Powered by Blogger.

Saturday, November 02, 2013

De ce zice Ponta ca nu se va micsora nicio pensie dupa recalcularea impusa de Decizia nr.437/2013 a CCR

52 comments

 Premierul a anuntat ca va gasi solutii legale pentru ca nicio pensie sa nu scada prin recalcularea solicitata de decizia CCR cu privire la aplicarea indicelui de corectie a punctului de pensie pentru cei care si-au deschis drepturile de pensie in perioada 01 01 2011-23 01 2013.

Încercăm şi vedem acum în baza deciziei Curţii Constituţionale ce pensii trebuie să recalculăm. Vreau doar să asigur un lucru. Dacă va fi cazul să recalculăm, sigur dăm banii, daca ne cere Curtea să tăiem, nu voi fi de acord şi vom găsi o altă soluţie legislativă astfel încât absolut nicio pensie să nu fie scăzută. Aplic cu bună credinţă şi cu bună voinţă orice idee a Curţii Constituţionale. Îmi pare foarte rău că o să fie o nouă procedură. Voiam să transmit că nimeni nu va pierde niciun leu din pensie în urma acestor decizii” 

Daca sunt corecte calculele scrise de userul Socrate la postarea anterioara „ Ponta vrea sa masoare pensiile in mai multe puncte de pensie” indicii de corectie pentru anii 2011 si 2012, calculati potrivit art. 170 din Legea 263 /2010, nemodificat de OUG nr.1/2013, sunt mai mari ca indicele de 1,06.
Calcul Socrate:
Daca se aplica relatia de calcul din legea 263/2010 , art . 170 se constata ca :

- pentru anul 2011 indicele de corectie este 1,144 ( salariul mediu brut in anul 2010 a fost de 1936,66 lei iar valoarea unui punct de pensie a fost de 732,8 lei ;
- pentru anul 2012 indicele de corectie este 1,2 ( salariul mediu brut pe economie in 2011 a fost de 2031,91 lei iar valoarea unui punct de pensie a fost de 732,8 lei);
- pentru perioada 01.ian. 2013- 23 ian. 2013 , indicele de corectie are valoarea de 1,212 ( salariul mediu brut pe anul 2012 a fost 2133,83 iar valoarea unui punct de pensie a fost de 762,1 lei , conform OUG1/2013 );
- pentru perioada care urmeaza datei de 23 Ian. 2013 se aplica indicele de corectie din OUG1/2013 dar nu este calculat corect , valoarea reala este 1,154 nu 1,06 deoarece salariul mediu brut in 2011 a fost de 2031,91 lei iar valoarea unui punct de pensie in 2013 este de 762,1 lei.



In plus, as adauga prorogarea aplicarii art.170 din Legea 263/2010, de catre Guvernul Boc, pâna la 01 01 2013. 

52 comments:

Socrate said...

CCR a precizat foarte clar in ultimul comunicat , atat de clar incat si Ponta trebuia sa priceapa. Pentru persoanele ale caror drepturi de pensie au fost deschise in perioada 01 Ian. 2011- 23 Ian . 2013 se aplica prevederile art. 170 din Legea 263/ 2010 iar pentru persoanele cu drepturi de pensie descise incepand cu data de 23 Ian. 2013 se aplica prevederea din OUG1/2013. Totusi ,trebuie avut in vedere ca art 170 din legea 263/2010 trebuia sa se aplice incepand cu 01 ian. 2012 conform art. 193 alin.(2) termen care a fost prorogat pentru 01 ian. 2013 cu legea 283/2011. Conform OUG1/2013 si pensionarii cu drepturi deschise in intervalul 01 ian. 2011- 01 ian. 2013 trebuia sa beneficieze ( sau chiar au beneficiat !) de acel indice de corectie de 1,06 iar CCR a decis ca nu este constitutionala prevederea din OUG1/2013. Deci , cam la aceasta situatie se adreseza baiguiala premierului fiindca cu OUG1/2013 nu a abrogat art. 193 alin.(2) din legea 263/2010 si nici articolul corespunzator din legea 283/2011 . Din calculele facute ar rezulta indici de corectie favorabili pensionarilor. Cum se vor aplica ? . Dumnezeu stie , Ponta inca nu !.

Ion said...

Toate actiunile lui Ponta si toate aparitiile si declaratiile in media sunt strict legate de preocuparea sa de a avea o imagine buna. E singura actiune care-i reuseste. Nu vedeti ca desi conduce execrabil si se comporta instabil, sta bine in sondaje? Nu va micsora nicio pensie fiindca nu vrea sa piarda niciun vot. Baza de votanti a PSD si a lui Ponta ca viitor candidat la presedintie o reprezinta pensionarii, mai ales cei cu pensii mici. Acestia fiind si cei mai constiinciosi votanti. Va face ca si in cazul militarilor, Casa de pensii ce va avea de dat, va da, ce va avea de primit se va "amnistia". Juridic este simplu si nu incalca Constitutia.

Ion said...

Guvernul, in frunte cu Ponta, este foarte slab, subminat si sabotat. Dar nu din exterior, de Basescu ori de CCR, asa cum se vaita mai ales Ponta, ci de propria incompetenta, lipsa de viziune si coruptie. Victor Ponta se teme sa nu ajunga la decont. De aceea isi doreste sa scape cat mai repede de guvernare si cum poate mai onorabil, decat sa ajunga la Cotroceni Pentru asta are nevoie de voturi. Insa trebuie retinut ca economia gafaie deja foarte tare. Ea nu poate fi mintita, nu poate fi aburita, nu poate fi manipulata precum pensionarii. Economia nu se uita la televizor.

Huhu Rez said...

Ioane.inteleg ca esti basist, dar tu nu intelegi ce scrie Socrate, din care am citat in acest articol?
Indicii care nu s-au aplicat in anii 2011-2012, calculati potrivit L 263, nemodificata, sunt mai mari ca indicele de corectie fixat prin OUG 1/2013 . Pe asta se bazeaza si Ponta când spune ca nu se va micsora nicio pensie.

Huhu Rez said...

Pentru anii 2011-2012 se vor aplica prevederile nemodificate din art 170 al Legii 263/2010, inclusiv prorogarea aplicarii articolului pâna la lui 01 01 2013.

Asta inseamna ca, incepând cu 01 01 2013, pensionarilor care si-au deschis drepturile in anii respectivi li se va corecta punctul de pensie cu indicele care se va calcula pentru fiecare an.

Având in vedere prorogarea lui Boc, sa nu se astepte cineva ca va primi diferente din urma.
Cei pensionati in anul 2013, inclusiv in luna ianuarie, vor primi ajustarea cu 1,06%.

CCR spune o mare prostie, fara sa realizeze ca adauga la Legea 263, lucru care nu-i este permis, cand scrie in completarea de Comunicat ca indicele de 1.06% se aplica numai celor pensionati dupa 23 01 2013, cand a intrat in vigoare OUG.
Corectia se aplica o singura data tuturor celor care ies la pensie intr-un an calendaristic, indiferent cand se gândeste Guvernul sa adopte actul normativ de stabilire a indicelui de corectie.
De cate ori nu s-au indexat pensiile prin anii 2000-2008 cu acte emise la sfârsitul lui ianuarie cu precizarea ca indexarea incepe de la 01 01.


Ca sa concluzionam, indicele de corectie se va calcula diferentiat pentru cei iesiti la pensie in anii 2011-2012, dar se va aplica numai de la 01 01 2013.

Huhu Rez said...

Pentru anii 2011-2012 se vor
aplica prevederile nemodificate din art 170 al Legii 263/2010, inclusiv
prorogarea aplicarii articolului pâna la lui 01 01 2013.

Asta inseamna ca, incepând cu 01 01 2013, pensionarilor care si-au
deschis drepturile in anii respectivi li se va corecta punctul de pensie
cu indicele care se va calcula pentru fiecare an.

Având in vedere prorogarea lui Boc, sa nu se astepte cineva ca va primi diferente din urma.
Cei pensionati in anul 2013, inclusiv in luna ianuarie, vor primi ajustarea cu 1,06%.

CCR spune o mare prostie, fara sa realizeze ca adauga la Legea 263,
lucru care nu-i este permis, cand scrie in completarea de Comunicat ca
indicele de 1.06% se aplica numai celor pensionati dupa 23 01 2013, cand
a intrat in vigoare OUG. Ei au avut in cap doar momentul de la care se aplica Ordonanta nu si Legea 263/2010 pe care o invoca.
Corectia se aplica o singura data tuturor
celor care ies la pensie intr-un an calendaristic, indiferent cand se
gândeste Guvernul sa adopte actul normativ de stabilire a indicelui de
corectie.
De cate ori nu s-au indexat pensiile prin anii 2000-2008 cu
acte emise la sfârsitul lui ianuarie cu precizarea ca indexarea incepe
de la 01 01.

Ca sa concluzionam, indicele de corectie se va calcula diferentiat
pentru cei iesiti la pensie in anii 2011-2012, dar se va aplica numai de
la 01 01 2013.

Iata inca un motiv pentru care Ponta poate sa mai spuna de câteva ori ca nu va micsora nicio pensie.

stefan said...

partea proasta este ca daca se va mai merge asa , v-a suferi nu numai ponta ci tot partidul lui , care nu are nici o reactie , parca sant anesteziati , toti socialistii astia s-au imbogatit , de nu mai stii care e stanga si care e dreapta .. de fapt partdele astea saNT PROVENITE ABSOLUT TOoate in PCR .. a doar nu au iesit taranistii si liberalii din mormant . doar ca mimeaza o doctrina, iar PSD o sa clacheze dupa votul de 70% //eheee si atunci sa vezi .ca la alegeri se va duce dracu .....se va ridica din popor un om de stat ,, si sa nu va mirati daca facem un PCR ...ca cu astia care au vandut tot ce avea tarisoara asta nu e de trait ///nu sant in stare de nici o lege calumea ,,sant toti o apa si un pamant

Ion said...

Impartirea oamanilor in tabere: basisti si anibasisti; pro si anti Rosia Montana etc etc; este cea mai mare prostie pe care o facem noi, romanii. Alte popoare nu fac astfel de narozii. O buna parte din probleme si chiar necazuri si de aici ni se trage.

Ion said...

HUHU, Socrate raspunde tehnic si corect.
Cand eu am postat primul comentariu, nu era afisat nimic (zero comentarii). Asa ca nu mi-am propus, nici nu aveam cum, sa-i raspund lui Socrate. Am incercat, in onestitatea mea, sa transmit o anumita informatie care observ ca nu se prea vede sau..., nu stiu, nu se vrea sa se vada. Aceea ca lui Ponta ii ies scamatoriile cu vorbele. Guvernarea din studioul de televiziune a functionat foarte bine, desigur nu pentru tara ci pentru Ponta, care a reusit performanta sa fie mai popular decat guvernul pe care-l conduce. Deci a capitalizat mai mult decat a decontat, desi economia merge prost. (Stati de vorba cu micii oameni de afaceri, care n-au contracte cu statul si va veti lamuri imediat). Pe acest trend, la anul Cotroceniul va fi al lui Ponta.
HUHU, daca Dv nu doriti comentarii oneste, ci propaganda spuneti si eu ma retrag nimtenas.

Huhu Rez said...

Sorina
De ce duci d-ta grija PSD-ului?
PCR... zici? Pai timp de 20 de ani s-a spus ca activistii PCR erau cei mai corupti, cei mai rai, cei mai neomenosi....
Hai sa facem mai putina politica pe acest blog care-si propune sa informeze pensionarii de toate categoriile cu noutatile din domeniul legislatiei pensiilor.

stefan said...

da aveti dreptate/ dar te aduc in stare sa nu stii ce sa mai faci .. spuneti si dvs , au facut astia ..TOTI. vreo lege care sa fie cum trebuie ? nu vedeti ca sant discrimonari de tot soiul. , ? doamna campeanu bate apa in piua cu grupa 1 de munca. ca este de cateva luni in discutie la parlament . au trecut pe bietii oameni de la gr 2 ....zice ca asa afact boc ,, pai daca stiu ca e o porcarie a lui boc ,,,,ei ce dracu fac vedeti de treaba ca nu le port fe grija alora ,, ca sant toti o apa si ub pamant......asa ca scuzati-mi palavrageala .. o zii buna

acvila said...

inca putin si vine mos alecu si pune punctul pe i

acvila said...

Totul este o bilbiiala. Emit legi si ordonante cu gindul la propriile afaceri si la interesul de a obtine voturi si avantaje pentr partid. Si iese ce se vede cit de curind vor claca in stil faliment.

ramscher said...

Din punct de vedere matematic, Socrate are dreotate. Numai ca, totul se face din punct de vedere politic. Astfel, valoarea punctului de pensie, de 732,8 si 762,1, care se afla la numitorul fractiei, se va majora cu rata inflatiei, deci valoarea coeficientului de corectie va rezulta si mai mica. Chiar si indicele de 1,06 a rezultat prin ajustarea punctului de 762,1 cu 5,79%, desi 762,1 contine intrinsec si coeficientul de inflatie. Nu e bine deloc, Domnule....E vai de viata noastra!

Socrate said...

Indicele de corectie pentru anul 3013 , in valoare de 1,06 , nu a fost calculat conform legii 263/2010 si a OUG1/2013. Daca in anul 2011 castigul salarial mediu brut a fost 2031,91 lei atunci , pentru a se obtine acel indice de 1,06 ar fi trebuit ca valoarea unui punct de pensie sa fi fost , in anul 2013 , de 830 lei. Asadar , cred eu , indicele a fost stabilit dupa alte considerente , cele mai plauzibile de buget. Este normal ca ,in formula de calcul a indicelui de corectie a punctelor de pensie , sa fie folosita valoarea indexata a valorii unui punct de pensie fiindca asa prevede legea.

mos alecu said...

Acvila face sinteza perfecta a situatiei in care se gaseste tara : "Totul este o bilbiiala !" .


Incepind cu "iepoca" Geoana si , culminind , cu actuala conducere ... PSD-ul si-a pierdut toti "meseriaşii" intr-ale guvernarii !
Uitati-va la cei care apar si vorbesc in numele partidului (guvernului) ... Niste terchea-berchea !

Unde sint cei care stiau ce au de facut , cum trebuie facut , cum trebuie legiferat si cum trebuie prezentat populimii ? Unde sint politicienii de calibru , academicienii , universitarii care apareau si prezentau punctul de vedere al partidului aflat la guvernare ?

Acum sint la putere (in partid si in guvern) bio-teristi si spiro-haretisti ...


Pizdelicii faceau legi proaste in continut ... acestia de acum fac legi proaste si in continut , dar si in forma ...

mos alecu said...

Discutiile pe tema acelei ordonante ... nu pot fi decit asa ... "par de fleor de cucu" (a se citi exact cum am scris) ...
Ordonanta a fost scrisa "pe genunchi" ... in timpul unui fu.ai ! Ca altfel nu se explica bilbele din ea ...


Esenta acelei ordonante a fost ideea de a se micsora cresterea prevazuta in L.263 (art.102) a valorii punctului de pensie .

Ne amintim ca L.263 prevedea , initial , cresterea cu RATA INFLATIEI . Ori , inflatia anuala fiind cam mare ... s-a gasit "gaselnita" ratei medii a inflatiei ... care este cam pe la jumatatea primeia .



Pe urma , intr-un elan de darnicie (datorat efectelor pozitiei in care se scria ordonanta) au zis : "Dă-le , băi , ceva si puleţilor aia care au iesit la pensie incepind cu 01.01.2011 !" .

Si au hotarit sa le dea acel 1,06 .

Acel 1,06 care a fost "stabelit" perfect din burta ... ca nu iese nici de-al dracului : nici pe forma initiala a art.170 , nici pe forma modificata a art.170 (aia prin care valoarea punctului de pensie , de la data pensionarii , se corecteaza cu inflatia) .

mos alecu said...

Legat de cresterea valorii punctului de pensie in functie de RATA MEDIE A INFLATIEI si nu in functie de RATA INFLATIEI ...


Sigur ca se poate spune ca este mai corecta folosirea ratei medii a inflatiei ...
Aceasta RATA MEDIE a inflatiei reprezinta o medie a cresterilor lunare ale preturilor de consum dintr-un an fata de aceeasi medie a anului precedent ...

Adica ... pierderile de putere de cumparare ale pensiilor in fiecare luna din acel an .


De cealalta parte , RATA INFLATIE reprezinta cresterea preturilor de consum intr-un an intreg .
Adica (simplist vorbind) o SUMA a tuturor pierderilor lunare suferite in acel an .
Ca urmare ar fi (cumva) incorect ca , in anul urmator , pensiile sa fie corectate in fiecare luna cu pierderea suferite intr-un an intreg ...


Pe de alta parte ar putea fi invocat faptul ca "repararea" efectelor inflatiei se face in anul urmator (2013) pe elementele de anul trecut (2011) ... deci efectele inflatiei anului dintre cei doi ani (2012) ramin "tot in sarcina" pacatosului de pensionar ... si asta va fi "in veacul vecilor , amin !" ... inflatia pe un an ramine sa fie suportata de pensionar ! ... Deci se putea folosi , fara nici o incorectitudine , rata inflatiei ...


Dar nevoile de bani ale partidului (guvernului) au au hotarit altfel !

acvila said...

Da, matematic Socrate are dreptate,marea problema cred ca sta in incapacitatea factorilor rasponsabili de a clarifica situatia prin prisma prevederilor legale.Atacul la CCr prin intermediul justitiei facut de cei de la Arad cred ca trebuia extins la toate incalcarile de normative in domeniu. Chiar daca guvernul boc a prorogat aplicarea art in cauza poate CCR asa cum spunea si Socrate ar fi trebuit sa se sesizeze asupra faptului ca atit punctul de pensie cit si coeficientul de corectie sunt gresit calculate pentru aplicare in 2014 atita timp cit punctul de pensie de 732,8 sta la baza din 2008 iar inflatia cumulata numai din 2010-6,09 ;2011=5,79;2012=3,33 da cu totul alte valori pentru indicele de corectie.
Pun intrebarea;oare de ce deciziile noastre de re/re/re/ primite prin august 2013 cuprind ca baza de calcul punctul de pensie de 732.8. Pentru aceste pensii calculate cu valoarea punctului la 732,8 ar fi normal sa se aplice indicele de corectie,indiferent daca au fost sau nu majorate cu acea rata a inflatiei de 4%.Daca tot le-au majorat cu 4% de ce nu au specificat in decizie valoarea punctului de 762,1. Adica pe decizia au scris o valoare cu reper 732,8 iar pe cuponul de pensie alta valoare corespunzatoare valorii punc 762,1.
In acest caz se mai aplica sau nu indicele de corectie sau se aplica doar rata inflatiei de 3,76%?
Oricum pentru militarii basculati in acest sistem fara baze reale de sustinere problema devine extrem de complicata . Ceea ce s-a ”reparat ”este parca mai mult o facatura nerealista in comparatie cu cei ramasi pe contributivitate, la care se mai adauga si discriminarea cu grupele de munca prin aplicarea absolut fara logica a acelui Hg 1019 doar pentru cei pensionati dupa1.01. 2011. Desi acest fenomen este absolut ridicol se observa ca pe cei reparati parca nu-i mai intereseaza reglementarea acestui fenomen. Bat puternic din tobe cu ,cumulul pensie -salariu. Oare ce ar fi mai benefic?

mos alecu said...

Chiar daca-i inteleg atitudinea patronului ... de sustinere din toate puterile a USL (PSD ?) ... si eu avind aceeasi dezamagire (durere) ca trebuie sa observ decadera acestora ... situatia-i "cotoioasa" , si trebuie facut ceva , altfel "se duce dracului şandramaua" !


Cind vorbeam despre bio-teristii si spiro-haretistii care apar "sa ne lumineze" ...

Sigur ca se poate spune ca mai apare uneori si E.Andronescu .
Uitati-va cu atentie la ea si veti vedea jena care se citeste pe fata ei atunci cind trebuie sa sustina niste timpenii ale guvernarii ... Se observa ca este jenata de situatia in care este pusa ...

mos alecu said...

Tot legat de bio-teristi si spiro-haretisti (si dracu stie cite astfel de "tiparnite" de diplome universitare nu vor mai fi fiind) ...


Pe vremuri pentru primirea unor bunuri/servicii materiale , statuturi sociale si intelectuale (diplome de studii) se folosea sistemul "pe puncte" . Acel sistem reprezenta cuantificarea unor elemente referitoare la situatia materiala , originea sociala , situatia familiala , cunoastrea si aplicarea politicii partidului , activismul dovedit in implemetarea politicii partidului , etc ... Pe baza acelui "punctaj" se primea : o anumita cantitate de alimente (imbracaminte) , se putea ocupa o anumita functie , se putea primi (mai usor) o anumita diploma de studii , etc ...
In prezent se practica (in domeniul diplomelor de studii) sistemul "creditelor" . Pentru a obtine diploma de inginer electronist trebuie sa acumulezi un numar de credite . Dintre aceste credite o parte pot fi obtinute si de la cursuri de dans modern , de origami sau de crestere a viermilor de matase ... Restul creditelor (la genul de universitati prezentate anterior) se obtin prin teste tip grila , cu intrebari din panoplia lui Marius Chicos Rostogan ...

acvila said...

Atrag atentia pensionarilor care incaseaza pe linga pensie venituri declarate din chirii, etc faptul ca guvernul a decis completarea Codului Fiscal cu inca o prevedere neconstitutionala si anume, atentie va rog,
La atacarea in justitie pri 2011-2012 a prevederiilor legii care prevedea incasarea CASS atit din pensie cit si din veniturile din chirii,etc CCR a decis si instiintat tribunalul care a depus sezizarea ca acea prevedere prin care se realiza cumulul CASS din veniturile reprezentind pensie si cedarea folosintei bunurilor este NECONSTITUTIONALA iar rezultatul deciziei trebuia aplicat ”erga omnes”. Atunci totul a trecut sub tacere fiindca multi nu s-au sesizat de venomen si nu au cerut prin instanta inapoi banii recuperati de guvernul boc de la pensionari.
Acum in nestiinta sa acest guvern o sa constate la aplicarea noilor modificari in 2014 ca a aplicat inca o prevedere neconstitutionala. Poate se vor trezi pina atunci si prin normele metodologice de aplicare vor elimina aspectul de neconstitutionalitate al retinerii CASS din pensie si alte venituri in speta cedarea fol.bunurilor.
Deci ATENTIE pentru cei in cauza.

acvila said...

Poate acest subiect poate fi pus in discutie ulterior printr-un titlu de avertizare.

În urma analizei efectuate, Curtea a admis că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt neconstituţionale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuţii cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit.

Important de reţinut este şi precizarea CCR privind aplicabilitatea în timp a acestei soluţii. Curtea a statuat că:

• întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, cele stabilite prin această decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial;

• totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica decizia Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin O.U.G. nr. 93/2008, sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial nr. 545/2012, după caz;

• raporturile juridice stabilite între asigurat şi stat în legătură cu contribuţiile la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate deja reţinute până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acesteia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este inadmisibil.

acvila said...

Precizari ale CCR privind aplicarea cumulata a retinerii CASS din pensii si cedarea folosintei bunurilor vizavi de modificarile aduse la Codul Fiscal aplicabile din 2014
În urma soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, CCR a admis că un timp încasarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost contrară Constituţiei, pentru anumite situaţii.

Soluţia CCR, dată prin Decizia nr. 164/2013 are efecte de la publicarea în Monitorul oficial nr. 296 din 23.05.2013, în condiţiile legale pe care le puteţi găsi în cele ce urmează.

Critica de neconstituţionalitate – ridicată cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei de impunere a CASS – priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările suferite odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008.

În motivarea susţinută, autorul acesteia a apreciat, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii şi încalcă principiul constituţional al aşezării juste a sarcinii fiscale.

Deşi soluţia legislativă criticată nu mai este în vigoare, dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, au produs efecte pentru contribuabili, fapt pentru care Curtea Constituţională a admis să se pronunţe.

Socrate said...

Problema produsa de decizia CCR se va rezolva , pentru cei afectati ,intr-un mod pozitiv. Acum , la orizontul vietii pensionarilor , se preconizeaza o noua problema legata de aplicarea prevederilor Legii 263/2010 si a OUG1/2013 , respectiv majorarea valorii punctului de pensie pentru anul 2014. Conform prezicerilor guvernamentale aceasta majorare va fi 3,75%. Aceasta valoare , dupa parerea mea este un fals fiindca rata medie a inflatiei pe anul 2012 , publicata de INS , a fost de 4,95% iar cresterea reala a castigului salarial mediu brut pe anul 2012 fata de 2011 a fost 5,016%. Daca se aplica prevederea din OUG1/2013 , Art. 1 , atunci majorarea ar trebui sa fie de 7,458% . Nu as fi publicat un asemenea mesaj daca domnul Dogaru , aparatorul pensionarilor militari si nu numai , la o emisiune TV ar fi replicat anuntului facut in direct de doamna ministru M. Campeanu. Este si problema noastra aplicarea corecta a legii si atunci cand este vorba de drepturi nu numai de obligatii . Si in anul 2013 majorarea a fost o inselatorie crasa de care nu s-a tinut cont , mai mult ne-am rotait unii la altii pe simpatii sau antipatii politice.

Socrate said...

Revin cu o corectie la valoarea ratei medii anuale a inflatiei ( asa cum pretinde OUG1/2013) pe anul 2012 : a fost de 3,33 % ( conform siteului BNR , calea: STATISTICA-SETURI DATE-RAPORT INFLATIE-EVOLUTII INFLATIE-Aug.2013_ pagina RATA INFLATIE - dec.12) . Valoarea initiala reprezenta rata anuala a inflatiei . Cu valoarea ratei medii anuale a inflatiei ( gasita pe siteul BNR ) majorarea reala a valorii unui punct de pensie ar trebui sa fie 5,838%, adica cu 44,5 lei.

mos alecu said...

@ socrate

Legat de chestia cu inflatia pe 2012 si cresterea salariului mediu pe economie ...

Sint doua probleme :
- cresterea salariului mediu pe economie ca valoare sau ca procent , si
-rata (anuala) a inflatiei sau rata medie (lunara) a inflatiei .


Despre cresterea salariului mediu pe economie :
- NU se foloseste expresia procentuala a cresterii acestuia
- valoarea "veche" a punctului de pensie se modifica prin majorare cu procentul ratei medii a inflatiei si se obtine o valoarea "intermediara"

- la aceasta valoare (suma) "intermediara" a punctului de pensie se adauga suma ce reprezinta jumatate din cresterea valorica a salariului mediu pe economie

mos alecu said...

@ socrate

La problema cu inflatia ...

Da ! Asa este!

Numai ca intervine Radio Erevan si spune : "Aveti perfecta dreptate ... in acceptiunea variantei initiale a art.102 din L.263/2010 !.

Numai ca , intre timp , acel articol s-a modificat ..." .

Am spus si "mai ieri" despre deosebirile dintre rata (anuala) a inflatiei si rata medie (lunara) a inflatiei .

Scopul Ordonantei 1/2013 a fost tocmai "micsorarea cresterii" pensiilor . Prin folosirea ratei medii (lunare) a inflatiei si nu a ratei (anuale) a inflatiei .

Intr-adevar in 2012 rata (anuala) a inflatiei a fost de 4,95% ... dar rata medie (lunara) a inflatiei a fost de numai 3,33% ...

Spre convingere a se vedea la INSSE : TEMPO-Online - serii de timp
Indicele preturilor de consum


Ca urmare valoarea punctului de pensie (762,1 lei) :
- se majoreaza cu 3,33% si devine 787,5
- la 787,5 se adauga acea jumatate din cresterea salariului mediu pe economie in 2012 fata de 2011 (vreo 51 lei) . Rezulta ca valoarea punctului de pensie ar trebui sa fie de vreo 838,5 lei.
--- iar de la 762,1 la 838,5 ar insemna o crestere a pensiei cu vreo 10 (zece) procente ...
Ce curvernant "sanatos la cap" si pus pe capatuiala ar putea accepta o astfel de crestere a pensiilor ??????



Baietii (de fapt madama) vorbind despre o crestere de numai 3,75% a valorii punctului de pensie , inseamna ca au in intentie aparitia unei noi reglementari (modificari a L.263) care sa diminueza "aportul" cresterii salariului mediu in cresterea valorii punctului de pensie ...

mos alecu said...

Gata ! Cred ca am gasit explicatia celor 3.75% crestere a valorii punctului de pensie ...


Mai intii ... se pare ca madama s-a "razgindirit" : la anul cresterea pensiilor nu va fi de 3,75% ci de 4% ...


Revenind ...
Baietii pregatesc modificarea L.263 in asa fel incit si cei 50% din cresterea salariului mediu brut pe economie sa nu mai fie cea anuala ... Sa fie numai a douasprezecea parte din cei 50% ; adica 50% din cresterea (media) lunara a salariului mediu brut pe economie ...
Astfel :
- 762,1 devine 787,5 (prin majorare cu rata medie a inflatiei)
- la 787,5 se adauga 4,2 lei (a 12-a parte din 50% din cresterea salariului mediu pe economie) ... rezulta valoarea punctului de pensie de 791,7
----- de la 762,1 la 791,7 este o crestere de 3,88% ... apropiata de cei 3,77 .


Sa vedem cu va "iecslplica" madama noile ziceri cu cresterea de 4% ...

Socrate said...

Daca ar fi asa ar fi perfect !. Cu procentul de 2,508 % cat reprezinta 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut in 2012 fata de 2011 , la valoarea actuala a unui punct de pensie s-ar adauga doar 19 lei pe cand valoric s-ar adauga 51 lei . Insa, vor intra si mai mult in balarii atat ministresa cat si jurnalistii. Limbajul dumneaei folosit la o televiziune exprima ca " procentul de 3,76% sau 3,75 % ( nu se stie exact ) reprezinta suma dintre rata medie anuala a inflatiei pe anul 2012 si cresterea reala a castigului salarial mediu brut in 2012 fata de 2011. Este posibil ce afirmi dumneata cu privire la cresterea reala a castigului salarial mediu brut in 2012 fata de 2013 , adica exprimata in lei ( asa se subintelege din continutul articolelor de lege) dar este posibil ca aceeasi crestere sa fie exprimata si in procente. Doamna ministru cred ca este in masura sa inteleaga ca nu poate aduna doua valori exprimate in unitati de masura diferite pentru a obtine un procent de majorare a valorii punctului de pensie decat transformand cresterea din lei in procente , adica cam 6,692% care este mult mai mare decat 2,508%. Totusi , cum credeti dv. ca s-ar obtine acel mult trambitat procent de 3,76%, folosind atat Legea 263/2010 cat si OUG1/2013 ?

Socrate said...

Nu cred ca vor chiar atata tupeu !. Insa , vor putea sa procedeze legal , precum fostul Guvern condus de Adian Nastase cu aplicarea Legii 19/2000 , in asa fel incat procentul din cresterea reala a castigului salarial mediu brut anual care se adauga la majorarea cu "cel mult 100% " din rata medie anuala a inflatie, sa fie "cel mult 50% ". Se poate , fiindca guvernatii actuali au sprijinul majoritatii din parlament si sunt adulati de catre marea masa a pensionarilor cu motivatia ca totusi primesc ceva firmituri.

calin said...

http://www.romaniatv.net/emisiune/newsline_852.html
min.22.40
Stie cineva la ce lege se refera ca intra saptamana asta in senat?

Huhu Rez said...

Art. 170 din Legea 263/2010 modificat prin OUG nr.1/2013 trebuie modificat de Parlament, asa cum zice Decizia 247 a CCR

cipriotis octopus said...

Mos Alecu
Incepi sa devii carcotas.Nu te mai lega de toate fleacurile.

mos alecu said...

Pentru cineva care se arata foarte multumit de "prestatia" Disqus-ului in prezentarea comentariilor ...
Iaca_ca Disqus-ul ii da cu mucii in fasole : il prezinta la "Top comments" ca ar fi facut comentarii ... dar ... ciuciu afisarea integrala a comentariilor lui ...

acvila said...

Din cele expuse de mai marii puterii rezulta ca s-au cam incheiat discutiile privind noua lege a pensiilor militare care poate ar fi cuprins si reglementarea incadrarii corespunzatoare a tuturor militarilor in grupe de munca corespunzator muncii prestate .
Raminem cu firimiturile de la masa bogatilor mai ales ca ce se majoreaza se realizeaza prin cresteri de taxe si impozite care duc la majorari de preturi. Probabil la urmatoarele majoriri de pensii si salarii, daca vor fi, vor impozita cea mai ramas, ciinii vagabonzi. Ca tot zicea cineva ”nu eutanasiati ciinii fara stapin ci h.....,t...........,m.........”.

mos alecu said...

S-ar parea ca cineva are de gind sa ma critice pentru faptul ca "as fi circotas legindu-ma de toate fleacurile" ...

Critica imi este adresata ca urmare a comentariului meu prin care aratam cum "trebuie citita" legea , atunci cind este vorba despre modul de stabilire a cresterii valorii punctului de pensie ...


Atita timp cit acele "fleacuri" erau interpretate gresit de altcineva , iar acea interpretare conducea la obtinerea de rezultate total gresite ... acele 'fleacuri" nu mai erau "fleacuri" ...

costi said...

nu am inteles bine de unde ai luat salariile medii brute pentru ca nu se nimeresc cu cele din statistica guvernului respectiv: 1836/2010;2022/2011;2117/2012,respectiv 2223/2013

BARBU said...

In cele ce urmeaza am sa va arat exact conform Legii 263/2010 calculul indicilor de majorare pentru cei doi ani si daca aveti posibilitatea aratati-l si Dnei Ministru.

Pentru 2011 :
1. indicele de majorare al punctajului mediu, conform art. 170 din legea 263/2010 :
0.433 x 1836/732.8 = 1.085
unde 1836 este salariul mediu brut din 2010
732.8 valoarea punctului de pensie
2. Deoarece indicele de mai sus nu a fost aplicat la iesirea la pensie, conform art. 102 din legea 263/2010 "valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat, pe anul precedent " astfel:
a) pentru anul 2011 cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat, pe anul precedent : indicele de inflatie corespunzator anului 2011 (1.0579 ) la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizat, pe anul precedent (2022/1836 =1.1013) adica 1.0579 x 1.05065 = 1.111
b) pentru anul 2012 valoarea punctului de pensie se majoreaza cu 1.04 valoare stabilita prin OUG 1/2013

Majorarea totala este 1.085 x 1.111 x 1.04 =1. 254
Intrucat pana acum in 2013 pensiile celor pensionati in 2011 au crescut cu 1.06 x 1.04 =1.0102 , urmeaza ca valoarea actuala a pensiei sa mai fie majorata cu 1.254 / 1.102 = 1.138

Pentru anul 2012 :
1. indicele de majorare al punctajului mediu, conform art. 170 din legea 263/2010 :
0.433 x 2022/732.8 = 1.99983
unde 2022 este salariul mediu brut din 2011
732.8 valoarea punctului de pensie
2.pentru anul 2012 valoarea punctului de pensie se majoreaza cu 1.04 valoare stabilita prin OUG 1/2013

Majorarea totala este 1.99983 x 1.04 =1. 243
Intrucat pana acum in 2013 pensiile celor pensionati in 2012 au crescut cu 1.06 x 1.04 =1.0102 , urmeaza ca valoarea actuala a pensiei sa mai fie majorata cu 1.243 / 1.102 = 1.127


rezulta ca pensiile trebuie sa mai creasca fata de valorile actuale cu 13.8% pentru cei din 2011 si cu 12.7% pentru cei din 2012

cipriotis octopus said...

Mos Alecu
Ideea era sa ramanem cu discutia la un nivel la care sa priceapa toata lumea.Daca incepem sa prezentam calcule cu trei zecimale, in conditiile in care, asa cum bine spuneati, juristii actioneaza dupa cum bate vantul( sau "flexibil, ca sa-l parafrazez pe un specialist in probleme juridice) , politicienii dupa cum au interesul, cred ca mai rau intram in ceata decat ne lamurim cat de cat.

cipriotis octopus said...

Aici chiar ai mare dreptate.Din pacate, e narav vechi si greu ne dezbaram de el.

mos alecu said...

@ BARBU
Ar trebui sa refaceti calculele ...
Vedeti ca L.263/2010 A FOST MODIFICATA tocmai la articolele 102 si 170 !
Adica se iau in calcule :
- la art 102 ... rata medie anuala a inflatiei

- la art 170 ... valoarea punctului de pensie actualizata cu rata medie a inflatiei ...

Barbu said...

modificarile pe care le-ati amintit sunt facute prin OUG 1/2013, ori Tocmai a spus CCr ca nu este constitutional sa se aplice retroactiv

acvila said...

@ Barbu
Si totusi cine beneficiaza de majorarile respective si cum se interpreteaza bascularea militarilor in sistemul public in anii 2011 si 2012 calculati la valoarea punctului de 732,8 si indexati doar cu ultimul procent de indexare de 4%.

acvila said...

@ Barbu
Si totusi cine vor fi beneficiarii acestor indexari si cum trebuie interpretat bascularea militarilor in sistemul public de pensii printr-o noua metoda de calcul cu valoarea punctului la deschiderea dreptului de 732,8 pe noile legi L119 si L 263 la care s-a adaugat la inceputul lui 2013 indexarea de 4%. De caeasta indexare beneficiind conform ultimei legi reparatorii adoptate doar cei care in urma indexarii depasesc plafonul din dec.2010.

cipriotis octopus said...

Toata bajbaiala legislativa indica un singur lucru, extrem de evident: necesitatea unei noi legi a pensiilor militare, poate si o alta lege pentru pensiile din sistemul public.Altfel, ne invartim in jurul cozii.
Si cu tot respectul pentru colegii care incearca sa gaseasca un sens in toata brambureala asta penibila numita L.263, O.G.1, cu toate modificarile si completarile ulterioare, ma tem ca e o simpla pierdere de vreme.
De aceea eu personal nu mai doresc sa pierd timpul facand calcule pe baza unei legi care imi face greata.
Toata presiunea trebuie pusa pe guvernanti pentru adoptarea unei legi coerente si care sa faca dreptate supravietuitorilor genocidului pus la cale de Basescu si gasca lui de slugoi

Dan said...

Toata clasa politica de dupa 1989 este formata din nomenclaturistii comunisti si structurile odioasei securitati, deci niste indivizi rai, niste hoti si mincinosi ordinari, niste delatori, fara nici o legatura cu tara sau poporul. Au furat si vor continua sa fure tot, de la ce a mai ramas din munca catorva generatii de romani, pana la taxele si impozitele de tip biruri fanariote, puse pe capul bietului popor. Astia nu au nici un Dumnezeu si de aceea trebuie scosi pe tusa si trasi la raspundere(cel mai bine ar face-o Tepes). Romanii au votat de fiecare data ca sa scape de dracu si au dat peste al batarn, adica peste tacsu. Nu vad pe cine am mai vota, ai lui naum-ponta si-au dat proba de capacitate, cinste si omenie. Si cand te gandesti ca i-am tinut prin scoli, unde s-a dovedit ca nu prea au invatat carte ci numai sa minta si sa fure si pe aia cu ba pe-a matii. Jalnic, dar ce ne facem noi care nu prea mai avem multe zile, pe care si asa se mira banditii cum sa ni le scurteze! Doamne vezi-- i si nu-i mai rabda prea mult, ca rabdarea noastra a ajuns la capat!

Huhu Rez said...

Dan
Tragi o vaicareala care numai democratica nu e. Cred ca in clasa politica pe care o hulesti nu ii incluzi si pe cei din gasca mafiota a lui Basescu.

Ilie Maria said...

de ce nu ?

pensionar said...

Salariile medii brute sunt comunicate de INS si sunt cate doua pt. fiecare an:
1) sal. mediu brut prognozat, cu caracter statistic care se are in vedere la fundamentarea legii bugetului asigurarilor de stat, care se aproba in luna dec. anul precedent sau in luna ian. pt. anul in curs, deci nu are la baza date reale,
2) sal. mediu brut lunar care se are in vedere la calculul punctajului de pensie- acesta este castigul mediu brut realizat.
Sal.mediu brut folosit in calcul punctaj pensie este mai mare decat sal. mediu folosit la calcul indice corectie. Interesul guvernantilor este sa diminueze cat poate venitul pensionarilor. Astfel pt. calcul punctaj foloseste o valoare mai mare a sal. mediu, deoarece se afla la numitor rezultand un punctaj mai mic, dat pt. calcul indice corectie foloseste o val. mai mica a sal. mediu deoarece aceasta se afla la numarator si rezulta un indice mai mic.

pensionar said...

valorile 1836/2010;2022/2011;2117/2012,respectiv 2223/2013, reprezinta sal.mediu brut prognozat folosit la fundamentarea BASS si aprobat in luna dec. pt. anul urmator sau in luna ian. pt. anul in curs, deci nu are la baza date reale. Socrate a folosit, asa cum este corect, sal. mediu brut lunar folosit la calculul punctajului de pensie.

gheorghe said...

sa nu ne facem ioane basistule ca nu vedem ca totusi, Ponta a facut si face ceea ce a promis adica are grija de actegoria cea mai defavorizata, cea pensionarilor pe care bashinescul tau ii uraste de moarte.