Powered by Blogger.

Sunday, January 13, 2019

Budăi explică mai bine decât LOV devansarea majorării pensiilor civile și avertizează că susținătorii lui Werner pregătesc terenul pentru inghețarea pensiilor și salariilor

50 comments
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit în emisiunea „Subiectiv” despre ce aduce 2019 pentru salariați și pensionari. 
Despre legea pensiilor

„ Eu am făcut un grafic, despre cum au evoluat pensiile. Surpriza a venit din 1 iulie 2017, când am devansat acea indexare cu o majorare mult mai mare decât a fost prevăzut în lege. Pensionarii au primit 1.000 de lei începând din 1 iulie. Dacă am fi continuat cu aceeași măsură a PNL, am fi avut tot 970 de lei valoarea punctului de pensile. La 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie este 1.100 de lei. Colegii noștri din opoziție spun că nu avem bani, dar apoi spun că trebuie să mărim pensiile. Sunt declarații în contradictoriu”, a spus ministrul.
Cred că se înțelege  de ce pedeliștii liberalizați, susținători de Werner, prostesc lumea, culmea este că și reușesc, cum că actuala guvernare întârzie majorările de pensii  prevăzute în Legea nr. 263/2010 până pe 01 09 2019. 
"Cum am demonstrat până acum, nu avem nicio problemă. Am reuşit să creăm şi creştere economică, plus valoare în economie pentru a ne putea permite astfel de creşteri şi vom continua şi veţi vedea dacă vom rămâne la guvernare după 2020 că vor fi bani de pensii, vor fi bani de investiţii, vor fi bani de salarii. Colegii din Opoziţie spun în prima fază că nu avem bani, dar vin şi spun ulterior că ar fi trebuit să mărim. Care e temerea mea? Una, s-ar putea ca în momentul în care vin la guvernare, pregătind de acum terenul că nu sunt bani, fie să îngheţe pensiile, fie să îngheţe salariile, sau, mai rău, să le taie şi să spună: v-am spus de atunci.(...) Economişti redutabili de-ai colegilor din Opoziţie vin şi spun vom îngheţa toate subvenţiile. Ceea ce înseamnă aşa, fără tichete de vacanţă, care şi-au demonstrat efectul foarte bun şi industria o confirmă, fără norma de hrană, fără transport şi burse pentru studenţi, fără, foarte grav, un program precum Start-Up Nation, care până acum a creat zeci de mii de locuri de muncă. Deci ei îşi pregătesc terenul de pe acum. Şi adică, v-am spus de atunci că nu sunt bani. Ori îngheţăm ori diminuăm, adică tăiem, ceea ce au mai făcut, nu ar fi o premieră. V-am spus de atunci că nu sunt bani. Studenţi zero burse, fără transport gratuit. Zero tichete de masă, zero norma de hrană, zero program Start-up Nation", a precizat Marius Budăi.

50 comments:

Iulian Mareș said...

Aici, ai deskis camp tactic, liber pt #!....si uite asa vom citi si presa de propaganda!

Iulian Mareș said...

Cu ironie as putea scrie ca >vreau pensie contributiva< cum o arunca unii!
Dar lor le ingheata sangele caci daca s-ar confirma nici criminalistii sau KGB-ul, prin elemente de de top, nu le-ar gasi ceva contributiv in arhive!
Aviz Nero!

Leo said...

Nu prea am inteles , daca si pensiile militare începând cu 01.09.2018 nu vor putea fi mai mici decat 704 lei.

CEZAR said...

m-Alul ca deobicei se afla intr-o confuziune "..dorita(ca doar nu o fi asa de natang)!
Militarii AU PLATIT TOT TIMPUL CONTRIBUTIE LA FEL CA CIVILII ! CENTRALIZAT din ENTITATILE ECONOMICE IN CARE AU ACTIVAT...!!
Nu intelegi m-Ale?? Intreaba-l pe HuHU..si iti da si paragrafele de lege...
A mai fost un ..mocofan care se autointitula ..seful..SCMD..desi nu stie sa-si lege sireturile la bocancii militari si care clama.."militarii nu au platit contributie ...."
Apoi a .intors-o.....!!

Huhu Rezea said...

Pâna în aprilie 2001 niciun civil și niciun militar nu a plătit vreo contribuție pentru pensia de asigurări sociale în afara de contribuția pentru pensia suplimentară...fonduri naționalizate în anul 1999 de guvernul de dreapta al Convenției Democrate.
Dogaru incita la vremea respectivă împotriva L 119/2001, preluând propaganda celor care susțineau că doar civili au plătit CAS.
Până în 2001 contributivitate este convențională. Si pentru civili și pentru militari.
Din 2011, contributivitate este reală, la același nivel cu civilii, și pentru militari.

Leon said...

@Leonard, pensia minima garantata in plata este in prezent de 640 lei, iar de la 01.09.2019 va creste cu 10% la nivelul de 704 lei, conform OuG.nr.114/2018, in vigoare deja.

Cezar said...

Sic...!!!
m.Alee...🤣😂🤣😂😎😎😜😜

Leo said...

@Leon
era vorba despre pensiile militare daca nu vor fi mai mici de 704 lei. Despre celelalte am inteles da la Budai.

Leo said...

Deci cu provire la contributivitate , militarii nu sunt acoperiti pt. perioada 01.04.2001 - 01.01.2011. In afara de acest interval , vechimea in munca = vechime in serviciu si are la baza si CONTRIBUTIVITATEA. Deci poate fi considerata pensie contributiva ina afara intervalului 01.04.2001 - 01.01.2011.

Leon said...

Explicatiile ministrului Marius BUDAI sunt corecte si pe intelesul tuturor (LMC..!).
,,Rezistentii,, confunda majorarea punctului de pensie,conform art.102 din Legea nr.263/20100, care ar fi dus la o crestere a pensiilor civile intr-un ritm mai lent, cu respectarea programului de guvernare PSD-ALDE care majoreaza valoarea punctului de pensie intr-un ritm accelerat; de exemplu in luna ianuarie 2019 valoarea punctului de pensie este de 1100 de lei, in loc de 1045 lei cat s-ar fi obtinut conform L.263/2010 !

Militar de la 14 ani said...

Mărirea salariilor, atenție, pentru personalul bugetar și mărirea pensiilor reprezintă un lucru bun în esență. Dar depinde cum se face.
Astfel, această mărire a fost umbrită de trecerea contribuțiilor la angajat. Nu așa era vorba înainte de a face acest bine.
Nu vreau să anticipez dar cred că și cu pensiile majorate substanțial din 2020,21,22, ar putea să se întâmple la fel (impozit progresiv, reintroducere CASS). Culmea e că atunci vor fi loviți direct și pensionarii militari care se vor "bucura" de procentele inflației adăugate la pensie.

Așa că, sunt șanse ca oricine ar fi la guvernare să facă acest lucru: PSD pentru că a mai făcut-o cu salariile (câștigând alegerile și-ar asigura încă 4 ani de domnie) iar PNL, USR etc pentru că nu este sustenabil altfel și au mai făcut-o și ei dar mult mai dur.

Deci... să fim optimiști! Să fie bine ca să nu fie rău.

Huhu Rezea said...

@Leonard
N-ai înțeles pe de-a întregul.
Așa cum civilii sunt acoperiți doar convențional cu contributivitatea pentru stagiile anterioare lunii aprilie 2001, așa sunt acoperiți și militarii până în 2011. In perioada 2001-2010 militarii au plătit CIBS 5%, în loc de CAS, calculalată de L 223 în pensia suplimentară... care la rândul ei este anulată de cuantumul net al bayei de calcul.

Huhu Rezea said...

@Leon
Corifeii propagandei iohannist-liberal-#rezist-useriste au marcat frecvent pe blog zisa întârziere a majorării pensiilor civile până în septembrie.
Așa e când scriu aici ceea ce le spune propaganda nu ceea ce ar trebui să constate ei, cu mintea lor.

Huhu Rezea said...

@15 ani
Fii optimist, dar nu cu opoziția actuală la putere! Cea care a speriat lumea prostește cu nenorocirea pe care urma să o producă trecerea contribuțiilor la angajat.
Măsura este salvatoare pentru Fondul de Pensii, al cărui deficit s-a redus la jumătate... numai într-un an. In 2020 este posibil să fie chiar pe plus.
Creșterea salariilor de la 01 01 2019, conform L 153 nu mai este înghițită de creșterea contribuțiilor.

Iulian Mareș said...

Nero,
In afara dilemei datorita vs din cauza...nici tu nu înțelegi ce vrei de fapt!
In fișa ta nu se va găsi contribuție la CAS personalizată!
Cât vrea sistemul atât îți dă!
Că a plătit ministerul asta nu-i o noutate....dar tu nu poți demonstra suma din dreptul tău!
Deocamdată vezi cat costa un TAB, în situația în care ți se impută C/V! Aveai in el și vestele de salvare? 10 X 120 = 1200 lei! 😂🤣...se adaugă!
Puntea 5 (😂🤣😎), 10500 lei! Adaugă ... De manivelă ești scutit, că aveai brevet! 😎🤗

Leon said...

@Leonard, buna intrebare, deoarece noul proiect de lege privind sistemul public de pensii, aflat la promulgare in asteptarea deciziei CCR in urma sedintei din 13.02.2019, nu se mai refera la pensiile militare.
Totusi, pana in luna septembrie a.c. si pensionarii militari vor primi 640 lei, deoarece OuG.nr.57/2015 este in vogoare si la ART.41. prevede:
1.Beneficiaza de indemnizatia sociala pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii si PENSIONARII SISTEMULUI MILITAR DE PENSII CU DOMICILIUL IN ROMANIA, indiferent de data inscrierii la pensie , daca nivelul cuantumului pensiei , cuvenit sau aflat in plata , se situeaza sub nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari.
,,Pe surse,, se pare ca se lucreaza la un nou proiect de lege privind acordarea acestei indemnizatii si care ar trebui sa intre in vigoare la 01.01.2019..!

Huhu Rezea said...

@Leon
Nu mai este nevoie de alt act normativ câtă vreme OUG 114/2018 prevede majorarea cu 10% de la 01 09 2019 a indemnizației sociale pentru pensionari.

Leon said...

Corectez..." de la 01.09.2019" in loc de 01.01.2019..!

Iulian Mareș said...

O întrebare pt #!
Procurorilor le este obligatoriu avizul CSM pt încătușare?
Și mă refer la psihopatul Onea și țiganul Negulescu! Vine și Oradia pe țeavă...
Deci, procurorii au un fel de imunitate? Daca Secția Procurori din CSM nu da aviz favorabil, pe seară, îi găsesc la un restaurant?
Curaj băieți #, lămuriți-mă!

Leon said...
This comment has been removed by the author.
Leo said...

Se zice ca "o lege buna se aplica prin ea insasi".
Adica ,"o lege buna" , NU ARE NEVOIE DE NORME DE APLIOCARE.
Se zice ca OUG este tot un fel de lege adoptata de legiuitorul delegat.
Nu am auzit sa existe Norme de aplicare pt. o OUG.
DE CE ?
Pt. ca este legiuitorul delegat mai competent si scoate numai "legibune?"
Pai daca este asa , atunci de ce mai este nevoie de parlament. Doar pt. SINECURI POLITICE ?
Ce de intrebari fara raspuns..........

Iulian Mareș said...

Exista încă destui procurori psihopați și țigani care îți pot demonstra că și pe mă-ta o poți denunța, prin metode pe care noi le-am mai trăit prin anii 50!
Oricum numai leprele de soi uita faptele din istoria nu prea de mult apusă!
Într-un fel există kiar o fraternitate a leprelor demonstrate!
Și judecată țigănească, cu partea ei de cercetare a cauzei, este peste acțiunile complet ilegale ale procurorului de etnie Portocala, ce punea și pistolul pe birou pe timpul audierilor!
Numai leprele și țiganii puteau face și trimiteri sexuale unei femei, d-nei Pătruț!
Ăștia au violat și mama și tata justiției și noi ne facem că nu distingem LEPRELE?
Vorba stiristului de la B1TV, la adresa lui Cioloș, sarutatorul de mâini de Premier... valabilă și în acest caz: "Scoateți nenorocitul asta de aici!"

iceparu said...

@Draghici.Dece expresia de tigan e jignitoare?.Expresia de tigan e incetatenita la romani.Tiganiada cand a fost scrisa?Dar Chirita ib Iasi si in provincie.?Dece ne prostim zicandu-le tiganilor rommi?Rusii la zic tagai,altii le zic gitani sau gipsi?Sunt tigani care nu accepta sa le zici rommi.
Colegilor.Asistam la o diversiune.Nu se va umbla la pensiile noastre.Suntem invadati de puscariasi eliberati din puscarii.Mai mult decat atat le vom plati si despagubiri
Noua si familiilor noastre ne va fi frica sa mergem pe strada.Sunt si vor fi legi care favorizeaza infractorii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

SE CERE ARESTAREA PROCURORILOR TORTIONARI! DEJA ISI FAC VALIZELE PENTRU JÂLAVA! PORTOCALA E ACRU CA LAMUIA! OANA E IN ATACURI DE PANICA... PENSIILE MILITARE NU AU FOST ADUSE LA PENSIA MINMA PE TARA, SUNT PENSII MILITARE SI DE 47 LEI, 100 LEI... CELE SUB 2000 LEI N-AI PRIMIT DIN 2010 NICI UN LEU!

avianyc said...

Buna ziua ,
A s dori cu acceptul domnului Huhurez sa postez acest comentariu si sa comentam impreuna cu iubitorii de calcule precise si la obiect ( @ Huhurez ,Leon , Leonard , etc) evolutia punctului de pensie in raport cu evolutia asalariului mediu brut pe economie pe ani calendaristici . Este un comentariu la topic ,fara cea mai mica intentie de propaganda negativă .
Aduc multumiri din start domnului Huhurez pentru postare si tratare cu seriozitate a subiectului pus in discutie.
Avem deci evolutia raportului SALARIUL MEDIU BRUT / PUNCT DE PENSIE pe ani calendaristici.
2015: 2415/830,5 = 34,37%
2016:= 2681/871,7=32,51%
2017 =3131 /917,5= 29,30%
2018: (1-7) =4162/1000=24.02
2018(7-12) =4162 /1100 =26.42%
2019 (1-9) = 4310/1250= 29%

În Euro o pensie militara medie de 3500 lei avea valoarea de..... la ;
- 1.01 2016 = 3500/4,5169 = 774.8677 euro
- 31.12.2018 = 3500/4,6412 = 754.1153 euro
- 10.01 2019 = 3500/4.6764 = 748.4389 euro


Pun in discutie la acest capitol cine câstiga ceva pâna în 2021,raportat la salariul mediu brut pe ec si cine pierde .
Poate eu nu am luat in calcul toate elementele (mai sunt scumpiri de utilitati etc)

În 2021 un punct de pensie va fi 1775 lei . pentru un punct de 1775 lei sunt necesari 35 ani de munca cu un venit brut egal/medie cu salariul mediu brut pe economie = 35 puncte realizate.
75X 35 = 2650 lei pensie ( aproximativ 3 milioane de pensii in plata momentan la val unui punct de pensie)
Si asta daca sunt realizate cele 35 puncte.
Presupunând ca in 2021 SMB pe ec va fi de aprox 4800 lei sa evaluam rapotrul
4800/1775= 36,97%
4800/2650 = 55.20%
Ar fi un avantaj evident ,daca nu am gresit cumva.Poate chiar salariul mediu sa fie mai mare sau mai mic.
Problema este daca va avea guvernul fondurile necesare sa ridice valoarea acestui punct de pensie de la 29% în 2018 la 37% în 2021 pe noua formula de calcul total modificata ?
Ramane de vazut si câti din cei cinci milioane de pensionari realizeaza 35 puncte si câti trec peste 35 puncte .
Domnule Huhurez ,va multumesc anticipat.
Sper sa fi cooptat atentia iubitorilor de calcule @ Leon , Leonard , Gigi si alti participanti la discutii.

avianyc said...

PS
Scuze,
-la 10.01.219 (3500x1.3%) +3500 =758.1686

Leon said...

T3, cam multa munca pentru un raspuns simplu: daca in anul 2019, cresterea economica va permite majorarea punctului de pensie cu 15%, la nivelul de 1265 lei, pentru anul 2020 o crestere a acestuia cu peste 40%(..!), la nivelul de 1775 lei este aproape imposibil sa fie sustinut de economia noastra.
In ce priveste calculul punctajelor lunare, anuale, totale, sa sti ca pe langa veniturile brute lunare, se obtin puncte suplimentare si pentru: grupe de munca, pensia suplimentara, facultate, armata, plus 10% adaugat, din oficiu la cuantumul pensiilor obtinute ..!
Cred ca observi si singur ca, guvernarea PSD-ALDE a luat punctul de pensie la valoarea de 871,7 lei din decembrie 2017 si-l aduce la 1265lei in sept.2019, o crestere de 45% in mai putin de 3 ani, si cu ambitia de dublare in sept.2020...!
PS. Cred c-ai aflat ca in ianuarie 2020, pensia militara iti va fi indexata cu 4,6%, rata inflatiei pentru anul trecut !

Leo said...
This comment has been removed by the author.
raul said...

Deci ne multumim cu firimituri in continuare ,bucurandu-ne ca in 2020 vom avea pensia marita cu amarata aia de inflatie si renuntam la lupta ca sa o avem actualizata macar ca civilii si cu 50% din cresterea salariului mediu pe economie,lucru ce ar trebui sustinut pana in panzele albe la CCR pt DISCRIMINARE!Astia suntem!Facebucisti si blogheristi!

Leon said...

@Leonard, am inteles eu gresit 3,3%. INS a comunicat oficial astazi,ca rata medie a inflatiei pentru anul 2018 este de 4,6%.!

avianyc said...

@
Leon
Aici nu comentam ce a facut psd-alde, invitatie este la o discutie tehnica ,aplicata.
Comentem doar efecte prin prisma raportarii salariului mediu brut la punctul de pensie.
Atat legea 263 cât si noua lege au ca și principale componente in stabilirea pensiei salariul mediu brut si punctul de pensie respectiv puncte realizate..
Ce beneficiu are pensionarul daca in 2017 raportul SMB/P.pensie era 32.51% iar in 2019 va fi 26.42% pana la 01 septembrie si dupa pana la 31.12 2019 va fi 29%.Plus cresteri la alimente ,utilitati ,etc.
Matematic in 2017 se pare ca pensionarul era mai avantajat de raportul 32.51% fata de 2019 =26.42% / 29%.
Pensionarii la asta se raporteaza. La fel ar trebui sa faca si ministrul.
O ameteste ca a crescut. Evident ca a crescut . Numai ca nivelul de trai raportat la SMB a scazut.
In 2019 punctul de pensie , daca au majorat asa brusc si cu valori mari salariile , ar fi trebuit sa fie cam SMB= 4310 x 32.51% =1401 lei ca sa fie egal cu cel din 2017 in raport cu SMB sau 1481 ,3 lei ca sa fie egal cu raportul SMB/Pp din 2015.
Asa se spune corect ca a crescut in raport cu cresterea salariilor . Altfel vrajeala.

La pensia militara medie in 2019 de 3545,5 + 4,6% = 3707,1748 lei / aprox 4,7 =787.0859 euro - 774. 8677 euro (2016) = 12,2182 euro in plus = 57,4 lei in plus dupa 4 ani de zile.

Eu asa fac calculele si ma raportez la termenii prevazuit de lege ca reflectare a nivelului de trai .Ma raportez obligatoriu la SMB.

Daca s-ar respecta promisiunile din programul de guvernare cu punctul de pensie 40% din SMB in 2020-2021 lucrurile ar arata cam asa
2020 SMB aproximativ x 40% = 4600x 40% = 1840 lei punctul de pensie
2021 SMB aproximativ X 40% = 4800 X 40% = 1920 lei punctul de pensie.
Mai mult ca 1775 lei.

calculele insa dau cam asa. 4800/1775 =36,97% putere de cumparare
Daca SMB va fi 5000 lei (lucru posibil ) 5000/1775 = 35,5% putere de cumparare.

Care-i castigul pensionarul? Acela ca s-a mentinul in procent fata de SMB-ul din 2015 -2016 ?
Era obligatie legala a guvernului prin L263 si inclusiv noua lege a pensiilor din moment ce a crescut SMB-ul odata cu cresterile salariale.

Si cine va mai realiza dupa 2021 un punct de pensie daca SMB va fi de cel putin 4800 lei.
Ai vazut minerii din Gorj? Salarii de 2400 lei cu sambete si duminici lucrate . Si pe fluturaș ,nu pe vorbe.

Se pare ca ministrul cam vrajeste atata timp cât nu se raporteaza la SMB.
Daca gresesc cu ceva ,imi cer scuze si te rog sa intervii. Dar prin raportatre la cresterea SMB in acesti ani . Lucru de care ministrul nu pomeneste nimic.

avianyc said...

@ Leon
La pensia militare medie de 3500 lei (2016) +1,3% + 4,6% va insemna plus 12 Euro fata de 01.01 2016 adica vreo +57 lei după 4 ani. Foarte nostim.

avianyc said...

@ Leonard
Acesta este trendul prin programul de guvernare cu ceva plus minus la SMB-ul estimat in calculele facute.SMB in 2021 s-ar putea sa fie mult mai mare decat cel estimat daca se respecta programul.

avianyc said...

@ Leonard
De "Dinamica Fluidelor" stiam ca se ocupă @Iceparu si @ Leon.
Corneĺiu stiam ca are prima preocupare acum cuplarea furtunelor la dinamica pensiilor.
Ia mai cuplat furtunele unuia la manglit din banul public contră pensii și l -a lăsat cu ochii în soare.
Ei ,si ce dacă ?

Leon said...

T3, daca ai timp te rog sa refaci calculele in raport cu veniturile nete ale salariatului si pensia neta a pensionarului, deoarece cheltuielile se fac cu banii care ne intra pe card nu cu salariile si pensiile care sunt trecute pe fluturase, si comparatia cu euro s-o lasam dupa ce trecem si noi la moneda euro..!
Incerc si eu un calcul la Pensia bruta de 3500 lei, indexata deja cu 5% in 2016. Scazand CASS de 5,5% pentru diferenta (3500-872) =145 lei, impozitul de 16% pentru (3500-145-1050)=369, obtinem 3500-145-369 = 2986 lei, pensia neta in anul 2016.
In anul 2017, avem o majorare cu 5,25%, adica 3500 lei devine 3684 lei pensia bruta. Scazand numai impozitul de 16%, obtinem:(3684-2000)x 16% = 269 lei, apoi 3684-269 = 3415 lei, pensia neta in anul 2017, deja o crestere de 14,4%..!
In anul 2018, avem numai scaderea impozitului de la 16% la 10% si atunci obtinem:(3684-2000)x10% = 168 lei impozit si 3684-168 = 3516 lei, pensia neta in anul 2018, o crestere de 2,95%..!
In anul 2019, avem indexarea de 1,3%, deci pensia bruta de 3684 lei devine 3732 lei, scazand impozitul (3732-2000)x10% = 173 lei, obtinem 3732-173 = 3559 lei, pensia neta in anul 2019, o crestere timida de 1,2%.
Concluzie: Pensiile NETE si Salariile NETE, trebuie luate in calcul, nu cele brute !

avianyc said...

@ Leon
Ai dreptate intr-un fel însă eu m-am raportat la elementele care intra in formulă de calcul a pensiei civile ,respectiv salariul mediu brut pe economie și salariul brut al angajatului.
La pensia militară urmașul beneficiază de procent din pensia brută crescută în 4 ani cu 57 lei.

Leon said...

T3, comparand cresterea acestei pensii brute de 3500 de lei la 3732 lei, o crestere de 6,6% in 3 ani, iar a pensiei NETE de la 2986 lei la 3559 lei, o crestere de 19,2% ,observam o crestere reala a puterii de cumparare cu apoape 15% (19,2%- 4,4% inflatia celor 3 ani) .Reamintesc inflatia : -1,5% in anul 2016, +1,3% in anul 2017, +4,6% in anul 2018.
Cam asa interpretez eu cresterea pensiilor militare in ultimii 3 ani.
Guvernantii trebuie sa gaseasca solutii si pentru pensiile militare mai mici decat salariul minim pe economie, care in aceasta perioada au avut o crestere mult mai mica..!

Huhu Rezea said...

Ministrul informează doar că guvernarea actuală a acordat pensionarilor civili mai mult decât procentele prevăzute de Legea 263/2010
Pentru asta, opoziţia critică în funcţie de conjunctură: fie parşiv, că a schimbat data aplicării majorării, dezinformând că intârzie cu 9 luni, fie că nu ar avea bani pentru majorările populiste.

emillian123 said...

...MAREA PROBLEMA..va ramâne -in lunile și anii care vin: ...CURSUL VALUTAR...euro/leu, ș.a.
Cat timp nu vom adopta moneda Euro(tergiversare premeditata...!)=suntem ca frunza in vânt...!

emillian123 said...

Toti angajatii-civili si militari-pana in 1989 NU AU CONTRIBUIT -LA VEDERE -PE STATUL DE PLATA- pentru pensie si sanatate, contributii care se retineau din fondul de salarii a unitatii socialiste, iar pensiile se calculau ca PROCENTE (cam intre 52-85 %) din retributia tarifara medie = stabilita dintr-un numar de ani (5/10...).

Huhu Rezea said...

"Emilian
Bine ai rwvenit!
Situaţia pe care o expui a durat, cu foarte mici modificări, până în aprilie 2001.

avianyc said...

@Huhurez
Problema psd este ca a dus prea brusc în sus salariul mediu brut pe economie.
Dacă în 2016 raportul între SMB/ pp era 32.51% în 2018 și pana in septembrie 2019 el scade la 26% ,apoi spre sfârșitul anului 2019 după creșterea punctului la 1250 lei raportul creste doar până la 29%.
A tine pensionarii cu pensii în jur de un punct de pensie la valoarea de 1100 lei în timp ce după majorările de la 1 ianuarie 2019 SMB pe ec urca la aprox 4300 sau mai mult nu- i deloc convenabil pentru pensionari.
Interesele scuza mijloacele.
Vor duce totul cât mai în prag de alegeri.
Anul asta creșterea punctului de pensie iar la anul vor devansa creșterea salariilor cu ultima patrime în 2019 înainte de prezidențiale.
Ministrul nu spune că dacă menținea punctul de pensie la cel putin 32% din SMB corespunzător anului 2016 acesta trebuia să fie mai mare de 1100 lei respectiv 1250 lei datorită creșterii exagerate a SMB.
Ori legea 263 îi obligă la o corelare a punctului de pensie cu SMB,acesta fiind mereu până în 2016 peste 30%.
Ca atare ministrul nu este corect în susțineri,
4162 (2018) x30% = 1248 lei în 2018
4300 (2019) x30% = 1293 lei de la 1 ian 2019
Cam pe aici trebuia să fie p.pensie,
efect al creșterii exagerate a salariilor demnitarilor și bugetarilor.

Huhu Rezea said...

"avianyk
Legea 263 nu stabileste nicio corelaţie între valoarea punctului de pensie şi salariul mediu pe economie. Valoarea punctului o stabileşte Guvernul, când e cazul... peste creşterile anuale prevăzute în Legea 223.
Singura legătură cu salariul mediu pe economie din fiecare lună a stagiilor efective este în procedura de stabilire a punctajului lunar.

avianyc said...

@ Huhurez
Inițial L 263 stabilea că punctul de pensie să fie 45% din SMB pe economie.
Pe urmă prevederea a fost neglijată, dar niciodată până în 2016 inclusiv procentul nu a scazut sub 30-32%.
Pe acest considerent pensionarii civili cer cu insistență ridicarea nivelului punctului de pensie la 45% din SMB pe economie.
Pensiile militare stabilite cf L 223 nu au legătură cu punctul de pensie ,având altă formulă de calcul.
Eu raportez valoarea brută a pensiei militare la echivalent în euro fața de 1.1 2016.

emillian123 said...

...V-ati gândit - macar vreo clipa- ca valorile- relativ si aparent- crescute ale SMB-LUNAR/economie=baza de calcul a punctajului lunar- de prin 2010 incoace- sunt premeditat mai mari-cu scopul deliberat- al scaderii- exact a punctajelor lunare si -consecutiv -scaderea pensiilor...?

Leon said...

T3, Huhu Rezea a tastat gresit cifra 2 in loc de 6, a scris anterior L 263..!
Si are dreptate, nu L 263 face referire la valoarea punctului de pensie, ci Legea 19/2000, abrogata de L263/2010, care spunea la :
,,Art.80. Valoarea unui punct de pensie reprezinta cel putin 45% din salariul mediu brut lunar pe economie, prevazut pentru anul respectiv, si se aproba prin legea bugetului asigurarilor de stat,,
Acest articol nu s-a respectat niciodata, cele mai mari procente au fost in anul 2001=38,5%, in anul 2002=40% si anul 2009=39%, in rest : in 2005=26%, 2006=30%, 2007=29%,etc.
In ultimii ani, Guvernul a marit accelerat salariile din dorinta de a fideliza salariatii si ramanerea acestora in tara si limitarea plecarii acestora in tarile ,,calde,,..!

avianyc said...

@Leon
2015: 2415/830,5 = 34,37%
2016:= 2681/871,7=32,51%
2017 =3131 /917,5= 29,30%
2018: (1-7) =4162/1000=24.02
2018(7-12) =4162 /1100 =26.42%
2019 (1-9) = 4310/1100 =25,52%
2019 (9-12)= 4310/1250 =29%
Asa stând situatia și eu sunt sceptic că vor reuși să ridice sustenabil punctul de pensie la 1775 lei.
Sunt multe procente ,bani mulți și o nouă formulă de calcul.
Se spunea pe aci că legea ar fi bună și pentru militari.
Eu zic ca doar pentru cei în rezervă în oarecare măsură.
Activii nu cred ca ar face multe puncte dacă prin majorările astea salariale forțate SMB se va ridica pe la 5-6000 lei începând cu 2021-2022.
Cine va avea salariu că să facă 1-2 puncte de pensie cu grupe cu tot.
Ce vor face cei cu minimul pe economie.
Dar cei din privat pe unde nu se vor grupe de munca.
Ai văzut minerii din Oltenia 2400 lei pe fluturași cu zâmbete și duminici la lucru?
Cand fac ăștia 1 punct de pensie anual la un asa SMB?
Cred că lucrurile nu sunt prea in regula.
Tot ce este forțat se reglează greu din mers.
S-a luat măsura salariului minim în construcții de 3000 lei cu anumite scutiri pentru patroni.
Eu mă întreb cati beneficiari cu venituri medii vor mai putea suporta sa plateasca doar un holongar angajat cu carte de muncă 3000/ luna pentru diverse lucrări,construcții,etc cu durata de 1-3 luni etc
Dar dacă firma are 4-6-8 angajati din care 5 calificați,cu mai mult de 3000 lei.
Pe cine avantajează în afară de patroni și cei care contractează lucrări cu statul? Pe nimeni.
Hei rupisme la greu.
Oricum românii din privat pleacă pe rupte.
Am doi AIT din familie la Brasov cu serviciul ,4000 euro lunar si luna viitoare pleaca amândoi.
Si stii de ce. Nu pentru că le-ar fi rău aici ,ci pentru copii. Copii care mi-au zis ,nu ai nici un viitor deocamdată aici.
Chiar glumeau; zicandu-mi că nu vor să prindă și ai lor bacalaureatul pentru deștepți și bacalaureatul pentru proști.

Leon said...

T3, unii vor sa plece, altii s-ar intoarce acasa, daca si-ar gasi un loc de munca !
Vecinii mei muncesc de ani buni in domeniul constructiilor in Londra, si cand le-am spus ca in tara muncitorii in constructii vor avea un salariu lunar de 3000 de lei, mi-au zis ca s-ar intoarce si maine daca ar gasi un loc de munca in acest domeniu..!
Cred ca stii ca Ford Craiova doreste angajarea a 1500 de muncitori si cei mai multi vor fi adusi zilnic cu autocarele din localitatile limitrofe orasului Craiova, de la o distanta de 30 de kilometri ! Se repeta migrarea din anii 70 prin aducerea fortei de munca din zonele rurale.
Dramatic este ca, din lipsa de personal autohton, angajam din ce in ce mai multi muncitori straini din ...Orientul Indepartat..!

raul said...

@emilian123
Emiliane sa stii ca aceesi problema am pus-o si eu de multi ani ,din criza chiar ,pt ca daca te uiti la SMB -ul asta a crescut si in ,,criza''chiar daca matolul national ,Basescu ,taiase salariile cu 25% ,privatii scadeau si ei salariile si totusi la INS ,SMB-ul crestea ca Fat-Frumos indiferent de cresterea salariului in unele ramuri ,care oricum nu compensau!Hartia suporta orice mai ales ca INS-ul asta e in subordinea guvernului,lucru anormal zic eu ,caci ar trebui sa fie o institutie independenta!Dar ,traim in Rromanica noastra ,unde totul e posibil!

Iulian Mareș said...

Deja este o mare batalie pe voturile rezervistilor si ale membrilor de familie.....
Iata dovada.....:

"Revenirea pensiilor militare de stat la forma initiala promulgata in iulie 2015
La solicitarea d-lui Victor Ponta, SCMD a transmis ieri, 14.01.2019, istoricul desfiintarii Legii 223/2015, prin OUG-uri, precum si cererile SCMD pe aceasta tema, adresate justitiei.
Domnia sa si grupul de parlamentari pe care il coordoneaza promit ca vor milita pentru revenirea Legii la forma initiala.
SCMD, fiind solicitat in acelasi sens, a mai raspuns si cererilor de negociere venite din partea a doi membri importanti ai Guvernului actual.
In cazul in care promisiunile raman neonorate, precizarile Departamentului Juridic al SCMD referitoare la cele doua procese cu ministrii si ministerele Muncii si Apararii vor fi inaintate catre CCR, in scopul verificarii acuzelor SCMD de discriminare flagranta a rezervistilor si incalcarea Deciziilor CCR si ICCJ privind egalitatea de tratament intre rezervisti si magistrati."