Powered by Blogger.

Sunday, January 10, 2016

De ce nu mai beneficiaza cadrele militare in activitate decorate de reducerea impozitului pe venit?

82 comments
Am postat aceasta Decizie a ICCJ,  data ca urmare a unui recurs in interesul legii promovat de procurorul general, pentru ca pe blog se iscasera câteva discutii in legatura cu reducerea impozituylui pe venituri pentri militarii in activitate decorati, dar, mai ales,  pentru a  sublinia ca solutia pentru OUG nr.57/2015 este modificarea ei prin Legea de adoptare in Parlament, L665 in Senat, si nu abrogarea art. 40 prin alta OUG. 
Potrivit Legii 24/2000, de tehnica legislativa,  "abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv" si "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial"
  "Fac exceptie prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de Parlament” 


INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –

DECIZIA Nr. LV (55)
din 4 iunie 2007

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 138/22.02.2008
Dosar nr. 20/2007
Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit in vederea examinarii recursului in interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in legatura cu aplicabilitatea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, privind dreptul cadrelor militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" de a beneficia de reducerea impozitului pe venit, in raport cu modificarile aduse acestei legi prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 90 de judecatori din totalul de 115 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii astfel cum a fost formulat, cerand sa se constate ca art. 10 din Legea nr. 80/1995, potrivit caruia cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" beneficiaza de reducere de impozitul pe venit, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu aplicabilitatea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 80/1995 referitor la dreptul cadrelor militare in activitate de a beneficia de reducerea impozitului pe venit, in raport cu modificarile legislative survenite ulterior.
Astfel, unele instante, considerand ca dispozitiile art. 10 din Legea nr. 80/1995 mai sunt in vigoare, s-au pronuntat in sensul ca, potrivit distinctiilor din cuprinsul acestora, cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" beneficiaza de reducerea impozitului pe venit.
S-a motivat ca, desi textul de lege mentionat a fost abrogat prin art. 86 din Ordonanta Guvernului nr. 73/1999, aceasta abrogare nu a dobandit caracter definitiv deoarece acea ordonanta a fost respinsa de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 206/2002.
S-a mai relevat ca, in raport cu dispozitiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament sunt exceptate de la regula instituita in prima parte a acestui alineat, potrivit careia nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial.
Alte instante, dimpotriva, au considerat ca dispozitiile art. 10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate cu caracter definitiv prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999, intrucat aceasta ordonanta a fost mai intai abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2001, astfel ca respingerea ei ulterioara, prin Legea nr. 206/2002, nu mai putea produce niciun efect.
Aceste din urma instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
Intr-adevar, potrivit reglementarii instituite prin art. 10 din Legea nr. 80/1995, "cadrele militare in activitate decorate cu ordinul «Meritul Militar» clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% si, respectiv, 50%".
La data de 1 ianuarie 2000, insa, a intrat in vigoare Ordonanta Guvernului nr. 73/1999, prin aceasta dispunandu-se, intre altele, la art. 86 alin. (9), ca se abroga "prevederile art. 9 lit. c) referitoare la reduceri sau scutiri de impozit pe venit si ale art. 10 referitoare la reducerea impozitului pe venit din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare…".
Dar, este de observat ca Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 a fost mai intai abrogata prin art. 85 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2001, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2002, fiind ulterior respinsa de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 206/2002.
Ulterior, la data de 1 aprilie 2004, Ordonanta Guvernului nr. 7/2001 a fost abrogata ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Ca urmare a crearii acestei situatii de ordin legislativ, in vederea asigurarii corectei interpretari a dispozitiilor la care s-a facut referire, se impune sa se recurga si la continutul reglementarilor corespunzatoare din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
In aceasta privinta este de relevat ca, in conformitate cu art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicata [art. 60 alin. (3) in structura initiala], "abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv" si "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial".
Fiind instituit astfel, prin Legea nr. 24/2000, republicata, principiul inadmisibilitatii repunerii in vigoare a actului normativ initial, ca efect al abrogarii actului de abrogare anterior, se impune a se considera ca nu se mai poate reveni asupra abrogarii unei legi cat timp aceasta abrogare a fost dispusa cu respectarea procedurilor in vigoare la momentul respectiv.
Este adevarat ca ulterior, prin art. I pct. 18 din Legea nr. 189/2004, intrata in vigoare la data de 24 mai 2004, a fost completat alin. (3) al art. 60 din Legea nr. 24/2000, adaugandu-i-se urmatoarea dispozitie: "Fac exceptie prevederile din ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament."
Dar, cata vreme aceasta completare adusa textului de lege mentionat este ulterioara Ordonantei Guvernului nr. 73/1999, prin care au fost abrogate prevederile art. 10 din Legea nr. 80/1995, referitoare la reducerea impozitului pe venit pentru cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar", este evident ca ea nu poate sa retroactiveze in sensul de a face neaplicabila la data de 1 ianuarie 2000, cand ordonanta a intrat in vigoare, dispozitia de abrogare pe care a reglementat-o.
Cu toate ca Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 a fost respinsa, ulterior, prin Legea nr. 206/2002, o atare situatie nu poate inlatura caracterul definitiv al abrogarii art. 10 din Legea nr. 80/1995, dispusa prin art. 86 alin. (9) din aceasta ordonanta, cata vreme aceeasi ordonanta a fost mai intai abrogata printr-un alt act normativ de rang egal, respectiv prin art. 85 din Ordonanta Guvernului nr. 7/2001.
Asa fiind, din moment ce efectul normei de abrogare este instantaneu, in sensul ca aplicabilitatea dispozitiilor abrogate inceteaza odata cu intrarea in vigoare a textului abrogator, iar caracterul abrogarii nu poate fi decat definitiv incat, in lipsa unei prevederi exprese, dispozitiile abrogate nu mai pot fi reactivate in viitor, se impune ca, fata de aceasta particularitate a unei astfel de norme, de aplicare a ei o singura data, dar cu efect definitiv, sa se considere ca nici nu are relevanta daca textul abrogator a fost abrogat la randul lui sau nu.
in consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicata, precum si ale art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca art. 10 din Legea nr. 80/1995, potrivit caruia cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" beneficiaza de reducere a impozitului pe venit, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
D E C I D:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si stabilesc:
Art. 10 din Legea nr. 80/1995, potrivit caruia cadrele militare in activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% si, respectiv, 50%, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin Ordonanta Guvernului nr. 73/1999.
Obligatorie, pentru instante, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 iunie 2007.
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent

82 comments:

calin said...

Raspuns la intrebarea din titlu : D-aia ! Armata, un gunoi de care trebuie sa scapam !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Huhurez: Vedeti Dv. cum o OUG poate sa nenoroceasca destine, merite castigate prin munca, onoarea si demnitatea unor militari? Au intrat in hora si lupta cu OUG 73/1999 L.24/2000, L.80/1995, OUG 7/2001, L.304/2004, L. 80/1995, procese si recursuri, timp util pierdut, energii risipite, bani risipiti, constiinte patate, onoarea si demnitatea petentilor distruse, poate victime colaterale cu accidente vasculare, infarcturi, diabet pe fond de stres si decese! Asa arata acum OUG 57 emisa de catre minti bolnave si din interese straine Romaniei! Este un exemplu cat se poate de evocator ce inseamna o Ordonanta idioata, ridicola si aducatoare de dezastre personale si colective! Spitalele de nebuni ( Obregia, Sapoca, Socola, Zam, Balaceanca, Nifon, Voila, etc) au foarte multi medici, dar nu au pacientii potriviti care ar fi trebuit sa fie internati acolo pentru tratament si, atunci, acesti medici psihiatrii şomeaza si se plictisesc impletind ciorapi sau flanele la andrele! Ei, pacientii, sunt oameni politici care emit Ordonante de Urgenta fara nici un fel de sustinere a urgentelor, demonstrand prin aceasta necesitatea internarii lor pentru supraveghere si ingrijire intru insanatosire, sa poata percepe, la iesire, care-i urgenta unei Ordonante de Urgenta si necesitatea ei impotriva celor pentru care se face emiterea! Alcoolul consumat de emitenti le-au ravasit emisferele cerebrale, poate si drogurile, n-avem de unde sa stim, dar ceva le-au alterat circumvolutiunile cerebrale si substanta cenusie de tot emit ei Ordonante care sa darame legi organice! Banii excedentari pe care-i au i-au dereglat grav psihic si i-as sfatui sa-i imparta la saraci pentru a se detensiona emotional si psihic, asa cum o face Becali din cand in cand cu televiziunile dupa el pentru reclama personala si stamba! Nu-i usor sa fii diliu si sa nu stii ce faci!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Huhurez: Aceasta postare nu-i pentru public, onorabile, dar puteti, v-as ruga, sa-mi postati public raspunsul daca sunteti amabil: Daca eu am fost din 1989 pana in 2010 in pensie de boala gr 2 inv , cand mi-au zis la 55 ani ca pot iesi la limita de varsta si mi-a cerut sa optez intre pensia de boala si varsta, eu am cerut sa raman cu valoarea pensiei aia de boala ca era mai mare cu 100 lei ca aia de varsta, dar pe urma mi-a venit si decizie de varsta prin 2014, mai pot beneficia de recalculare in sensul sa mi se acorde vechime stagiu potential pana la implinirea a 25 de ani, conf. L.223/2015, art.2 lit. f; art3 pct6,lit h; art.30(2) si art 39? Ma tem ca din pozitia actuala de limita de varsta astia sa nu zica ca am fost in boala pana 2010, dar acum am statutul de limita de varsta si retroactiv nu se mai poate recalcula boala! Am vechime reala 10 ani, 8 luni si 24 zile+2 ani sc militara, + 8 luni armata+ 2 ani dati virtual se aduna rotunjit vre-o 16 ani cu totul. Aici e buba: Imi da ei ani potentiali pana la implinirea a 25 de ani vechime? Sau, si mai mult: Pana la implinirea varstei de 55 ani cand am iesit la limita, adica se mai poate lungi peste cei 25 ( mai visez si eu!)? In 1989 cand m-am pensionat de boala aveam 34 ani( n. 1955-15 oct)prima zi de armata in 27 febr. 1976, in oct 1976 prima zi de sc. militara, terminat 23 aug 1978. Stiu ca si ca ma calculeaza cu 85% la grradul 2 inv. in stagiul potential, chiar ca ma si penalizeaza iar si cu 1% pentru fiecare an potential, dar am dreptul la acest calcul potential? Si in potential se pare ca imi de grupa de munca, daca nu ma insel. Acum am in vechime categoria coditii deosebite vre-o 10 ani, 4 luni si 24 zile, restul normale. Mi-as dori enorm sa pot beneficia de stagiul potential!Va multumesc anticipat!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Calin: Dar vine unul ca Ciolos, sau Iohannis, sa-i mangaie pe cap, smechereste, pe cei schiloditi in lupte, sau pe copiii orfani ai vaduvelor, mai, mai sa le chise ochii si sa zica ca e greu, dar le va fi bine! Ce inseamna panarama asta de reclama electorala amorala! Pe urma, banditeste si pe la spate, infinge cutitul unei parsive si iudaice de Ordonanta care ruineaza toate drepturile! Cata impostura si ipocrizie politica de toata rusinea!

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Ti se recalculeaza pensia cu vechimea din Decizia pentru limita de varsta pe care ai primit-o in 2014. Nu ai in vechime si perioada cat ai avut pensie de invaliditate, adica stagiul potential? Ai asigurata cel putin 65% din din baza de calcul. Daca pensia iese mai mica, ramai cu cuantumul in plata.

Anonymous said...

Au facut ei masacrul salbatic de la Colectiv ca sa puna laba pe Romanistan si tu astepti mila sau morala de la masonii lui Soros - Ciolanis ?Pentru astia romanistanii sunt doar cifre care trebuie sa dispara.

Iulian Mareș said...

@cezar
Ti-am lasat 2 raspunsuri pe ..."scoateti si scriptic..."!
Valabil si pt Tigri2....care ma sustine! Multam!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: Multumesc, dar trebuie sa va mentionez ceva: Pe Decizia din 2014 se mentioneaza, in scris cu chenar subliniat, ca raman cu cuantumul si punctajul cel mai avantajos, adica din Decizia din 2010, intrucat in Decizia din 2014 era un dezastru! Prin urmare, Decizia din 2014 este nula, neavenita si egala cu zero barat: Imi razuise pensia cu aproape 200 de lei si ma atacase agresiv la punctaj! Ramane ca eu, printr-o depesa, sa le reamintesc de faptul ca am ramas cu valoarea si punctajul Deciziei din 2010, asta in caz ca se pot gasi oligofeni si miopi cronici care sa nu observe flagrantul adevar scris in decizia din 2014 de anulare a valorii si punctajului! Nu mi-ati spus daca beneficiez de stagiul potential, drept pentru care v-am formulat intrebarea de mai sus, si care pentru mine este foarte important, pentru ca Legea spune despre recunoastinta si bla, bla, bla pentru cei care s-au imbolnavit in timpul si din cauza serviciului militar! Sa stie si porcii ca de aia sunt si foarte agresiv si revoltat, pentru ca eu in ograda Armatei m-am nenorocit, nu la mama in curte, si intr-un loc in care nu aveam ce cauta, contrar pregatirii mele militare: intr-o mina de carbuni in subteran, ceea ce a incalcat tratatele internationale si o hotarare ONU in care se stipuleaza ca militarii de toate gradele si functiile nu pot fi trimisi la muncile in subteran de extractie si preparare a carbunilor si minereurilor! Guvernantii de azi habar nu au in ce tara traiesc, daramite sa repare ei greseli ale trecutului, si din care astazi sufera oameni nevinovati care s-au nenorocit in Armata si li s-au distrus cariere si destine!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Maxim One: Hai sa-ti zic ceva: Eu jur pe ochii mei si pe sanatatea mea ca acolo a fost implicat Ciolanus, limberalii si gastile sorosisto-masonice! De fapt, ei au vrut sa faca un dezastru de proportii uriase sa i le puna in carca lui Ponta si guvernarii lui, sa puna un guvern limberal cu Praduloiu in prepeleac, dar nu se asteptau la un genocid de proportii! Serviciile stiu clar cine a pus focul, la ordinul cui si pe toti cei implicati, dar mucles hacanaua de la Cotroceni! De spaima celor intamplate au schimbat calimera si au pus un guvern tehnoretardat sa nu bata la ochi si sa trezeasca suspiciuni daca puneau unul limberal! De ce nu mai zice Smenarul ,,guvărnul mău'' acum? Brusc a cazut lozinca din cauza Colectivului! Sunt constiinte patate cu zeci de crime si au curajul sa guverneze si sa emita ordonante criminale, ca si pacatele lor!

gigica said...

Am si eu cateva concluzii referitoare la OUG 57:
-pensiile recalculate conform art.109 si 110 ,sunt ACTUALIZATE CU AJUTORUL LEGII SALARIZARII (ADICA CU ACTUALIZAREA FUNCTIEI SI GRADULUI)SI NU CU LEGEA PENSIILOR 223/2015 ART 60.ALINEAT 3, CARE PEREVADE SI INDEXARILE LUATE DE PENSIONARI IN DECURSUL TIMPULUI. Se fura in acest fel dreptul la pensie pana la aparitia acestei legi
-vor sa indexeze pe viitor cuantumul mai avantajos conform art.111. O intrebare : cum o sa indexeze o pensie mai avantajoasa stabilita de 263/2010, cand o sa se mareasca de exemplu numai gradul( in pensia stabilita de 263/2010 nu se identifica functia , gradul sporurile)
- cum o sa explice confuzia aparuta intre art.109, alineat 7, art.110, alineat 8 si art.60.alineat 4 astfel :unul stabileste recalcularea si altul stabileste actualizarea pensiilor

Huhu Rezea said...

Corneliu
Ti-am pus o intrebare in raspunsul precedent. Verifica in decizie si vezi din ce se compune vehimea de pe decizia de pensie pentru limita de vârsta.
Nu trebuie sa le reamintesti nimic.La recalculare vor lucra cu vechimea din acea decizie si cu ce le-ai trimis in cererea recenta.

Cornelius Flavius Ifrim said...

La vida or la muerte, companiones!

Mi-e scarba sa mai am la guvernare
Doar venetici masoni si retaradati,
Bolnavi mintal si buni de internare
Pentru a fi tratati ca psihopati!

Mi-e scarba si rusine de o gasca
Suita pe un munte de gazati
Sa-si ia Romanistanul ca o pleasca
In custodia lor de retardati!

Mi-e scarba de gastile hulpave,
De perciunatii jegosi din Occident,
De Ordonante idioate si bolnave
Sa schilodeasca legi din Parlament!

Mi-e scarba de gunoaiele venite
Ca sa comita orori legislative
Si alte actiuni tampite si smintite
Fara necesitati si trainice motive!

Catanele au fost martirizate
Pe altarul Ordonantei criminale
Cu cifre de drepturi retezate
Ce pot aduce tragedii fatale!

Dar vom iesi in strada cu furie
Pentru principiile noastre drepte
Si toti masonii criminali sa stie
Ca vom lupta la vida or la muerte si la baionete!







Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Sub nici o forma nu mi-au calculat stagiul potential, pentru ca nu era incadrarea si aplicarea Legii 223/ 2015 care introduce prima oara stagiul potential, onorabile! Si nu se regaseste in calcul decat 2 ani acordati pentru intreaga perioada pentru anii ca activ. Adica, stagiul potential nici macar nu-i pomenit! Ba chiar, in urma Deciziei din 2014 mi-au retezat coeficienti de calcul si puncte, mi-au scazut pensia cu peste 200 de lei, dar dat fiind legea, ei m-au lasat cu banii din decizia de boala si cu punctajele din boala, cea din 2010, si au specificat in Decizia odioasa din 2014 ca raman cu punctajul si pensia avantajoasa din boala! E cea mai incurcata decizie posibila din cate se stiu, dat fiind ca peste Decizia din 2010 s-a bagat Deizia din 2014 care a ravasit totul, ca apoi sa zica ca raman cu toate drepturile ce recurg din 2010, adica pensia si punctajul! Pur si simplu Decizia din 2014 e nula si fara efect pentru ca am ramas cu toate drepturile din 2010, si scrie si pe Decizia din 2014 ca beneficiez in continuare de toate drepturile din 2010!!! Au trimis-o doar ca sa fac un preinfarct si depresie, ca in rest n-a avut nici un efect, am ramas tot cu vechile drepturi, mai avantajoase din 2010!!! Abia de acum incolo sa vad daca, conf. L 223/2015 beneficiez, ca FOST pensionar de boala, DE STAGIUL POTENTIAL: aici e buba, daca pot beneficia in calitate de FOST DE BOALA, CA ACUM SUNT IN LIMITA!

Iulian Mareș said...

Am si eu o simpa intrebare:
-dupa ce se recalculeaza vechimea, conform M122, se actualizeaza pensiile imediat, sau dupa ce vin hartiile cu venituri pe ultimii 5 ani...si atunci se vor recalcula in maximum 2 ani?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@GIGICA:,,E grele rau!'' Au facut un varzoi murat si i-au dat numele de Legea 223! Apoi au emis o muratura, zicandu-i Ordonanta 57! Oamenii numiti politic sunt mai varzoi si mai muraturi decat legile emise, pentru ca acolo sunt tractoristi de brazda, mulgatori la vaci, poponari, servitori si slugi de mari mahari politici, soferi, mecanici auto, electricieni, chiar presedintele Camerei Deputatilor este un muncitor calfa-toti facand liceele si facultatile la seral si pe bani, sau ca membrii PCR, UTC sau ai democrat limberalilor! Niste putregaiuri, scursuri si gunoaie ale societatii ajunsi ca profitori ai vemurilor corupte pe care le traim ca intr-un iad! ,,Tehnocratii,'' de fapt sunt membrii ai organizatiilor secrete si obscure care militeaza pentru ruperea Romaniei si anexarea Ardealului catre Ungaria, prin Soros Baci! Poarta sortulete pe cuculetzele mici cat zarea si suferind de frigiditati si impotente sexuale cumplite, drept urmare manifestandu-se in deciziile politice greside din cauza acestor frustari personale! Cine zice ca-si poate anticipa calculul pensiei, imi permit sa le zic ca pot face erori, pentru ca meandrele si mrejele legilor si ordonantelor sunt atat de ambiguu, incat nici Pitagora sau Talles din Milett nu le-ar fi putut calcula si anticipa, nici chiar Einstein! Doar Hitler si Stalin, mentorul lor de suflet, ar fi putut sa faca lumina in toate, foarte simplu, si pe care ei doar pe jumatate o pun in practica: Toporul si glontele!

Anonymous said...

Stai linistit ca masonii sorosisti nu se vor oprii doar cu masacru de la Colectiv.La Cluj faza cu avionul care trebuia sa ramana in aer pana termina combustibulul pentru ca nu vroia nimeni sa curete pista (desi era o cursa regulata ) puteeee tare .Imi e frica ca se urmareste ceva ( o noua provocare) ce nu intelegem (inca) .Vor cu orice pret o revolta masiva si atunci isi vor pune planurile diabolice in aplicare .Cred ca masonii lui Soros au penetrat adanc toate structurile de securitate ale coloniei si cred ca pun ceva dubios la cale.




Huhu Rezea said...

@Corneliu
Spune, domnule, ce vechime totala ai pe ultima decizie? Lasa punctajul si valoarea pensiei ca pe L 263 ti le-au calculat la vechime a efectiva si nu stiu cât pentru fiecare an de stagiu potential.
@Mares
Modificarea vechimii cumulate este motiv de recalculare si emiterea deciziei. Intri la art. 109 alin (5) modificat, daca depui si cererea de alegere a celor sase luni.

Anonymous said...

Huhurez sti ceva de Olescu ? Mai traieste ? Nu cred ca disparea ca magarul in ceata fara sa fie ceva grav. Nici la telefon nu raspunde .A luat locul Elodiei?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Huhuez: Total efectiv ca militar 13 ani si 24 zile: din care cadru militar 10 ani 6 luni si 24 zile, restul fiind scoala si armata;
- total stagiu cotizare realizat 15 ani 8 luni si 0 zile

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian Mares: Buna intebare! Cel mai repede se vor calcula celor care au de valorificat vechimi: Pana in 12 luni, ceilalti in 24 de luni. Dar mai dvreme de 6 luni nu se va da nimic. Dupa 6 luni, incepand cam din iunie-iulie , vor trimite in functie de criterii stiute doar de ei cu prioritate, sau pe criterii alfabetice (principiul prieteniilor, familiarismului, nepotismului si slugarelii la ministru si Ordonantei sunt prioritati! Nu-i asa, brasovenilor, constantenilor, etc?) Cand vor da explicatii publice cu prioritatile sau ordinea distribuirii pensiilor recalculate si actualizate, putem declara ca porcii zboara prin vazduh! Masonii fiind niste secte secrete, si actiunile lor constituie un secret! Asta-i si secretul coruptiei din Romanistan!

Anonymous said...

@Huhu
Pai uite ca ti-a spus deja


Corneliu spunea...
Huhurez: Aceasta postare nu-i pentru public, onorabile, dar puteti, v-as ruga, sa-mi postati public raspunsul daca sunteti amabil: Daca eu am fost din 1989 pana in 2010 in pensie de boala gr 2 inv , cand mi-au zis la 55 ani ca pot iesi la limita de varsta si mi-a cerut sa optez intre pensia de boala si varsta, eu am cerut sa raman cu valoarea pensiei aia de boala ca era mai mare cu 100 lei ca aia de varsta, dar pe urma mi-a venit si decizie de varsta prin 2014, mai pot beneficia de recalculare in sensul sa mi se acorde vechime stagiu potential pana la implinirea a 25 de ani, conf. L.223/2015, art.2 lit. f; art3 pct6,lit h; art.30(2) si art 39? Ma tem ca din pozitia actuala de limita de varsta astia sa nu zica ca am fost in boala pana 2010, dar acum am statutul de limita de varsta si retroactiv nu se mai poate recalcula boala! Am vechime reala 10 ani, 8 luni si 24 zile+2 ani sc militara, + 8 luni armata+ 2 ani dati virtual se aduna rotunjit vre-o 16 ani cu totul. Aici e buba: Imi da ei ani potentiali pana la implinirea a 25 de ani vechime? Sau, si mai mult: Pana la implinirea varstei de 55 ani cand am iesit la limita, adica se mai poate lungi peste cei 25 ( mai visez si eu!)? In 1989 cand m-am pensionat de boala aveam 34 ani( n. 1955-15 oct)prima zi de armata in 27 febr. 1976, in oct 1976 prima zi de sc. militara, terminat 23 aug 1978. Stiu ca si ca ma calculeaza cu 85% la grradul 2 inv. in stagiul potential, chiar ca ma si penalizeaza iar si cu 1% pentru fiecare an potential, dar am dreptul la acest calcul potential? Si in potential se pare ca imi de grupa de munca, daca nu ma insel. Acum am in vechime categoria coditii deosebite vre-o 10 ani, 4 luni si 24 zile, restul normale. Mi-as dori enorm sa pot beneficia de stagiul potential!Va multumesc anticipat!

Mario said...

De la casa de pensii nimic nou --- de la minutul 6.35
- http://www.tvrplus.ro/editie-pro-patria-405562

tigri2 said...

Vedeti cat sunt de cinici,ne cred prosti sau 'expirati",vedeti cum tovarasul Rosu,mare ofiter de justitie ,ne persifleaza si spune ca nu se putea aplica legea si de aceea au ciuntat-o/ Normal ca-i convine ,el este justitiar si va avea o pensie babana dupa legea veche asa ca-l doare-n cot de noi si pe el si pe toti grangurii de la varful puterii.Lasati toate inhibitiile si iesiti in strada pe 24 ianuarie ,nu este pentru SCMD sau ANCMRR sau alte organizatii de doi lei ,ci este pentru noi ,pentru siguranta batranetilor noastre!
In acest weekend m-am 9intalnit cu fosti colegi si i-am intrebat daca o sa vina in Piata Victoriei ,stiti ce mi-au raspuns(unii):"Da ce sunt fraier? las' ca o sa iasa prostii si-n locul meu" Cu asemenea oameni poti merge la lupta?Tot asa au fost si in timpul activitatii,niste betivani indolenti ,care creiau probleme tot timpul si pe care nu te puteai bizui sa-i trimiti in misiuni grele.JAVRA ,tot javra ramane!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dati Legi si Ordonante drepte

Dati Legi si Ordonante pentru confiscare
A tot ce s-a furat din Romania,
Dati Legi sa aiba lumea de mancare
Si ieftina si buna sa ne fie painea!

Dati Legi pentru un Parlament curat,
Lipsiti de idioti, talhari si jeguri
Ce stau cu ochii numai pe furat
Ca sa ne-arunce noua numai resturi!

Dati Ordonante cu alocatii la copii
Ce-acum sunt date ca la cersetori,
Copiii jinduiesc cu ochii dupa jucarii
Iar mamele n-au ce le da de sarbatori!

Legiferati sa intre in puscarie Udrea,
Si Bica cu haita basanista
Nu le ascundeti pe dupa perdea
Cu increngatura voastra securista!

Dati soldele marite la gradati
Si veteranilor schilozi in lupte,
Gasiti pe asasinii acelora gazati
In clubul groazei din cumplita noapte!

Dati Ordonante sa fie pedepsiti
Cei care mutileaza legi votate
Cu alte ordonante, sa fie schiloditi
Ostenii tarii cu pensii pe dreptate!

Dati Legi sa nu mai mora oameni
De boli, pe strazi, ca nu au bani
De sfanta spaga catre cruzii fameni
De medici slabi si fiţe de golani!

Taiati veniturile nesimtite
A celor care guverneaza trantorind,
Venind la munca numai pe sarite
Ca sa-si voteze drepturi sau dormind!


Dati drepte Ordonante de urgenta
Pentru copiii saraci ce invata bine!
Cu bursele de merit si inteligenta,
Azi, rupti in coate, pe strada li-e rusine!

Dati Ordonanta contra Ordonanta
Ce amputeaza pensiile militare
Si ar pune in pericol siguranta
Puterii militare si nationale!

Va credeti un guvern de tehnocrati
Dar ati venit cu negre ganduri
Doar pensiile militare ca sa ne taiati
Ca si o gramada de alte drepturi

Nu vom permite mutilarea ce-o ganditi
Si vom iesi cu totii in Piata Mare
Pana la Bruxelles sa va vedem fugiti
Cu tinichelele la cur pentru tradare!


Corneliu





Huhu Rezea said...

@Corneliu
Si in Legea 263/2010 era prevazut stagiul potential in toate situtiile invaliditatii de gr 2.
Vezi art 70-75.
Potrivit art. 82 , la implinirea vârstei standard de pensionare pensia de invaliditate devenea pensie pentru limita de vârsta si, din oficiu, Casa de pensii lasa in plata cuantumul mai avantajos.
Nu ai ales intre pensia de invaliditate si pensia pentru limita de vârsta, asa cum da posibilitatea Legea 223/2015.
Acum esti pensionar pentru limita de vârsta in care anii potentiali, cât ai fost pensionar de invaliditate, sunt perioada asimilata in vechimea cumulata.
Pe decizia de invaliditate sunt trecuti anii potentiali.
De aceea iti spuneam ca vei avea un procent de pensie de cel putin 65%.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: Nu exista pe nici o decizie notiunea de ,,potential''! Am doar 2 ani
in plus dati pentru intreaga vechime cumulata. Nu exista perioada potentiala care sa-mi dea de la totalul de 15 ani si 8 luni (net 13 ani si 6 luni) pana la 25 de ani, asa cum zice legea 223/2015. Sa nu uitam ca legea s-a dat in 2015, eu am iesit in 2010, decizia a doua in 2014... Ceva nu se leaga, dar eu sunt sigur ca acum la recalculare trebuie sa sa produca ceva. Eu am ales pensia de invaliditate din prima, ca daca alegeam aia de varsta, pierdeam 100 de lei, dar in 2014 mi-a venit o decizie care m-a scos la limita de varsta ca aveam varsta, scotandu-ma fortat din boala! Aia e! Or rezolva-o ei! Multumesc pentru straduinta!

Anonymous said...

Pun pariu ca javrele alea au si grade mari.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Huhurez: Ma bazez pe procentul de 65%, dar eu cred ca se va reveni la 80%! Mortaciunile trebuie sa cedeze!

karadeniz said...

@Maxim One 14.04
Trăiește, o să revină pe blog în scurt timp.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Tigrisorule, acum se alege graul de neghina! Ai dreptate: Alcoolicii, indisciplinatii, cei care au trecut prin Armata ca gasca prin apa, acum sunt superficiali si asteapata sa lupte altii pentru ei! Mai fac si misto! E greu sa lase sticla din mana la miting, acolo s-ar face de ras manga (nu ala de la Brasov, sic!). Dar lasa ca cei care vor veni, cel putin sunt cu demnitate si coerenti moral si psihic! Ce bine e sa-ti pastrezu seriozitatea si verticalitatea in viata, sa mori demn si in picioare, cum zice o veche vorba romaneasca!

tigri2 said...

Ce inseamna sa te conduca niste mediocri?
Din spusele lui Tudor Vladimirescu ei au inteles ca tara este a NARODULUI se de aceea au furat,ei fiind nerozi si-au luat dreptul.Mai loazelor, tara este a NORODULUI=poporului.
Asa si cu cezar muci ,el a auzit ca acest blog este al "narodului" adica al lui.mai prostovane, este al "norodului" adica al nostru al tuturor,tu du-te la crasma ca ai ramas in urma cu 'ciuca"

Cornelius Flavius Ifrim said...

Eu voi muri erou pe romaneste!

Eu, Tara mi-am servit-o sub Drapel
Si am cazut pe branci la datorie,
Armata m-a eliminat de la apel,
Mi-a luat si casa si stau doar cu chirie!

Drept pensie de boala ei mi-au dat
Doar cat ca sa nu mor de foame
Si dupa ce in strada fost-am aruncat
Am fost uitat ca un gunoi in tomberoane!

Mi-au limitat un orizont si un destin
Cand intr-o mina m-au bagat fortat,
De-acolo viata astazi mi-e un chin
Cand o surpare m-a accidentat!

Esti bun doar cat muncesti, si-atat,
Schilozii suferinzii sunt dati afara
Ca sunt atipici si atenteaza cu urat
La imaginea frumoasa de haina militara!

N-ai drepturi si te plangi degeaba
Oricui te-ai duce sa le spui,
Iti da cu tifla ca asa-i facuta legea
Si poftele sa ti le agati in cui!

Te sar de la mariri si alte drepturi,
Nu-ti dau macar o paine se te-ajute,
Nu vad ca umblii cu fundul in rupturi
Si daca ar putea doar sa te impuste

Sa scape de o gura in plus de cersetor
Ce plang ca vesnic nu ma ajung cu banii!
Le pute cand le cer un ajutor
Si nu-mi raspund petitiilor cu anii!

Venira acum cu Ordonanta idioata
Iar sa ma sara drepturile sperate,
Lovesc metodic in urata-mi soarta
Ca sa ma aduca la gesturi disperate!

Sunteti mai rai ca niste caini de lupta
Dresati sa rupa carnea de pe om,
Va faceti singuri viata voastra scurta
Nedreptatidu-ma, dar uite ca nu dorm:

Ma zbat pe branci sa-mi capat dreptul militar!
Iar daca daca voi muriti pe soroseste si masonereste,
Eu voi pieri soltat, si nu-n zadar:
PENTRU CA VOI MURI EROU, PE ROMANESTE!



CORNELIU REVOLUTIONARUL


Anonymous said...

Ok

iceparu said...

VIORELE=Cezar-armya blogspot.com.Dece naiba nu va razboiti voi pe blogul lui ca numai asa il frcventeaza si pe el cineva?.Am primit pensia.Pensia pe 164/2001 indexata cu 5%.
Viorele cu toata simpatia indrasnesc sa-ti dau un sfat..Probabil ca in ianuarie primesti pensia potrivit legii 163/2010 indexata cu 5%.In preambulul deciziei pe legea lui Boc gasesti trecuta vechimea cumulata.Fa o simulare pe ordonanta 57 si vezi cum iesi.Dupa parerea mea in cazul tau iesi avantajat pe legea lui Boc .Alege tata legea lui Boc si baga-i in pizda masii.Cu toate ca nu-mi convine cred ca voi da in primire tot cu legea lui Boc.
Pe Cezar asta nu-l indrepti tu nici cat ii haul.Asa l-a facut maica-sa asa ramane.

Huhu Rezea said...

@csj
@Tigri si oricare pensionar din perioada anterioara anului 2011 or sa iasa cam cu 85% din pensia pe Legea 164/2010.
Chiar daca nu poate sa opteze, din oficiu va primi cuatumul in plata pe L 119/ 263/2010

tigri2 said...

Dragilor,sa fiti voi sanatosi.Mi-am facut toate calculele in toate variantele> Situatia este cam asa: pe legea 223 ,originala ,mi-ar creste cu 88%,iar pe OUG 57 ,i-ar scadea cu 82%,asta o spun sub cuvantul meu.Dupa OUG 57 ar urma sa am o pensie de 2200 brut. Cine le are cu artimetica poate deduce ce pensie am.va mai dau un indiciu,daca ar fi dupa punctaje anuale ,pe cele sase luni dupa L223 as avea 7,17 puncte...
Cu privire la cezar muci ,am sa-l las in ignoranta lui,n-am sa-i mai raspund ,in fond nu am ajuns la usa lui sa-i cer un blid de zer de capra.
Acumka ma zbat si am sa ies in Piata Victoriei de ciuda si din spirit de fronda,nu pentru bani ci pentru principii,stiind ce viata am dus timp de 4 ani in liceul militar ,apoi facand un film cu cate accidente si cazuri speciale m-am confruntat de-a lungul carierei ,inclusiv cu incendiu la bord si oprirea unui motor deasupra Vlahitei,in plin munte cu 18 pasageri la bord ,sotii de cadre de la SfGheorghe,copii si parasutisti.Apoi amintindu-mi ca nu am avut o sarbatoare,un Craciun sau Paste alaturi de familie pe cand acesti imbuibati mediocri statea si futeau in stanga si-n dreapta ,iar acuma tot ei cu pretentii,ladica lor isi dau si noua ne iau, ma apuca furia,imi vine sa le fac hara-kiri.

Liviu PO said...

@corneliu
Draga coleg,eu am fost in Valea Jiului,tu unde ai fost?
Scrie-mi pe adresa elpisiv@yahoo.com

tigri2 said...

Edmond Milea
56 de minute

In urma discutiilor grupului de initiativa supunem dezbaterii grupului:

CONCEPTIA DE DESFASURARE A PROTESTULUI DIN 24.01.2016

1. TEMA: Oştirea, braţul înarmat al poporului, nu trebuie să fie supusă batjocurii politicienilor vremelnici ! Să redăm onoarea şi demnitatea oştirii române si poporului suveran!
2. OBIECTIV: RESPECTAREA ONOAREI SI DEMNITATII MILITARILOR ROMANI
3. SCOPURI:
a. Sustinerea publica a revendicarilor pe linie militara;
b. Prezentarea revendicarilor civice (pe scurt);
c. Unirea pensionarilor militari intr-o singura forma asociativa si transformarea acesteia in FORTA A SOCIETATII CIVILE;
d. IMPUNEREA RESPECTULUI, ONOAREI ŞI DEMNITATII OŞTIRII ROMÂNE in fata GUVERNAŢILOR VREMELNICI; GUVERNANTII TREC, OSTIREA RAMANE!
4. LOC: Piata Victoriei/Bucuresti, prefecturile din marile garnizoane militare
5. PARTICIPANTI: CADRE MILITARE IN REZERVA SI IN RETRAGERE
6. Structuri cu care se coopereaza: SCMD, asociatii si federatii ale militarilor, societatea civila, veterani de razboi
7. Asigurarea materiala: drapel, tinuta militara pentru “detasamentul precursor”, semne de recunoastere pentru detasamente, goarna, muzica, amplificare, materiale sindicale specifice*.
8. Desfasurarea activitatilor:
a. Adunarea participantilor
b. Instruirea comandantilor de detasamente; repartizarea “misiunilor”
c. Constituirea dispozitivului de protest (cf. detaii**)
d. Primirea drapelului (cu mars si sub comanda militara***)
e. IMNUL DE STAT AL ROMANIEI
f. Mesaje/apel catre participanti
g. Prezentarea delegatiilor si reprezentantilor societatii civile
h. Prezentarea pe scurt a “APLICATIEI DE COMANDAMENT CU TRUPE IN REZERVA, IN TEREN –UNIREA 2016” (situatie operativa, situatie speciala la 24.01 forte etc.);
i. Cremonialul depunerii Juramantului Militar (text, muzica, drapel)…cu toti participantii din Piata Victoriei –varianta “scurta”
j. Mesaje catre militari (reprez. MApN, MAI, Servicii); apel la unitate
k. Mesaje catre societatea civila; apel la unitate
l. Mesaje catre guvernanti si politicieni
m. Apelul de seara (“al bocancilor”)-moment de relaxare
n. Mesajul catre atasatii militari(?)
o. Prezentarea REVENDICARILOR”****
p. HORA UNIRII (asigurare muzica)Asteptam comentarii, opinii si propuneri constructive pentru a face un moment demn, al bucuriei UNIRII si!
q. Depunerea revendicarilor la guvern de grupul reprezentantilor tuturor pensionarilor militari si ai societatii civile
r. Concluzii si invataminte din “aplicatie” CUM VOM PROCEDA ÎN CONTINUARE! … asta în funcție de rezultatul negocierilor sau a răspunsului guvernului
s. Defluirea

Cornelius Flavius Ifrim said...

TEHNOCRATII SUNT BUNI CA BEREA: RECE SI PE MASA!

IN ROMANIA S-A ASTERNUT UN MARE DOLIU
DE CAND TEHNOCRATII AU FURAT PUTEREA,
PURTAM PE SUFLETE UN GREU LINŢOLIU
SI INABUSIT NE PLANGEM TRIST DUREREA!

TOTI ANGAJATII TREMURA DE GROAZA
CA MAINE NU VOR MAI AVEA DE MUNCA...
IN ROMANIA CATIVA MAI LUCREAZA
O PAINE ACASA LA COPII S-AJUNGA...

S-AU PUS SA DEA AFARA COMPETENTII
INLOCUINDU-I CU OPORTUNISTI POLITICI,
FOSTI INFRACTORI SI CORIJENTII
AJUNSI CU BANI IN FRUNTEA CLICII!

E FOAMEA MARE DE FURTURI SI DE BANI,
PE MA-SA AR FURA-O DIN SERTARE!
SCAPARAM DE LICHELE SI GOLANI
SI DARAM DE ALTII CU JULA SI MAI MARE!

S-AU PUS CALAII DIN NOU CU DRUJBAREALA
PE PENSIILE MILITARE, CA ASA LE-AU ZIS MASONII:
STRANGANDU-NE LA CATARAMA VEROS CUREAUA,
LOR SA NU LE MAI CADA IN VINE PANTALONII!

MOR IARASI OAMENI UCISI DE SUPARARE,
ALTII IAR PLEACA IN LUNGA PRIBEGIE
PRINTRE STRAINII DIN DEPARTATA ZARE,
COPIII ORFANI ACASA DIN NOU CA SA LE FIE...

VENIRA MACELARII DE LA BRUXELLESS CITIRE
SA DRUJBAREASCA IAR TARA CA BARBARII
IAR PE ROMANI SA-I BATA-N RASTIGNIRE
PE CRUCEA GREA A FOAMEI SI A RABDARII!

PENTRU NOI, VOI SUNTETI BUNI CA BEREA
CE POPII II DRAG SI-O VREA CEA MAI ALEASA
SA STEA LA LOC DE CINSTE CA MUIEREA
CE-I ZICE SIMPLU SOACRA: RECE SI PE MASA!

NE-A TOT AJUNS CUTITUL LA OSUL DUREROS,
FEREASCA SFANTUL CA SA IESIM CU PARII IN DRUM
CA NU VA MAI RAMANE CARNE SA ACOPERE UN OS
DIN ALE VOASTRE HOITURI, DECAT DÂRE DE FUM!

REVOLUTIONARUL CORNELIU



Cornelius Flavius Ifrim said...

@ LIVIU PO: Salut! Am fost din 27 iulie 1984 pana in 27 iulie 1986 la Lupeni, cdt. plt. impreuna cu Morosanu Fanica, Mezei Emeric-poponarul, si multi altii pe care i-am uitat la nume, intram in putul Stefan, acum nu vor sa-mi recunoasca intrarile in subteran, ma dau doar insotitor de trupeti la si in mina! Aveam cdt cp un capitan blajin si bland, un vanator de munte, ii uit numele, dupa el au mai fost niste capitani betivi, curvari si spagari! It voi scrie pe adresa indicata maine, acum sunt extenuat, am destule probleme. Ma bucur de un coleg din Vale! AM MUNCIT DE POMANA, S-A ALES PRAFUL DE TOATE SI DE TOT! PACAT DE MINE, MAI BINE IMI URMAM CALEA CATRE FACULTATEA DE LITERE SI FILOZOFIE UNDE AVEAM CHEMARE, DAR M-A MANCAT IN CUR SA MA DUC IN ARMATA! AM AJUNS RAU DIN CAUZA LOR! SFATUIESC ROMANII SA FUGA DE ARMATA CAT II TIN PICIOARELE! E CEA MAI MARE BATAIE DE JOC DIN TOATA SOCIETATEA ASTA! PE MAINE, LIVIU!

CEZAR said...

Viurele ..Viurele..
De unde ies punctele tele..
Tu gogosi si minciuni ,
Ne torni aici
Viurele ...Viurele
Sa-ti deie Domnul blana de arici ...
Sa-ti lipesti coltii cu lipici
Viurele ...Viurele
Cum gasisi punctele tele...

karadeniz said...

Chiar dacă nu a apărut nici unul din documentele care vor reglementa aplicarea legii 223, pentru liniștirea spiritelor CPS a MApN publică deja niște modele de cereri.
http://cps.mapn.ro/pages/view/103

@ Huhurez
Apropo de chestia cu legea 80 și OMM. In proiectul de statut al cadrelor militare, gradaților și soldaților supus dezbaterii publice în perioadă sărbătorilor de iarnă din 2013, cel cu care voia Dușa să înceapă reforma armatei, nu se mai spune nimic de OMM nici pentru activi nici pentru pensionari.

CEZAR said...

..Eu la Motru ..Matasari....

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Tigrisorule: Multumim pentru informari! Daca va pot ajuta poeziile mele la Miting, aveti acceptul meu sa le cititi, sa le distribuiti, cu sau fara mentionarea autorului, Revolutionarul Corneliu, n-am nici o pretentie caci patrimoniul meu apartine tuturor camarazilor mei de suferinte si le-am compus si in numele, drepturile, onoarea si demnitatea lor! Eu nu le arhivez, nu le adun, nu tin cont de ele pentru ca eu compun versuri asa cum voi beti apa si respirati! Tot ce ati citit astazi, dar si altadata, le compun pe loc, direct, fara efort si ca intr-o joaca de copii, uneori in timp ce fac treaba prin casa, gatesc si vorbesc la telefon cu cineva! Si pamfletele mele, majoritatea le versific pentru a le da o nuanta de unicitate si de mister...As vrea sa se adune Romania intreaga la Bucuresti, sa cada guvernul acesta ilegal, sa revina guvernarea Ponta sau sa fie alte alegeri, anticipate, numai sa scapam de acest iad numit tehnocratia impotenta si criminala care va duce iremediabil la ruinarea Romaniei si a romanilor!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Cezarica, eu cand m-am dus la Lupeni, nu stiam decat indicativul unitatii militare, dar nu stiam localitatea si am ajuns pe la Vârţ, invatat de un controlor pe tren! Undeva pe langa Matasari. Acolo era un plutonier de la Braila, din unitatea mea militara, m-a dus la Comandant sa ma ajute, si vazandu-ma mai dezghetat, a vrut sa ma retina la el, mai ales ca am fost cdt plt la sc, de soferi cu o vasta experienta si ma mai ocupam si de latura artistica. Dar cand am vazut noroaiele alea, pustietatea si militarii toti cu cazier si priviri de banditi, nu stiu cum am ajuns la gara, dar Cdt. mi-a zis corect ca unitatea mea era in Lupeni si daca voiam sa ma razgandesc, avea sa aiba grija sa nu o duc rau la Vârţ. Halimos dupa primele mari, am ramas la Lupeni, ca bani se luau cu caciula, dar azi regret optiunea de atunci, si poate ca azi altul imi era destinul...

tigri2 said...

***Corneliu ,gandeste-te la niste expresii semnificative ,pentru benere.
ceva de genul
"VOI CU PUNGILE UMFLATE
NOI CU PENSIILE CIUNTATE"

tigri2 said...

***ALL
XI '94= 959 317;
XII'94= 2 970 073;
I '95= 843 407;
II '95= 779 688;
III'95= 779 688;
IV '95= 4 368 690.
MEDIA:1 783 400
,NORMAL CA CEZAR MUCI ,LA CAPRE ,NU PUTEA SA AIBA ASA CEVA.

Cornelius Flavius Ifrim said...

INTREBARI PENTRU KLAUSS JOHANNIS

De ce-au murit acei copii in Colectiv
Gazati ca in lagarul de concentrare?
Care-i adevarul si pe ce motiv
Nici astazi nu se face o cercetare?

De ce, Iohannis, ai iesit teratral
De parca de o vesnicie tu stiai
Ca ,,intamplarea'' fusese jocul ideal
Si ca puterea guvernarii Ponata o s-o ai?

De ce acei gascari cereau sa cada
Guvernul Ponta instalat legal,
Si astazi nimeni nu mai vrea sa vada
Ca ici si colo ragea si cate-un liberal?

De ce asa rapid guvernul tehnocrat
A fost numit cu zel si mult elan
Si nimeni inca nu s-a sesizat
Ca toate mergeau snur dupa un plan?

De ce atunci Iohannis ai iesit
Ca sa te bagi si intre demonstranţi,
Si astazi te ascunzi ca s-a gresit
Cu Ordonanta urii de doi şfanţi?

De ce Armata e subiect de dezbinare,
De nedreptati si drujbareli masive
Si e supusa la dispret si la uitare
Fara vre-o noima si serioasele motive?

De ce la tonul nostru ridicat
Nu iese seful tarii sa ne spuna
Ce poate fi mai intai de rezolvat
Sa fie viata noastra si mai buna?

Sau se doreste mamaliga explodata
Ca Licuriciul si puterile straine
Sa imparta tara ca spitele pe roata
Si Ardealul sa plece catre ungurime?!

Ca asta se urmareste cu acest guvern
De venetici si tradatori de tara:
Sa fim pe glie strainii din infern
Si slugi la poarta euro-maghiara!


REVOLUTIONARUL CORNELIU

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tigrisorule, pe maine, pentru ca imi huieste capul: Poezii lungi cu toptanul si treaba garla in casa, am si probleme majore, dar eu sunt optimist, increzator, puternic si cu o rabdare de otel! Sunt un luptator, un invingator si castigator cu o vointa de fier! Nu ma las batut de nimeni si de nimic, nu-mi sta in cale putregaiurile vremelnice si nu mi-e frica de ei! Sa nu ma stsarneasca ca ii fac de ras pe la toate ambasadele! Ma imbrac kaki. imi pun pancarta dupa gat si scriu: CERSETOR SI MURITOR DE FOAME AL ARMATEI ROMANE! Intind sapca la cersit si imi exprim regretul ca Armata romana m-a dezonorat si m-a injosit cu o pensie de mare rusine si mizerie! Ma duc peste tot in locurile publice sxa-i fac de ras pe guvernanti si ministrul Apararii care ma ignora si nu ma ajuta sa-mi rezolv cu vechimea ascunsa de ei si cu recalcularea pe baze legale, si nu hotesti cu 65% si alte furtisaguri1 O sa vedeti voi ce-mi poate piele cand ma voi duce cu cersitul si in poarta Cotroceniului! Nu-i asa d.le ministru al Apararii ca voi cersi si in poarta voastra cu insistenta si nu plec pana nu-mi dati bani sa traiesc decent?

Huhu Rezea said...

@karadeniz
N-au putut sa promoveze acel Statut in 2013, au lovit acum cu plafonul pensiei de 85% din baza de calcul, prin care au anulat, practic, acea indemnizatie pentru pensionarii militari, asa cum a cazut in 2000 reducerea de impozit pentru activi.
Ceva e putred in structurile de comanda ale institutiilor militare, in special la MApN.

Cornelius Flavius Ifrim said...

1.VOI CU PENSII DE CIOCOI
IAR NOI CERSETORI LA VOI!

2.VOI CU BURTILE UMFLATE,
NOI CU PENSII RETEZATE!

3.NOI CU 65 LA SUTA
IAR VOI CU SUTA LA SUTA!

4.SUNTEM GOI SI RUPTI IN CUR,
VOI PE COASTA DE AZUR!

5.NOI N-AVEM PROTEZE-N GURA
CA POLITICIENII FURA!

6.SA V-O TRAGEM PE LA SPATE CU ORDONANTA 57!

7.NU VA VREM ORDONANTA
NICI CARATI CU AMBULANTA!

8.NU VREM CIRCARII
SA COMANDE MILITARII!

9.JOS GUVERNUL TEHOCRAT
IMPOTENT SI DE RAHAT!

10.NOI VREM PENSII MILITARE,
NU AJUTOARE SOCIALE!

11. SOROS SI MASONII LUI
SA SE DUCA DRACULUI!

12.CU MASCARICII LA PUTERE
AM RAMAS FARA IZMENE!

13. AVEM DURLIGELE (boaşe=n.a.)GOALE
C-ATI TAIAT DIN PENSIOARE!

14. PENSIILE S-AU TAIAT
DE MINISTRUL TEHNOCRAT!

15.PENSIA NOASTRA E SOCOTITA
SA NU FIE TALHARITA!

16. ORDONANTA CRIMINALA
A BAGAT ARMATA-N BOALA!

17. VOI GIPANE V-ATI LUAT,
NOI CU PENSII DE RAHAT!

18. VOI GIPANE SI MERŢANE,
NOI CU PENSIA MURIM DE FOAME!

19.VOI CU GEANTA BURDUSITA
NOI FLAMANZI CU BUZA FRIPTA!

20.VOI DATI BANII PE CENTURA,
NOI N-AVEM PROTEZE-N GURA!

21.VOI LA CURVE IN BORDEL
SI NOI RUPTI LA PORTOFEL!

22. LEGEA PENSIILOR E MOARTA,
NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA!


23 ORDONANTA BOLSEVICA
PENSIA NE-O STRICA!

24.CU RETARDATII LA PUTERE
N-AVEM BANI PENTRU IZMENE!


Iulian Mareș said...

Cornele,
Un amendament la o poezie....
Nu lagar de concentrare, ci de exterminare. Cea despre Colectiv!

Iulian Mareș said...

Adriane,

Iti recomand sa respecti parul alb!
Nu am nimic cu tine...chiar imi place nervul tau si daca as fi ironic, dar nu sunt, te-as intreba asa:
De unde stii? Petreci mult timp prin WC publice?
Lsa oamenii in pace, sa scrie ce vor!
Te-ai revoltat cand un tanar membru al ICR scria de sudoarea imputita apensionarilor si muncitorilor din Cismigiu?.....dar ca adulmeca urina cu ketamina a iubitei lui? .....si toate astea platite pe bani enorm de multi ai Romaniei si pe granturi!
Omul scrie gratis!
Asa ca eu te rog, stiind disputa, nu continua, pt cel putin 2 motive:
-varsta
-nu stii situatia reala ....grea, in fapt, a omului!
In rest, de bine...si-mi place ca te-ai luat de Chiliman, dar trebuia sa soliciti si la vestitii din CNADR!

CEZAR said...

Noi cu Viurel in frunte .
Vom halii placinte ..multe ..

Iulian Mareș said...

Huhurez,

Ma poti ajuta sa-mi trimiti adresele de mail ale lui Tigri2, Corneliu si Cezar?
Te rog!

CEZAR said...

@ Corneliu ..daca ai stii tu ce ordine si disciplina am bagat cu ,,aia cu cazier"..in valea Matasarilor si in Dragotesti !!!
Cand trecea Armata populara toti parlitii de mineri civili luau pozitia drepti ...altfel o pateau !!
Ce viata ....
Dominam tot ..Birourile cu tarfe ..Birturile si minele ....!!!

Iulian Mareș said...

Adriane,
De ce continui polemica cu un om mai in varsta?
Daca as malitios, dar nu sunt, retine asta, te-as intreba, dar nu te intreb:
-de unde stii tu ca sunt poezii scrise pe peretii toaletelor?
Pierzi mult timp prin WC-uri publice?
Lasa omul sa scrie ce vrea, nu suntem la Uniunea Scriitorilor!
Dar, imi place nervul tau, mai ales cand l-ai interpelat pe Chiliman! Vreau sa cred ca nu ai iertat nici CNADR-ul?
Probabil ca tot asa de critic ai fost si la adresa unui asazis tanar scriitor din ICR, care scria despre mirosul imputit al transpiratiei muncitorilor si pensionarilor din Cismigi si cum adulmeca el, excitat, urina cu ketamina a iubitei?.... si ala scria pe bani grei ai Romaniei si granturi exorbitante!
In rest, sa auzim numai de bine si CO placut!.....sper ca nu scrii de la serviciu.....nu e bine, domnule, ca-s treburi multe acolo! Ramane de vazut...si cine are dreptate, dar eu zic asa:
-citesti...nu-ti place, cauti altceva! Ca la TV, cu telecomanda!

tigri2 said...

***Bontas,te crezi cumva vre-un Nicolae Iorga al timpurilor noastre sau tu crezi ca "civilii" ( de parca ai spune"androizii" sau"martienii")nu au ce face decat sa ne analizeze ,noua, miscarile si stilul de viata.Deocamdata avem in gand sa mergem sa ne cerem respectarea drepturilor si onoarei de militar,dupa aia o sa avem timp si de analize,asa ca lasa criticaciurile,suntem satui de oameni ca tine care vin cu "indicatii pretioase" pune umarul la treaba si apoi poti incepe cu "vaicarelile".
Nu mai face tu pe "lupul moralist" caci nu de asta avem nevoie acuma!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Adrian Bontas: Oameni ca tine au ajuns in Armata doar pentru bani, slugareala si codoseala! Tu nu faci parte din masa mare de militari care gandesc patriotic si spiritual, tu traiesti doar ca sa lingi clantele stapanilor, sa le pupi ,,manurile'' inelate, iti place sa te guduri ca un catel pe langa ei si sa ti se arunce, din cand in cand, cate un oscior pentru serviciile prestate impotriva celor merituosi! Nu te ducea mintea pe tine sa intervii pe aici, tu esti pus la ordin sa intervii cu imbarligaturi! Eu te tratez cu respect pentru ca sunt educat si am cei 7 ani de acasa! N-ai vrea sa-ti dau pensia mea de 963 de lei si sa-mi dai solda ta ca sa tac din gura? Ca daca eram respectat si drepturile mi se aplicau, asa cum face orice Armata din lume cu militarii care si-au pierdut capacitatea de lupta, acum taceam din gura multumit, dar pe cand ministrul apararii primeste un salariu nesimtit, prime substantiale si venituri din fundatii, eu mor de foame ca un caine! Spune-i generalului ala al tau ca nu-i consider gradele obtinute fara nici un merit, doar ca a facut politica sefilor superiori! Sa ne arate el ce acte de bravada a savarsit ca sa si le merite! Esti ridicol incercand sa intervii pe aici criticandu-ne! Nu suntem putini, pentru ca nu toti au calculatoare. Stiai ca in teritoriu militarii activi care ridica probleme de nemultumire sunt trimis la psihiatrie cu forta? Voi ridica aceasta problema pe aici pe undeva si voi cere o ancheta parlamentaea sa verifice in teritoriu toate internarile la psihiatrie ale militarilor si sa fie interogati! Deocamdata imi adun gandurile, dar ce am apucat sa zic aici m-a revoltat, si am vazut cazuri concrete si disperate, plutonier major din Buzau care si-a pierdut un examen din cauza ca s-a trezit din senin internat
la psihiatrie, medicul refuzand sa-i dea un diagnostic! Sa nu ma infurie sefii aia ai tai ca una-doua le insirui pe aici in public si iese un scandal international, asa ca vedeti-va de treaba si lasati-ne in pace sa ne cerem drepturile constitutionale! Voi scrie lui Bichir tot ce stiu ca sa faca o ancheta jurnalistica, si sa vedem pe unde scoateti voi camasa! A inceput perioada stalinista in armata si e de rau, va iesi cu mare scandal, sa stiti voi! Eu nu dau inapoi. Ma voi opri in ziua cand mi se va face dreptate personala si colectiva, dar pasul inapoi nu il voi face niciodata! Si reancep ori de cate ori un alt militar va fi neandreptatit, sau marea masa a militarilor, pentru ca noi lucram unul pentru toti si toti pentru unul!Dixi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Adrian Bontas: Analfabetii citesc poezii in closete, cultii si ijnteligentii le citesc acasa, sau le scriu! Ma mir ca le-ai citit si pe alea din closet! Tu ai putea sa scrii macar o strofa culta?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian Mares: La cate am scris ieri, crede-ma ca obosisem si am si atatea treburi cu sotia foarte grav bolnava! Cred ca mesajul transmis va ajunge la o ureche desfundata! Ne lovim iat de o problema: Au disparut postacii basisti si au rasarit postacii iohannisti, gen Bontas! Ce mai insultau ei in numele lui Udrea, Basescu si toti penalii, ce injurii le mai ieseau din boturi, si acum s-au dus dracului cu totii si s-a adeverit ce cantam eu: Toti sunt acum cu puscaria in spate! Asa va fi si cu sleahta asta tehnoretardata si iohannista, dupa ce se va termina ancheta de la Colectiv si vor iesi la iveala vinovatii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Tigrisorule, ti-am compus lista de bucate pe care s-o strigati la miting! V-am compus si o poezie cu intrebari pentru Iohannis, si sa raspunda la ele, daca este amabil, saracu'!

iceparu said...

Cornele,Cunosc fenomenul.Am avut un ofiter,baiat tanar recent casatorit la acea vreme.Vrand,nevrand a trebuit sa plece timp de 6 luni-sarcina de partid-la mina.Era un ofiter bine pregatit.Era tanchist.Sotia sa era invatator.La mina i-au oferit locuinta.Cad l-a vizitat sotia si a vazut cum era acolo a cerut divortul.O porcarie cu Directia asta de lucrari in economia nationala.Totusi am vazut si ofiteri care din motive nestiute de mine preferau detasare in economina nationala.Treaba era ca atributiile lor erau preluate de altii fara plata.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ CSJ: Cata dreptate ai, cata dreptate imi dai! Multumesc, camarade! De aia am avut atatea divorturi: N-am stat si lucrat in puf!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian Mares, dar si toti colegii mei de pe aici, eu nu am secrete si nu-mi secretizez viata! Nu am de ascuns nimic si nu mi-e teama sa va dau adresa de mail! O fac publica, pentru ca si eu sunt o persoana publica! Nu mi-e frica de absolut nimeni si de nimic, voi continua sa-mi exprim liber gandurile, sentimentele, parerile, ideile, versurile, pamfletele si sa va pun viata mea pe tava, ca n-am facut lucruri in viata de care sa-mi fie rusine, fiind primit la masa si in casa de ministrii, deputati, senatori, politicieni, primari, directori si alte persoane in calitatea mea de redactor editorialist si pamfletar la un ziar local din provincie! Am fost onorat, am fost evidentiat, am o audienta apreciata pe plan local, ma stiu si copiii, si batranii, si oamenii mari, si oamenii mici! Activez si in cadrul unei fundatii umanitare pentru copii si oameni nevoiasi, sunt cunoscut de catre clerici si maicute, am participat la actiuni umanitare si nu de retezat pensii militare si sa destram Armata, asa cum incearca vremelnicii politici, si eu sar inversunat la gatul celor care ii napastuiesc pe amarati! ADRESA MEA DE MAIL SA V-O DEA DL. HUHURTEZ, DAR NUMELE PUBLIC NU-L VREAU DAT AICI, AVAND SOTIA GRAV CARDIACA, EPILEPTICA SI DIABETICA, AR PUTEA SA FACA UN ACCIDENT VASCULAR SAU CARDIAC SA-MI VADA NUMELE TERFELIT PE AICI DE NISCAIVA GOLANI PLATITI! STIE DL HUHUREZ SI CUI SA N-O DEA, STIINDU-MI DUSMANII!

Iulian Mareș said...

Cezar si tigri2 trebuie sa va dati acceptul pt postarea de la 09.04!
In situatia ca ..DA, Huhurez...stie adresa mea de mail si mi le poate comunica!
Corneliu si-a dat acceptul!

CEZAR said...

Bontas ..vrem o ..capodopera de la tine ...!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

ADRIAN BONTAS: Ti-am studiat profilul. Esti de o pregatire generala, ,,intelectuala,''de viata si profesionala, daca ai si asa ceva, uluitoare! Chiar strigatoare la cer de slaba si inculta! Ti-ai postat o titulatura de inginer, dar nici pe departe n-ai pregatire de nici 8 clase generale! Nu stiu cu ce te ocupi, dar invarti bani pe langa unitatile militare! Deci ca sa faci bani, ca si Bercea Mondialul si alti interlopi, nu-ti trebuie decat sa stii sa-i numeri si sa-ti gasesti prostii sa-i faci!! De aia iti permiti sa ma batjocoresti pentru situatia mea sociala si materiala, precara, pentru ca esti in pozitia celui care are si invarte bani, mai mult sau mai putin cinstiti, nu ca mine dintr-o invaliditate de care tu iti permiti sa razi ca un infam! Ti-am studiat cateva postari si tot o tragi ca rad civilii de noi! Fiind, probabil, civil, razi ca prostul in caruta, dar razi degeaba, parvenitule! Daca esti acela cu ochelarii de interlop, m-am convins ce marfa zace in tine. Am sa intreb si eu pe la inspectia financiara cu ce te ocupi si ce impozite platesti, si daca esti la zi cu darile catre stat, sau daca afacerile tale sunt cinstite! E dreptul meu sa stiu cu ce se ocupa unii din invarteli de isi permit atatia bani! Si daca ce faci in Armata e cinstit, chiar sunt curios ce legaturi ai cu Armata! Stiai ca pe baza unei legitimatii de jurnalist, mi se deschid usi si mi se raspunde la intrebari, mai ales cand sunt indoit de provenienta unor bani, daca lucrezi cu institutii publice, in speta Armata? Orice cetatean roman poate sa cera informatii, sau sa informeze ANAF-ul cu lucruri suspecte, mo! E in lege si o poti studia, daca stii sa citesti si altceva, in afara de poeziile de pe peretii closetelor! Stiu ca doar poponarii mai zabovesc prin closete, sau cand si-o primesc pentru placeri, stau cu dosul in interior si cu fata la perete, timp in care citesc lozincile sexuale! Ma uit ca nu esti mai mare decat baiatul meu care are 40 de ani, si am nepoti mari, putin mai mici ca tine! Dar e diferenta mare intre ei si tine, la capitolul educatie, cultura si inteligenta! Baiatul meu e chiar inginer, pe bune, si stie sa vorbeasca manierat si cand trebuie, avand o educatie solida cu care ma mandresc, ca tata! Tu, de capul tau nu scrii pe aici, pentru ca n-ai avea nici un fel de interes, n-ai nici o pregatire sau inclinatii pentru meseria aceasta foarte importanta, dificila si care presupune inteligenta, curaj si pregatire temeinica! Ala care te pune este doar un idiot iremediabil, indiferent cine ar fi el! Si asa va muri! Tu, continua sa faci bani cacalau ca sa-ti ajunga pe lumea cealalta, tine-i pentru tine la tescherea sa nu mori de foame candva, si i-ati de pe acum cele necesare de ingropaciune, ca batranii de la tara, pentru ca cei care sunt ca tine se consuma singuri ca lumanrea din prostie si se duc repede, tataie!

Huhu Rezea said...

Adresele de mail ale celor care scriu pe blog sunt criptate.
Sunt vizibile numai adresele celor care au scris pe adresa de contact a blogului

tigri2 said...

***Corneliu,nu-ti mai pierde timpul cu acest prostanac,adrian bontas sau cum s-o fi numit retardatul.
***Iulian,adresa mea de e mail este kis.viorel@yahoo.ro,nu mi-e frica s-o afisez,am toate datele afisate public deoarece sunt membru al comitetului de initiativa al PPNP,partid infiintat de un grup de militari in rezerva si retragere.

CEZAR said...

Off Topic -dar se nimereste !!
Un crampei din viata de ofiter MApM...
27 de ani..Ordin scurt : predai comanda copaniei si in trei zile esti in bazinul carbonifer Motru..
Preiei comanda detasamentului din Timisoara si ..spor la treaba !
Sotia cu un copilas de 3 ani , ramane singura ...noroc cu parintii ei - erau aproape !!!
Descalec de pe ..tren ..in gara Dragotesi ..!!!
Cand am vazut ..pacla de praf desupra zonei(cam ca o ciuperca atomica) mi-am soptit in barba : de aici nu mai scap intreg....!!!
Compania a 7 a (Detasament de 250 militari) avea mari probleme ..de asta a si fost inlocuita intreaga comanda ...
Cand m-a vazut Comandantul Brigazii miniere Motru - Col Popescu..m-a pus sa jur ca sunt titular comandant de companie..eram cel mai tanar din zona ....
Noroc nesperat ..eram total INDEPENDENT..! nimeni nu se baga in ciorba mea ...raportam direct la Craiova..daca aveam probleme ...
Continui numai ..daca ..doriti ...!! Da HUHU..poti sa-i dai lu Iulica si numarul de la ..pamtof ....!!!

Iulian Mareș said...

Bontas,

In speranta ca postezi de la serviciu ai o mare problema!
Am print scrin.....sunt curios daca ai trecut in registrul de internet ca accesezi si postezi pe bloguri!
Si seful tau ti-a aprobat? O alta problema!
Daca ti se ridica accesul la net....user si parola.....99%, baietii iti vor reevalua accesul la informatii clasificate!
O alta problema!
Dar, le poti rezolva simplu!.....din telecomanda, adica un comentator in minus!
Priceput?

Iulian Mareș said...

Cezar,
Il cunosc si eu pe col. Popescu, tanchist!
Parintii mei au fost prieteni de familie cu familia lui!
Un ofiter foarte principial....asa am eu imaginea lui!
Daca nu dai adresa....e numai problema ta!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Cezarica :Treaba e ca in subteran era foarte naspa! Iti spun sincer ca la prima intrare aveam in suflet un atac de panica cumplit! Toti militarii erau panicati! Dar, intram inaintea lor, ca un cocosel catolic, iar gainile ortodoxe veneau dupa mine in timp ce le spuneam bancuri hazoase sa-i sot din frica. Pe urma a mers treaba snur. Problema e ca nu aveai pe toti de acelasi ciclu, erau amestecati cu diferite perioade de armata si permanent se derulau, faceau protectia muncii, apoi prima intrare cu ei in mna la primul loc de munca. Zilnic intram si ieseam din mina, supravegheati de toti maharii si serviciile secrete, foarte necesare din cauza pericolului de explozii si alte accidente. E ravasitoare intrarea in mina, oricata vehime ai avea! E un huruit continuu prin toate galerii si orizonturile care sunt legate intre ele, permanent dizelistii trag convoaie de vagoneti si huruitul se amplifica sumbru, ,,puscarile'' cu dinamita, craterele si suitoarele...un infern...Accidentul s-a intamplat cand certam pe un maistru si un sef de echipa ca inaintau in galerie fara sa asigure ,,coperisul'' de plasa deasupra capului, la plangerea militarilor. Ei trageau la plan si nu-si asigurau vietile, dar eu eram raspunzator pentru ale militarilor, si atunci s-a desprins tavanul si m-a prins gramada de carbune. Au murit aproape toti, eu am scapat, m-am trezit dupa o coma profunda pe la spitalul militar Craiova, dupa ce la Lupeni n-au avut ce-mi face. Mi-am revenit pe urma, aveam simturile paralizate pe dreapta, chiar am mai lucrat, dupa internari pe la Bucuresti, Galati si Brasov la recuperare. Dar in timp se agrava lovitura de la cap si se produceau complicatii si manifestari. Dupa ce am terminat cu Lupeni, a inceput calvarul Canalul unde am clacat definitiv, ca urmare a acelui accident si mi-am pierdut toate sperantele si viitorul din acel moment! Dupa iesirea in boala, s-au complicat treburile inmultindu-se o seama de boli colaterale si acum de varsta. Dar sunt un om puternic moral si le depasesc senin si plin de optimism, mai ales ca cea de langa mine este deosebit de grav bolnava si eu sunt singurul ei sprijin...Cine sa te ajute in lumea asta rea si haina? Daca pic eu, ea se duce definitiv, Doamne fereste, dar asta nu se va intampla pana cand moartea ne va desparti, dar sa nu mor eu primul si sa-si bata cineva joc de ea prin aziluri...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian Mares: Iuliane, eu deja am priceput ca individul Bontas bantuie aiurea aici infiltrat de un superior, asa ca nu-ti raci gura de pomana! Ai vazut cateii aia pripasiti prin ograzile oamenilor si latra si ei ca sa fie bagati in seama? Asa e el, dar mai mult de atat nu poate ca nu-l duce capul! El are mai multe probleme decat cu calculatorul de la munca, cred ca-i place sa se bage singur in bucluc! Sa-l mai bagam si noi, nu se merita, noi doar luptam cu dusmanii aia granguri, nu cu obletii! Sa-l lasam sa latre si el pe aici ca un catelandru, adica sa chelacaie, ca de muscat nu poate din cauza lesei si botnitei celui din spate cu bolovani pe umeri! Ca civil, ce stie el de pensii sa se imbarlige pe aici? Pai, la ce i-ar folosi lui Legea 223 sau Ordonanta, ca doar nu de pe ele o sa-si ia pensia de care nu are nevoie ca interlop!

CEZAR said...

Iulian ..sunt incantat sa aud ca-l cunosti pe Popescu ..Un om inalt cred ca scurta la 2 m! Tare mult m-a mai iubit ...i-am facut treaba ca lumea ...abia me-adat drumul acasa dupa ce am trecut militarii in rezerva ! Imi oferea functie de lt.col (eu lt.maj ) ..in comandamentul Bg..
Am multumit frumos ..dar am refuzat sa raman ..!!
PS.Pune o adresa de Facebook ..si treaba s-a rezolvat ....

CEZAR said...

@ Cornel..In bazinul Motru ..minele erau ,,mai usoare " si mai putin periculoase !
Nenorocitii de civili ..fumau in mina ..faceau suduri ..desi era total interzis
Ai dreptate, imi reamintesc prima INTRARE ...aoleou ! Apoi ..intram mai rar ..eram boss ...comandantii de plutoane intrau zilnic ..
Am prins si eu o surpare ...dar s-a dat alarma la timp si nu a prins pe nimeni !
S-a lasat DEALUL cu vreo 5 m mai jos cu padure cu tot ! A acoperit TOATE utilajele
Am fost putin mai norocos ca tine ...!!!

CEZAR said...

PS..Bontas ..a precizat ca are 65 de ani ..deci ii pe drojdie si el ...asa ca nu va mai speriati .....!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Cezarica: Dar aveati si voi hrube, ca in Valea Jiului? La noi coborai vertical aproape 800m si se deschidea ultimul orizont cu galerii, ca acele colivii mai opreau si la alte ,,etaje,'' adica orizonturi mai spre suprafata, care erau vreo 12. Eu am zis ca la Matasari erau la suprafata doar excavatoare din RDG si trupa pe benziile transportoare si cratere, cat si la lopata, ca la orice mina: lopata lui Stalin, cat o zi de post de mare! O mina are sute de km de galerii, cu timpul toate se scufunda, intram in unele taras pe coate si genunchi, si cand ii mai ajutam uneori pw mineri si militari, sa nu ma plictisesc, caram prin tarare, cu lantul legat de picior, busteni pt consolidare, grinzi si alte materiale. Gaseam distractiv, dar cu inima cat un purice sa nu ma faca plachie la un cutremur sau miscari de carbune si steril. Se pune lemn de brad care pocneste si te anunta ca se va tasa pamantul in urmatoarele clipe, iar sobolanii erau intretinuti ca atunci cand vine surparea sau e o explozie, te tii dupa ei, stiind unde sa se refugieze la pericol. Mancau cu noi la masa si parca erau catei cersetori. Aveau si nume, toti minerii ii hraneau si chiar aduceau de acasa in plus sa-i sature bine, erau semnalele noastre de alarma! Cand ieseam nu ne mai cunosteam intre noi, asa de mascati eram. Acum gafai uneori la caldura si frig si ma ajut de miofilin, ca am inghitit ceva stand acolo, si acum nu vor sa-mi dea adeverinta de subteran pentru grupa, canaliile! D.le ministru, da-mi domnule grupa pentru cei 2 ani in mina! Pauza...Bai, am stat acolo ca in lagar, n-auzi? Tu iei prima ca ne tai pensiile, eu am servit Patria, intelegi? Am un teanc de memorii, si...Pauza! Nu gasesc dovezi. Cica.

Iulian Mareș said...

Cezar,

Nu am facebook, dar imi voi face cont!
Col. Popescu fusese inainte cdt. CMT Severin....centru militar Dr. Tr. Severin......dar, in urma unui eveniment a fost mutat acolo! Da, inalt, blond, vorbea putin, kit ca era oltean, uscat! Baietii lui (2) erau, pe timpuri mai mereu la noi in casa...ulterior a mai avut si o fata....nevasta era unguroaica! Am auzit ca sotia ar fu murit acum ceva timp!

Iulian Mareș said...

Corneliu,
Atunci nu era moda cu fisa postului, dar erau atributii ale functiei.....cdt pl este cu pl oriunde si invers, in timpul programului!
Nu inteleg cum de nu iti da spor pt subteran? In arhiva fostei UM trebuie sa fie stipulat...in OZU, incadrarea....atributii, etc!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian: 'jde mii de rapoarte si scrisori sa mi se elibereze adeverinta de subteran: Arhiva zica ca nu ma gaseste ca am lucrat in subteran, ci doar ca insoteam trupa la si de la mina! Si la Iohanns, si la Ponta, la toti am facut, dar daca arhivele s-au bulversat si s-au ,,ratacit''....Dar cineva mi-a zis ca daca mi se da mie, trebuie la toti si s-ar cheltui foarte mult cu noi, cicaar fi o directiva secreta care sa nu ne elibereze aceste adeverinte! M-am luptat ca la Verdun cu ei, dar, degeaba....