Powered by Blogger.

Friday, January 13, 2017

Ambasada SUA este implicată într-un imens scandal de corupție imobiliară

9 comments
Preluat de pe Bugetul.ro



Ambasada SUA a fost prinsă în mijlocul unui scandal imens de corupție, despre care în mod paradoxal, s-a vorbit foarte puțin în presă, DNA fiind actorul principal în această speță.
Pe 21 decembrie 2012, procurorii anticorupție au trimis rechizitoriul unui dosar extrem de controversat în instanță, la Curtea de Apel București, dosar cu numărul 9577/2/2012.
Despre ce este vorba? În perioada 2000-2004, Alecu Ioan Niculae, rectorul  Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (U.S.A.M.V.),  ajutat de mai multe persoane, au făcut posibilă aducerea unui teren de 224 ha, care aparținea statului român, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investements Băneasa S.A., societate controlată de celebrul om de afaceri Puiu Popoviciu. Acest lucru este stipulat chair în unul din comunicatele DNA.

Odată ajuns în posesia lui Puiu Popoviciu, care este și cetățean american, acest teren a fost vândut, o parte și către Ambasada SUA. Mai exact americanii aveau de plătit 15 milioane de dolari pentru terenul respectiv, timp de 99 de ani, 8 milioane chiria efectivă și alte 7 pentru investiții necesare spațiului. Surse susțin că ar fi fost un fel de donație mascată, întrucât terenul ar fi valorat mult mai mult.
„În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp, sustine DNA în comunicatul dat când au trimis dosarul în judecată.
Pe 23 iunie 2016, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat  la 9 ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București, în acest dosar. Așadar DNA a câștigat în primă instanță procesul. 

Urmează judecarea la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și dacă DNA va câștiga din nou, statul poate confisca terenul pe care se află în acest moment Ambasada SUA, pentru că acesta a făcut obiectul unei tranzacții ilegale, care implică și fapte de corupție. În prezent, dosarul nu este înscris pe site-ul ICCJ, iar hotărârea nu apare încă motivată de prima instanță. 
Este interesant ce poziție va avea ambsada SUA în acest caz, ținând cont de multele luări de poziție privind corupția din România și susținerea pe care ambsadorul Klemm a arătat-o de atâtea ori DNA-ului și luptei anticorupție

În acest moment terenul pe care se află Ambasada SUA este pus sub sechestru asigurator în cadrul acestui dosar.

9 comments:

tehnocrat said...

Puiu Popoviciu daca este si cetatean american, are mari sanse sa pateasca ce a patit puscasul marin Chris Vangoethem, care a intrat intr-un taxiu si l-a ucis pe muzicianul Teo Peter. Sigur se va gasi o "semnalizare defectuasa" si Mr. Puiu va fi liber si va ajunge un mare vanator de cerbi ca si Mr. Chris.

Huhu Rezea said...

@tehnocrat
Puțin ar trebui să ne intereseze soarta lui Popoviciu. Important este ca terenul să reintre în proprietatea publică a statului.
Conform Codului Civil, clădirile urmează regimul juridic al terenului pe care sunt construite.
Proprietarul intră în negocieri cu deținătorul construcției pentru a stabili răscumpărarea sau demolarea acesteia.

Unknown said...

Judecatorii de la ICCJ judeca doar la ordinul serviciilor si nu toti sunt acoperiti sau pe deplin conspirati ( doar) ai sri.Mai sunt si alte servicii care au judecatori acoperiti pe statul de plata (contrar Constitutiei).Ati uitat de ""campul tactic din justitie''. De altfel suntem singura colonie din UE care poate avea ( legal )servicii care detin societati comerciale cu profit de sute de milioane.Si unde sunt bani multi ( fara control) e si inevitabil coruptie multa.

tehnocrat said...

La noi, pe tribunale, parchete si barouri am vazut-o pe zeita dreptatii Themis, cu un taler mai sus si unul mai jos. Pe cel de sus scria: pt cetatenii straini+romanii din polinom iar pe cel de jos: restul cetatenilor romani.
M-am revoltat pt ca ma intereseaza o justitie egala pt toti, inclusiv pt Puiu Popoviciu.
Nu sunteti deloc convingator cand evoluati in dubla comanda.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Nu te-ai pris ca numai Coldea Rosu le stie pe toate?
Majoritatea Sv. Inf. au activitati comerciale pt diverse scopuri!

gheo said...

*tehnocrat*, mai direct si pe intelesul tuturor, *cel de sus pentru smecheri iar cel de jos pentru marea masa de prosti*, iar de ultima categorie ii plina Romania. Ce inseamna sa condamni pentru furtul a ... *1000 de lei cu o pedeapsa de 3 ani de puscarie iar pentru furtul a 3 milioane euro cu *3 sau 4 ani de puscarie*, cel condamant cu 3 - 4 ani de puscarie pentru furtul a 3 milioane de euro *are din ce plati armata de avocati sa-l scape dupa 1 sau 2 ani, *hotul prost, condamnat la 3 ani pentru furtul a 1000 de lei isi va ispasi pedeapsa*. Cine poate hotari sau, cine sunt *CEI* care hotarasc care fapta constituie *un real pericol social* ???. Cu *o mie de lei poti hrani 50 de oameni, poti cumpara 500 de paini sau ... circa 50 kg de carne*, dincolo, *3 milioane de euro este o suma enorma pentru marea majoritate a poporului roman* , restul, cantarul ala cu 2 talgere, unul *mai sus pentru smecheri si altul *plecat umil pentru marea masa de prostime de care-i plina Romania*.

Unknown said...

Adrian .Treaba e simpla.Sa nu poti fi eliberat conditionat fara recuperarea totala a prejudiciului.Si puscarie in functie de cat ai furat.Dar asta e valabil intr-un stat de drept .Nu e cazul intr-o colonie de tip mafiot cu stapani perciunati ca a noastra.

emillian123 said...

...Inainte de toate-trebuie vazut cat valora atunci terenul respectiv, pt. ca de ex. in Timisoara -prin anii 1997-99 -2000-la sud -estul orasului-intre comuna Giroc si terenul unitatilor militare-exista o zona -fosta agricola si devenita-cred- intravilana si apoi vanduta -pe parcele-pt.constructia de vile =pretul de vanzare initial era de 2-3 DM /m.p.(marci vest germane)...!

gheo said...

*Adrian*, nu ai inteles problema, pentru majoritatea romanilor probabil, *furtul a 1000 de lei poate fi *o fapta cu un pericol social mare pentruca, romanii sunt oameni saraci* , asa ar crede multi, doar ca trebuie facuta diferenta dintre *hotia a 1000 de lei si cea a 3 milioane de euro*, dintre pedeapsa pentru acea 1000 de lei care pare aproape la fel cu cea pentru 3 milioane de euro, iar despre recuperare ... nimic. Multi romani, daca scapa jos *10 bani* nu se mai apleaca sa-i ridice, statul roman pierde 3 milioane de euro ... prin mijlocirea justitiei din Romania ... *nu ii mai recupereaza, *care-i diferenta dintre 10 bani si ... 3 mikioane de euro, stii ???. Pentru un om de rand *10 bani* este o valoare infima*, pentru multe milioane de romani, 3 milioane de euro este o suma enorma, cand vorbesti de o asemenea suma trebuie sa o evaluezi, ceinvestitie poti face cu ea, ce poti cumpara cu ea sau cati oameni poti ajuta cu ea, cand statul Roman nu recupereaza mai nimic iar *hotul iese mai repede decat *l-ai bagat da zdup* si se lafaie cu banii furati, este o mare problema, *cine si in ce a transformat justitia din Romania ?*.