Powered by Blogger.

Friday, March 29, 2013

Propuneri de completare a proiectului de modificare a Legii 119/2010, aflat în procedură de adoptare la Senat

0 comments

          -1. Titlul și obiectul reglementării ar trebui să se refere la OUG nr.1/2011 care reglementează procedura de recalculare/revizuire a pensiilor militare.
Este imprudent să ceri parlamentarilor să modifice Legea 119/2010 fără ca modificarea să se refere și la pensiile parlamentarilor, recalculate prin aceeași lege.  Ca să nu mai amintim și celelalte categorii de pensii speciale recalculate prin L 119/2010.

          -2. Intrucît cuantumul pensiei militare din decembrie 2010 a fost actualizat prin decizii ulterioare,  de adăugare a sporului pentru condițiile de muncă,  solicitat în baza Legii 90/2007, se impune completarea proiectului de modificare cu definirea cuantumului din luna decembrie 2010, cuantum care nu coincide în asemenea cazuri cu cuantumul plătit pe cupoanele de pensie din luna decembrie.
Fără această precizare ar fi posibil ca unele Case de Pensii să înțeleagă că cuantumul cuvenit în decembrie 2010 este cel înscris pe cuponul de pensie din acea lună.
In articolul unic al proiectului ar trebui introdus încă un alineat în care să se precizeze:


"Cuantumul cuvenit în luna decembrie 2010 se actualizează cu sporul pentru condițiile de muncă, potrivit HG 1294/2001 cu modificările și completările ulterioare, calculat în baza documentelor depuse la Casele Militare de Pensii pînă la data de 31 12 2010, în cazul în care deciziile de calcul au fost emise ulterior termenului de prescripție prevăzut de Legea 90/2007 și a datei de aplicare a deciziilor de recalculare/revizuire a pensiilor militare"

No comments: