculata pe baza salariului mediu pe economie,eu nu am trimis documente si nu am cerut.Acu tre sa fac contestatie la deciziea de recalculare sau nu .Multumesc

Anonymous said...

Trofin ma numesc,\.
Pentru CopperNick spunea... @Trofin

Ambele variante EXCEL au acelasi mecanism de calcul. Difera aranjamentul datelor afisate. Cred ca undeva s-a produs o eroare , ati alterat poate date implicite sau vreo formula de calcul.

Anonymous said...

plano 10,felicitari, dar tot nu am inteles prea bine,eu nu am trimis adeverinte,dar nu mi s-a recalculat nici pe baza salariului mediu pe economie,decizie nu am primit am primit cuponul pe luna ianuarie cu acelasi brut cu cel din decembrie.teoretic eu fac parte din cei carora imi creste pensia (indiferent daca trimiteam sau nu adeverinte)acuma ce pensie o sa primesc ?multumesc!

Skiuc said...

@ Anonim 19:09, faceti contestatie!
@ Anonim 19:10, va va sosi si decizia, aveti rabdare!

CopperNick said...

@Trofin
Diferentele sunt mici: minus 5 lei pe trofin1 si minus 32 lei pe trofin2. Oricum ce atzi realizat dvs cu aplicatiile i-a scutit pe multi de diazepam.

Anonymous said...

@CopperNick
@Viorel,

Va rog sa precizati cu citate, unde se specifica ceea ce spuneti dvs?
Textele din HG735 (art 2 alin 6) si din OUG (Anexa 1 art 2 (alin 3) referitoare la problema sunt IDENTICE.

Plano10 said...

AtENTIE!
Cei care aveti decizii de recalculare pe baza salariului mediu sau recalculare mixta(salariu mediu si veniturri reale) si v-a rezultat o pensie mai mica... primiti pensia din decembrie pana se emite decizia de revizuire.
Asa cum am mai spus, daca in urma revizuirii finale va iese o pensie mai mica decat cea din decembriie, conform articolului 17 se face regularizarea tot de la 01 01 2011 si, in lunile urmatoare, va retine ce vi s-a platit in plus.
Daca dupa revizuire a rezultat o pensie mai mare, diferentele le primiti tot de la 01 01 2011.

Plano10 said...

Acest proiect de OUG a fost dezbatut si la Realitatea TV.
Se pare ca va fi adoptat in sedinta de Guvern de la inceputul sptamanii viitoare.
Guvernul nu confirma dar nici nu infirma proiectul.
Dupa tehnica de redactare pare a fi plauzibil.

Lucia said...

Plano, am primit decizia, am facut contestatie, dar vreau sa te intreb, pot sa contest si faptul ca s-a retinut CAS la toata suma.Multumesc.

mos alecu said...

@CopperNick 27 ianuarie 2011, 19:08 :
" Art. 14. - Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare, rămân în plată în cuantumurile rezultat în urma recalculării."

Anonymous said...

@Plano10

Nu as avea mare incredere in aceasta OUG si pentru simplul motiv ca pe acele ,,surse" nu au aparut si anexele 2 (vezi art 5 alin 4) si anexa 3 pentru normele metodologice de inlocuire a HG737 ( care a fost anulata ca si HG735).

Plano10 said...

@Lucia... de pe Roarmy230
Nnnttt...!!!!
Aia e pe contenciosu`fiscal.
Daca e greseala o sa te regularizeze lunile viitoare, fara sa mai contesti.

relu949 said...

Pt.TROFIN. Va rog s-mi precizati si mie unde pot gasi aplicatiile EXCEL.

Lucia said...

Plano, Multumesc.

Plano10 said...

@Lucia
Pe roarmy230 nu te-am citit! Sau... acolo semnezi sub alt nume:) :) :)

CopperNick said...

@mos alecu
Eu am inteles ca aceasta OUG se delimiteaza de HG 735. Prin urmare nu mai vb de recalculare ci de revizuire si regularizare. Ca urmare acel articol face referire la ce s-a recalculat pana la 31.12.2010 sau data pana la care s-a stopat procesul. Adica doar pt cei care au primit deja deciziile finale. Nu rezulta ca recalcularea este proprie ca si cuvint perioadei de dupa intrarea in vigoare a OUG...daca OUG o fi reala. Ca in afara de inceputul lacrimogen nu ofera nici o compensatie ci doar o prelungire de timp pt DFC.

mos alecu said...

@CopperNick spunea... 27 ianuarie 2011, 21:39 :
" Art. 17. - În cazul pensiilor prevăzute la art. 15 şi art. 16, pâna cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011 se va efectua regularizarea acestora, în funcţie de cuantumurile rezultate după valorificarea veniturilor realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare. "

Anonymous said...

Trofin ma numesc.
Pentru CopperNick spunea...

@Trofin
Diferentele sunt mici: minus 5 lei pe trofin1 si minus 32 lei pe trofin2. Oricum ce atzi realizat dvs cu aplicatiile i-a scutit pe multi de diazepam.

Daca ati calculat pentru decizia de pensie cu venituri medii pe economie , aplicatia nu da acelasi rezultat cu al DFC deoarece dumnealor au luat date rotunde pentru vechimea in serviciu (la care a cumulat si sporul datorat conditiilor de munca} , date rotunde pentru anii de contributie la fondul pentru pensia suplimentara cu un procent mediu anual de 15% . Daca DFC v-a recalculat pensia dupa adeverinte , diferenta se poate datora erorilor de copiere a datelor din adeverinte si posibil, incadrarii perioadelor in care s-a lucrat in conditii de munca diferite de acelea normale , daca este cazul.

Anonymous said...

Trofin ma numesc.
Pentru : relu949 spunea...
Aplicatia a fost activa pe net pana pe 25Ian.2011. Am sa o postez din nou in cursul zilei de 28Ian.2011 si va voi comunica locatia la acest capitol .

Lucia said...

Plano, pe roarmy intru si doar citesc mesajele,insa sunt colegi de-ai sotului care scriu acolo, asa am aflat de proiectul de ordonanta si ti-am dat de veste. Sincer blogul tau imi place mult.

Plano10 said...

Multumesc, Lucia!

relu949 said...

TROFIN, MULTUMESC PT. BUNAVOINTA,trebuie sa faccinste cu o palinca veritabila.

Plano10 said...

Mediafax confirma proiectul

Anonymous said...

Trofin ma numesc.
Asa cum am promis , postez in locatia de mai jos aplicatia EXCEL de calculare a cuantumului pensiei in conformitate cu legislatia in vigoare la data actuala. Fata de variantele anterioare , actuala varianta are si un capitol de prezentare sintetica a rezultatelor obtinute prin introducerea datelor personale in primul tabel , cel cu venituri.
Date cum ar fi stagiul potential acordat pentru pensiile de invaliditate , procentul pentru detinerea OMM, stagiul complet de cotizare si valoarea unui punct de pensie , se regasesc in casetele H815-H820.Datele imlicite sunt acelea din aplicatia transmisa.
Valoarea bruta a pensiei se rgaseste in caseta H823.
Comentariile de la liniile 877-881 sunt pentru situatia in care exista cineva care a contribuit la fondul pentru pensia suplimentara cu 4%.
Fac mentiunea ca eventualele diferente care pot sa apara intre rezultatele obtinute cu aceasta aplicatie si rezultatele din deciziile oficiale se pot datora preciziei de introducere a datelor personale mai ales procentele pentru sporul determinat de conditiile de munca( acesta se introduce si cu fractiuni de procent daca nu s-a lucrat luni intregi). Deasemenea trebuie sa coincida perioadele de introducere a procentelor pentru conditii de munca cu perioadele care le utilizeaza cei de la DFC. Aceste sunt surse de diferente intre asteptare si realitate.Tineti cont ca in perioada scolii militare , indexul pentru sporul de pensie suplimentara este 0(zero).

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-28jan-1ef6da6d434a.zip

Alex said...

Plano10 si Lucia,

Privitor la CAS, nu puteti face contestatie!
In data de 07.12.2010, a fost data o HG, momentan nu imi amintesc numarul, care produce efecte incepand cu data de 01.01.2011, si in care sunt prevazute urmatoarele:
- Pentru pensiile pana in 740 de lei nu se plateste CAS;
- Pentru pensiile mai mari de 740, se plateste CAS la intreaga suma, respectiv pentru toata pensia.
Desi a fost comentata si contestat de anumite organizatii civice, la televizor, din pacate sursa de informare a majoritatii romanilor, a fost interpretata gresit, prin asimilarea unei prevederi din vechea lege (pentru pensiile mai mari de 1000 de lei se plateste CAS la ce depaseste 1000 de lei).
Rezulta ca in acest moment toti pensionarii din tara civili sau militari, care au pensie mai mare de 740 trebuie platesc 5,5% pentru intreaga pensie.

Am onoarea,

Skiuc said...

@Alex: e vorba de OUG 107/2010 pt modificarea si completarea L 95/2006...

Anonymous said...

Da, se plateste CAS la toata suma, dar un caz:
in cupon pensie dec 2010 CBLAS = 67 lei

- in ianuarie 2011 in Cupon pensie (pensie recalculata la salariul mediu diminuata cu 53,26%- fara cerere de recalculare si fara adeverinte)
CBLAS = 65 lei
la ce mama- naibii de valoare s-a aplicat cas?

cu respect

Anonymous said...

tot eu ... de la 11.11
@Plano10

Felicitari pentru blog

Skiuc said...

@ Anonim 11:11, s-a mai explicat: in dec 2010, CAS s-a calculat din ce depasea 1000 lei, pensia respectiva era aprox 3000, se poate calcula exact; in ian, CAS din toata suma bruta... deci iese :)

Skiuc said...

:) Am gresit: pensia pe dec era de aprox 2300 lei, scuze!

Plano10 said...

OUG 107/2010 prevede, sec, ca platesc contributia de asigurari sociale de sanatate:
d) pensionarii cu venituri din pensii care depasesc 740 lei;
Daca spunea ca se plateste CASS pe veniturile din pensii care depasesc 740 lei era altceva.
O chestiune trasa din condei de un lingvist base-n boc neobservata nici de linvistii si juristii din Parlament!

CopperNick said...

@Plano10, @mos alecu, altii...
Ce intelegetzi dvs si cum interpretatzi:
„(4) În cazul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), recalculate conform art. 5 alin. (4), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldelor lunare corespunzătoare gradelor militare deţinute şi funcţiilor exercitate, a funcţiei minime corespunzătoare gradului militar deţinut conform anexei nr. 2 la prezenta lege, dar nu mai puţin decât salariul mediu brut pe economie, după caz.”

Eu zic ca e o mare ticalosie, iar modul de exprimare nu este al unui civil ci al unui finantist militar. Consultant de-al lor probabil.
Daca am o luna lipsa, venitul lunii anterioare este de ex 5000 iar venitul lunii posterioare este de 5000, nu apar dezertor in fisa matricola, sau la curs....cum sa aplice valori al functiei minime corespunzatoare gradului?
Atentie ca se conteaza pe euforia provocata de posibila aparitie a OUG cu introducere lacrimogena si nebagarea de seama. Posibil ca unitatile detinatoare de arhiva sa se faca ca ploua. Solicitati copii dupa adeverintele colegilor cu care ati fost pe acelasi stat in perioada respectiva, eventual si dupa fisa matricola, (faceti schimb intre voi cu aceste documente in copie legalizata) pt a demonstra ca e greseala celor care au extras datele.

Anonymous said...

inteleg ca toti sunteti militari interesati de HG 735 dar despre HG 737 ca ar vrea sa spuna ca nu gasesc anexa 3

Plano10 said...

@CopperNick
Buna observatie!!!
Ar fi bine ca pe langa grad si functie sa se prevada si gradatiile de vechime, salariile de merit sau oricare drepturi impozabile detinute de pensionar, conform fisei de cadre, pe perioada in care nu se gasesc veniturile in state.
Daca voi stiti ca mai erau si alte venituri impozabile, mentionati-le si scrietile pe toate site-urile unde se dezbate proiectul.

akord_75 said...

@plano10 sau @Trofin


Deci:Pensiile revin la valoarea din decembrie.ok
Daca decizia de pensie soseste prin luna mai (de ex)cei care primesc pensia marita li se da retroactiv majorarea incepand cu 01.01.2011 (ca in cazul asta multi se vor bucura)sau intra noua pensie la zi cf.deciziei, din luna urmatoare emiterii acesteia.
2 In varianta in care pensiile vor scadea cf.celor de mai sus(retroactiv de la 01.01.2011) cei care vor primi pensii mai mici vor trebui sa faca economii in eventualitatea regularizarii??
cine poate sa-mi dea un raspuns edificator
multumesc

Gourkha said...

Am citit. Este aceeasi Marie cu alta palarie. Deci: cine are recalculare pe venituri – asa ramane, chiar daca pe baza veniturilor pensia e diminuata – diminuata ramane pe veci (art.14). Cei care primesc in ianuarie din diverse motive aceeasi pensie ca in decembrie (art. 15,16) – e o situatie temporara, intrucat pana la 31.12.2011 li se face regularizarea – adica tot la venituri (art.14) ajung si mai dau si banii inapoi. Art. 17 este clar – toti dupa venituri, adica ori cum o dam tot la art. 14 ajungm, inclusiv cei de la art. 15-16. M-as fi mirat sa fie altfel.

akord_75 said...

@gourkha
merci!

Adica vrei sa spui ca daca primesti decizia in noiembrie si pensia e mai mare mai iei un '+' la bani retroactiv(incepand cu 01.01),in cazul opus vafi un mare '-'
inca o data multam

Lucia said...

Stire, Guvernul se reuneste azi in sedinta speciala pentru a aproba OUG.

Gourkha said...

@ akord_75. De fapt - acele articole sunt relevante, 17 este vital - integreaza 15 & 16 tot in art. 14, iar termenul de regularizare este explicit.

˝Art. 17. - În cazul pensiilor prevăzute la art. 15 şi art. 16, pâna cel mai târziu la data de 31 decembrie 2011 se va efectua regularizarea acestora, în funcţie de cuantumurile rezultate după valorificarea veniturilor realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare.˝

CopperNick said...

@Plano10, @Gourkha, @Akord75
Cred ca problema solutionarii perioadelor lipsa va fi privita de DFC pe calea minimei rezistente, adica se va folosi de calculul artificial. In consecinta:
-voi cere copii certificate dupa fisa matricola din memoriul personal de la CMS;
-voi face copii legalizate dupa fisa matricola pt colegii cu care am fost in aceeasi unitate in acelasi timp si in cazul in care constatam, prin comparare, ca eu am venituri lipsa si ei nu au in aceeasi perioada de timp, facem schimb de documente pt contestare si eventual instanta;
-vom face schimb si de copii legalizate dupa adeverintele de venituri;
-voi prezenta, ca argument final daca altfel nu merge, si dovada platii cotizatiei pt fostul pcr, in lunile respective care apar ca lipsa (am pastrat carnetul; nu ma injurati-am si carnetul de liberal al bunicului meu din perioada interbelica si actele din primul razboi balcanic de improprietarire a familiei - se pare ca e bine sa pastrezi toate hartiile cu care poti dovedi ceva, candva);
-voi solicita expres CMS si statelor majore ale fortelor unde am activat sa certifice daca am perioade in care nu am continuitate pe functie: am fost pus la dispozitie, am fost la cursuri..am fost in alte pozitii care ma privau de venit normal.

Lucia said...

Plano, intreb, constitutional este posibil ce vrea sa faca guv.

CopperNick said...

Pentru toti...........
Alert news
Guvernul se reuneste in aceasta seara la ora 19.00 pt a aproba OUG.
Seara pe intuneric si ploaie ca la furat de cai - din Zaharia Stancu citire.

Skiuc said...

@ Lucia: am spus-o si ieri:

"@ Plano10: nu sunt specialist in domeniul juridic, insa uitandu-ma pe Legea de revizuire a Constitutiei din 2003, art 115, alin 4-8, nu sunt convins ca OUG apare chiar saptamana viitoare; termenul de 30 zile e riscant... eu am recomandat oricui sa faca contestatie, mai putin celor carora le-a crescut cuantumul si, evident, sunt multumiti; deocamdata contest o aberatie dar o CONTEST in termenul legal, evit orice surpriza neplacuta...
27 ianuarie 2011, 21:45

Plano10 spunea...
Skiuc
La 01 02 incepe noua sesiune parlamentara. Se poate indeplini rapid cerinta Constitutionala de depunere OUG la camera competenta inainte de a fi publicata in MO
27 ianuarie 2011, 21:56"

Deci: ei hotarasc azi textul final al OUG, sesiunea incepe marti, cred ca pana joi-vineri OUG intra deja in vigoare... fiind OUG trebuie sa treaca OBLIGATORIU prin Parlament!

Plano10 said...

Skiuc
OUG intra in vigoare si produce efecte dupa publicarea in MO.
Daca Parlamentul aduce modificari acelea se aplica numai dupa publicarea Legii de aprobare a OUG in MO.
@ALL
Am mai spus ca potrivit art 17 regularizarea presupune plus sau minus fata de 01 01 2011!

Anonymous said...

Dle Plano, va rog sa analizati stadiul dosarului 3390/10/2010 la Tribunalul Olt in care s-a anulat o decizie de recalculare a unei pensii speciale (grefier) stabilite in baza L.119/2010.Cu recurs. In mare instanta a dat cistig de cauza reclamantei pe baza art 180 din L.19/2000 ( ramine pensia cea mai mare)Ce ne puteti spune ?

Anonymous said...

D-LE Plano:In final,daca dupa recalc./revizuire imi rezulta un cuantum mai mic decat cel din dec.2010 nu raman cu pensia din dec 2010? Sau... ce sa inteleg,de ce au fost atatea zbateri.Cum ramane cu drepturile castigate,cu deciziile CC?
Multumesc mult!
Lt.col/r scarbit de aceasta politica

Lucia said...

la ora 18,30 se va discuta la Realitatea proiectul de OUG.

Anonymous said...

Lt.col.Miron F.- Oare deciziile dupa venituri le primim tot timpul anului pina pe 31.12.2011 sau toti le primim pe 31.12.2011? 2) Pensia revizuita va intra in plata imediat dupa primirea noii decizii ? Multumesc anticipat pt. raspuns.

akord_75 said...

@lucia
pai depinde si de cine-l discuta si ce urmareste,asa ca se cam stie.Problema e sa nu faca din negru-alb si invers.Multumesc d-na Lucia chiar m-ati facut curios despre emisiune

akord_75 said...

@lt.col.Miron
1Pana cel tarziu 31.12
2Cf.legii in luna urmatoare dupa primirea deciziei

Anonymous said...

Bineinteles ca la 18.30, Realitatea iar va improsca cu noroi pensiile, modul de calculare, ,,veteranii'' lui Dogaru iar vor zice ........

Anonymous said...

Va salut,
In proiectul de OU. referitor la pensiile militare: Nu se specifica daca odata cu decizia vom primi si baza de date cu veniturile introduse in recalculare sau revizuire. E corect?
Col. rez Balaita Constantin

Anonymous said...

Asa cum arata proiectul, este inca o dovada de diletantism al celor care l-au creat, pentru ca:
- in continuare se face trimitere la Legea nr. 19/2000 care de la 1.01.2011 este abrogata;
- legea 119/2010 este inoperanta deoarece, procedura de stabilire, recalculare, contestare etc., conform art. 7, alin (1) (articol nemodificat)este aceea prevazuta de Legea nr. 19/2000, in prezent abrogata;
- se lucreaza cu trei termeni care nu sunt sinonimi si anume: recalculare, recorelare si revizuire. Pana la urma cu ce termen trebuie se va actiona?
Cele de mai sus sunt la o prima citire, dar sigur mai sunt hibe.
Un pensionar ciuruit.

mos alecu said...

@Anonim 28 ianuarie 2011, 14:59 :
Sper sa nu se supere Plano ca-i iau raspunsul 'de la gura'... dar 'ma maninca limba'...
Spuneti : "In final,daca dupa recalc./revizuire imi rezulta un cuantum mai mic decat cel din dec.2010 nu raman cu pensia din dec 2010? " Raspuns : DA ... , nu ramineti cu aia din dec.2010 ... se face 'regularizare'...

Mai spuneti : "Cum ramane cu drepturile castigate,cu deciziile CC? "
Raspuns : RAMINE CA-N TREN !

Skiuc said...

@ Anonim 17:58:
- nu am gasit trimiteri la L.19/2000 desi e clar ca recalcularea se face in baza ei;
- termenul de recolare nu apare, apar ceilalti doi deoarece: recalcularea s-a incheiat la 31.12.2010, moment in care L.19 a fost abrogata, de aceea nu mai apare in textul OUG! ce se face acum e revizuire a unei pensii deja recalculate in baza L.19, mecanismul e acelasi, “revizuirea” insemnand de fapt introducerea datelor din adeverintele de venituri… practic, textul OUG acopera incompetenta si greselile guvernantilor!
Pe scurt: recalcularea e incheiata, revizuirea merge inainte :)
Atentie: au inceput sa soseasca NOILE decizii, calculate pe baza veniturilor, e vorba de cele la care cuantumul scade... graba e justificata de faptul de a nu reveni in februarie la cuantumul din dec 2010! Inutil sa precizez ca erau calculate din dec, ca sunt datate ian 2011, si ca baza eeeee.... HG 735 :))))))

micutzul said...

Cei care vor constata cresterea pensiei, vor sari in sus de bucurie. Cei care vor constata scaderea pensiei vor sari in jos de ciuda, Asta pana la 31.12.2001. Apoi cand punctul de pensie v/a scadea ca urmare a crizei si a faptului ca , probabil, salariul mediu scade, toti vor lua cu mana dreapta tesla si sub un unghi de 45 de grade vor da in ...Ulterior, cand soldele activilor vor trece la niveluri asemanatoare soldelor NATO, un val de infarcturi si atacuri cerebrale vor lovi pensionarii asistati in urma slujului patriei recunoscatoare. S/a atacat HG 735 iar legea adoptata prin frauda parlamentara merge nestingherita mai departe, cu avizul maret al CCR care nu a vizionat frauda si nici DNA nu/i miroase.BaI, DAR IN CE TARA TRAIM, FRATELE MEU ? Incep sa/i dau dreptate la colonelul care a anuntat ca renunta la cetatenie.

Skiuc said...

Good point, micutzule :) O intrebare am: cei care sunt stangaci ce fac????????

micutzul said...

@ Skiuc
Cu dreapta , sprijina si indruma stanga...

Skiuc said...

Da e diferita rau varianta noastra fata de aia prezentata la Realitatea, stie cineva unde putem gasi varianta reala?

Plano10 said...

@Skiuc
Varianta reala, care poate aduce mici "revizuiri" variantei test, va aparea dupa sedinta de guvern din seara asta.

CoperNick said...

Eu cred ca ne-au adormit vigilenta cu buna stiinta, ca sa folosesc o expresie demult rulata.
Din ce s-a vehiculat pe post, sunt cam multe diferente intre proiectul parvenit noua si cel in discutie la guvern.
Cred ca nimeni din MAp nu a avut nici un cuvant de spus in legatura cu modul artificial de calcul pt perioadele pt care nu se vor reusi gasirea veniturilor. Probabil ca a fost un schimb politic.

Anonymous said...

Totul E POLITIC... iar noi militarii in rez. ne meritam soarta,cacai nu stim sa ne aparam drepturile. Toti in strada,altfel unora dintre noi o sa ni le taie de tot-CLAR!

dac55 said...

@plano
"Fu' testare",dar se pare ca in ultima varianta(cea prezentata pe realitatea) n-am facut fata la....manipulare!!

Anonymous said...

mihai

Cred ca proiectul de o.g. prezentat la Realitatea la ora 19.45 este diferit de ceea ce ati prezentat dvs.Nu aveti ultima versiune?

Anonymous said...

Domnilor,
Poate nu am fost bine inteles.
Eu am introdus modificarile si completarile proiectului OUG in Legea nr. 119/2010 si a iesit ceva de nedescris. Faceti acelasi lucru si veti vedea ca legea, asa cum rezulta dupa modificare si completare nu poate fi aplicata pe motiv de ilegalitate (face trimitere la legi si HG-uri abrogate).
Citind legea cu modificarile probabile si metodologia din anexa 1 a proiectului, iarasi sunt inadvertente.
Se pare ca oamenii acestia vor neaparat sa ne vada prin salile de judecata. Vom fi si acolo, dar si in strada. S-a vazut ca se poate.
Acelasi pensionar ciuruit.

Argus said...

Solutiile preconizate prin acest proiect de OUG sunt judicioase si echitabile.
Noile prevederi se coreleaza perfect cu textul legii 119 si a legii 263 privind sistemul unitar de pensii publice.
Asteptam forma finala,ce se va adopta in sedinta de guvern.

micutzul said...

@ Argus
Trebuie adoptata OUG 7.62, care coroborata cu HG 9 trebuie sa dea rezultatele scontate. In caz ca nici acestea nu sunt bune, trebuie aplicate prevederile OUG 14.5 sau PRND.

Lucia said...

Plano, din ce a zis boc, rezulta a fi varianta care am dezbatut-o noi aici, oare asa sa fie ?Oei n-am inteles eu bine ?

Plano10 said...

@Lucia
Se pare ca sunt cateva precizari doar la art. I pct 5 si la art. 17

Anonymous said...

Dle Plano, revin si va rog, cu tot respectul sa analizati stadiul dosarului 3390/104/2010 la Tribunalul Olt in care s-a anulat o decizie de recalculare a unei pensii speciale (grefier) stabilite in baza L.119/2010.Cu recurs. In mare instanta a dat cistig de cauza reclamantei pe baza art 180 din L.19/2000 ( ramine pensia cea mai mare)Ce ne puteti spune ?

Anonymous said...

Cred ca dl. Argus nu are nimic comun cu armata si nu intelege nimic, sau este vorba de oportunism.

Plano10 said...

@Anonim
Referitor la dosarul 3390/104/2010 al grefierei de la Olt nu pot sa redau decat solutia publicata pe portalul tribunalului Olt, motivata probabil pe art 180 al L 19/2000

25/11/2010 Admis fond în parte
Solutie: Hot. 1370 Admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea Pomană Maria. Anulează decizia 131682/23.08.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Olt şi obligă pârâta la plata pensiei de serviciu stabilită prin decizia nr. 131682/23.02.2006 începând cu data de 01.09.2010. Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării pe cale de ordonanţă preşedinţială. Cu recurs.

Anonymous said...

Dle Plano 22 21 Multumesc pentru operativitate si acuratete !

Alex said...

Plano 10,

Ai cunostinta unde pot gasi acest OUG.
Inainte de a comenta ca altii as prefera sa-l citesc intai.
Ce am citit din interviul piticului politicii romane, dar si din comentariile media, prevederile OUG sunt infioratoare si, se pare, nu prea au legatura cu proiectul citit cu 3 zile in urma.
Multumesc,

Anonymous said...

Conform Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice , anexa nr 6 . fiind nascut la 25 noiembrie 1959 , stagiul complet de cotizare este de 22 ani si 7 luni .
Conform Legii 263/2010 , art.55 (1) persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de pensionare .
Am lucrat in conditii deosebite 11 ani , 8 luni si 25 zile .
Conform art.55 , varsta standard de pensionare se poate reduce cu 2 ani ( 10 ani impliniti in conditii deosebite )
Rezulta ca actualmente indeplinesc conditiile pentru a mi se recalcula pensia , tinandu-se cont de perioada lucrata dupa pensionare .
CE TREBUIE SA FAC : Sa solicit Casei Sectoriale de Pensii a M Ap.N recalcularea pentru cei 5,5 ani lucrati ?

Anonymous said...

inde gasesc tabelele cu conditii deosebite si alte conditii (anexa 1) sa vad unde ma incadrez

Anonymous said...

DUPA 01 AUGUST 2007 CARE ESTE PUNCTAJUL MAXIM ANUAL CE SE ARE IN VEDERE LA RECALCULARE. MULTUMESC

Plano10 said...

@Anonim
Nu mai este plafonat punctajul anual.

Anonymous said...

Am iesit la pensie 01.10.2008 si a fost calculat dupa ANEXA 9/respectiv dupa anul de nastere. Cu privire la modalitatea de stabilire a varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare pentru determinarea punctajului mediu in operatiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale caror drepturi s-au deschis incepand cu data de 01, 04. 2001 si care beneficiaza de reducerea varstei de pensionare potrivit legii( RECURS in interesul legii, RECURS ICCJ DIN 04.04.2011)
In octombrie 2008 cand am iesit la pensie, conform ANEXEI 9 la Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr 340/2001, varsta standard de pensionare era de 59/7, iar stagiul complet de cotizare de29/2luni.
In luna aprilie ICCJ a hotarat ca nu este corecta formula de calcul pentru ca se tinea cont de anul nasterii si nu de anul pensionarii.
In ANEXA 3, reactualizata, la LEGEA nr 19 se prevede ca, perioada august+noiembrie 2008, varsta standard de pensionare este de 58/5 luni,iar stagiul complet de cotizare 26/10 luni.
Rezulta o diferenta de 1 an si 2 luni la varsta standard de pensionare si de 2 ani si 4 luni la stagiul complet de cotizare.
ATENTIE pentru cei ce iesiti acum, nici in momentul de fata CASA DE PENSII nu i'a in seama ANEXA 3 si va scoate dupa ANEXA 9. In cazul in care nu procedeaza corect puteti da in judecata , dar numai in termen de 45 de zile de cand primiti decizia. Cine a dat in judecata a castigat.

Anonymous said...

Daca ma poate cineva lamuri in ceia ce am scris mai sus si ce pot sa fac eu ca sa pot primi drepturile din urma.

PLANO10 said...

Anonim
-Cei care ies la pensie acum li se aplica prevederile Legii 263/2010- Legea Unitara.
-Deciziile ICCJ date in recursurile in interesul legii nu se aplica retroactiv.