Powered by Blogger.

Tuesday, January 31, 2017

O scrisoare pe care domnul Grindeanu ar trebui s-o remită președintelui Camerei Deputaților

9 comments
Scrisoarea este plină de gafe juridice. Domnul Dogaru n-a aflat că Guvernul Grindeanu a dat deja  OUG nr. 2/2017, care a prelungit termenele OUG 99/2016, a lui Ciolos, până la sfârșitul anului.
Ce o fi însemnând prorogarea(amânarea aplicării) OUG 57/2015? Cum se mai poate amâna o ordonanță care a intrat în vigoare in urmă cu un an?
Dacă nu are incredere în juriștii militaDin păcate, Scrri să-și ia alături juriști civili, pentru a intra în cadrul juridic normal.
Nu înseamnă că nu sunt de acord cu problemele ridicate de domnul Dogaru despre OUG 57/2015, îndeosebi în ultimele 2 alineate ale scrisorii, dar înlăturarea discriminărilor nu mai este de competența Guvernului ci a Parlamentului, prin urgentarea Legii de adoptare a OUG 57/2015 în Camera Deputaților, respectiv  PL x 82/2016 .


Scrisoare deschisa
Primului Ministru al Romaniei

Domnul Sorin GRINDEANU

Domnule Prim Ministru,

Ne adresam din nou dvs. deoarece am fost informati ca lustruitorii de clante ai Regimului Basescu, cei vinovati fata de noi de faptele penale ilustrate de auditul Curtii de Conturi din 2012 si de toate nenorocirile legislative abatute asupra rezervistilor in ultimii 7 ani, pocnesc din nou din calcaie pe la usile Guvernului, in scop de dezinformare. Pe cale de consecinta, va aducem la cunostinta urmatoarele:
  • Statut juridic de pensionar si pensii de stat incadrate in Pilonul I au in Romania doar cca. 2,5 milioane de persoane. Restul de 3 milioane se incadreaza la rubrica venituri de tip salarial sub diferite denumiri – ajutoare sociale, ajutorul social minim garantat, indemnizatii, indemnizatii de merit (de la fostii sportivi la fostii parlamentari si presedinti) etc.;
  • Pensiile sunt un drept patrimonial dobandit care nu poate fi anulat, diminuat, negociat si impozitat (pentru ca ar fi dubla impozitare); Veniturile de tip salarial – Da!;
  • Pensiile se impart in doar doua categorii – civile si militare, apartin domeniului public si sunt reglementate de mai multe legi. Toate au fost diminuate la calculare sau recalculare, pentru ca doamna Paliu Dragu, ca ministru de finante, a luat in calcul, pentru 2016,  coeficientii pentru salarizare stabiliti printr-o OUG in 2009, abrogata ca Legea nr. 330/2010 la 28 decembrie 2010. Putem vorbi de un furt calificat la nivel national;
  • La 9 decembrie 2015 s-a dat OUG nr. 57/2015 pentru a reglementa salarizarea bugetarilor civili pe 2016. In mod ticalos si aberant, ca Art. 40 al acestei OUG a fost introdusa o intreaga Ordonanta in 30 de articole privind o singura categorie de pensionari – pensionarii militari. Impotriva acestei samavolnicii care a distrus Legea pensiilor militare de stat, luptam noi, militarii si politistii in rezerva si retragere, cu sprijinul camarazilor activi, din 28 decembrie 2015 si pana astazi. Consecinta a fost ca, fara aliatii nostri, numai noi si familiile noastre v-am adus cca. 1 milion de voturi in alegeri;
  • Devenit ilegal dupa alegeri, Guvernul Ciolos ne-a lovit prin OUG nr. 99, data la 15 decembrie 2016 si Legea nr. 250 promulgata la 17 decembrie 2016, care au intarit OUG nr. 20/2016 de prorogare a ticaloasei OUG nr. 57/2015, pana la 28 februarie anul acesta.

Domnule Prim Ministru,

Pentru asigurarea salariilor bugetarilor, incepand cu luna martie a.c., pana la aparitia Legii salarizarii unitare, veti fi obligat sa dati o noua Ordonanta de Urgenta sau, la presiunea tradatorilor a caror misiune este sa dea strainilor totul, inclusiv halci de Tara, sa prorogati OUG nr. 57/2015.
Pentru ambele variante, va rugam respectuos, ca in noua Ordonanta, sa nu mai figureze pensionarii militari si sa se mentioneze in mod expres abrogarea OUG nr. 57/2015 si a urmatoarelor date de Guvernul Ciolos sau, in al doilea caz, sa se comunice, in mod expres, abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57 referitor la pensionarii militari.
Solicitam cele de mai sus deoarece discriminarea intre militarii si politistii cu aceleasi date de vechime, grade, functii, etc., indeosebi a celor trecuti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, a celor cu misiuni in teatrele de operatii, pilotilor, militarilor angajati pe baza de contract si agentilor, etc. a atins cote dementiale. In plus, OUG nr. 57/2015 a deschis calea pentru noi abuzuri cum ar fi furtul calificat comis prin confiscarea pensiilor civile obtinute de cei care s-au angajat in diverse domenii dupa trecerea in rezerva.
Totodata va transmitem respectuos rugamintea de a va consulta cu reprezentantii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate in privinta numirii noului Secretar de Stat si Sef al Departamentului pentru Relatii cu Parlamentul si Informare Publica, deoarece detinatoarea inca a functiei, doamna Otilia Sava, fosta UNPR, fosta PNL, care bate astazi la portile dvs., nu are nimic in comun cu domeniul decat sotul, ofiter SRI. In plus, sub pulpana domniei sale, se ascund asasinii rezervistilor. Adica juristii militari, mai slugarnici decat cei civili, aceia care au girat, de dragul gradelor, politica basista, antimilitara.
Cu stima,
In numele tuturor celor hotarati sa apere Tara si sa sustina actualul Program de guvernare,
Presedintele S.C.M.D.

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

9 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cu Otilia Sava a brodit-o foarte bine, fiind reprezentatnta asasinilor de solde si pensii militare, si care candva intra pe Gelu Olescu sa-si emane orgasmic pareri sorosiste! Acum vrea sa se aciueze pe undeva unde sa-i puna planurile sotului securan in aplicare, care sot este in slujba hoardei iohaniste de degradare a ordinii sociale, alienarea Justitiei si a cancerizarea bunastarii romnilor. Celealte probleme sunt un amalgam imprecis si care poate sa strice mai mult decat sa repare, daca nu este bine sfatuit de juristi.

Juristii militari, da sunt tradatorii intereselor noastre! Un batalion de institutionalizati sub auspiciile oarbei legate la ochi si cu tass-ul in laba sunt instruiti de sorosistii iohanisti sa atace vorace drepturile constitutionale ale rezervistilor si activior! Trebuie cerut, pe toate caile, ca toti sa fie destituiti de acolo si trimisi in Afganistan pe front, in linia intai, sau in alte teatre de razboi ca sa scapam dracului de ei odata! Raul pe care l-au facut astia ne-a adus cimitire intregi de morti din cauze socio-emotionale! In orice instanta ei militeaza pledand doar pentru ruinarea petentilor, de parca am fi ciumele Armatei, si nu activi si rezervisti ai sistemului romanesc de Aparare, iar la Casa Sctoriala ei intocmesc documente voit eronate sa ne distruga drepturile. Ministrul Apararii nu stiu de ce nu-i demite in regim de urgenta, ca doar poate s-o faca!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Intreb incrancenatii: E bine ca Guvernul a fost sechestrat in mod penal, asa cum este si stapanul vostru de la Cotroceni? Daca pica guvernul cu strada, e bine ca va pierdeti toate drepturile castigate in aceste zile? O sa ajungeti carpele statului mafiot, ca si asa strada uraste Armata! E bine ca o sa mai asteptati vreo treizeci de ani alte drepturi satisfacute?

Cornelius Flavius Ifrim said...

ACUM APROXIMATIV 8 MINUTE IN URMA, PE LA 0026, BASESCU A DEMISIONAT DE LA CARMA PMP! CRED CA URMEAZA O LOVITURA DE STAT! STIE EL CEVA!

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Te văd cam agitat.
Nu te speria! Ai uitat că doar în urmă cu o lună au fost niște alegeri. Pot să se dea iohaniștii băsiști cât vor cu fundul de pământ că nu mai pot schimba rezultatul votului.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Iata ce se pregateste: Adriana Saftoiu instiga la demisia in bloc a parlamentarilor PNL si a celor din dreapta, USR si PMP, dar si pe cei de la UDMR, astfel fortand alegeri anticipate! Nu cred ca demisia Baselui este o intamplare! Daca vor fi alegeri anticipate, esecul dreptei va fi total! La Guvern sunt ultrasii si gastile de cartier care tin functionarii sechestrati. Un ziarist golan a dat publica adresa corecta a lui Dragnea, imprastiind asta pe tot fb ca acesti golani sa se duca la el si sa-l matraseasca, deci instigare la omor! Incrancenatilor, ne va fi foarte rau sa se intample ca in Ucraina si vad ca va zbateti rau de tot ca asta sa se intample!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Nu ma agit, sunt doar foarte revoltat de ceea ce se intampla, chiar in ajunul aprobarii oug 57! Ne urmareste ghinionul?

IV said...

Domnule H,

Ce mai cauta in minister aceasta doamna Sava ? Nu ne-a dus destul cu presu"?
Cata versatilitate politica....., cata consecventa.....cu cata lejeritate trece de la unul la altul......o adevarata doamna....

Cu stima,

Unknown said...

"Primului ministru" sau "prim-ministrului" ???

Iulian Mareș said...

Grama
Lipsa corector in stat! :))