Powered by Blogger.

Sunday, July 24, 2016

PSD a scos sute de mii de oameni in strada

6 comments
Sute de mii de persoane s-au adunat duminică în piaţa Taksim din Istanbul, la chemarea Partidului Social-Democrat (CHP), de opoziţie, pentru a condamna lovitura de stat militară eşuată şi orice deviere de la principiile republicane şi laice ale statului turc, transmite EFE.
Manifestanţii s-au pronunţat împotriva oricărui tip de intervenţie militară, precum şi împotriva a ceea ce ei consideră a fi o îngrijorătoare derivă autoritară a preşedintelui turc, islamistul conservator




In contrast, iata ce poate sa informeze DIGi24

La Istanbul, zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a-şi arăta susţinea faţă de preşedintele Recep Erdogan şi guvernul de la Ankara. Manifestaţia are loc în Piaţa Taksim, locul în care, acum 3 ani, au avut loc confruntări între poliţie şi cei care criticau acelaşi regim Erdogan. Lucrurile s-au schimbat însă radical între timp, şi mai ales după lovitura de stat eşuată de acum 10 zile. Forţele de securitate sunt, în totalitate, sub controlul guvernului, iar zeci de mii de oameni au fost arestaţi, suspendaţi şi demişi, drept răzbunare pentru puciul de vinerea trecută.v

6 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Nu intamplator PSD-Ponta, sau Ponta PSD sunt in gratiile lui Erdogan Mgnificul! Si fiind alde Ponta sfatuitor-consilier de taina, i-a soptit la urechea blegoasa sa-si scoata pesedistii turcaleti la aer liber de-o strigare in cor cu chistoalele ca sula in coaste! Putoarea prafului de puscoci te face sa si dansezi fara darabana, la o adica! Joaca turcule mai bine ca-ti dau pita cu masline! De-acum vom vedea turcaleti la fes si dulbalai, cadane cu jaluzelele trase si morti suspecte la comanda, ca la croitor! Cat despre sustinere, asta are si ea o limita: Pana prind vana opozantii iubitori de democratie europeana, dar cu rusnacii aliati si cu sutul in cur...peni dat americanosilor o sa le fie cam greu de acum, de s-ar face praf religiile astea care permanent au schimbat fata geopolitica a lumii!

Unknown said...

Da , cunoastem !!!. Totzi il mangaie pe chelie pe shakal caruia I s-a urcat shancru la caputz, presa , si nu ma refer la niste sconcsi puturosi , gen dg24 sau cum dreaq I-o chema ci bbc si alte oficine de spalare a creierelor si indobitocire a turmei de cornute nu miauna un cuvintzel despre deviatziile dementului !!!. Tot la fel I-o sugeau si lu' Hitler , ca doar si ala a fost ales democratic ,ce poola noastra !!!!!.

Unknown said...

Mitingul ""opozitiei"" format din sute de mii de turci ’' moderati''care il ridicau si ei in slavi pe genocidarul Erdogan . Binenteles a venit si partidul lui Erdogan care l- a declarat ""zeu"" (imediat dupa profet). .Parca suntem la mitingul minerilor din 13 iunie 90 care ( nu-i asa?)au venit sa apere ""democratia originala'' .Astia a lui Erdogan ( asa zisii opozanti) aveau uniforme rosii in loc de salopete si steaguri in loc de lampase In rest scenariul e acelasi:''Erdogan apare soarele rasare'',iar democratia e legata inevitabil de persoana dictatorului criminal .Binenteles care turcalet nu intelege cu vorba buna e fragezit temeinic cu batele,decapitat sau ridicat noaptea de acasa si facut disparut in ''meandrele concretului'' .Bine zicea cineva odata ca istoria (si scenariile) se repeta mereu. Dar cu alte uniforme si alte personaje.Ce nu stiu turcii e ca daca dispar cele 40 de miliarde de euro facute anual din turism iar amerlocii isi retrag licentele la armamentul ( destul de performant)fabricat si vandut de turci ( vezi F-16 bloc 50 facute sub licenta , nu F-16 oxidate si dublu casate block 25 cumparate de fraierii romanistani) isi paste foamea.Economia Turciei e un colos cu picioare de lut.Probabil Erdogan v-a nationaliza toate investitiile straine si va renunta la a -si mai platii datoriile uriase (exact ca Iranul) .Atunci turcii au tras lozul castigator . Ii vor pupa amerlocii pe Erdogan exact in locul ala unde nu se bronzeaza niciodata .Nu e deloc prost Erdogan.Sa vedem daca cia si ’'iluminatii'' nu il rezolva pana atunci.

Iulian Mareș said...

China!

http://www.dcnews.ro/mobile/china-a-construit-un-monstru-aviatic_511763.html

brenda said...

Turcii din romania , au manifestat in fata ambasadei turce in favoare lui ERDOGAN msultanul , asa ca avem aci ,langa noi ,cine sa ne dea un bobarnac daca mai zicem ceva ., noi santem in corzi cu rusii ,cu ungurii , asa ca nu avem cum sa stam linistiti . alooooooooooooo vin turcii de mana cu rusii , doamne fereste , dar stati ca vin soldati bulgari .po;oezi sa va apere ,sa vezi atunci ce bucurie va fii pe fetele de pe centura ha ha

emillian123 said...

Vad ca "lumea(inclusiv Europa)" NU -s-a "prins"[sau se face ca nu s-a prins,intrebarea e pana cand ..?,incerc o varianta de raspuns=pana cand ea-"lumea"va fi "lovita"-intr-un fel sau altul-de "bratul" lung(sau scurt..?) al neo-terorismului-provenind- din aceasta zona...!] ca erdogan SI-A INSCENAT propria lovitura de stat, -ucigand in acest scop- un numar -necunosut- de militari si civili-asa-pur si simplu- ca "butaforie...!"(si credibilizarea prostimii...!)