Powered by Blogger.

Monday, December 13, 2021

Sentința 1602/2021 a Curții de Apel București. Motivarea respingerii cererii CPS a MApN de suspendare a executării Deciziei nr. 4/2020 a Curții de Conturi

90 comments


 

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2021:185.001602 

Dosar nr. 4241/2/2020 

ROMANIA 

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI 

SECŢIA a VIII-a CONTENCIOS ADMINISTRATIV şi FISCAL 

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1602 

Şedinţa publică din data de 09.11.2021 

Curtea constituită din: 

Judecător: Mădălina Elena Vladu-Crevon 

Grefier: Mariana Hulea 

Pe rol soluţionarea în contencios administrativ şi fiscal a cauzei având ca reclamant CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE în contradictoriu pârâţii CURTEA DE CONTURI A ROM NIEI şi COMISIA DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR CONSTITUITĂ LA NIVELUL CURŢII DE CONTURI A ROM NIEI şi intervenientul BUDEANU VIOREL, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)- încheierea nr. 19/07.08.2020. 

La apelul nominal făcut în ședință publică, răspund: reclamanta prin consilieri juridici cu delegaţie de reprezentare la dosar şi pârâta Curtea de conturi a României, reprezentată de consilier juridic Ana Pînzaru, care depune delegaţie, lipsind intervenientul Budeanu Viorel. Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Grefierul de şedinţă a făcut referatul cauzei şi a învederat că intervenientul Budeanu Viorel a depus cerere de renunţare la judecată. 

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de suspendare a executării actului contestat. 

Reprezentantul pârâtei arată că înainte de a pune în discuţie cererea de suspendare, a observat că s-a făcut recurs împotriva încheierii prin care s-a respins o cerere de intervenţie.  Curtea aduce la cunoştinţă reprezentantului pârâtei că acest aspect a fost clarificat la termenul trecut, nu a fost respinsă, nu fusese prinsă în prima tranşă de intervenţii supusă analizei pentru că nu au fost comunicate. Curtea s-a pronunţat de două ori prin două încheieri deoarece nu au existat toate elementele necesare.  

Reprezentantul pârâtei arată că pe rolul ÎCCJ este înregistrat dosarul. 

Curtea aduce la cunoştinţa părţilor că cererea de intervenţie formulată de petentul Budeanu Viorel a fost admisă în principiu pentru că pentru ceea ce se judecă în prezentul dosar se suspendase un proces de al dumnealui într-o altă localitate, însă a şi renunţat la cererea de intervenţie accesorie pentru că a apreciat că intervenţie dumnealui este principală.  

Având cuvântul pe cererea de suspendare a executării, reprezentantul reclamantei solicită admiterea ei având în vedere faptul că termenul de 31.12 până la care i s-a pus în vedere să ducă la îndeplinire dispoziţiile stabilite de către Curtea de Conturi prin Decizia nr. 4/13.07.2020 se apropie şi solicită suspendarea acestei decizii până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare potrivit prevederilor art. 15 din legea contenciosului administrativ, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din aceeaşi lege, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Dă citire cazului bine justificat şi învederează că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. Or, în legătură cu legalitatea actelor administrative emise de Curtea de conturi a României şi de Comisia de soluţionare a contestaţiilor există o îndoială serioasă, motiv pentru care a şi invocat motivele de nelegalitate pentru motivele expuse pe larg în documentul înregistrat sub nr. AJ 714/03.02.2021 depus la dosar. Arată că nicăieri în cuprinsul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările şi completările ulterioare nu se prevede în mod expres soluţia la care a ajuns pârâta şi anume de a include cuantumul aferent 

1

indexării din 2016 în cuantumul pensiei actualizate cu condiţia încadrării în procentul de 85% preluat din cuprinsul art. 30 din legea nr. 223. Consideră că dacă s-ar aplica acest algoritm de calcul, respectiv de a acorda majorarea de 5% aferent anului 2016 doar pensionarilor care nu au atins plafonul de 85% din baza de calcul se încalcă prevederile art. 29 din lege. Dacă se ia în considerare şi amestecul terminologic majorare/indexare sugerat repetitiv în conţinutul raportului Curţii de conturi ar trebui ca în anii 2019-2020 în mod similar procentele de indexare de 1,3% şi 4,6% să se adauge numai la pensionarii care au sub procentul maxim de 85% aplicat bazei de calcul chiar dacă nu au realizat vechimea necesară. Per a contrario tuturor pensionarilor care au ajuns la procentul maxim de 85% nu li s-ar mai acorda indexările ulterioare, ignorându-se astfel prevederile art. 59 din legea 223. Aplicarea soluţiei Curţii de Conturi ar conduce indubitabil la egalitarism, iar pensiile cadrelor militare cu vechime mai mare în armată care sunt deja plafonate la pragul de 85% vor putea fi ajunse din urmă de pensiile celorlalţi militari cum mai puţină vechime. Mai arată că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca unele pensii militare să nu crească în urma actualizărilor la art. 60 alin. 3. Instanţele de judecată au confirmat modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale referitoare la actualizarea pensiilor militare de stat, astfel că a depus la dosar o listă cu toate dosarele câştigate de reclamantă care au avut ca obiect acordarea majorării de 5%. Menţionează că reclamanta nu poate fi de acord cu afirmaţia potrivit căreia raţionamentul echipei de control nu vine în contradicţie cu marea majoritate a hotărârilor instanţelor de judecată mai ales în contextul practicii judecătoreşti neunitare. În urma raportului de control, pârâta a realizat că sunt 3 hotărâri judecătoreşti din care doar una definitivă care nu dădea dreptate modului în care a aplicat prevederile art. 60 Casa de Pensii şi atunci a hotărât că ar fi neunitară. Arată că singura în măsură să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de către instanţele de judecată este ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii. În continuare, reprezentantul reclamantei arată că punerea în executare a dispoziţiilor stabilite prin decizia 4 din 30.07.2020 şi care a fost menţinută prin încheierea 19 a Comisiei de contestaţii pe lângă prejudiciul asupra bugetului general consolidat din care aceste sume ar fi plătite ar putea produce efecte şi asupra unor raporturi juridice conexe ce implică emiterea unor decizii de revizuire a drepturilor de pensie pentru aproximativ 40.000 de pensionari militari cărora ar trebui să li se emită decizii de debit pentru recuperarea acestor sume. În plus, emiterea acestor decizii ar perturba grav activitatea reclamantei care are şi alte atribuţii. 

Reprezentantul pârâtelor solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. În opinia sa nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din legea 554/2004. Arată că măsura dispusă în sarcina entităţii verificate a fost în temeiul art. 43 lit. c) din legea nr. 94/1992 coroborat cu pct. 174 din regulamentul de valorificare a actelor de control aprobat prin hotărârea Plenului 155/2014 în sensul că s-au constatat nereguli financiar contabile cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte determinarea cuantumului pensiei militare raportat la prevederile art. 60 din legea 223/2015. Aceste nereguli au fost aduse la cunoştinţa entităţii verificate stabilindu-se în sarcina sa respectarea principiilor impuse de lege cu privire la metodologia de calcul a pensiei militare. Prin măsura dispusă nu s-a stabilit valoarea abaterii, nu este vorba despre o abatere care a produs prejudicii ci presupune doar respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză. Prin urmare apreciază că nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente, iar în ceea ce priveşte legalitatea măsurii această aparenţă nu a fost înlăturată de susţinerile reclamantei. Menţionează că ducerea la îndeplinire a măsurii ca termen fixat în decembrie, se poate modifica acest termen pe cale administrativă prin solicitarea entităţii verificate în temeiul pct. 453 din Regulamentul de valorificare a actelor de control, prin urmare nici sub acest aspect nu sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ. Pentru considerentele arătate în întâmpinare, solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.  

Reprezentantul reclamantei arată că este absurd să se spună că nu se va produce o pagubă când este foarte clar că reclamanta este obligată la emiterea unor decizii de pensie cu plata unor drepturi pe un temei nelegal.  

2

Curtea reţine cauza în pronunţare pe cererea de suspendare şi acordă termen pentru continuarea judecăţii pe fond şi pe excepţia de nelegalitate la data de 15.02.2022. 

C U R T E A, 

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.08.2020, reclamanta Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României pentru Departamentul XII al Curţii de Conturi a României şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Curţii de Conturi solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: 

1. anularea încheierii nr. 19 din data de 07.08.2020 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Curţii de Conturi, ca nelegală şi netemeinică; 

2. anularea Deciziei nr. XII/4/13.07.2020 şi implicit a Raportului de control nr. A 1464 din data de 16.06.2020 emise de Departamentul XII al Curţii de Conturi a României ca nelegale şi netemeinice; 

3. suspendarea măsurilor stabilite prin Decizia nr. XII/4/13.07.2020 emisă de Departamentul XII al Curţii de Conturi a României şi menţinute prin încheierea nr. 19 din data de 07.08.2020 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită la nivelul Curţii de Conturi până la soluţionarea acţiunii în anulare. 

În motivare s-a arătat că, în baza Hotărârii Plenului Curţii de Conturi nr. 243 din data de 25.05.2020 s-a stabilit, ca urmare a aspectelor sesizate prin petiţii adresate Curţii de Conturi, acţiunea de control cu tema „ Verificări cu privire la aspecte legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entităţii" de către o echipă de control a Departamentului XII, la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, în perioada 27.05 - 05.06.2020. Misiunea de control a avut ca obiectiv „modul în care Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a aplicat prevederile legale în procesul de actualizare a pensiilor militare de stal la 30.06.2017, procedură prevăzută la art. 60 din Legea nr. 223/24 iulie 2015 privind pensule militare de stat". 

Prin Raportul de control nr. A 1464 din data de 16.06.2020 echipa de control a constatat "deficienţe privind cadrul procedural şi modul de realizare a actualizării pensiilor militare de stat la data de 30.06.2017" şi a concluzionat: CPS a MApN a eliminat în mod incorect din algoritmul de calcul al pensiei actualizate la 30.06.2017 suma reprezentând echivalentul indexării din anul 2016; 

- includerea cuantumului indexării din 2016 în cuantumul pensiei actualizate trebuie să se facă cu încadrarea în procentul de 85% prevăzut la art. 30 din lege.  CPS a MApN a diminuat valoarea pensiei actualizate la 30.06.2017 în cazul pensionarilor care nu atinseseră plafonul de 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28 din lege, fapt ce determină riscul acordării unui cuantum mai mic al pensiei în plată începând cu luna iulie 2017. 

Totodată, echipa de control a recomandat Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale "analizarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţe şi identificarea unei soluţii pentru acordarea în mod unitar şi nediscriminatoriu a drepturilor de pensie rezultate în urma indexărilor şi actualizării pensiilor din anii 2016-2017, conform concluziilor si algoritmului de calcul prezentate de echipa de audit în raportul de control". 

La Raportul de control nr. A 1464 din data de 16.06.2020 Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a formulat obiecţiunile înregistrate sub nr. A 1592 din data de 30.06.2020, menţionând totodată că nu este întrunită nicio cerinţă de la punctul 174 din Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014 - Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, pentru emiterea unei decizii şi că eventuala punere forţată în aplicare a 

3

recomandării echipei de control ar crea un prejudiciu considerabil la nivelul instituţiei militare. 

Ulterior, la data de 13.07.2020 Departamentul XII al Curţii de Conturi a României a emis Decizia nr. XII/4 prin care a decis: 

- "Conducerea CPS MApN va proceda la corectarea metodologiei de calcul utilizată pentru actualizarea pensiilor la data de 30.06.2017, iar determinarea în baza art. 60 din lege a cuantumului pensiei militare la 30.06.2017 se realizează cu respectarea următoarelor principii: 

- i. Actualizarea pensiei în anul 2017, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 constituie procesul de majorare a pensiei ca urmare a creşterii soldei de funcţie, respectiv translatarea în cuantumul pensiei a creşterii salariale de la personalul activ, având ca punct de plecare cuantumul pensiei în plată la momentul respectiv, inclusiv indexarea din anul 2016; 

- ii. începând cu data de 30.06.2017, pensiile militare la care sunt incidente prevederile art. 60 din lege trebuie să aibă în componenţă majorarea de 5% acordată în 2016, la care se adaugă fie indexarea de 5,25% acordată în anul 2017, fie actualizarea soldei de funcţie cu 15% acordată de la 30.06.2017, astfel cum prevede art. 60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 

- iii. Actualizarea pensiilor, în condiţiile menţionate mai sus, se realizează cu încadrarea în procentul de 85% din baza de calcul, conform act. 30 din Legea nr. 223/2015.  Termen de realizare: 31.12.2020". 

Împotriva Deciziei nr. XII/4 din data de 13.07.2020 emisă de Departamentul XII al Curţii de Conturi a României Casa de pensii sectorială a formulat Contestaţia înregistrată sub nr. A 1822 din data de 23.07.2020, reiterând totodată cele precizare în documentul A 1592 din data de 30.06.2017. 

Prin încheierea nr. 19 din data de 07.08.2020 Comisia de contestaţii constituită la nivelul Curţii de Conturi a analizat contestaţia formulată de reclamantă şi a dispus: 1. - Respingerea contestaţiei formulată împotriva măsurii de la pct. LI. din Decizia nr. XII/4/13.07.2020, emisă de Departamentul XII; 

2. - Stabileşte un nou termen de ducere la îndeplinire a măsurii de la pct. 1.1. din Decizia nr. XII/4/13.07.2020, respectiv 30.06.2021. 

A fost realizat un scurt istoric al prevederilor legale aplicabile materiei. Începând cu data de 01.01.2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pensiile militarilor au devenit pensii militare de stat. Potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) din Lege, în forma în vigoare la data de 01.01.2016 :„ (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat." 

Prin derogare de prevederile mai sus enunţate, în anul 2016, pensiile militare de stat au fost majorate cu 5% în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare. 

De asemenea, la data de 01.01.2017 pensiile militare de stat au fost majorate cu 5,25% în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, adică pensiilor majorate cu 5% în anul 2016 Ii s-a aplicat majorarea de 5,25%. 

Totodată, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare (aşa cum acestea erau în vigoare la data 30.06.2017), "(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/ salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor 

4

şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie." 

De asemenea, articolul prevede la alin. (4) că procedura de actualizare se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, în speţa noastră, Ordinul ministrului afacerilor interne, al ministrului apărării naţionale, al ministrului justiţiei, al directorului Serviciului Român de Informaţii, al directorului Serviciului de Informaţii Externe, al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al directorului Serviciului de Protecţiei şi Pază fir. 3l/M.25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, Anexa nr. 2. 

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal bugetare, potrivit prevederilor art. II alin. (3), cuantumul brut al soldelor de funcţie ale cadrelor militare în activitate şi soldaţilor şi gradaţilor profesionişti s-a majorat cu 15% şi odată cu el şi solda de funcţie din compunerea soldelor lunare pe baza cărora s-a determinat la recalculare media soldelor de funcţie îndeplinite în cele 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate, fapt care determină modificarea bazei de calcul prevăzută la art. 28 alin. (1) din lege. Asupra bazei astfel modificate se aplică procentele prevăzute la art. 29, 30 şi 108 din lege, în raport cu vechimea valorificată în ultima decizie şi cu gradul militar deţinut la trecerea în rezervă; 

Pensiile militare de stat actualizate la data de 30.06.2017 au fost comparate cu pensiile aflate în plată la data de 01.01.2017 (ce cuprind atât majorarea de 5% aferentă anului 2016, cât şi majorarea de 5,25% aferentă anului 2017) şi au fost aplicate dispoziţiile cele mai favorabile, respectiv au fost puse în plată pensiile având cuantumul mai avantajos, potrivit prevederilor art. 60 alin. (3) "în anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1), se aplică dispoziţiile cele mai favorabile." 

În lumina acestor argumente, nu se poate susţine sub nicio formă faptul că reclamanta "a eliminat în mod incorect din algoritmul de calcul al pensiei actualizate la 30.06.2017 suma reprezentând echivalentul indexării din anul 2016." 

Această concluzie din Raportul de control nr. A 1464 din data de 16.06.2020 demonstrează o apreciere superficială a echipei de control a procesului de actualizare din anul 2017, scos din contextul general al sistemului pensiilor militare de stat, datorat modificărilor succesive ale legislaţiei (actualizarea pensiilor a fost impusă de majorarea soldei de funcţie a militarilor activi, prin legea care aproba deja o măsură socială adresată pensionarilor în 2017, majorarea cu 5,25%, în contextul desfăşurării procesului de recalculare a pensiilor, început în 2016 şi finalizat în anul 2018). 

Constatarea echipei de control că adăugarea „valorii echivalente cu indexarea din 2016" ar fi avantajoasă pentru cei care au un cuantum al pensiei mai mic de 85% din baza de calcul încalcă principiul instituit de legiuitor prin dispoziţiile art. 29 referitoare la determinarea pensiei în raport de vechime şi ar pune egalitate între cei cu vechimea de serviciu completă şi cei care au mai puţini ani de vechime. 

Nicăieri în cuprinsul legii nu se prevede, în mod literal şi expres, soluţia la care a ajuns Curtea de Conturi, şi anume de a include cuantumul aferent indexării din 2016 în cuantumul pensiei actualizate, cu condiţia „încadrării în procentul de 85%", preluat din cuprinsul art. 30 din Legea nr. 223/2015. 

Legiuitorul a prevăzut că actualizarea pensiilor militare se realizează numai în funcţie de majorarea a două elemente din solda lunară a militarilor activi, respectiv, solda de funcţie şi solda de grad. Aşa cum am demonstrat mai sus, deoarece măsurile sociale succesive pentru pensionari au fost mai consistente decât cele pentru militarii activi, pensiile majorate (în plată) au fost mai mari decât pensiile actualizate la majoritatea pensionarilor. 

II. Referitor la cele dispuse prin Decizia nr. XII/4 din data de 13.07.2020 emisă de - Departamentul XII al Curţii de Conturi a României arătăm că măsura de „corectare a metodologiei de calcul utilizată pentru actualizarea pensiilor la data de 30.06.2017", nu poate 

5

fi realizată deoarece Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale nu a utilizat „o metodologie de calcul", ci a aplicat în procesul de actualizare a pensiilor militare de stat dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (forma în vigoare la data de 30.06.2017), şi dispoziţiile Anexei nr. 2 „Procedura de actualizare a pensiilor militare de stat" la Ordinul ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale, ministrului justiţiei, directorului Serviciului Român de Informaţii, directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi directorului Serviciului de Protecţiei şi Pază nr. 3l/M.25/999/8.148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat. 

După cum se poate constata, deşi se afirmă că s-a ţinut cont de obiecţiunile CPS, fără a fi indicat în mod concret documentul, în realitate, prin această Decizie, Departamentul XII al Curţii de Conturi a României a ignorat atât susţinerile Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale, cât şi toate hotărârile judecătoreşti dispuse în favoarea instituţiei militare. Mai mult au fost reluate concluziile şi recomandările din Raportul de control nr. A 1464 din data de 16.06.2020, de această dată sub formă de dispoziţie. 

Contrar obiecţiunilor formulate anterior de entitatea verificată, în Decizie se insistă ca şi în raport pe utilizarea ilegală a termenului de „indexare" în locul termenului de „majorare" în cuprinsul „principiilor" de la punctele i. şi ii., fapt ce denotă odată în plus că în interpretarea dispoziţiilor legale incidente şi a deciziilor judecătoreşti definitive Departamentul XII şi-a depăşit competenţele legale, făcând confuzie între cele două operaţiuni, ambele prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în speţă devenind aplicabile dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 24/2000, republicată, referitor la „unitatea terminologică". 

Sub aspect metodologic, cele 3 „principii" dispuse în Decizie la nr. crt.l, fără temei juridic, aşa cum CPS a arătat în Obiecţiunile înregistrate sub nr. A 1592 din data de 30.06.2020, încalcă ierarhia stabilită prin aplicarea coeficientului de calcul al pensiilor militare instituite prin dispoziţiile art. 24 şi 29 din Legea nr. 223/2015, care ţine cont atât de vechime cât şi de condiţiile de muncă, iar pensionarii care în urma recalculării au coeficient mai mic de 85% au şi pensia mai mică decât pensionarii cu coeficientul 85%. Aplicând metodologia Curţii de Conturi, pensionarii care în urma recalculării au coeficient mai mic de 85%, vor avea în urma acestui mod de actualizare (dedus pe o interpretare a legii care contravine interpretării instanţelor de judecată), o pensie mai mare decât pensionarii cu coeficient de 85%, deşi aceştia vor avea vechime mai mare (a se vedea exemplele şi comparaţiile privind efectele actualizării extrase din baza de date a CPS cuprinse în anexă). 

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 11 şi 14 din Legea 544/ 2004 Legea contenciosului administrativ, coroborate cu pct. 223 lit. e) din Hotărârea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, cu modificările şi completările ulterioare, şi actele normative invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. 

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROM NIEI a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată atât a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. 1 din Decizia nr. XII/4/13.07.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curţii de Conturi si a încheierii nr. 19/07.08.2020 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, cât şi a cererii de suspendare a executării măsurii din decizie. 

 Referitor la pct.3 din acţiunea introductivă privitoare la suspendarea executării măsurii dispuse prin decizie, solicitarea este de respingere ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării măsurii, având în vedere următoarele considerente: 

a. Potrivit art. 15 din Legea nr.554/2004 reclamanta a solicitat suspendarea executării măsurilor din decizie, până la soluţionarea definitivă a cauzei fără a indica motive care să permită instanţei de judecată să admită o astfel de cerere de suspendare. 

6

Or, în condiţiile în care suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizie de Curtea de Conturi reprezintă o situaţie de excepţie în situaţii limită, reclamanta trebuie să facă dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. 

Mai mult decât atât, suspendarea actelor administrative nu reprezintă un scop în sine, ea trebuind să se circumscrie problemei litigioase care vizează legalitatea subiectivă şi obiectivă şi care trebuie să opereze într-o manieră cât mai funcţională şi nu ca un factor de blocaj chiar temporar. 

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, trebuie amintit că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu. 

 Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope lege - ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate. 

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, (...), persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond". 

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză. 

Potrivit dispoziţiilor art.2 alin.l lit. t) din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat. 

Art. 14 din Legea 554/2004 cere reclamantului ca, pe lângă "iminenţa pagubei", să înfăţişeze instanţei şi alte împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, împrejurări care să fie de natură a argumenta faptul că este vorba de „un caz bine justificat". 

Or, nu se poate pune problema ilegalităţii deciziei a cărei suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât şi pe formă, este în strictă conformitate cu legea. Acestea sunt aşa cum s-a conturat în doctrină, dar şi în practică, două condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ. 

Curtea, analizând cererea de suspendare a măsurilor stabilite prin Decizia nr.XII/4/13.07.2020 a Curţii de Conturi, menţinută prin încheierea nr.19/07.08.2020, apreciază că această cerere este neîntemeiată, urmând să fie respinsă, pentru următoarele considerente. 

În primul rând, Curtea constată că reclamanta nu a motivat cererea de suspendare în baza dispoziţiilor art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004, întreaga acţiune fiind orientată strict pe motivele de nelegalitate ale celor două acte administrative a căror anulare se solicită în principal. 

Prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. 

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la 

7

pronunţarea instanţei de fond, iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceiaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene. 

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. 

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. 

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. 

În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, se constată că art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 modificată defineşte noţiunea de „cazuri bine justificate” ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în practica sa, a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. 

Pe cale de consecință, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când motivul de nelegalitate rezultă cu evidență din însuși actul administrativ atacat, fără a fi necesară administrarea unui probatoriu suplimentar care să vizeze tranșarea unor aspecte de fond ale pricinii. 

În prezenta cauză Curtea constată că reclamanta solicită analizarea fondului pricinii pentru soluţionarea cererii de suspendare, întrucât reţinerea motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă ar presupune o antepronunţare asupra cererilor de anulare a actelor contestate. 

Astfel, se solicită analizarea corectitudinii aplicării algoritmului de calcul al pensiei cu referire la acordarea majorării de 5% aferentă anului 2016 pensionarilor militari care nu atinseseră plafonul de 85% din baza de calcul. 

Aparenţa de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a fi prejudecat fondul, or, argumentele invocate de reclamantă sunt în realitate critici de nelegalitate a actelor contestate, care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, o analiză pe fondul cauzei, ceea ce excede obiectului cererii de suspendare. 

8

Aparent formal, actul litigios a fost emis în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu identificarea temeiurilor de fapt şi de drept incidente.  

În aceste condiţii, Curtea constată că motivele pentru care se solicită suspendarea executării actului administrativ nu reprezintă aspecte care să poată fi apreciate la prima vedere ca fiind nelegalităţi evidente ale actului administrativ şi care să pună sub o îndoială serioasă legalitatea acestuia, astfel încât, se constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat. 

În ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei pagube iminente, se constată că potrivit art. 2 lit. ş din Lg. nr. 554/2004 modif., prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. 

Curtea constată că nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la efectul imediat al actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată, precum şi la cuantumul sumei stabilite prin aceasta. 

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu se prezumă, ci trebuie dovedită, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, fiind fără relevanţă doar simplele afirmaţii. 

Din argumentele reținute anterior, o astfel de pagubă are un grad ridicat de incertitudine, un astfel de prejudiciu neputând fi produs în mod direct prin actele contestate. Văzând dispoziţiile art.14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, va fi respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate. 

PENTRU ACESTE MOTIVE 

ÎN NUMELE LEGII 

HOTĂRĂŞTE: 

Respinge cererea de suspendare a executării măsurilor stabilite prin Decizia nr.XII/4/13.07.2020 emisă de pârâtă. 

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti.  

Pronunţată azi, 09.11.2021 prin punerea sentinţei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. 

 Preşedinte Grefier  Mădălina Elena Vladu Crevon Mariana Hulea 


NOTA BLOGULUI

Casa Sectorială a MApN se folosește de absurditatea modului cum Curtea de Conturi a acceptat aplicarea pct. 1/iii la CPS a SRI, respectiv încorporarea valorii indexării  din anul 2016 în plafonul de 85% al cuantumului rezultat din actualizarea bazei de calcul potrivit art. 60 alin.(1) din Legea nr.223/2017, pentru a cere instanței anularea întregii Decizii nr. 4/2020 a Curții de Conturi.

Or, procedura actualizării pensiilor militare din anul 2017 nu a presupus indexarea cuantumului actualizat nici cu procentul de 5% prevăzut de OUG 57/2015, pentru anul 2016, și nici cu procentul de 5,25%, prevăzut de OUG nr. 99/2017 pentru anul 2017. 

Cuantumul actualizat potrivit art. 60 alin.(1) respectă dispozițiile art. 30 din Legea nr. 223/2015, reiterate și  de Curtea de Conturi in pct.1/iii al Deciziei sale nr. 4/2020, de a nu depăși 85% din baza de actualizare, numai că la el trebuia adăugată valoarea indexării din anul 2016, așa cum fusese ea calculată din baza de recalculare a pensiilor militare, potrivit articolelor 109 și 110 din Legea 223/2010 , valoare care exista în plată la 01 01 2017 și pe care Casa Sectorială trebuia s-o păstreze și după procedura actualizării din anul 2017, indexarea din anii anteriori actualizării nefiind supusă comparării și regularizării cu cresterea pensiei prin actualizarea cu 15 %, conform art. 60 alin(3).  

Din punct de vedere matematic, indexarea aplicată unui cuantum plafonat la 85% din baza de calcul este si ea plafonată  la 85%. De aceea se indexează chiar cuantumul brut rezultat din aplicarea procentului de pensie la baza de calcul. 

Este complet greșită interpretarea că indexările trebuie adăugate la procentul de pensie... numai în măsura în care acesta să nu depășească plafonul de 85%,  instituit de  art. 30.

In concluzie, n-ar fi o tragedie pentru pensionarii militari formularea pct. 1/iii din Decizia nr. 4/2020 a Curții de Conturi, dacă ea nu este aplicată in forma acceptată la SRI.  

Procentul de indexare se aplică la cuantumul pensiei militare în plată la finele anului anterior, cuantum care variază de la 65% la 85% din baza de calcul sau este proporțional cu vechimea mai mică de 25 ani. Procentul de pensie rămâne același, ca în deciziile de stabilire/recalculare, și după indexările sau actualizările ulterioare. 

Prin modul complet eronat în care s-a aplicat la CPS a SRI constatarea asemănătoare cu cea din pct. 1/iii a Deciziei nr. 4/2020 a Curții de Conturi pentru CPS   a MApN s-a modificat nepermis un element esențial al algotitmului de calcul al pensiei militare, respectiv procentul de pensie calculat potrivit articolelor 29 și 30  din Legea nr. 223/2015 și au fost păgubiți toți  pensionarii care aveau procentul de pensie ajuns deja la limita superioară admisă de art. 30

Deciziile de actualizare din anul 2017 nu au implicat nicio indexare. Trebuia păstrată in cuantumul în plată actualizat valoarea indexării de 5% din anul 2016, calculată din cuantumul recalculat din 2016, nu din cuantumul actualizat în 2017.


90 comments:

Leon said...

Deci Stelica are dreptate, a fost depusa ultima modificare astazi 13.12.2021 !
Intreb si eu ca un novice, astazi a fost postata Sentinta de mai sus si urmeaza ca in termen de 15 zile, CPS sa depuna Contestatia si urmeaza fixarea unui termen la ICCJ ??

luchy19 said...

Respect munca pe care o depuneți în a posta un astfel de material, dar nu am nici răbdarea, nici plăcerea și nici pregătirea juridică de a parcurge un astfel de material. NU PUTEȚI REZUMA ÎN CATEVA FRAZE CE S A CERUT ȘI CE S A PRIMIT?

Huhu Rezea said...

CPS a cerut să se suspende apicarea DEcizie 4/2020 până se judecă fondul cauzei, adică anularea deciziei.
Instanta a respins cererea.

Huhu Rezea said...

Tot așa de lene le este și celor din structurile asociative să citească legile și hotărările judecătorești🤔

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Unknown, sa ne luam de mână sa dansam o săptalună ceardaș pe langa hotararea cearceaf-yavaș-răvaș, ca daca as citi-o la cat e de lungă pe dungă si-s chioran mi-ar trebui un an si as ramane cu intelegerea tot bolovan! Oricum, din succinta rezumare de maestru pe ințelesu' poartă fesu,' @Onorabilul ne-a scos cu mare intelegere si milă la lumină, dar este si-o nemultumire ca actualizarea nu are o stabilire curata sa fie incadrata si la o cota de acumulare mai multa de 85%, deci nici un clocar, care si asa n-au de noi habar, nu se zbate si pentru aceasta nedreptate, fara doar si poate! Apai, daca nu e bine si asa, poate vom avea o revelatie cu satisfactie dupa contestatie! Sa fie pusă advocat, madamme Șosoaca, cea care acum isi face joaca cu sotul si boxul pe la burta si moaca jurnalistilor si politistilor, intrand in gurile mediilor, sustiniti de incaieratori devotati, gata sa-i faca pe toti spulberati! Va spin un secret eu ca o sa se lase cu oleacă de bulau pentru Silviu, sotul său, ca la pălit pe melițian cam rău la hârdău!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Stelică, am scris acolo, mai sus parcă, s-o puneti advocat la recurs pe madamme Șoșoacă, mai ales ca stie sa bată, si eu promit macar ca in sala n-o sa vedeti chicior de clocar, rosiori, jieni sau pădurar!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Akord 75, m-au incins oghielele-n ochinci:
Asta ma enerveaza pe mine in hotararile cearceaf kilometric, ca mai intai se pedaleaza trombonostic si ipotetic, si dupa cam 50 de kilometri de citit ma ia somnul subit, ca pe o closca pe oua, de ma trezesc dupa o ora, doua, si in mare dezorientație la ultima statie, unde sa-mi spuna vatmanul ca duce la garaj tramvaiul, asa ca sa iau in brate peronul ca sa nu-mi bage intre căpriorii gurului șoșonul!

Huhu Rezea said...

Așa, Stelică, așa!
Sevede că ai învățat proceduri prin sălile tribunalelor.

Cornelius Flavius Ifrim said...

E ora 00.15 noaptea si abia acum am terminat mancarea, dupa ce 2 masini de rufe am spalat, am facut curat si toata coliba mi-am curatat, i-am dat Anăi tratamente si de mancat, deci sunt un baiat inca o data bun de insurat! Ai? E cineva interesat(ă) sa ma ia de baiat bun la toate in casa, chiar si de scos din soba taciuni si, ca la minele de carbuni, in șuturi, la deranjat așternuturi alergand dupa fluturi?

Cornelius Flavius Ifrim said...

,,Viorel,'' mai usurel si nu ma mai domni duios cu ,,domnul Cornelius,'' si zi-mi pe nume, te rog, ca sa nu ma mai simt boșorog cu drumuri la urolog ca ma chis din pom in pom! Unora le plac domnia, dar mai putin omenia, caci a fi in sine un adevarat domn mai intai trebuie sa fi DEMN SI OM si, cum spunea tata, ,,cine a facut armata stie sa deschidă si sa incuie poarta!''

Cornelius Flavius Ifrim said...

Respect ministrului Dan Valceanu, care personal mi-a scris ca a redictionat o petitie catre ministrul Apararii, eu trimitand la mai multi ministrii cererea de primire in audienta la ministrul Apararii sa fiu sigur ca clocarii nu ma pot sabota cu petitia cerere de primire in audienta, caci ministerele le retrimit direct ministrului Danca! Mai am si de la alte ministere, dar Dan Valceanu este singurul ministru care mi-a scris si a semnat olograf, astept si de la Avocatul poporului ricoseul, deja mi-a scris ca m-a inregistrat, la fel si Min Muncii prin doua directii, dar si alte ministere! Nu ma las si nu ma las sa castig laurii ca inving balaurii!

Liviu said...

Bună dimineața!
Că fost financiar vă pot spune că înainte de rebeliune dacă nu se plăteau salariile și alte drepturi bănești la timp era eveniment deosebit. Acum, din păcate, este eveniment deosebit dacă primești drepturile bănești la timp. Cer permisiunea administratorului ca să-mi permită să postez pamflete despre fapte petrecute în armată. Până acum am postat pe blogul Financiari 1983 sub numele Liviu Floca.
Cu stima și respect
lt.col.rz. Liviu Floca
Respect pentru ceea ce faceți!

Köln 14.12.2021

Paul Puiu said...

Concluzia este ca in 2022 va fi minus CASS si pentru militari un nou minus actualizarea din 2017!!!!!

Iulian Mareș said...

Afirmativ 100%!!!!!
*Idem refuzul ridicarii soldei!
**Eu voi refuza primirea bacșișului de 2,6%!

Iulian Mareș said...

Corneliunsson,
nu uita de originile de lider Tineret PSD al defectatului Vîlceanu!

Huhu Rezea said...

Ce este Liviu? De ce nu mai publici pe Financiari 83? Te-am citit deseori acolo unde scrierile voastre, inclusiv cele ale lui IR, sunt mult mai apreciate de cei de aceeași profesie.
Scrie un nume în profil, ca să te deosebești de alți Mecunoscuți. Adresa blogului este huhurez2013@gmail.com

Iulian Mareș said...

Adica se va deduce CASS si nu se va indexa si actualiza nimic in 2022! Asa trebuie! Stii de ce? Pentru ca inca nu s-a atins masa critica!
Sclavii pot duce mult mai mult.....
Deocamdata se ceartă pe un os virtual...

Cezar said...

Porku draku..pai ce.ti mai trebuie?
Tie iti trebuie un camion sa ridici ajutoarele..la care inca mai speri..
Sabrina zice...ula...ula....ulaaaaa

Andrei said...

Adica din MOTIVARE rezulta calea de atac a DISPOZITIVULUI. :D

micutzul said...

Dacă imi aduc bine aminte când s-a majorat solda de funcție cu 15% CPS nu a mai dat indexarea spunând că se aplică ce e mai avantajos.
Îmi poate explica și mie cineva daca a+b+c= x și majorez pe ''a'' cu 15% cum e posibil să obtin un rezultat mai mic decât ''x''? Că mie majorarea functiei cu 15% mi-a dat o pensie brută cu 50 lei mai mică....

Huhu Rezea said...

Dorine,
Postulatul actualuzarii de pe prima pagina a blogului este mai simpla
r+i=c
Cum este posibil sa actualuzezi pe r(cuantum recalculat) cu 15%, i(indexarea) sa rămănă neschimbat iar c sa rămână de asemene neschimbat?
Este pisibil doar dacă stii aritmetică doar cât stiu guleratii de la MApN si SRI.

Calinmihaib12 said...

Micutzul:
..trebuie văzută decizia de recalcula re din 2016 și apoi decizia de actualiza re din 2017,în care s-au folosit ACELEAȘI ELEMENTE SALARIALE ale S.L.BRUTE dar la ACTUALIZARE s-a major C.C.A.-S.F.= de la lit."h.1" cu 15 % ,rezultând C.C.A-S.F.MAJORAT = de la lit."h.3",care deci era MAI MARE cu 15 %
decât corespondentul din DECIZIA DE RECAL CULARE.!,iar în cascada ALGORITMULUI DE ACTUALIZRE rezulta la lit. "T" = "TOTAL S.L.B.-REALIZATĂ LA FUNCȚIA DE BAZĂ = care,mare atenție, este : matematic, MAI MARE (cu vreo 8 %..!) decât corespondentul de la lit. "T" din DECIZIA DE RECALCULA RE..!;dar acest TOTAL RECALCULAT a fost apoi INDEXAT de 2 ori în 2016-2017 cu 5 % și rsspectiv 5,25 % (actualizarea din 2017 s-a făcut după 30.06.!) și era MAI MARE decât TOTALUL ACTUALIZAT de după 30.06.2017, RĂMÂNÂND "ÎN PLATĂ"..PENSIA RECALCULATĂ..!
Altfel spus, "X"-ul INDEXAT de 2 ori în 2016,..PLĂTIT în 2017 până la 30.06., era MAI MARE decât "X"-ul
ACTUALIZAT de după data de 30.06.2017, dar NEINDEXAT cu 5 și 5,25% %..!

Calinmihaib12 said...

Liviu FLOCA:
..nu cumva ai fost.. în activitate,și prin TIMIȘOARA,în anii '80
..?

Iulian Mareș said...

Unde ai văzut tu ca:
-perioada școlară 90-92 înseamnă 2 ani?
-unde ai văzut tu xa un sof. este șef serviciu .., mai ales cazarmare?
Ești tu hâtru, însă habar nu ai de la ce eșalon apare funcția de șef serviciu!...spune în clar șef depozit xazarmare/șef formațiune de lucru...

Petrut said...

Buna ziua ,
De curand sotia mea ,sotie de militar dar salariat in sistemul civil de pensii a primit Decizia de pensionare de la o Casa de Pensii Judetena.. a muncit cat Stefan Cel Mare aproape vreo 45 de ani in Invatamant ...urmand 2 Facultati una de 2 ani la zi si alta de 5 ani la fara frecventa a primit o Pensie ce nu a considerat-o corecta ...Facultatea de la FF a fost considerata simultan cu anii de munca dar cea de 2 ani ,deoarece era 2 ani nu a fost considerata "La Zi" caci era 2 ani desi adeverinta era emisa de Decanul Facultatii respective in numele Ministerului Invatamantului nu a fost luata in considerare ..pe motiv ca a durat numai 2 ani ..asa a fost intr-o perioada dar a fost Facultate -Studii Superioare .Desi Casa de Pensii a insistat in pofida faptului ca este emisa in numele Ministerului Invatamantului sotia mea a castigat Procesul pe motiv ca nu a fost luat in considerare un Document al Statului Roman...cred ca si in sistemul Pensiilor militare se cam intampla la fel pe undeva ...nu se tine cont de unele decizii sau se modifica arbitrar ..cum ar fi eliminarea pensiilor militare din considerarea lor prin punctele ce au contat candva la calculul si actualizarea cu acest fost sistem de puncte ...

valy said...

Unde a existat facultate de 2 ani, s-a pus și grădinița.

valy said...


Domnule Iulian Mareș

Bazele de reparații tehnică militară toate funcțiile, șef de serviciu sunt încadrate cu maiștri militari și subofițeri, greșiți când spuneți că nu există subofițeri pe aceste funcții.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, iubirea lor era mare ca Marea si ca găgarea! N-am vazut un nebun mai diliu ca Horvath ala! O raie de om, dar ce i-am tras-o eu o sa ma tina minte cat o trai, chiar pe pagina lui @Cezarica, si cat e el de vivace l-am facut muci ca n-avea pe unde sa mai scoata camasa! Diliu, diliu dar a ajuns si prin Congresul american ca iscoditor, ca are legitimatie de jurnalist, dar cine dracul sa-l tina intr-o redactie pe schizoidul ala?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, stiu si mi-l amintesc bine si era un social democrat pur sange. Meserie de la PSD a invatat Valceanu, ca finantist, si a avut de la cine, ca mai toti acum sunt in Banca Nationala a Romaniei

Cornelius Flavius Ifrim said...

Stima si respect!

Huhu Rezea said...

Surprinzător cât de puțini comentează pe marginea acestei hotărâri, deși ea privește un procent important de pensionari militari, și ar putea fi chiar dramatică pentru toate indexările dacă pe toți pensionarii îi apucă blegeala cu care au tratat în cei 4 ani abuzul celor 2 Case Sectoriale.

Leo said...

Iar serviciul era un autoatelier pe SR 114 sau DAC 665.
La BC Palazu Mare , șfii de servicii erau numai ingineri

Huhu Rezea said...

@Stelica
Inseamnă că îți sunt cunoscute numele lectorilor Teodorescu, Popa, Vlăduț, Preda de la fosta Scoală Militară de Geniu "Alx Donici" Rm Vâlcea.

Arfy said...

Ce am putea comenta? Nu vezi că pnl a fost absorbit de psd și opoziție... paul(anagrama)

Leon said...

Nu le am cu intelegera chititele juridice, dar eu cred ca Decizie nr.4 a CCR se refera strict la Actualizarea din 2017 si o viitoare Actualizare si Indexare in acelasi an ( probabil ca Finantistii vor evita acest lucru)
Atata timp cat Indexarile de 1,3% si 4,6% de dupa 2017, s-au facut la Pensia aflata in plata, posibil sa ramanem cu pierderea diferentei dintre suma indexata cu 5% necuprinsa in Decizia de Actualizare si indexarea din 2017.
Aveti informatii ca la CPS a SRI indexarile ulterioare de 1,3 si 4,6% nu s-au acordat la toti pensionarii la cuantumul aflat in plata ?( sigur avantaj pentru cei cateva sute cu vechime mai mica).
Cam asa vad eu lucrurile si atata timp cat Indexarea se face la cuantumul aflat in plata, majoritatea pensionarilor stau linistiti..!

M said...

Eu nu comentez pentru că 1. Nu e definitivă și 2. Nu sunt intervenient.

Calinmihaib12 said...

.."Aiureala" aia cu includerea în cele 85 % din art. 30/lg.223..,de la început a fost O NEBUNIE a CELOR CARE AU DECIS TĂIEREA, oricum s-ar putea,legal sau ILEGAL, a PENSIILOR
MILITARE în plată..!
..S-a scris mult aici,pe acest blog,
despre faptul că "% DE CALCUL"= cele = 85 %, se constituie NUMAI DIN VECHIMIILE ADUNATE conf. art.23-25, FĂRĂ ALTE ADĂUGIRI: = .art.108 din lege..,art.11= OMM-ul din lg.80/1995
,INDEXĂRI..etc.
..Deci: TOATE aceste ADĂUGIRI utilizate de către C.P.S.-uri= în mod ILEGAL,.."făcând(-use..!) pe.. PROȘTII(..!),au avut scopul de a mai TĂIA din DREPTURILE LEGAL CUVENITE, trecute în LEGEA 223=chiar "schimono sită" (astfel încât să pară de ne înțeles de către orice om normal..!)
Legea 223 în art.23-25, 29 și 30 =
STABILEȘTE DESTUL DE CLAR că P.SV.=
PENSIA DE SERVICIU rezultă NUMAI DIN cele maxim 85 % de vechime, conform art. 23-25..ȘI ATÂT..!;restul: adică P.SUPL.( 3-6-9 %) se calculează "%" din P.SERV.,apoi OMM-ul,de asemenea se calculează "%"(10-15-20 % din rezultatul anterior (P.SV.x "%" de P.SUPL..!.),iar,în final,dacă este
cazul,PENSIA BRUTĂ REZULTATĂ = se INDEXEAZĂ..!
..cam ASTA..e toată "filozofia" care rezultă din legea 223..!,aplicată LEGAL,fără "malversațiunile" cerute (implicit/explicit=) de politicieni și EXECUTATE de "gulerați"(care trebuia să "se incadreze în bugetul alocat" acestui scop..!
Iar PROCESUL ăsta..pare o "joacă"..
.."TOT DE-A PROȘTII.."(sic !),pt.a mai amâna..PLĂȚILE DREPTURILOR LEGAL CUVENITE către pensionarii..FURAȚI.!
!

Iulian Mareș said...

Felicitări, sănătate și pensie cat mai lunga amândurora!

Leon said...

Corectie, a se citi CC in loc de CCR !

Calinmihaib12 said...

Stalio:
..e adevărat: în anii '80-'90 Șeful CAZARMĂRII din Rg./B.Independent,.. similare era funcție de LT.COL.,subordonat Comandantului U.M...!,asemenea Medicului Șef sau altor funcții de"șefi de structuri"..!

Iulian Mareș said...

Puteți da un exemplu!
Eu am criticat expresia folosita... Șef serviciu cazarmare!
Va informez ca exista o lege prin care se stabilește din ce se compune un serviciu,o secție, un birou, un compartiment, câți oameni, câte microstructuri etc.
Și în armata se respecta acea lege.
Acum, cred ca vorbim de lucruri diferite...pe timpuri existau Sef serviciu alimente, ekipament...azi lucrurile stau puțin altfel. Ex.: Serviciul are în compunere cel puțin 2 sectii, secția cel puțin un birou și un compartiment sau pe funcțiuni...

*Mulțumesc Leo, ing de profesie
..

Leo said...

măciucă a dovedit și azi că e cea mai mare piedică pt. soluționarea inechităților existente în pensiile militare.
Nimic nu se va realiza cu acest individ pe funcții de decizie.
Rugați-vă să pice cât mai repede ca să mai aveți vre-o speranță de echilibrare a pensiilor militare.

Julian said...

Realitatea Tv ora 18.55 pensiile militare cresc cu 2,6% pentru pensiile militare mai mici de 2500 lei.
...daca bugetul va permite...!!!

Iulian Mareș said...

Îți dau un singur exemplu al acestei periculoase arme...la R.Mc era funcție de mr. cazarmare. Dacă tu crezi ca un sof poate fi măcar împuternicit pe funcția unui of te înșeli. Normativele de la Resurse Umane nu permite.
*In plus,tu ai scris 90-93, eu doar te-am întrebat...
Pana la urma tot nu am înțeles...după nefericitul accident ai mai ieșit subofițer la xazarmare? Căci ne spui uneori ca ai fost mutilat la mana la finalul anului 2...atunci cum ai mai ajuns subofițer? Asta nu mi-ai explicat, pls!
*Mda, am auzit de situații când s-au mândrit combustibilu pt centrale termice de unitate, însă este problema celor care se pretează la asa ceva!
Cdt B/Bg în funcție am avut formațiune carmare, nu am avut centrala de unitate, însă am avut brutaria/manutanta pt toată Bg și uite ca nu am mers pe mâna celor care propuneau matrapazlacuri cu materiale din depozit sau carburant...
*Accepțiunea mea privind serviciul este cu totul alta...si am postat-o mai sus!
Sa fii cuminte, dar mai ales cu minte! 🤣🤪😜

Iulian Mareș said...

În nebunia lui Robert Horvath, maghiar din Deva, emigrat în US a făcut și lucruri bune pe la ICR...
Acum, ei doi stiu ce înseamnă iubirea, cel puțin în 2, zic unii...

monteoru said...

La Realitatea Pensiile militare se indexeaza cele sub 2500 cu 10% iar cele de peste cu 2,8%.

Huhu Rezea said...

Surprinde lejeritatea cu care se interpretează modul greșit în care Curtea de Conturi a acceptat îndreptarea unei erori de actualizare cu altă eroare.
Nu formularea din pct. 1/iii din decizie Curții de Conturi aste greșită, în fond ea repetă art. 30 din L 223/2015, ci modul cum a acceptat să se aplice la SRI și cum explică impactul ei financiar în Intâmpinarea depusă la Curtea de Apel București.
Nu trebuie să fii specialist în drept ca să înțelegi că plafonul de 85% se aplică la fel, nu numai in cazul pensiilor actualizate, dar si în cazul pensiilor stabilite sau recalculate.
Dacă indexarea ar fi inclusă în definirea articolului 30, limitarea ar fi valabilă si la stabilire, și la recalculare, și la actualizare.
Numai că indexarea reglementată de art. 59 se adresează cuantumului pensiei și nu procentului de pensie.
Procentul de pensie stabilit potrivit articolelor 29 și 30 rămâne stabil, nemodificat , si după indexarea sau actualizarea pensiilor militare.Il regăsiți cu toții nemodificat, atât în deciziile de recalculare din anul 2016, dar și în deciziile de actualizare din anul 2017.
Procentul de pensie, variabil de la 65% la 85%, nu poate fi modificat decât printr-o decizie de recalculare, care ar valorifica noi stagii de cotizare.
După actualizarea din 2017 toate pensiile militare care au trecut prin procesul de actualizare au rămas cu acelasi procent de pensie, cel inscris în deciziile de recalculare sau de stabilire, nu cu procentul de pensie adus până la limita de 85%, cum greșit s-a procedat în cele cca 500 de decizii de revizuire de la CPS a SRI, pe care Curtea de Conturi le-a acceptat ca valabile.
Scriu toarte acestea pentru a fi valorificate de cei care mai pot să se adreseze instanțelor de contencios.

VICTOR said...

S-a hotărât: cei care au pensii sub 2.500 lei vor primi în plus 10% .Ceilalți 2 8%

Sebi said...

Adica cel care are, sa zicem, 2510 va avea mai putin dupa "indexare" decat cel care are 2400?
Doar intr-o tara guvernata de tampiti se poate asa ceva. Dar chiar si asa e greu de crezut.

SorinDaniel said...

https://www.cotidianul.ro/armata-romana-cumpara-1-000-de-blindate-inclusiv-pentru-interventii-in-afara-tarii/.In loc de marire a pensiilor o sa ne plimbe cu transportoarele.Trebuie sa cheltuim cei 2 la suta in economia partenerului strategic,iar altcineva trebuie sa ia comisioanele.

avianyc said...

@ monteoru
Schimbă postul !

Arthur said...

Și mai interesant, cel care are acum 2501 va avea 2571, iar cel cu pensia actuală de 2499 va primi după indexarea cu 10 % o pensie de 2749 lei !
Puțin probabil !!!

Leon said...

O ce veste minunata pentru Politistii din Penitenciar !
Vor benefivia din aceasta luna de MAJORAREA Salariului de Functie cu procentele acordate pentru Titlu de Specialist de clasa la fel ca la militari si politisti:
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/OUG-10.pdf

M said...

@Sorin

20% din cei 2% trebuie cheltuiți pe dotare.

Iulian Mareș said...

Cine îl tine de lanț?

Iulian Mareș said...

La mine s-a auzit invers...cele <4000 se vor indexa cu 2,6%, iar >4000 cu 12,6%!

Iulian Mareș said...

Nu toate odată!

M said...

@monteoru

Citatul exact de pe site-ul Realitatea Plus Minus e așa

"Pensiile militare sub 2.500 lei ar putea fi majorate ca și pensiile civile. Este vorba de indexarea cu 2,6%, însă ea se va face doar dacă deficitul permite, deoarece trebuie să ne încadrăm în deficitul asumat de 5,8%. Pensiile peste 2.500 lei ar putea crește cu 2,8%, potrivit surselor Realitatea PLUS."

Eu nu înțeleg nimic. Dar fiind vorba de Realitatea....

Ein Stein said...

@Leon
In opinia mea, nici pe departe nu e o veste imbucuratoare, este evident care va fi trendul. ACELASI! Nu vor sa renunte in ruptul capului la metoda actuala de salarizare, sporuri multe, orice numai sa nu se aplice L 153. Pentru noi se cam contureaza la ce sa ne asteptam, actualizare mai incolo, candva.

Ionel said...

"specialist de clasa " !? Asta cand a mai fost introdusa ? Ca atatea alte sporuri care vor intra la pensie si care cei vechi nu vor benefia ! Si ne mai miram ca au ajyns fostii sefi de stat major cu pensiile mai mici decat un subofitre, indiferent unde presteaza munca, la penitenciar, la politie , la tancuri....Nu era mai corect sa fie introduse in functie si pe masura ce capata vechime sa fie majorata functia ?

Viorel said...

1. Vedeți domnule Huhu Rezea. Până și un comentariu de 3 rânduri este greu de scris. Nu mai vorbesc de Cererea în sine, completări, recurs, note și concluzii, cereri de îndreptare eroare materială, răspuns la citație, etc. (mare parte trimise prin poștă recomandate).
2. Revin la ce a spus Curtea de Conturi în răspunsul la cele 2 petiții adresate de către Steică: „Prin urmare, măsura dispusă de Curtea de Conturi la pct. 1 lit. iii din Decizia nr. 4/13.07.2020, în sensul că Actualizarea pensiiilor, în condițiile menționate mai sus, trebuie să se facă cu încadrarea în procentul de 85% din baza de calcul, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015, se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care poate fi răsturnată doar de către instanța de judecată, prin pronunțarea unei soluții de anulare a măsurii”. Deci, până și Curtea de Conturi specifică de două ori și dă de înțeles că pct. 1/iii poate fi anulat de către CApB. știind că a greșit inclusive prin modul de aplicare a lui la CPS a SRI.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am avut blocaj cateva ore pe Google, acum verific, dupa ce m-am reconectat

Andrei Cosmin said...

Am inceput deja sa-l atac pe Ciuca pe forumurile publicatiilor si pe Facebook. Mi-am setat un target de 15 comentarii pe zi pentru urmatoarele 17 luni, cat va mai fi prim-ministru.

Indexarea de la 1 ianuarie (daca se dadea) in 12 luni imi ajungea de o mica vacanta pe anul 2021. Fara indexare nu voi mai face acea vacanta.

Voi folosi timpul astfel eliberat pentru a-l calca in picioare pe Ciuca cu cele 15 comentarii zilnice (30 de minute / zi X 30 de zile X 17 luni = fix 10 zile si jumatate, adica vacanta mea din 2022).

Pentru cei care v-ati pus sperante ca burtosul (care se presupunea ca e de-al nostru) va trage sa primim si noi macar cat primesc civilii: va sfatuiesc sa va faceti acelasi calcul.

Leon said...

Aproape 30% din cei 2% (program-cheltuieli de capital) dar cred ca raman cateva procente bune necheltuite; posibil sa se mute in Rezerva Premierului..!

Leon said...

https://www.mapn.ro/cpresa/17213_intalnire-a-ministrului-apararii-nationale-cu-reprezentanti-ai-militarilor-in-rezerva-si-retragere

Cornelius Flavius Ifrim said...

Multumesc tuturor celor care mi l-au trimis pe Mos Craciun la BCR, insumate sumele fiind de 1400 lei. Dumnezeu sa va dea sanatate si viata lunga! @Dan 65, deci confirmare cu mii de multumiri, chiar daca nu-mi stiu donatorii si sumele fiecaruia, eu respect intimitatea expeditorilor si nu cer niciodata informatii cu desfasurator, tocmai din acest principiu de pastare a intimitatii, banii imi sunt de un mare ajutor! Din prima clipa am dat 465 lei pe medicamente pentru Ana, mie de 60 lei, asa ca ajutorul este deosebit si inca o data va multumesc din toata inima!
Azi la MApN a fost sedinta cu scandal mare, Jiganu, Rosu Imparat si Ciucalău s-au opus vehement actualizarilor! Cand s-au dus la Ciolacu delegatii, nu recunoaste ca ne-a promis ajutor, a cautat motive de evitare a unui raspuns transant, asa ca a ramas in coada de peste ca ramane situatia in analiza, tradus nu se face nimic. Oare Dl Col Dogaru va posta ceva, sau presa militara? Dl @Leon, ce stiti de astea? Jiganu: ,,Nu va junge, bai, cat aveti, va mai trebuie si actualizari?''

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, are doxa, e patriot nebunul, are stofa in el, dar paranoia iese in evidenta cand se exprima, scris, oral. Dupa ce m-a injurat ca la usa cortului, dar acum cam trei ani in urma, pe urma ma proslavea: schizoid bipolar!

Viorel said...

Indexarea pensiilor militare cu procentul de 10% pentru pensionarii cu o pensie până la 2.500 și cu 2,6% pentru cei care au o pensie peste 2.500 lei este identică cu modul de aplicare a pct. 1/iii din Decizia nr. 4/2020 a Curții de Conturi, adică acordăm indexarea/actualizarea doar celor cu procentul sub 65%. Cred că este o cioacă data la pleneală. Alt argument. Doctor / profesor / inginer cu pensie de 5.000 lei = creștere pct. pensie în procent de 10% din care ce trece peste 4.000 lei reții 10% CASS. Cum faci cu Of. care are și el studii superioare identice cu doctor / profesor / inginer și o pensie tot de 5.000 lei. O indexezi cu 2,6% și îi reții 10% CASS. Unde este echitatea ? Nu mai spun de cel cu pensia de 2.499 comparativ cu lel cu pensia de 2.001 lei. Un leu în plus / minus decalează valoarea totală a pensiei.

Leo said...

Unde este teza de doctorat a lui măciucă ? E secretă ?
Este de negăsit această operă de mare SAVANT. Poate a văzut-o cineva ?.......

Andrei Cosmin said...

Stii ce inseamna "nimic"? Exact ce scrie in comunicatul ala. Aia inseamna "nimic".

Anonymous said...

Pe Realitatea,sindicalustul Hadăr face calculul peniilor militare:
https://www.realitatea.net/stiri/actual/pensiile-militare-sub-2500-lei-majorate-pensiile-peste-2500-lei-ar-putea-creste-cu-28_61b8ceb14e93930a671c5f52

Leo said...

Am glumit Julio , am explicat cum poate fi un mm sau subof., "șef de serviciu".
La Palazu Mare era o Bază Centrală ( erau 4 în toată țara ) de reparații tehnică militară. Acolo se putea fi făcută o Dacie 1310 cap coadă într-o zi fără nici o pregătire de fabricație. S-a ales prafu de ea.

Viorel said...

Să-i dăm crezare având în vedere nu că este numit nou în funcție ci pentru faptul că, făcând parte din alt partid nu mai este supus 100% primului ministru (poate să-și impună punctul de vedere), domnului KEI și în plus nu are nici o obligație față de cei ce l-au propus în funcție ca și în cazul domnului Ciucă. Totuși. Să nu uităm că și domnul ciucă (Onoare și patrie / jurământ pe drapel) ne-a prezentat la început de mandate acel Plan de măsuri la nivelul M.Ap.N., cu 22 de pct., întocmit, semnat, șampilat, prezentat, uitat și îndosariat în arhiva ministerului. Sper să nu se întâmple la fel.

Viorel said...

A modificat calculatorul (ceva paranormal). Am scris 2.501 lei și nu 2001 lei.

Julian said...

,,Andrei"...cand mergeai la Sibiu la master si cand il vedeai pe ,,burtosul" pe holuri in AFT, erai in stare sa ii pupi si mainile...!
Mai tii minte..?

Burebista said...

Asta este o prostie cât casa...
Pensia brută de 2500 lei creste cu 10% și ajunge 2750 lei - impozit 75 ajunge în plată 2675 lei net....
Pensia de 2501 lei indexata cu 2,6% ajunge 2566 - impozit 57 ajunge în plată 2509 lei net.. O fi corect???

raul said...

Sa moara Veta care a spart chiuveta!Realitatea fictionala ,chiar cu plus!Caragiale mic copil,iar Kafka si -ar da foc la carti!Suntem deja in Metavers !Vai de ..rul nostru de pampalai cqre suportam niste d8bitoci sa ne conduca!Ah ,cate as mai scrie dar m ar cenzura Huhu!

Andrei Cosmin said...

@Julian De ce sa pupam mainile unei inventii a SRI-ului, cu biografie masluita? I-as fi pupat mainile lui Shamil Basayev, de exemplu. Care prin actiunile lui a cutremurat Federatia Rusa. Care a fost si luptator de gherila si teoretician. Daca vrei sa inveti stiinte militare, studiezi atacul de la teatrul Dubrovka din Moscova, in inima adversarului. De la unul ca Ciuca n-ai ce invata, decat sa tragi cu prastia dupa pasari eventual.

Șoimul said...

Hadăr un rahat care latră bine pentru ei dar împotriva celorlalți.
Păcat că nu avem și noi unul că el.

Viorel said...

Pentru actualizarea pensiilor militare și punerea în aplicare a PLx-199/2020 nu sunt bani. Pentru indexarea pensiilor militare prin derogare de la lege, nu sunt bani. Țara e săracă pentru unii și bogată (prin furt și manevre de culise) pentru alții. Mult pentru ei, puțin pentru cei săraci. „Salariile demnitarilor ar putea să crească substanțial de anul viitor, odată cu majorarea salariului minim. Dacă Executivul nu va decide plafonarea salariilor, veniturile acestora vor fi și cu mii de lei mai mari față de nivelul actual”.

Andrei Cosmin said...

@Leo

Multumesc pentru idee. Imi voi face un comentariu zilnic si il voi posta in 15 locuri diferite, pe unde apar articole despre Ciuca. Si vor aparea destule articole fiindca e prim-ministru.

Daca inca 9 oameni vor face la fel ca mine, fiecare cu comentariul lui postat sistematic in fiecare zi sub 15 articole din diverse publicatii care accepta comentarii (realitatea.net, hotnews, g4media, facebook si altele), in 3 luni se va alege praful de imaginea lui Ciuca.

Un comentariu din asta poate fi citit de 5-6000 de oameni.

Leo said...

BRAVO Cosmin !
VELA MARE SUS !

Calinmihaib12 said...

Monteoru:
..o indexare de 2,8 %
,când inflația, după surse bancare ,a cam depășit 6-7,xx %..!; Adică indexarea asta, în condițiile MlAJORĂ RI INFLAȚIEI și PRE ȚURILOR cu 10-30-40 % la multe categorii de mărfuri, iar energia electrică: 1 kwh = la 1 ianuarie va ajunge la 1,36 lei (o majo rare de 42 % față de prezent = așa cum mă notifică în FACTURĂ
=ENEL..!),e praf în ochi..! aruncat de NESIMȚIȚII ĂȘTIA de "la guvernare",HOȚI notorii din drepturi le noastre de PENSII LEGAL CUVENITE..!(am PROBA celor afirmate:
● FIȘA DE PENSIE din
anul 2004,
● DECIZIILE DE: =REVIZUIRE a PENSIEI
din 2006
=RECALCULARE+ACTUALI
ZARE a PENSIEI din
2016-2017,
="FLUTURAȘII" cu
SOLDELE LUNARE =
=FURATE=PLĂTITE
între anii 12/1999
până în 2004.!
= și altele..!

Iulian Mareș said...

Nu au adormit ci doar se automulțumesc!

Iulian Mareș said...

Cătălin!
Esti foarte neincrezator si kiar nu stiu de ce!? Iata ce spune:
*„Deși mă aflu la începutul mandatului de ministru, problemele cu care se confruntă rezerva armatei îmi sunt cunoscute, din activitatea politică anterioară, în special cea de senator. Asigurându-vă de tot respectul meu pentru militari, vreau să vă informez că unul dintre principiile de bază ale mandatului pe care mi l-am asumat la conducerea MApN este legat de calitatea vieții militarilor și a familiilor acestora, atât a celor în activitate, cât și a celor aflați în rezervă sau în retragere. Vă asigur că vă puteți baza pe buna noastră credință, a mea și a echipei de conducere a instituției. Vom căuta, împreună cu dumneavoastră, soluții pragmatice și realiste pentru problemele pe care le întâmpinați”, a declarat ministrul Dîncu în cadrul întâlnirii.
Eu sunt convins ca zilnic, acesta se gandeste la pensionari si daca ar putea i-ar ajuta! Dar ce sa faci si nu stiu cum se face caci mai mereu el nu poate desi vrea!
Acum, noi toti trebuie sa-l intelegem, insa, in aceasta situatie deloc singulara, CORECT AR FI SA DEFINIM ****VREA DAR NU REUȘEȘTE****!..la modul popular este un fel de *inima cere, dar nu mai e putere*?
Nu a fost sa fie!
GHINION!

Iulian Mareș said...

Colegii nostri fac ceea ce stiu mai bine.........
In aceasta dimineata am primit si eu mesajul (pe WhatsApp):

„Bună dimineaţa la cafeluţă”

https://www.timesnewroman.ro/life-death/sri-a-interceptat-pe-whatsapp-4-milioane-de-buna-dimineata-la-cafeluta/

Leo said...

Luptătorul e Luptător și-n p..a goală.
BRAVO LUPTĂTORILOR !
http://portal.just.ro/110/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11000000000115489&id_inst=110

Burebista said...

Îmi place ca o țineți lângă cu indexarea aia din 2016 neacordata la actualizarea din 2017... Care culmea culmilor nu s a aplicat la peste 70: dintre pensiile militare acestea rămânând cu cuantumul avantajos în plată.....și care nu vor primi nimic chiar dacă va fi anulat acel punct 1/iii sau ce număr o avea din decizia 4 a CC....
Deci pentru cine va zbateti aici???? Pentru cei care au câștigat pe 223, cei cu funcții mari și care oricum au pensii nete de peste 5000 lei???

Huhu Rezea said...

Pompilică nu fi măgăruș troll al CSP!
Ti se par puțini 40% din pensionarii militari care au fost păgubiți prin deciziile de actualizare din 2017?

Viorel said...

Burebista. De unde știi dacă vor primi sau nu ceva prin anularea pct. 1/iii din Decizia nr. 4/2020 a Curții de Conturi. Faptul că: „sau ce număr o avea din decizia 4 a CC....” , denotă că tu nici nu citești topicul blogului și nici comentariile noastre. Probabil te limitezi doar la a comenta din plictiseală și nu din interes. Mai mult ca sigur pensia ta depășește 5.000 lei dacă afirmi: „Deci pentru cine va zbateti aici???? Pentru cei care au câștigat pe 223, cei cu funcții mari și care oricum au pensii nete de peste 5000 lei??? ”.