Powered by Blogger.

Saturday, March 13, 2010

-Dezbateri pe Legea unitara a pensiilor. Un eveniment mai putin mediatizat.

3 comments
Comunicat din partea Senatului Romaniei.

 


Mircea Geoană: „Nu suntem de acord cu decuplarea punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie


Mircea Geoana a organizat marti, 9 martie 2010, la Salonul Alb al Senatului Romaniei, o dezbatere pe marginea legii privind sistemului unitar de pensii publice. Cu aceasta ocazie el a reafirmat poziţia social-democratilor privind initierea unei motiuni de cenzura, in cazul in care legea pensiilor va trece de Parlament in forma propusa de Guvern.


El a mai aratat ca in forma actuala, legea duce la reducerea semnificativa a puterii de cumparare a pensionarilor.


La dezbatere au participat reprezentanti ai sindicatelor, ai patronatelor, ai asociatiilor profesionale, parlamentari din comisiile de munca ale Parlamentului, vicepresedintii Senatului, Dan Voiculescu si Teodor Melescanu, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, presedintele Casei Nationale de Pensii, Doina Parcalabu, dar si reprezentanti ai asociatiilor de pensionari, cei care urmeaza sa fie direct afectati de noua lege.


 “Niciodata nu vom putea sa acceptam ca pensionarii Romaniei sunt asistaţi sociali. Este un drept castigat prin munca, pe care statul roman, indiferent de regimul politic, este obligat sa-l respecte si sa se achite de aceasta obligaţie fundamentala”, a spus presedintele Senatului.


Mircea Geoana a declarat ca aplicarea legii privind sistemul unitar de pensii publice in forma avansata de Guvern ar conduce la o reducere a puterii de cumparare a pensionarilor, in medie, cu 15%. Mircea Geoana a adaugat ca, daca se va adopta legea in forma initiata de Guvern, in urmatorii ani se va ajunge la o diminuare a valorii punctului de pensie pana spre 30%, fata de 45% din salariul mediu brut pe economie, conform legislatiei aflate acum in vigoare. '”Asistam la o scadere a puterii de cumparare cu 15% pentru anul 2010. Este un lucru si anti-social si anti-economic, in acelasi timp, pentru ca toate guvernele europene, care au luptat impotriva crizei cu mai mare ficacitate decât Guvernul Romaniei, au timulat  consumul, inclusiv prin cresterea salariilor si a pensiilor mici", a declarat Mircea Geoana.


Presedintele Senatului a declarat ca patru milioane dintre pensionarii din sistemul de asigurari sociale si cei din agricultura au venituri sub pragul minim de saracie, potrivit datelor Bancii Mondiale. Mircea Geoana a facut referiri si la neconstitutionalitatea unor aspecte ale legii privind sistemul unitar de pensii publice. “Nu putem sa ignoram faptul ca sunt elemente, in opinia mea, de crasa neconstitutionalitate, mai ales cu privire la subiectul neretroactivitatii unor elemente din zona pensiilor asa-numite speciale”, a declarat Geoana.

3 comments:

George Serban said...

Felicitari! Trebuie aratat Parlamentul asa cum este. Si cu alea bune si cu alea rele. Romania va exista atat timp cat va exista un Parlament puternic.

plano10 said...

@George Serban
Orice intentie de instaurare a unui regim autoritar porneste cu atacuri la adresa Parlamentului.
Din pacate, Basescu si actualul regim au reusit deja sa isterizeze o parte a opiniei publice impotriva acestei institutii.

plano10 said...

Thanks!
In what language you read this blog?