Powered by Blogger.

Saturday, March 09, 2019

Carol al II-lea, depus în Noua Catedrală de la Curtea de Arges, Elena Lupescu rămâne în cimitir

62 comments
Carol al II-lea și Elena Lupescu în exil
Carol al  II-lea, abdicat de Ion Antonescu in septembrie 1940, după ce România pierduse la masa verde Basarabia, Nordul Bucovinei, Nordul Ardealului și Cadrilaterul, a murit la Estoril in Portugalia.
Sicriele lui Carol al II-lea și Elenei Lupescu, ultima sotie a fostului rege, au fost aduse în țară în anul 2003 de fostul premier Adrian Năstase, sub stăruințele istoricului Răzvan Teodorescu, ministrul Culturii de atunci.
La ceremoniile de la Curtea de Arges nu a vrut sa participe  Mihai, fiul fostului rege, urcat pe tronul României, în septembrie 1940, tocmai de cel pe care, 4 ani mai târziu, avea să-l aresteze și să-l dea pe mâna rușilor.
Sicriul lui Carol al II-lea a fost depus într-o capelă din incinta mânăstirii Curte de Arges, în timp ce sicriul Elenei Lupescu a fost depus intr-un cimitir discret,al mânăstirii,  departe de privirile vizitatorilor.


Știre adusă pe blog de monarhistul @Leonard
"Sicriul lui Carol al II-lea, depus la Curtea de Argeş.
 Astăzi, la ora 18:00, 11 militari ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada“ din Curtea de Argeş vor scoate sicriul Regelui Carol al II-lea din capela din curte şi îl vor duce în Vechea Catedrală, unde va fi aşezat pe catafalc. Stindardul Regelui, cel original, repatriat din Portugalia în 2003, şi o coroană albă de flori vor fi aşezate deasupra. Ceremonia religioasă va fi transmisă în direct de Televiziunea Română sâmbătă, la ora 12:00, într-o ediţie specială. 
Carol al II-lea va avea parte şi de o ceremonie militară. După ce sicriul va fi scos din Mănăstirea Curtea de Argeş, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul“ vor prezenta onorul şi semnalul funerar lung. Sicriul va fi purtat de brigada de elită a armatei la Noua Catedrală. Pe traseu vor fi militari de la Vânătorii de Munte, precum şi preoţii din eparhie. Osemintele vor fi aşezate apoi în Noua Catedrală, la două morminte distanţă de cele ale Regelui Mihai şi soției Ana"

Ceremonia reînhumării Regelui Carol al II-lea în Noua Cadedrală Episcopală din Curtea de Arges la 09 03 2019




62 comments:

reddog said...

Primii doi regi din aceasta dinastie, Carol I si Ferdinand, au avut contributii majore in consolidarea si apoi in faurirea Romaniei Mari.
Urmatorii doi au mai multe pacate decat realizari.
Totusi, toti au fost regi ai Romaniei, fac parte din istoria acestei tari si trebuie sa le fie respectata memoria.
Este trist ca Maresalul Antonescu nu are mormant.


In alt colt al lumii, viziunea unui fost militar ajuns presedinte, despre stat, armata si democratie.
Pesedinte venit dupa guvernari socialiste.

http://m.ziare.com/international/presedintele-braziliei-crede-ca-democratia-si-libertatea-se-bazeaza-pe-forta-armata-1552638-font1

was said...

Hoțul regal,hai sa fim seriosi.NU are ce cauta in tara. Ca militar aș refuza sa i dau onorul,mă repet monarhia nu e soluția regi României au fost slabi, exceptând Regina Maria ea a făcut România Mare. Cînd bunicu era pe front la 16 ani Carol lasă regimentul și se însoară, de morți numai de bine.

Patrascioiu said...

Avem și monarhisti pe aici?Imi place diversitatea.Zicese ca ,Carol al II-a era permanent în erecție lucru pe care mulți și l-ar dori.Mares parcă și tu te declarai monarhist.Încă nu am auzit de monarhopesedisti .
Colega cam umbli cu ocaua mica.După stiinta mea după 1990 nu se mai vorbea de cursuri postacademice .Nu este exclus sa greșesc.
Mares a fost o vreme în care căpitanii întocmea aplicații iar coloneii dădeau tente.Mai Rosu ia raportează și tu hotărârea. Rosu"tov.ministru raportez punct.Tovarășe ministru raportez.Punct."hai mai Roșu spui odată?"Rosu"mie rău tov.ministru"Bine mai Rosule stai jos.Și când te gândești ca un asemenea om se juca cu destine.

Cezar said...

Comparați.. realizările regalităților versus realizările lui Ceausescu
Veti avea un șoc
Probabil că nu veți mai saliva pe lângă biserici ..cand ii muta dintr.o parte in alta
Tot niste nemtalai...

Iulian Mareș said...

Ice,
Nu înțeleg de ce periodic postezi și sub alt nume? Nu mai tii minte cine ești? Posibil..
Ți-am mai explicat o dată, că unui zombi, că monarhia nu are a face cu partidele... Sunt domenii diferite și nu te mai face de râs!
Da, susțin monarhia constituțională!
PS: iar nu tii minte... post-universitar în cadrul Colegiului de Război, nu post-academic!
Îți fac comanda de lecitină?

Iulian Mareș said...

Huhu,
Poți băga aici comentul meu privind tezaurul, sau este solidaritatea vâlcenilor? ...😂🤣

Manole, Manole ... Se strânge lațul!

iceparu said...

Ma sacaie discopatia asa ca am timp de povesti.Cine l-a cunoscut pe gl.Cheler.Cand avea chef de vorba nu te mai saturai sa-l asculti.De la el am aflat ca la intalnirile cu delegatiile sovietice acestea erau servite cu tuica in care era pusa boia de ardei iute de strigau preteni"haraso,haraso".Cine vrea sa expermenteze.Eu am intrdictie de la medic.Zice ca imi fuge stentul.Huhule si pe la voi se bea alcool.Voi erati mai rafinati.Beati lapte cu votca.

Iulian Mareș said...

Patrasc_oIo,
Daca vii cu Keler, școlit la ruși, mă omori! Știi ce specializare a făcut Keler la ruși, în cadrul academiei?

reddog said...

Daca romanii tin la pamantul lor nu trebuie sa-l vanda.
Acum aprox 40% din terenul arabil este detinut de straini.
Vandut si de multi care acum asteapta pomeni de la ciordacii pesedisti si injura conspiratiile reptiliene, sorosiste si alte ozneuri...
Numai prostia lor nu o injura.
Asta in timp ce gasca ciordacilor dragnisti tine captiva populatia saraca si naiva in special.
Astia nu sunt nici macar social democrati si nici patrioti, e pur si simplu o gasca careia ii convine o masa votanta care crede in minciunile lor.
Minciuni spuse de multimilionari care plang crocodileste pe umerii poporului.

Gigi said...

Ce a făcut "plumbuitul"
pentru țară nu va mai face nimeni în vecii vecilor,Amin!
Dacă trăiam în vremea lui Carol al 2-lea,da puteam face o comparație între acele perioadele si următoarele două.
Nu mă interesează unde-l mută și ca să nu fiu rău până la capăt,D.zeu să-l odihnească în pace în noua locație.
Pt.primii doi regi,am
toată stima,pt.ultimii doi,mă abțin să-mi dau cu părerea!

Leo said...
This comment has been removed by the author.
CEZAR said...

@/Huhu
Scuze ca postez dublu ..e postare de pe telefon ..si la un moment dat ce scriu eu ..se suprapune peste ce este scris sub fereastra de postari si nu mai vad nimic ..
Mai intervine si autocorectul telefonului care modifica unele cuvinte expresii si asa apar ..sumedenii de greseli ..cred ca ai observat !
Pot corecta doar dupa ce trimit prima postare si apoi dau refres..si vad cum arata textul ..fac corecturi si trimit din nou ..
Multam...

Leo said...

Esti rautacios Maestre.
Eu doar am relatat un fapt cu o persoana care a facut parte din istoria Romaniei , fie ca ne place fie ca nu.
Nu mai nimerit cu "porecla" de monarhist.
Nu uita ca incrancenarea si inversunarea nu fac bine mintii si trupului.
VELA MARE SUS !

avianyc said...

@ Iceparu
Mareș cred că ” a pitit ” si el o diplomă falsă prin vreo ta-major cu mărtisor de la secretariatul școlii și acum se dă cocoș între găini-când ia în brate regalitatea ,când psd-eii ,adica un fel de polaritate în devlă intre polul N si polul S care îi face feste la logică .
Apoi după ce ”a șutit diploma” un altul în aceeasi situatie școlară l-a trimis la ”postliceala” de tras ”tente ” sau fente (((((((( peste tot pe unde se poate.

Huhu Rezea said...

@Leonard
Dar...nu este un defect să fii monarhist sau republican. Este o chestiune de opțiune și convingeri.
Regii, ca și domnitorii sau președinții, cu meritele sau greșelile lor, fac parte din istoria României.
Dă click pe eticheta Regii României, de pe prima pagină și vei gasi mai multe contribuții monarhiste pe care le-ai avut.

avianyc said...

După parerea mea de ........... (să zică Huhurez) nu ar strica un Carol care să dizolve parlamentul ......... ,sa puna un guvern .....”să trati ,am înteles”.......,sa faca din o constitutie beton ........fara privilegii .......
Si daca s-ar putea un ministru la justitie care să-i bage ,nu să-i scoata .........

Huhu Rezea said...

Așa, așa @avianyk!
Nu dai nici 2 bani pe un stat democratic! Sub umbrela lui Carol II au fost executați Codreanu, Iorga și Madgearu și au fost scoase partidele politice din jocul democratic.

avianyc said...

Am gasit asta pe fb-ul unei nemtoaice !Adica nu la romani !
Capodopera cu valoare adaugata intre capodoperele universale !

https://www.facebook.com/163461100851236/videos/995796357271499/

O fi bine .......@ Huhurez

avianyc said...


@ Huhurez
Eu nu vreau sa scoata decat hoții si sustinatorii de hoți din justitie , televiziuni ,masa media si de pe .............blog........-uri.
Așa ,ca să pot respira ...........aer curat !

Iulian Mareș said...

A nu se confunda dictatura carlista cu monarhia constituțională!
Aveți exemple în Europa!
Mai exista o armata ai cărei rezerviști au fost atât de nedreptățiți ca în republica nostră?
Ați auzit că se plâng rezerviștii vreunui regat că un guvern sau altul își bate joc de ei?
Din 47 până azi numai umilințe și corvoadă! Cumva bețivul ordinar Băse nu voia să desființeze câteva partide din opoziție?
Nu vi se pare că ceea ce vi se întâmplă nu este doar o coincidență?
Toți bugetarii au primit înapoi banii tăiați de kior (25%), mai puțin militarii!
De ce?
O fi făcut Carol II multe greșeli, dar nu era prost ...ba din potrivă, avea doxa! Și știa toate afacerile partidelor..., Cât și pe ale lui!

Raspundeti-va la toate astea și încă la f multe altele și mai vedem...

avianyc said...

@ Huhurez
Sa vedem ce mai spune francofonia care promoveaza Romania !
Sper ca parcurgând postarile să fie pe buna dumneavoastra plăcere ! Chiar si a dnului @ Leon !

https://apps.z.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1402714936526746&id=317533801711537

Iulian Mareș said...

Huhu,
Mai ieri Monica Macovei răgea, beata rău-cred, că Parketul General să desființeze USR și Plus!

Iulian Mareș said...

T3,
Să facă o Constituție beton! Da?
Atunci comentează...
"Daca ies președinte, a doua zi renunț la imunitate"
Cine a zis și mai ales de ce nu a făcut?

Leon said...

T3, multam pentru Calusul oltenesc postat in linkul de mai sus..!
Totusi am nostalgia cetei de calusari din zona orasului Dragasani, formata din max.10 barbati condusi de un Vataf, un Stegar si spre amuzamentul publicului..Mutu..!( nu cel de la..Sibiu..:))).

avianyc said...

@ Draghici
A fost doar o tentativa de curatenie intre "democratii" scapati de sub control !

Iulian Mareș said...

AviaNyc,
Și ție îți repet...monarhia constituțională nu este împotriva partidelor politice....sunt domenii diferite!

reddog said...

Sa-i fie binecuvantata memoria Maresalului Ion Antonescu!
Nu il uitam!
Respect acestui mare militar care a luptat pentru Romania!

Iulian Mareș said...

Red,
Vezi că iubitul tau Werner l-a interzis prin lege...
Te vei păzi singur? Sau pot sa te păzească și pușcăriașii de drept comun? dar

reddog said...

@Iulian Mares
Nu am genul asta de iubiri , nici macar daca sunt presedinti.
L-am votat pe Iohannis si nu regret cu toate ca nu sunt prea multumit de mandatul dumnealui.
Cu sacali si hiene ciordace dragniste nu prea poti defila ca o caprioara pe bicicleta precum Iohannis pentru ca esti victima sigura.
Doar un rechin precum Basescu le face fata.
Nu Iohannis a dat legea aia nemernica si antinationala.
Sunt informat si imi asum ce spun.
As face si puscarie pentru un om precum Ion Antonescu.
Si nu sunt singurul!
M-as descurca la o adica si printre hienele alea de la puscarie... Nu ar fi simplu avand in vedere cum sunt priviti oamenii legii de catre infractori dar la o adica imi voi vinde scump pielea... 😁

Iulian Mareș said...

Red,
Ia mai da în cărți: Crin și tocmai "Antonescu" a initiat-o și cel care înțelege și citește greu a emis decretul.
Să le fie de capul fără cap, întrucât s-au iscat mari probleme..., Inclusiv cele referitoare la Vulcănescu! In același timp FDG, urmașul lui GEG a rămas neatins! Ca și cum frontul, grupul nu ar avea în spate persoane ci așa, entități impersonale, abstracte!
Adora-ti alesul... De ce nu mă mir?
Pt că dresajul câinilor le modifică doar comportamentul și nu le conferă și inteligență! Însă, lipsa dresajului se va resimți în timp și dog poate reveni aproape la normal!...aproape....😕

Cezar said...

De ce s.a aliat cu Hitler??

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dumnezeu sa-i gaseasca linistea si pacea! Da, face parte din Istorie si despre morti numai de bine, caci nu ne mai ajuta cu nimic sa ne mai amintim si cele mai putin bune...Plang ca Maresalul Antonescu a fost scos din Istorie de catre niste perciunati mondiali ai illuminatti!Evreii au adus pe tancuri comunismul, si nimeni nu-i scoate din Istorie, inca mai avand simboluri, nume de strazi, etc cu acesti tortionari adusi din Moscova sa ne distruga natia si liberttatile!

iceparu said...

Cezarica e o intrebare buna.Probabil presupun sa nu fim ocupati.Si asa pierdusem teritorii si nu putine.Mai mult decat atat romanasi de-ai nostri ,"agenturile straine" clamau sus si tare ca am fi imperialisti.Lasati-o mai moale cu patriotii ca si ei sau mulat dupa cerinta si vrerea mai marilor din acele vremuri.Atentie ca avem un precedent."Regiunea autonoma maghiara".
Unul cu ceva timp in urma afirma ca am fost doriti in UE si vezi doamne ca au fost avantajati partenerii.Ce prosti sunt turcii ca tot vor si ei in UE.

Iulian Mareș said...

De ce s-a aliat?
Cu putina istorie pe care o mai fac in gimnaziu, orice elev de clasa a VIII-a, de la media 6 in sus, iti poate raspunde dandu-ti cel utin 2-3 argumente!
....printre altele...decizia a fost una complexa, in urma unei analize factuale, vizand recuperarea teritoriilor romanesti rupte din regat, ca urmare a Pactului Ribentrob-Molotov!
O fi fost si un Consiliu de Coroana?
Din 39-40 stii cata suprafata si populatie in % a pierdut regatul?
Tu te aliezi cu cei mai slabi sau cauti aliante cu puternicii vremii?

reddog said...

@Cezar
Si care ar fi fost alternativa?
Antonescu a fost adus la guvernare chiar de catre Carol II intr-o situatie aproape imposibila pentru tara.
Fara o parte din Ardeal si Basarabia.
Sa nu uitam ca regele Carol II nu il simpatiza pe generalul Antonescu, general care a fost printre putinii care l-au infruntat fatis pe rege.
Si totusi l-a adus la guvernare.
Intr-o Romanie (si Europa) extrem de framantata politic Antonescu a fost ultima solutie.
Regele si-a luat amanta si au plecat in lume iar politicienii erau tacit si ei multumiti cu aducerea acestui militar ma guvernare in acea situatie complicata.
Sa nu uitam ca parti ale Romaniei au fost cedate fara lupta.
Romania spre deosebire de Germania sau Italia de ex dar nu numai nu a avut in anii '30 regim nazist sau fascist.
Erau legionarii dar erau persecutati, a se vedea crimele de stat ordonate chiar de rege.
Prima optiune a lui Antonescu, fiind un militar pragmatic, nu putea fi decat lupta impotriva bolsevicilor din Est.
Acum, Dumnezeu Sa-i Ierte, atat pe Carol II si pe Mihai I, au fost regi ai Romaniei dar au pacate mari.
Ultimul l-a predat inamicului prin intermediul comunistilor romani pe Ion Antonescu. Asta e de neacceptat si in final comunistii, atat romani cat si rusi, l-au rasplatit pentru asta: l-au medaliat si apoi i-au dat un picior in dos.

CEZAR said...

duminică, martie 10, 2019
reddog spunea...se apropie de o explicatie rationala !
In rest ..mai ales m-Alul ..tabula rasa.....
NB..
Antonescu ne-a bagat in razboi alaturi de Hitler ..lucru impardonabil si ne-a facut o tara agresoare..fascista , sa nu mai vorbesc de trecerea Nistrului ..
Ce bine ne-ar fi stat sa nu intram in razboi, eventual sa rezistam agresiunii Germaniei si apoi sa ne alaturam coalitiei internationale condusa de SUA...
Ce am realizat ??
TARA INVINSA.,,CARE A PLATIT PESTE TOT...Armata imprastiata prin SIBERIA...si cel mai misto anatema de CURVE CARE TRADEAZA DUPA CUM BATE VANTUL....
Daa..dar vine Mares cu gandirea lui pro..fund..aa de elev de-a 6 a si zice ca a fost bine....

CEZAR said...

PS.
Daca nu ma insel ...Franta si nu numai a fost ocupata !( I"Teparu)

reddog said...

Constanta are o strada care poarta numele Maresalului Ion Antonescu.
Este in cartierul Veteranilor ( la iesirea din Constanta spre statiunile din sudul litoralului)

Au fost si in alte orase din tara strazi care ii purtau numele dar au fost schimbate.

Si pe aici sunt presiuni...

https://www.facebook.com/208919169237057/posts/1948161388646151/

reddog said...

Eu nu sunt antisemit si nici xenofob.
Dar daca se aude doar vocea tiganilor si evreilor si romanii ii lasa pe altii sa hotarasca cine sunt eroii acestei natiuni atunci avem o mare problema.
Am vizitat Israelul si cred ca au dreptul de a avea o tara a lor.
Nu fac parte din tabara care crede in tot felul de conspiratii cu evreii care conduc lumea.

https://www.adevarul.ro/amp/1_5c655ece445219c57e23c4a8

Patrascioiu said...

Uite ca au fost oameni care au renunțat la o coroana regala pt.o femeie.
Cezar-da Franța a fost ocupata dar nu în intregime.Uiți ca avea și colonii.Noi dacă nu ne aliam cu nemții poate eram ocupați de ruși și eram desființați ca stat.Probabil ca nu s-a ales soluția cea mai favorabila.Citește procesul marii trădări. Pune-te în rolul acelor oameni aflați atunci la cârma tarii.De unde puteaun ei sa știe care va fi deznodământul. Nu toți sunt Baba Vanga.



iceparu said...

Cezarica pe post de Baba Vanga,dreptatea e intotdeauna de partea invingatorilor.
Incurcate sunt caile domnului mai ales cand nu esti elefant.Zicese ca In timpul cand Romania se dadea drept comunista un vas de razboi american din intamplare sau nu a poposit intr-un port romanesc .Americanii binevoitori au lasat militarii romani sa viziteze vasul si mai mult decat atat au dat raspuns la intrebari.Unul din militarii romani a fost foarte contrariat de faptul ca americanii aratau lucruri care la noi erau catalogate drept secrete.Raspuns american "E ca la dus la comun.Cel care o are mica si-o tine ascunsa.Cel care .

Iulian Mareș said...

Sunt unii care dacă știu a citi nu înțeleg nimic! Cu atât mai mult din contextul istoriei!
La ei totul se reduce la lucruri mici și concrete: planton, companie, negru și alb!
Inepți ce au voie sa tasteze dar să și voteze!
Cu toate că alipirea Basarabiei la regat a avut că baza un drept al popoarelor invocat de Lenin, niciodată URSS nu a recunoscut Marea Unire, ba cerând și despagubiri!
Dar, când ești bolnav de un anume narcisism, viață este grea!
In definitiv, individul scrie pe blog cu mult mai mult decât a citit și învățat!
Complexul de inferioritate neacceptat naște numai proști!
Ex.: la ce contează/folosește doftoroaiele in Fizică in armata?...am citat din memorie, prostia ridicată la rang de virtute, a celui ce nu poate depăși superbul statut de căprar, la propriu și că grad militar!

reddog said...

@Cezar
Istoria nu se scrie doar in alb si negru...
Si Franta, chiar avand in vedere rivalitatea franco-germana, a avut un maresal Petain.

Si nu a fost predat inamicului.

A fost cantarita bine cariera acestuia in slujba statului.

Nu ca in cazul Maresalului Ion Antonescu, judecat de un rege imberb, Mihai I.

Ultimul rege al Romaniei ca si tatal sau, Carol II, a fost roman 100%, din pacate sau din fericire.
Fiecare interpreteaza cum vrea...


https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Philippe_Pétain

Iulian Mareș said...

Red,
Daca au fost presiuni pt Mircea Vulcănescu!...legea promulgată de verticalul KWI!

CEZAR said...

@ Patrascoiu - recte I" TEparu ( ce dreak te tot dedublezi?)..cam singurul caruia merita sa-i raspund...

"Noi dacă nu ne aliam cu nemții poate eram ocupați de ruși și eram desființați ca stat.Probabil ca nu s-a ales soluția cea mai favorabila".
================
Nu inteleg ..poate gresesc ...
Cand ne-am aliat cu nemtii ...eram deja in razboi cu rusii?? Parca nu ..
Dupa catastrofica alianta..din toate punctele de vedere ..si atacarea Rusiei am devenit si inamicul Rusiei !
Unul din rezultatele aliantei cu nemntii-Hitler ..a fost ca la incheierea pacii...rusii ne urau de moarte..si inca ne mai urasc..
Datorita actelor de ""vitejie " facute de romani dincolo de Nistru
Sa zicem doamne ajuta ca Stalin ..a avut totusi creionul rosu -8 ascutit cand a trasat ..noua granita a Romaniei...
Intre noi fie vorba ..Antonescu ..a cazut prada farmecului personal ..si promisiunilor facute de Hitler..
Hitler nu era chiar asa prostovan...resursele Romaniei..erau vitale masinariei de razboi hitleriste
Se vorbeste ca pierderea de teritorii fara lupta de catre Romania (de ce fara lupta ??)..a fost orchestrata chiar de hitler..pentru a avea ce sa-i promita lui Antonescu ..pentru a deveni ..TINE CAL..al lui Hitler...
Intelegi rationamentul?
Nu ma astept sa inteleaga un brav absolvent de Stefan Ghiorghiu..ca Mares....!!!!
Au fost state mai mici ..ex.Finlanda si au luptat eroic...
Chiar crezi ca statele democratice ..SUA...UK..Canada si chiar Rusia..ramaneau insensibile la eroismul si sacrificiul Romaniei ...Nuu..sareau in ajutor cu tehnica armament ..sa producem cat mai multe pagube hidrei hitleriste ..pana deschideau ..frontul...
Nu a fost sa fie ..
Mii de pretexte .. care mai de care mai puierile...
Miile de soldati care au pierit in Rusia ..poate ca piereau la granitele si in interiorul tarii..chiar ocupate...erau cu adevarat eroi
Apoi ..nu mai impingeam soldatii nepregatiti sa moara cu duiumul pe la ..Oarba ..etc..doar pentru a justifica si noi ..tributul de sange si contributia ..bla bla ..
Rahat ..nimeni nu a tinut cont ..Tara invinsa...
Noi am ramas sa ne laudam cu ..mortii..

reddog said...

Am avut discutii cu evrei romani si ii apreciez pentru ca pastreaza o amintire buna despre Romania.
Totusi, s-a rupt oarecum filmul cand am vorbit de Maresalul Antonescu.
Fiecare cu eroii sai.
Pot intelege si punctul lor de vedere dar sunt roman si sunt subiectiv, recunosc asta.
Ii apreciez pe evrei pentru ca au avut puterea si determinarea sa-si recastige tara stramosilor.
Daca romanii continua sa-si paraseasca tara atunci merita sa mai aiba una peste 2000 de ani. La fel ca evreii... Si atunci daca vor lupta sa o recapete...
Consider ca in acest moment romanii nu sunt antisemiti ( cu putine exceptii )

PS: Luna trecuta, la aniversarea de 80 de ani a mamei mele, am spus ca ar fi foarte frumos sa-i ofer o excursie in Tara Sfanta.
A fost cu emotii, nu a mai calatorit cu avionul. 😁
In tren pe acolo intre Haifa si Tel Aviv o doamna ne-a auzit vorbind romaneste si a intrat in vorba cu noi. 😀
O doamna draguta si volubila, evreica romanca plecata cu multi ani in urma din Bucuresti.





Sunt multe grupuri pe Facebook dar reprezentative pentru evreii romani ar fi: Solidaritate cu Israelul si Alaturi de Israel.

CEZAR said...

m-Alul (individul fara identitate )zice :
Ex.: la ce contează/folosește doftoroaiele in Fizică in armata?...am citat din memorie,
----------------------
Voi reincerca sa explic pentru cei care NU SUNT IN TEMA...si de aceia il rog pe Huhu sa publice..
Asta pentru a intelege ce individ manipulator si mincinos avem..ca partener de blog..
----------------------
Domnul BAZDAGAN...a lasat sa se inteleaga ..ca s-a inrolat in Armata ca MAC...pe functie de MAC...cunoasteti ..(comandant de grupa ..pistolar etc) AVAND FACULTATEA DE FIZICA ???!!!!
Bun . Ce trebuia sa faca Armata ? Sa-l ia in brate si sa-l bage in laboratoarele armatei sa faca o bomba atomica?
Ulterior de multe responsabilitati ce avea si multa munca...a reusit sa-si dea si doctoratul...cum nu stim ca nu spune..
Ce trebuia sa faca Armata ..cu un MAC..incadrat pe functie de MAC(militar angajat pe baza de contract) ...?
Sintetizind..poti sa ai zeci de facultati ..si mii de doctorate ..daca nu esti capabil sa te angajezi conform pregatirii...si te angajezi ca rupator de bilete la WC..public..pai asta faci ..nene
Cam asta-i povestea !
Mares avea un interes personal sa-l sustina in zelul lui procesoman ..daca daca ..scoate un erga omnes..pentru ..legea care a abrogat ..acordarea de ajutoare la pensionare? Eeei ...alta treaba ..

Cezar said...

Read
Chiar crezi ca regele imperb l.a judecat???
Sau crezi ca.l putea apăra
Acum tara era ocupată de rusi....

reddog said...

@Cezar
Da, cred asta, Regele Mihai I il are pe constiinta pe Maresalul Ion Antonescu.

Avand in vedere cursul razboiului Maresalul poate era executat de inamic dar nu avea soarta singurului maresal roman activ care a condus trupe pe campul de lupta.
Tradat si predat inamicului de regele tarii sale.
Averescu si Prezan au primit bastonul de maresal cand erau in rezerva.
Regii Romaniei primeau si ei gradul de Maresal.

Iulian Mareș said...

Padina,
Că ești fraier nu o spun eu...
Că faci analogii proaste se observă...
Că faci paralele de cârciumă gen Finlanda se observă...
Că tu îți inkipui ceva, că nici măcar nu ai înțeles ce s-a întâmplat la Oarba pe Mureș este evident și dacă nu ai aflat până acum nici nu mai are rost să afli...La ce ți-ar mai folosi?
Că te legi ca prostul satului de un om care îți este superior intelectual nu-ți dă de gândit? Așa,, puțină diferența nu vezi? Curs Făgăraș vs doctorat în fizică aplicată? Nu realizezi pt că ești kiar tu....
Nu am niciun interes referitor la acest om, eu însumi am avut proces cu MApN la CA București!

PS-să îi admiri pe alții și să empatizezi este un sentiment uman ce are la baza rațiunea și cunoașterea de sine! Ție îți lipsesc și nu de ieri!
Eu nu știu ce grad și funcție a avut Băzăvan (Leonard a spus că maior), dar nu asta este important ci propria lui realizare!
A denigra calitățile cuiva și a încerca să-l aduci la nivelul tău, trădează că ești doar fraier și vrei să-l "bați cu experiența ta de prost"!
Dpv istoric ia și îmbrățișează ideile istoricilor de renume căci tu ești în acest domeniu un debitor de prostii și păreri naive, bune la un vin fiert la gura sobei!
Ca fapt divers: ia vezi tu care sunt condițiile pt admitere la doctorat și cam în cât timp îl pregătești!?
...când mândria ta avea să fie o brevetare de parașutism...kiar ești penibilul penibililor, atacând ca un grobian!
Ai făcut și vizita medicală pt parașutism...? Nici macar nu știi unde se face!
Voi încerca, pe viitor să te tratez ca pe Ipu!

Iulian Mareș said...

Red,
Povestea cu evreii de la noi din tara este mai complexă: sunt 2 ramuri de evrei! Unii proveniți din Est și alții din Vest!
Și pdv asupra evenimentelor istorice diferă! Unii îl acuza pe Mareșal pt "trenurile morții", alții apreciază că nici măcar un tren nu a plecat spre destinațiile finale dinspre Nord-vest...Dachau, Birkenau!
In fine cu cât citești mai mult și nu faci tu însuți o documentare pe teren, îți dai seama că știi cât mai puțin!
Ex: am citit că în ghetoul Varșovia erau restaurante și cabarete de lux, întreținute de evrei bogați unde veneau ofițeri SS; existau și grupări interlope din tineri evrei care se ocupau cu taxa de protecție... Conducerea ghetoului era alcătuită din cei mai bogați și onorabili evrei! Cât adevăr, câtă mistificarea nu știm, pt că noi suntem doar consumatori nu cercetători!

PS-te rog să-i spui tu ăluia că ROU a declarat război US prin 40, iar ei ne-au răspuns prin 44 sau 43!

Leo said...

" M-a omorat, nene Alecule!"
" O întâmplare povestită de Constantin Argetoianu în ”Pentru cei de mâine. Memorii” confirmă faptul că legendele care circulau pe seama apetitului sexual al principelui plecau de la un sâmbure de adevăr. Istoricul a relatat o întâmplare povestită de doctorul Alexandru Davila, martor la iniţierea sexuală a principelui Carol, pe vremea când acesta avea doar 16 ani. Se spune că Davila ar fi fost însărcinat să îi găsească tânărului prinţ o damă de companie pentru a-l iniţia în amor. După noaptea petrecută cu Carol al II-lea, femeia avea să se exprime astfel: „M-a omorât, nene Alecule!” .

Iulian Mareș said...

Leonard,
Este și de înțeles și pe ce criterii a ales-o pe Lupeasca, care mai era și frumoasă! Și ea l-a iubit și i-a stat alaturi mereu!
Oricum, perioada lui de domnie a rămas ca referință pt dezvoltarea țării la care se raportau și comuniștii. Și asta spune multe...

Iulian Mareș said...

Leonard,
pe vremuri, cand foloseam antena TV, la un vant mai puternic aceasta se misca putin si aveam receptia "cu purici"! :))
Azi, constat ca acest fenomen persista, altfel neputand sa-mi explic cum blogul are "cate un purice"?...sau o fi latzel?
Cel mai bun remediu ramane clasicul DTT?!

Leo said...

Si pt. ca tot am fost poreclit "monarhist" , va mai reproduc detalii de la mutarea regelui play-boy :
"Stindardul Regelui, cel original, repatriat din Portugalia în 2003, şi o coroană albă de flori au fost aşezate deasupra. În prezenţa membrilor Casei Regale a României şi a reprezentanţilor instituţiilor din administraţia locală şi centrală, a fost săvîrşită slujba de înmormîntare de către un sobor de ierarhi din care a făcut parte Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Tîrgoviştei, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Rîmnicului şi Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Lîngă înalţii ierarhi a fost prezent un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat principele Radu Duda, principesele Sofia şi Maria, precum şi principele Nicolae şi soţia sa Alina Binder, dar şi prinţul Paul Lambrino alături soţia Lia şi fiul lor, prinţul Carol Ferdinand. Deşi s-a opus ceremoniei de reînhumare pe motiv că nu a fost consultat, Paul Lambrino a ales să participe la slujbă. Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut şi ca Paul Lambrino sau Prinţul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul lui Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, cu Zizi Lambrino anulată de regele Ferdinand. Principesa Margareta, custodele Coroanei a lipsit de la ceremonie fiind reprezentată de Alteţa Sa Regală Principele Radu. În anul 2003, Regele Mihai nu a participat la repatrierea rămăşiţelor Regelui Carol al II-lea, iar Custodele Coroanei Române, Margareta, duce mai departe poziţia Regelui Mihai faţă de tatăl său cu care a avut întotdeauna o relaţie rece"

Leo said...

SUS ANTENA Julio , macar cam la 1/2 din cea a lui Caraiman....

Iulian Mareș said...

Leonard,
Caraiman sau Caraman? .... :))

Leo said...

mircica face valuri...
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Iulian Mareș said...

Tezaur.....

https://ioncoja.ro/descoperire-istorica-deosebita/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29&utm_content=Yahoo%21+Mail

Leo said...

mircica face valuri iar, inventând destabilizari apocaliptice
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Leo said...

Julio ,
Eu cred ca Antonescu a elaborat inventarul mai mult pt. nemti decat pt. rusi.
Deoarece , in situatia in care ar fi cucerit Moscova , atunci nemtii ar fi luat TOT de acolo, inclusiv tezaurul romanesc. Iar pt. a putea emite pretentii , Antonescu a anticipat aceasta situatie ce ar fi avut-o cu nemtii.
Tezaurul este o poveste incheiata. Rusia a spus clar ca el a fost o parte a despagubilrilor de razboi.
Nu a fost vina rusilor ci inspiratia proasta a lui Bratianu si a inca cativa politicieni de top de atunci.

Iulian Mareș said...

Leonard,
Întâi, în 916, nu mai puteam tranzita tezaurul decât spre Est, ceilalți vecini erau ori inamici, ori nu garantau!
Nu cred că nemții ar fi capturat ceea ce nu se capturase noua, deja!
Sunt voci care afirmă că MRSO/917 s-a făcut cu parte din tezaur, iar alimentele cumpărate din US, pe timpul foametei rusești s-au plătit cu lingouri Au, ștanțat în ROU!
Ei, nu o să-l repatrieze cu drag, dar merită demersul, măcar și unul în justiția internațională!...diplomatic? Cel mult vom obține încă o felie, apreciez eu!