Powered by Blogger.

Monday, December 13, 2021

Cum ar fi dacă s-ar repune pe rol PLx 199/2020 privind recalcularea și actualizarea pensiilor militare?

105 comments

 Forma Raportului preliminar retrimis la aviz, la guvern, AICI 

Nu am urmărit dacă Guvernul Cîțu a emis vreun aviz asupra proiectului retrimis la avizare încă din luna decembrie 2020 de Șovăială C-tin,  fost șef al Comisiei de apărare din Camera Deputaților până pe 07 12 2021.

Mai jos sunt extrase din Raportul preliminar privind recalcularea pensiilor militare, operațiune care ar fi trebuit să se efectueze la valorile elementelor salariale componente actualizate la nivelul anului 2022, anul definitivării intrării în vigoare a L 153/2017. 
Proiectul a fost stopat de "legiuitorii" din MApN și MAI, deși ei sunt autorii propunerilor de amendamente care au schimbat complet forma proiectului cu același număr inițiat de fostul ministru Leș. Acesta nu a mai apucat să transforme în ordonanță de urgență "lucrătura" verii 2019 a celebrului ccmrr.

Baza de calcul pentru recalculare este media soldelor brute utilizată la  stabilirea/recalcularea/actualizarea drepturilor de pensie până la data efctuarii noii recalculări, dar actualizată conform dispozițiilor din legea salarizării.
De exemplu, coeficienții soldei de funcție din OUG  nr. 56/2006,  prezenti în toate Notele de calcul  ale deciziilor de stabilire/recalculare/actualizare, vor fi translatați în grila soldelor de funcție din Anexa VI a Legii nr. 153/2017, așa cum am arătat aiciși se vor obține coeficienții pentru noua soldă de funcție corespunzătoare gradației 0. 
Cuantumul soldei de funcție corespunzătoare gradației 0 se obține prin înmulțirea coeficientului translatat din deciziile anterioare de pensie cu salariul minim pe economie care în anul 2022 va fi 2550 lei.
Soldele de grad din art. 7 al Anexei VI a L 153/2017  vor fi actualizate proporțional cu evoluția salariului minim pe economie.

Cuantumul tuturor pensiilor, indiferent de data deschiderii drepturilor de pensie, ar fi  recalculat potrivit art. 60  din Legea nr.223/2015 introdus prin OUG nr. 59/2017 completat de OUG nr. 114/2018, adică la cuantumul net reprezentând 58,5% din baza de calcul corespunzătoare soldelor brute.
La cuantumul astfel calculat s-ar fi adăugat sporul OMM/SOSP, calculat din cuantumul pensiei... nu inclus în cuantum.
Repunerea pe rol a PLx 199/2020 ar presupune aplicarea imediată a cuantumului minim, prevăzut în proiect la art 110 indice 1, până când se emit, în decurs de 2 ani, deciziile de recalculare, cuantum minim care ar fi de un real sprijin pentru pensiile militare mici. Ezitările lui Ciucă în a-și însuși acest proiect au constituit o grea lovitură pentru militarii cu pensii mici, pensionari care și-au prelungit calvarul lipsurilor cu încă 2 ani. A ascultat de cei cu pensii mari ale căror pensii ar  fi staționat potrivit acelui proiect. Mi se pare exagerat  de mare termenul de 2 ani pe care și l-au acordat Casele Sectoriale pentru finalizarea recalculării.

Odată recalculate toate pensiile militare la valorile elementelor salariale actualizate în anul 2022, potrivit grilei soldelor/salariilor de funcție din Anexa VI Cap I a Legii nr. 153/2017, în limitele plafonului maxim de 58,5% din baza de calcul,  celebrul deja cuantum net, urmează, anual, începând cu anul 2023, actualizarea pensiilor militare corespunzător creșterii salariului minim pe economie și coeficienților din grila de salarizare a L153/2017 pentru Familia ocupațională APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ.




105 comments:

Alexandru said...

Nu vă supărați, chiar nu v-ați săturat de "ce-ar fi...", "cum ar fi...", "dacă și cu parcă...", parcă suntem într-un cor de bocitoare și trăim într-o lume virtuală. Îmi cer scuze dacă deranjează opinia mea.

Huhu Rezea said...

Cand vizitezi pe cineva si nu-ți convine ce se discută, te abții sau părasești incinta. Așa procedează un om civilizat.
Cred că ești din categoria celor care nu fac deosebirea dintre actualizare și recalculare.

Huhu Rezea said...

Data constatătării prejudiciului, de la care obligatia CPS de despăgubire curge înapoi 3 ani, este data Deciziei Curții de Conturi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Propunere de bun simț, dar si practica: Nu prea s-au ingramadit dragii camarazi cu petitii de revolte si atentionare, dar macar sa se inscrie in audienra la ministrul Apararii cam 30.000-40.000 de petenti, o adevarata avalansa care ar misca pietroiul oug 199 din loc, si credeti-ma ca ceva se va face. Puhoi, ca hoardele tatare sa ne ducem peste ministrul Danca, si acolo sa spunem tot ce stim ca e rau in Casa de Pensii, cu mafiile, clocarii, guleratii si actiunile lor criminale, inclusiv sabotajele deliberate ale lui Ciucălau, aceste actiuni fiind ultimile sanse! Daca eu, cu atatea belele, boli, greutati si saracii pe cap si sarac si de la asemenea distanta m-am cerut in audienta, cred ca domniile voastre o pot face mult mai usor, dragi camarazi. Stelica de la Suceava-Iasi, ce zici? O arzi si tu la malaghenia cu tarasenia? Putem sa-i determinam pe camarazi sa se mobilizeze ca talazurile oceanului catre Bucale cu aceste intentii petitionare, ca noi, sunt convins, o sa dam unul de altul cot in cot si bot in bot prin clocarimea de borhot, dar conditia este sa cereti expres toti doar si numai intrevederi cu ministrul, cordiale si tet a tet, fara anticamere intesate de golanimi paraditoare, clocare, specialisti in fentare si duceri in eroare! La lupta reala, fratilor, sa dam cu ei de pamant, muștarii sa le sara! Haideti, @Onorabile, ca pe asemenea frig puteti in aceasta actiune sa ne fiti șăf de trib, sa ne incalziti la actiune ca-i cea mai simpla bunaciune, neîcadrata la rebeliune, ci doară una petitionară!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Asta-i @Tehnocrat, ca daca unul n-are macar un Oskarel pricajel sau un indice cat un gandacel, trebuie ca atare in a lui hambâționare sa inghete oug-ul la pensiile militare, pana i se da lui cutare sau cutare sa-i faca vula mare! Ha, ha, ha... Turmă am fost, turmă murim; turma fi-vom cat traim!

luchy19 said...

Cât ar trebui să fie pensia unui SGP, SOF și OF pentru a fi mulțumitoare?

CEZAR said...

Traiasca formatia " Trio-Milogarii..Band"!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bai, Cezare, bai tarane si ciobane, ia-ti traistuța de-a schinare si cărel poteca la Bucale, ca la Ministerul de Aparare se dă țâghir, rașpincă si sarmale, dar vino si tu cu o roata dă cascaval, că de un caval sa ne canti ca la festival ti-om da noi, mai dihai ca berbecul de la oi!

Gheorghita said...

Cam cat media pensiilor rezervistilor omologi, din familia NATO.

DINU said...

Intradevar, asta e solutia.
Audiente la ministrul apararii, la ministrul de interne.
Atunci cand acestia vor vedea ca se inscriu mii de pensionari care invoca aceleasi aspecte, este imposibil ca pietroiul sa nu se miste - asa cum spuneti.
Probabil ca este singura solutie in sensul rezolvarii tuturor inechitatilor din sistemul pensiilor militare.

Leon said...

Deoarece vad ca sunt modificari importante in conducerea Comisiei pentru Aparare din CD, prin plecarea deputatilor Sovaiala Ctin si Tanase Abtonel ( probabil ca maine Coalitia va numi un nou Presedinte de la PSD sau PNL..!), domnul deputat Coarna Dumitru, Secretarul Comisiei, ar putea introduce saptamana viitoare pe Ordinea de zi si acest proiect, Pl x nr.199/2020 !
Va reamintesc ca in Sedinta Comisiei de Munca cand s-a discutat si aprobat Raportul preliminar la acest proiect, au participat, ca invitati, si D-ul Coarna si Dogaru, in calitate de Lideri de Sindicat !
PS. Cornele, in ce-l priveste pe deputatul Coarna Dumitru, ai niste aprecieri negative care nu-l caracterizeaza !
L-am urmarit aseara la Prima Tv, ca invitat al lui Florin Calinescu, si mi-a lasat impresia unui tip care stapaneste foarte bine legislatia salarizarii si a pensiilor militare, si nu numai.
Personal am incredere ca se va lupta pentru pensiile militarilor si politistilor..!

micutzul said...

Mie personal mi-a spus dl. Coarna că nu crede că 199 trece de comisie. Și au trecut multe luni de când am vorbit.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, am aceleasi aprecieri, dar cand nu le si aplica, aprecierile la mine pica! Este un influencer politic cu greutate si un astfel de om poate sa se hotarasca ce sa se infaptuiasca, mai ales ca-i cerebral si vocal! Urasc lenea constructiva si aplicativa la cei care au au teschereaua si camara plina, uitand ca, pe undeva, candva, de situatia noastra de nu se mai poate au avut si ei parte, si macar in numele acestei situatii prin care au trecut sa se apuce si ei ceva de facut. Pe mine, m-a dus cu zacharelul promisiunilor din zama prunilor, inca din primavara, si in consecinta, pentru ultima oara, i-am scris cătinel ca nu mai am incredere in el, considerand ca functia care i s-a acordat l-a facut indestulat si pe noi ne-a uitat! Daca orbul vede mai intai, si dupa aceea pipăie, sper ca si lui nu o sa i se falfaie sa puna mana pe oug 199 destinata noua si s-o faca fară aplicata si functionala o data, ca-i poate mana cu dare facand parte din actuala guvernare! Stimate, Leon, eu am o singura frica de astia care se chișă pe pom si se strochesc pe palton, ca asa sunt cei imbuibati, care se pot duce pe la Coarna sau alti frati gealati sa le susoteasca ca niste streche la ureche: ,,Bai, Coarna, sau bai Ixulescu sau Popescu, tu esti belfer extraterestru de-al nostru cu pensia căcălău, fata de ceas rau, niste fraiersteni, de ce te bagi sa-i faci si pe acesti boureni niste belferi? Nu esti constient ca dandu-le la coate goale noi ramanem de trei parale si nu ni se mai da nici pic de amajorare si actualizare? Mai dai dracului de infometati si dezbracati, dornici de colastre si tu apara-ne mai degraba interesele noastre, frate, ca te-om mirui noi cu ce se poate!'' De aici si indoiala mea in competenta sa, sau a altora!

Unknown said...

Cînd ați vorbit cu d-l Coarna era alta componenta a comisiei din CD, alta configurație a CD, alt guvern cu o alta viziune politica și socială.
CD este condusă de PSD, partid cu nuanțe socialeIn. In plus guvernul e condus de Ciuca al nost'...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Micutule, asa mi-a spus si mie in primavara, si i-am spus ca se poate daca domnia sa vrea, ca si cei din Parlament cu grade, dar nu e convenabil pentru aceasta casta ca ar insemna ca ei n-ar mai primi nimic dupa aia, si bineînteles ca nu mi-a parut deloc dornic si convingator sa se faca ceva cu 199, chiar mi-a zis, si v-am scris si atunci pe aici, ca 199 e fumata si nu-i de actualitate, vazand in vocea sa o umbra de satisfactie!

Viorel said...

Micutzul. Uiți un lucru. Când ai vorbit tu, partidul dânsului nu era la guvernare.

monteoru said...

Voi chiar nu vreti sa intelegeti ca tecerea prin diferite comisii si comitii e un mod de a trage de timp?
Budai s-a exprimat clar.El nu are nici o treaba cu pensiile care nu fac obiectul sistemul public de pensii.Cu alte cuvinte pensiile militare sunt apanajul ministrilor apararii,internelor , directorilor stucturilor de informatii plus Ciuca in pozitia de premier.Nu are nici o treaba comisia de munca,aparare,control SRI etc.Daca e sa ne referim la comisia de aparare aceasta poate cel mult sa puna presiune dar nu decide.PLX 199/2020 putea fi trecut printr-o OUG sau supus aprobarii parlamentului.Nici nu sunt sigur ca era necesar sa fie dezbatut in comisii precum si daca avizul comisiilor este strict necesar.Pana la urma pensiile sunt platite din bugetelor ministerelor si al structurilor de informatii.MApN isi imparte cel 2% primit din PIB cum il taie capul.Ciolacu in functia lui de presedinte al Camerei deputatilor poate urgenta sau stopa discutarea acestui PLX pana la calendele grecesti.

un oscar = o pensie said...

4.000-6.000-8.000
DECENT,dar nu vor accepta niciodata eminentele cenusii de teapa unuia ca mares dublu oskar

Paul Puiu said...

Visul la PLX 199/2020 e ca visul Fetiței cu chibriturile, adica 0!!!!Daca nu sa inteles ca proiectul PLX 199/ 2020 e deja perimat inseamna ca sunt inca multi visători!!! In cursul anului 2022 se va abroga L 153/2017 si L 223/2015 conform obligațiilor asumate in PNRR!!!!! Nu vedeți ca nici macar indexarea nu vor politrucii sa o mai acorde rezervistilor ca sa ramana pensiile aproape înghețate, cu minus 10% CASS conform obligațiilor asumate in PNRR!!!! Cine nu a citit PNRR inseamna ca poate visa in continuare, insa politicienii in PNRR s-au obligat sa numai majoreze pensiile speciale, sa le reducă numărul si cuantumul lor sa nu depășească cuatumul ultimului salar avut de fiecare rezervist!!!! Deci fiecare rezervist sa fie mulțumit cu ce are in prezent, minus CASS in semn de solidaritate pentru cei cu pensii mici!!!! Militarii, politistii, SRI-stii au fost si raman plini de stoicism pentru asa au fost educați si sa suporte rigorile vietii pentru bunăstarea poporului!!!!!

Huhu Rezea said...

Tacă-ți flencuța, Casandro!
Unde ai citit câ în PNNR se prevede abrogarea L 153/2017? Confunzi cu L 127/2019.
Că se va relua Plx 199/2020, că se va iniția alt proiect de recalculare/actualizare, procedura va fi cea din facsimulele de mai jos.
Nici atât nu știi că indexarea din 2022 este din oficiu, dar se va pierde la la actualizare.

Leon said...

Huhu Rezea, haideti sa nu fim prea optimisti !
In primul rand nu cred ca in anul 2022 se vor acorda ultimile 2 transe la salarizarea bugetarilor, mai degraba numai transa a 3 a va fi acordata anul viitor, si diferenta va fi la sumele din Anexa , corespunzatoare salariului minimde 2500 lei.
In consecinta, daca in aceasta luna va fi adoptat proiectul Pl x nr.199/2020, cred ca o Indexare a pensiilor militare cu un procent de 5-6% (zic eu ) va fi posibila de la 1 ianuarie, iar intrarea in vigoare a acestei legi va fi amanata cu aprox.90 de zile, deoarece este nevoie de o majorare serioasa a bugetului de pensii !
Am facut un calcul sumar la o pensie medie de 4000 lei net (la MApN ), si Pensia minima Neta ar creste cu aprox.14% ( la 4800 lei fata de 4200 lei dupa o indexare de 5%) si pentru aprox. de 30.000 de pensii minime este nevoie de inca aprox.20 mil. lei lunar.
Dar, ce sa vezi, acesti 20 mil.lei ar corespunde cu cei 22 mil.lei sume RAMASE NECHELTUITE LUNAR la CPS a MApN, in acest an..!!

M said...

@Unknown

Cum zice și Gheorghiță, să vedem cum e la alții!

Raportul dintre pensia unui SGP american și ăl mai mare din Armata SUA este de 1:15.

Dacă Ciucă are 18.000 lei atunci ACUM pensia SGP ar trebui să fie cam 1.200 lei.

Eu zic că un SGP ar trebui să aibă minim 3.000 lei. Dar cât ar avea atunci Șeful StM? Asta pentru că SNAOPSN nu e buticul din colț cu doi angajați cum cred unii idioți!

Paul Puiu said...

Huzu, actualizarea lui 0 e tot 0, despre ce vorbesti, lasa poveștile de adormit ca nu toti cred in folclor!!! Citeste obligatii asumate in PNRR si mai vorbim pe tema asta!! Cu ce o fi si ce vom păți e cum vor politrucii nu cum vor sau visează rezervistii!!!!!

Simdum said...

declaratie Florin Cîțu
„Noi susţinem ca toate pensiile în România să fie bazate pe contributivitate, pentru că există anumite categorii în România unde există restricţii pentru care nu pot să aibă venituri şi atunci bineînţeles că trebuie să ducem pe toată lumea pe contributivitate. Este un criteriu de la care nu abdicăm.”
Eu nu am inteles nimic din ce zice asta... Voi ati inteles?

Huhu Rezea said...

@Leon
Hai să discutăm pe dispozițiile în vigoare ale L 153/2017, nu pe posibilele derogări de la lege, pe care guvernul le poate adopta până la sfârșitul anului.

Viorel said...

Domnule monteoru. Din momentul în care LOV a recunoscut că nu avea nici o tangență cu Legea pensiilor militare de stat (prea târziu însă / dând vina pe diferite Asociații precum că nu s-au înțeles, dar dânsa sigur și-a băgat coada unde nu trebuia ca om politic pentru a scoate gulerații din criticile noastre), orice proiect de lege pe această speță nu mai avea ce căuta la Comisia pentru muncă și protecție socială spre consultare sau aviz. S-au pierdut ani întregi cu această comisie.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Felicitari, coane, @Leoane, pentru ,,mica,'' observare a sumei de 20.000.000, care corespunde de cativa ani cu o ciudata returnare la bugetul de stat si care ar hi reprezentat de fapt sumele cu care se puteau majora, prin actualizare, pensiile militare, bineînteles ca obiectele catâre de franare fiind chiar monstruosul, dar blegosul, Ciucale, si borhotinele viermănoase, clocare! Odat,'cand Ciocălăul a fost intrebat de un invitat la un bal mascat de acesta suma ramasa si la budget reintoarsa, pur si simplu a ramas cu gura inchisa si zambindă, nedorind sa raspundă... Pe undeva s-a mai discutat de asa ceva, si ar trebui cei de la Casa clocara del mafia sa ne spuna de ce suma asta nu vor s-o includă intr-o actiune de majorare-actualizare a pensiilor militare, cu aprobare de la clasele conducatoare, profitand ca-l avem inmormantat pe Sfinxul decedat si inutil ca un fitil dupa ce dinamita a explodat, si care conduce aceasta guvernare pe picior de plecare, dar dupa ce vrajeala cu o injectare cu hormoni si Viagra ar hi supus mai intai la o resuscitare-reanimare sa hie (re)pus pe doua picioare din starea actuala de hibernare, careia eu ii dzic, mare lene cocoană mare si mare jăg de putoare!

Viorel said...

Da. Am înțeles că are mintea și părul creț și seamănă cu Kojak.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Florin Catu trebuie neaparat ascultat, dupa ce doza si-a injectat sau si-a tras-o pe nara tânără, pe unde creierii ii flutura gărgăuni si alte minuni, si obligatoriu trebuie sa ne conspectam ce a zis cu mare sperante in progres si pentru al 15 lea Congres! Ulaaaa, ulaaaa, ulaaa cu barbut la Marioara-n gât ca sa-i treaca de urat!

Leon said...

Asa este, Comisia de Munca a adoptat un Raport preliminar dupa 4 luni , iar la Comisia de Aparare este de 16 luni( din 15.08.2020) pentru un Raport comun cu C.munca..!!

Iulian Mareș said...

Sa ma contrazică cineva cu argumente logice dacă băiatul asta nu are gândire și verb de școală profesională cu iz de alcool ieftin și ketamina din belșug!
Asta a fost Premierul României?...vomit...
Asta este Președintele PNL? ...ăsta este! Ăsra-i omul!
Ăsta este Președintele Senatului României?...ăsta care nu poate construi o fraza cu logică, sintaxa, înlănțuiri de afirmații și subiect logic?

Brenda said...

Bătaie de joc

Viorel said...

Dacă domnul cu părul creț vrea: „trebuie să ducem pe toată lumea pe contributivitate”, atunci îl întreb în calitatea dânsului de mare președinte de partid (PNL), de ce partidul lui (vorba vine / un profitor-înscris în PNL în 2016 / unde sunt vechii PNL-iști cu pretenții ?), de ca s-a opus atât dânsul cât și partidul când PSD a propus impozitarea marilor averi ? Dispăreau câteva hectare de pădure din Voineasa / Vâlcea (un mic ex.) ?

monteoru said...

Am impresia ca va-ti obisnuit sa nu primiti nici indexarea cu inflatia ce sa mai zic de alte indexari.Cred ca PSD ,ca el e la butoane la MApN si Dancu apreciaza sacrificiul vostru in spre inarmarea Romaniei cu harburi la care renunta altii.Patriotism neica ce sa zic.Harburile o sa sperie muscalul.Curat murdar coane Fanica.
Daca e sa-l parafrazez pe Lapusneanu ,prosti si putini.Accept injuraturi.

Calinmihaib12 said...

Nu am făcut o simulare a "efectelor" aplicării acestui proiect din topic, dar se vede de la o poștă că..ar putea fi o "CAPCANĂ", prin care pensiile în plată la data aplicării acestui proiect devenit "lege" vor fi supuse art.60 din legea 223.. modificată prin OUG. 59/2017, adică vor fi TAXATE cu cele 41,5 %,TAXARE VISATĂ de politicieni(eventual și de "gulerații" din casele de pensii sec toriale..!)..!
Cum va DEVENI..CUANTUMUL acestor pensii..(pt.că BAZA DE CALCUL se va calcula la COEFICIENȚII de FUNCȚIE plătiți..ANTERIOR aplicării noii recalculări, prin utilizarea salariului minim pomenit în topic (în vigoare la data aplicării noii recalculări..!),rămâne de văzut..!, pt. că..până atunci..va curge multă apă pe..Dâmbovița..!;
..Eu cred că practic,DISCRIMINARILE VOR RĂMÂNE.."în plată",dacă nu cumva chiar SE VOR ACCENTUA.!(cum ar putea dispărea aceste distorsiuni, discri minări, atât timp cât ACUM,sunt în plată pensii cu DIFERENȚE de CUANTUM la nivel de 1/2 sau chiar 1/3 = în SITUAȚII PROFESIONALE SIMILARE..??!.

M said...

Aștept să moară politic. De fapt el e mort dar încă nu știe!

Vîlceanu, prietenul lui, zicea la TV, mai nuanțat, cum că pensiile speciale nu trebuie să fie mai mari decât salariile activilor.
Aha! Deci nu chiar "desființare"!

Dar cel mai tare mi s-a părut cum Budăi a anulat "licitația" lui Ghinea Slinosul, licitație cu dedicație, pentru o firmă ce a sponsorizat mișcările violente rezist, de fapt SINGURA care se prezentase la licitația pentru "consultanță la noua lege a pensiilor".

Budăi a anulat șușaneaua ordinară a Usr-iștilor și a propus consultanță de la Banca Mondială (asta tocmai când divizia "Presă" se pregătea să țipe "Corupție! Ia uitați cum PSD își bagă firma proprie în locul firmei noastre!"
😂😂

Huhu Rezea said...

Sunt surprins că tocmai d-ta ai surprins esențialul din acel proiect de lege.
După recalculare trebuie ca toate pensiile militare să aibă cuantumul calculat după același algoritum. Cuantumul în plată va fi 58,5% din media soldelor lunare brute.
Nu este capcană ci este o intenție directă, spusă explicit

valy said...

Pensia suplimentară dispare iarăși din lege.??!.
Buni rău acești PSD - LIBERALI.

Reparații nu glumă la pensii.
Mai bine trecem pe contribuții, suntem mai câștigați.

Calinmihaib12 said...

HUHU:
De acord.!Nu e nimic.."surprinzător" ..!
Încă din 2017,după apariția OUG.59 /2017, am scris aici,pe blog în câteva rânduri,că guvernanții.. "noștri" au INTENȚIA să ne taxeze și pe noi,pensionarii ANTERIORI legii
223..modificată,..ASEMENEA..pensiona rilor stabiliți după 15.09.2017, TAXAȚI cu 41,5 %..!, DAR: ei, guver nanții au "tras de timp", NERISCÂND ..TAXAREA NOASTRĂ,adică a pensionari lor "VECHI"..(!),NOI fiind "grosul" ..pensionarilor militari,.. înaintea ANILOR ELECTORALI..care urmau..!!("Riscul" acesta..fiind unul dintre
motive..!).

Iulian Mareș said...

@M
Nevolnicii astia trebuie loviti din toate pozitiile...
Cu multele sale pacate, Becali a scos 2 vorbe de duh, care vor face istorie:
1-Cum sa fie colonel daca nu este?
2-Ce a facut el, ca sa mai faca?

*Dpv al meu Ghinea se incadreaza la ambele!...si nu este singurul! Ar fi cazul ca SIE sa recunoasca ca l-a creat pe Cîțu si a pariat pe calul mârțoagă!
Cu unele diferente....Ponta, ”italianul de românica”, de pe cocioc!

monteoru said...

Marea majoritate dintre voi vorbiti de parca sunteti extraterestri.Aveti un talent de a despica firul in patru cum nu se mai poate.Sigur e ca la intai ianuarie 2022 spre deosebire de civili carora li se mareste punctul de pensie cu 10% voi primiti un sut in cur ca un sut in cur inseamna un pas inainte.Se vede ca un 10% va miroase urat in schimb visati cai verzi pe pereti.Natarailor in loc sa primiti o sa dati.
Ce treaba aveti cu Catu?Politic asta e un mort viu.Nu va mai puneti speranta in Coarna.Asta s-a ajuns si nu-i e de interes pozitia de lider sindical.Fostii nostri colegi ajunsi in parlament executa politica partidelor si nu-i preocupa situatia voastra.n loc sa apasati pedala pe Dancu si Ciuca faceti politica lui peste prajit.Lasati-le dracului de ordonante mai vechi,PLX-uri etc si fixati-va atentia pe obiective imediate.La o pensie in plata de 2000 lei indexare de 10% inseamna 200 lei ceeace ar acoperii cat de cat explozia maririi de preturi.Numai vorbesc de pensie de 3000 sau 4000 lei.O sa ajungem inversul situatiei de pe timpul lui Ceausescu.
Nu vorbesc de mine.Daca sanatatea nu-mi face figuri fac pe al dracului si nu cumpar nimic.

Huhu Rezea said...

Degeaba bălăbăni, zilnic, de ani de zile, pe acest blog că nimic nu se prinde de tărtăcuța ta îmbâcsită de băsisme.
Dacă nici acum nu poți să estimezi care este diferența dintre o recalculare/actualizare și o firimitură temporară de indexare, lasă-ne... băi nene... în pace. Vezi-ți de cazan, că se pârlește țuica.😖

Paul Puiu said...

Daca prevederile L. 153/2017 privind acordarea militarilor, politistilor si SRI-istilor a ultimelor doua transe de 25% nu se vor mai aplica niciodata cui ii mai este util PLX 199/2020 daca nu se va mai realiza nici actualizarea???? E deja un proiect perimat, un vis sau o himera a unora din rezervisti!!!!

Huhu Rezea said...

D-ta ai un fix cu neaplicarea L 153/2017. Legea asta se aplică tuturor bugetarilor nu numai militarilor.

Cornelius Flavius Ifrim said...

#UN VIS PREA INDEPARTAT PENTRU NOI= LG.153= UN VĂRZOI PENTRU BĂRZOI!

CEZAR said...

PUIUL de NAPIRCA...melitianul ..nu vrea PLX-199..! Probabil , NU ARE VECHIME MILITARA>.25 ani ...

Iulian Mareș said...

Asa-i le mai amesteca omul, insa esenta este clara: Miere de viespi ai vazut? Asa va fi si cu indexarea si actualizarea prin aplicarea L 153!
Daca se va aplica cuiva, atunci sunt sigur că doar Reîncarnatul merită!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Stati sa vedem si la civili banii de indexari, daca o sa ajunga si n-or primi si ei din trei p'aia mai luuunga, la gur sa le-ajungă, ca deja mass mediile câraie ciorile ca nu le ajung fondurile sa efectueze majorarile! Deja mamei i-am spus sa nu mai cârchească ciorapul, cu gandul sa-l umple cu darapul ce-l asteapta saracul cu promisiuni in van de la cioroplina de pe gard, căptusita cu cascaval! Ehei, mare blat si farsă pentru ciorap ca deja întăciunata se pare ca a si zburat de pe gard, sau a inghețat si a cazut in cap!

CEZAR said...

Adica "Monteoru - Cap de Gheata"..ii ..RETARDAT..??

Iulian Mareș said...

Asa, cum ai tu.... :))

Ionel said...

http://presamil.ro/tot-ce-trebuie-sa-stiti-despre-pensiile-militare/

Luc 3 said...

Orice ar fi,trebuie să traim cu speranța ca va fi mai bine și pentru noi! Importantă este ACTUALIZAREA! Pentru asta ar trebui să lupte cei care ne reprezintă! O indexare,nu ar strica,dar ACTUALIZAREA ar mai echilibra diferențele dintre pensionarii "gemeni" grad,funcție,vechime...!Deci,ACTUALIZAREA ESTE IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI!!!

Leon said...

"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) este 4,5%”, se spune în comunicatul INS."
Deci se pare in Rata medie a inflatiei anului 2021 nu va depasi 5%, adica Indexarea pensiilor militare in ianuarie 2023..!!

Iulian Mareș said...

Afirmativ 100%! SUSȚIN!

monteoru said...

Tu nu te-ai trezit inca din somn.Nu vei avea actualizarea nici in vecii vecilor.Mai curand ne trec pe contributivitate dupa metoda haiduceasca.Nivelez prin luarea dela unii si dat la altii..Introduci subiecte care sunt vise.Ne tii de vorba si atat.Pana la 2 ianuarie te las sa visezi.

M said...

@Luc 3

Super corect!!!

Cezar said...

SI IMPOZITAREA ..NESIMTITILOR..!!!

M said...

@Iulian Mareș

Am impresia clară că USR este creația colegilor noștri la rugămintea/comanda celor care erau îngrijorați că România poate aluneca spre dreapta ca Ungaria și Polonia (nu neapărat prin creșterea AUR).

Au creat deci acest partid "progresist", anti național, anti ortodox dar pro gay și pro instituții internaționale (dar nu inteligent ci slugarnic până la sclavie).

Johannis l-a susținut apoi pe Cîțu să ducă PNL în aceeași zonă. Scopul era, probabil, să se cațere pe ideile neo-marxiste și să își apropie tineretul radicalizat în mișcarea Rezist.

La fel cum talibanii au fost sprijiniți de americani cât s-au luptat cu rușii dar au devenit un dușman când s-au întors împotriva celor care i-au creat, și USR, foarte util în lupta cu "Ciuma Roșie" a devint rapid un pericol nu numai pentru PNL dar și pentru existența statului român.
Momentan usr-iștii sunt pe declarații politice dar prevăd o radicalizare și mai mare a nucleului dur și vă puteți aștepta chiar la mișcări violente.

Viorel said...

Ionel. Tu te-ai uitat printer crengile de pin (sau ce o fi), unde se vede un pistolar ? Dacă te-ai uitat, privește din nou, dar cu atenție și o să vezi: „2 ani în urmă”. Vino și tu cu ceva de actualitate.

Viorel said...

Pentru tine Cezare, având în vedere că trăiești încă în perioada Ceaușistă, impozitarea se poate face și prin animale sau produse predate statului român. Un bou (poți merge singur), o vacă, cățel, purcel, dar și pepeni de Dăbuleni.

Calinmihaib12 said...

..dacă "fierbe" prea mult borhotul ăla,nu mai "iese" țuica,căci se evaporă alcoolul.!
( mai fac și eu haz de necaz..!?)

Calinmihaib12 said...

CEZAR E:
..fi mai blând și nu tot "băga"..bățul prin gard..!!/??..
Ce treabă DIRECTĂ avem NOI TOȚI..cu IMPOZITAREA..PENSIILOR NOASTRE..?; STATUL "face și drege" cum
vor "mușchii creiere lor lui/lor" (vorba unui coleg de faculta te,amintit aici ,de mine,acum mai mult timp,dr VASILEȚEANU).

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, iar sunt lovit in palton cu aceasta previzionare cu amanare la actualizare si recalculare, dar am totusi o scapare mare: Pana in 2023, ehei, ma mut la stana la Cezarica sa ma plateasca cu cascavea, carne si branzică, lucrand mai bland la strunga si numarand la rand seara oile care de la camp se strang, iar daca ciobanul Cezar vine beat o sa-i torn o galeata de apa rece peste cap, ca tare mi-e drag sa-l ajut sa nu ajunga falimentat! Ce zici, Cezarică, batem palma la o adică, la o cinzeacă si-o fripturică, cu aceasta șopârlică sa-ti hiu contabilul si ciobanelul, care-ti dă mielul, ca sa ti se dubleze septelul!?

Iulian Mareș said...

Viorele,
Întrebarea corectă ar fi: De ce nu se impozitează progresiv prostia, întrucât ea sălășluiește în mulți și în cantitate mare...
Astfel, preopinentul tău ar muri de foame!

Cezar said...

Cu drag...dar esti inapt!

Cezar said...

Onestiul ...plin cu muschi tiganesc urechi de porc si carne de porc contaminate cu..ISTERIA
AI GRIJA CFI...CE BAGI SUB MUSTATA

nr. 1 said...

1.Dle Leon chiar credeti ca rata medie a preturilor de consum .....ar putea fi doar 4,5%???????Ma refer la produsele de baza fara de care nu prea se poate nu la produse de larg consum (chipurile!) gen zarzare, corcoduse, spanac, stevie, urzici, leurda samd(oricum s-au scumpit si astea).
2. Cu privire la repunerea pe rol a mult iubitului si stimatului, inegalabilului PLX 199 , daca e vorba de varianta guleratilor(care cred ca e prezentata aici deoarece am vazut rubrica amendamente respinse), cred ca aceasta varianta nu ttebuie acceptata nici macar la apelul de seara al bocancilor! Cum poti sa accepti o varianta care da cativa firfirei celor cu pensii f mici(nu comentez acum de ce au pensii f mici-cauzele sunt multiple si cei mai multi cred ca sunt indreptatiti la o pensie mai mare) , lasa neatinse pensiile alea de 5 cifre(chipurile le ingheata insa cred ca fff multi ar fi ultraincantati sa i se inghete macar la 15.000 lei!!!!!!!!!!!!!!!!)iar pentru cei cu pensii mediocre, submedii medii si un pic peste medie- gheata la mal! (Macar de-ar fi gheata la Mall).Cu speranta (cand s-o duce Tanta la Constanta) ca totul se va rezolva intr-un viitor de cca 24 luni(care pot fi inversate la 42 luni etc) bla bla bla! Asta dupa 6 ani de bataie de joc si indexari uriase de 1,3%!Daca acel cuantum minim net ar include si OMM si pensia suplimentara ar mai fi ceva insa nu am vazut din nici un calcul ca ar fi vorba de asa ceva! Asadar, ori o modificare legislativa care sa faca Dreptate, Dreptatea pana la capat mult trambitata acum cativa ani ori o noua lege a pensiilor militare in regim de Stejar extrema urgenta dupa modelul L164/2001 cu preluarea unor articole din legi ale tarilor occidentale NATO! Ca doar suntem in NATO!

M said...

@monteoru

Se spune că sunt 4 variante de indexare și se așteaptă negocierea pe buget să se termine.

De exemplu, dacă Rafila insistă cu alea câteva zeci de milioane de pensii gratuite pe lună atunci mai creste bugetul pe achiziție de teste mai scade de pe la alte ministere.

Fiind PSD-eua la putere evident că bugetul Apărării este considerat o pușculiță din care se poate lua bani pentru a acoperi promisiunile făcute!

Polman said...

Unde semnam pentru actualizarea pensiilor militare?.Consider ca cine a fost prejudiciat de decizia curtii de conturi trebuie sa-i actioneze pe instanta.Din cauza lor nu se gaseste solutia actualizarii sau indexarii pensiilor.Din cauza lor este blocaj...pai, pana prin februarie cand am inteles ca e programata o noua sedinta in proces...cum sa actioneze cu pensiile...am ajuns din nou sa stam dupa cum da verdictul instantele...Eu cand am iesit la pensie am iesit dupa o lege 223 si 7 ougeuri blocatoare.Deci intreb, am iesit legal sau ougegar?...Atatea ougeuri date, toate le prelungeste pe toate, le modifica, le bloceaza...cum presupun ca o sa fie si ,,aia,, din 31.decembrie 2021 care, parca vad ca din nou abroga o lege care nu mai exista de 5 ani de zile...unde s-a mai vazut asa ceva?...Deci...va da indexarea de 2,6% care este in grafic si se ,,vor,, concentra cum sa rezolve situatia aberanta creata de c.conturi...asta poate pana la sf.lui iunie cand trebuie cfm.pnrrrrului sa schimbe ceva...Daca faci reforma, da-ti intai toate datoriile si pe urma poti face asa ceva, eu asa stiu si asa trebuie sa fie.Deci, asteptam sa ne dea toate datoriile din urma adica modif.la sal.minim, indexari, compensate, sa le spun asa ca suntem pensionari obisnuiti cu termenul asta, indexarile neacordate, actualizarea si pe urma NOUA LEGE A ORDINII...in care ne va ordona dupa priceperea ,,lor,, pe principiul ,,sa le luam cat mai mult,,

Leon said...

Pai nici eu nu cred, dar asa calculeaza INS !
Referitor la Pl x 199/2020, prin stabilirea Pensiei minime Brute/Nete, se doreste apropierea pensiilor mai vechi de cele noi, indiferent ca sunt mici, medii sau mari !
Daca se adauga si OMM( 15% ) atunci Pensia medie neta de 4200 lei ar ajunge la 5500 lei, o crestere de aprox.30% ..!!

Huhu Rezea said...

N-are cum să fie emisă sentința in avans de ultimul termen din luna februarie 2022.
Ar fi interesant să citim Hotârârea prin care a fost respinsă suspendarea punerii în execurtare a Deciziei nr. 4/2020 a CCR.
De acolo putem să deducem și care va fi sentința pe fond.
Trebuie să mai publice la dosar si Incheierea de admitere a cererii de intervenție a lui Budeanu.

monteoru said...

Corect.Motorul merge,reclama curge.
Ce-ar fi sa....seamana cu dat cu presuputa.

M said...

Evident ca nu am vrut sa spun
"Rafila insistă cu alea câteva zeci de milioane de pensii gratuite"
ci
"Rafila insistă cu alea câteva zeci de milioane de teste gratuite"

Acum, sper să mă iertați. Autocorectura asta...

Ionel said...

Viorel - continutul este de actualitate. S-a schimbat ceva in ultimii 2 ani !? Pentru cei care spun ca pensiile militare trebuie sa treaca pe contributivitate este de actualitate....

Ionel said...

Acum a anuntat Anca Alexandrescu la Realitatea ca maine 14 decembrie va avea loc la ministerul apararii o intalnire cu structurile asociative pe tema pensiileor militare.

avianyc said...

Pentru cei care se opun restructurarii societăților comerciale de stat si a mediului bugetar.
Aici merg banii dvoastra; Mai trebuie o taxa ca sa -i mentina in moarte clinica pe astia si sa intretina salarizarea autonoma din administratie.
Asta-i CEC - ul recapitalizat in urma cu 5 ani.
Vedeti cati bani se dau acum si administratiei publice ca sa-si poată satisface nevoile (s-a dat
deja publicitatii- un purcoi de bani ....).
Stiti ce spunea Olguta la lansarea L153 ? " Administratia publica nu va primi bani de la buget ,trebuie sa se gospodareasca din fondurile proprii"

De pe site-ul CEC;( inca o recapitalizare 2021)

" CEC Bank va contracta un împrumut de 1,4 miliarde de lei de la acționarul său, Ministerul Finanțelor Publice
26.11.2021 – CEC Bank va iniția în perioada următoare demersurile pentru contractarea împrumutului subordonat de 1,4 miliarde de lei aprobat în ședința de guvern de azi (n.r. 26.11.2021), pentru a asigura conformarea cu cerințele europene privind capitalizarea băncilor (MREL)."

Urmeaza premiile si bonusurile grase de sarbatori prin Romgaz ,Transgaz ,Hidroelectrica ,Electrica ,......etc
Nu au uitat nici de tichetele de vacanta pentru bietii bugetari ,medici ,magistrati ,prof , administratie , .........

Viorel said...

Ionel. Nu o da cotită, în 2 ani pomul s-a uscat, pistolarul s-a pensionat iar pensia în 2021 i-a înghețat (doar 3 ex. scurte).

avianyc said...

Luna cadourilor in forma continuată.

https://www.zf.ro/companii/vine-cadoul-craciun-guvernului-ciuca-saptamana-viitoare-mult-8-300-20392938

M said...

Bugetarii iau tichetele de vacanță și le dau la cei din turism care iți vând o cafea la Ocna Șugatag cu același preț ca la Paris pe Champs Elysee.

Trebuie să înțelegeți că nici privații nu tipăresc bani! Ei oferă un serviciu pentru care sunt plătiți. Nu e deci mare diferența față de bugetari. Medicul din spitalul de stat îți da aceeași aspirină pe care ți-o dă și același medic, în cabinetul lui privat!

Această împărțire între privați și bugetari a fost exacerbată de basescu și înghițită ca o mărgică de unii dintre români.

În ura asta patologică pe care o aveți față de bugetari probabil că nu ați mai citit că procesul de majorare de capital a fost aprobat de Comisia Europeană.

Nici că acest împrumut permite CEC Bank să-şi continue dezvoltarea şi să finanţeze economia.

Păcat că nu puteți să ieșiți din acest tipar de gândire!

Iulian Mareș said...

Și mai aplicat!
Scrii asta, cu mult curaj fara sa stii ca ti se intoarce-n cap, prin Cîțu ueseristu!
*”Vedeti cati bani se dau acum si administratiei publice ca sa-si poată satisface nevoile (s-a dat
deja publicitatii- un purcoi de bani ....).
Stiti ce spunea Olguta la lansarea L153? ^Administratia publica nu va primi bani de la buget, trebuie sa se gospodareasca din fondurile proprii^”
Infinit mai putin bani s-au acordat in forma directa pe timpul ei (o javra/dpv al meu, de militar) decat acum, de către escrocul betivo-drogat, cand primarii alegatori-delegati la Congresul Neinterzis au luat șpagă pe fata contra voturi!

Iulian Mareș said...

Leon!
Adica cum ”daca se adaugă si OMM...”? Nu ai OMM in pensie?
probabil ca INS calculeaza cu o metodologie necunoscuta nouă! Or masca ei cun 01-03%, insa sunt organisme UE care fac acelasi lucru pentru toate tările UE/EU, plus vestitele ONG-uri, pline de minți odihnite și ..... corecte, nu?!

Iulian Mareș said...

Calinmihaib!
te rog nu mai vorbi de carte/instituții de formare/educare/pregatire/ specializare serioase in preajma lui; este ca și cum ai aprinde tămâia si ai cadelnița tinând crucea cu mana dreapta si credință maximă lânga diavol...

Iulian Mareș said...

Ice,
afirmi cu lejeritate: ”inarmarea Romaniei cu harburi la care renunta altii.”
Încerc sa restabilesc adevarul:
-sub Ciuca s-a cumparat tehnica, armament si muniții noi, exceptie facand F-16? Portugalia si, posibil Norvegia!
-cele cumparate mai sus obtin in prealabil aprobarea Parlamentului, inclusiv suma alocata;
-aveam bani de F-35 sau Eurofighter? Cine si pe cați bani iti pregatea pilotii, ekipele tehnice si mentenanta? Dar raketele aferente? Uite ca cele cumparate intra in modernizare privind avionica, iar motoarele puse pe ele sunt noi!
Pe langa asta iti mai trebuie infrastructura si procedurile: este drum lung si anevoios de la IOC la FOC!
Cat timp îi ia unui pilot de MIG-21 sa parcurga gradual toate tipurile de exercitii, Z/N, V/I, condiții meteo deosebite? Dar pentru F-16?
Aici nu este ca mersul pe bicicleta...., in plus trebuie sa executi si realimentarea in aer!
O aeronava la mana a 2-a nu este ca o masina cumparata din targ, la mâna a 2-a ..., ea are viata, multe ore de zbor, asigurate tehnic, inca!
Imi pare rau ca nu apara optiunea SMFA unul de aici, care zice ca a lucrat in branșă și ar fi mult mai indreptatit decat mine...

Iulian Mareș said...

Eu zic ca incultul de drept si de fapt Oskărel ar trebui sa aduca bani de acasa pt că a primit haine militare si un anumit statut degeaba!
Daca ne-am lua dupa scolarizare el ar trebui sa ia mai putin ca un mt (militar in termen) intrucat a fos, este si va muri soldat cu șapcă!!!

M said...

@Iulian Mareș

😂 Cam așa e!

Problema e că SNAOPSN este un sistem imens, puternic ierarhizat! De câte ori nu ați auzit: nu e normal ca un plutonier să aibă pensia mai mare decât un colonel. Teoretic, corect (deși personal nu am nici o problemă cu asta).

Sunt deci mii de poziții în ștate care ar trebui corelate între ele la plata soldei și deci și la plata pensiei. Am făcut când eram activ un exercițiu de logică cu un sindicalist din poliție lăsându-l pe el să aleagă cel mai mare salariu și cel mai mic iar apoi, cu ștatul în față să pună fiecăruia câte un salariu, suficient de diferit față de cel mai jos în ierarhie ca să fie motivant dar și cu spațiu de creștere în viitor. 😂 Practic nu a putut, căci între plutonier și plutonier major era diferență de 10 lei iar între locotenent și maior o diferență de 15 lei.

Leon said...

1.Iulica, citeste mai atent cum se calculeaza rata MEDIE a Inflatiei:
"Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) este 4,5%”, se spune în comunicatul INS."
Cu siguranta pe la jumatatea lunii Ianuarie 2022, INS va comunica aceasta rata MEDIE care va fi sub 5% !
2.Este vorba de OMM de care NU beneficiaza pensiile stabilite dupa 15.09.2017 !

M said...

E "medie".

Adică pâinea, cartofii, gazul și carnea se scumpesc cu 20% dar iahturile, limuzinele și elicopterele cu 1%.
Pe medie e cât zic ei! 😂

M said...

Ce minune ar fi să se înțeleagă!

Ca să teoretizăm un pic: din punctul de vedere al asigurării resurselor, pentru o hienă, celelalte hiene reprezintă un pericol, nu leii.
De ce?
Pentru că două hiene luptă cu aceleași arme pentru a obține aceleași resurse!
Singura modalitate pentru a supraviețui (și a prospera) este unirea. Dar pentru asta trebuie să ai cel puțin creier cât o nucă!

Leon said...

Se vede ca ministrul Adrian CACIU stie meserie !
Propune ca de anul viitor, Angajatorii care nu vireaza Contributiile retinute de la Angajati(CAS, CASS, etc.) in termen de 60 de zile sunt pasibili de inchisoare..!

Huhu Rezea said...

O sanctiune care va spori veniturile bugetare din salarii.

Leon said...

Iar Ministerele Muncii si Sanatatii vor primi mai putini bani de la Bugetul de Stat !

Leon said...

Si daca se RECUPEREAZA CASS de la rau-platnici, este posibil sa se RENUNTE la (re)introducerea cass peste pragul de 4.000 lei la pensii..!!

Iulian Mareș said...

Leon,
Ce sa mai înțeleagă Reîncarnatul ...?
Na cămila, ia cămila?!
Dacă nu se mai ia CASS moare prostul blogului! 🤣😂

Iulian Mareș said...

Kiar, poate aduce cineva argumente serioase pt care cei care au pensie brută peste 4000 plătesc CASS și ceilalți nu? Exceptând dorinta decidenții politic de guvernământ!

M said...

Dacă cei din construcții nu plătesc CASS este normal să plătească pentru ei cineva!
Dacă IT-știi sunt considerați asistați social și sunt scutiți de taxe, trebuie să suplinească cineva această pierdere la buget.

PS - Pe un alt site se zice că nu pupăm nici o indexare dar că de la 01.09 se aprobă PLX 199. Eu nu cred că propun un asemenea troc! Sau mai bine zis: eu nu cred nimic din ce spun politicienii!

avianyc said...

@ Leon , @ Huhurez , @ Mares si nu in ultimul rând @ M ci in ultimul rând ein stein

Eu zic să mergem doar pe varianta ” CUM AR FI DACĂ ....”
Spre exemplu ;
-cum ar fi daca guvernul nu ar mai aproviziona ”administratia cu salarizare autonoma pe L153” cu bani de la buget si ar obliga ”onor primariile„ să aduca venituri ,investitori, incubatoare de afaceri ,etc in asa fel ca din propriul buget sa-și acopere cheltuielile iar cu banii respectivi sa-i foloseasca in scopul ca nici un copil din Romania să nu se culce flămând
- cum ar fi daca psd ar renunta la acordarea tichetelor de masă pentru bugetari si le-ar redistribui acum de sarbatori catre pensionarii civili si militari (unii singuri si in mari nevoi) cu pensii mult ,mult sub 1500- 1800 lei ca să se bucure si ei de Craciun ,Anul NOU si Boboteaza cu ceva pe masa . Credeti ca s-ar supara invatatoarele cu 4 luni de vacanta/an si 5-6000 lei venit /lunar ,asistentele cu 6-7000 lei/lunar plus cel putin 50-100 lei ciubuc la buzunar/tură ,medicii cu 2-3000 euro /luna plus inca ceva la plic ,magistratii care ziseră Olguta ca trebuie să fie in fruntea grilei de salarizare, că nu i-ar mai jigni guvernul cu un amarăt de tichet de vacanta de 1400 lei-in fapt o subventionare mascata a patronilor de pensiuni facute multe prin jmecherii cu bani europeni
-cum ar fi dacă guvernul nu ar mai pompa bani in recapitalizarea si subventionarea repetată a unor companii de stat neperformante precum CEC Bank , Tarom ,etc si ar proceda precum ungurii cu CEC-ul unguresc (actualmente OTP Bank care face profit in Romania , Serbia , Slovacia ,Bulgaria , Rusia ,Ucraina , Rep. Moldova -cu 11 milioane de clienti), ” Malev Hungarian Airlines” ( a carui loc a fost luat de performanta companie WizzAir), ” MOL” (compania petroliera curtata de OMV Austria odata cu Petrom dar refuzata de unguri si listata la bursă ,azi o companie de suscces cu 1000 de benzinarii in Hu , Romania si alte tari europene si 3 rafinarii in HU , Italia si Slovacia) iar baii respectivi iar dirija spre autostrazi ,centuri ocolitoare ,etc
- cum ar fi daca guvernul nu ar mai ierta de datorii companii de stat neperformante care isi acorda de sarbatori premii si bonusuri nemaivazute prin nici o economie de piata sănătoasă ci le-ar obliga la restructurare ,retehnologizare ,performanta
- cum ar fi daca guvernul ar restructura companii precum Romgaz , Transgaz ,le-ar taia premiile si bonusurile exorbitante si ar fi obligati ca din profit sa introduca gazul in cele 70% de gospodarii din tară fara gaz . La fel si cu alte companii precum Hidroelectrica , Electrica ,etc in asa fel incat sa nu mai fie intreruperi de curent (pene de curent) in retea din lipsa de suficiente transformatoare pe linii si alte echipamente electrice moderne.
Lista presupuneri ”CUM AR FI DACĂ ..... ” rămâne deschisă .......

Leon said...

Trimite Comentariul lui Iohannis !

avianyc said...

@ Leon
Neinteresant dacă nu scrisei să se dea banii la pensiile militare.
Vezi că Budăi trăsă deja o mincină.
Zise că in ianuarie nimeni nu va avea pensie sub 2200 lei.
Poate il intrebi, dar cu cei cu pensii intre 1800 si 2199 si 30 - 35 ani vechime cum rămâne????

Leon said...

"Ciolacu, a declarat marţi că pachetul social, “condiţia impusă” de social-democraţi pentru a intra la guvernare, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

„Pachetul social, condiţia impusă de PSD pentru a intra la guvernare, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022. Aşa cum am promis, alocaţiile vor fi majorate pentru copiii între 0-2 ani şi cei cu dizabilităţi la 600 lei, iar pentru copiii între 2-18 ani la 243 lei. Persoanele cu dizabilităţi vor primi a 13-a indemnizaţie. Pensia minima va creşte de la 800 la 1.000 lei, iar pentru restul pensiilor creşterea va fi de 10%. În acelaşi timp, în luna ianuarie, toţi pensionarii cu pensii până în 1.600 de lei vor primi un ajutor pentru iarnă, astfel încât toţi vor ajunge în ianuarie la suma de 2.200 lei (pensie + ajutor)”, a scris Ciolacu pe Facebook
Deci intelegem ca TOATE PENSIILE intre 1000 lei si 1600 lei vor primi NUMAI in luna IANUARIE, o DIFERENTA pana 2200 lei!
Aceste sume sunt acordate la valorile majorate cu 25% ptr.Pensia minima, si 10% la celelalte.
Cu siguranta de majorarea de la 800 lei la 1000 de lei, vor beneficia si cele 4600 de pensii militare !
Probabil ca de majorarea pana la 2200 lei vor avea parte si pensiile militare !
Sa asteptam totusi Sedinta de Guvern cand se vor aproba Oedonantele respective..!

Ein Stein said...

CUM AR FI DACA NU AI AVEA CREIERELE MONTAT GRESIT?
Primariile nu sunt corporatii si nici sereleuri, sa se ocupe cu biznisuri, rostul lor e cu totul altul. Aia cu tichetele de masa mi-a placut, e originala, rau de tot. De ce nu trimiti propunerea la MApN, sa se inceapa cu militarii, aia de la baza piramidei, care abia se ajung cu banii de la o luna la alta, iti vor multumi, vei avea si tu de castigat, nu vei mai avea nevoie de carne iar banii economisiti poti sa-i donezi unei ardelence, care face frezoane cand aude de munca. Si prostiile continua. Eu ti-am mai spus de q ori, tu nu intelegei absolut nimic din ce se petrece in jurul tau. Omule, cetatene, alte kamaraden, nu mai face confuzii intre bandele voastre de hoti, care intr-adevar paraziteaza institutiile statului si amaratii care-si duc traiul de pe o zi pe alta. Cand ai sa pricepi ca restructurarea, cu care bate toba gasca voastra de hoti, nu e decat un basm, cum crezi tu ca vor renunta la companiile alea de care amintesti si le vor restructura? De unde CA-auri, sinecuri pentru odrasle si amante, lipitori de afise, baieti buni, etc. daca le restructurezi?
Lasa-te de vrajeli d-astea useriste, nu prind.

M said...

Bun materialul EuroPol despre porcăriile făcute SNAOPSN în ultimii ani.

https://sindicateuropol.ro/dupa-a-doua-zi-de-proteste-fizice-ministrul-convoaca-organizatia-sindicala/

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, fie-va gura aurita, sa dea Dumnezeu, dar dupa sedinta de azi de la MApN nu prea vad eu sa faca ceva: Nu vor ai nostrii! Eu, oricum sunt distrus prin pensia ce o am, e cumplit, dar majorarile la facturi o sa ma dea gata, daca nu-mi dau ceva!

Leon said...

@Avia, inca nu mi-a trecut supararea, dar totusi incerc sa-ti raspund !
Cred ca s-au oprit la 1600 de lei, reprezentând pensia medie in sistemul public, si cei care sunt sub acest barem, se incearca ajutor ajutor de pana in 1200 de lei, bani veniti de la Bugetul de stat, nu de la Budai!
Si DA 1600+600=2200 lei,un ajutor numai ptr.luna Ianuarie !
Cine are 2000 lei pensie, are pe tot anul, celalalt ramane cu 1600 lei.
PS. Sotia are in prezent aproape 1500 lei( 31 de ani vechime !), cu indexarea de 10% , va depasi 1600 de lei si nu va primi acest ajutor !
Si sa stii ca nu este deloc invidioasa, se bucura pentru cei care in ianuarie vor primi 2200 lei!
Iti dai seama ca 1 milion de pensionari, care au primit in aceasta luna 800 de lei, in Ianuarie vor primi 2200 lei, cat de bucuresti vor fi..!

Brenda said...

Aiurea

nr. 1 said...

Cat de bucuresti vor fi (in brasov??????) Coane Leon, cat de mult te pricepi domnia ta sa descrtetesti fruntile!!!!!!!!!