Powered by Blogger.

Monday, December 16, 2013

Un udemerist ridiculizeaza propaganda basista si institutiile din sistemul judiciar care i s-au alaturat, amestecându-se in activitatea legislativa

4 comments
Marton Arpad Francisc
 Marton Arpad, parlamentar udemerist, râde de Codruta Kovessi DNA, ICCJ si CSM pentru ca nu cunosc Constitutia, in actiunea de alaturare propagandei basiste de amestec in treburile autoritatii legislative .
Intreg articolul poate fi citit in Cotidianul.ro 

„Întreg scandalul este unul artificial. Provocat fie de incopetenţa multora, fie de unele interese ale altora. Tot ceea ce s-a votat NU schimbă nimic în domeniul justiţiei legat de cercetarea, urmărirea sau încriminarea unor categorii de persoane. Principalul articol care a generat imensul scandal este cel care scoate pe preşedintele României, deputaţii şi senatorii plus alte persoane de sub incidenţa sensului dat de legea penală definiţiei funcţionarilor publici. Se afirmă de două zile că parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru acte de corupţie, că nu mai intră sub incidenţa ANI şi multe alte grozăvenii. Din păcate, trebuie să constat că toţi, absolut toţi cei care s-au pronunţat în aceste zile fie nu ştiu să citească şi să interpreteze un articol de lege, fie nu au citit articolul respectiv până la capăt. Da, un parlamentar nu mai poate fi cercetat, urmărit, condamnat sub titulatura de funcţionar public. Dar el este în continuare cercetat, urmărit şi condamnat conform unor legi speciale, legi care există. Se spune clar în finalul articolului încriminat, este acolo o formulare <<în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea>> . Deci la parlamentari este statutul parlamentarilor care precizează clar când eşti eşti în incompatibilitate, când este vorba de conflict de interese, când şi cum eşti cercetat de ANI, de procurori etc. Deci nu se schimbă nimic. De asemenea, contrar unor declaraţii alarmante, un parlamentar poate fi cercetat pentru trafic de influenţă. Este o infracţiune pentru care poate fi cercetată şi orice femeie de serviciu. Un parlamentar nu poate fi acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu există subiectul material. Un parlamentar face legi. Asta este munca lui. El nu are o fişă a postului.  Dacă face o lege proastă nu intră sub incidenţa abuzului de serviciu.  Articolul în cauză a fost introdus pentru a clarifica o situaţie cerută mai demult de Curtea Constituţională pentru cazurile în care există mai multe interpretări date unor texte legislative. Parlamentarul, ca să mă limitez doar la el, nu este funcţionar public conform legislaţiei care reglementează regimul funcţionarului public. Codul penal utilizează sintagma funcţionar public în alt sens, concret introduce aici toate persoanele care sunt în serviciul public”, ne-a declarat deputatul UDMR, Marton Arpad. 

4 comments:

mos alecu said...

Io cre'ca baiatu' :
- ori vrea si el ceva din bunaciunea curvernarii ... s'atunci o baga tare pe aia cu sprijinirea curvernantilor ...
- ori are ceva pacate din parohia codului penal ... s'atunci vrea si el sa fie tratat (la stabilirea pedepsei) ca ordinarii , nu ca functionarii ...

Huhu Rez said...

La d-ta este scuzabila indoiala, nu si la ditamai magistratii care aplica legea penala. Citeste tot articolul din Cotidianul, unde le raspunde punctual magistratilor basisti.
Potrivit separatiunii puterilor in stat, asa cum Parlamentul nu se interpune in procesul de administrare a justitiei, nici magistratii nu pot cenzura puterea legislativa.

Omul le spune latrailor ca demnitarii sunt cercetati pentru infractiunile care deriva din exercitarea demnitatii de legi speciale, nu de legea ordinara. Acele legi speciale nu sunt modificate. Insasi CCR a cerut Parlamentului sa elimine paralelismele de reglementare.
De altfel, CCR se va ponunta

mos alecu said...

Eiii , las'ca rezolva problema noul cur_tean constitutionist !...
Cur_tean care a fost "stabelit" la schimb cu un cetatean cu activitate indelungata in domeniul justitiei ...
Cur_tean care are o "prodigioasa" activitate (1980-1989) ca avocatel de judecatorie de comuna ...

Dupa aceea singura lui legatura cu justitia fiind de a se feri sa aiba vreo legatura cu ea ...
Cur_tean care va colabora cu un alt cur_tean cu o vasta cultura si experienta in domeniul justitiei : fost jurist-consult la o cooperativa producatoare de capace de canal ...



Ultima pasarica iesita din capul noului cur_tean fiind aceea cu impozitarea suplimentara a pensiilor mari ...

Asta dupa ce "initiativa" curvernului de impozitare suplimentara a salariilor mari ... s-a "fleoşcăit" ...

Asta dupa ce Curtea Constitutionala a Franceziei i-a dat peste bot presedintelui frantuz care voia acelasi lucru pentru salariatii frantuzesti ...


Curvernarea actuala are un dar de "a gasi oamenii potriviti pentru locurile potrivite" ... ceva de speriat !

Asta ... legat si de nu stiu ce Gigel Sorinel pentru "ministerierea" culturii !...

Huhu Rez said...

Mediocrii nu sunt contestati de mediocrul presedinte.